Nicaieri nu-i ca acasa (v2.2014)

Episodul 2
In care eroii sunt placuti impresionati de urbea natala dar stramba din nas cand remarca aceeasi populatie ca in anii trecuti. Eroii duc lupte ca la Plevna si impotriva sistemului bancar romanesc. Wall street, you're next! Intalinirea cu familia. Cu baietii. Restaurantul romanesc... pardon, chinezesc. O prima saptamana calda sa moara canadienii de ciuda si o vizita la spital. Iar de incheiere, scotocind prin amintiri zambind tamp.


Am ajuns tarziu in noapte. De la aeroport ne-a luat fratele Claudiei. Eu am ramas la mama iar Claudia s-a dus la ai ei, asa cum era intelegerea. A doua zi am iesit in oras sa schimbam niste bani si sa incepem sa rezolvam nejte kestii. N-am zis la tovarasi ca vin in tara caci aveam de gand sa rezolv ce aveam de rezolvat si apoi sa-i caut eu. A fost suficient sa ies din casa o singura data ca am si fost strigat de la un geam. Eu oricum nu vad bine la departare dar mai imi batea si soleil-u' in ochi deci habar n-aveam cine e. Era bro Davidel si bro Nasz. Hai la o cafea. Hai ca vin. Maica-mea iesise sa plimbe PitBlu-ul lu' sora-mea si ma vede la geam si ma trimite cu forta in treaba mea, caci eram asteptat. Mai spre seara ma suna mama si-mi spune ca alti doi frati deja au fost acasa sa ma caute. Bun asa. E plin de sifoane si gabori.
Afara era placut, pe la 18-19C. Tocmai venisem din Canada unde ni s-a pus pe carici de vreme naspa. Printre lucrurile ce le-am uitat e faptul ca orasul e mititel si ajungi repede, chit ca mergi pe jos. Plecam cu jumatate de ora mai devreme si ajungeam in 7-8 minute. Ne-a luat ceva sa ne ajustam. Diferenta de fus orar nu ne-a afectat deloc... in Canada aveam un program asemanator. Pe drum bagai viteza, ca eu nu stiu sa merg ca un om normal si cand intrai prin magazinele sau bancile fara aer conditionat faceai condens instantaneu si stand la coada te sufocai incet. Am fost la o sucursala Alpha Bank unde putea a canal de la subsol incat iti venea sa vomiti. Doar la rugamintile noastre au dat drumul la un pic de aer. Donsoara ne-a explicat ca ei nu-i mai miroase fiindca s-a obisnuit. Apoi a zambit stramb dandu-si seama ca n-a iesit bine treaba. Acolo nici nu au ghisee. Au doar birouri si un scaun. Totul se discuta in gura mare si toti de la coada stiu cati bani ai in cont sau cati euro ai schimbat. Nu exagerez, functionara iti explica raspicat, sa auzi si tu si restul din cartier. Oricum, au maximum 2 ghisee si de obicei doar unul lucreaza.
Pe strada eram socat sa vad baietasii, toti trasi la indigo: adidasi de firma, blugi stramti, bluza de training de firma si o freza din aia asimetrica, de cocalar, cum vedeam la Bucurestenii din galeriile echipelor de fotbal. Absolut toata lumea vorbeste doar de bani. Pe strada, in casa, la terasa, la banca in fata blocului. Am vazut multe fete cunoscute pe care nu mai stiam unde sa le asez in puzzle. Nici nu conteaza.

Am fost cu nasii in oras la Restaurantul Chinezesc din oras. In ultima perioada am mancat mult de la okiosi. Am mers foarte des la food court-ul din food mart-ul okios Al Premium de la Eglinton si Warden. Mai ales ca gasisem acolo hot and sour soup aproape (aproape doar)ca la Cynthia's. Toate mancarurile de pe meniu aveau nume romanesti si nu recunoasteam nimic. Am luat pe recomandare si tot n-am recunoscut nimic. Nu zic ca nu a fost bun... dar... hmmm... McKayla was not impressed. In separeul de langa niste business men de Caras-Severin discutau mecanisme economice din ce in ce mai tare in timp ce-si mai bagau paulele dintr-unu-ntr-altul. Minunat. Neaos.

Steaua juca la Timisoara cu Poli versiunea enjpe. Am vorbit cu cumnatu si a luat bilete. V-am spus ca e cald, nu? Afara era cald si frumos, in casa era incredibil de rece. Am fortat vara ca un world champion la categoria lantete si m-am pomenit cu un rosu in gat ca curu de babuin. Joi spre vineri n-am putut sa dorm. Aveam exces de saliva si incepeam sa nu mai fac fata la inghitit ca la un gang bang scapat de sub control. 12 ore mai tarziu devenise retardata situatia si am inceput sa citesc pe net. E ceva numit hipersalivare. Din pacate, persoanele de pe internet ce avusesera aceeasi problema nu aveau nici un raspuns. Persoane din diferite tari isi povesteau problema si toti ajungeau la un numitor comun. Doctorii nu faceau decat sa-si dea cu parerea, incercau sa gaseasca o cauza dar nu gaseau absolut nici o solutie. Deja imi era rau. Auzi ce rezolvare gasise unul: ma asez in fund intre perne si incer sa adorm cu o oala in brate. Am inceput sa-mi bag degetele pe gat sa mai fac loc. Pe la un 10 jumate seara am realizat ca n-am nici o sansa sa dorm in noaptea urmatoare si nici o sansa sa plecam dimineata la Timisoara sa vedem meciul. De fapt nu mai puteam PUNCT! Hai la Urgente. Ajungem acolo si incep sa le explic. Am o problema mai dubioasa. Sunt atat de pruost incat imi curge saliva din gura de nici nu mai pot s-o inghit. Si mi-e rau. Ala de ma preluase arata ca un bisnitar din ala de-ti schimba valuta la colt, la Ada. Se mira teatral si-l intreaba pe sclavetele de dupa desk. "Ai mai auzit de asa ceva?" Nu auzise. "De cat timp lucrezi aici?" De 9 ani lucra. Eram caz special, scriam istoria in Spitalul Judetean Resita. Bisnitarul sta si rumega un pic si apoi imi da solutia: "Saliva? O inghiti!" Sa-mi inghit saliva? Evrika! Oul lui Columb! Cine s-ar fi gandit. Da repede tableta sa scriu pe internet sa afle amaratii aia. Dar cum de nu ma gandisem?
Dar n-aveam starea necesara sa glumesc cu asta si ma rastesc la el: Ia inghite tu saliva la fiecare 3 secunde inca de la ora 3 noaptea trecuta... Si Bruce Banner incepe sa se transforme in Hulk. Uaaghhhhhahhhhhaaha! PAI NOI SUNTEM LA PER TU?!! CE BA, NOI AM FACUT FACULTATEA IMPREUNA?!!! Pai coaie, nici tu n-ai facut facultatea cu mine. Nutu Camataru asta incepu sa se lamenteze sa-l auda toate halatele ce forfoteau p-acolo. Imi venea sa fac crize dar n-aveam starea necesara. Mi-am cerut scuze motivand ca mi-e rau. Nu ma credea, dar venisem pana acolo asa ca ma baga la o perfuzie din aia cu apa de la robinet. Toti aia in halate de acolo fusesera la facultate cu el. Oameni seriosi, capabili. Niste profesionisti. In 15 minute i-am vazut certandu-se ca Nutu ii cerea unei asistente sa faca ceva si aia nu voia ca-i spusese alta doctorita sa faca altceva. Nutu urla la ea si ea se conformeaza. Nutu era plin de caterinca, la un moment dat isi traznea cu palmele in biroul unde completau asistentele fise, doar asa, sa le sperie. Un pic mai tarziu, ca urmare a ceva ce se intamplase probabil inainte sa apar eu, o asistenta vine cu mainile pline de apa si arunca pe aceleasi asistente de la birou. Aici se salveaza vieti, omule! Vine unul ce-l stiam din vedere. Am venit sa imi fac vaccinul antirabic, m-a muscat un caine azi. Asistenta se uita socata la el. "Pai n-ai fost azi mai devreme?" Cica fusese, dar era coada si... ce era sa faca? A plecat. Incepe forfoteala, nu-i mai gasesc fisa lu ala. Ghici ce? Un asistent completase gresit... pe fisa lui erau datele unui pustan ce se zgariase intr-un fier pe coapsa. Good game.
N-aveam febra si in general n-aveam decat rosu in gat si scuipinol. Pe la jumatatea perfuzie imi creste temperatura. Nutu Camataru pare sa se panicheze un pic si ii cere lu veteranul de 9 ani sa imi schimbe perfuzia cu nejte penicilina ceva. L-am surpins analizandu-ma de la adidasi, la ceas pana la buletinul expirat. Apoi a inceput sa vorbeasca mai frumos. Asistentul 9 ani imi schimba perfuzia ajutat de o asistenta. Ii ascult vorbind in soapta. "Zicem ca asa era... n-am stiut ca nu merge... noi n-am umblat". Deja eram paranoic si am intrebat: "e vorba de mine"? Ah... nu... e vorba de nusce aparat.
La gata ma simteam mai bine. Nutu Camataru imi da o retea si apoi imi strecoara si un flacon. Daca ma mai supara gatul sa amestec 10 picaturi cu apa si sa le beau. Pana ajung acasa revin la starea initiala. Disperat amestec picaturile in timp ce citeam prospectul. Era ceva recomandat pentru schizofrenici. Nu e rau deloc. Pare ca-mi relaxeaza gatul un pic si parca inghit mai usor. Dar ca sa faci loc tre' sa vomiti din ora in ora fortat. Si eram fericit. N-am mai mers la Timisoara.
Nasa ne recomandase sa mergem la un doctor din ala energetic, sa ne deschida chakrele. N-am ezitat. Cred CA COrpul energetic e extrem de important in buna functionare a corpului somatic si mai cred ca chakrele sunt mufele ce fac legatura intre cele doua. Interesanta experienta. Doctorita e o nemtoaica ce face chestia asta prin Crucea Rosie si merge in turneu prin tara. Cica are 28 de romani in Toronto pe care-i trateaza prin telepatie. Dintre romanii ce-i cunosc eu aici, n-am auzit la nimeni de chestia asta. M-a amuzat faptul ca nimeni din cei ce stateau la coada nu stiau cu ce se ocupa de fapt doamna. Si nici eu. Am convins-o pe mama sa vina doar la prima sedinta. Presopunctura in talpi si masaj pe spate. Cica in functie de ce probleme ai... simti dureri mai mari sau mai mici. Noi am terminat in 4 sedinte. Standardul e de 5. Tratamentul trebuie continuat si in viitor, peste cateva luni sau mai mult. Nemtoaica recomanda sa bei tone de apa dar mai ales, favorita ei - sunt socat- BERE. Eh, daca e voie...
Am niste tovarasi mari amatori de biliard. Probabil toti aveti. Doar ca astia se ocupa cu biliardul profesionist. Clubu' lu' Mickey Mouse e locul unde au inchiriat o masa profesionala si unde se antreneaza. Au participat la turnee locale si ceva mai mari si din cate mi-a povestit bro Buzone tre' sa vina un turneu ce-i da fiori. Dar uneori se pune prelata pe masa de biliard si se joaca poker. Texas Hold'em... cel mai la moda poker. Nu e rau... dar si ala cu 5 carti neveu e mistoc. Am tot fost invitat si nu ajungeam ca ei jucau Miercurea cand erau meciuri de Champions League. Dar am ajuns intr-o zi. Nu se joaca pe bani, caci e ilegal... dar se joaca pe jetoane de casino. Ai dreptul la un rebuy. Pana la rebuy nici nu am reusit sa citesc numerele de pe jetoanele ce le aruncam in pot. Apoi am iesit mai greu... dar destul de repede. Am sfarsit depanand amintiri cu bro Nasz pana inspre dimineata.

Acasa, am inceput sa fac curat printr-un dulap unde mama pastrase niste chestii de-ale mele. Memory Lane 101!
Mi-am gasit caietele vechi in care scrisesm poezii, bucati de nuvele, jurnalul inceput in clasa a4a. Am gasit un caiet in care imi facusem un inventar al cartilor din biblioteca si pe alte pagini era tabelul unde colegii mei de clasa luau carti sub semnatura sa citeasca. Hahahha... eram si bibliotecar. O lista de carti citita... destul de consistenta chiar si la vremea aceea. Colectiile de abtibilduri Panini. Am Euro '92, USA '94, Euro '96, France '98. Un album Panini cu basketball... sezonul '96-'97. Uite si biletul de la meciul Steaua - Middlesborough. Sector 21 Rand 40 Loc 022. Uite ca am si un bilet la pariuri. Necastigator, dar pe spate am autografele celor de la Codu Penal. Semnatura lui Cabron si ... de la Shobby: "Am scris ce-am vrut yo!". 12.11.2004. Asta ce e? Ah, procesul verbal cand am fost arestati fiindca portarul de la spital nu a vrut sa ma lase sa intru sa-l vizitez pe tata dupa program. Eram cu bro Nasz si am sarit gardul. Mujistul a chemat garda. 13.04.2001. Astea ce-s? Scrisorile trimise de Puiu din armata. Tough times. Uite si diploma de la actul ala de prezenta la Campionatul Universitar de Basket. 27 Aprilie 2002. Cate povesti si acolo.

Sa ma phut in ea de vreme. S-a racit si ploua des. Mai bine stateam in Canada.
(va urma)

Lungul drum spre casa (v1.2014)

Strofa I
Unde eroii nostri isi cauta radacinile cu o sapa de lemn. Eroii produc debandada in sistemul bancar canadian iar apoi duc un razboi de cucerire a Germaniei, celebrul Blitztourismus.


Incepe cum incepe de obicei. Imigrantul standard isi munceste fericirea pe plaiurile Straineziei si apoi, cu cel de-al 69-lea simt - simt dobandit automat la trecerea granitei - aude chemarea gliei stramosesti. Ceva il cheama acolo... acolo acasa. Ca in reclamele la dezinfectantele de veceu, precaritatea jobului, datoriile mari sau pretul biletelor de avion se personifica in niste lighioane caricaturale al caror cor astupa, temporar doar, vocea suava a Patriei Muma ce sopteste languros, timpanul sursurand excitat la vibratie: vino, cois... hai acasa...
Bilete am luat din timp, perioada aleasa dupa considerente subiective dar care s-au suprapus si pe perioada Pastelui si 1 Mai. Daca tot mergi acasa, de ce nu sa prinzi si o sarbatoare majora, din aia de se sarbatoreste cu familia?
In meseria noastra nu poti pleca in vacanta fara sa antrenezi un suplinitor. Si de obicei dai de oameni interesanti. Am avut bulan, baiatul ce a venit a priceput repede si in restul timpului am avut timp sa descoperim ca avem interese comune: dualitatea cromatica in filmele alb-negru sau stiluri arhitectonice, eu inclinand spre Art Noveau, iar el aducand argumente excelente pentru Deconstructivism. Printre acestea am discutat despre Starcraft, jocul nostru preferat, joc unde amandoi suntem varza cand e vorba sa-l jucam dar suntem specialisti cand urmarim meciuri intre profesionisti pe youtube. Pe partea cealalta a fost surprins sa afle ca putem discuta despre fizica cuantica si fizica in general. Probabil in anturajul lui era vazut ca vreun vizionar dar avea lacune mari in a intelege corect diferite principii ce lui i se pareau cool, in primul rand, si care ii fusesera suficient sa le inteleaga atat cat sa imbrobodeasca un neavizat. Ce e de cacat cand antrenezi pe unul care sa-ti tina locul pe o perioada determinata e ca din 3 zile de training primele doua sunt ok... dar in a treia zi lui incepe sa-i cam placa unde lucrezi tu si realizeaza ca atunci cand tu te intorci el va trebui sa plece. Si atunci se simte o raceala. La muje!
Inainte de plecare am fost pana la banca sa scoatem in numerar suma necesara bunei desfasurari ale activitatilor post-aterizare. Fatza femeii de la ghiseu avea o topografie specifica vietatilor umane din spatiul carpato-danubiano-pontic dar n-am gasit nici un ecuson cu numele ei. Oricum nu conta. Pana a contat. Dupa o serie malefica de intalniri de gradul 3 cu functionarii de banca din arealul nostru de raspandire din North York, Claudia a inceput cu discursul pentru prosti: te rog sa ai rabdare cu noi, avem multe de facut, te rog sa notezi. Si fata a notat: banii astia in parai canadezi, atatea bancnote de 100 atatea de 50... 200 de euro in bancnote de bla-blah, si niste monezi canadiene pentru masinile de spalat de la bloc. Cand a auzit suma, doamna de la ghiseu ne-a raspuns sec si vehement ca nu se poate. Ce, ma?! Ca nu se poate. Pai sunt banii mei, cum nu se poate? Un iranian, un supervisor, intervine impaciuitor. "Pentru ce va trebuie banii?" CE? Da' ce te fute grija pe tine? Vreau sa platesc rascumparare la racketii rusii sa nu ocupe Ukraina. Nu, ca sa stam relax... el voia sa stie daca ne poate oferi un Money Order in schimb... gen daca vrem sa cumparam o masina... Nu draga madular al lui Xerxes, vrem cash money. Pai n-are sucursala aia suma asta (ooooh, da... enorma suma!) dar face comanda si, o zi dupa ce plecam in Romania, putem veni sa luam banii. Esti prost? Acceptam sa le golim conturile de cash-ul ce-l au si apoi sa mergem la alta sucursala. Intre timp, supervisorul iranian se duce la ghiseul din dreapta sa ajute pe functionarul ce isi prinsese urechile in surubul de la balanta dintre Debit si Credit . Noi ii injuram in romaneste, asa in surdina... dar doamna de provenienta adiacenta spatiului mioritic se deconspira prin romana sa de pisti Prut si ne roaga sa nu fim asa de duri in aprecieri. Serios, ma? Ne aduce bani... dar face varza "comanda" si iar o luam de la capat. Supervisorul intervine din nou iar Tovarasa minte ca nu am explicat cum vrem banii... asta in timp ce pe foaia din fata ei era trecut totul la detaliu. Ma bag din nou si scot in evidenta... evidenta. Supervisorul isi apara vasala iar eu il intreb, el ce face de fapt aici, la ghiseu? O okioasa de la ghiseul din stanga, ce desprindea urechile lu' functionara de acolo, intervine usor triumfatoare: el e SUPERVISORUL!!! Vai... SUPERVISORUL?!! Pot sa te ating, maria ta? Am trimis-o la crosetat imediat: Argumentul ta e invalid. In ultimile 10 minute, de cand am venit, Supervisorul a trebuit sa o ajute pe moldoveanca, pe ala din dreapta iar TU a trebuit sa o ajuti pe asta de la ghiseul din stanga. Toti clientii au venit cu chestii ubercomplicate? Sanki! N-am mai luat nimic de acolo ci am mers la alta sucursala. Acasa cald de te sufoci cu nevasta-n pat. Din oaresce motiv Air Make-up Unit-ul era oprit... aka ventilatorul ala imens de pe cladire nu era in functiune... deci nu circula aerul... dar caldura inca radia ca intr-o zi de vara in statiunea balneo-climaterica de la Pripyat.

Hai in Romania.

Dar pana-n Romania tre' sa mergi la aeroport sa iei avionul. Cu o zi inainte Claudia ma insarcineaza sa gasesc taxi ieftin... cum e dincolo. Cum mi se intampla mie de obicei vine un sofer de limuzina sa ia un resident pentru aeroport si sfios se baga in seama cu mine... apoi imi da o carte de vizita. Ba ce COIncidenta. I-am zis ca am sa-l sun "maine" dar nu cred ca m-a crezut. L-am sunat. Tare vorbaret omu. Era irakian, si cand a auzit ca suntem din Romania ne-a spus ca l-a prins revolutia la Bucuresti, la aeroport. Dar tot repeta ca era in '90 si tare mi-e ca a prins mineriada nu revolutia. Oricum, tare!

Escala in Munchen. 9 ore! Era normal sa vizitam orasul. Era o zi de Sambata. Initial ma udasem tot realizand ca Bayern Munchen joaca de la 15:30 cu Hoffenheim si ca am avea timp sa mergem la meci. Hahahhaa! Iluzii, mann... Stadionul e sold-out pana la finalul sezonului. Ramane turismul clasic. La coborarea din avion ma interpeleaza un Ein, Zwei, Polizei... am pesemne fata de pericol pentru integritatea Doicilandului. O strig pe Claudia ce deja era pe scara rulanta. Claudia, adu-mi pasaportul ca am fata de suspect. Neamtul Tuncay rade si el. Totul e ok. Doar ca e prea cald. Am venit din Canada imbracati nici prea-prea nici eskimo style. Dar cu un rucsac plin in spate si o geanta de voiaj atarnache de grumaz e cam greu. Adica se face... dar te trezesti ca gospodina cu sudori pe tine. Doar ca sudorii astia nu pleaca dimineata. Vrem sa iesim din aeroport si nu gasim cum. Ni se explica incalcit si nu reusim decat sa transpiram si mai mult. Macar am reusit sa ne schimbam de haine si acum imbibam textila virgina. Bagajele carry-on cu maner si roti s-au dus dreacu mai demult. Claudia avea o ceva ce semana cu ce trebuie dar se rasturna des pe o parte. Iar eu aveam doar o geanta din aia atarnata de gatlej. Resuim sa lasam bagajele la "Bagaje de mana" si iesim in Germania. Intre terminalele aeroportului din Munchen e o plaza mistoc cu niste terase. Trecem in terminalul celalalt unde era si metroul. Nu intelegem de unde sa luam bilet asa ca ne plimbam aiurea. Dar reusim. A durat cam 35 de minute pana la Gara Centrala. Acolo stiam ca vizavi de intrare e locul de unde iei autocare din alea etajate, pentru turisti. Prin gara Claudia face semne infometate catre tot felul de sandwich-uri... macar un corn, ceva... dar eu am un plan maret... hai sa vedem de unde se ia autocarul si apoi ne intoarcem sa mancam... si abia apoi mergem sa vizitam. Gasim locul... e usor cas inspre stanga. Nu e o parere... la fel ca si ala de ne-a dat biletul de tren... nici aia de la autocare nu are rabdare cu noi si ne repezeste intr-un mod foarte neprofesional. Da-te-n familia ma-tii. Nu mai tinem cont de plan si ne repezim la etajul autocarului. Afara e placut si chiar cald in bataia soarelui. Rasfoiesc pliantul. Sunt 3 trasee diferite. Eram in autocarul pentru ala, cel mai scurt... care te duce prin toate Platzurile alea cu cladiri frumoase, muzee si alte jmenuri. Nu ma intreba de ce dar eu voiam sa vad Olympia Stadion. O conving pe Claudia si ea zice sa merg sa-l intreb pe sofer care autocar merge acolo. Cica ala din fata si pleaca in 2 minute. Claudia, vamos!
Nu mai e loc la etaj decat in spate... unde inca e prelata pusa si nu bate soarele... deci e racoare... Dar nu e totul. Suntem inconjurati de suporteri ai nu stiu carei echipe, ce beau bere fara jena si urla. Munchenul pare naspa. Cel putin parte ce am vazut-o noi. McKayla was not impressed. La Olympia Stadion n-am vizitat ABSOLUT nimic. In schimb am dat o fuga peste drum la Muzeul BMW. Era intrare libera dar nu stiu daca doar atunci. Pare si un eveniment ceva caci un motociclist se urca pe rampa la etajul superior si apoi cobora pe scari. Wunderbar! Claudia s-a pozat intr-un X3 si am plecat. Cand treceam strada catre gara un tigan ii povestea ceva unui confrate. Noi oricum am prins partea suculenta a povestirii: DU-TE MA-N PLM! In plaza dintre terminale am mancat niste carnati cu cartofi prajiti la chioscul ala in forma de avion. La suprapret, fireste. Am luat si doua Cola la litru. La suprapret, fireste. Am baut cateva guri din ele, dar e in regula caci ni le-a confiscat la intrare in zona restrictionata a aeroportului. Muje! Hai ca vine si avionul.
Romania, apleaca-te ca venim.
(va urma)