Friday 7 November 2014

Radio Vacanta


1st day
Cumperi biletele din timp si ca in Legislatura lui Murphy, timpul incepe sa se tarasca la fel ca un oxiur, la fel de plin de motivatie ca ala ce a desenat steagul japonez. Apoi vine momentul si parca nu-ti vine sa crezi ca impachetezi sa pleci din nou in Caraibe. Inca o data cu buget redus, adica in Cuba. Un pic diferit in atitudinea noastra si intr-o locatie diferita. Daca data trecuta fusesem in Varadero de data aceasta am ales ca destinatie Cayo Santa Maria. La Park n' Fly Claudia imi cere sa mai verific o data portierele. Fara chef aleg sa dau o tura completa in jurul masinii. La fix, caci geamul de la sofer fusese lasat deschis total. Loooool!
Ajungem la aeroport. Totul merge bine pana ajungem sa vorbim cu draga de Vivian. Draga de Vivian lucreaza pentru Air Canada. Air Canada Rouge, adica sectia ghetto a Air Canada. Uitasem sa ne inregistram locurile in ultimile 24 de ore asa ca aveam sa aflam ca lu' draga de Vivian i se rupe paula de noi, inaintea noastra sunt prioritare familiile cu copii. Deci, the best she could do for us e sa ne puna unul in spatele celuilalt. Asta ca sa poata acomoda o familie cu copii. Deci in situatie de 1 la 1, de calatori ce nu si-au rezervat locurile in prealabil, noi pierdem fiindca nu am facut strumfi. Dar ce ne trebuie noua strumfi cand e plin avionul de ei? In stanga Claudiei era o famile de canadieni, cu doua bucati pe stoc Parintii lesinasera de oboseala specifica atunci cand ai un copil sub un an dar era OK, lasasera fetita aia de vreo doi ani, de veghe in lanul de secara. Cand zbori cu Air Ghetto Rouge, e low cost deci daca vrei chestii sa halesti -tre' sa marci banul. Fiind dimineata, era meniu de mic dejun si ei cumparasera fructe. Fetita lor insa considera amuzant sa arunce cu boabe de struguri in Claudia. El, TATAL, ridica din umeri... deh, copii... ce poti sa-i faci? Asa-i?
Hai ca am ajuns in Santa Clara. Cuba e un pic diferita decat Canada. In Cuba e un pic mai cald. Eram imbracat fireste in trainingul meu cu insemnele Steaua Bucuresti, dar m-am exfoliat si am ramas in pantaloni scurti si tricou cu Steaua. In autocar ma abordeaza un roman... oare de unde stia ca-s roman? Ei sunt 3 cupluri. E mica lumea sau doar autocarul acesta? Am o senzatie de deja-vu de parca i-am mai vazut inainte dar apoi am realizat ca e doar o senzatie fortata de faptul ca au chipuri de romani pur-sange. La fel ca si mine de altfel, doar ca eu am mai mult fata de moldovean de 24k.
Si ei merg to la Iberostar Ensenachos. In teorie am platit mai mult ca sa primim mai mult. Hai sa vedem cum e. Drumul e interesant. Cayo Santa Maria e departe de orasul cu aeroportul iar drumul se face pe istmuri si insulite de pamant conectate prin vreo 46 de poduri. De o parte ai marea, de cealalta ai niste lagune cu apa superficiala. Frumos.

Hotelul arata bine la intrare. La coborare, rasuflam usurat sa ne vedem toate bagajele vomitate din burta autocarului. Romanul ce ma abordase ne bagase paranoia cu schemele facute de jmekerii locali, auzise el ca iti baga bagajul pe o parte si-l scoate pe cealalta, trimitandu-te apoi pe tine intr-un limbo absurd menit sa te stoarca de malai. E ok. Bellboy-ul tine de bagaje dar apoi ma observa echipat si exclama: "STEAUA BUCHAREST!!!" Ii raspund la fel de entuziast: Yeah, buoy!!
Am ajuns devreme si camerele nu sunt gata. Lasam bagajele si mergem sa mancam ceva. Sala de mese e cam mica si mancarea nu prea variata... parca vazusem mai bine de atat. Mergem sa facem rezervari la restaurante si sa schimbam niste valuta forte. Camera e gata. Ne urcam in masinuta si ii dam bataie.

Observ un teren de basket. Intreb fiindca stiu eu de ce intreb: pana la ce ora ai voie sa joci? Nu conteste, hey'ah. Nu? E bun atunci. In camera, bellboy-ul, cu bacisul in mana, se uita la tricoul meu ros-albastru si ma intreaba: What team is that, Dinamo Bucharest? ???!!!!!! In semn de protest ridic mainile pana la tavan ca Michael Keaton in Batman-ul din 1989: FUCK NO!!!
Vrem sa verificam balconul dar manerul de la usa culisanta atarna in doar un surub. E stricata, il anunt pe bellboy. Nu e stricata ma anunta el in timp ce trage cu tupeu de manerul atarnand. Reuseste cu greu sa deschida usa. Ma anunta ca e un senzor undeva pe la zavor ce decupleaza aerul conditionat cand e usa deschisa. Camera e ok dar nu exceptionala. Baia arata foarte bine si ne place cabina de dus. Balconul are un view "superb" catre un zid vegetal format din copaci foarte desi, de nu vezi decat o bucata mica de cer. Hai sa exploram pe afara.

Layout-ul resortului e incredibil de incalcit. Cu harta lor in mana ai mai multe sanse sa gasesti comori si mai putin sa gasesti bungalow-ul unde esti cazat.
Exact cum exprimasem ca acceptabil si realist, pe la ora 3 pm eram in apa. Afara era extrem de cald si la primul contact apa a parut rece. Doar a parut. De fapt, avea o combinatie perfecta de doi atomi de Hidrogen cu unul de Oxigen, la temperatura propice. Era excelent sa nu mai vrei sa iesi. Si pesti. Multi pesti. Plaja frumoasa si nu foarte aglomerata.

La cina remarcam ca mancarea de la pranz nu a fost o intamplare, chiar nu e senzationala. Bagam pizza. La intoarcere pe alei, auzim sunete dubioase din boscheti. Din alea ce nu vor sa le auda personajele din filmele horror. Aveam sa aflam ulterior despre sumedenia de crabi de diferite marimi ce salasuiesc prin boscheti si ies pe intuneric sa-si faca mendrele. Bine ca stam la etajul 1.
God damn it, bro! Toti oamenii aia de curatau boschetii si taiau crengi purtau cizme de cauciuc.

2nd day

La micul dejun bagam omleta. Aveam sa bagam constant omlete de parca eram Dexter in episodul ala de desene animate.
Claudia ia cantitati industriale de paine ca sa hranim pestii de pe centura.
Adunand pestii la un loc atragem si rapitorii.
Ne intersectam des cu romanii dar nu schimbam decat doua-trei vorbe. La ora 2 pm aveam intalnire cu reprezentantul de la Air Canada. Barul din Main Lobby executa niste Pina Colada bunicel. Ne hotarasem sa nu mergem in excursii. Poate doar ceva pe mare, dar nu din alea de inotat cu delfinii. Aveam sa aflam ca catamaranele alea mai micute de pe plaja sunt mocca. Mocca plus bacsisul aferent. Verificam preturile la trabuce dar stim ca oricum vom lua doar la plecare, din duty-free-ul din aeroport. Mergem la masa apoi iar la plaja. Bagam snorkling de nebuni.
Pe la 7 jumatate seara iesim pe plaja. Nu se vede apusul si suntem singurii de pe plaja la ora aia. Facem poze pana nu mai sportam tantarii. Fucking tantarii, man!!!
La 9 avem rezervarea la restaurant International. Conform hartii, e exact langa noi. Conform realitatii insa, am mers degaba acolo. Nu poti sa spui ca nu au lasat semne elocvente la fel ca extraterestrii antici. Absolut toate luminile erau stinse. Bezna totala. Foloseam blitz-ul aparatului foto sa bagauim cat de cat pe unde mergem. Ca mascul feroce, era obligatoriu sa mergi in pantaloni lungi. Adica blugi. Deci era cald de am fiert oua, daca ma-ntelegi. Gasim localul dar nu era nici o lumina. Vaya con Dios in los muertes de puta madre. Abia am urcat scarile, ca nu imi puteam indoi picioarele din cauza blugilor lipiti de mine, sa sun din camera la receptie. Ei nu inteleg de ce ma agit, restaurantul e in cladirea principala. Pai nu asta scrie pe harta ce mi-ai dat-o, dobitocule. Si de ce paula mea nu poti sa spui asta cand faci rezervarea? Cuba!

3rd day

Stiam ca aici la Cayo Santa Maria esti la mama dracului si civilizatia nu e chiar la o aruncatura de minge de baseball. De la Rep am aflat ca la vreo 20-25 de minute departare de hotel exista un orasel creat artificial unde exista o piata de suveniruri unde poti merge luand un autobuz din ala cu etaj. Biletul e mai ieftin decat la TTC. Doar un 1 CUC.
Rep-ul a spus ca soferii astia de autobuz au un orar prestabilit dar doar ei il stiu. In general ar trebui sa fie la hotel din ora in ora, de la “si jumatate”. Dimineata am bagat plaja, apoi la momentul poportun am mers sa facem un dus dupa care sa ne imbracam lejer si sa mergem sa asteptam in holul principal. Uite ca a venit la timp. Soferul nu stia engleza. Am urcat sus. Sorele ardea de te innebunea. Dar in mers era placut, batea vantul de abia tineai ochii deschisi. Dar de sus se vedeau mai bine aceste insule si insulite. Tot azi pentru prima oara am mers pe plaja, in dreapta, pana in capat. Vorba vine. De la hotel, cand te uiti ai senzatia ca plaja continua, dar e o iluzie optica, cand jungi acolo vezi ca de fapt malul coteste in dreapa si tu esti la capatul unei insule, cel mult unei peninsule.
Toate astea sunt mult mai vizibile de la inaltime. Drumul de 20-25 de minute pana la Pueblo dureaza ceva mai mult de 5 minute. E clar ca depinde cum te nimeresti in autobuzul ce face turul tuturor hotelurilor. Locul e dragut, nu foarte mare si nu sunt foarte multe magazine. Au si un turn de observatie, un fel de clopotnita fara clopote si fara biserica. Pe pereti sunt tot felul de picturi rupestre gen: John + Mary Toronto 2014. De acolo se vede cat de ingust e locul, marginit find de apa la est si vest. La est insa se observau un fel de vile iar plaja arata amenajata ca plaja de resort. Din pacate nu am luat aparatul foto.
Noi eram la vanatoare de suveniruri. Magneti de frigider si picturi. La magazinul din resort pretul magnetilor incepea de pe la 4 CUC. Aici, in Pueblo, incepea de la 0.90 CUC. Oferta la tablouri nu era prea impresionanta. Existau doar doi vanzatori. Si erau si neamuri. Era o matusica mai tanara si nepotul ei mai in varsta. Wait, what? True story, bro.
Doar femeia avea in stoc un tablou de dimensini mari, dar era prea mare pentru ce vizualizaseram noi in mintea noastra. Tabloul era un fel de Rapirea din Serai dar cu Bandidos Mexicano. Cica originalul era foarte celebru.
Am luat din alea mai mici dupa ce am negociat. Pretul mediu a fost de 9 CUC. Apoi ne-am dus la nepot. Nepotul avea niste tablouri interesante cu niste doamne in sanii goi, acoperite de chestii marine, un fel de concept paintings. Voiam doua de marime medie. Nu lasa la pret asa ca am mai luat unu sa para set de trei, asta find un pic mai maricel. Pret mediu pentru toate: 20 CUC. Incantati le-am dat si nume: The Water Amazons.
Satisfacuti si innebuniti de caldura de la pranz ne-am indreptat catre rotunda aia din mijloc unde asteptau restul de turisti sa vina autobuzul. Am vazut un cuplu de canadieni de varsta noastra cu care mai schimbasem doua vorbe si ne-am bagat in seama din nou. Impreuna cu ei am pus mana de la mana sa facem mai multe maini si am luat un taxi. Inapoi la hotel i-am propus canadezului sa jucam un basket. A vrut. Ne intalnim in ass Hall-ul cel mare la ora 1830. Au venit. Mergem la teren. Nu e nimeni acolo. Ma duc la Receptie. E pana la 5. Mi-am dat ochii peste cap atat de tare ca mi-am vazut creierul ( nu e atat de mare pe cat credeam... shit). Mai intrebasem pe cineva in ziua aia si-mi spusese ca e pana la 10 seara. In-cre-di-bil! Cubaneza se uita cu dispret reprimat la mine. I se rupe fix paula de figurile si pretentiile mele. Nu intelege de ce nu vreau sa joc basket conform programului. Si nu intelege sarcasmul meu cand ii spun terenul ala de basket e la alibi. Basket? Aveeeem, aveeeeem... dar tre' sa joci la 35 de grade. Nu poti sau nu vrei? Fix problema TA.
Asta e, ne-am intors in lobby si am bagat Pina Colada. Am stat de vorba cu compatriotii. Sunt studenti din Ottawa ce lucreaza ca barman si ospatarita. Au pe la vreo 28 de ani. El venise pentru prima oara in vacanta in Caraibe si era destul de incantat. Ea mai vazuse niste locatii la viata ei si mai stramba din nas. Daca imi amintesc bine fusese la Varadero in acelasi hotel unde fusesem si noi acum 4 ani.

4th day
Bagam plaja la greu dar o facem cum trebuie, creMUITI cu factor de protectie intre 35 si 45%. Facem snorkling din greu si filmam subacvatic.

E o zona cu coral ce abunda in specii de pesti. Claudia innebuneste de placere sa le dea paine.

Pe la ora pranzului eu ma duc sa incerc terenul de basketbalet. E retardat de cald. Un tanar in uniforma celor ce muncesc la resort ma observa si o ia direct prin boscheti sa ajunga la mine. Are o engleza foarte aproximativa dar vrea sa jucam basket. Aruncam la cos de control. E cam cat mine de inalt dar mult mai bine facut si mult mai in forma. Ii propun sa jucam 1 vs.1, cine ajunge primul la 11. Incepem. El joaca doar pe patrundere iar eu nu am chef sa-mi iau coate. In plus mi-e greu sa ma tin dupa el si chiar daca as vrea. Il anunt ca nu am nici o sansa sa resusesc sa raman in picioare pana ajungem cu scorul pana la 11 si ca ar trebui sa fim mai realisti. Vom juca pana la 5. Din bungalow-ul de vizavi il striga cineva si-i atrage atentia ca o sa-l vada careva din sefi si o sa si-o ia. Le face cu mana sa stea pe paula lor ca lui nu-i pasa. In ciuda talentului meu incomensurabil pierd la zero. Nu-mi pasa, sunt mai concentrat sa nu mor de epuizare. Injghebam un fel de dialog greoi si astfel aflu ca-l cheama Pablo. Pablo Varahil? Nope. Basketbaletul e viata lui si deja imi amintesc de mine, cand eram mai baietan. Nu stie dar deja ma hotarasem sa ii dau maioul meu cu Raptors. Si asa era cu Bosh. Incheiem ziua relaxant cu poze pe plaja.

5th day
Resortul Iberostar Ensenachos prezinta doua plaje. Megano si Ensenachos. Plaja Ensenachos e un pic mai departe dar e mai frumoasa. Sunam sa vina cu masinuta sa ne duca pana acolo.
Trecem podetul ala peste mangrove si ce vedem?
Plaja e mai frumoasa ca in partea cealalalta iar apa e incredibil de limpede.
Pe partea dreapta e un perete de coral, cartier residential pentru o comunitate consistenta de pesti colorati. Facem snorkling fericiti facand poze si filmand. Claudia juca in filme cu Isus, avea 5 paini iar pestii erau deja in apa inmultindu-se.
Mai inspre mal era un dobitoc cu numele de cod Pescarul chinez. Parea sa fie localnic din nascare dar cred ca era cu cetatenie canadiana. Avea fata de bisnitar si simtea o placere enorma sa prinda pestii astia ce la o adica aproape ii luai cu mana. Noi impartim paine ca in scena biblica iar pestii roiesc in jurul nostru ca in Matasari. Pescarul chinez vine si pescuieste langa noi. Pai ce paula lui, nu? Adica noi ii momim iar el ii prinde. Claudia incepe sa se ia la harta cu el iar eu incerc sa fac sa nu escaladeze situatia. Pana la urma dobitocul pleaca dar inca ne spune ca ne iubeste de la departare. Mai stam un pic si plecam si noi. Se apropie ora mesei si mai stam si pe la piscina. De partea cealalta a piscinei se aranjeaza terenul pentru programul de concursuri si muzica si dans. Un angajat al hotelului imi striga ceva neinteligibil si dau sa-i resping avansurile: sa dansez in public e contra religiei mele. Dar era Pablo. Perfect. Bungalow-ul meu e aproape si e momentul perfect sa-i dau cadoul. Vorbesc cu el si ii spun sa ma astepte. Aici trebuie precizat ceva. Cu ceva timp in urma Claudia gasise la ea la munca, in Recycle Room o colectie de abtibilduri. Faimoasele "baseball cards". Cine stie - cunoaste ca exista o adevarata cultura cu aceste abtibilduri. Am avut si eu ( si inca mai am caci mi le-am adus in Mai din Romania) abtibilduri Panini cu fotbal. Dar ce fac astia e la alt nivel. Sunt niste baseball cards rare ce costa o gramada de bani. Iti dai seama ca ne-a trezit interesul aceasta colectie. Colectionarul se ocupase cu astea in perioada 1989-1992. Majoritatea era cu hockey si nu cu baseball, desi erau si din alea destule. Hai sa ne intelegem, erau vreo 3 plase de ele, in cutii si albume din alea gen clasoare de timbre. Ne-am dezumflat repede insa cand am cautat pe net si am vazut ca daca gasesti clientul potrivit sa ii vinzi tot ce ai acolo... castigi un $20-$30. Le-am pastrat oricum ca nu cereau de mancare inca. Apoi mi-a venit ideea. Baseball-ul e jmekerie in Cuba si daca avem loc in bagaj le putem lua si le putem imparti la copii. Stiu ei ce sa faca cu ele. Imi amintesc cand eram eu copil in comunism si chestiile de genul asta erau fucking moneda de schimb in lumea noastra, a copiilor. Am avut loc, asa ca jumate din bagajul meu a fost doar astea. Fara caterinca. De partea cealalta, Claudia a impartit cubanezelor de la hotel cateva zeci de lacuri de unghii incepute dar inca bune. Fiindca resortul e la dreacu... nu prea gaseam copii localnici asa ca am inceput sa intreb oamenii ce lucrau acolo. Ai copii? Le place baseballul? Ia d-acia! Bine, am amestecat cardurile cu hockey printre alea cu baseball. Las' ca se descurca ei. Si acum sa revenim.
Lui Pablo i-am dat maioul meu cu Raptors si un album complet cu baseball cards. Nu numai ca seria era completa dar era si in dublura, in fiecare lacas fiind cate doua cartonase la fel. Uitasem, ca le-as fi scos. Eh, avantaj Pablo.
Apoi am bagat un somn de frumusete iar seara am fost la restaurantul Italienesc. Decent.

6th day
Program ca de obicei la plaja cu snorkling.
Am agatat un baietas pe nume Denis, din ala pilot pe catraman, si ne-am bagat la o plimbare in larg. A fost superb. In partea dreapta ,la vreo 500 de metri departare si la vreo 100 de metri in larg era o epava a unui vas mititel spaniol. Arata destul de cool. Omul cu catamaramanul a dat o tura si pe acolo. A fost mistoc si omul a primit un bacsis consistent.

Imi dadusem intalnire sa joc basket din nou cu Pablo. Ne-am intalnit la ora 5 caci imi spusese ca face el rost de cheie sa ia mingea si putem juca si dupa program. Sunt socat. Am aruncat la cos de incalzire dar l-am zorit sa incepem caci stiam ca mi se termina bateria repede ca la Iphone. Am reusit o serie de 3 cosuri din care unul de la 3 puncte, impresionandu-mi adversarul. M-a intrebat in gluma daca m-am antrenat intre timp. I-am spus serios ca sunt doar mai odihnit dar sa mai astepte un minut ca o sa vada diferenta. N-am mintit, mi-am dat duhul in scurt timp. A castigat din nou. Cel mai important a fost insa faptul ca a reusit Claudia sa filmeze exact momentele alea bune ale mele. Si aceasta e adevarata victorie. Lol!
La gata eu eram gata. De duca. Am incercat sa-mi revin la o Pina Colada si apoi sa mergem sa mai facem poze pe plaja dar nu reuseam decat sa produc condens. Exasperata Claudia mi-a sugerat sa merg in camera sa fac un dus, sa-mi revin. Am fost. A fost mai OK. Pe plaja era mai multa lume caci venisem pe la 6:30 pm. Apusul era obstructionat de limba aia de pamant ce separa plaja Megano de plaja Ensenachos dar se vede mijtoc oricum. Lumea inca facea baie si am luat nota pentru a doua si ultima zi.

7th day
Program de relache. Am mers direct sa luam o hidrobicileta. Usor de utilizat ne-am aventurat in toate directiile dar capul compas era pe epava unde se facea un snorkling de calitate. Imediat am fost ajunsi din urma de un cuplu de montrealezi ce aratau ca niste bikeri. Probabil si erau. Am dat ture de epava impresionati de colonia de pesti de acolo ce ne inconjurau curiosi.



Seara am stat in apa pana la asfintit. Trebuia sa mergem la restaurantul cu fructe de mare dar am zis Pas si am comandat room service. Asa cum se intampla, deja ne gandeam la ce e acasa.
A doua zi, la aeroport a fost o intarziere de vreo 20 de minute doar ca usa din sala de asteptare catre pista unde astepta avionul era incuiata si nu venea nimeni sa o descuie desi aia tot faceau apeluri prin walkie-talkie. Nu e rau deloc. Deloc.
Prin hubloul avionului am mai facut niste poze impresionat de culoarea marii.


Impresii
Desi hotelul a fost mai decent decat cel din urma cu 4 ani.... nttttz... hai sa zicem ca a fost ok. Am ales Cuba ca asa am vrut. Plajele sunt marfa si nu am fost dezamagiti. Am vrut sa ne relaxam si am reusit, zic eu. Frustrarile vizavi de service-ul primit sunt generale. Si romanasii aveau aceleasi plangeri ca si noi. Cubanezii nu par organizati si exista o durere de paula de nivel mistic. O data ce ti-ai facut check-in-ul parca ai pe frunte un cronometru unde angajatii resortului vad ca mai ai din ce in ce mai putin timp pana pleci. Deci de ce s-ar stresa cu tine? Important e sa te minta ceva sa treaca ziua si apoi saptamana si sa pleci. Ei vad ca tine mii, zeci de mii. Se uita la tine impersonal, te judeca dupa bacsisuri. Si e normal. Eu nu-i judec pentru asta. Ei traiesc intr-o tara absurda.
Alte chestii frustrante sunt micile viclesuguri la care recurg sa mai ciupeasca un bacsis. Persoana care schimba cearceafurile si prosoapele nu se sincronizeaza cu cel ce vine sa incarce frigiderul la loc cu bauturi. Vine de doua ori? Potential pentru doua bacsisuri. In ziua a patra a aparut unu sa repare cleanta la usa de la balcon. Hai lasa-ma acum. Vino maine. A venit a doua zi, dar ce mai conta acum? Pas! Crezi ca au sa o repare inainte sa fie cazati urmatorii turisti?
Seara se innopta destul de repede si probabil nimeni nu aprinsese luminile de pe alei. Deci aveai lumina doar in dreptul cladirii principale. In rest era o bezna de nu-ti gaseai gauaza cu doua maini. Si nimeni nu avea o problema cu asta. A doua seara era luminat invers, nu era lumina in dreptul cladirii principale. Astea mergeau perfect in tandem cu labirintul de alei si asa prost luminate.
Sa vezi pietrele alea de mormant pe care scria numarul bungalow-ului. Cifre si litere mici albe pe fundal negru. Perfect cat sa nu distingi nimic in semi-intruneric. In primea seara, la prima iesire, ne-am ratacit cu harta-n mana. Noroc ca s-a intors unul din ala cu masinuta dupa noi. Apropos de harta, ne-au atras atentia canadienii... in Legenda hartii e bulina aia rosie cu You are Here... doar ca nu e bulina si pe harta... deci unde nuestro muertes suntem?
Frustrant a fost ca nu stiau sa dea un raspuns cum trebuie la treburi simple. Dar de mentionat sunt tantarii. In fiecare noapte ziceai ca esti pe planeta aia din Pitch Black, doar ca noi nu eram Vin Diesel ci actorii aia de au jucat rolul victimelor. Din cauza tantarilor nu am facut nimic seara ci am fost nevoiti sa ne retragem in camera devreme. E de invatat de aici. Data viitoare spray anti-tantari.
Sa nu se inteleaga cum ca nu am avut tone de fun. Ca am avut... dar alea sunt la "asa trebuie".
Frustrari au fost si acasa. La aeroport am asteptat de ni s-a pus sa vina autobusul Park n' Fly. Veneau des doar alea la Valet Parking. Astea la Economy... raaaaaaar. Acasa Cat sitter-ul ne-a lasat o surpriza. In ziua a 3 blocase veceul. si il lasase asa. Basca, deasupra mai trantise continutul intreg al unei conserve de mancare de pisica infasurata consistent in paper towels. Duamne ajutah! Macar am ajuns acasa.

Thursday 6 November 2014

Intre Stelare

Rad de unul singur fiindca am vazut ca intr-un loc aveau paie de plastic, pentru baut. Alea mici si subtiri erau albe. Alea lungi si groase erau negre. Right?... Right?!
Nu ca a fost o saptamana rea dar multe chestii marunte nu au iesit nici macar din a doua sau a treia incercare. Cel mai dezamagitor insa a fost premiera premierei la filmul Interstellar.

Practic premiera ar fi fost Vineri, ca de obicei, dar de data asta a fost un preview in ziua de Marti. Not bad, ar fi spus si Obama bin Laden.
Ajungem din timp. Luam bilete. Omoram timpul prin Fairview Mall dar avem grija sa ne punem la rand devreme sa prindem locuri bune. Eram intrigati de acest film despre care se stiau foarte putine. Cica cele 3 trailer-e aratau imagini doar din prima treime din film. Daca va amintiti, primul trailer arata doar un Mecanahei fermier plangand la volan si apoi rachete NASA. Ramanea sa faci tu conexiunile... sau sa nu le faci. Suspansul crestea. Dar uite-ne, suntem in scaune gata de vizionat. Am suportat cu greu imbecilitatile alea de reclame si jocul interactiv pe ecran dar uite ca incepe. Ecranul e insa prea ingust. Uite ca se trag perdelutele alea din matrgini si ecranul devine mai wide. Dar imaginea e offset catre stanga, lasand o banda neagra in dreapta. Uite ca au centrat imaginea ca Banel Nicolita. Dar cu sunetul nu au de gand sa faca nimic? De fiecare data cand personajele spun ceva devine aproape neinteligibil din cauza unor pocnituri de parca s-au dezlipit firele in boxa. Suntem deja vreo 15 minute in film si nu se imbunatateste. Se mai ridica oameni si ies afara dar nu prea ai de unde sa stii daca-i taie o pisare, daca se duc sa cumpere pop-corn sau se duc sa urle la careva pe acolo sa repare sunetul. Pana la uma ma hotaraste nevasta-mea sa merg sa vad care e problema. Aproape de iesire e un burtos cu casca in ureche si microfon la bot. Ma prind ca are conexiune directa cu zeii si ma plantez langa el fara sa intreb nimic. Omu transmite catre Olimp ca lumea incepe sa plece. Intre timp vin cetateni care rand pe rand pun mereu exact aceeleasi intrebari iar omul e nevoit sa le raspunda la fiecare in parte: We don't know what the problem is but we have people working to get it fixed. Din cate am inteles eu filmul proiectat nu este in format digital ci pe pelicula si omu cu cashketa e extrem de plin de lehamite atunci cand mentioneaza ca de vreo 5 ani nu au mai proiectat un film asa. Ok, dar ce sloboz facem acum? Daca vrem sa ne fie inapoiati banii sa mergem afara ca e un Manager acolo. Eu voiam sa vad filmul si la un moment dat imi induc placebo cum ca se aude mai bine si ma intorc la locul meu. Dar nu se auzea mai bine. We quit! i-am anuntat pe vecinii mei de scaun in loc de scuza ca-i deranjez cu plecarea mea. Afara Managerul impartea bilete, dublu, ca sa ne treaca nervii cum ar veni. Nu ne-a trecut dar am luat biletele.
Am pierdut 3 ore. Macar acasa, Raptors au castigat. Si macar continua sa castige. Gud staf!

Vorba lui Rick Ross: WE THE MUTHA FUCKING NORTH!

Thursday 25 September 2014

Vomit Rocket

Nu mai fusesem cu transportul in comun de vreo 4 ani. Nici mie nu mi-a venit sa cred atunci cand am facut calculul. Am ajuns iarasi ceea ce se numeste floater. Adica sunt trimis pe unde e nevoie de mine. Sunt un fel de jolly joker gata sa-ti intre-n gaura, sa-ti completeze formatia castigatoare. Deci a trebuit sa merg in destule combinatii de autobuz-metrou sau autobuz-metrou-autobuz-autobuz. Alea-s maaarfa rrrraaaaau.

Perioada asta de tranzitie intre vara si... toamna?... iti reduce din arhicunoscutul confort al transportului in comun. Fratele Rick Ross supranumeste the Red Rocket drept The Vomit Rocket. Stie el ce spune.
Dar cum spuneam, vremea asta parsiva... dimineata e mai frig si mai pui o haina pe tine. Noroc bun iti doresc atunci cand iti freci coatele cu restul torontonienilor in autobuzul arhiplin. Bagi un Cotabita instantaneu.

Am cam ars-o prin Downtown in ultimile saptamani. Tre' sa vezi cu ochii tai ca sa intelegi magnitudinea la care se construieste, sa stai nauc intr-o intersectie unde in 3 colturi din 4 se inalta condominiumuri de peste 40 de etaje. E impresionant. Si te ajuta sa intelegi daca n-ai inteles pana acum sau sa iti amintesti, daca ai uitat, ca sunt destui cu bani (imprumutati sau nu) p-aici prin urbe. Si baietii astia cumpara, nu se joaca. Uite aici. Astea-s alea pe teava pentru viitorul apropiat. Si jur ca oricat ma uit la ele nu seamana proiectele designerilor comunisti medaliati cu aur la Balcaniada.

Dar, TTC... deci ies CA Cartita de la metrou, la statia St. Andrews. Ma simteam strans ca Dunarea la Cazane si nu vedeam nici soarele de ziceai ca sunt Dan Voiculescu. Opresc primul cetatean aflat la indemana si fara casti in urechi si-l intreb: Unde e Vestul? E tot ce aveam nevoie sa stiu, operam la fel ca marele habarnuamundesunt Cristocea ColumbUSofA. Omu ma priveste in ochi sa vada daca e rost de caterinca, apoi imi raspunde: Incolo e Nordul, incolo e Estul si incolo e Sudul... deci Vestul e incolo! Merci omu, merci. Desi in momentul acela imi dadeam ochii peste cap acum realizez la ce se refera nevasta-mea cand ma intreaba lumea ceva iar eu ma pierd in detalii, detalii ce cred eu ca sunt necesare pentru intrebator sa ajunga sa ia Bac-ul cu 9.90.

Ieri insa am avut parte de prima surpriza a sezonului. A si inceput bine ziua. Autobuzul a facut timp dublu pana la statia de metrou. Metroul a mers ata... dar mai lipsea un capat de ata de la penultima statie pana la destinatie. S-a futat racheta. Soiuzul. Am bagat pe jos... n-am intarziat deloc. Am ajuns la fix... plus 25 de minute.

La plecare, cobor pleonastic in jos ca Lucea Farul Constanta, dar trebuia sa lupt contra curentului Humboldt. Toti dadeau sa iasa ca spermatozoizii la orgasm. Il opresc pe unul si remarc/intreb: There's a problem, right? Era. Power outage. Si, revenit la suprafata, ma las dus de puhoiul de lume in timp ce gandeam in gol. Ce dreac fac acum? Unde ma duc? Era un singur raspuns: Union Station, fiindca cel putin in teorie ai mai multe variante la dispozitie. Ajung la Union Station... problema era rezolvata. Nu e rau.

Traseul de retur era un combo de metrou-autobuz. In autobuz ma nimeresc langa un licean okios ce urmarea pe telefonul mobil, ce altceva decat un meci de Starcraft. Dar ala ol' school, ala vechi din 1998. I-am dat un cot sa-i atrag atentia si cu cealalta mana i-am dat un Like. Ne-am bagat la vorba. Pustiul e unul din aia de care tot vorbesc eu cand ma refer ca jocul Starcraft e un fenomen in Korea de Sud. Pai daca acolo inca sunt turnee de Starcraft din ala vechi, cred ca reprezinta ceva. Cu o engleza greoaie mi-a povestit ca Starcraftul nou nu e atat de popular fiindca e pe bani. Am scos si eu telefonul meu si i-am aratat poze de la FanExpo, cand am fost de fata la un turneu. Jur ca a cascat ochii. A vrut sa stie unde s-a tinut. Metro Convention Centre. A dat din cap aprobator. Cum spuneam mai sus, am inceput sa-i detaliez omului. Langa CN Tower, langa Rogers Centre, langa Ripley's Aquarium. S-a pierdut. M-a intrerupt si mi-a spus ca e de abia de 2 saptamani in Canada si nu stie ce sunt astea. Marfa.
I-am recomandat si eu o finala de Starcraft nou pe youtube si a parut ca abia asteapta sa vada. Dar trebuia sa coboare. Sa fi sanatos, my dear okios.
Hai ca am ajuns si eu. Azi am facut timp bun, luand in considerare. Doar 35 de minute intarziere.

Dar mai e si maine o zi. Si nu mai am nici tokeni.


Tuesday 16 September 2014

Dear Stolo

Ce senzatie de deja-vu. In ajun de alegeri candidatul se imbolnaveste iar fratele de cruce sau de sange isi dezveleste pieptul neprotejat de Kevlar si e gata sa fie strapuns de gloante pentru binele alegatorului. E vorba bine-nteles despre Lolek si Bolek Ford. Rob e bolnav, dar nu cu capul cum ar crede vreun dusman de-al lui, iar fratele mai mare v-a preula stafeta.
Ce e interesant e ca se schimba usor dinamica acestei campanii electorale. John Tory conducea in sondaje dar Campania lui parea a avea fundatia pe "nu-l vota pe RoFo". Dar acum ca Rob Ford a iesit din poza l-a cam lasat descopeirt. Pana si eu ma intreb daca are sa merite sa ma carabanesc pana la sectiile de votare. Nu-l support pe Rob... dar cat de tare imi pasa de frac-su?
Okioasa Chow se apre ca are si ea o sansa in toate astea caci s-au reimpartit cartile, sau cel putin asa spera ea. De mentionat ca ma scotea din minti o reclama la chipsurile Pringles, pe youtube, unde un imbecil o ambusca regizat pe Chow in mijlocul unui mars de campanie si o intreba daca ea isi inmoaie posmagii Pringles sau nu. Ce ma enerva era ca nu avea optiunea Skip dupa 5 secunde si trebuia sa ma uit la toata prostia. Spotul si preciza ca nu e parte din Campania electorala. Nuuuuuu.....

De ce ma intereseaza toata aceasta tarasenie? Fiindca unul din stalpii campaniei fiecarui candidat e transportul in comun. Iar asta ma intereseaza foarte tare. Planurile lor variaza de la masuri cu effect imediat pana la efecte vizibile in 5-10 ani.
Legat de asta fiecare candidat il acuza pe celalalt ca programul lor nu e viabil. Toti gresesc si toti au dreptate. Nu e minunat?

Sunday 14 September 2014

Semnul mirarii

A trebuit sa antrenez un guard. De fiecare data e la fel dar totodata diferit. La fel, ramane partea de training. Ce difera e omul. N-am fost dezamagit niciodata. Am scris mereu pe blog ce discutii aveam cu oamenii astia. Unii veneau de prin Africa si nu prea intelegeau ce-i ala un Condominium. Altii se ocupau cu chestii dubioase, adica exact ce imi place si mie, iar altii cu benzi desenate sau jocuri de carti.
La modul personal, in viata noastra, de cate ori ni se intampla cate ceva dubios, gen sa te nimeresti in mijlocul unui jaf armat la o banca, stau si-mi adresez un sincer WTF?! Dude, ce sloboz se intmpla? Am stat de vorba relativ recent cu un coleg de breasla alaturi de care am sclavit multi ani, aici in Canada. Omu' probabil isi inchipuia ca ma cunoaste cat de cat. Niste beri mi-au dezlegat limba si cand am inceput sa-i povestesc... nu ma mai opream. Cam aceleasi lucruri ce le-am share-uit de-a lungul anilor si pe blog. Nu e chiar totul aici, dar e in majoritate covarsitoare. Il lasasem si pe el intr-o stare de WTF?!
Din cand in cand, atunci cand o ard 3 Sud-Est si ma napadesc amintirile, imi recitesc cronicile si ma incearca o paleta consistenta de simtaminte. Rad singur la cate o intamplare sau la un joc de cuvinte reusit. Imi amintesc persoane cu care nu m-am mai intersectat de atunci. Ma minunez la atatea si atatea situatii absurde in care ne-am trezit doar fiindca in 2007 am decis parasirea zonei noastre de confort, de acasa din Romania. O mai contactez si pe Claudia si-i spun: Hey, iti mai amintesti atunci cand am fost acolo si asa si pe dincolo? Cand recitesc consecutiv articolele din vreun an intreg imi dau seama mai usor cat de mult ne-am schimbat. Si ne-am schimbat. Dar am mai spus-o si am sa o mai spun. Nu ne-a schimbat neaparat Canada ci pur si simplu viata. Nu cred ca gresesc cu mult daca spun ca eram inca niste copii atunci cand am plecat. O data cu aterizarea ne-a inceput practic viata de adulti. Cand incepi sa ai grija de absolut fiecare aspect al vietii tale... e clar ca ceva s-a schimbat.
Si ajung din nou de unde am plecat, si nu ma refer la Romania ci la faptul ca se pare ca pe mine si pe Claudia viata in Canada ne-a tinut destul de busy.
Sunt surprins ca inca ma enerveaza enoriasul ala de aruncase o pastila in primul lui articol pe blog, cum ca exista unii bloggeri ce baga din top. Ma enervez doar fiindca ii doresc macar jumatate din cate ni s-au intamplat noua. Sa aibe si el ce sa mai scrie. Daca poate sa care atatea in carca.
Ma rog.
De multe ori am descris oamenii cu care am interactionat fiindca mi se par interesanti. Unii oameni au povesti iesite din comun. Iar eu am fata de microfon si oamenii tind sa-mi povesteasca. Recapitulez asa din glezna mainii, nu cu harfe de lauda ci doar ca sa exemplific ce ciudata poate fi viata. Claudia a cunoscut pe GM-ul de la Maple Leafs, eu pe probabil viitorul primar al Toronto-ului. Impreuna ne-am nimerit la un eveniment restrans impreuna cu GM-ul si Executive Vice-President-ul de la Raptors, cu care am si schimbat cateva vorbe. Am cunoscut o doamna ce se lauda (si o cred) ca l-a convins pe miliardarul ala sa construiasca Ripley's Aquarium in Toronto. Ciudatenia vietii vine ca o ora mai tarziu, o zi mai tarziu, o saptamana mai tarziu... ajungeai sa te certi cu o prostituata ca s-a pisat pe scara blocului sau sa te uiti la inregistrarile video cu un drogat ce-l strangea de gat pe supervisorul tau in lift. Amintesc guarzii ce mi-au trecut prin mana, la training. Unu fusese in coma si il salvase Dumnezeu. Tot el vazuse un inger ce i-a spus fata in fata sa-si schimbe viata si sa "walk with love". Altul traise aproape 2 ani din banii castigati jucand poker online. Unul vazuse un OZN cand fusese mai tanar, Unul era din Tibet. Unul scria o carte la servici. Tot el cara jocuri de societate gen Dungeon & Dragons si pregatea marfa pe biroul de la munca. Cu altul am avut chestii in comun in niste domenii de nisa de nu-mi venea sa cred. Etcetera.
"Ce lipsea?" m-as fi intrebat daca m-as fi intrebat. Lipsea omu asta de l-am antrenat ultimul. Omu era exorcist. Yep, enoriasu cu blogu, atentie maxima!!! No bullshit here! Exorcist. Mi-a povestit cum a facut, cum a simtit harul domnului pogorand asupra lui. Cum i-a dat forta atunci cand simtea Raul asupra lui. I-am spus sincer, il cred. Doar ca inca nu am reusit sa-mi explic MIE ce se intampla cu exorcismul. Cea mai buna explicatie pana acum am primit-o cu cativa ani in urma, de la Tzipi. Faza cu demonii nu rezoneaza nici la mine, nici la ea. Omu' e si un fel de pastor sau ceva, dar nu de genul lu' Gadea ci genul de bunic cu vorba blajina.
De aici a inceput o discutie intelectuala calma despre religie. Diferenta de varsta dintre noi era pe undeva pe la vreo 25-30 de ani. Imaginati-va socul ce l-a avut omul cand acest puradel aka Io i-a povestit ce parere are el despre ce se intampla. Mi-a spus, citez: "you are the most spiritual atheist I've ever met". Pe parcurs a mai mentionat ca n-a avut in viata lui o asemenea discutie cu cineva si ca mi-am pus niste intrebari la care el nu s-a gandit niciodata. Sa nu credeti ca omul era la nivelul de pupator de moaste. Dar totodata el nu poate fi obiectiv pentru ca nu poate fi cinic indeajuns sa se dea in spate sa vada mai mult. A mentionat asa in treacat ca i-ar face placere sa mai stea de vorba cu mine.
Dar eu n-am timp, man. Eu mi-am gasit raspunsurile. Cel care inca mai cauta esti tu. Good luck with that.

Si povestea continua, continua, continua la fel ca fereastra ce rezista, rezista, rezista...

Tuesday 2 September 2014

FANeXpo

Abia anul trecut am aflat de FanExpo, acest Comicon canadian. Aflasem din timp deci aveam timp sa fac planuri, sa cumpar bilete, etc. Doar ca ma interesa doar din postura de a avea sansa de a sta fata in fata cu o vedeta hollywoodiana din filmul meu preferat sau din serialul meu preferat. Apoi am inteles ca tre sa le dai bani separat pentru aceasta onoare. Stiam de aceasta chestie din serialul Entourage unde Drama juiseaza de placere gandindu-se ca vine Comicon-ul deci poate sa se imbrace in armura de Viking si sa reprezinte serialul lui ce avusese succesul unei flacari de chibrit made by Gherla. Si el isi numara banii. Vazand lista de invitati la FanExpo 2013 am vazut ca singura vedeta ce parea interesanta era Lena Heady aka the Bitch Queen din The Game of Thrones. Dar ea a renuntat in saptamana premergatoare. Probabil Joffrey ii facea probleme sau ceva. Pana la urma... nu am mai mers. Anul acesta insa se mai intampla ceva la FanExpo. Turneul de Starcraft 2 - Intel Extreme Masters. Iar asta interesa pe mujkiu meu la maximum caci mi-am petrecut prea multe ore jucand acel joc si mai ales urmarind pe youtube meciuri dintre profesionisti. Daca mai sunteti care credeti ca professional e-gaming-ul e o labareala pentru labari dati o geana aici. Daca te-ai uitat cred ca ai observat ca un korean a produs $475,564 din treaba asta. This shit is serious!
Ratasem turneul de anul trecut caci am aflat de el abia dupa ce a fost gata. Anul acesta insa am zis sa mergem. La autografe am zis ca o lasam moale. Invitatii (vezi link, atat cat mai merge)cei mai interesanti pentru noi erau "Capitane Pica...ti-ar parul sa-ti pice" Patrick Stewart, Elijah "Ti-am dat un inel" Wood si frumuselul ala din The Vampire Diaries de lesina nevasta-mea si pustoaicele dupa el, Ian Somerhalder.
FanExpo Canada e vazut destul de bine in lumea astora de se ocupa cu astea.
Nu stiu inca cifrele de anul acesta insa recordul de vizitatori a fost in 2012 cu 91,118. Se poate insa ca numarul acesta sa fi fost depasit anul trecut si informatiile astea sa nu fi fost updatate. Se poate si asta

Noi am fost Sambata si a fost nebunie. Intrarea nu e la intrare caci acolo se face REintrarea. Intrarea e prin parcarea aia subterana, aflata la ma-sa-n pizda prin arsita plina de umezeala de vara torontoniana. Coada era imensa dar a mers relativ repede.


Am cautat pe net sa vad ce scrie despre festival si am reusit sa gasesc un articol descriptiv si destul de critic vizavi de locatie. Numarul vizitatorilor a crescut constant de la editie la editie si criticul de pe linkul de mai sus mentiona ce am observat si noi cu propriile noastre ocheane: Daca voiai sa mergi din South Building (unde erau chestiile legate de cultura comic books) in North Building (unde erau vedetele si marfa de cumparat si turneul de Starcraft 2) innebuneai de la miros. Si cum sa nu vada dragul de el acelasi lucru ca si noi cand ma vad impreuna cu Claudia in una din pozele puse de el. Fucking true story.


M-am uitat la 3 meciuri de Starcaft in doua sesiuni, apoi am inotat prin multime sa vedem ce si cum.

Omu' okios Flash a si castigat turneul si a incasat un 10,000 de dolari paraiezi.

Am tras niste poze cu zoom lu putzele alea din Twin Peaks, lu Guvernatorul din Walking Dead si lu Elijah Wood.


Apoi am dat de aia cu Star Wars. Ne-am tras in poze cu Storm Trooper-ii, cu R2D2 sau cu Boba Fett si Darth Vader.



N-am stat mult fiindca mai aveam ceva treaba importanta in ziua aia. FanExpo e simtit mai bine de canadienii pursange fiindca, ma gandesc eu, eu chiar au crescut cu cacaturile astea. Pif et Hercule sau Rahan nu sunt nici macar pe aproape corespondentul culturii Comic Book din America de Nord. Chiar saptamana trecuta citeam ca un comic book cu Superman a fost vandut la licitatie pe ebay cu vreo 3,000,000 de parai.
Cred ca e clar ca astia chiar nu se joaca.

S-am luat cu asalt fluviu de oameni catre South Building.


Afara, inca era coada pentru reintrare.


In anii urmatori vreau sa revin. Poate printre invitati se numara vreun actor ce mi-ar place mult sa-i vorbesc. Sa-i spun vreo gluma de cacat sa-l/s-o fac sa rada jenat(a) sau sa isi increteasca fruntea intr-un WTF de neuitat. Poate faci impresie si ajungi in vreun film de la Hollywood. Cine nu-si doreste sa spuna intr-o sceneta de film ceva legendar ca " These pretzels are making me thirsty", nu?

Thursday 28 August 2014

Lana de Aur si Argonautii

Pe la sfarsitul lui August se implineste un an de cand am luat cetatenia. A fost interesant anul asta ce a trecut de atunci fiindca podidit fiind de corvezile vietii de imigrant nu stai sa te gandesti activ la asta. In schimb iese din cand in cand gandul asta la suprafata si te trezesti ranjind, macar in interior, bucuros ca ai ceva in plus. Ai acest plus ce pare un avantaj. Cand luasem pasaportul canadian in mana ma cuprinsese o senzatie de libertate. Cu carnetelul acesta poti calatori... oriunde. Ai bani si intentia? Probabil nu ti se va cere sa ai viza sa intri in tara respectiva. Cetatenia vine si ca un must do pentru imigranti. E o etapa naturala in viata de imigrant, cel putin in Canada. Din cate cunosc eu pe aici... unii desi nu s-au grabit si au lasat chiar si 7-8 ani pana sa aplice pentru cetatenie... tot au facut-o. Pana la gata, ti-e la indemana si e pacat sa irosesti ocazia sa adaugi un plus la CV-ul tau de imigrant.
La ceremonia de incetatenire ni s-a inmanat un brat de pamflete iar in unul din ele ni se spunea despre Cultural Access Pass-ul ce iti dadea libera trecere sa vizitezi anumite obiective turistice din Canada. Noi l-am folosit sa intram la Royal Ontario Museum si sa mergem inca o data la Ontario Science Centre. Ba, ce fail a fost revizitarea Science Centre-ului. Am vrut sa facem si noi niste poze de fun cu ghitarele alea sau la intsrumentele de percutie... dar n-aveai loc frate de cohortele de copii nesupravegheati ce calareau chestiile alea de parca era Playground-ul de la Mickey D. A trebuit sa ne certam cu micutii si sa le explicam ca nu ne pricepem la Photoshop deci tre' sa iasa ei de bunavoie din cadrul pozei.

La inceputul lui August 2014 primesc un e-mail interesant. Cultural Access Pass-ul expira si Canada, pup-o mosu s-o pupe, ne oferea o sansa de a lua contact in adnacime cu latura sportiva a culturii canadiene: 4 bilete la 2 meciuri ale echipei de fotbal... americano-canadian Toronto Argonauts. Recapitulam. Doua meciuri. Cate 4 bilete per meci. Trebuia sa dai niste click-uri, sa bagi codul Pass-ului tau si primeai biletele. Haplea a facut repede calculul. Un Pass/Cod = 4 bilete la un meci + 4 bilete la celalalt meci. Dar mai am un Pass... deci totul e dublat. De ce sa nu fii lacom, nu? Pai, ce plm?
Dar nu e asa. Am primit doar 4 bilete la meciul contra celor de la Winnipeg Blue Bombers in data de 12 August si 4 bilete pentru meciul din 17 August, contra celor de la BC Lions. 17 August pica Duminica si nu puteam merge. Voiam insa sa profitam de biletele pentru meciul de Marti, 12 August. Ce facem cu celelalte bilete?
Sun repede pe Varu Nubira: Bruh, ai 4 bilete la dispozitie pentru Duminica. Aaaaghhhh, nu e in oras in ziua Z. Daca n-am ce face cu biletele stie el pe cineva. Las' ca ma descurc io.
Sun pe Rick Ross. Bruh, ai 4 bilete la dispozitie pentru Duminica. "Agggghh, just my luck, man!" imi zice fostul meu sef. Duminica e ziua fiicei lui mari. N-are cum sa mearga. Incredibil. La multi ani!
Trimit mesaj lu Gospodin Lenin: Bruh, ai 2 bilete la dispozitie pentru Duminica. "Lol I'm not really a football fan bro. You can't make it that day?" Il sun sa salvez timp pretios si ii ofer inca o data biletele. Ma intreaba cat costa. Bruh, nu costa nimic si nici nu trebuie sa fi fan. Trebuie doar sa mergi si sa te distrezi. Accepta, usor neconvins. Mai am doua bilete pentru Duminica. Noul boss, Jason Bourne, pare candidatul ideal. Il sun. Tre' sa verifice cu consoarta. Ma suna cat poate de repede. Trec doua zile pana ma intalnesc cu el sa-mi spuna ca nu poate sa mearga caci are planuri. Bai frate, nimeni nu vrea sa experimenteze cultura canadiana? Nici moccacino? Ne gandim la un fost coleg de-al Claudiei, un baiat prea fain pentru binele lui, daca stiti modelul. El poate sa mearga dar e prea baiat fain sa accepte. Insistam si accepta.
Mai doua bilete, pentru meciul de Marti. La care mergem si noi desi o sa fim varza cu munca. Ne riscam. Am fost la un meci de-al Argonautilor si anul trecut, atunci pentru prima oara, si ne-a placut mult. Pierdusera ca niste lame-eri in fata echipei Calgary Stampeders. In plus de asta ne parea rau sa dam pleasca din mana cu totul, fara sa ne inmuiem si noi ciocul un pic. De data asta a fost mai simplu cu biletele ramase. Rick Ross si sotia puteau veni la meci in acea Marti. Perfect. Perfect si meciul, caci scorul a fost mare, si la final, in favoarea Argonautilor.

Locurile au fost excelente ca locatie, chiar surprinzator de bune. Cu un an inainte luasem bilete mai naspa dand bani pe ele. Bai, nu e minunata Canada cu copii ei infiati, imigrantii? Ofera gratis marfa mai buna decat cea pe care dai banii. Banii tai truditi din greu pe meleaguri aflate departe de zona ta natala de confort, fireste.

PS: Luni, Gospodin Lenin imi trimite un mesaj: "Hey dude thx for the tickets I enjoyed most of the game."


Cupla!






Wednesday 27 August 2014

Anybody seen the Po-Pos?



Prima oara nici n-am stiut ca o sa-mi trebuiasca acel card. A fost in regula, il aduc data aviatoare. Data viitoare imi cade cardul in ghiozdanul de munca si nu observ. Ajung acolo dar dau doar de propriul madular cautand prin buzunare. E in masina! Nu era in masina decat nevasta-mea care auzind de fail-ul meu a inceput sa-mi faca galerie. Intru inauntru la fel ca Luceafarul ce cobora jos si aflu ca e imperativ necesar sa am cardul la mine. Pai ma duc acasa si ma intorc, ce dreac sa fac. Omul deja mijeste in directia mea. I se pare usor suspect ca nu am adus cardul deja de doua ori la rand.
Ma intorc la masina si-mi anunt sotia ca in loc sa mergem acasa sa ne odihnim trebuie sa mergem acasa cu speranta-n suflet ca acel card e in ghiozdan si nu undeva pe jos, pierdut, fara familie si infrigurat pe strazile astea periculoase din Toronto. Claudia s-a aratat incantata si a continuat sa-mi faca galerie. Hai sa mergem pe Yonge pana la Hwy 401. Ok. Undeva la sud de Finch kilometrajul arata peste 70 km/h si ne oprim destul de greu cand popolitistul maroniu ne iasa-n fata agitand un dispozitiv ce seamana cu pistoalele din filmele SF din anii '50. Ne si arata, aveam 75 km/h. Nu cred. Sincer. Mai mult de 74.9 km/h nu cred ca aveam. Era restrictie la 50 km/h in zona aia. E ok. Mortii ma-sii. E baiat fain, dar ce credeai? Daca vrem,daca tot ne grabim, Claudia poate sa ma duca pana la statia de metrou si apoi sa revina. Riiight...
Ne ia actele si se duce la el in masina unde scrie o carte. Revine victorios si ne inmaneaza nu una ci DOUA amenzi. Claudia nici nu realizeaza ca are doua amenzi in mana si cere detalii despre amenda pentru viteza excesiva in timp ce maroniul vorbeste despre faptul ca ne-a ars consistent pentru faptul ca nu am autentificat actele masinii lipind acel abtibild micut ce vine langa celalalt abtibild mai mic ce il lipesti pe placuta de inmatriculare. Ultimul abtibild micut lipit pe actele masinii a fost din 2011. in 3 ani jumatate n-am avut nici o problema desi am mai fost opriti in trafic. Dar asta e diferenta dintre controale de rutina in trafic si politistul boschetar plantat in zonele Zoster pentru a gadila buzunare. Realizam pentru ce a a doua amenda si comentam, bine-nteles aratand catre stickerul lipit pe placuta de inmatriculare. Nu-l intereseaza. Din punctul lui de vedere noi trebuie sa citim instructiunile de pe spatele amenzii si daca mai avem intrebari sa sunam la numerele alea listate acolo. Totodata e optimist si ne asigura ca daca prezentam stickerul, amenda va fi anulata la tribunal. Incredibil!!! $118 pentru 75 km/h in zona de 50 si $100 pentru ca nu am lipit stickerul ala pe Vehicle Permit?!!!

A doua zi am mers la court sa cerem infatisare in fata judecatorului. Sa vedem ce iese. Sunt mai multe avantaje. Poti scapa de amenda. Iti poate fi redusa. In plus, daca platesti amenda pentru speeding imediat ce ai luat-o ti se trece in cazierul auto si cele 3 puncte de penalizare. Si iti pica naspa daca se nimereste sa renegociezi cu firma de asigurari. Daca te duci la tribunal,chiar daca pierzi, abia atunci iti apar punctele de penalizare. Castigi timp. Am avut noroc la fazele astea ca nu am pierdut timp stand pe la cozi. Am fost la Service Ontario pe O'Connor Drive, la sud de Eglinton si Victoria Park. Cu $7 am primit un alt sticker. Am fost trimisi la tribunalul din Scarborough de pe Markham Road, la nord de Hwy 401. Nici acolo nu a fost ingramadeala deci a mers repede. Ah, cat de fericiti suntem. Noooot!

La munca, Gospodin Lenin, colegul meu, imi povesteste cum si-a luat amenda $80 pentru ca a trecut strada ilegal intr-o noapte desi nu era nici trafic. A recunoscut insa ca ii era mai ciuda pentru faptul ca prietenul lui ce era cu el nu fusese oprit de popolitisti si plecase cu tot cu pizza proaspat cumparata, iar el nu mancase de la pranz in ziua aia. A zis ca din mana popolitistului a luat doar permisul de conducere si a lasat amenda sa cada pe jos. El nu plateste amenzi.

PS: Cineva, undeva... incalca legea.

Tuesday 5 August 2014

Idei. Oameni. Internauti.

Nu neaparat in ordinea asta.

E greu sa discuti idei cu oameni, dar e si mai greu sa discuti idei cu oameni pe internet. Libertatea de exprimare vine si cu reversul meadliei: toata lumea apuca sa vorbeasca. Asta e. De aceea exista moderare si de aia exista oameni ce inteleg ca moderarea facuta cum trebuie NU este cenzura.
Oamneii sunt partinitori indiferent de subiect. E in firea noastra. Situatia din fasia Gaza produce discutii in toate directiile, la toate nivelele, pe toate culorile.
Asta e un subiect unde oricum o dai... ti-o iei. Ti-o iei clar si ti-o iei cu pasiune. De asta eu nici nu ma pronunt pe subiect la modul subiectiv. Nu sunt nici israelian nici plaestinian, deci incerc sa discut detasat. Si nu fiindca sunt pe langa subiect ci fiindca am pretentia de la mine ca inteleg macar un pic cum merge de fapt treaba. Nu e vorba de cine are dreptate, ci de cine are puterea si cine nu.
Cine are puterea da tonul si directia in care evolueaza lucrurile. Eu personal, nu am incredere 100% in judecata mea. In perioada de formare intelectuala am fost expus prea mult la propaganda sionista, ca apoi sa nimeresc in curente anti-semite. La un moment dat am inceput sa inteleg ca e si asa dar e si asa. Dar tot mai ies chestii la suprafata din pre-programarea la care am fost supus in copilarie si adolescenta. La fel ca si cu crestinismul. STIM ca lumea nu a fost, nu este si nu va fi condusa de flower power dar tot vorbim si actionam de parca asa e. Si totusi lumea merge inainte. Iti asculti preotul citind dintr-o carte "sfanta" in paginile careia sunt descrise genociduri si consideri ca acea religie e "a iubirii". Obama devine laureat al premiului Nobel pentru Pace fiindca a pornit razboi. Mircea Badea e monstru fiindca a zis ceva urat de Szobi Cseh desi ala il ameninta cu moartea la televizor. Nu mai suport sa vad imbecili pe internet ce considera ca evreii sunt sursa raului in lume. Ba, sunteti siguri? Toti evreii sunt de vina? Ca stiu si eu cativa... si aia n-au nici o treaba. La fel si musulmanii. Stiu si eu cativa si nu-s demoni.
Totul e de perceptie. Fasia Gaza e rezultatul unor evenimente complexe. Ratatul ala de Jon Voight ii acuza pe Penelope Cruz si Bardem de instigare la anti-semitism. Dobitocul da si o lectie de istorie: "They are obviously ignorant of the whole story of Israel’s birth, when in 1948 the Jewish people were offered by the UN a portion of the land originally set aside for them in 1921, and the Arab Palestinians were offered the other half. The Arabs rejected the offer, and the Jews accepted, only to be attacked by five surrounding Arab countries committed to driving them into the sea."
Ok. Perfect adevarat, doar ca Voight nu pune deloc interes pe faza cu " The Arabs rejected the offer". Pare ca refuzul nu a fost luat in considerare ca optiune. Aia nu a fost o oferta ci o impunere. Si acesta este motivul conflictului. Restul devin amanuntele desfasurarii acestui conflict.
Cunosc extrem de multe persoane ce-ti pot citi o carte de istorie si sa ti-o recite si care nu sunt in stare sa inteleaga ca situatia actuala in lume este influentata de evenimentele din trecut, evenimente ce daca te tine intelectul, realizezi ca puteau avea o alta turnura (ma gandesc de ceva timp la un articol pe tema). Citind acea carte de istorie, daca ai cu ce sa intelegi, vei intelege ca aproape totul s-a facut cu forta, prin razboi sau sub amenintarea razboului, etc.
Mi se pare incredibil de imbecil sa fim mandri de latinitatea poporului roman. Citim cumva detasati ca romanii au venit si au cucerit Dacia cu toata impotrivirea dacilor. Mai sunt imbecili ce justifica acea cotropire prin civilizatia adusa de romani in aceste pamanturi barbare. Dudes, au cucerit Dacia prin razboi, deci: crime, jaf, viol, sclavie. Da, maaah... dar vorbim o limba latina. Good Game. Realizati, baieti, ca istoria e plina de popoare ce au existat odata si acum nu au ramas decat cioburi de ceramica? Dacii au avut bulan ca n-au fost extirpati. Dar toate evenimentele trebuiesc judecate bazate pe realitatea istoriCA COntemporana, atunci sau acum. Alan Turing e creditat ca a ajutat la scurtarea celui de-al doilea razboi mondial. Deci a salvat vieti si bani. Deci a influentat lumea in bine. Insa, realitatea contemporana postbelica spunea ca homosexualii sunt esenta raului in lume deci Alan Turing a fost gasit vinovat de "indecenta" si a avut de ales intre parnaie si elibereare conditionata de castrare chimica prin tratament hormonal de reducere a libidoului.


L-am judecat pe Russel Brand (actor, stand up comedian, ex-drug addict)foarte superficial bazat pe filmele in care a jucat si nu mi-au placut, bazat pe felul cum se imbraca si nu-mi place, si bazat pe accentul aspru de englez din insula ce pare ca macelareste limba engleza. Dar eu nu-mi bat capul aproape deloc cu vedetele din ziarele colorate, deci e cumva normal sa nu aflu decat tarziu ca omul e super tare.
Cand se da jos de pe scena se ocupa si cu alte chestii, chestii tari de tot, chestii in care e implicat personal, pe care pune mana. La fel, dar altfel, era si actorul Paul Walker despre care s-a aflat doar post-mortem ca petrecea luni de zile in zone lovite de dezastre ajutand lumea la modul direct, cu uneltele in mana, cot la cot cu localnicii. Russel Brand, a fost depnedent de droguri, iar acum e implicat in campanii de ajutorare a dependentilor de droguri, cautand o metoda eficienta. In plus, are o atitudine si un discurs gen George Carlin, amestecat si in materialul de stand-up comedy ce-l produce pe scena.
Pe canalul lui de youtube, afce un fel de show in care discuta chestii.

Aici il acuza de ipocrizie, pe buna dreptate, pe un dobitoc de la Fox News din Statele Unite.
Dobitocul, Sean Hannity. E suficient sa stii ca e "conservator" si ca e din Statele Unite si atunci ii vei intelege mai bine atitudinea.
Hannity afla de filmuletul lui Russel Brand si il discuta (editand ce vrea mujkiu lui) impreuna cu niste invitati. Din pacate, nu verifica ce parrere are colegul lui Geraldo Rivera despre subiect, si are o surpriza neplacuta atunci cand Rivera e de acord cu punctul de vedere al lui Brand.

Placerea mea perversa este sa citesc si comentariile la articole. Nu numai ca aflii trenduri de gandire, dar aflii si chestii pertinente precum si comentarii atat de stupide incat iti vine sa iti bagi pumnul in monitor.

Inchei descriind mediul in care lucrez. Am un coleg evreu-rus, ce a locuit in Israel ce e convins ca niste evrei suspusi trag fraiele lumii, si nu ne vor binele. Am un coleg iranian ce a crescut in propaganda musulmana anti-semita. Are poker face vizavi de situatie. Superintendentul e evreu ce a scapat cu viata din al doilea razboi mondial in situatii limita. Toata familia lui austriaca nu a supravietuit. Asta cu cine crezi ca tine? Supervisorul,... a venit acum 2 saptamani din Israel, unde fusese la nunta surorii prietenei lui. Toata familia prietenei locuieste in Israel. A stat 3 saptamani si a plecat exact cand conflictul escalada in intensitate. Inainte sa plece imi povestea ce vrea sa faca, ce sa viziteze, obiective trusitice, etc. La reveneala il intreb daca a apucat sa faca si sa vada tot ce-si propusese. El imi raspunde ca e super dezamagit (parea ca i-a stricat vacanta) ca nu a vazut cu ochii lui cum rachetele lansate de catre palestinieni sunt doborate in aer de sistemul anti-aerian israelian Iron Dome. Ma uitam incredul la el cum imi imi povestea cu obida ca facuse greseala sa considere plictiseala sa mearga cu prietena lui si cu mireasa sa ridice rochia de la magazin, astfel ratand acest eveniment celest. Ce ratat!

Wednesday 30 July 2014

We the North

We the North e o campanie de marketing facuta de Toronto Raptors sa aduca un slogan mandriei de a fi canadian. Sau ceva de genul. Sloganul insa, se poate stramuta foarte usor in discutia despre adevaratul Nord, zona Arctica si toate bonusurile ce se cunosc ca exista acolo sau se spera sa se gaseasca in aria lor de control. In poza de mai sus, soldatii canadieni planteaza steagul pe insula Hans, daramand in prealabil steagul plantat cu cativa ani inainte de danezi. Insula Hans se afla intre Insula Ellesmere, apartinand Canadei, si Groenlanda, apartinand Danemarcei. Desi e evident ca cea mai evidenta varianta tine de evidenta. 50-50. Bara-Bara.
De la basmele cu insule cu palmieri la polul Nord, la Mos Craciun si pana la Nansen, Amundsen sau Peary, zona arctica a ramas aproape de neatins. Nu va faceti iluzii, fooooarte putina lume stie what the fuck is going on there, iar cand te uiti in jurul tau intr-o zi aglomerata la metrou... cati dintre ei crezi ca stiu, de exemplu, ca exista un pol magnetic si unul geografic in Nord? Polul Nord Geografic e in mijlocul Oceanului Arctic, inghetat. In vremurile moderne satelitu sta cu ochiu belit pe zona, dar se practica survolarea cu avionul si, pe sub gheturi, cu submarinele.
Dar incalzirea globala si reducerea calotei polare naste o noua dilema. Prospectarile din zona au descoperit zacaminte enorme de... ORICE. daca acum nu e jmen sa exploatezi aceste resurse... in cateva zeci de ani se poate schimba total perspectiva. Un taran proverbial isi face vara sanie si cat mai tine iarna in zona arctica isi face titluri de proprietate pe cat mai mult poate sa convinga restul lumii ca merita. Jucatorii in meciul asta de It's mine, it's all mine! sunt vecinii zonei arctice: Canada, Rusia, SUA (Alaska), Norvegia si Danemarca (Groenlanda). Se pare ca Uniunea Europeana s-a bagat si ea, macar la discutii. Surprinzator pentru mine a fost sa aflu ca si Japonia adulmeca prin zona. Ei nu sunt in zona imediat limitrofa dar de zeci de ani de zile s-au implicat in cercetare si si-au facut si un loc in Consiliul Arctic. Intentia lor e poate materializata doar in momentul in care Trecerea de Nord-Vest va deveni accesibila transportului maritim.
Tratatul ce e inca in vigoare reglementeaza o zona de suveranitate economica exclusiva de 200 mile marine (370 km) in largul coastei pentru fiecare tara din zona. Aceste tari au drepturi economice exclusive asupra acestei suprafete si totodata a fundului oceanului cu toate resursele naturale aflate acolo. Situatia e imbarligata rau. Daca apele teritoriale sunt limitate la aprox 22km... suveranitatea economica este extinsa la 370 km dar daca se dovedeste ca plaCA COntinentala continua mai departe... se extinde si zona de control.
(poza e doar ca exemplu si arata de fapt zona australiana)
Pe 2 August, 2007, in The Guardian aparea un articol despre prima mutare in acest meci de sah, mutare facuta de Rusia prin plantarea unui steag pe fundul oceanului arctic.
Raspunsul Canadei a fost ironic, gestul Rusiei fiind comparat cu sterpelirea de teritorii intr-un stil retro gen anul 1500. Gestul a fost simbolic dar a fost inteles de cine trebuia sa inteleaga. Meciul de sah incepuse desi raspunsul rusesc la pozitia Canadei a fost sa se ascunda in sotron spunand ca acel steag plantat pe fundul marii nu a fost ca steagul lu Columb ci trebuie privit ca steagul american de pe Luna, cum s-au plantat steaguri pe Chomolungma sau la Polul Sud. Rusia a incercat sa demonstreze ca placa lor continetala s-ar intinde mult mai mult dar nu au avut rezultatul dorit. Rusii sustin ca Dorsala Lomonosov impreuna cu Dorsala Mendeleev sunt de fapt o continuare a placii continentale euro-asiatice. Danemarca incearca sa convinga ca e o continuare a Groenlandei iar Canada sustine ca e o continuare a placii continentale Nord-Americane.

Suveranitatea este o conventie. Ea trebuie sa fie recunoscuta de restul statelor dar s-a descoperit ulterior ca asta nu e intotdeauna suficient, ci ai nevoie sa ti-o demonstrezi continuu prin control activ asupra acelui teritoriu. De cand am ajuns in Canada am tot intalnit articole prin ziare despre lipsa de reactie satisfacatoare a Canadei in privinta defilarii de forte in zona arctica.
Canada's time for action on Arctic sovereignty
Q&A with Harper: No previous government has ‘delivered more in the North’
How Canada’s North has become a test of nation-building for us all
Se pare ca pana la Stephen Harper cam toti prim-ministrii canadieni au lasat securitatea granitei de nord in slujba naturii, a conditiilor vitrege de acolo si nu prin asezari, comunitati, baze navale sau flote militare de patrulare.
Pe 14 Iulie 2014, la pagina de National Affairs din Toronto Sun se titra CA CAnada rumega la nordul arctic pe cand Norvegia a marcat banu gros, 250 milioane de parai pentru un vas de spionaj, din ingrijorare fata de actiunile rusesti din zona. Interesant a fost sa aflu CA CArena acestei nave a fost construita in Romania, cel mai probabil la Tulcea. Norvegienii de la Vard vor construi un vapor de 120 de milioane de euro, corpul navei va fi asamblat la Tulcea
Am mai gasit insa o stire:
Santierul naval Tulcea va construi carena unei nave de 100 mil. euro, pentru o companie norvegiana
Se pare ca norvegienii de la Vard au construit si vor mai construi la santierele navale din Tulcea deci nu imi pot da seama daca e vreo legatura intre articolul din ziarul canadian si articolele romanesti.
Guvernul Harper promisese un sppargator de gheata in valoare de 720 milioane de dolari. Se pare ca acel cost a crescut binisor la $1.3 miliarde si nu va fi gata pana prin 2021. Totodata cica au fost alocate 7.4 miliarde de dolari pentru constructia a 6-8 vase militare de patrulare al caror design doar, costa $250 milioane. Vasele vor fi construite la santierele navale de la Irwing, New Brunswick incepand din 2015.
Din punct de vedere militar, granita de nord este "asigurata" de sistemul de aparare anti-aeriana american NORAD precum si de soldati canadieni si rezervisti in peste 60 de comunitati din cele 3 teritorii nordice canadiene, formand ceea ce se numeste "The Canadian Rangers". In plus, in fiecare vara, armata canadiana desfasoara exercitii militare in zona cu colaborarea Canadian Security Intelligence Service.
Cica in Decembrie 2012, fostul sef al CSIC, Richard Fadden a inaintat un raport Top Secret asupra activitatilor din nordul arctic. Quebecor Media Inc. (QMI Agency) a obtinut raportul, datorita Access to Information Act, dar cam totul era cenzurat ca fiind informatie sensibila. LOL.
Este evident insa ca shit got serious.

Decada

A trecut o decada de parca ar fi trecut 10 ani de zile. Ca la liceu, primii 4 ani sunt mai grei... Imi amintesc inca meclele celor doi r...