Lungul drum spre casa (v1.2014)

Strofa I
Unde eroii nostri isi cauta radacinile cu o sapa de lemn. Eroii produc debandada in sistemul bancar canadian iar apoi duc un razboi de cucerire a Germaniei, celebrul Blitztourismus.


Incepe cum incepe de obicei. Imigrantul standard isi munceste fericirea pe plaiurile Straineziei si apoi, cu cel de-al 69-lea simt - simt dobandit automat la trecerea granitei - aude chemarea gliei stramosesti. Ceva il cheama acolo... acolo acasa. Ca in reclamele la dezinfectantele de veceu, precaritatea jobului, datoriile mari sau pretul biletelor de avion se personifica in niste lighioane caricaturale al caror cor astupa, temporar doar, vocea suava a Patriei Muma ce sopteste languros, timpanul sursurand excitat la vibratie: vino, cois... hai acasa...
Bilete am luat din timp, perioada aleasa dupa considerente subiective dar care s-au suprapus si pe perioada Pastelui si 1 Mai. Daca tot mergi acasa, de ce nu sa prinzi si o sarbatoare majora, din aia de se sarbatoreste cu familia?
In meseria noastra nu poti pleca in vacanta fara sa antrenezi un suplinitor. Si de obicei dai de oameni interesanti. Am avut bulan, baiatul ce a venit a priceput repede si in restul timpului am avut timp sa descoperim ca avem interese comune: dualitatea cromatica in filmele alb-negru sau stiluri arhitectonice, eu inclinand spre Art Noveau, iar el aducand argumente excelente pentru Deconstructivism. Printre acestea am discutat despre Starcraft, jocul nostru preferat, joc unde amandoi suntem varza cand e vorba sa-l jucam dar suntem specialisti cand urmarim meciuri intre profesionisti pe youtube. Pe partea cealalta a fost surprins sa afle ca putem discuta despre fizica cuantica si fizica in general. Probabil in anturajul lui era vazut ca vreun vizionar dar avea lacune mari in a intelege corect diferite principii ce lui i se pareau cool, in primul rand, si care ii fusesera suficient sa le inteleaga atat cat sa imbrobodeasca un neavizat. Ce e de cacat cand antrenezi pe unul care sa-ti tina locul pe o perioada determinata e ca din 3 zile de training primele doua sunt ok... dar in a treia zi lui incepe sa-i cam placa unde lucrezi tu si realizeaza ca atunci cand tu te intorci el va trebui sa plece. Si atunci se simte o raceala. La muje!
Inainte de plecare am fost pana la banca sa scoatem in numerar suma necesara bunei desfasurari ale activitatilor post-aterizare. Fatza femeii de la ghiseu avea o topografie specifica vietatilor umane din spatiul carpato-danubiano-pontic dar n-am gasit nici un ecuson cu numele ei. Oricum nu conta. Pana a contat. Dupa o serie malefica de intalniri de gradul 3 cu functionarii de banca din arealul nostru de raspandire din North York, Claudia a inceput cu discursul pentru prosti: te rog sa ai rabdare cu noi, avem multe de facut, te rog sa notezi. Si fata a notat: banii astia in parai canadezi, atatea bancnote de 100 atatea de 50... 200 de euro in bancnote de bla-blah, si niste monezi canadiene pentru masinile de spalat de la bloc. Cand a auzit suma, doamna de la ghiseu ne-a raspuns sec si vehement ca nu se poate. Ce, ma?! Ca nu se poate. Pai sunt banii mei, cum nu se poate? Un iranian, un supervisor, intervine impaciuitor. "Pentru ce va trebuie banii?" CE? Da' ce te fute grija pe tine? Vreau sa platesc rascumparare la racketii rusii sa nu ocupe Ukraina. Nu, ca sa stam relax... el voia sa stie daca ne poate oferi un Money Order in schimb... gen daca vrem sa cumparam o masina... Nu draga madular al lui Xerxes, vrem cash money. Pai n-are sucursala aia suma asta (ooooh, da... enorma suma!) dar face comanda si, o zi dupa ce plecam in Romania, putem veni sa luam banii. Esti prost? Acceptam sa le golim conturile de cash-ul ce-l au si apoi sa mergem la alta sucursala. Intre timp, supervisorul iranian se duce la ghiseul din dreapta sa ajute pe functionarul ce isi prinsese urechile in surubul de la balanta dintre Debit si Credit . Noi ii injuram in romaneste, asa in surdina... dar doamna de provenienta adiacenta spatiului mioritic se deconspira prin romana sa de pisti Prut si ne roaga sa nu fim asa de duri in aprecieri. Serios, ma? Ne aduce bani... dar face varza "comanda" si iar o luam de la capat. Supervisorul intervine din nou iar Tovarasa minte ca nu am explicat cum vrem banii... asta in timp ce pe foaia din fata ei era trecut totul la detaliu. Ma bag din nou si scot in evidenta... evidenta. Supervisorul isi apara vasala iar eu il intreb, el ce face de fapt aici, la ghiseu? O okioasa de la ghiseul din stanga, ce desprindea urechile lu' functionara de acolo, intervine usor triumfatoare: el e SUPERVISORUL!!! Vai... SUPERVISORUL?!! Pot sa te ating, maria ta? Am trimis-o la crosetat imediat: Argumentul ta e invalid. In ultimile 10 minute, de cand am venit, Supervisorul a trebuit sa o ajute pe moldoveanca, pe ala din dreapta iar TU a trebuit sa o ajuti pe asta de la ghiseul din stanga. Toti clientii au venit cu chestii ubercomplicate? Sanki! N-am mai luat nimic de acolo ci am mers la alta sucursala. Acasa cald de te sufoci cu nevasta-n pat. Din oaresce motiv Air Make-up Unit-ul era oprit... aka ventilatorul ala imens de pe cladire nu era in functiune... deci nu circula aerul... dar caldura inca radia ca intr-o zi de vara in statiunea balneo-climaterica de la Pripyat.

Hai in Romania.

Dar pana-n Romania tre' sa mergi la aeroport sa iei avionul. Cu o zi inainte Claudia ma insarcineaza sa gasesc taxi ieftin... cum e dincolo. Cum mi se intampla mie de obicei vine un sofer de limuzina sa ia un resident pentru aeroport si sfios se baga in seama cu mine... apoi imi da o carte de vizita. Ba ce COIncidenta. I-am zis ca am sa-l sun "maine" dar nu cred ca m-a crezut. L-am sunat. Tare vorbaret omu. Era irakian, si cand a auzit ca suntem din Romania ne-a spus ca l-a prins revolutia la Bucuresti, la aeroport. Dar tot repeta ca era in '90 si tare mi-e ca a prins mineriada nu revolutia. Oricum, tare!

Escala in Munchen. 9 ore! Era normal sa vizitam orasul. Era o zi de Sambata. Initial ma udasem tot realizand ca Bayern Munchen joaca de la 15:30 cu Hoffenheim si ca am avea timp sa mergem la meci. Hahahhaa! Iluzii, mann... Stadionul e sold-out pana la finalul sezonului. Ramane turismul clasic. La coborarea din avion ma interpeleaza un Ein, Zwei, Polizei... am pesemne fata de pericol pentru integritatea Doicilandului. O strig pe Claudia ce deja era pe scara rulanta. Claudia, adu-mi pasaportul ca am fata de suspect. Neamtul Tuncay rade si el. Totul e ok. Doar ca e prea cald. Am venit din Canada imbracati nici prea-prea nici eskimo style. Dar cu un rucsac plin in spate si o geanta de voiaj atarnache de grumaz e cam greu. Adica se face... dar te trezesti ca gospodina cu sudori pe tine. Doar ca sudorii astia nu pleaca dimineata. Vrem sa iesim din aeroport si nu gasim cum. Ni se explica incalcit si nu reusim decat sa transpiram si mai mult. Macar am reusit sa ne schimbam de haine si acum imbibam textila virgina. Bagajele carry-on cu maner si roti s-au dus dreacu mai demult. Claudia avea o ceva ce semana cu ce trebuie dar se rasturna des pe o parte. Iar eu aveam doar o geanta din aia atarnata de gatlej. Resuim sa lasam bagajele la "Bagaje de mana" si iesim in Germania. Intre terminalele aeroportului din Munchen e o plaza mistoc cu niste terase. Trecem in terminalul celalalt unde era si metroul. Nu intelegem de unde sa luam bilet asa ca ne plimbam aiurea. Dar reusim. A durat cam 35 de minute pana la Gara Centrala. Acolo stiam ca vizavi de intrare e locul de unde iei autocare din alea etajate, pentru turisti. Prin gara Claudia face semne infometate catre tot felul de sandwich-uri... macar un corn, ceva... dar eu am un plan maret... hai sa vedem de unde se ia autocarul si apoi ne intoarcem sa mancam... si abia apoi mergem sa vizitam. Gasim locul... e usor cas inspre stanga. Nu e o parere... la fel ca si ala de ne-a dat biletul de tren... nici aia de la autocare nu are rabdare cu noi si ne repezeste intr-un mod foarte neprofesional. Da-te-n familia ma-tii. Nu mai tinem cont de plan si ne repezim la etajul autocarului. Afara e placut si chiar cald in bataia soarelui. Rasfoiesc pliantul. Sunt 3 trasee diferite. Eram in autocarul pentru ala, cel mai scurt... care te duce prin toate Platzurile alea cu cladiri frumoase, muzee si alte jmenuri. Nu ma intreba de ce dar eu voiam sa vad Olympia Stadion. O conving pe Claudia si ea zice sa merg sa-l intreb pe sofer care autocar merge acolo. Cica ala din fata si pleaca in 2 minute. Claudia, vamos!
Nu mai e loc la etaj decat in spate... unde inca e prelata pusa si nu bate soarele... deci e racoare... Dar nu e totul. Suntem inconjurati de suporteri ai nu stiu carei echipe, ce beau bere fara jena si urla. Munchenul pare naspa. Cel putin parte ce am vazut-o noi. McKayla was not impressed. La Olympia Stadion n-am vizitat ABSOLUT nimic. In schimb am dat o fuga peste drum la Muzeul BMW. Era intrare libera dar nu stiu daca doar atunci. Pare si un eveniment ceva caci un motociclist se urca pe rampa la etajul superior si apoi cobora pe scari. Wunderbar! Claudia s-a pozat intr-un X3 si am plecat. Cand treceam strada catre gara un tigan ii povestea ceva unui confrate. Noi oricum am prins partea suculenta a povestirii: DU-TE MA-N PLM! In plaza dintre terminale am mancat niste carnati cu cartofi prajiti la chioscul ala in forma de avion. La suprapret, fireste. Am luat si doua Cola la litru. La suprapret, fireste. Am baut cateva guri din ele, dar e in regula caci ni le-a confiscat la intrare in zona restrictionata a aeroportului. Muje! Hai ca vine si avionul.
Romania, apleaca-te ca venim.
(va urma)