La modul personal, in viata noastra, de cate ori ni se intampla cate ceva dubios, gen sa te nimeresti in mijlocul unui jaf armat la o banca, stau si-mi adresez un sincer WTF?! Dude, ce sloboz se intmpla? Am stat de vorba relativ recent cu un coleg de breasla alaturi de care am sclavit multi ani, aici in Canada. Omu' probabil isi inchipuia ca ma cunoaste cat de cat. Niste beri mi-au dezlegat limba si cand am inceput sa-i povestesc... nu ma mai opream. Cam aceleasi lucruri ce le-am share-uit de-a lungul anilor si pe blog. Nu e chiar totul aici, dar e in majoritate covarsitoare. Il lasasem si pe el intr-o stare de WTF?!
Din cand in cand, atunci cand o ard 3 Sud-Est si ma napadesc amintirile, imi recitesc cronicile si ma incearca o paleta consistenta de simtaminte. Rad singur la cate o intamplare sau la un joc de cuvinte reusit. Imi amintesc persoane cu care nu m-am mai intersectat de atunci. Ma minunez la atatea si atatea situatii absurde in care ne-am trezit doar fiindca in 2007 am decis parasirea zonei noastre de confort, de acasa din Romania. O mai contactez si pe Claudia si-i spun: Hey, iti mai amintesti atunci cand am fost acolo si asa si pe dincolo? Cand recitesc consecutiv articolele din vreun an intreg imi dau seama mai usor cat de mult ne-am schimbat. Si ne-am schimbat. Dar am mai spus-o si am sa o mai spun. Nu ne-a schimbat neaparat Canada ci pur si simplu viata. Nu cred ca gresesc cu mult daca spun ca eram inca niste copii atunci cand am plecat. O data cu aterizarea ne-a inceput practic viata de adulti. Cand incepi sa ai grija de absolut fiecare aspect al vietii tale... e clar ca ceva s-a schimbat.
Si ajung din nou de unde am plecat, si nu ma refer la Romania ci la faptul ca se pare ca pe mine si pe Claudia viata in Canada ne-a tinut destul de busy.
Sunt surprins ca inca ma enerveaza enoriasul ala de aruncase o pastila in primul lui articol pe blog, cum ca exista unii bloggeri ce baga din top. Ma enervez doar fiindca ii doresc macar jumatate din cate ni s-au intamplat noua. Sa aibe si el ce sa mai scrie. Daca poate sa care atatea in carca.
Ma rog.
De multe ori am descris oamenii cu care am interactionat fiindca mi se par interesanti. Unii oameni au povesti iesite din comun. Iar eu am fata de microfon si oamenii tind sa-mi povesteasca. Recapitulez asa din glezna mainii, nu cu harfe de lauda ci doar ca sa exemplific ce ciudata poate fi viata. Claudia a cunoscut pe GM-ul de la Maple Leafs, eu pe probabil viitorul primar al Toronto-ului. Impreuna ne-am nimerit la un eveniment restrans impreuna cu GM-ul si Executive Vice-President-ul de la Raptors, cu care am si schimbat cateva vorbe. Am cunoscut o doamna ce se lauda (si o cred) ca l-a convins pe miliardarul ala sa construiasca Ripley's Aquarium in Toronto. Ciudatenia vietii vine ca o ora mai tarziu, o zi mai tarziu, o saptamana mai tarziu... ajungeai sa te certi cu o prostituata ca s-a pisat pe scara blocului sau sa te uiti la inregistrarile video cu un drogat ce-l strangea de gat pe supervisorul tau in lift. Amintesc guarzii ce mi-au trecut prin mana, la training. Unu fusese in coma si il salvase Dumnezeu. Tot el vazuse un inger ce i-a spus fata in fata sa-si schimbe viata si sa "walk with love". Altul traise aproape 2 ani din banii castigati jucand poker online. Unul vazuse un OZN cand fusese mai tanar, Unul era din Tibet. Unul scria o carte la servici. Tot el cara jocuri de societate gen Dungeon & Dragons si pregatea marfa pe biroul de la munca. Cu altul am avut chestii in comun in niste domenii de nisa de nu-mi venea sa cred. Etcetera.
"Ce lipsea?" m-as fi intrebat daca m-as fi intrebat. Lipsea omu asta de l-am antrenat ultimul. Omu era exorcist. Yep, enoriasu cu blogu, atentie maxima!!! No bullshit here! Exorcist. Mi-a povestit cum a facut, cum a simtit harul domnului pogorand asupra lui. Cum i-a dat forta atunci cand simtea Raul asupra lui. I-am spus sincer, il cred. Doar ca inca nu am reusit sa-mi explic MIE ce se intampla cu exorcismul. Cea mai buna explicatie pana acum am primit-o cu cativa ani in urma, de la Tzipi. Faza cu demonii nu rezoneaza nici la mine, nici la ea. Omu' e si un fel de pastor sau ceva, dar nu de genul lu' Gadea ci genul de bunic cu vorba blajina.
De aici a inceput o discutie intelectuala calma despre religie. Diferenta de varsta dintre noi era pe undeva pe la vreo 25-30 de ani. Imaginati-va socul ce l-a avut omul cand acest puradel aka Io i-a povestit ce parere are el despre ce se intampla. Mi-a spus, citez: "you are the most spiritual atheist I've ever met". Pe parcurs a mai mentionat ca n-a avut in viata lui o asemenea discutie cu cineva si ca mi-am pus niste intrebari la care el nu s-a gandit niciodata. Sa nu credeti ca omul era la nivelul de pupator de moaste. Dar totodata el nu poate fi obiectiv pentru ca nu poate fi cinic indeajuns sa se dea in spate sa vada mai mult. A mentionat asa in treacat ca i-ar face placere sa mai stea de vorba cu mine.
Dar eu n-am timp, man. Eu mi-am gasit raspunsurile. Cel care inca mai cauta esti tu. Good luck with that.
Si povestea continua, continua, continua la fel ca fereastra ce rezista, rezista, rezista...
No comments:
Post a Comment