Wednesday, 17 December 2014

Apasa

Discutam acum ceva vreme de simbolistica asta din media si practic de oriunde. Cum functioneaza ea, scopul ei dar mai ales esenta: ca functioneaza.

"Ca esti prea surd sa auzi ca vorbesc de viata ta;
Frustrat ca e legata mult prea strans de a mea;
Frustrat ca desi nu te cunosc la modul personal
Se vede clar ca esti botist la propaganda acestor hoti,
Ce sa mai zic de subliminal, ca de-acolo ne-o luam toti... in mod egal..."


Eu ma gandesc in felul urmator. Subconstentul meu inregistreaza ce imi dau astia la nivel subliminal si n-am ce sa fac. Si imi dau, si mie si tie. Dar ma mai amuz din cand in candreusesc sa recunsoc mecanismele. De data asta ma uitam la un afis, in metrou.
Daca traiesti in Canada si ai fost expus la multiculturalism intelegi mai bine implicatiile.



PRESS FOR EMERGENCIES. Poza e regizata atent, la detaliu. Un gabor okios, un pompier brown si un smurdist latino. Toti au fete blande de oamenii familisti si dovedit fertili. Uniformele nu par proaspat scoase din cutie, ci par a unor oameni ce au trecut prin botezul focului. Oameni de nadejde. Apoi cireasa: mana ce apasa pentru asistenta de urgenta este al unei femei albe.

Cand stau in autobuz mai ales, in partea aia din spate... vad femei venind grabite si care se gasesc in situatia de a alege un loc liber. Dar in multe cazuri, unul din doua locuri pe fiecare bancheta e luat deja. Cand sunt imbracat ca un alb educat femeile gospodine tind sa se aseze langa mine. Probabil prezint incredere. Si probabil nu put la subrat. Cand sunt imbracat kejual sau e vara si mi se mai vad tatuajele... intervin si alti factori in alegere. Oricum, ma amuza sa le urmaresc cutele de pe frunte cand au in fata aceasta alegere.

Uite inca o poza din autobuz.


Doua mame au preluat controlul. Pe tiganca o durea direct la frana de mana despre faptul ca lumea nu reusea sa treaca. Mama alba avea jena in ea dar nu avea unde sa mute carutul. Haos si dileala. Radeam fara jena si imi dadeam coate cu un filipinez mai in varsta ce clatina din cap a "incredible, chico!".

Monday, 15 December 2014

L.M.A.!

La Multi Ani, Claudia! Incepem asa.

Pe fond de multa munca, de si mai multa munca, de timpi aberanti de asteptare in trafic sau prin autobuze, a venit si ziua Claudiei. La multi ani, draga mea.

Ziua mea e vara, iar a ei... tot vara daca ar sta in emisfera sudica. De ziua mea incercam sa mergem in diferite locuri, weather permitting. De ziua ei... incercam sa facem chestii, gen show-uri.

Anul acesta am luat bilete la concertul Justin Timberlake | The 20/20 Experience

Am luat biletele destul de tarziu si nu am mai gasit decat pe stubhub.ca, deci usor mai scumpe. Oricum eram bucuros ca reusisem si asa. Nu suntem neaparat fani JT, probabil si din cauza ca nu suntem pustoaice si nu avem 14 ani, dar adevarul e ca unele piese produse de Timbaland pentru baiatul asta suna incredibil si instrumentalele m-au dat pe spate de la prima auditie. Vezi? bine ca nu sunt pustoaica.

Si a venit momentul. Miercuri, cam prea obositi si infometati ne-am pus sa infulecam un carnat de la coltu strazii, ceva ce devine un fel de traditie, se pare. No E-Coli yet, fingers crossed.

Am luat de la unu cu fata de Down pe nume Schooley D. sau ceva. Ne-a inmanat ceva de o culoare cam dubioasa pe care le-am refuzat lansandu-ma un pic la discutii cu maestrul tonetar. Si a doua sarja arata cam la fel dar macar am stat cu ochii pe el cat le-a facut. La gust a fost ok.
Trecem Bay St. si dupa ce terminam de halit ne lasam controlati de catre security garzii de acolo. Omu' cotrobaie prin poseta Claudiei si vrea sa spuna ceva despre dimensiunile aparatului foto dar Claudia il asigura plina de incredere ca "e OK, e in dimensiunile regulamentare" si omul pune botul. In timpul spectacolului un okios din spatele nostru ne intreaba socat cum am reusit sa intram cu camera foto. Abia atunci parca observam si noi ca eram cam singurii cu un aparat de asemenea proportii. Lasa ca e bine.

Locurile erau sus, sus, sus la munte sus. Dar nici nu-mi mai aminteam daca asa le-am ales sau m-am uitat la unele, iar ala de le vindea pe stubhub mi-a dat altele. Habar nu am. Probabil ca alea erau.

Pana sa inceapa show-ul ne uitam la alt show. Mare parte din audienta nu avea buletin sau abia se uscase cerneala pe el si majoritatea purta mizda. Noi am stat in sectiune 323, la cucurigu cum spun eu sau nose-bleeds seats, cum spun canadezienii.

Din-jos de noi, era o scena cu sectiunile VIP precum si podiumul de unde un DJ negru intretinea atmosfera. Atmosfera avea sa fie aruncata in aer ca la Boston (too soon?) in momentul in care a anuntat ca are 2 bilete VIP pentru cine va urla cel mai adevaraciune. Si incepe sa dea indicatii gibonilor: Acum urla sectiunea ASTA! Apoi, ASTA! Apoi ACOLO! Si tot asa. Si lumea urla. Dar show-ul abia incepuse. Ghici ce? Sectiunea unde eram noi urlase cel mai tare deci trecuse de calificari si ajunsese in faza grupelor. Tiganul DJ inarmat cu un microfon si insotit de un badigard incordat a inceput sa se plimbe plin de "sueg" printre randuri, evaluand laborios urletele si scalambaielile audientei doritioare de viaipii ecspirians. Ba, si urca omu nostru pana ajunge undeva in dreapta noastra, in sectiunea vecina. Langa noi doua paras... domnisoare din rasa gunoi-alb fac taraboi. Una are un pic de jena si o da mai cu frana. Cealalata, vrea cu orice pret biletele si isi foloseste geaca rosie ca pe un steag din care falfaie de parca e pe o insula pustie si vede vaporul lui Basescu la orizont. Nu e suficient. Pleaca si se urca undeva la inaltime pe un podet de unde mesajele ei SOS sunt mai vizibile. Cel putin in teorie.
Tiganul DJ e insa neinduplecat si isi continua baia de multime. Se apropie de noi, fiind insa pe un rand mai jos. Eu fac poze amuzat-socat si schimb glume cu sotia sarbatorita. Deja va ganditi ca am castigat biletele, nu? NU, nu am castigat nici un bilet. Ca in bancul cu ala de se ruga la dumnezeu sa castige la loto, trebuie sa joci la loto prima data. Noi nu participam. Acum, Claudia zice ca nu a fost faza atat de tare dar mie mi-a facut ziua, cum se zice. Uite filmuletul de "dupa" ca sa vedeti si sa simtiti atmosfera.

Practic tiganul mergea si se facea ca evalueaza interesat, cum facea Ceausescu in vizitele de lucru. In jurul lui, lumea se dadea in stamba. Macar una vazuta de noi, s-a dezbracat pana la sutien sa explice ca ea e gata de orice. De orice, man!
Deci tiganul mergea agale inconjurat de jgshdughfdjgdfljkslkfjkjghjfdhgjhdshfjdsvbjdsjjhHJDJKEJFJKkjkshdfjdhgjfghdjgjvbjdfnbjfdnbj. Apoi da de noi. _______________________________________ Se uita la mine, ma uit la el. El mirat,eu impasibil. "You cool. I like that." imi zice. Eu ridic din umeri, pai ce dreac ai vrea sa fac, sa iti arat sutienul ca barbatii astia cu cateva randuri mai jos? El ma imita amuzat ridicand din umeri si pleaca mai departe nhdjgfhdfjghfjdhgjfghdfjhfsjkvnjkdnkjfvjdfnbjfdnbknfkmbngmfnbkmgfn bm.

Nu stiu cine a luat biletele. Nici nu ma intereseaza. Noi aveam bilete in penultimul rand. Deluxe!

La 8:30 pm a inceput spectacolul. Ne-a placut. M-a enervat ca a cantat What goes around intr-un format acapella sau ceva, ca voiam sa aud instrumentalul ala facut de Timbaland. Interesant la un moment dat a fost ca scena aflata in planul indepartat s-a ridicat usor in sus si s-a transformat intr-un pod ce tinea de la o tribuna la cealalta. Apoi a inceput sa traverseze terenul pe lung pana a ajuns in partea noastra, deasupra de sectiunile VIP unde a continuat sa performeze.
A fost frumos si sper ca i-a placut Claudiei.

La multi ani, my love.

Thursday, 4 December 2014

Indeplinirea cincinalului



“I have been informed … that the number of provincial offence tickets issued, not just for traffic but for a number of other things, is significantly down,” Tory said.

Earlier this year, the city’s government management committee was told that the number of parking tickets issued in 2013 dropped by almost 5% compared to 2012.

“It has a revenue impact on the city among other things but it is also indicative of the fact there are fewer tickets being written today for people who are breaking the law that might have been the case previously,” Tory said.


John Tory e primarul orasului Toronto. Una din elementele de baza ale platformei lui electorale ce i-au adus victoria in alegeri a fost imbunatatirea traficului in oras, mai ales la ore de varf.

Apoi iese public si anunta practic ca s-au gasit vinovatii. Gaborii nu amendeaza indeajuns de des. Nu se precizeaza insa de unde stie el ca infractiunile se pastreaza la acelasi nivel sau au crescut ci se foloseste pervers de statistica ce ii spune ca numarul de amenzi a scazut comparativ cu anii precedenti. Aici nu e prezumtie de nevinovatie ca soferii s-au cizelat ci e clar lene si incompetenta in randurile celor de la Parking Enforcement si Pulitie. Prezumtie de nevinovatie?! Esti pruost?! Uite ca ti se explica de ce e clar ca esti infractor si pulitistii te fac scapat: numarul mai mic de amenzi date are un impact semnificativ asupra finantelor Primariei. Suna cunoscut? Gaborii tre' sa iasa pe strazi sa faca norma. Semnalul e clar. Politia intra in bosket... uuuh, in actiune. De unde vegheste si pandeste caci se stie, cineva, undeva... incalca legea.

Cu 5 amenzi luate in ultimile 3 luni cred ca pot emite o parere despre situatie. Una am luat-o aseara caci, din vina mea asumata nu am vazut cacatul ala de hidrant. Asta este. Ghnionul meu este insa ca a trecut Parking Enforcement pe acolo in cele 45 de minute cat am lasat masina acolo. Precizez ca locul e incredibil de pervers ales si pare o capcana. Parchezi in dreptul masinii de platit parcarea de pe marginea strazii... si cam in dreptul aparatului pe peluza blocului de locuinte zace si hidrantul. Inteleg de ce nu l-am vazut. Asta e. Am povestit cum in Septembrie am fost opriti pentru speeding. Ok. Apoi ne-a dat inca o amenda pentru some bullshit, ca n-am lipit un abtibild mic pe actele masinii desi acel abtibild vine in tandem cu stickerul ce il lipesti pe placuta de inmatriculare... deci daca ai ala lipit pe license plate e clar ca l-ai avut si pe celalalt. Se pare ca e o eroare ce merita o amenda de $100. Muje lor! A treia oara a fost un caz de panda, din bosketi a iesit gaborul. Daca amenda pentru care ne-a oprit sa zicem ca a fost justificata... bonusul de $100 pentru ca avem geamuri fumurii in dreptul soferului si pasagerului din fata... cum mortii lor se explica? Cum se imbina asta cu faptul ca geamurile nu sunt de fapt atat de inchise la culoare, ca asa am cumparat masina, ca timp de 5 ani am fost opriti de mai multe ori in trafic si nu a comentat nici un gabor nimic? Si probabil nu vor comenta nici in viitor? Decat daca exista un cincinal de atins inainte de termen?

Cum ziceam, am mancat cam scump aseara la restaurantul ala ieftin. Bagami-as!

Tuesday, 2 December 2014

20-15 Poarta-n casa

Cand vad prin ziar articole ce analizeaza piata imobiliara canadiana, devin usor curios si arunc repede o geana. La fel ca un stecher in priza, vreau sa fiu la curent. Cat pot. Articolul asta din The Sun incepe cu ce spune economistul sef Bob Dugan de la Canada Mortgage and House Corporation. El spune destul de vehement ca preturile caselor in Canada sunt cu doar putin mai mult decat ar trebui. Un piculet. Un degetel. Un micron. "Modestly overvalued in average". In Vancouver nu e absolut nici o problema. Poate, doar in Montreal si Quebec City, unde preturile au urcat cam mult in comparatie cu veniturile localnicilor. Dar nici macar acolo, de fapt, caci s-a echilibrat situatia. Deci DA, dar NU... intelegi? In Toronto, Calgary sau Halifax... problemele sunt "modeste" si per total sunt riscuri mici de corectie a pietei. Asta e de-al "lor" cum ar veni si e "obligat" prin contractul de munca sa spuna din astea. Apoi vine un economist de la Canadian Imperial Bank of Commerce aka CIBC si zice ca e de bine... ca raportul ala de analiza era inainte doar de uz intern pentru CMHC si omul de rand se paniCA CA fraierul dupa analize grobiene de taran prost: "pretul urias caselor vs. venituri mici= bula imobiliara" sau "numeri blocurile in constructie sau macaralele din Vancouver sau Toronto si iti zici ca e nebunie ce se intampla". Dar acum, ai o unealta a celor de la Canada Mortgage and House Corporation. Acum poti sa analizezi in detaliu si sa nu mai pui botul la ce vezi sau traiesti. Ce, tu esti vreun economist sef?
Iar la gata vine din nou Mr. Bob Dugan, economist sef, si aduce argumentul suprem sa ai incredere in raportul lor: raportul analizeaza date bazat pe modele economice din trecut, in preconceptia ca si in viitor se va intampla la fel in economie. Tot el spune ca exista pericole mergand inainte cu masina in timp ce conduci uitandu-te in oglinda retrovizoare. Eu nu vad nici o problema in asta.
Se preconizeaza ca piata imobiliara va continua sa se mentina la acelasi nivel in 2015 si abia din 2016 va suferi niste modificari insprea nasoleala . Linistitor, nu? Dar tu daca cumperi o casa cu mortgage pe 30 de ani... cu ce te ajuta ca in urmatorii ani piata va fi in regula? Acum fii sincer cu tine insuti, daca raportul ala ti-ar spune ca piata va cadea in 2016, te-ai grabi sa iti vinzi casa? Doar ai unealta lu' aia in fata ochilor. Sau e doar ca "daca zice de bine - e bine" iar "daca zice de rau"... asteptam sa vedem cu urechile noastre? 'om trai si 'om vedea.

Disclaimer: Sper ca nu s-a inteles ca eu m-as pricepe la imobiliare. Eu doar citesc ziare si imi dau cu parerea fiindca am blog unde sa o fac.

Thursday, 20 November 2014

Urgia

M-a prins ieri urgia. Eram la mama dreacu si trebuia sa vin cu autobuzul. Primul autobuz spre Sud. S-a lasat asteptat. Ma foloseam de app-ul ala RocketMan unde aflii cand ajunge autobuzul. Degeaba, ca ala se foloseste de locatie dar nu ia in considerare traficul. Deci alea 4 minute au fost inspre 20. Hai ca a venit. Imbarcarea!, ar fi strigat un anume presedinte chior dintr-o tara oarecare, vecina cu Ungaria, Ucraina, Moldova, Pontul Euxin, Bulgaria si Serbia, pe vremea cand era capitan de vas dar nu si agent acoperit al Securitatii. Hai ca tre' sa ma dau jos sa prind alt autobuz sa merg inspre Est. Cu mine se mai da jos un gunoi alb gras, din ala de ori e motociclist ori e sofer de truck. Injura ceva si in autobuz, in spatele meu, dar ascultam muzica si nu eram sigur daca doar se lamenta sau il faultasem cu geanta. Am fost sigur ca e nebun imediat cand aproape a dat cu pumnii in masina ce facuse stanga si ramasese din cauza masinilor din fata bara la bara pe trecerea de pietoni. WHAT THE FUUUCK?!!!!
In statie era deja o coada lunga incovrigata pana departe in ceea ce cu cateva zile in urma inca era spatiu verde. Acum e alb... din ce in ce mai mult alb. Cacatul asta nu se mai opreste!!! Ma pun in spatele psihopatului dar pastrez totusi un pic de distanta... sa poata sa treaca lumea daca vrea... nu? Am batut cuie in zapada ca un pinguin, cu pantofii mei de ginerica. Era un vajgalau ca-n Ciresarii volumul 4. Si nici un autobuz la orizont. De cacat. Dupa vreo 35-40 de minute apare unul. Nu am absolut nici o speranta. Sunt convins ca deja e plin pana la refuz. Asa si este... doar ca intersectia in care ma aflu e importanta si mai sunt ce coboara. Nici asa nu am sperante. Ca sunt multi inainte mea si se imbulzesc toti. Dar nici nu-mi vine sa cred cand reusesc sa intru ultimul cu usa raschetandu-mi spatele dar... inchizandu-se. Sunt inauntru si nu-mi vine sa cred. Ma simt ca unul din aia de pe Titanic ce au prins un loc in barca de salvare. Ma uit la ceas incercand sa fac un calcul, asa de caterinca. Se merge cu 10 km/h. Cam cand as ajunge acasa. Mai am de luat un metrou si apoi un autobuz... Hmmm! Nasol. Pentru mine. Macar incep sa-mi simt dejtele de la picioare. Hai sa facem un apel de seara: 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10... sunt toate. Alive and kicking. Pun intended.

Pe drum sunt masini ce nu pot sa urce ca le patineaza rotile si merg cu avariile palpaind. Aia cu tractiune mai buna ii ocolesc. Unii incep sa derapeze in lateral si rateaza autobuzul de putin. Soferul, un jamaican, nici nu se enerveaza. Ma anunta de fiecare data sa am grija la usa cand trebuie sa o deschida. Cum se face loc imediat se imbulzesc alti fericiti si autobuzul e constant full ca trei popi si doua dame. Mi-e sincer mila de oamenii zgribuliti din statiile une soferul nu opreste daca nu a tras nimeni semnalul ca vrea sa coboare. Aici nu e ca-n Romania unde trebuie sa opreasca in fiecare statie, in lipsa semnalului de intentie. Daca e plin si nu coboara nimeni... te-am pupat din mers. Dar lumea nu stie si iese la intalnire... apoi... dezamagirea. Noi, cei dinauntru ne simtim special, alesi de Domnul sa savarsim munca lui catre casele noastre mai repede. Ceilalti ramasi sunt sigur niste pacatosi. Inghetati de frig in Iad, pacatosilor.
Ajungem in timp triplu la statia de metrou. Aceasta e plina ochi de zici ca e Black Friday si sunt oferte. Era ingramadeala si afara dar aveam sa descopar ca abia aveam loc sa trec si inauntru, sa pot ajunge in subteran.
Nici metroul parca nu merge la viteza maxima ci o arde chill si chiar se opreste si asteapta. WTF? Nu mai am rabdare. Inca mai am mult de mers si mai trebuie sa prind un autobuz. Daca nu nigea inca vreo 2 saptamani nu as fi avut problema asta caci nu m-ar mai fi prins in locatia aia. Dar asta e. Probabil si eu am pacatuit. Macar nu l-am maniat pe dumnezeu cum au facut-o aia 7 din Buffalo, nu? Autobuzul asta vine repede. Macar atat. Oricum, ne aliniem in traficul infernal si inaintam ca melcul. Deja sunt apatic. Nici nu mai conteaza cand ajung. Important e sa ajung. Ca un facut, aproape nici nu mai ninge. Intr-un final ajung unde trebuie sa ma dau jos. Mai am de mers inca vreo 3 minute pe jos. Acum ninge si bate vantul de nu pot tine ochii deschisi. Marfa, nu? Pana ajung mi-au inghetat iarasi picioarele inotand prin zapada neatinsa. Hai ca am ajuns... nu mi-a luat decat 2 ore si 45 de minute. Aproape triplu decat de obicei. Dar am ajuns. Sunt acasa si trebuie sa inceapa meciul. Toronto Raptors vs. Memphis Grizzlies. Adica cei mai buni la ora actuala din Est vs cei mai buni la ora actuala din Vest. Ain't that the shit. Ajutati si de faptul ca le lipseau niste oameni adversarilor... destul de greu, dar totusi... le-am rupt muja. Si asta a salvat ziua. Bine ca nu am luat bilete la meci cum intentionasem Luni. Cine stie daca ajungeam la meci si m-as fi zgariat pe ochi.

Deci zapada si frig la greuceanu inca din Noiembrie. We the mutha fucking North! Se stie. Si respect Carter pentru munca depusa cand inca ii placea in TO.

Wednesday, 19 November 2014

Trăiască eroica noastră clasă muncitoare!

Pe 3 si 4 Noiembrie Guvernatorul Bancii Canadei, Stephen Poloz,scotea niste porumbei pe gurita spunand ca acei tineri ce fac bataturi pe buci stand degeaba in basement-ul parintilor ar trebui sa mearga la munca, chiar daca e si gratis. Asta a s-a suprapus perfect pe scandalul de dinainte cu cateva saptamani despre ilegalitatea si imoralitatea unpaid internship-ului. E un lucru stiut ca in unele domenii nu aveai sanse sa te angajezi daca nu prestai ca ucenic mocca. Ei se foloseau de tine ca de un sclav modern iar tu trebuia sa te descurci cu alea, cu traitul, ca poate-poate pica vreo angajare permanenta si platita, la gata. Sistemul parea promitator pana cand a ajuns abuzat de angajatori ce se foloseau de el sa salveze bani pe carca ta.

Ce vreau eu insa sa remarc sunt unele aspecte:

- Mereu ala de te sfatuieste sa muncesti mocca e un imbuibat bogat aflat in pozitii inalte de unde se poate pisa pe tine fara sa sara nici un strop pe pantofii lui scumpi

- Citeam niste comentarii la un articol-analiza despre faptul ca sistemul de unpaid internship cerne prin sita persoanele ce nu-si permit sa se sustina financiar pe perioada internship-ului si asta nu are nimic de a face cu capacitatile si talentele saracului. Dar cineva comenta ca lui ii este cam greu sa citeasca analize facute de un profesor alb si anglo-saxon despre inegalitatea din societate.

- Ma amuza asta cu basement-ul. E destul de perversa, implica un anumit grad de comfort, de privacy caci se stie ca multe basement-uri sunt amenajate ca un apartament separat. In realitate foarte multa lume locuieste la bloc iar "locuitul la parinti" e de multe ori in acelasi apartament cu ei, poate chiar impartind o camera cu fratele sau sora.

Politicienii au ridicat eufemismul la rangul de arta.

Citand dintr-un comentariu al unui canadian care n-are de munca din cauza imigrantilor... (sarcasmul se scurge din degetele mele in tastatura si de acolo pe blog).

..." the real reason for the younger generation not being able to get into the work force is because the reliance of foreign workers taking the jobs.this is because the wages that foreigners see here is much more than they see in there home country and are not likely to ask for a raise because they are happy where they are. our own government that we pay income taxes to creates a situation were our own kids (don't have any) will not have a chance to create a future for themselves."

Joburile alea de care vorbeste el sunt joburi de la Tim Hortons, adica minimum pe economie.Autorul e un canadian ce scrie "your" in loc de "you're", lucreaza "in the trades" si desi are full time job el inca locuieste cu parintii fiindca costurile vietii sunt prea ridicate.

Oare cum isi explica el ca traiesc foreign workers aia care nu au parinti la care sa stea... si totusi o fac? Am mai povestit pe blog ca am stat cu multi colegi de-ai mei de vorba despre viata si bani si ii intrebam pe unii ce gandeau ca asta de mai sus: dude, noi castigam la fel. TU ce faci cu banii tai ca si tu stai acasa la parinti si nu platesti chirie?

E dreptul fiecaruia sa isi doreasca mai mult. Eu sunt unul care spune mereu ca e anul 2014 si e aberant sa ai veceu in fundul curtii si sa ti se para normal. Dar totodata simplul fapt doar ca EXISTI nu te califica la toate beneficiile din viata moderna. Isaac Asimov remarca genial ca unii au inteles ca democratia inseamna ca "ignoranta mea este egala cu cultura si cunoasterea ta". Nici anti-intelectualismul din comunism nu promova altceva, de altfel.

Sunday, 16 November 2014

Realegeri

Cred ca trebuie sa precizez din startul inceputului ca doar imi dau cu parerea despre alegerile din Romania, asa cu iz de bagat in seama. Mai sunt mai putin de 15 minute pana la inchidere... daca am inteles eu bine. Sunt curios, normal, desi nu vad sa aibe vreun efect asupra mea. Vreau sa mentionez ca daca era sa ma duc as fi mers sa votez anti-Ponta. Dar aici e iarasi de mentionat ceva... Dusmanul dusmanului meu nu mi-e prieten de data aceasta. E tare dubios cum Iohanis asta a aparut din neant si a venit sa salveze neamul. Daca n-as stii ca el e doar masca de dupa care zambesc satisfacuti aceeasi, nici n-are importanta numele lor. Mereu e o re-alegere chiar daca fatada se schimba. Cum zicea unul odata, alegerile astea... e ca si cum o diva isi schimba chilotii cu unii noi dar nu se mai si spala inainte.

Hai Romania!

Friday, 7 November 2014

Radio Vacanta


1st day
Cumperi biletele din timp si ca in Legislatura lui Murphy, timpul incepe sa se tarasca la fel ca un oxiur, la fel de plin de motivatie ca ala ce a desenat steagul japonez. Apoi vine momentul si parca nu-ti vine sa crezi ca impachetezi sa pleci din nou in Caraibe. Inca o data cu buget redus, adica in Cuba. Un pic diferit in atitudinea noastra si intr-o locatie diferita. Daca data trecuta fusesem in Varadero de data aceasta am ales ca destinatie Cayo Santa Maria. La Park n' Fly Claudia imi cere sa mai verific o data portierele. Fara chef aleg sa dau o tura completa in jurul masinii. La fix, caci geamul de la sofer fusese lasat deschis total. Loooool!
Ajungem la aeroport. Totul merge bine pana ajungem sa vorbim cu draga de Vivian. Draga de Vivian lucreaza pentru Air Canada. Air Canada Rouge, adica sectia ghetto a Air Canada. Uitasem sa ne inregistram locurile in ultimile 24 de ore asa ca aveam sa aflam ca lu' draga de Vivian i se rupe paula de noi, inaintea noastra sunt prioritare familiile cu copii. Deci, the best she could do for us e sa ne puna unul in spatele celuilalt. Asta ca sa poata acomoda o familie cu copii. Deci in situatie de 1 la 1, de calatori ce nu si-au rezervat locurile in prealabil, noi pierdem fiindca nu am facut strumfi. Dar ce ne trebuie noua strumfi cand e plin avionul de ei? In stanga Claudiei era o famile de canadieni, cu doua bucati pe stoc Parintii lesinasera de oboseala specifica atunci cand ai un copil sub un an dar era OK, lasasera fetita aia de vreo doi ani, de veghe in lanul de secara. Cand zbori cu Air Ghetto Rouge, e low cost deci daca vrei chestii sa halesti -tre' sa marci banul. Fiind dimineata, era meniu de mic dejun si ei cumparasera fructe. Fetita lor insa considera amuzant sa arunce cu boabe de struguri in Claudia. El, TATAL, ridica din umeri... deh, copii... ce poti sa-i faci? Asa-i?
Hai ca am ajuns in Santa Clara. Cuba e un pic diferita decat Canada. In Cuba e un pic mai cald. Eram imbracat fireste in trainingul meu cu insemnele Steaua Bucuresti, dar m-am exfoliat si am ramas in pantaloni scurti si tricou cu Steaua. In autocar ma abordeaza un roman... oare de unde stia ca-s roman? Ei sunt 3 cupluri. E mica lumea sau doar autocarul acesta? Am o senzatie de deja-vu de parca i-am mai vazut inainte dar apoi am realizat ca e doar o senzatie fortata de faptul ca au chipuri de romani pur-sange. La fel ca si mine de altfel, doar ca eu am mai mult fata de moldovean de 24k.
Si ei merg to la Iberostar Ensenachos. In teorie am platit mai mult ca sa primim mai mult. Hai sa vedem cum e. Drumul e interesant. Cayo Santa Maria e departe de orasul cu aeroportul iar drumul se face pe istmuri si insulite de pamant conectate prin vreo 46 de poduri. De o parte ai marea, de cealalta ai niste lagune cu apa superficiala. Frumos.

Hotelul arata bine la intrare. La coborare, rasuflam usurat sa ne vedem toate bagajele vomitate din burta autocarului. Romanul ce ma abordase ne bagase paranoia cu schemele facute de jmekerii locali, auzise el ca iti baga bagajul pe o parte si-l scoate pe cealalta, trimitandu-te apoi pe tine intr-un limbo absurd menit sa te stoarca de malai. E ok. Bellboy-ul tine de bagaje dar apoi ma observa echipat si exclama: "STEAUA BUCHAREST!!!" Ii raspund la fel de entuziast: Yeah, buoy!!
Am ajuns devreme si camerele nu sunt gata. Lasam bagajele si mergem sa mancam ceva. Sala de mese e cam mica si mancarea nu prea variata... parca vazusem mai bine de atat. Mergem sa facem rezervari la restaurante si sa schimbam niste valuta forte. Camera e gata. Ne urcam in masinuta si ii dam bataie.

Observ un teren de basket. Intreb fiindca stiu eu de ce intreb: pana la ce ora ai voie sa joci? Nu conteste, hey'ah. Nu? E bun atunci. In camera, bellboy-ul, cu bacisul in mana, se uita la tricoul meu ros-albastru si ma intreaba: What team is that, Dinamo Bucharest? ???!!!!!! In semn de protest ridic mainile pana la tavan ca Michael Keaton in Batman-ul din 1989: FUCK NO!!!
Vrem sa verificam balconul dar manerul de la usa culisanta atarna in doar un surub. E stricata, il anunt pe bellboy. Nu e stricata ma anunta el in timp ce trage cu tupeu de manerul atarnand. Reuseste cu greu sa deschida usa. Ma anunta ca e un senzor undeva pe la zavor ce decupleaza aerul conditionat cand e usa deschisa. Camera e ok dar nu exceptionala. Baia arata foarte bine si ne place cabina de dus. Balconul are un view "superb" catre un zid vegetal format din copaci foarte desi, de nu vezi decat o bucata mica de cer. Hai sa exploram pe afara.

Layout-ul resortului e incredibil de incalcit. Cu harta lor in mana ai mai multe sanse sa gasesti comori si mai putin sa gasesti bungalow-ul unde esti cazat.
Exact cum exprimasem ca acceptabil si realist, pe la ora 3 pm eram in apa. Afara era extrem de cald si la primul contact apa a parut rece. Doar a parut. De fapt, avea o combinatie perfecta de doi atomi de Hidrogen cu unul de Oxigen, la temperatura propice. Era excelent sa nu mai vrei sa iesi. Si pesti. Multi pesti. Plaja frumoasa si nu foarte aglomerata.

La cina remarcam ca mancarea de la pranz nu a fost o intamplare, chiar nu e senzationala. Bagam pizza. La intoarcere pe alei, auzim sunete dubioase din boscheti. Din alea ce nu vor sa le auda personajele din filmele horror. Aveam sa aflam ulterior despre sumedenia de crabi de diferite marimi ce salasuiesc prin boscheti si ies pe intuneric sa-si faca mendrele. Bine ca stam la etajul 1.
God damn it, bro! Toti oamenii aia de curatau boschetii si taiau crengi purtau cizme de cauciuc.

2nd day

La micul dejun bagam omleta. Aveam sa bagam constant omlete de parca eram Dexter in episodul ala de desene animate.
Claudia ia cantitati industriale de paine ca sa hranim pestii de pe centura.
Adunand pestii la un loc atragem si rapitorii.
Ne intersectam des cu romanii dar nu schimbam decat doua-trei vorbe. La ora 2 pm aveam intalnire cu reprezentantul de la Air Canada. Barul din Main Lobby executa niste Pina Colada bunicel. Ne hotarasem sa nu mergem in excursii. Poate doar ceva pe mare, dar nu din alea de inotat cu delfinii. Aveam sa aflam ca catamaranele alea mai micute de pe plaja sunt mocca. Mocca plus bacsisul aferent. Verificam preturile la trabuce dar stim ca oricum vom lua doar la plecare, din duty-free-ul din aeroport. Mergem la masa apoi iar la plaja. Bagam snorkling de nebuni.
Pe la 7 jumatate seara iesim pe plaja. Nu se vede apusul si suntem singurii de pe plaja la ora aia. Facem poze pana nu mai sportam tantarii. Fucking tantarii, man!!!
La 9 avem rezervarea la restaurant International. Conform hartii, e exact langa noi. Conform realitatii insa, am mers degaba acolo. Nu poti sa spui ca nu au lasat semne elocvente la fel ca extraterestrii antici. Absolut toate luminile erau stinse. Bezna totala. Foloseam blitz-ul aparatului foto sa bagauim cat de cat pe unde mergem. Ca mascul feroce, era obligatoriu sa mergi in pantaloni lungi. Adica blugi. Deci era cald de am fiert oua, daca ma-ntelegi. Gasim localul dar nu era nici o lumina. Vaya con Dios in los muertes de puta madre. Abia am urcat scarile, ca nu imi puteam indoi picioarele din cauza blugilor lipiti de mine, sa sun din camera la receptie. Ei nu inteleg de ce ma agit, restaurantul e in cladirea principala. Pai nu asta scrie pe harta ce mi-ai dat-o, dobitocule. Si de ce paula mea nu poti sa spui asta cand faci rezervarea? Cuba!

3rd day

Stiam ca aici la Cayo Santa Maria esti la mama dracului si civilizatia nu e chiar la o aruncatura de minge de baseball. De la Rep am aflat ca la vreo 20-25 de minute departare de hotel exista un orasel creat artificial unde exista o piata de suveniruri unde poti merge luand un autobuz din ala cu etaj. Biletul e mai ieftin decat la TTC. Doar un 1 CUC.
Rep-ul a spus ca soferii astia de autobuz au un orar prestabilit dar doar ei il stiu. In general ar trebui sa fie la hotel din ora in ora, de la “si jumatate”. Dimineata am bagat plaja, apoi la momentul poportun am mers sa facem un dus dupa care sa ne imbracam lejer si sa mergem sa asteptam in holul principal. Uite ca a venit la timp. Soferul nu stia engleza. Am urcat sus. Sorele ardea de te innebunea. Dar in mers era placut, batea vantul de abia tineai ochii deschisi. Dar de sus se vedeau mai bine aceste insule si insulite. Tot azi pentru prima oara am mers pe plaja, in dreapta, pana in capat. Vorba vine. De la hotel, cand te uiti ai senzatia ca plaja continua, dar e o iluzie optica, cand jungi acolo vezi ca de fapt malul coteste in dreapa si tu esti la capatul unei insule, cel mult unei peninsule.
Toate astea sunt mult mai vizibile de la inaltime. Drumul de 20-25 de minute pana la Pueblo dureaza ceva mai mult de 5 minute. E clar ca depinde cum te nimeresti in autobuzul ce face turul tuturor hotelurilor. Locul e dragut, nu foarte mare si nu sunt foarte multe magazine. Au si un turn de observatie, un fel de clopotnita fara clopote si fara biserica. Pe pereti sunt tot felul de picturi rupestre gen: John + Mary Toronto 2014. De acolo se vede cat de ingust e locul, marginit find de apa la est si vest. La est insa se observau un fel de vile iar plaja arata amenajata ca plaja de resort. Din pacate nu am luat aparatul foto.
Noi eram la vanatoare de suveniruri. Magneti de frigider si picturi. La magazinul din resort pretul magnetilor incepea de pe la 4 CUC. Aici, in Pueblo, incepea de la 0.90 CUC. Oferta la tablouri nu era prea impresionanta. Existau doar doi vanzatori. Si erau si neamuri. Era o matusica mai tanara si nepotul ei mai in varsta. Wait, what? True story, bro.
Doar femeia avea in stoc un tablou de dimensini mari, dar era prea mare pentru ce vizualizaseram noi in mintea noastra. Tabloul era un fel de Rapirea din Serai dar cu Bandidos Mexicano. Cica originalul era foarte celebru.
Am luat din alea mai mici dupa ce am negociat. Pretul mediu a fost de 9 CUC. Apoi ne-am dus la nepot. Nepotul avea niste tablouri interesante cu niste doamne in sanii goi, acoperite de chestii marine, un fel de concept paintings. Voiam doua de marime medie. Nu lasa la pret asa ca am mai luat unu sa para set de trei, asta find un pic mai maricel. Pret mediu pentru toate: 20 CUC. Incantati le-am dat si nume: The Water Amazons.
Satisfacuti si innebuniti de caldura de la pranz ne-am indreptat catre rotunda aia din mijloc unde asteptau restul de turisti sa vina autobuzul. Am vazut un cuplu de canadieni de varsta noastra cu care mai schimbasem doua vorbe si ne-am bagat in seama din nou. Impreuna cu ei am pus mana de la mana sa facem mai multe maini si am luat un taxi. Inapoi la hotel i-am propus canadezului sa jucam un basket. A vrut. Ne intalnim in ass Hall-ul cel mare la ora 1830. Au venit. Mergem la teren. Nu e nimeni acolo. Ma duc la Receptie. E pana la 5. Mi-am dat ochii peste cap atat de tare ca mi-am vazut creierul ( nu e atat de mare pe cat credeam... shit). Mai intrebasem pe cineva in ziua aia si-mi spusese ca e pana la 10 seara. In-cre-di-bil! Cubaneza se uita cu dispret reprimat la mine. I se rupe fix paula de figurile si pretentiile mele. Nu intelege de ce nu vreau sa joc basket conform programului. Si nu intelege sarcasmul meu cand ii spun terenul ala de basket e la alibi. Basket? Aveeeem, aveeeeem... dar tre' sa joci la 35 de grade. Nu poti sau nu vrei? Fix problema TA.
Asta e, ne-am intors in lobby si am bagat Pina Colada. Am stat de vorba cu compatriotii. Sunt studenti din Ottawa ce lucreaza ca barman si ospatarita. Au pe la vreo 28 de ani. El venise pentru prima oara in vacanta in Caraibe si era destul de incantat. Ea mai vazuse niste locatii la viata ei si mai stramba din nas. Daca imi amintesc bine fusese la Varadero in acelasi hotel unde fusesem si noi acum 4 ani.

4th day
Bagam plaja la greu dar o facem cum trebuie, creMUITI cu factor de protectie intre 35 si 45%. Facem snorkling din greu si filmam subacvatic.

E o zona cu coral ce abunda in specii de pesti. Claudia innebuneste de placere sa le dea paine.

Pe la ora pranzului eu ma duc sa incerc terenul de basketbalet. E retardat de cald. Un tanar in uniforma celor ce muncesc la resort ma observa si o ia direct prin boscheti sa ajunga la mine. Are o engleza foarte aproximativa dar vrea sa jucam basket. Aruncam la cos de control. E cam cat mine de inalt dar mult mai bine facut si mult mai in forma. Ii propun sa jucam 1 vs.1, cine ajunge primul la 11. Incepem. El joaca doar pe patrundere iar eu nu am chef sa-mi iau coate. In plus mi-e greu sa ma tin dupa el si chiar daca as vrea. Il anunt ca nu am nici o sansa sa resusesc sa raman in picioare pana ajungem cu scorul pana la 11 si ca ar trebui sa fim mai realisti. Vom juca pana la 5. Din bungalow-ul de vizavi il striga cineva si-i atrage atentia ca o sa-l vada careva din sefi si o sa si-o ia. Le face cu mana sa stea pe paula lor ca lui nu-i pasa. In ciuda talentului meu incomensurabil pierd la zero. Nu-mi pasa, sunt mai concentrat sa nu mor de epuizare. Injghebam un fel de dialog greoi si astfel aflu ca-l cheama Pablo. Pablo Varahil? Nope. Basketbaletul e viata lui si deja imi amintesc de mine, cand eram mai baietan. Nu stie dar deja ma hotarasem sa ii dau maioul meu cu Raptors. Si asa era cu Bosh. Incheiem ziua relaxant cu poze pe plaja.

5th day
Resortul Iberostar Ensenachos prezinta doua plaje. Megano si Ensenachos. Plaja Ensenachos e un pic mai departe dar e mai frumoasa. Sunam sa vina cu masinuta sa ne duca pana acolo.
Trecem podetul ala peste mangrove si ce vedem?
Plaja e mai frumoasa ca in partea cealalalta iar apa e incredibil de limpede.
Pe partea dreapta e un perete de coral, cartier residential pentru o comunitate consistenta de pesti colorati. Facem snorkling fericiti facand poze si filmand. Claudia juca in filme cu Isus, avea 5 paini iar pestii erau deja in apa inmultindu-se.
Mai inspre mal era un dobitoc cu numele de cod Pescarul chinez. Parea sa fie localnic din nascare dar cred ca era cu cetatenie canadiana. Avea fata de bisnitar si simtea o placere enorma sa prinda pestii astia ce la o adica aproape ii luai cu mana. Noi impartim paine ca in scena biblica iar pestii roiesc in jurul nostru ca in Matasari. Pescarul chinez vine si pescuieste langa noi. Pai ce paula lui, nu? Adica noi ii momim iar el ii prinde. Claudia incepe sa se ia la harta cu el iar eu incerc sa fac sa nu escaladeze situatia. Pana la urma dobitocul pleaca dar inca ne spune ca ne iubeste de la departare. Mai stam un pic si plecam si noi. Se apropie ora mesei si mai stam si pe la piscina. De partea cealalta a piscinei se aranjeaza terenul pentru programul de concursuri si muzica si dans. Un angajat al hotelului imi striga ceva neinteligibil si dau sa-i resping avansurile: sa dansez in public e contra religiei mele. Dar era Pablo. Perfect. Bungalow-ul meu e aproape si e momentul perfect sa-i dau cadoul. Vorbesc cu el si ii spun sa ma astepte. Aici trebuie precizat ceva. Cu ceva timp in urma Claudia gasise la ea la munca, in Recycle Room o colectie de abtibilduri. Faimoasele "baseball cards". Cine stie - cunoaste ca exista o adevarata cultura cu aceste abtibilduri. Am avut si eu ( si inca mai am caci mi le-am adus in Mai din Romania) abtibilduri Panini cu fotbal. Dar ce fac astia e la alt nivel. Sunt niste baseball cards rare ce costa o gramada de bani. Iti dai seama ca ne-a trezit interesul aceasta colectie. Colectionarul se ocupase cu astea in perioada 1989-1992. Majoritatea era cu hockey si nu cu baseball, desi erau si din alea destule. Hai sa ne intelegem, erau vreo 3 plase de ele, in cutii si albume din alea gen clasoare de timbre. Ne-am dezumflat repede insa cand am cautat pe net si am vazut ca daca gasesti clientul potrivit sa ii vinzi tot ce ai acolo... castigi un $20-$30. Le-am pastrat oricum ca nu cereau de mancare inca. Apoi mi-a venit ideea. Baseball-ul e jmekerie in Cuba si daca avem loc in bagaj le putem lua si le putem imparti la copii. Stiu ei ce sa faca cu ele. Imi amintesc cand eram eu copil in comunism si chestiile de genul asta erau fucking moneda de schimb in lumea noastra, a copiilor. Am avut loc, asa ca jumate din bagajul meu a fost doar astea. Fara caterinca. De partea cealalta, Claudia a impartit cubanezelor de la hotel cateva zeci de lacuri de unghii incepute dar inca bune. Fiindca resortul e la dreacu... nu prea gaseam copii localnici asa ca am inceput sa intreb oamenii ce lucrau acolo. Ai copii? Le place baseballul? Ia d-acia! Bine, am amestecat cardurile cu hockey printre alea cu baseball. Las' ca se descurca ei. Si acum sa revenim.
Lui Pablo i-am dat maioul meu cu Raptors si un album complet cu baseball cards. Nu numai ca seria era completa dar era si in dublura, in fiecare lacas fiind cate doua cartonase la fel. Uitasem, ca le-as fi scos. Eh, avantaj Pablo.
Apoi am bagat un somn de frumusete iar seara am fost la restaurantul Italienesc. Decent.

6th day
Program ca de obicei la plaja cu snorkling.
Am agatat un baietas pe nume Denis, din ala pilot pe catraman, si ne-am bagat la o plimbare in larg. A fost superb. In partea dreapta ,la vreo 500 de metri departare si la vreo 100 de metri in larg era o epava a unui vas mititel spaniol. Arata destul de cool. Omul cu catamaramanul a dat o tura si pe acolo. A fost mistoc si omul a primit un bacsis consistent.

Imi dadusem intalnire sa joc basket din nou cu Pablo. Ne-am intalnit la ora 5 caci imi spusese ca face el rost de cheie sa ia mingea si putem juca si dupa program. Sunt socat. Am aruncat la cos de incalzire dar l-am zorit sa incepem caci stiam ca mi se termina bateria repede ca la Iphone. Am reusit o serie de 3 cosuri din care unul de la 3 puncte, impresionandu-mi adversarul. M-a intrebat in gluma daca m-am antrenat intre timp. I-am spus serios ca sunt doar mai odihnit dar sa mai astepte un minut ca o sa vada diferenta. N-am mintit, mi-am dat duhul in scurt timp. A castigat din nou. Cel mai important a fost insa faptul ca a reusit Claudia sa filmeze exact momentele alea bune ale mele. Si aceasta e adevarata victorie. Lol!
La gata eu eram gata. De duca. Am incercat sa-mi revin la o Pina Colada si apoi sa mergem sa mai facem poze pe plaja dar nu reuseam decat sa produc condens. Exasperata Claudia mi-a sugerat sa merg in camera sa fac un dus, sa-mi revin. Am fost. A fost mai OK. Pe plaja era mai multa lume caci venisem pe la 6:30 pm. Apusul era obstructionat de limba aia de pamant ce separa plaja Megano de plaja Ensenachos dar se vede mijtoc oricum. Lumea inca facea baie si am luat nota pentru a doua si ultima zi.

7th day
Program de relache. Am mers direct sa luam o hidrobicileta. Usor de utilizat ne-am aventurat in toate directiile dar capul compas era pe epava unde se facea un snorkling de calitate. Imediat am fost ajunsi din urma de un cuplu de montrealezi ce aratau ca niste bikeri. Probabil si erau. Am dat ture de epava impresionati de colonia de pesti de acolo ce ne inconjurau curiosi.



Seara am stat in apa pana la asfintit. Trebuia sa mergem la restaurantul cu fructe de mare dar am zis Pas si am comandat room service. Asa cum se intampla, deja ne gandeam la ce e acasa.
A doua zi, la aeroport a fost o intarziere de vreo 20 de minute doar ca usa din sala de asteptare catre pista unde astepta avionul era incuiata si nu venea nimeni sa o descuie desi aia tot faceau apeluri prin walkie-talkie. Nu e rau deloc. Deloc.
Prin hubloul avionului am mai facut niste poze impresionat de culoarea marii.


Impresii
Desi hotelul a fost mai decent decat cel din urma cu 4 ani.... nttttz... hai sa zicem ca a fost ok. Am ales Cuba ca asa am vrut. Plajele sunt marfa si nu am fost dezamagiti. Am vrut sa ne relaxam si am reusit, zic eu. Frustrarile vizavi de service-ul primit sunt generale. Si romanasii aveau aceleasi plangeri ca si noi. Cubanezii nu par organizati si exista o durere de paula de nivel mistic. O data ce ti-ai facut check-in-ul parca ai pe frunte un cronometru unde angajatii resortului vad ca mai ai din ce in ce mai putin timp pana pleci. Deci de ce s-ar stresa cu tine? Important e sa te minta ceva sa treaca ziua si apoi saptamana si sa pleci. Ei vad ca tine mii, zeci de mii. Se uita la tine impersonal, te judeca dupa bacsisuri. Si e normal. Eu nu-i judec pentru asta. Ei traiesc intr-o tara absurda.
Alte chestii frustrante sunt micile viclesuguri la care recurg sa mai ciupeasca un bacsis. Persoana care schimba cearceafurile si prosoapele nu se sincronizeaza cu cel ce vine sa incarce frigiderul la loc cu bauturi. Vine de doua ori? Potential pentru doua bacsisuri. In ziua a patra a aparut unu sa repare cleanta la usa de la balcon. Hai lasa-ma acum. Vino maine. A venit a doua zi, dar ce mai conta acum? Pas! Crezi ca au sa o repare inainte sa fie cazati urmatorii turisti?
Seara se innopta destul de repede si probabil nimeni nu aprinsese luminile de pe alei. Deci aveai lumina doar in dreptul cladirii principale. In rest era o bezna de nu-ti gaseai gauaza cu doua maini. Si nimeni nu avea o problema cu asta. A doua seara era luminat invers, nu era lumina in dreptul cladirii principale. Astea mergeau perfect in tandem cu labirintul de alei si asa prost luminate.
Sa vezi pietrele alea de mormant pe care scria numarul bungalow-ului. Cifre si litere mici albe pe fundal negru. Perfect cat sa nu distingi nimic in semi-intruneric. In primea seara, la prima iesire, ne-am ratacit cu harta-n mana. Noroc ca s-a intors unul din ala cu masinuta dupa noi. Apropos de harta, ne-au atras atentia canadienii... in Legenda hartii e bulina aia rosie cu You are Here... doar ca nu e bulina si pe harta... deci unde nuestro muertes suntem?
Frustrant a fost ca nu stiau sa dea un raspuns cum trebuie la treburi simple. Dar de mentionat sunt tantarii. In fiecare noapte ziceai ca esti pe planeta aia din Pitch Black, doar ca noi nu eram Vin Diesel ci actorii aia de au jucat rolul victimelor. Din cauza tantarilor nu am facut nimic seara ci am fost nevoiti sa ne retragem in camera devreme. E de invatat de aici. Data viitoare spray anti-tantari.
Sa nu se inteleaga cum ca nu am avut tone de fun. Ca am avut... dar alea sunt la "asa trebuie".
Frustrari au fost si acasa. La aeroport am asteptat de ni s-a pus sa vina autobusul Park n' Fly. Veneau des doar alea la Valet Parking. Astea la Economy... raaaaaaar. Acasa Cat sitter-ul ne-a lasat o surpriza. In ziua a 3 blocase veceul. si il lasase asa. Basca, deasupra mai trantise continutul intreg al unei conserve de mancare de pisica infasurata consistent in paper towels. Duamne ajutah! Macar am ajuns acasa.