De colo-colo (v3.2014)

Scrisoarea a IIIa
In care eroii ajung la alt nivel. La multi ani, sor'mea!. Circula zvonul ca Hristos a inviat. Expansiunea catre Severin unde odata banul facea legea. Pe reveneala se face popas la umbra statuii lui Hercule si un drum inutil la Timisoara. The flop, the turn, the river. Sa curga berea si amintirile de pe front. Unde poetul lasa lenea la o parte si adauga si niste poze. Bratul lung al legii ma mai mangaie inca o data pe prohab.

Unii resiteni merg pe munte, pe Semenic, la fel cum altii merg prin parc. Noi nu prea am mers pe munte si de aceea, fiindca e totusi atat de aproape am spus ca merita sa mergem. Pe 18 Aprilie era ziua sora-mii si parea ocazia perfecta sa dam o fuga pana acolo. Nu era neaparat frig in oras dar ploua. Ne-am imbarcat in Fordul cumnatului s-am plecat. Prima oprire am facut-o la Valiug unde am coborat pana pe pontonul de la Bambbo Outdoor. Ploua marunt si des dar tot am stat sa facem niste poze.

In final n-am mai urcat pana la Trei Ape ci am facut cale intoarsa si apoi am luat-o pe drumul catre varf, catre succes, catre faima... ah, nu... ci catre Muntele Semenic. Pe drum am facut o oprire sa facem niste poze la vaile acoperite de ceata ce incepea sa se risipeasca.

Nici pe Semenic nu am stat foarte mult. Era mult mai frig si batea un vant din ala imputit. Mai erau portiuni cu zapada si companionii mei chiar s-au supus unor tiruri de artilerie cu bulgari.

La coborare ne-am oprit la Gasthof Tirol, o pensiune misto cu infuzii germanice. Fetele si baietii ce lucreaza acolo sunt imbracati ca tirolezii. Am bagat o ciorba de fasole cu ciolan si o ceafa de porc cu cartofi prajiti. La gata nu las, se pare, destul ciubuc. Nevasta-mea incepe sa-mi strige ca ieri, la Pizza 2Go (un nume imbecil ales din lipsa bunei intelegeri al termenului "2Go") nu am lasat-o sa injumatateasca ciubucul lasat unei chelnerite ce mai bine se lasa de meserie. In zilele ce au urmat Claudia a povestit la toti cum eu am lasat prea putin bacsis la oamenii aia faini de la Gasthof Tirol dar in schimb am premiat-o pe aia, vai de capul ei. Ba, baieti... daca v-ati ofticat ca nu v-am lasat destul bacsis... treceti peste si, oricum, n-am facut-o intentionat.

Apoi a venit Pastele cu toate aspectele ce tin de cultura zombie. Am vizitat familia si ne-am intalnit cu nasii. E Romania, deci mancarea e mancare, bautura e bautura. Ca veni vorba. M-a ingrasat mama. Cat am stat in Romania am pus cateva kile consistente. M-am dezobisnuit sa mananc des felul I si felul II. A doua zi de Paste s-a mers in vizita la Severin, la unchiul Claudiei. In drum ne-am oprit la Cascada Bigar considerata de site-ul The World Geography drept cea mai mizda cascada din Univers, inainte de Big Bang. Pitorescul e la tot pasul si Cheile Minisului sunt destul de interesante.

Cascada e interesanta dar nu e incredibila. Sa poti sa faci o poza decenta esti nevoit sa cobori pe malul apei dar eu n-aveam chef de acrobatii. Foarte multa lume a profitat de ziua aceea frumoasa sa incalece Paralela 45 si sa se holbeze la cascada.
Noi ne-am continuat drumul si fara sa mai facem opriri am ajuns la Severin. Dupa ce ne-am cazat la rude am iesit la plimbare prin oras. Prin Centru, prin port apoi am baut o cafea si un suc la terasa de fitze Barcelona, sau ceva de genul. In subconstient stiam ca am sa ajung acolo si venisem echipat cu tricoul meu blau-grana. De incheiere am mai bagat niste kilometri pe jos pana la si pe bulevardul ala facut doar pentru pietoni acum... nu stiu exact cum se numeste locatia. Oricum, interesant. Imi place Severinul. Amuzant e sa auzi localnicii numindu-l "oras-mort". Pai daca Severinul e oras mort inseamna ca Resita e oale si ulcele.

Planul era ca a doua zi sa plecam dis de dimineata sa facem o scurta oprire in Baile Herculane si apoi sa ne continuam drumul spre Timisoara, unde sa ne plimbam prin magazine. Eh, n-a prea iesit. Am plecat mai tarziu ceea ce nu a fost chiar rau caci timpul a fost "irosit" pe mic dejun si leneveala la ultimile taclale cu neamurile. In Herculane ne-am oprit in Piata Hercules unde ne-am tras in poza din nou cu Statuia lui Hercule si apoi am facut plinul bidoanelor aduse de acasa special cu apa de la fantana publica din Herculane.

Am o fascinatie deosebita pentru Baile Herculane si pentru Drobeta Turnu Severin. Totul vine, bine-nteles, din copilarie. Cand mergeam la tara, la sat... una din placerile calatoriei cu trenul era sa vad Dunarea dar si scurta oprire in vechea gara din Herculane era la fel de plina de importanta. Mai ajuta ca tata imi spunea ca acolo a trait Hercule... pe vremea romanilor. LOL.
Drmul spre Timisoara a parut extrem de lung si am ajuns pe la 5 PM acolo. Indiferent ce planuri aveam nu am reusit decat sa ne intalnim cu cumnatu in Iulius Mall si sa mancam toti la gramada, la food court. Indiferent cat ne-am cacalit de la fiecare tejghea in parte, tot de la Bucataria romaneasca am luat. Nici astia nu cred in aer conditionat.
Pe la 7 seara cred ca eram deja in drum spre casa. In urmatoarele zile am reusit sa mai merg o data la poker cu baietii. De data asta a mers mai bine. Cand mai aveam cam 500 de chipsuri am castigat un All in si m-am ridicat. Apoi am prins un meci in care m-am dus din nou All in avand cred peste 2000 de chipsuri. Am castigat din nou. Ultimul meu meci l-am pierdut contra lui bro Nasz. Eu aveam 10- As iar el 10-Dama. Jos doi zecari. La river ii intra lu prost o Dama si face full. Hahhahaha!
Cum recomandase doamna cu chakrele am continuat sa beau bere constant. Intr-o noapte ploioasa m-am intins la bere in fata la Ada impreuna cu bro Morgen Stern. Am depanat amintiri si povesti de razboi de pe terenul de basket pana la 5 dimineata. In alta noapte am baut la bro Buzone si pe la un 4 si ceva am luat-o si eu repejor spre casa. Pas intins si muzica tare in casti. Cand ajung pe la muzeu ma trage cineva violent de brat. Domnu! Domnu! Era un gabor. I-am si zis sincer: Sambagpula ce m-ai speriat! El ca cica a strigat dupa mine dar cum nu ma opream a fugit dupa mine si abia cand m-a prins a vazut ca aveam Beats by Dre coenctate la timpan. Il stiam pe gabor de undeva din trecut dar oricum nu-mi pasa. Si el si-a amintit de mine si m-a si intrebat: tu n-ai fost la Liceul 3? Nu fusesem si el a decis ca m-a confundat. Dar nu ma confundase. Am jucat atata basket la Liceul 3, atat afara cat si in sala incat omu o fi crezut ca fac scoala acolo. De la basket il stiam si eu. Faza tare e ca cineva din lista mea de Facebook i-a dat like la o poza... ceva cu copii... nu stiu, nu ma bag. V-am spus, e plin de sifoane si gabori. I-am dat buletinul expirat sa-mi scrie datele in timp ce asteptam cu permisul de conducere ontariot in mana... dar gaboru vigilent n-a observat ca am depasit termenul de garantie.
Hai acasa sa dormim ca in curand punem cap compas pe Tara Hategului.
(va urma)

Nicaieri nu-i ca acasa (v2.2014)

Episodul 2
In care eroii sunt placuti impresionati de urbea natala dar stramba din nas cand remarca aceeasi populatie ca in anii trecuti. Eroii duc lupte ca la Plevna si impotriva sistemului bancar romanesc. Wall street, you're next! Intalinirea cu familia. Cu baietii. Restaurantul romanesc... pardon, chinezesc. O prima saptamana calda sa moara canadienii de ciuda si o vizita la spital. Iar de incheiere, scotocind prin amintiri zambind tamp.


Am ajuns tarziu in noapte. De la aeroport ne-a luat fratele Claudiei. Eu am ramas la mama iar Claudia s-a dus la ai ei, asa cum era intelegerea. A doua zi am iesit in oras sa schimbam niste bani si sa incepem sa rezolvam nejte kestii. N-am zis la tovarasi ca vin in tara caci aveam de gand sa rezolv ce aveam de rezolvat si apoi sa-i caut eu. A fost suficient sa ies din casa o singura data ca am si fost strigat de la un geam. Eu oricum nu vad bine la departare dar mai imi batea si soleil-u' in ochi deci habar n-aveam cine e. Era bro Davidel si bro Nasz. Hai la o cafea. Hai ca vin. Maica-mea iesise sa plimbe PitBlu-ul lu' sora-mea si ma vede la geam si ma trimite cu forta in treaba mea, caci eram asteptat. Mai spre seara ma suna mama si-mi spune ca alti doi frati deja au fost acasa sa ma caute. Bun asa. E plin de sifoane si gabori.
Afara era placut, pe la 18-19C. Tocmai venisem din Canada unde ni s-a pus pe carici de vreme naspa. Printre lucrurile ce le-am uitat e faptul ca orasul e mititel si ajungi repede, chit ca mergi pe jos. Plecam cu jumatate de ora mai devreme si ajungeam in 7-8 minute. Ne-a luat ceva sa ne ajustam. Diferenta de fus orar nu ne-a afectat deloc... in Canada aveam un program asemanator. Pe drum bagai viteza, ca eu nu stiu sa merg ca un om normal si cand intrai prin magazinele sau bancile fara aer conditionat faceai condens instantaneu si stand la coada te sufocai incet. Am fost la o sucursala Alpha Bank unde putea a canal de la subsol incat iti venea sa vomiti. Doar la rugamintile noastre au dat drumul la un pic de aer. Donsoara ne-a explicat ca ei nu-i mai miroase fiindca s-a obisnuit. Apoi a zambit stramb dandu-si seama ca n-a iesit bine treaba. Acolo nici nu au ghisee. Au doar birouri si un scaun. Totul se discuta in gura mare si toti de la coada stiu cati bani ai in cont sau cati euro ai schimbat. Nu exagerez, functionara iti explica raspicat, sa auzi si tu si restul din cartier. Oricum, au maximum 2 ghisee si de obicei doar unul lucreaza.
Pe strada eram socat sa vad baietasii, toti trasi la indigo: adidasi de firma, blugi stramti, bluza de training de firma si o freza din aia asimetrica, de cocalar, cum vedeam la Bucurestenii din galeriile echipelor de fotbal. Absolut toata lumea vorbeste doar de bani. Pe strada, in casa, la terasa, la banca in fata blocului. Am vazut multe fete cunoscute pe care nu mai stiam unde sa le asez in puzzle. Nici nu conteaza.

Am fost cu nasii in oras la Restaurantul Chinezesc din oras. In ultima perioada am mancat mult de la okiosi. Am mers foarte des la food court-ul din food mart-ul okios Al Premium de la Eglinton si Warden. Mai ales ca gasisem acolo hot and sour soup aproape (aproape doar)ca la Cynthia's. Toate mancarurile de pe meniu aveau nume romanesti si nu recunoasteam nimic. Am luat pe recomandare si tot n-am recunoscut nimic. Nu zic ca nu a fost bun... dar... hmmm... McKayla was not impressed. In separeul de langa niste business men de Caras-Severin discutau mecanisme economice din ce in ce mai tare in timp ce-si mai bagau paulele dintr-unu-ntr-altul. Minunat. Neaos.

Steaua juca la Timisoara cu Poli versiunea enjpe. Am vorbit cu cumnatu si a luat bilete. V-am spus ca e cald, nu? Afara era cald si frumos, in casa era incredibil de rece. Am fortat vara ca un world champion la categoria lantete si m-am pomenit cu un rosu in gat ca curu de babuin. Joi spre vineri n-am putut sa dorm. Aveam exces de saliva si incepeam sa nu mai fac fata la inghitit ca la un gang bang scapat de sub control. 12 ore mai tarziu devenise retardata situatia si am inceput sa citesc pe net. E ceva numit hipersalivare. Din pacate, persoanele de pe internet ce avusesera aceeasi problema nu aveau nici un raspuns. Persoane din diferite tari isi povesteau problema si toti ajungeau la un numitor comun. Doctorii nu faceau decat sa-si dea cu parerea, incercau sa gaseasca o cauza dar nu gaseau absolut nici o solutie. Deja imi era rau. Auzi ce rezolvare gasise unul: ma asez in fund intre perne si incer sa adorm cu o oala in brate. Am inceput sa-mi bag degetele pe gat sa mai fac loc. Pe la un 10 jumate seara am realizat ca n-am nici o sansa sa dorm in noaptea urmatoare si nici o sansa sa plecam dimineata la Timisoara sa vedem meciul. De fapt nu mai puteam PUNCT! Hai la Urgente. Ajungem acolo si incep sa le explic. Am o problema mai dubioasa. Sunt atat de pruost incat imi curge saliva din gura de nici nu mai pot s-o inghit. Si mi-e rau. Ala de ma preluase arata ca un bisnitar din ala de-ti schimba valuta la colt, la Ada. Se mira teatral si-l intreaba pe sclavetele de dupa desk. "Ai mai auzit de asa ceva?" Nu auzise. "De cat timp lucrezi aici?" De 9 ani lucra. Eram caz special, scriam istoria in Spitalul Judetean Resita. Bisnitarul sta si rumega un pic si apoi imi da solutia: "Saliva? O inghiti!" Sa-mi inghit saliva? Evrika! Oul lui Columb! Cine s-ar fi gandit. Da repede tableta sa scriu pe internet sa afle amaratii aia. Dar cum de nu ma gandisem?
Dar n-aveam starea necesara sa glumesc cu asta si ma rastesc la el: Ia inghite tu saliva la fiecare 3 secunde inca de la ora 3 noaptea trecuta... Si Bruce Banner incepe sa se transforme in Hulk. Uaaghhhhhahhhhhaaha! PAI NOI SUNTEM LA PER TU?!! CE BA, NOI AM FACUT FACULTATEA IMPREUNA?!!! Pai coaie, nici tu n-ai facut facultatea cu mine. Nutu Camataru asta incepu sa se lamenteze sa-l auda toate halatele ce forfoteau p-acolo. Imi venea sa fac crize dar n-aveam starea necesara. Mi-am cerut scuze motivand ca mi-e rau. Nu ma credea, dar venisem pana acolo asa ca ma baga la o perfuzie din aia cu apa de la robinet. Toti aia in halate de acolo fusesera la facultate cu el. Oameni seriosi, capabili. Niste profesionisti. In 15 minute i-am vazut certandu-se ca Nutu ii cerea unei asistente sa faca ceva si aia nu voia ca-i spusese alta doctorita sa faca altceva. Nutu urla la ea si ea se conformeaza. Nutu era plin de caterinca, la un moment dat isi traznea cu palmele in biroul unde completau asistentele fise, doar asa, sa le sperie. Un pic mai tarziu, ca urmare a ceva ce se intamplase probabil inainte sa apar eu, o asistenta vine cu mainile pline de apa si arunca pe aceleasi asistente de la birou. Aici se salveaza vieti, omule! Vine unul ce-l stiam din vedere. Am venit sa imi fac vaccinul antirabic, m-a muscat un caine azi. Asistenta se uita socata la el. "Pai n-ai fost azi mai devreme?" Cica fusese, dar era coada si... ce era sa faca? A plecat. Incepe forfoteala, nu-i mai gasesc fisa lu ala. Ghici ce? Un asistent completase gresit... pe fisa lui erau datele unui pustan ce se zgariase intr-un fier pe coapsa. Good game.
N-aveam febra si in general n-aveam decat rosu in gat si scuipinol. Pe la jumatatea perfuzie imi creste temperatura. Nutu Camataru pare sa se panicheze un pic si ii cere lu veteranul de 9 ani sa imi schimbe perfuzia cu nejte penicilina ceva. L-am surpins analizandu-ma de la adidasi, la ceas pana la buletinul expirat. Apoi a inceput sa vorbeasca mai frumos. Asistentul 9 ani imi schimba perfuzia ajutat de o asistenta. Ii ascult vorbind in soapta. "Zicem ca asa era... n-am stiut ca nu merge... noi n-am umblat". Deja eram paranoic si am intrebat: "e vorba de mine"? Ah... nu... e vorba de nusce aparat.
La gata ma simteam mai bine. Nutu Camataru imi da o retea si apoi imi strecoara si un flacon. Daca ma mai supara gatul sa amestec 10 picaturi cu apa si sa le beau. Pana ajung acasa revin la starea initiala. Disperat amestec picaturile in timp ce citeam prospectul. Era ceva recomandat pentru schizofrenici. Nu e rau deloc. Pare ca-mi relaxeaza gatul un pic si parca inghit mai usor. Dar ca sa faci loc tre' sa vomiti din ora in ora fortat. Si eram fericit. N-am mai mers la Timisoara.
Nasa ne recomandase sa mergem la un doctor din ala energetic, sa ne deschida chakrele. N-am ezitat. Cred CA COrpul energetic e extrem de important in buna functionare a corpului somatic si mai cred ca chakrele sunt mufele ce fac legatura intre cele doua. Interesanta experienta. Doctorita e o nemtoaica ce face chestia asta prin Crucea Rosie si merge in turneu prin tara. Cica are 28 de romani in Toronto pe care-i trateaza prin telepatie. Dintre romanii ce-i cunosc eu aici, n-am auzit la nimeni de chestia asta. M-a amuzat faptul ca nimeni din cei ce stateau la coada nu stiau cu ce se ocupa de fapt doamna. Si nici eu. Am convins-o pe mama sa vina doar la prima sedinta. Presopunctura in talpi si masaj pe spate. Cica in functie de ce probleme ai... simti dureri mai mari sau mai mici. Noi am terminat in 4 sedinte. Standardul e de 5. Tratamentul trebuie continuat si in viitor, peste cateva luni sau mai mult. Nemtoaica recomanda sa bei tone de apa dar mai ales, favorita ei - sunt socat- BERE. Eh, daca e voie...
Am niste tovarasi mari amatori de biliard. Probabil toti aveti. Doar ca astia se ocupa cu biliardul profesionist. Clubu' lu' Mickey Mouse e locul unde au inchiriat o masa profesionala si unde se antreneaza. Au participat la turnee locale si ceva mai mari si din cate mi-a povestit bro Buzone tre' sa vina un turneu ce-i da fiori. Dar uneori se pune prelata pe masa de biliard si se joaca poker. Texas Hold'em... cel mai la moda poker. Nu e rau... dar si ala cu 5 carti neveu e mistoc. Am tot fost invitat si nu ajungeam ca ei jucau Miercurea cand erau meciuri de Champions League. Dar am ajuns intr-o zi. Nu se joaca pe bani, caci e ilegal... dar se joaca pe jetoane de casino. Ai dreptul la un rebuy. Pana la rebuy nici nu am reusit sa citesc numerele de pe jetoanele ce le aruncam in pot. Apoi am iesit mai greu... dar destul de repede. Am sfarsit depanand amintiri cu bro Nasz pana inspre dimineata.

Acasa, am inceput sa fac curat printr-un dulap unde mama pastrase niste chestii de-ale mele. Memory Lane 101!
Mi-am gasit caietele vechi in care scrisesm poezii, bucati de nuvele, jurnalul inceput in clasa a4a. Am gasit un caiet in care imi facusem un inventar al cartilor din biblioteca si pe alte pagini era tabelul unde colegii mei de clasa luau carti sub semnatura sa citeasca. Hahahha... eram si bibliotecar. O lista de carti citita... destul de consistenta chiar si la vremea aceea. Colectiile de abtibilduri Panini. Am Euro '92, USA '94, Euro '96, France '98. Un album Panini cu basketball... sezonul '96-'97. Uite si biletul de la meciul Steaua - Middlesborough. Sector 21 Rand 40 Loc 022. Uite ca am si un bilet la pariuri. Necastigator, dar pe spate am autografele celor de la Codu Penal. Semnatura lui Cabron si ... de la Shobby: "Am scris ce-am vrut yo!". 12.11.2004. Asta ce e? Ah, procesul verbal cand am fost arestati fiindca portarul de la spital nu a vrut sa ma lase sa intru sa-l vizitez pe tata dupa program. Eram cu bro Nasz si am sarit gardul. Mujistul a chemat garda. 13.04.2001. Astea ce-s? Scrisorile trimise de Puiu din armata. Tough times. Uite si diploma de la actul ala de prezenta la Campionatul Universitar de Basket. 27 Aprilie 2002. Cate povesti si acolo.

Sa ma phut in ea de vreme. S-a racit si ploua des. Mai bine stateam in Canada.
(va urma)

Lungul drum spre casa (v1.2014)

Strofa I
Unde eroii nostri isi cauta radacinile cu o sapa de lemn. Eroii produc debandada in sistemul bancar canadian iar apoi duc un razboi de cucerire a Germaniei, celebrul Blitztourismus.


Incepe cum incepe de obicei. Imigrantul standard isi munceste fericirea pe plaiurile Straineziei si apoi, cu cel de-al 69-lea simt - simt dobandit automat la trecerea granitei - aude chemarea gliei stramosesti. Ceva il cheama acolo... acolo acasa. Ca in reclamele la dezinfectantele de veceu, precaritatea jobului, datoriile mari sau pretul biletelor de avion se personifica in niste lighioane caricaturale al caror cor astupa, temporar doar, vocea suava a Patriei Muma ce sopteste languros, timpanul sursurand excitat la vibratie: vino, cois... hai acasa...
Bilete am luat din timp, perioada aleasa dupa considerente subiective dar care s-au suprapus si pe perioada Pastelui si 1 Mai. Daca tot mergi acasa, de ce nu sa prinzi si o sarbatoare majora, din aia de se sarbatoreste cu familia?
In meseria noastra nu poti pleca in vacanta fara sa antrenezi un suplinitor. Si de obicei dai de oameni interesanti. Am avut bulan, baiatul ce a venit a priceput repede si in restul timpului am avut timp sa descoperim ca avem interese comune: dualitatea cromatica in filmele alb-negru sau stiluri arhitectonice, eu inclinand spre Art Noveau, iar el aducand argumente excelente pentru Deconstructivism. Printre acestea am discutat despre Starcraft, jocul nostru preferat, joc unde amandoi suntem varza cand e vorba sa-l jucam dar suntem specialisti cand urmarim meciuri intre profesionisti pe youtube. Pe partea cealalta a fost surprins sa afle ca putem discuta despre fizica cuantica si fizica in general. Probabil in anturajul lui era vazut ca vreun vizionar dar avea lacune mari in a intelege corect diferite principii ce lui i se pareau cool, in primul rand, si care ii fusesera suficient sa le inteleaga atat cat sa imbrobodeasca un neavizat. Ce e de cacat cand antrenezi pe unul care sa-ti tina locul pe o perioada determinata e ca din 3 zile de training primele doua sunt ok... dar in a treia zi lui incepe sa-i cam placa unde lucrezi tu si realizeaza ca atunci cand tu te intorci el va trebui sa plece. Si atunci se simte o raceala. La muje!
Inainte de plecare am fost pana la banca sa scoatem in numerar suma necesara bunei desfasurari ale activitatilor post-aterizare. Fatza femeii de la ghiseu avea o topografie specifica vietatilor umane din spatiul carpato-danubiano-pontic dar n-am gasit nici un ecuson cu numele ei. Oricum nu conta. Pana a contat. Dupa o serie malefica de intalniri de gradul 3 cu functionarii de banca din arealul nostru de raspandire din North York, Claudia a inceput cu discursul pentru prosti: te rog sa ai rabdare cu noi, avem multe de facut, te rog sa notezi. Si fata a notat: banii astia in parai canadezi, atatea bancnote de 100 atatea de 50... 200 de euro in bancnote de bla-blah, si niste monezi canadiene pentru masinile de spalat de la bloc. Cand a auzit suma, doamna de la ghiseu ne-a raspuns sec si vehement ca nu se poate. Ce, ma?! Ca nu se poate. Pai sunt banii mei, cum nu se poate? Un iranian, un supervisor, intervine impaciuitor. "Pentru ce va trebuie banii?" CE? Da' ce te fute grija pe tine? Vreau sa platesc rascumparare la racketii rusii sa nu ocupe Ukraina. Nu, ca sa stam relax... el voia sa stie daca ne poate oferi un Money Order in schimb... gen daca vrem sa cumparam o masina... Nu draga madular al lui Xerxes, vrem cash money. Pai n-are sucursala aia suma asta (ooooh, da... enorma suma!) dar face comanda si, o zi dupa ce plecam in Romania, putem veni sa luam banii. Esti prost? Acceptam sa le golim conturile de cash-ul ce-l au si apoi sa mergem la alta sucursala. Intre timp, supervisorul iranian se duce la ghiseul din dreapta sa ajute pe functionarul ce isi prinsese urechile in surubul de la balanta dintre Debit si Credit . Noi ii injuram in romaneste, asa in surdina... dar doamna de provenienta adiacenta spatiului mioritic se deconspira prin romana sa de pisti Prut si ne roaga sa nu fim asa de duri in aprecieri. Serios, ma? Ne aduce bani... dar face varza "comanda" si iar o luam de la capat. Supervisorul intervine din nou iar Tovarasa minte ca nu am explicat cum vrem banii... asta in timp ce pe foaia din fata ei era trecut totul la detaliu. Ma bag din nou si scot in evidenta... evidenta. Supervisorul isi apara vasala iar eu il intreb, el ce face de fapt aici, la ghiseu? O okioasa de la ghiseul din stanga, ce desprindea urechile lu' functionara de acolo, intervine usor triumfatoare: el e SUPERVISORUL!!! Vai... SUPERVISORUL?!! Pot sa te ating, maria ta? Am trimis-o la crosetat imediat: Argumentul ta e invalid. In ultimile 10 minute, de cand am venit, Supervisorul a trebuit sa o ajute pe moldoveanca, pe ala din dreapta iar TU a trebuit sa o ajuti pe asta de la ghiseul din stanga. Toti clientii au venit cu chestii ubercomplicate? Sanki! N-am mai luat nimic de acolo ci am mers la alta sucursala. Acasa cald de te sufoci cu nevasta-n pat. Din oaresce motiv Air Make-up Unit-ul era oprit... aka ventilatorul ala imens de pe cladire nu era in functiune... deci nu circula aerul... dar caldura inca radia ca intr-o zi de vara in statiunea balneo-climaterica de la Pripyat.

Hai in Romania.

Dar pana-n Romania tre' sa mergi la aeroport sa iei avionul. Cu o zi inainte Claudia ma insarcineaza sa gasesc taxi ieftin... cum e dincolo. Cum mi se intampla mie de obicei vine un sofer de limuzina sa ia un resident pentru aeroport si sfios se baga in seama cu mine... apoi imi da o carte de vizita. Ba ce COIncidenta. I-am zis ca am sa-l sun "maine" dar nu cred ca m-a crezut. L-am sunat. Tare vorbaret omu. Era irakian, si cand a auzit ca suntem din Romania ne-a spus ca l-a prins revolutia la Bucuresti, la aeroport. Dar tot repeta ca era in '90 si tare mi-e ca a prins mineriada nu revolutia. Oricum, tare!

Escala in Munchen. 9 ore! Era normal sa vizitam orasul. Era o zi de Sambata. Initial ma udasem tot realizand ca Bayern Munchen joaca de la 15:30 cu Hoffenheim si ca am avea timp sa mergem la meci. Hahahhaa! Iluzii, mann... Stadionul e sold-out pana la finalul sezonului. Ramane turismul clasic. La coborarea din avion ma interpeleaza un Ein, Zwei, Polizei... am pesemne fata de pericol pentru integritatea Doicilandului. O strig pe Claudia ce deja era pe scara rulanta. Claudia, adu-mi pasaportul ca am fata de suspect. Neamtul Tuncay rade si el. Totul e ok. Doar ca e prea cald. Am venit din Canada imbracati nici prea-prea nici eskimo style. Dar cu un rucsac plin in spate si o geanta de voiaj atarnache de grumaz e cam greu. Adica se face... dar te trezesti ca gospodina cu sudori pe tine. Doar ca sudorii astia nu pleaca dimineata. Vrem sa iesim din aeroport si nu gasim cum. Ni se explica incalcit si nu reusim decat sa transpiram si mai mult. Macar am reusit sa ne schimbam de haine si acum imbibam textila virgina. Bagajele carry-on cu maner si roti s-au dus dreacu mai demult. Claudia avea o ceva ce semana cu ce trebuie dar se rasturna des pe o parte. Iar eu aveam doar o geanta din aia atarnata de gatlej. Resuim sa lasam bagajele la "Bagaje de mana" si iesim in Germania. Intre terminalele aeroportului din Munchen e o plaza mistoc cu niste terase. Trecem in terminalul celalalt unde era si metroul. Nu intelegem de unde sa luam bilet asa ca ne plimbam aiurea. Dar reusim. A durat cam 35 de minute pana la Gara Centrala. Acolo stiam ca vizavi de intrare e locul de unde iei autocare din alea etajate, pentru turisti. Prin gara Claudia face semne infometate catre tot felul de sandwich-uri... macar un corn, ceva... dar eu am un plan maret... hai sa vedem de unde se ia autocarul si apoi ne intoarcem sa mancam... si abia apoi mergem sa vizitam. Gasim locul... e usor cas inspre stanga. Nu e o parere... la fel ca si ala de ne-a dat biletul de tren... nici aia de la autocare nu are rabdare cu noi si ne repezeste intr-un mod foarte neprofesional. Da-te-n familia ma-tii. Nu mai tinem cont de plan si ne repezim la etajul autocarului. Afara e placut si chiar cald in bataia soarelui. Rasfoiesc pliantul. Sunt 3 trasee diferite. Eram in autocarul pentru ala, cel mai scurt... care te duce prin toate Platzurile alea cu cladiri frumoase, muzee si alte jmenuri. Nu ma intreba de ce dar eu voiam sa vad Olympia Stadion. O conving pe Claudia si ea zice sa merg sa-l intreb pe sofer care autocar merge acolo. Cica ala din fata si pleaca in 2 minute. Claudia, vamos!
Nu mai e loc la etaj decat in spate... unde inca e prelata pusa si nu bate soarele... deci e racoare... Dar nu e totul. Suntem inconjurati de suporteri ai nu stiu carei echipe, ce beau bere fara jena si urla. Munchenul pare naspa. Cel putin parte ce am vazut-o noi. McKayla was not impressed. La Olympia Stadion n-am vizitat ABSOLUT nimic. In schimb am dat o fuga peste drum la Muzeul BMW. Era intrare libera dar nu stiu daca doar atunci. Pare si un eveniment ceva caci un motociclist se urca pe rampa la etajul superior si apoi cobora pe scari. Wunderbar! Claudia s-a pozat intr-un X3 si am plecat. Cand treceam strada catre gara un tigan ii povestea ceva unui confrate. Noi oricum am prins partea suculenta a povestirii: DU-TE MA-N PLM! In plaza dintre terminale am mancat niste carnati cu cartofi prajiti la chioscul ala in forma de avion. La suprapret, fireste. Am luat si doua Cola la litru. La suprapret, fireste. Am baut cateva guri din ele, dar e in regula caci ni le-a confiscat la intrare in zona restrictionata a aeroportului. Muje! Hai ca vine si avionul.
Romania, apleaca-te ca venim.
(va urma)

Miller Time. Reloaded. Plus HST

Cam asa se auzea din Star Trek Entreprise-u' lu Rick Ross Vineri, pe la un 5 pm. Mergeam Sud pe Yonge St inspre ACC sa vedem meciul Sacramento Kings vs. Raptorii locali. De ceva saptamani il manca pe Rick Ross in zona basketbalistica a sufletului si incerca sa-mi afle planurile de viitor. I-am spus ca "o am acoperita" aka I got it covered. L-am intrebat eu ce planuri are pe Martie 7. Cica e Miller Time din nou. Pai sa fie. Am luat bilete nici prea-prea nici foarte-foarte. Adica nici prea sus, sa ne dea sangele pe nas, dar nici prea jos unde sa ma usture-n portofel. Afara era decent, aproape de 0 grade. La Maple Leaf Square am bagat deja traditionalul carnat inainte de meci. De data asta am primit ce am cerut si chiar am renuntat la ketchup si mustar, rezumandu-ma la muraturi. Deci geaca mea e curata. Oricum, la ce foame conduceam in momentul ala eram ca si cainele ala ce nu te scapa din priviri in timp ce mananci si cand ii arunci o bucata de ceva o hapaie cu atata repeziciune de nici nu stie ce a mancat. Chit ca am stat la soare ca iguanele ne-a cam intrat frigu-n oase si ne-am grabit inauntru. Era inca prea devreme dar nu prea devreme sa te pui la coada. Oricum, in 15 minute in spatele noastru coada se sextuplase. Rick Ross face niste remarce gen, ce nasol e sa stai la coada. Ii povestesc ca in Romania, in timpul comunismului, era o cultura a statului la coada. Existau tehnici, tinea unu randul pentru mai multi, iti lasai doar plasa. Exista glume, asta daca nu-s bazate pe fapte reale, cu oameni ce stateau la rand fara sa stie la ce, doar pentru ca era coada formata... si se stia, ca daca e coada se va da ceva, si indiferent ce e... nu poate fi pierduta ocazia. Good times!
Cu exact o ora inainte de meci se deschid portile castelului. Ne-am infipt la bere imediat ca ne era sete mare. Cu moralul ridicat am dat o tura de stadion caca mpionii dar tanjeam sa stam jos asa ca destul de repejor ne-am dus la locurile noastre. Locurile erau aproape de scari si asta inseamna ca de fiecare data cand intra sau iese careva trebuie sa te ridici. Rick Ross propune sa mergem pe randul de jos ca e liber. Stam acolo dar parca nu eram in largul meu caci imi aminteam harta aia cand am luat biletele si nu erau locuri libere pe randul ala. Nici nu erau. Cu vreo 5 minute in primul sfert au venit aia cu biletele. Am jucat teatru ieftin, de complezenta, ah stai, credeam ca aici avem noi... Ah, mi scusi. Oricum, am stat destul acolo cat sa aud doi romani vorbind in spatele meu. Revenind la locurile noastre de bastina, aveam acum compatriotii in dreapta mea. Am fost placut surprins sa aud de la ei un dialog de oameni normali, nu de romanasi in Canada. Romanul mai in varsta fusese adus la meci de cel mai tanar, ca un fel de surpriza. Nu-mi era clar daca era un bromance gen ginerica-tata socru dar sunt sanse mari sa fi fost asa. Tata Socru parea impresionat de eveniment dar nu si-a scos aparatul foto decat in momentul in care majoretele au iesit sa danseze. Bebeluselor, dans! Celalalt roman era simpatic. Parea sa aiba aproape de 40 si pigmenta conversatia cu comentarii admirative fata de jocul de basket in general dar mai ales se simtea ca aprecia cu adevarat ca are sansa sa urmareasca de la fata locului un meci NBA. Parca ma auzeam pe mine. La un moment dat ii povestea socrului sau cum se trezea el la 4 dimineata sa se uite la meciuri NBA. Ohohohohooo... daca esti fan basketball, si esti dintr-o anumita generatie... n-ai cum, fra'... n-ai cum. Pui ceasul la 3 jumatate. Te trezesti nauc de somn si se da o lupta in tine, iti bagi paula in el de meci si dormi dulce in continuare sau te trezesti? Erau vremuri in care se difuza un meci pe saptamana, nu-ti permiteai sa dormi asa ca te trezeai. Nu aveai paleta de oferte, vedeai ce meci dadeau aia desi in general incercau sa bage meciuri ale echipelor in voga iar asta era bine. Erai atat de incintat incat iti venea in momentul ala sa pleci la teren sa joci. In weekend-ul ala, la teren, se discuta. Ai vazut meciul? Unii pierdusera lupta cu somnul, altii erau soldati bravi ca si tine. Ai vazut ce dunk a dat Shawn Kemp? Sau ce capac a pus Mutombo? Auzi, citesti sau scrii despre asemenea chestii utopice incat un neavizat crede ca am vreo 120 de ani si povestesc de perioada interbelica. Pustanii de azi nu pot sa vada cat s-a schimbat Romania din '90 incoace. Claudia mi-a povestit cat de mult s-a bucurat socru-miu cand au tras cablu de satelit si la ei in bloc iar ea nu intelegea, si nici nu avea cum sa inteleaga, ce atata fandoseala? Trebuie sa montezi antene pe bloc sa poti vedea cu purici un derby Crvena Zvesda - Partizan ca sa simti ce inseamna de fapt sa ai cablu de satelit cu enjpe programe. Sau momentul ala cand ai tai cumpara primul televizor color. Sau cand il cumpara pe al doilea si televizorul mai vechi devine al tau, in camera ta... unde te poti trezi vineri noaptea la 4 sa vezi meciul. Intelegi?
Eu aveam 13-14 ani pe-atunci. Nici nu ma gandeam la emigrare in Canada. In schimb USA parea la un loz castigator distanta. Aveam destule cunostiinte ce castigasera o viza in State si plecasera. Pe unii dintre ei ii cunosteam de la teren sau i-am cunoscut ulterior la teren. Invariabil, ii intrebai acelasi lucru: ai fost la meciuri? Invariabil am primit acelasi raspuns. Nu. Imi statea mintea-n loc. Cum sa nu mergi? Uite ca unii nu au mers. Bine, mai era un aspect... unii locuiau in metropole gen Cucuiets of the Hill, USA si nici sa fi vrut nu se puteau apropia de vreun meci NBA. De fapt singurul ce fusese la meciuri e Varu Gonzales... dar el nu era de la teren.
In 2008, cand am plecat din Ro, jucasem basket la teren de mai mult de 13 ani. Si cand spun jucasem ma refer ca eram acolo indiferent de era vara sau iarna. Insemna ca daca jucai basket in Resita probabil ma cunosteai. Reciproca nu era neaparat valabila. Dar din cate cunosc eu... dintre toti astia nici unul n-a ajuns la vreun meci NBA chit ca au locuit ani de zile in Cleveland sau Atlanta, ca to'arasul DavideL.
La primul meci, in 2009 eram atat de vrajit incat uitam de meci si ma trezeam holbandu-ma la habitatul inconjurator... imi luau ochii bannere-le ce spanzura din tavan, ma distrageau animatorii aia voluntari de fac multimea sa urle ca niste descreierati doar-doar le da si lor o punga cu alune, cum dadeau ieri, nici macar un maiou de basket in valoare de $100. O fucking punga de alune! Dar si a doua oara, sau a treia, sau a patra oara... era la fel. Simteam un fior placut cand paseam de pe hol in sala iar uriasul amfiteatru mi se desfasura la picioare. Mutha Fucking NBA. Ei Flavius, draga varu, iti mai amintesti cand scriam rezultatele NBA de pe teletext? Hahaha teletext. Old school shit. Din era aia de dinainte de internet.

Raptors au castigat usor impotriva Sacramento Kings, la primul meci in Toronto pentru Rudy Gay, de la plecare. L-au fluierat putintel dar nu foarte mult. Baietii joaca excelent iar asta nu poate decat sa ma bucure ca uite, sunt deja 5 ani de cand am venit iar Raptors au fost vraijte pana acum.
GG! FTW!

Pierdut Primavara...

... declar nula.

Top 5 coldest Toronto winters over the past 25 years (average)

1994: -7.8 C
2014: -6.0 C
1996: -5.9 C
2003: -5.8 C
2011: -5.4 C

Doar locul 2 in ultimii 25 de ani pentru aceasta iarna, dar e destul de bun zic eu. In ianuarie am avut un moment din ala in care am realizat cu adevarat ca degeaba ma bucur pentru ziua asta mai calduta caci iarna va dura pana in Aprilie. Macar pana in Aprilie.
Fucking Canada. A si nins la greuceanu si am mai avut si distractia aia maxima cu ploaia inghetata. Si in iarna aia din 2008-2009 cand venisem in Canada a fostd estul de belea dar parca n-a fost asa. Ma rog. Asa ne-am asternut formularele alea de emigrare, asa dormim. A trecut ceva vreme de cand n-am mai scris. Busy with life, cum se zice, poate un pic mai mult decat de obicei. Am avut oaspeti din Romania. Romanaches au fost la noi pentru 2 saptamani, avand si ei niscaiva treaba pe la Toronto. A fost frumos sa ne revedem dar din cauza programului nostru, dar si a iernii, n-am facut mare lucru.
Am mai facut o vizita la sud de Dunare. De data aceasta cu mai mult folos. Data trecuta, in Octombrie, mai mult ne enervasem de experienta la shopping in mall-urile si outlet-turile americane. Preturi comparabile cu Toronto si nici o oferta consistenta. De data aceasta insa am avut mai multa sansa. La outlet-ul din Niagara americana erau reduceri de pana la 70% si nu doar la capete de stoc. Mi-am cumparat niste bluze excelente de la Tommy Hilfiger cu $16. La Adidas era reducere de $70 la o gama larga si am gasit o pereche de ghete de basket exact cum cautam de niste ani buni, model mai vechi, pe care am dat $25. Are you fucking kidding me? Deci merita sa mergi din cand in cand la americani sa cumperi niste lucruri.
La munca iar s-au tulburat apele. Lumea e agitata iar eu dau vina pe basita asta de iarna. Intri in depresie, frate.
Cu Dumnezeu inainte!

John 3:16 "For God so loved the world that he gave his one and only Son, that whoever believes in him shall not perish but have eternal life.

Ma uitam la plasa de cumparaturi si nu-mi venea sa cred. Numa' pe fundul plaselor de cumparaturi n-am mai vazut reclama la crestinism.

Hairy Potereanu

Ca ultimul noob de pe lume am descoperit si eu seria Harry Potter. Seria de filme. Imi amintesc destul de vag momentul in care am vazut la cinematograful resitean primul film din serie. Daca momentul e vag in memorie sentimentul ramas a fost destul de viu din 2001 incoace. Un film cu copii, cu un taram de basm, cu magie si Mariani Ralea peste tot. Bullshit!
Eh, teapa a fost doar a mea. Privind retrospectiv imi dau seama ca eram un dobitoc. Dar oare cati au fost ca mine si au crezut sau inca mai cred ca seria Harry Potter e pentru copii? Hahhahahahhahahhaha... magie, magicieni, copii, taram fermecat, vraji... si nu e pentru copii?
Nu cand miezul actiunii e dat de un copil ramas orfan fiindca un vrajitor malefic i-a omorat parintii, nu cand la varsta de 9 ani incearca si reuseste sa omoare alti magicieni si incearca sa ramana in viata. Asta e scenariu de film horror nu o productie Disney's. Pare un film de aventura gen Indiana Jones dar cum spune si personajul in filmul numarul 5 "cand enumeri ca m-am luptat cu magicieni, serpi magici si alte lighioane si am supravietuit suna bine de tot... dar in realitate a fost fucking terrifying!".
Se simte ca sunt fan?
Daca muti aceeasi poveste intr-un alt context obtii o poveste pentru copii? Parintii sunt ucisi de un traficant de droguri dar reusesc sa-si salveze bebelusul. Acesta e crescut de familia lui cea mai apropiata, un cuplu de white trash, unde este abuzat si sclavit. Este acceptat la scoala unde isi face prieteni dar unde trebuie sa se lupte pentru viata lui la modul propriu. Unii profesori sunt corupti si criminali si il ajuta pe traficant sa-l gaseasca si sa il tortureze si apoi sa incerce sa-l ucida. Are toate ingredientele pentru o poveste de adormit copii.
In concluzie, daca ai fost ca mine si ai crezut ca spui Pas la un film pentru copii ai fost in eroare. Cred ca merita sa acorzi filmului o a doua sansa. Primele 2 filme din serie, datorita si varstei copiilor, mai permit o varsta scazuta a audientei. Dar apoi shit gets serious. Si filmele sunt excelent facute iar luptele intre magicieni sunt spectaculoase. Zi, se vede ca sunt fan?

.

Generation Jobless - Catch 22

Pe 14 Ianuarie mentionasem aici despre un documentar facut de televiziunea canadiana CBC. Acel documentar era despre piata condominium-urilor din Canada. Intre timp am mai vizionat multe din documentarele facute de ei, gasite tot acolo pe site. Subiecte foarte bune puse in documentare excelent facute. Multe subiecte sunt taioase si de interes public dar ma indoiesc de faptul ca au vreun impact la mase.
Generation Jobless e despre generatia actuala de tineri canadieni. 254 000 de studenti vor termina facultatea anul acesta. Pe la inceput, documentarul il arata pe valedictorian-ul unei generatii de absolventi declamand ca el poate spune cu incredere ca ei, studentii acestei sarje, sunt pregatiti. Ready 4 whateva, cum spunea philosphae-ul grec Tupac. Riiiight. Ready for a rude awakening, cum estimeaza naratorul.
In opinia mea, unul din elementele cheie al situatiei de fata este data de barbosul ala de la inceput: educatia superioara canadiana pregateste studentii pentru job-uri din trecut. Cum suna asta cand acelasi barbos, ce nu pare sa manance cacat, estimeaza ca pana-n 2030 cam jumatate din job-urile existente in lume vor disparea, inlocuite de tehnologie? Joburi din trecut. Alt element cheie. Lamentarea universala a tinerilor absolventi este comparatia cu generatia parintilor lor, parinti in a caror era, daca absolveau o facultate aveau garantat un loc de munca potrivit educatiei lor superioare. Dar asta e doar o judecata grobiana. Cum sa fii atat de imbecil sa te astepti la acelasi lucru valabil acum 30-40 de ani? In aceasta perioada lumea s-a schimbat enorm. In timpul generatiei parintilor nostri tehnologia a avansat incredibil. Nu-ti vine sa crezi? Cand mi-au luat computer ai mei parinti, tata a incercat sa vada si el pe ce a dat o tona de bani. Sa-l porneasca a fost usor... a apasat pe un buton. Sa-l opreasca... a stins monitorul. Ma gandesc ca acea masina de scris ce-o folosea sa-si scrie rapoartele era tot model "qwerty" dar ce drum lung pana la tastatura de computer. Si totusi... cine ti-a inoculat ideea ca trebuie musai sa termini o facultate? Erau ei la curent cu tendintele pietei muncii? Tendintele actuale? Sau peste 10 ani? Dar 20 de ani? Sa fim seriosi. Acum cateva saptamani vazusem pe net un top al coruptiei in facultatile din Romania. Crezi c-am fost socat sa vad ca Universitatea Eftimie Murgu din Resita era a doua cea mai corupta din Romania? Nu, baby. Dar realitatea e mult mai crunta. Citind comentariile aveai sa afli socat despre unii ce aflau socati ca facultatile ce le urmasera ei erau pe primele locuri la integritate... iar asta contrazicea ceea ce stiau si traisera ei. Rezultatul este o inflatie de diplome. Si cu asta cred ca pot incheia paralela Ro-Ca si sa revin la Canada.
Canadienii isi denumesc actuala generatie de tineri drept cea mai educata din istorie. Ca au diplome sunt de acord. Da. Ca sunt cu adevarat educati... ma indoiesc. E fucking clar ca aproape toata lumea merge la facultate si un lucru stiu sigur... majoritatea oamenilor sunt mediocri sau submediocri. Nu-mi amintesc exact sursa, dar citisem ceva despre capcana continuarii educatiei superioare prin master-uri in conditiile in care tu esti tot somer. Aceasta iluzie ca nu ti-ai gasit job din cauza ca e competitivitate mare pe piata muncii din cauza ca poate n-ai indeajuns de multe diplome iti face doar rau. Te baga si mai mult in datorie si apoi ajungi la riscul de a fi overqualified. Cand esti overqualified inseamna ca ai investit mult in educatia ta si e stupid sa te multumesti cu un salariu mic. Asteptarile tale sunt mai mari si contrazic asteptarile angajatorului care va prefera sa angajeze altul pe bani mai putini. In engleza, cercul vicios se numeste Catch 22. Tot Catch 22 e si faza aia cu experienta canadiana sau cu experienta in domeniu, ceruta la angajare... pe care un tanar, la fel ca un proaspat emigrant nu o poate avea. In Canada, datoria medie la absolvire a 60% din viitorii absolventi e de $27,000. De dragul statisticii, asa din topor, $27,000 pentru 152,400 de viitori absolventi... in fiecare an. Documentarul mai spune ca 1 din 3 absolventi cu varsta intre 24 si 29 de ani va ajunge sa lucreze intr-un low-skilled job... in general ospatar, chelnerita sau security guard, de ce nu? Aici nu discut cifrele ci amintesc doar ca din absolventi... unii au doar diploma... iar unii au si invatat ceva... deci aia ce ajung in lowskilled... ajung si din cauza lor. Dar...
O alta problema e ca tinerii de azi sunt in competitie pe joburi cu astia aflati la varsta de 60+. Baby Boomers, cum sunt supranumiti pe aici. Astia sunt atat de tare bagati in datorii (la fel ca restul canadienilor) incat nu-si mai permit sa se pensioneze si continua sa lucreze pana la adanci batraneti. Numarul redus de oameni ce se retrag din activitate adunat cu numarul imens de absolventi... da cu minus grav pe partea de tineret. Urmatoarea generatie e si ea prinsa in acest Catch 22... caci ei sunt si mai adanc in datorii si vor trage si ei cu dintii in urmatoarele decade. Angajatorul profita de faptul ca tinerii au gauza stransa de frica zilei de maine si cand angajatul lor platit cu top dollars se pensioneaza... tanarul angajat sa-l inlocuiasca va fi intampinat cu un salariu mult mai mic... pe care il va accepta.
Un alt element cheie ce lipsea pana acum din text dar nu si din context este situatia economiei canadiene si mondiale. Situatia nu se imbunatateste. E OK ce spunea o domnisoara imbufnata de faptul ca parintii au tupeul sa se planga de ratarea acestei generatii, tocmai ei... aia de au trait in cea mai prospera perioada din istoria Canadei, care au avut totul usor... ei sa dea lectii? Dar mai e unul in documentar ce remarca "inteligent" ca aceasta generatie e foarte educata, cu joburi sub pregatirea lor profesionala care incep acum incet incet sa realizeze ca li s-a vandut o iluzie. Iar acum se plateste pretul. Pai abia acum ai realizat? Buna dimineata.
Job-urile full time garantate vor fi tot mai putine si piata muncii tinde spre contracte temporare, part time, sezoniere. Tristetea vine din faptul ca aceasta tendinta nu pare ceva temporar ci pare urmatorul pas in evolutia pietei muncii. Barbosul din documentar spune ca in medie o persoana aflata la varsta de 30 de ani a schimbat cam 11 joburi pana in momentul acela. Tot el estimeaza ca in numai 10 ani de acum incolo un individ in varsta de 30 de ani va avea in palmares nu joburi ci cateva sute de proiecte platite... caci el vede viitoarea piata a munci orientata pe proiecte platite.
E de mentionat ca Canada (cacofonie acceptata ca biserica catolica, ce peleu meu)e singura tara ce nu are un Minister al Educatiei. Si specialistii astia spun ca se vede asta. Fiecare provincie in parte se ocupa de Educatie pe tarlaua lor. Dar ruperea in bisericute duce la o lipsa a centralizarii a datelor pentru o imagine reala a cererii pe piata muncii, a standardizarii invatamantului spre o eficientizare, etc. Si ca sa prezentam niste numere elocvente. In fiecare an, numai in Ontario, absolvesc 8,000 de profesori. Mai adunam inca vreo 3,000 ce termina in alte provincii si vin aici. Din astea 11,000 de prospaturi scadem vreo 4,600 de pensionati... si ramanem cu un surplus anual de 6,400 de profesori.
Logica spune ca ratarea unei generatii va avea recul in viitor cand viitorii pensionari si-o vor lua in mana urat cand actuala generatie de tineri nu va produce indeajuns sa le plateasca lor pensiile si asigurarile sociale. Si de asta devine relevanta urmatorea comparatie.
Tot in documentar se face si o comparatie cu cea mai eficienta tara in integrarea tinerilor absolventi in piata muncii. Daca somajul in randul tinerilor in Canada este de cel putin 15% (si a scris Tzipi de n ori cum se face numaratoarea somerilor) in Elvetia e de 2.8% la suta. Dar ghici ce. Cumva ca in comunism, la 15 ani... pustanii elvetieni cu ceas la mana, briceag in buzunar si gurile pline de ciocolata Milka sunt pusi sa aleaga ce vor sa faca in viata. Te bagi la Liceu Teoretic cu posibilitatea de a continua la facultate sau faci o Scoala Profesionala sa inveti o meserie? Ooooh... dar stai! Cica in Canada te futi cu libertatea de alegere a individului. Un canadian de 15 ani e prea necopt pentru a lua aceste hotarari. Dar ghici ce? Fiindca te hotarasti devreme ai timp in viata sa te razgandesti si sa te reprofilezi. Elvetia are scoli profesionale ce ofera ucenicii in peste 230 de domenii si se pare ca doua treimi din studenti aleg calea uceniciei, invatand o meserie cautata pe piata muncii din tara lor. Ucenicie nu doar ca instalator sau tinichigiu auto ci in health care, IT sau domeniul bancar... asa zisele joburi cu guler alb. Sistemul e atat de eficient incat se pare ca 40% din studentii eminenti se sucesc pe parcurs si in loc sa mearga la facultate se apuca si ei de ucenicie gen domeniul bancar. Dar sistemul bazat pe ucenicie are sens cand inveti sa faci chestii lucrand, combinand teoria cu practica si nu doar stand 5 zile pe saptamana in sala de clasa si la gata ai diploma dar angajatorul iti cere macar un an experienta. Fucking Catch 22. Iar asta se intampla pe 230 de domenii de pe piata muncii din tara ta. Asta inseamna sa pregatesti oameni pentru ce se cere. In Elvetia exista o institutie guvernamentala ce supervizeaza acest sistem de ucenicii, ei fac curriculum-ul dar practica se face la firme si companii... iar acolo esti pus sa faci ce au ei nevoie... deci angajatorul influenteaza decisiv formarea profesionala, si o face la momentul potrivit... cand esti inca un ucenic, esti inca in scoala.
Dar de ajuns cu utopia elvetiana si sa revenim la realitatea canadiana. Canada, singura tara fara un Minister al Educatiei ceea ce duce la o fragmentare organizatorica de proportii, cu crapaturi mari prin care aluneca atat de usor tinerii absolventi. Guvernul federal nu poate sa faca nimic fiindca i-ar calca pe dejte pe aia de la guvernele provinciale.
Sfarsitul documentarului e alcatuit din concluziile trase de niste absolventi aflati pe la varsta de 30 de ani, blocati in low level jobs, sub nivelul lor de pregatire. Din pacate doar ala cu fata de Jonah Hill pare conectat la realitate cand spune ca poate e momentul sa ne gandim mai bine la ce standard de viata ne este accesibil de fapt, de cati bani avem de fapt nevoie caci am crescut pe spatele datoriilor facute de parintii nostri iar acum e cam nasol. In completare e bagata o domnisoara ce admite ca nici nu ia in considerare sa isi cumpere o casa... si am inteles ce vrea sa zica: sa cumpere o casa in conditiile acestea.
Asta e. Good times are yet to come.
Din nou vreau sa mentionez ce bune sunt documentarele acestea. Din pacate nu le gasesti pe youtube iar pe site-ul lor sunt vizionabile doar din Canada.

Pilde de pilde

Iar e de sezon subiectul cu copiii. E ars cu fier rosu pe creier. Esti pirogravat inca de mic, laolalta cu restul datinilor si obiceiurilor batute-n cuie. Inca un subiect pe care lumea nu vrea sa-l adapteze la epoca in care ei traiesc de fapt. E fucking 2014... nu mai e epoca Patriarhilor biblici si nici macar Decretul 770 din anul de gratie 1966. Inainte sa venim in Canada erau luati ca posibilitate si niste eventuali copii. Dar socoteala din pantaloni... nu, stai... socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ. Asta e o vorba din batrani ce chiar are sens. Nu am de gand sa filosofez pe tema ci sa dau niste exemple concrete cu iz de pilde.
In momentul asta am 3 colegi. Rick Ross... canadian sarac din tata-n fiu. Darius Za Greit - fost profesor universitar in Teheran, de 4 ani in Canada. Gospodin Lenin - ruski de 21 de ani... in Canada de la varsta de 12 ani.
Rick Ross e canadian. Nu stiu daca realizeaza dar n-a avut nici o sansa sa reuseasca in viata. A fost sarac toata viata si au trebuit sa se mute des. Cand i-am spus ca ma uit din nou la Married with children mi-a zis ca obisnuia sa se uite la acel sitcom impreuna cu taica-su si ca show-ul era parca despre familia lui... cu diferenta ca el nu era ca Bud, el nu mai era virgin. A avut o sansa caci in liceu cand se apucase de furat si a fost prins, parintii lui l-au trimis la niste rude in afara Toronto-ului pana la 18 ani. Asta l-a salvat de anturaj. I-am cunoscut o parte din familie... majoritatea parnaiasi, fosti parnaiasi sau in drum spre. E inteligent si autodidact dar viata grea parca nu i-a dat voie sa ridice capul mai mult decat atat. E doar unul cu inteligenta peste medie dar fara cultura. Prietena a ramas gravida de tanara, s-a casatorit cu ea, a mai facut un copil si acum e tata exemplar... si se zbate sa faca bine. Cu sanse putine. Oare ce sanse au sa aibe fetitele lui? Oare au sa ajunga la facultate?
Darius Za Greit se insurase in Iran si avea deja un copil. Au bagat dosarul de emigrare pentru Canada sa poata sa ofere fetei lor o viata decenta, o viata normala departe de aberatiile sociale din Iran. Era profesor universitar in capitala iraniana, bagase ore suplimentare de nebun si reusise sa-si cumpere apartament cu banul jos... lucru necesar sa devina "bun de sot". Avea status social de care acum ii este dor si care inseamna extrem de mult pentru el, aveam sa descopar dupa aproape 3 ani lucrati cot la cot cu el, cand mi s-a destainuit ca prietenii lui de aici din Canada nu stiu ca el e securist. E adevarat ca in paralel e si traducator si are si niste ore la un liceu. Tre sa bage din greu fiindca in primul an in Canada au mai facut un copil si nevasta-sa sta acasa, nu munceste. Acum cateva luni imi povestea ca ia serios in considerare sa se intoarca acasa. Era un aspect ce nu-i dadea pace. Mi-a spus ca de fiecare data cand merge in vizita pe la prieteni il ingrozeste sa vada cum copii acestora s-au canadienizat devenind niste razgaiati nerecunoscatori. Totodata, ca securist, a vazut multi locatari iranieni de toate varstele... si se pare ca nu i-a placut cum au evoluat in societatea canadiana. Uite cum te sucesti dupa ce ai lasat o viata in urma pentru noua viata in Canada si apoi descoperi ca rozul ala era doar in brosura de emigrare iar la fata locului cam inghiti cu noduri. Bine, mai sunt niste chestii Cpt. Obvious la care nu s-a gandit: fetele umbla cu fusta lata cat cureaua, sunt poponari pe strada, totul e vulgar si plin de sexualitate... nu e un mediu propice pentru cresterea unor fetite... afla prea devreme despre chestii ce ar trebuie sa fie cunoscute mai tarziu in viata. Asa e, no doubt. Dar, din nou, suntem in 2014 si asta e societatea vestica in care traim.
Gospodin Lenin a fost adus de parinti in Canada la varsta de 12 ani. Lenin e un exemplu extrem de strident de canadienizare din aia proasta. Cand l-am cunoscut isi invinuia parintii pentru tot. Ca s-au ratat, ca n-au avut ambitie, ca n-au bani si prin coroborarea acestor lucruri propria lui ratare. Ca nu-s parinti buni cu surioara lui in varsta de vreo 7 ani. Parintii lui plecasera din Sankt Petersburg in Israel si fiindca nici acolo nu era Pamantul Fagaduintei s-au mutat in Toronto... unul din motive fiind ca feciorul lor sa nu fie cooptat in armata. Rezultatul? Cand a ajuns la liceu feciorul s-a inhaitat cu baietii cool. Au urmat probleme cu popolitia si a rezultat un rus incult, arogant, canadienizat, ce n-a terminat liceul si care viseaza doar bani facuti usor, tunuri, masini scumpe si care are niste vise irealizabile. I se pare cool sa fie soldat si a luat in considerare sa se inroleze in armata canadiana. Dar el isi ia in serios sansele sa devina politist, RCMP, agent al serviciului de informatii canadian, sa lucreze pentru NSA in State, etc. Nici o varianta aplicabila REAL persoanei lui. Dar asa e el, "da, NSA... tre' sa locuiesti Statele Unite vreo 5 ani si sa fii cetatean dar daca vreau, ma duc, am un buddy ce locuieste in LA ...."
Am cunoscut si romani din aia ce acum au 40 de ani si care au venit aici de copii si care n-au reusit sa faca nimic. Astia au cate o poveste din aia in care nu e vina lor. Asa il vad si pe Lenin la varsta de 40 de ani. Imi vine sa fac cu nervii cand aud cliseele alea cu romanii destepti, capabili, ce muncesc din greu. Imigrantii romani sunt la fel ca cei rusi sau cei iranieni sau cei nigerieni. Unii sunt destepti, altii nu; unii sunt capabili, altii nu; unii merg la scoala, altii nu reusesc sa faca fata sau nu merg deloc; copiii lor ajung ratati sau ajung doctori. Nu conteaza de unde esti.
Nu vreau sa trag concluzii ci le las in coada de peste. Parerea unanima a unui parinte este oricum ca "nu mi se va intampla mie sau copilului meu".
Voiam doar sa mentionez niste povesti de viata din Canada.

Royal Ontario Museum

Royal Ontario Museum
Prima oara cand am mers prin Downtown vazusem niste stegulete agatate de stalpii de iluminat. Erau in culorile tricolorului inca extrem de proaspat in minte: rosu-galben-albastru. Basca, mai scria si ROM pe el. Primul gand mi-a fost ca e vreun eveniment cultural romanesc de mare anvergura. Ce vrei, eram inca necopt in Canada si inca aveam iluzii despre comunitatea romanesca nestiind ca varfurile culturii romanesti p-aici sunt de alde Stela si Arsinel, Hrusca si Barbecue-ul Romanesc sau Campul Romanesc, cum se numeste. Am aflat cu surprindere ca ROM e de fapt Royal Ontario Museum. Am tot zis ca mergem si n-am mai mers. Cum scrisesem acum cateva articole in urma ne-am luat Pass-urile alea oferite proaspetilor cetateni asa ca Vineri pe 10 Ianuarie am infruntat ploaia si am mers sa ne culturalizam. E imensa magaoaia si asteapta-te sa mergi mult. Ne-a placut mult la Dinozauri si la Roci si Minerale unde chiar am avut ce vedea.

La sectiunea de bolovani iarasi am stat mai mult.

Partea de istorie... mmmmm... n-am inteles niciodata fascinatia unora pentru vazele de flori din dinastia Jackie Chan. Si primul etaj e plin de arta chinezeasca, japoneza si koreeana.

De remarcat cat de scunzi erau oamenii acum sute de ani si mai ales asiaticii. Nici europenii nu erau mai breji am vazut niste paturi din alea de pe la 1400 zici ca erau de copii.
Absolut inutila mi s-a parut sectiunea cu animale impaiate desi copiii pareau incantati. Au si un tunel facut pestera cu lilieci impaiati si sunete de falfait de aripi. Dar am fost si speolog amator la viata mea deci McKayla was not impressed.

Exponatele romane si grecesti mi-au placut si tre' sa recunosc ca mi-ar place sa am o statuie din aia de marmura cu paula mica asezata pe mileul de pe Flat Screen TV. Ar da un pic de clasa asezat in fata peretelui pe care atarna Rapirea din Serai. Fascinanta e lipsa de fascinatie ce o simti fata de sutele de artefacte marunte expuse in vitrine... chestii ce par banale si lipsite de grandoare desi unele sunt vechi de 2000 de ani sau chiar mai bine si tocmai asta e valoarea lor: sunt vechi si rare. I get it! I get it!

Ultima parte era Wild Life Photography of the Year sau ceva de genul. dar trebuia sa platim $5 in plus si n-am mai intrat. Nu era vorba de cei $10 ci de faptul ca ne dureau picioarele asa ca am plecat.
Am inceput sa colectam magneti de frigider ca suveniruri de prin locurile pe unde am fost. Abia am gasit ceva care sa aibe si logo-ul muzeului. De fapt am gasit doar un singur magnet cu logo-ul ROM. Si asta era cu expozitia ce tocmai se incheiase, cu Mesopotamia, dupa ce sapasem in niste cosulete pline de magneti "expirati".

PS. Titlul articolului fusese Royal Ontario Museum... and more unde vizita la muzeu sa fie introducerea pentru "and more" unde aberam pe teme de arheologie dar m-am lungit si am lasat asta cu arheologia ca draft pentru altadata. Oricum aberam in stil propriu dandu-ma cunoscator si in acel domeniu. In ultimile saptamani m-am uitat la o megatona de documentare, pe diferite teme, dar luand-o metodic. Ma uitam la un documentar pe un subiect apoi incepeam sa caut si alte surse pro si contra sa vad argumente si contra argumente. Fratioare, innebunesti cu capul. Fiindca sunt si masochist eu citesc si comentariile. Sa vezi acolo prostie si ticalosie. Saptamana asta am dedicat-o evenimentelor de la 11 Septembrie. Aia e munca titanica. Atata cacat e pe net despre eveniment incat daca vrei sa iti faci o imagine cat de cat precisa trebuie sa te uiti la tot si sa citesti tot sa vezi ce e maculatura si ce nu. Incedibil de multa dezinformare in toate directiile, dezinformare facuta voit sau de catre, preferatii mei, aia ce o fac din convingere si cred ca ce fac ei e INformare. Ajungi sa pierzi ore vizualizand ceva pana sa iti dai seama ca nu e nimic de valoare acolo dar asta e singura modalitate de cerne informatia. Cred ca am niscaiva aspiratii de om in etate nascut la sud de Marele Zid.

Draga, te asigur ca totul e bine...

Imi amintesc in 2009 cand ne-am cumparat masina si a trebuit sa luam asigurare. Un sistem destul de ambiguu unde conta ce varsta ai, de cand ai permisul de conducere, pe ce strada locuiesti, daca folosesti masina des, o folosesti sa mergi la munca, etc. Invariabil se ajunge la o suma uriasa ce provoca stupoare "acasa", in Romania unde rata pe o luna in Ontario facea cat asigurarea pe tot anul in Romania. Dar te linistesti repede, toata lumea iti va spune ca asta e si nu ai ce face. Ca e mafie. Pe atunci Claudia avea sub 25 de ani, era femeie si avea doar G2 ca permis de conducere. Deci numai no-nos din punctul lor de vedere. Prezentai un risc major pentru ei ca un terorist cu bomba pe el. Prin filiera romaneasca ne-a fost recomandata o doamna de la State Farm ce ne-a rezolvat pentru un $350/luna. Si am zis si merci. Era in regula, visam cu ochii deschisi ce ni se spunea... daca nu ai nici un accident, peste un an se renegociaza si iti mai scade. Iei G full... scade. Faci 25 de ani... scade. Uite ca trece anul si ne vin hartiile de prelungire a contractului. Nu avusesem nici un accident in anul ce trecuse deci am primit o reducere de la $350 la $500. Nu, nu! Am scris corect... dar cu sarcasm. Ni s-a spus ca s-au schimbat niste chestii in legislatie si au crescut preturile. Nu i-am crezut deloc, dar uite ca citind un articol zilele astea - uite linkul - aflu ca intr-adevar se schimbase legislatia si asiguratorii profitasera sa mareasca preturile. $500 nu era acceptabil sub nici o forma deci am inceput sa cautam. Tot pe acolo se invarteau preturile. Pana cand am primit un pont cu o firma mai mica dar si cu pret decent. Am zis bogdaproste la un $250/luna. A fost mereu o intrebare: oare vor veni la centrare in zi de meci? A fost un meci de pomina (uite aici). Firma de asigurari a sarit cu banu intr-un mod nesperat. Asta e un exemplu cand iti iese bine cu asigurarea. Fiindca dascalita ne-a pensionat Hyundai-ul a trebuit sa ne cumparam alta masina. Doar ca un an mai tarziu iar ajungem sa diluim cu asigurarea (uite aici). Nici de data asta firma de asigurare nu s-a dat pe gheata ci a fost exemplara. Doar ca aici a fost un pic diferit fiindca ei fac plata pe baza unor estimari. Daca din terenul lor meciul pare simplu... din tribuna de unde stai tu trebuie sa fii atent si la jucatori si la arbitru. Nu aveam de unde sa stim atunci ce important e ca estimarea pagubelor se face de catre mecanicii de la toyota, sau cine se ocupa de asta acolo. Exista o sansa ca totul sa fi fost doar o coincidenta nefericita... dar bata-l sa-l bata norocul de cinism... nu mai cred in coincidente. Estimarea a fost de vreo $50 peste $3000. Nu insemna nimic asta pentru noi atunci, noi fiind mai preocupati de faptul ca ciadezul era pe fals si nu avea asigurare si a trebuit sa platim deductible de $300, frustrarea venind natural... mai ales ca nu fusese vina noastra. Eram fericiti ca macar repara aia masina si asta e. Ghinion. Doar ca inca un an mai tarziu mergem sa prospectam piata sa vedem cum ar fi sa dam masina la schimb pentru un upgrade. Ei, cum te simti sa afli ca they are so sorry, dar le pare rau... dar noi am avut un accident cu acea masina si, desi a fost accident minor... paguba a fost de peste $3,000 unde $3,000 e acea linie subtire si rosie ce separa "minor accident" care se trece cu vederea de "Ooh, but you had an accident!". Oooooooh.... cum se leaga toate acum. Pai ii inveti pe astia cum sa-si conduca business-ul? Sunt ei atat de prosti incat sa nu stie ca odata ce ti-ai busit masina nu vei fi tentat sa o dai inapoi la schimb, adica tot la ei? Si ei nu stiu ca o masina cu accident are valoare mai scazuta? Si daca le-o aduci inapoi... cine pica de fraieri? Ei! Pai ei au business sa pice de fraieri s-au sa faca bani? Si totul e atat de simplu. Paguba va fi peste 3000 de parai si apoi tu cand vrei sa le dai masina inapoi... valoarea ei va scadea cu cel putin 3000 si uite ca si-au scos banii. Dar teapa e a ta. Pe asigurare iti apare ca ai avut accident, indiferent daca a fost sau nu vina ta. Si sa stii ca iti apare, ca noi cautam asigurare si ne intrebau daca am avut accident, iar noi raspundeam cu buna credinta ca nu. Dar ei vedeau in sistem la ei. Nu stiu daca influenta cu ceva dar putea fi vazut si ca ii minti. Mai adaugi $300 de dolari la deprecierea masinii si uite ca ti-ai luat-o binisor.
Cum se poate citi si in editorialul din Toronto Sun in 2014 se incearca o noua reforma. Plangerile nu sunt doar despre pretul mare ci despre incapabilitatea sistemului de a fi corect cu cei care au suferit accidente si au fost raniti pe bune si sa diferentieze mai bine cazurile celor care apeleaza la asigurare pentru minor injuries. E un scandal imens privind felul in care firmele de asigurari investigheaza claim-urile fiind descoperite numeroase cazuri unde estimatorii modifica in favoarea firmei de asigurari rapoartele medicilor, medici angajati tot de ei. Si pana la urma aceste claim-uri medicale se pare ca aduc cresterile asigurarilor in Ontario. Dar aici cunosc mai putine detalii deci am sa ma abtin sa trag concluzii. Asta nu inseamna ca nu am auzit de filierele indiene, pakistaneze sau iraniene de tepuire a firmelor de asigurare sau n-am cunoscut persoane ce "lucrau" la "fondul lor de pensie" in urma unor accidente auto.

Dupa furtuna de gheata se numara bobocii

A venit scadenta. A trecut furtunetele, priza e din nou la curent si acum e un nou curent ca Ford sa aibe priza la public. Acelasi Rob Ford ce priza acum un an nejte droguri de mare risc, stupefiante... lasandu-l stupefiat de propria-si prostie. Dar prostu nu e el ci... tot noi. Poate mi se pare mie, fiindca ma dau intelectual uitandu-ma doar la pozele din Toronto Sun... dar astia, vorba lu' Vacanta Mare " prea ii stie el pe toti, n-o fi cu ei?".
Totul e dupa reteta, fireste. But what's cooking? E porc afumat in plaman cu cristale de cocaina penala. Primul ingredient? Minimalizarea nasoalelor. Las asta deoparte deocamdata si trec la ingredientul numarul 2. Ala plin de sclipici ce sa-ti ia ochii de la portofelul ce-ti va fi subtilizat, respectiv INAMICUL. Inamicul e Ponta... ah, nu... E Antenele, Dan Voiculescu. Nu, inamicul este Doamna Wynne, liderul Partidului Liberal si Premierul in functie al Ontario. Femeia asta a incercat sa-l indeparteze pe Ford de la primarie prin toate mijloacele si e dusman declarat.
Porcul, dupa ce a fost facut albie de porci acum trebuie albit. Hai cu Arielul. Si poa' sa curete s-aici? Cu tupeu merge orice. Saptamana trecuta citeam un editorial in care ni se spunea ca asa cum e el, porcul, cot la cot cu negri in ghetto fumand droguri de mare risc, stupefiante... Rob Ford a fost ales democratic de o tona de fraieri... pe cand Wynne a fost numita politic si atunci de unde are ea tupeu sa nu stea de vorba cu primarul cand asta vrea sa ceara bani de la guvernul provincial pentru costul reparatiilor de dupa furtuna? Superb suna... doar ca. Stii cum e... doar ca! Doar ca aia aproape 500 000 de fraieri au votat un porc ce mintea ca isi va scoate si doua coaste sa si-o suga singur pentru binele poporului torontonian... si nu au votat un primar ce mergea sa-si ia doza in ghetto. E o diferenta. Si chiar e. De drept si de fapt... omu porc trebuia sa isi ia bye bye, elegant, si sa candidozeze din nou la urmatoarele alegeri daca voia. Dar el stia ca e sinucidere. Mai bine manelist... cu tupeu... cu tupeu... cu tupeu... Si cand ai si aparat de propaganda merge si mai bine, se stie ca memoria colectiva are Alzheimer in faza terminala. Poate aberez eu si exagerez dar ia uite ziarul Toronto Sun de Duminica, 19 Ianuarie.
Pagina 6 e dedicata unui articol basit de Sue-Ann Levy numit Ice Storm cold shoulder si in care e vorba despre o vecina acra a premierului ce o acuza ca nu a luat-o la ea in casa pe timpul furtunii desi Wynne spunea la televiziuni ca populatia sa-si ajute aproapele in acele vremurui de restriste. ATAT! Nu am avut noi toti cate o vecina acra ce investiga ea si stia ea tot si spunea la cine voia sa auda despre tine si faradelegile tale? Ultima treime de articol e despre faptul ca premierul nu a facut de fapt nimic aiurea ci si-a vazut de vrajeala politica... sa mearga sa stranga maini, sa dea interviuri blah blah. Adica si-a facut treaba in zilele alea. WTF? Zgarmare in cacat. Sa mai puta un pic in directia care trebuie.Ah, uite ca vad pe site ca jurnalista nu mai are incredere in Ford. Am citit articolul... hmm... a avut incredere in el si a fost dezamagita. Esti o proasta!
Pagina 26 e dedicata lui Ford... ai crede dupa poza aia imensa cu el... cand de fapt li se da cacat lu aia impotriva lui. Lorrie Goldstein e autorul articolului. Cunosc cel putin 3 femei numite Lorrie pe numele mic. El e barbat. Asta nu incearca lovituri cu manta incercand sa bage bila 8. Asta o arde direct. A inventat un sindrom pentru noi astia anti-Ford: Rob Ford Derangement Syndrome. Asta ne explica de ce trebuie sa trecem peste incidentul cu drogurile dand exemple cu alti primari si politicieni din Canada sau USA, ce au facut nasoale si mai mari. Asta e bullshit universal in politica, nu conteaza daca esti in Botswana sau in Canada: pai ce, ala e mai bun? Cand evidenta e... lasa matale pe ALA... acum vorbim de tine. TU nu ai fost bun, deci pa. Pa-pa-pa-pa! Las' sa vina altul si stai tu relaxat, nu-i vom pune-n loc pe aia de ne spui tu acum ca-s najpa. Dar tu, PA! Propagandistul ne explica apoi despre ceva ce nu l-a intrebat nimeni.... despre problemele metropolei si de faptul ca nu-s din vina lu Ford, Ford fiind doar mostenitor. Uite cu cuvintele lui de fata, dragul de Lorrie, "You name it, it was there long before Ford was elected mayor in 2010. And the scary thing is it will still be there, long after he’s gone." Ai inteles? E scary movie. E horror. Ba, astia de ati votat in 2010... nu mintise asta in campanie ca repara tot ce nu e din vina lui? nu l-a lasat Dan Voiculescu si Antenele? Au vrut sa fure sarea si Posta? S-a zbatut atat de tare pentru popor incat n-a mai rezistat psihic si s-a apucat de droguri puternice? S-a stresat dragul de el?
Uite-l ce gestica are zici ca e Martin Luther King in discursul ala de legenda.

La pagina 30 avem o rubrica de scrisori catre Editor... adica ala selecteaza ce vrea mujkiu lui. Adica o scrisoare de la una de n-o place pe Wynne. O fi tot vecina?
Disclaimer: Ma doare-n paula de Wynne si votez anti porc fiindca e personal.

Res ipsa loquitur

Am vazut ieri un documentar facut de televiziunea canadiana CBC despre industria Condominium-urilor din Canada, in speta Toronto si Vancouver. Petrecandu-mi 44 de ore pe saptamana in Condo-uri pot sa spun in oarece cunostiinta de cauza ca documentarul nu minte desi mai sunt aspecte ce nu au fost atinse. Asta ar fi promo-ul, pe youtube:


Documentarul nu e pe youtube dar am sa pun link-ul direct de la sursa. S-ar putea sa nu fie vizionabil decat din Canada insa.

De incheiere, uite si un interviu cu producatoarea documentarului:

... de crapa pietrele

De la adapostul climei blande hecha en España fratiorul Gelu ma intreba curios daca frigul din Toronto poate fi exprimat prin formula matematica "2 x [frigul ce l-am indurat in 1999 cand l-am vizitat la Berzasca]". Hahhaa! Poate fi. Frigul ala de acolo a devenit etalon pentru mine. Cred ca a fost prima oara cand am deal-uit cu factorul windchill, lucru ce ar mira pe unii, unii ce nu stiu ca urbea natala e aciuita intre dealuri si unde nu esti matrasit de rafale de vant ce dau navala de pe Dunare.
Aici, in urbea post-natala, am iesit afara la -39 C. Eram echipat corespunzator lipsindu-mi doar o masca de ski... dar masca de ski port doar cand merg la banca. Mi-a inghetat fata bine de tot si la Tim Hortons le-am spus peloponezelor de acolo: you gotta get out there to believe it. Dar totodata am si precizat lu' frate ca daca nu esti nevoit sa iesi din casa si sa stai efectiv afara... nu e atat de relevant. Eu iesisem atunci ca trebuia sa merg pana la Timmy's ca altfel traseul era casa-parcare-masina-munca-parcare-acasa. Foarte putina expunere la ger. Vorba concetateanului nostru canadian "Geru-i ger si iarasi ger!".
Vinerea trecuta am primit si noi niste vesti bune si s-a sincronizat perfect cu rezervarea ce-o aveam la Medieval Times. Am vrut de ani de zile sa mergem dar era cam scump biletul si nu prea ne imbia prea tare.. dar ramasese pe lista, cum ar veni. Am prins oferta groupon gen si am luat bilete acum vreo 3-4 saptamani. Si uite ca am fost si noi. Prima impresie, si ma refer la cea de acum cativa ani cand am aflat despre Medieval Times, a fost cumva corecta - cam scump pentru ce primesti. Pentru gustul meu show-ul mi s-a parut mediocru, cumva potrivit copiilor care pun botul mai usor la astea. Biletul la pret intreg pentru un adult e de $65.95 (+tax & processing fee). Este enorm! As zice ca de banii astia pot merge la Cirque du Soleil unde vezi people with skills. La Medieval Times actorii sunt in marea lor majoritate mediocri si coregrafia scenelor de lupta variaza in functie de luptatori de la foarte realist pana la asta: de pe la min 2:25 incolo

Multi, dezamagiti ce nu vor sa recunoasca, lauda mancarea. E multa... te saturi... mananci cu ghioamba la fel ca pe timpuri, etc. Practic... primesti o chifla de inceput. Nu fii fraier... n-o manca imediat ca un minut mai tarziu iti aduce supa de rosii si poate vrei sa inmoi posmagii in ea. Supa e de rosii si e ok. P-asta n-o poti manca cu mana deci o vei sorbi. Apoi ti se aduce o juma de pui facut la rotisor, o coasta facuta la cuptor si o felie de cartof copt. Un pahar de bere a costat $9 si e pisswasser... Stela Artois respirata... adica teapa. Mai rau de atat putea fi daca era si calda. Putea fi dezastru ca la balciul din Piscani, Arges unde femeile sa fie "lesinate de caldura" fiind imposibil sa le "revergorezi" caci "berea sunt calda, sucul sunt calda... toate sunt calde"... in contradictie flagranta cu "recele" de afara. Deci, daca mergi, mergi pentru experienta si nu pentru vreun show special. Amuzant e ca toti de acolo nu-si ies din rol si ti se adreaseaza cu Mylord si Milady. Totodata, daca mergi, ia in considerare ca pe ruta obisnuita podul e in reparatii si tre sa o iei mai acana oleaca.
Azi am reusit sa ne inregistram pe site-ul Institutului Canadian pentru Imigratie caci o data cu cetatenia ti se ofera si un permis pentru anumite muzee si obiective turistice canadiene si am zis ca o sa incercam sa profitam de aceasta iarna sa mergem sa vedem muzee si din astea. Luand lista la puricat pe judetul Ontario observi ca extrem de multe sunt gen case memoriale sau muzee din alea triste de nu merita sa te dai jos de pe couch pentru ele decat daca locuiesti la maxim 20 de minute departare si nu e nimic de vazut la TV. Totodata, cu mici exceptii, nu e o coincidenta ca aceste "atractii" au un cost per bilet de sub $10. Si acum, avand o privire in ansamblu, nu pare decat o incercare de a trezi interesul asupra unor obiective turistice anonime. M-am plictisit destul de repede facand research asa ca am pasat munca sotiei care a resusit pana la urma sa intocmeasca o lista. O sa vedem ce si cum. Si cand.
Trageti la cald, dragi prieteni!

The art of regifting si alte jmenuri de sezon

N-am sa plictisex pe nimeni cu amanunte neimportante despre sarbatoarea Craciunului, cu nasterea lui Isus si din astea, si voi trece la lucruri reale, adevaratele lucruri ce tin de sfanta sarbatoare a craciunului... cadouri si vanzoleala aferenta. Personal, nu ma omor sa primesc cadouri... in special fiindca e cam greu sa ma nimeresti la gusturi. Asta nu inseamna ca nu am primit niste cadouri excelente in unele situatii. La un moment dat am avut o discutie cu un verisor si am cazut de acord sa nu ne mai facem cadouri de ziua noastra fiindca ziua lui era la 2 saptamani dupa a mea si practic jucam ping pong. El imi dadea 2 bancnote de $100 iar eu ii faceam cadou o bancnota de $100 si doua de $50... sa nu ii fac exact acelasi cadou. Alta data mi-a luat o undita iar eu o papusa cu Edward din Twilight, ca e fan... mwaahahahahhaa! Ideea e ca tre' sa ne oprim. In fiecare an Rick Ross a introdus traditia de Secret Santa cu limita de $20. In primul an l-am avut pe Manager si i-am luat si inscriptionat o cana de ceai superba. N-a folosit-o nici macar o data si cand a plecat la alta firma a lasat-o in dulap. Am luat-o inapoi fara sentimente. Tot ce trebuie sa fac acum e sa ma angajez undeva unde seful meu are exact acelasi nume, si m-am scos. In anul ala eu am primit de la colegul ce-mi trasese numele un briceag... foarte bun. Folositor. In anul urmator am tras numele unui contractor ce-l cunoscusem cu cateva zile inainte... care se calificase la turneu primind un wild card din partea lui Rick Ross. De $20 am luat diferite bilete lotto... putea sa aibe o zi buna sau sa nu castige nimic... cum s-a intamplat. Si, de ce sa nu recunosc, m-a facut fericit caci mi-ar fi fost ciuda sa castigi bani din cadoul meu. I don't even know you, man! In urmatorul an... blank... nu mai tin minte. Anul acesta l-am tras pe Ronnie O'Sullivan, cleanerul peloponez. M-am scos repede cu el. Aveam un portofel de piele primit de la o iranianca, ce nu-l folosisem caci al meu e foarte bun. Am zis ca e de bine sa adaug si niste frisca si am cumparat si un bilet lotto la tragerea din acea zi, cu un pot de $5o milioane. I-am dat cadoul si i-am spus ca am vrut sa fiou primul care baga un cinj' de milioane in portofoelul lui. Cleanera peloponeza se daduse de gol ca imi trasese numele asa ca atunci cand Darius Za Greit imi intinde cadoul m-am uitat la el si nu-l bagam in seama. Dar nu, era pe bune. Mai tarziu Rick Ross mi-a desvaluit ca Darius trasese numele noii Managere si habar n-avea ce sa-i ia asa ca a pacalit-o pe cleanera sa faca schimb de nume. Ea a acceptat fara sa-si dea seama ca isi va lua teapa. La gata nu stia ce sa cumpere nici ea si a ajuns sa dea o tona de bani pe o poseta draguta... si nu din aia din mall-ul de la Jane and Finch.
Tot anul acesta am observat cat de dedicat e Rick Ross sentimentului de Craciun. Cumpara cadouri la toata lumea. Are doua fetite pentru care face orice iar de Craciun se imbraca in Mos si face poze si se filmeaza dimineata la ora 5 cand intra pe furis si depune cadourile sub brad ca apoi sa le arate fetelor dovada. Anul acesta era sa o comita grav, spunea el, caci in dimineata de Craciun uitase sa ia de pe masa scrisorile lasate de fete pentru Mos si sa "mance si sa bea milk'n cookies" de pe masa. It was a close call. Dar el cumpara cadouri si pentru nepoatele lui si pentru toata familia. The Boxing Day se strang toti la el acasa... "open doors" cum anunta el pe facebook. Hei, am fost si noi pentru un sfert de ceas. Am dus si noi niste dulciuri pentru fete. Dulciuri primite de Claudia de la residentii ei... sa nu fie aceleasi ciocolate ce am primit eu... si poate si Rick Ross. Mie mi-a luat un tricou cu fetele piticilor din The Hobbit si cei 7 dwarfs. Claudiei "i-a luat" un calendar cu Ciac Nouris. Era randul nostru si ne-am revansat cu un cd neiscriptionat. Ciudat, nu? Nu e deloc ciudat... e doar ultimul album al celui mai florin salam cockalar ever - Kanye West. Cred ca am pus pe blog o data cum el scosese la vanzare un tricou alb, fara nimic pe el, ce costa peste 100 de dolari si epuizase stocul cu o repeziciune socanta. Asa e si albumul lui... un CD fara nimic scris pe el. Cunoscatorii stie... nu e nevoie sa puna o eticheta. La fel si tricoul... nu trebuie sa fie nimic pe el ca sa stii ca e de la Kanye, nu? Hahhahahahahhaha. M-am bagat la glume cu baietii de la HMV din Mall si cand am iesit ei inca discutau despre controversatul de Kanye.
CA COncierge la condo, in functie de unde lucrezi, ce fel de oameni sunt residentii si cum esti placut de catre ei, poti primi cadouri de Craciun. De la bani cash la sticle de vin, carduri de Tim Hortons sau Starbucks, la cutii de rahat, bombonturi sau ciocolate. Cateodata primesti niste chestii dubioase. Claudia a primit 2 sapunuri de la o residenta iar eu am primit un tricou, chiar ieri... doamna okioasa fusese plecata, un tricou care mi-ar fi placut mult daca ar fi fost de calitate sau macar marimea mea. Dar gestul conteaza... or does it? Omul Span sta de vorba cu noi destul de des si a putut vedea alti residenti aducand cadouri pentru staff si a inceput sa se simta awkward si a inceput sa se explice. Din alea cu "bro, you know I appreciate you"... Ii purtasem pica pentru asta dupa ce la primul Craciun el ne povestea cat e de cacat ca tre' sa dea bonusuri la angajatii sai, iar noi ne uitam la el si ne gandeam "eat shiiit!". E clar ca nu esti obligat in nici un fel sa dai ceva... unii dau o sticla de vin de 10 parai, vin din ala de Niagara, dar altii iti aduc vin de Murfatlar caci stiu ca esti roman. Unii iti aduc sapunuri iar altii dau la fel de multi bani cat a fost bonusul de Craciun... nu foarte mare, ca veni vorba. Imi amintesc si acum primul Craciun in meseria asta, cand lui Popo-Sef i se lungeau mainile carand plase pline de dulciuri si sticle de vin iar din buzunare ii ieseau buchete de plicuri cu felicitari. El se simtea prost ca primisem si eu vreo 2 sticle de vin de la niste residenti care dadeau la tot staff-ul, dar tot era o nimica toata pe langa ce primea el. L-am asigurat ca I'm not hating when I see him rolling. E si normal sa primeasca mai mult. Era foarte lingau, foarte sclav cu aia pe care-i citise el ca tre sa-i slujeasca iar aia il recompensau cu ocazia Craciunului. Lucra acolo deja de vreo 2 ani... residentii il cunosteau bine iar el ii stia pe toti dupa nume. Iar cadourile facute de residenti pentru conciergi e un obicei destul de bine stabilit in America de Nord. Din cate stiu eu... in New York, in unele locuri se face cheta intre residenti... sumele totale fiind consistente. Uite ca-mi amintesc si de tiganul ala new yorkez ce fusese mutat de la un high-end building cu o luna inainte de craciun facand-ul sa faca crize de nervi. Asta il facea sa paleasca de invidie pe Popo-Sef la lingusire si mi-a zis atunci, daca imi amintesc bine, ca facuse vreo $6,000 din cadouri iar in anul asta se asteptase sa faca vreo 8-10,000... caci lingusise mult mai multa lume... si acum e de inteles de ce facuse crize de nervi ca il mutasera exact inainte de Craciun.

Regifting. Stiati ca sunt reguli de bun simt pentru asta? Uite aici. Pe scurt, e ok daca ce redaruiesti e inca nou, sa nu stie ala ca tu ai cadoul de la altcineva, etc. Interesant e ca regiftingul era no-no acum ceva timp, neacceptat social si din astea. Hahahhahahhahaha! Cat stress. Acum e mai relaxata situatia... dar tot sunt niste reguli.

2014, eh? Fratie, 2013 a fost un an lung, metaforic vorbind, ce a trecut repede ca perceptie temporala. Poate ca nu are sens... dar asa l-am simtit. Am facut multe si am patit si mai multe. Cum zicea tata lui Craig in Next Friday:" You win some, you lose some... but you live, you live to fight another day!". Cam asta e esenta. Plusuri, minusuri... dar lupta continua... inca nu e pace pe frontul de Vest, daca mi se permite aceasta remarca... Ah, cat de finuta e duma asta.
2013 a fost un an de sacrificiu, un an intermediar dar necesar ca sapatul si insamantatul de toamna. Pana la vara mai e ceva... si iar e metaforic si nu ma refer la vara lui 2014.
Un alt lucru traditional in perioada asta... asa zisa New Year's Resolution... care poate fi si o lista. E o traditie asta si fiindca e o traditie... lista are niste chestii traditionale in ea cum ar fi sa slabesc, sa pun bani deoparte, sa mananc mai sanatos, sa merg regulat (dar si cu regularitate) la sala. Classic shit, nu?
La Multi Ani, oameni buni! May the Force be with us si in 2014.

L.E. Mi-a amintit Claudia ce am primit la Secret Santa din 2012. De la un coleg pakistanez am primit o camasa de cockalar ce putea atat de tare a mancare de-a lor incat am oprit masina pe Yonge St sa o arunc la gunoi. Oh, good times. Ala ar fi fost un regift de calitate.