Miller Time. Reloaded. Plus HST

Cam asa se auzea din Star Trek Entreprise-u' lu Rick Ross Vineri, pe la un 5 pm. Mergeam Sud pe Yonge St inspre ACC sa vedem meciul Sacramento Kings vs. Raptorii locali. De ceva saptamani il manca pe Rick Ross in zona basketbalistica a sufletului si incerca sa-mi afle planurile de viitor. I-am spus ca "o am acoperita" aka I got it covered. L-am intrebat eu ce planuri are pe Martie 7. Cica e Miller Time din nou. Pai sa fie. Am luat bilete nici prea-prea nici foarte-foarte. Adica nici prea sus, sa ne dea sangele pe nas, dar nici prea jos unde sa ma usture-n portofel. Afara era decent, aproape de 0 grade. La Maple Leaf Square am bagat deja traditionalul carnat inainte de meci. De data asta am primit ce am cerut si chiar am renuntat la ketchup si mustar, rezumandu-ma la muraturi. Deci geaca mea e curata. Oricum, la ce foame conduceam in momentul ala eram ca si cainele ala ce nu te scapa din priviri in timp ce mananci si cand ii arunci o bucata de ceva o hapaie cu atata repeziciune de nici nu stie ce a mancat. Chit ca am stat la soare ca iguanele ne-a cam intrat frigu-n oase si ne-am grabit inauntru. Era inca prea devreme dar nu prea devreme sa te pui la coada. Oricum, in 15 minute in spatele noastru coada se sextuplase. Rick Ross face niste remarce gen, ce nasol e sa stai la coada. Ii povestesc ca in Romania, in timpul comunismului, era o cultura a statului la coada. Existau tehnici, tinea unu randul pentru mai multi, iti lasai doar plasa. Exista glume, asta daca nu-s bazate pe fapte reale, cu oameni ce stateau la rand fara sa stie la ce, doar pentru ca era coada formata... si se stia, ca daca e coada se va da ceva, si indiferent ce e... nu poate fi pierduta ocazia. Good times!
Cu exact o ora inainte de meci se deschid portile castelului. Ne-am infipt la bere imediat ca ne era sete mare. Cu moralul ridicat am dat o tura de stadion caca mpionii dar tanjeam sa stam jos asa ca destul de repejor ne-am dus la locurile noastre. Locurile erau aproape de scari si asta inseamna ca de fiecare data cand intra sau iese careva trebuie sa te ridici. Rick Ross propune sa mergem pe randul de jos ca e liber. Stam acolo dar parca nu eram in largul meu caci imi aminteam harta aia cand am luat biletele si nu erau locuri libere pe randul ala. Nici nu erau. Cu vreo 5 minute in primul sfert au venit aia cu biletele. Am jucat teatru ieftin, de complezenta, ah stai, credeam ca aici avem noi... Ah, mi scusi. Oricum, am stat destul acolo cat sa aud doi romani vorbind in spatele meu. Revenind la locurile noastre de bastina, aveam acum compatriotii in dreapta mea. Am fost placut surprins sa aud de la ei un dialog de oameni normali, nu de romanasi in Canada. Romanul mai in varsta fusese adus la meci de cel mai tanar, ca un fel de surpriza. Nu-mi era clar daca era un bromance gen ginerica-tata socru dar sunt sanse mari sa fi fost asa. Tata Socru parea impresionat de eveniment dar nu si-a scos aparatul foto decat in momentul in care majoretele au iesit sa danseze. Bebeluselor, dans! Celalalt roman era simpatic. Parea sa aiba aproape de 40 si pigmenta conversatia cu comentarii admirative fata de jocul de basket in general dar mai ales se simtea ca aprecia cu adevarat ca are sansa sa urmareasca de la fata locului un meci NBA. Parca ma auzeam pe mine. La un moment dat ii povestea socrului sau cum se trezea el la 4 dimineata sa se uite la meciuri NBA. Ohohohohooo... daca esti fan basketball, si esti dintr-o anumita generatie... n-ai cum, fra'... n-ai cum. Pui ceasul la 3 jumatate. Te trezesti nauc de somn si se da o lupta in tine, iti bagi paula in el de meci si dormi dulce in continuare sau te trezesti? Erau vremuri in care se difuza un meci pe saptamana, nu-ti permiteai sa dormi asa ca te trezeai. Nu aveai paleta de oferte, vedeai ce meci dadeau aia desi in general incercau sa bage meciuri ale echipelor in voga iar asta era bine. Erai atat de incintat incat iti venea in momentul ala sa pleci la teren sa joci. In weekend-ul ala, la teren, se discuta. Ai vazut meciul? Unii pierdusera lupta cu somnul, altii erau soldati bravi ca si tine. Ai vazut ce dunk a dat Shawn Kemp? Sau ce capac a pus Mutombo? Auzi, citesti sau scrii despre asemenea chestii utopice incat un neavizat crede ca am vreo 120 de ani si povestesc de perioada interbelica. Pustanii de azi nu pot sa vada cat s-a schimbat Romania din '90 incoace. Claudia mi-a povestit cat de mult s-a bucurat socru-miu cand au tras cablu de satelit si la ei in bloc iar ea nu intelegea, si nici nu avea cum sa inteleaga, ce atata fandoseala? Trebuie sa montezi antene pe bloc sa poti vedea cu purici un derby Crvena Zvesda - Partizan ca sa simti ce inseamna de fapt sa ai cablu de satelit cu enjpe programe. Sau momentul ala cand ai tai cumpara primul televizor color. Sau cand il cumpara pe al doilea si televizorul mai vechi devine al tau, in camera ta... unde te poti trezi vineri noaptea la 4 sa vezi meciul. Intelegi?
Eu aveam 13-14 ani pe-atunci. Nici nu ma gandeam la emigrare in Canada. In schimb USA parea la un loz castigator distanta. Aveam destule cunostiinte ce castigasera o viza in State si plecasera. Pe unii dintre ei ii cunosteam de la teren sau i-am cunoscut ulterior la teren. Invariabil, ii intrebai acelasi lucru: ai fost la meciuri? Invariabil am primit acelasi raspuns. Nu. Imi statea mintea-n loc. Cum sa nu mergi? Uite ca unii nu au mers. Bine, mai era un aspect... unii locuiau in metropole gen Cucuiets of the Hill, USA si nici sa fi vrut nu se puteau apropia de vreun meci NBA. De fapt singurul ce fusese la meciuri e Varu Gonzales... dar el nu era de la teren.
In 2008, cand am plecat din Ro, jucasem basket la teren de mai mult de 13 ani. Si cand spun jucasem ma refer ca eram acolo indiferent de era vara sau iarna. Insemna ca daca jucai basket in Resita probabil ma cunosteai. Reciproca nu era neaparat valabila. Dar din cate cunosc eu... dintre toti astia nici unul n-a ajuns la vreun meci NBA chit ca au locuit ani de zile in Cleveland sau Atlanta, ca to'arasul DavideL.
La primul meci, in 2009 eram atat de vrajit incat uitam de meci si ma trezeam holbandu-ma la habitatul inconjurator... imi luau ochii bannere-le ce spanzura din tavan, ma distrageau animatorii aia voluntari de fac multimea sa urle ca niste descreierati doar-doar le da si lor o punga cu alune, cum dadeau ieri, nici macar un maiou de basket in valoare de $100. O fucking punga de alune! Dar si a doua oara, sau a treia, sau a patra oara... era la fel. Simteam un fior placut cand paseam de pe hol in sala iar uriasul amfiteatru mi se desfasura la picioare. Mutha Fucking NBA. Ei Flavius, draga varu, iti mai amintesti cand scriam rezultatele NBA de pe teletext? Hahaha teletext. Old school shit. Din era aia de dinainte de internet.

Raptors au castigat usor impotriva Sacramento Kings, la primul meci in Toronto pentru Rudy Gay, de la plecare. L-au fluierat putintel dar nu foarte mult. Baietii joaca excelent iar asta nu poate decat sa ma bucure ca uite, sunt deja 5 ani de cand am venit iar Raptors au fost vraijte pana acum.
GG! FTW!

Miller Time

Ce faci Vineri seara? ma intreaba Rick Ross, seful meu.
Seful pune intrebari din astea doar cand trebuie sa bagi overtime dar parca tonul lui era diferit.
Nu stiu. Pai?
Am 2 bilete la Raptors, joaca cu Chicago Bulls. Vrei sa mergi?
Does the bear shit in the woods? (Se caca, am vazut eu poza)
Asta era joi dimineata. Initial l-am refuzat stiind ca e o posibilitate in care Claudia nu va avea ce sa faca Vineri seara si noi nu facem din astea. Dar Rick Ross a parut dezamagit caci nu se astepta sa-l refuz asa ca i-am spus ca am sa vorbesc cu Claudia si il anunt. Evident, Claudia nu a avut nici o problema cu asta.
Nu stiu daca v-ati uitat la meciuri de basket ale lu' Toronto Raptors, dar daca ati facut-o poate ati remarcat ca unul dintre comentatori e foarte dilimache si foarte des urla chestii dar mai ales la MGD!!!! Miller Genuine Draft. Vinerea e Miller Guys Night out. Oh yeaaah, baby!
Cred ca oricine se intreaba in sinea lui cum arata comentatorii sportivi in realitate, bazat pe cum le suna vocea. Ei, mosul asta arata exact cum ti l-ai imagina ascultandu-i vocea. M-G-D, baby!
Deci e Miller time.
Pentru mine era perioada aia a lunii. Aia delicata. Cand freza nu mai sta cum trebuie si devine tot mai enervanta, proportional cu cantitatea de gel.
M-am dus la locul obisnuit unde okiosu obisnuit a batut cu palma in spatarul scaunului. Treci!
Profesionist omu. Numai in Resita, in blocul-turn din spate de la Victoria mai eram tuns in mai putin de 10 minute. Cu freza perfecta. Am avut totusi timp sa depanez amintiri cu okiosu, pe care nici nu-l plac de fapt. E incredibil de gay, dar nu din cauza ca o inmoaie in orificii ci din cauza glasului si gesturilor, caci de fapt, sigur e str8. I-am povestit cum in 2009 aveam parul lung si am venit sa ma tund si i-am zis " No.3 on the sides and trim the top with the scissors." Si el, ca e prea scurt. Stiu. Si a tuns. Apoi a alunecat pe par si si-a dat cu capul de umarul meu. Nu-si mai amintea. Poate s-a lovit mai tare decat am crezut.
De la Matei Corvinus am mostenit o geaca. Aveam si eu una la fel, cam aceeasi culoare dar a lui parca avea o croiala mai buna si pica mai bine pe mine. E relevant faptul ca tot in acea dimineata am luat-o de la dry-cleaning. Tactica meciului era sa ne duca (..) Claudia pana la ACC si la intoarcere sa venim cu subway-ul pana la munca de unde sa luam masina lui Rick Ross. Dar Claudia primeste un telefon de la niste cunostinte ce ne invita la dinner la un restaurant de okiosi din Newmarket. Eu aveam meci dar Claudia putea sa mearga. Il textez pe Rick Ross - Verisoare, TTC to the rescue. Cica nu, bro... mergem cu masina mea. Normal ca are sens, parcarea in Downtown in zi de meci e $15. Patru tokeni sunt $12. Nu face, boss... nu SE merita.
Pe la 4 si ceva, ferchezuit ca un nefutut in club, in zi de salariu - iau autobuzul. Ca un boss de Ferentari mergeam leganat pe culoarul autobuzului si ginesc un loc liber. Dau sa ma asez dar STAI! Nimerisem intr-o basina data pervers de un anonim. Some nasty shit. M-am uitat inchizitor in jur dar nu vedeam decat pokerfaces. Dar toata lumea era suspecta, mai putin eu. Luasem o mostra buna, nu era a mea. Mi-am inghitit voma la timp si m-am tirat pana in spate de tot.
Rick Ros era foarte excitat. Nu mai fusese la meci la Raptors de ani de zile. Ne-am urcat in Fordul lui partadit si ghici ce? N-a pornit. Stai calm, nu e prima oara. Doua minute mai tarziu baga jump starter-ul inapoi in po'bagaj si da-i bataie. De precizat ca nu era prea sigur pe el conducand in Downtown core. Si aici ridic o mana sus apreciativa pentru sotia mea tembelea ce se baga pe toate strazile si stradutele fara nici o jena. Fiindca nu era in largul lui a ales varioanta directa - Sud, pe Yonge st. Normal ca era trafic la ora de varf iar el parea socat ca si pe South bound e plin. Noroc de muzica rap de calitate ce o avea. Good shit. Ma suna Claudia. Era pe drum spre Newmarket si facea crize ca GPS-ul s-a gandit ca ar fi momentul propice sa nu mai functioneze. S-a revenit. E ok.
Ajungem.
Parcam.
Nebunia deja incepuse si parcarea era pe trei-sfertui plina. Mancam ceva? Some street meat? A saussage? Yep, let's go eat somebody's saussage. El nu vrea din fata de la ACC ci de undeva de langa Maple Leaf Square. Sunt doua tonete, simetric in colturile intersectiei: SV si NE. Rick Ross se intreaba: oare astia realizeaza ca business-ul lor depinde de care semafor se face verde primul? NE.
Italien saussage pentru Rick Ross. Polish pentru mine. Doar ca nu-s atent si pronunt paliş ( a lustrui)in loc de poliş (polonez). Suna strident si omu de la toneta, un canadian se uita mai indeaproape la freza mea de Justin Bieber si la cerceii mei din urechi. Nu cred ca ma place. Nici eu pe el, vorbeste mult.
Gata primul carnat. Care e? Italien. Rick Ross il preia din voleu. Urmez eu. Al meu nu pare facut. Devin paranoic. Parca s-a uitat tonetarul direct in ochii mei cand mi-a pasat bomba e-coli. Hmmmm! Pierdut in paranoia torn prea mult orice pe el. Ca de obicei prea putine servetele. Bagam cu pofta. Mai mult Rick Ross. Eu cantaresc fiecare muscatura. Nu prea seamana a Polish Saussage. Poate e carnat lustruit, ca aia am cerut de fapt. Ce nesimtit canadianul asta xenofob, nu ajuta un ESL mutha fucka pierdut in hatisurile accentului.Rick Ross nu pare nici el multumit. Nu e iute... macar e facut bine. Poate al tau, ii raspund eu. Azi, scriind si gandindu-ma la asta mi dau seama ca mujistul ala ne daduse carnatii inversat. Mancasem cam jumatate din carnat cand descopar ca imi cursese o tona de mustar si ketch-up pe caldaram. Nu e bai, sunt roman, simtul civic e pentru fraierii care voteaza la alegerile locale. Incercand sa vad daca am dat cu sloboz pe adidasii mei originali contrafacuti, sa ma invidieze pustanii din Romania, descopar ca mi-am dat pe geaca. Consistent. Sa fie. Fac crize in romaneste si Rick Ross se uita la mine amuzat. Nu e absolut nici un cos de gunoi in Maple Leaf Square si am mers cu gogolosul de servetele in mana pana la intrarea in ACC.
E timp cacalau. Hai sa ne plimbam. Rick Ross mai are doua bilete si pentru meciul de Duminica, cand va merge cu fiica lui mai mare, caci ii promisese de mult ca o duce. Vrea sa faca o recunoastere a terenului, pe la magazinele de suveniruri. Sa vada ce ii va lua in mod sigur ochii fica-sii si sa vada cu ce poate sa o prosteasca, conform bugetului. E un lucru stiut ca doar imigrantii romani ce au facut scoala aici au bani in Canada. Restul natiilor sunt saraci. Imi dau seama ca eu n-am fost niciodata pe aici. Ba Rick Ross, eu n-am fost pe aici. Noi mereu ajungem tarziu si n-avem timp de plimbari. Ne tragem in poza la niste ecrane luminoase. Mergem mai departe. La panoul Footlocker (magazin de unde iti poti cumpara adidasi originali contrafacuti, sa te invidieze pustanii din Romania) sunt majorete. Rick Ross vrea poza. Hai amandoi. Click! 1000 de cuvinte salvate pe cardul aparatului foto.
Bag piciorul, in puii mei. Inca mai e timp cacalau pana la meci. Hai sa ne mai plimbam. Plin de lume. Felurita. Parinti cu copii, tati cu fii si fice, tati cu fiice mai in varsta, sugar daddies cu "fiice"... cam greu de facut departajarea.
Si nici nu am facut un tur complet inca, ma anunta Rick Ross. Ba io cred ca am facut, ii dau replica uitandu-ma curios a doua oara la standul cu legume date cu ceara de pareau de plastic. Home delivery. Fructele si legumele in Air Canada Center se potriveau decorului ca niste mere in Air Canada Center. WTF?!
E timpul. Urcam la etajul 3. Pe Rick Ross il fute alta grija. Vrea sa-si ia revista aia emisa de Toronto Raptors. Mai dam o tura de stadion caci la etajul 3 nu mai au tonete ce vand aia.
Is it me or the more you go up the more ghetto it gets? ma intreaba bravul meu companion. Are dreptate. la etajul 3 staff-ul parca zambeste mai putin iar femeile atractive sunt mai rare. Din pacate Le Grand Chef isi doreste nespus revista si trebuia sa coboram din nou la etajul 1.
O ia, e fericit.
Revenim in ghetto. Il cinstesc cu o bere Miller si mergem la locurile noastre. Tot randul e gol. Asta e bine. Nici eu nu mai sunt plapand iar el a fost plapand in urma cu 15-20 de ani. Inainte sa inceapa meciul, in larma asurzitoare simt telefonul vibrand. E Claudia. N-AUD NIMIC DAR INCEARCA. Ascult atent: bip-bip-bip-bip! cateva secunde mai tarziu primesc mesaj text: Nu merge gps nu stiu CYM sa aj akasa.
Well... fuck, bro... Cum naiba sa o ajut? Incearca GPS-ul din Google maps. Toate Iphone-urile au asta. Langa mine se aseaza o matahala alba. Rudy Gay rateaza aruncarea si noul meu vecin cu care-mi frec coatele ii baga paula pe gat cu voce tare. Incepe sa comenteze la fiecare faza. Trag cu ochiul catre el incercand sa imi imaginez cat de ratat tre' sa fii sa vii singur la meci. Dupa debitul verbal pare obisnuit sa monologheze cu necunoscutii deci trag concluzia ca nu e prima oara cand face asta. Ba ce bun sunt la citit oameni. Nici n-am ajuns la josul paginii lui ca apare maica-sa cu doua beri in maini. Shit! Trebuie ca CSI Profiler-ul meu e produs de aceeasi firma ce face GPS-ul Claudiei. Primesc mesaj de la ea: A mers GPS-ul pana la urma. Sunt in drum spre casa. Bine. Hai sa ne concentram la meci. Carlos Boozer e in mare forma dar reusim sa preluam conducerea la pauza. Imi place de Boozer. Cred ca era in 1999 sau 2000 cand am urmarit singura data in viata mea niste meciuri de basket la nivel de colegii si chiar juca Duke University, unde era Boozer. Cum sa uiti un nume ca asta? Boozer.
La pauza ma taia o pisare de-mi lua mintile. Pisa-te ca vine trenu...
Era coada. Incolonat mi-am asteptat randul sa stau cu fata la perete frecandu-mi coatele de alti doi masculi. In fata mea un stand-up comedian zambea din poza. Scria asa: I'm not looking but this guys is. Si arata catre ala din dreapta mea. Situatiile gay de genul asta nu ma inhiba deci n-am avut probleme. M-am pisat repede caci Trenul Accelerat 981 din directia Pascani trasese la linia 2. Este ca ati citit asta cu vocea nazala a femeii ce anunta chestii in Gara de Nord?
Rick Ross voia sa fumeze deci iar am coborat pana jos si am iesit afara. Securistul nu l-a lasat sa fumeze in locul unde erau scrumierele... facute logic pentru asta ci ne-a gonit cativa metri mai departe datorita si din cauza motivului pe care nu l-am priceput cu capacitatea mea de intelegere. De dupa colt se simtea miros divin de gazon. Am revenit pentru partea a doua a meciului. Rick Ross si-a luat o palarie de cowboy... ca asa a simtit nevoia si a pus-o pe jos, intre noi. Foarte buna palarie. Pop-corn-ul ce ne pica din maini se oprea in borurile palariei.
Raptors au jucat excelent si i-au batut pe Bulls din nou, dupa ce invinsesera si Miercuri, in Chicago. Pacat ca e too fucking late. Asta e... next season. Un grup extrem de zgomotos din spatele meu (mi-am luat si niste genunchi in ceafa de la ei) au fost extrem de dezamagiti ca Raptors nu au marcat decat 97 de puncte si nu au trecut de pragul de 100 care dadea posesorilor de bilet o felie de pizza de la Pizza Pizza... cel mai gustos cauciuc e-ver!
Molesit de berea aia si de ziua lunga n-am rezistat decat jumatate de film pana sa trag obloanele. Maine e o noua zi... in care trebuie sa mergem la munca.
E greu sa fi Paul dar cineva trebuie sa o faca. Parca m-a trimis cineva aici. Puteam sa mor de foame si in Romania... inconjurat de cocalari, manelari si marlani. Adica de prietenii mei buni.

Bahtalo fratelo.
Maine cRapid- Steaua. Bun asa!