... de crapa pietrele

De la adapostul climei blande hecha en España fratiorul Gelu ma intreba curios daca frigul din Toronto poate fi exprimat prin formula matematica "2 x [frigul ce l-am indurat in 1999 cand l-am vizitat la Berzasca]". Hahhaa! Poate fi. Frigul ala de acolo a devenit etalon pentru mine. Cred ca a fost prima oara cand am deal-uit cu factorul windchill, lucru ce ar mira pe unii, unii ce nu stiu ca urbea natala e aciuita intre dealuri si unde nu esti matrasit de rafale de vant ce dau navala de pe Dunare.
Aici, in urbea post-natala, am iesit afara la -39 C. Eram echipat corespunzator lipsindu-mi doar o masca de ski... dar masca de ski port doar cand merg la banca. Mi-a inghetat fata bine de tot si la Tim Hortons le-am spus peloponezelor de acolo: you gotta get out there to believe it. Dar totodata am si precizat lu' frate ca daca nu esti nevoit sa iesi din casa si sa stai efectiv afara... nu e atat de relevant. Eu iesisem atunci ca trebuia sa merg pana la Timmy's ca altfel traseul era casa-parcare-masina-munca-parcare-acasa. Foarte putina expunere la ger. Vorba concetateanului nostru canadian "Geru-i ger si iarasi ger!".
Vinerea trecuta am primit si noi niste vesti bune si s-a sincronizat perfect cu rezervarea ce-o aveam la Medieval Times. Am vrut de ani de zile sa mergem dar era cam scump biletul si nu prea ne imbia prea tare.. dar ramasese pe lista, cum ar veni. Am prins oferta groupon gen si am luat bilete acum vreo 3-4 saptamani. Si uite ca am fost si noi. Prima impresie, si ma refer la cea de acum cativa ani cand am aflat despre Medieval Times, a fost cumva corecta - cam scump pentru ce primesti. Pentru gustul meu show-ul mi s-a parut mediocru, cumva potrivit copiilor care pun botul mai usor la astea. Biletul la pret intreg pentru un adult e de $65.95 (+tax & processing fee). Este enorm! As zice ca de banii astia pot merge la Cirque du Soleil unde vezi people with skills. La Medieval Times actorii sunt in marea lor majoritate mediocri si coregrafia scenelor de lupta variaza in functie de luptatori de la foarte realist pana la asta: de pe la min 2:25 incolo

Multi, dezamagiti ce nu vor sa recunoasca, lauda mancarea. E multa... te saturi... mananci cu ghioamba la fel ca pe timpuri, etc. Practic... primesti o chifla de inceput. Nu fii fraier... n-o manca imediat ca un minut mai tarziu iti aduce supa de rosii si poate vrei sa inmoi posmagii in ea. Supa e de rosii si e ok. P-asta n-o poti manca cu mana deci o vei sorbi. Apoi ti se aduce o juma de pui facut la rotisor, o coasta facuta la cuptor si o felie de cartof copt. Un pahar de bere a costat $9 si e pisswasser... Stela Artois respirata... adica teapa. Mai rau de atat putea fi daca era si calda. Putea fi dezastru ca la balciul din Piscani, Arges unde femeile sa fie "lesinate de caldura" fiind imposibil sa le "revergorezi" caci "berea sunt calda, sucul sunt calda... toate sunt calde"... in contradictie flagranta cu "recele" de afara. Deci, daca mergi, mergi pentru experienta si nu pentru vreun show special. Amuzant e ca toti de acolo nu-si ies din rol si ti se adreaseaza cu Mylord si Milady. Totodata, daca mergi, ia in considerare ca pe ruta obisnuita podul e in reparatii si tre sa o iei mai acana oleaca.
Azi am reusit sa ne inregistram pe site-ul Institutului Canadian pentru Imigratie caci o data cu cetatenia ti se ofera si un permis pentru anumite muzee si obiective turistice canadiene si am zis ca o sa incercam sa profitam de aceasta iarna sa mergem sa vedem muzee si din astea. Luand lista la puricat pe judetul Ontario observi ca extrem de multe sunt gen case memoriale sau muzee din alea triste de nu merita sa te dai jos de pe couch pentru ele decat daca locuiesti la maxim 20 de minute departare si nu e nimic de vazut la TV. Totodata, cu mici exceptii, nu e o coincidenta ca aceste "atractii" au un cost per bilet de sub $10. Si acum, avand o privire in ansamblu, nu pare decat o incercare de a trezi interesul asupra unor obiective turistice anonime. M-am plictisit destul de repede facand research asa ca am pasat munca sotiei care a resusit pana la urma sa intocmeasca o lista. O sa vedem ce si cum. Si cand.
Trageti la cald, dragi prieteni!

The art of regifting si alte jmenuri de sezon

N-am sa plictisex pe nimeni cu amanunte neimportante despre sarbatoarea Craciunului, cu nasterea lui Isus si din astea, si voi trece la lucruri reale, adevaratele lucruri ce tin de sfanta sarbatoare a craciunului... cadouri si vanzoleala aferenta. Personal, nu ma omor sa primesc cadouri... in special fiindca e cam greu sa ma nimeresti la gusturi. Asta nu inseamna ca nu am primit niste cadouri excelente in unele situatii. La un moment dat am avut o discutie cu un verisor si am cazut de acord sa nu ne mai facem cadouri de ziua noastra fiindca ziua lui era la 2 saptamani dupa a mea si practic jucam ping pong. El imi dadea 2 bancnote de $100 iar eu ii faceam cadou o bancnota de $100 si doua de $50... sa nu ii fac exact acelasi cadou. Alta data mi-a luat o undita iar eu o papusa cu Edward din Twilight, ca e fan... mwaahahahahhaa! Ideea e ca tre' sa ne oprim. In fiecare an Rick Ross a introdus traditia de Secret Santa cu limita de $20. In primul an l-am avut pe Manager si i-am luat si inscriptionat o cana de ceai superba. N-a folosit-o nici macar o data si cand a plecat la alta firma a lasat-o in dulap. Am luat-o inapoi fara sentimente. Tot ce trebuie sa fac acum e sa ma angajez undeva unde seful meu are exact acelasi nume, si m-am scos. In anul ala eu am primit de la colegul ce-mi trasese numele un briceag... foarte bun. Folositor. In anul urmator am tras numele unui contractor ce-l cunoscusem cu cateva zile inainte... care se calificase la turneu primind un wild card din partea lui Rick Ross. De $20 am luat diferite bilete lotto... putea sa aibe o zi buna sau sa nu castige nimic... cum s-a intamplat. Si, de ce sa nu recunosc, m-a facut fericit caci mi-ar fi fost ciuda sa castigi bani din cadoul meu. I don't even know you, man! In urmatorul an... blank... nu mai tin minte. Anul acesta l-am tras pe Ronnie O'Sullivan, cleanerul peloponez. M-am scos repede cu el. Aveam un portofel de piele primit de la o iranianca, ce nu-l folosisem caci al meu e foarte bun. Am zis ca e de bine sa adaug si niste frisca si am cumparat si un bilet lotto la tragerea din acea zi, cu un pot de $5o milioane. I-am dat cadoul si i-am spus ca am vrut sa fiou primul care baga un cinj' de milioane in portofoelul lui. Cleanera peloponeza se daduse de gol ca imi trasese numele asa ca atunci cand Darius Za Greit imi intinde cadoul m-am uitat la el si nu-l bagam in seama. Dar nu, era pe bune. Mai tarziu Rick Ross mi-a desvaluit ca Darius trasese numele noii Managere si habar n-avea ce sa-i ia asa ca a pacalit-o pe cleanera sa faca schimb de nume. Ea a acceptat fara sa-si dea seama ca isi va lua teapa. La gata nu stia ce sa cumpere nici ea si a ajuns sa dea o tona de bani pe o poseta draguta... si nu din aia din mall-ul de la Jane and Finch.
Tot anul acesta am observat cat de dedicat e Rick Ross sentimentului de Craciun. Cumpara cadouri la toata lumea. Are doua fetite pentru care face orice iar de Craciun se imbraca in Mos si face poze si se filmeaza dimineata la ora 5 cand intra pe furis si depune cadourile sub brad ca apoi sa le arate fetelor dovada. Anul acesta era sa o comita grav, spunea el, caci in dimineata de Craciun uitase sa ia de pe masa scrisorile lasate de fete pentru Mos si sa "mance si sa bea milk'n cookies" de pe masa. It was a close call. Dar el cumpara cadouri si pentru nepoatele lui si pentru toata familia. The Boxing Day se strang toti la el acasa... "open doors" cum anunta el pe facebook. Hei, am fost si noi pentru un sfert de ceas. Am dus si noi niste dulciuri pentru fete. Dulciuri primite de Claudia de la residentii ei... sa nu fie aceleasi ciocolate ce am primit eu... si poate si Rick Ross. Mie mi-a luat un tricou cu fetele piticilor din The Hobbit si cei 7 dwarfs. Claudiei "i-a luat" un calendar cu Ciac Nouris. Era randul nostru si ne-am revansat cu un cd neiscriptionat. Ciudat, nu? Nu e deloc ciudat... e doar ultimul album al celui mai florin salam cockalar ever - Kanye West. Cred ca am pus pe blog o data cum el scosese la vanzare un tricou alb, fara nimic pe el, ce costa peste 100 de dolari si epuizase stocul cu o repeziciune socanta. Asa e si albumul lui... un CD fara nimic scris pe el. Cunoscatorii stie... nu e nevoie sa puna o eticheta. La fel si tricoul... nu trebuie sa fie nimic pe el ca sa stii ca e de la Kanye, nu? Hahhahahahahhaha. M-am bagat la glume cu baietii de la HMV din Mall si cand am iesit ei inca discutau despre controversatul de Kanye.
CA COncierge la condo, in functie de unde lucrezi, ce fel de oameni sunt residentii si cum esti placut de catre ei, poti primi cadouri de Craciun. De la bani cash la sticle de vin, carduri de Tim Hortons sau Starbucks, la cutii de rahat, bombonturi sau ciocolate. Cateodata primesti niste chestii dubioase. Claudia a primit 2 sapunuri de la o residenta iar eu am primit un tricou, chiar ieri... doamna okioasa fusese plecata, un tricou care mi-ar fi placut mult daca ar fi fost de calitate sau macar marimea mea. Dar gestul conteaza... or does it? Omul Span sta de vorba cu noi destul de des si a putut vedea alti residenti aducand cadouri pentru staff si a inceput sa se simta awkward si a inceput sa se explice. Din alea cu "bro, you know I appreciate you"... Ii purtasem pica pentru asta dupa ce la primul Craciun el ne povestea cat e de cacat ca tre' sa dea bonusuri la angajatii sai, iar noi ne uitam la el si ne gandeam "eat shiiit!". E clar ca nu esti obligat in nici un fel sa dai ceva... unii dau o sticla de vin de 10 parai, vin din ala de Niagara, dar altii iti aduc vin de Murfatlar caci stiu ca esti roman. Unii iti aduc sapunuri iar altii dau la fel de multi bani cat a fost bonusul de Craciun... nu foarte mare, ca veni vorba. Imi amintesc si acum primul Craciun in meseria asta, cand lui Popo-Sef i se lungeau mainile carand plase pline de dulciuri si sticle de vin iar din buzunare ii ieseau buchete de plicuri cu felicitari. El se simtea prost ca primisem si eu vreo 2 sticle de vin de la niste residenti care dadeau la tot staff-ul, dar tot era o nimica toata pe langa ce primea el. L-am asigurat ca I'm not hating when I see him rolling. E si normal sa primeasca mai mult. Era foarte lingau, foarte sclav cu aia pe care-i citise el ca tre sa-i slujeasca iar aia il recompensau cu ocazia Craciunului. Lucra acolo deja de vreo 2 ani... residentii il cunosteau bine iar el ii stia pe toti dupa nume. Iar cadourile facute de residenti pentru conciergi e un obicei destul de bine stabilit in America de Nord. Din cate stiu eu... in New York, in unele locuri se face cheta intre residenti... sumele totale fiind consistente. Uite ca-mi amintesc si de tiganul ala new yorkez ce fusese mutat de la un high-end building cu o luna inainte de craciun facand-ul sa faca crize de nervi. Asta il facea sa paleasca de invidie pe Popo-Sef la lingusire si mi-a zis atunci, daca imi amintesc bine, ca facuse vreo $6,000 din cadouri iar in anul asta se asteptase sa faca vreo 8-10,000... caci lingusise mult mai multa lume... si acum e de inteles de ce facuse crize de nervi ca il mutasera exact inainte de Craciun.

Regifting. Stiati ca sunt reguli de bun simt pentru asta? Uite aici. Pe scurt, e ok daca ce redaruiesti e inca nou, sa nu stie ala ca tu ai cadoul de la altcineva, etc. Interesant e ca regiftingul era no-no acum ceva timp, neacceptat social si din astea. Hahahhahahhahaha! Cat stress. Acum e mai relaxata situatia... dar tot sunt niste reguli.

2014, eh? Fratie, 2013 a fost un an lung, metaforic vorbind, ce a trecut repede ca perceptie temporala. Poate ca nu are sens... dar asa l-am simtit. Am facut multe si am patit si mai multe. Cum zicea tata lui Craig in Next Friday:" You win some, you lose some... but you live, you live to fight another day!". Cam asta e esenta. Plusuri, minusuri... dar lupta continua... inca nu e pace pe frontul de Vest, daca mi se permite aceasta remarca... Ah, cat de finuta e duma asta.
2013 a fost un an de sacrificiu, un an intermediar dar necesar ca sapatul si insamantatul de toamna. Pana la vara mai e ceva... si iar e metaforic si nu ma refer la vara lui 2014.
Un alt lucru traditional in perioada asta... asa zisa New Year's Resolution... care poate fi si o lista. E o traditie asta si fiindca e o traditie... lista are niste chestii traditionale in ea cum ar fi sa slabesc, sa pun bani deoparte, sa mananc mai sanatos, sa merg regulat (dar si cu regularitate) la sala. Classic shit, nu?
La Multi Ani, oameni buni! May the Force be with us si in 2014.

L.E. Mi-a amintit Claudia ce am primit la Secret Santa din 2012. De la un coleg pakistanez am primit o camasa de cockalar ce putea atat de tare a mancare de-a lor incat am oprit masina pe Yonge St sa o arunc la gunoi. Oh, good times. Ala ar fi fost un regift de calitate.

Politicking in ritm de Jingle Bells

Ieri frustrarea atinsese cote maxime cand am descoperit ca la Est, Vest si Sud de noi cladirile au curent si noi nu. Si la munca discutand cu residenti paream nerezonabil in aprecieri si cumva, paream ca exageram. Recunosc ca vorbea in primul rand frustrarea. Dovada ca dupa munca, ajungand acasa exact in ziua in care cel de sus poruncise sa se faca lumine, si se facuse, o data cu usurarea ca "it's finally over" a venit si relaxarea. Un dus fierbinte a ajutat si el. Revenirea la normal a ajutat. Era inca frig in apartament dar eram pe drumul cel bun. Cu moralul pe plus am iesit chiar la -14 C sa facem poze... nu? Sa avem si amintiri fotografice de la apocalipsa. Noe, desi avea telefon mobil, avea Nokia 3310, fara camera video si n-a putut face poze la Potop. Dar la urmatoarea apocalipsa... se vor gasi cativa sa traga repede niste poze si sa le bage pe Instagram. Ba fiind Marti, am fost si la film... sa vedem American Hustle... un film bun... din cate stiu nominalizat la Oeskar si avand o distributie de exceptie, limbajul de lemn folosit pentru alte filme nedreptatind zic eu, aceasta generatie exceptionala de tineri actori castigatori sau nominalizati la Marele Premiu de Formula 1 de la Suzuka: Bale, Lawrence, Cooper sau chiar Renner, stand -up comedian-ul Louis C.K., gingerul de Amy Adams si scurta aparitie a lu De Niro. Si fiindca veni vorba de De Niro... ne-am spart de ras la filmul The Family... un film ce m-a luat prin surprindere total. Dar revenind la AH, Bale aduce un omagiu lui De Niro prin interpretarea lui iar Lawrence... dovedeste ca "that stupid face" din Starvation Gaymes e poate acting si nu lack of skills.
Ieri, ultimile update-uri pe internet anuntau ca e nasol frate si ca pentru unii se poate prelungi pana in weekend. Numai asta e suficient sa te faca sa iti iei campii. But wait, there's more. Mereu e mai mult.
Nu urmaresc politiCA CAnadiana cu un ochi atent dar macar trendurile le stiu. Politica locala la fel, poate mai mult din cauza celebritatii lu' Rob Ford F150. Am inteles din delcaratia lu Fordescu ca nu e situatie de "stare de urgenta", cel putin nu inca. Ma gandeam si eu... hai las-o-n paula goala, ca nu e cazul sa retragi acum soldatii din Irak si Afganistan sa vina sa deszapezeasca orasul, nu? Sau sa-i aduca pe aia de la Cercul polar ce stau cu curu pe rezervele de petrol din Nord incercand sa goneasca rusii ce adulmeca prin zona, zilele astea. Si iar o iau pe aratura si-mi amintesc de fail-ul Rusesc cu vanzarea Alaskai catre americani. Iar americanii, la fel, alti vizionari, considerau la vremea aia ca au facut o afacere inutila si ca au platit incredibil de mult... achizitia nejustificandu-se in nici o masura. Oh, da. $7.2 milioane in 1867. Teoria conspiratiei, evident... Rusia avea nevoie de bani cica sa platesca unu imprumut luat de la Nutu Camataru... aka familia Rottschild... sau cum citesc americanii culti - Rots-ciaild. Implicarea lui Scut Rosu in crearea statelor unite, a razboaielor mondiale sunt doar coincidente ce se scurg prin gaurile din cartile de istorie si fac subiectul discutiilor neadaptatilor sociali, drogatilor si a oamenilor rai in general.
Si uite ca vorbim de oamenii rai ajungem la politicieni, niste oameni de bine, care vorbesc bine dar fac cum fuck si iese rau. In Toronto Sun m-a scos din minti domnul Joe Warmington (bun nume are si asta sa vorbeasca de oameni ce stau in frig, zici ca e la caterinca pus)care in editorialul acesta face un joc de cuvinte si ne expliCA CA "Mayor Rob Ford won't be iced during crisis". Pe scurt, acest Gheo Caldurescu ne explica pe lung, ca acest primar Rob Ford Focus (an de fabricatie 1998 cu transmisie manuala) se va tine tare si nu va pica in plasa intinsa de adversarii lui politici. Sunt scolit in maniPULArea asta caci, nu-i asa, nu degeaba ma uit la emisiunile lui Banciu, unde cand vine vorba de politica se vorbeste doar despre adversarii politici ai lui Basescu, intr-o Romanie unde Basescu nu a fost presedinte in ultimii 8 ani, unde nu a influentat in forta jocurile politice, unde MRU sau Boc n-au fost niciodata prim-ministrii, Udrea e o fata prea finuta sa fie murdarita de aia de la Antene, iar aia de la categoria grea - Videanu, Blaga sau Oprea... n-au existat. Deci Obiectivitate. Ce observ eu la Gheo este ca lui nu-i place de Kathleen Wynn si de vice-primar ca incearca sa se foloseasca de criza aceasta sa il inlature complet de la primarie pe drogat. Editorialul e imens si ai nevoie de vointa sa-l parcurgi tot dar nu vei gasi in nici un moment vreo referire la faptul ca poate e pentru binele NOSTRU ca dobitocul sa plece... si ca poate mai rau fara el oricum nu are cum sa fie. Nu... se discuta la un nivel academic, impartial, obiectiv... la nivel de principii si doctrine politice despre lipsa de deontologie a adevrsarilor lui Ford Fiesta. Ca mie in mijlocul crizei de asta imi ardea... de deontologie... de lipsa de fairplay a altor politicieni vizavi de un drogat arogant ce nu vrea sa-si dea demisia de la Primarie desi el, in functie, se poza in ghetto cu parnaiasi, el fumand droguri de mare risc... si de cacat, as preciza eu... crack cocaine fiind unul dintre cele mai penale droguri ever. Iluzia de libertate fiind pe primul loc intre droguri, fireste.
De ce zic asta? Because there's more.
Ford Bronco a mintit in nenumarate randuri, spunand si repetand ca nu e adevarat, el nu a fumat crack cocaine. Apoi, atentionat de tovarasii din Militie ca exista un intreg dosar cu poze si filme flagrante a inceput shitspread control... dupa reteta pe care am pus-o pe blog cu alta ocazie. A iesit public, a plans, si-a cerut iertare, si-a dat drop si a spus ca a fost prost, ca era beat... da... asta da scuza. Deci ASTA, vrea sa fie luat in serios. Apoi, dupa reteta politicienilor romani... nu si-a dat demisia fiindca asta ar fi fost un gest de lasitate... o vrajeala de genul asta auzi doar inainte de a ti se intoarce ziarul la alba neagra si daca esti prost, pui si botul. In mod legitim, oamenii de bine au incercat sa-l forteze sa demisioneze cand au vazut ca e de neam prost. Acum sincer... cand vezi un porc puhav ca el, cu fata de gunoi alb... cand l-ai vazut pre-"dat in vileag" cand era star-superstar-megastar-ciumegastar... cand deborda de aroganta ca Becali urcat pe Maibach... ALA e Rob Ford... ahtiat dupa postul de primar ce-i garanteaza un loc in fata microfoanelor de unde sa ne dea sfaturi. ALA e. Si apoi vii si imi spui ca el incearca sa salveze banii de la bugetul local, ca el nu incearca sa panicheze fara rost lumea declarand stare de urgenta, ca nu vrea sa aduca armata pe strazile torontoniene cum facuse un fost primar? Sau de fapt... REALITATEA: multe din atributiile executive i se luasera deja si erau date viceprimarului (pe care nu-l controleaza) iar desi declararea starii de urgenta era de competenta lui... automat comanda trecea TOTAL catre vice primar, Ford devenind doar un porc bagator de seama. Iar asa ceva... nu se putea, nu? Aici nu e vorba de oamenii ramasi in intuneric si frig. Degeaba te plangi ca puradeii tai sunt si ei in frig "si poate vei fi nevoit sa-i duci la un hotel" (mi s-a umplut paula de lacrimi), degeaba faci tu vizite la centrele alea unde te puteai duce sa stai la asa zisele Warming Centres. Aia e fix paula, cois. Nu panica, nu armata, nu tancuri pe strazi. Nu. L-am intrebat pe Rick Ross ce inseamna PRACTIC declararea starii de urgenta in situatii de genul acesta. Mi-a spus ca guvernul provincial se implica si in general se aduc mai multe resurse mai ales prin angajarea firmelor particulare de electricieni sau astia de taiat lemne, etc. Outsourcing. Aaaah... Mda.
E adevarat, ca guvernul provincial deja facuse asta intr-o anumita masura iar Toronto Hydro au intelegeri cu Manitoba si chiar Michigan sa trimita oameni de-ai lor cand se intampla nenorocirea. Exasperat de intrebarile reporterilor ce trageau catre declararea starii de urgenta Ford ne-a explicat din nou cat suntem de tarani: “Yes, there are a few people who have been inconvenienced, that’s Mother Nature for you.” 300 000 de oameni sunt "a few" si nu te poti supara pe Mama Natura. Trecand peste grobianismul acestui mistret ce ne priveste de sus in timp ce-i pasa de noi, nimeni nu se supara pe Mama Natura (si de ce ai face-o? cand e de bine e de la dumnezeu, cand e urgie e de la mama natura? nu, dumnezeu e de vina.)eu nu am zis de natura ci de raspunsul TAU si al departamentelor din subordinea ta la capriciile naturii.
Si uite asa ajungi sa te duci la vot. Daca Ford va candida din nou, ma refer. Ma duc, intru in incinta si intreb: Nu va suparati, aici se voteaza contra lui Ford? Am sa am si un sticky la mine pe care o sa scrie "Because Fuck You! That’s Mother Nature for you!” Scopul e sa ma simt eu mai bine, nu sa citeasca el. Logic, nu?
Nu pot sa nu mentionez dobitocii ce lasau comentarii. Toti imbecilii care te sfatuiau sa mergi la un warming centre daca ti-e frig nu sa ceri sa fie declarata starea de urgenta. Toti taraie-buca aia maciomeni din Chebec ce se laudau ca ei au stat si o luna fara curent si noi astia din Toronto suntem niste pussies ca ne cacam pe noi dupa 2 zile. Parca-i vad stand cu piepturile dezgolite infruntand urgia in varful nametilor si zbiernad "C'est rien pour mois! Je suis quebecois." Da esti un quebeCOIS, cois. Sigur pe ei ii durea la banana cand stateau in frig la vreme aia si rabdau cu indarjire iar cand en fin au reparat reteaua electrica s-au debransat singuri din principiu. La toti astia le doresc sa rabde doua zile fara electricitate, indiferent de anotimp, cand vine electricianul la ei in salonul de la Reanimare si bagand capul prin usa sa le spuna: Baieti, luati o gura mare de aer ca o sa se ia curentul vreo 48 de ore. Va dedic muje!

Si acestea "ziind fise", vorba incurcata a lui Radu Pietreanu intr-un spectacol din perioada cand traia Blondul... a venit Craciunul.
Ura din acest articol nu ma opreste sa va urez in mod sincer un Craciun Fericit, Sarbatori Fericite... distractie de Revelion si sa aveti un an nou cu ce trebuie in el, fara nasoale.

Epistola din anul 1813

In anului Domnului 2013... aaaahhh... 1813 scriu acest ravas muind ghinionul, natura, slabul sistem imunitar al retelei electrice... aaahhh nu, muind condeiul in calimara... fucking shit.
Asta e unul din dezavantajele sa nu ai cablu... nu te poti uita la stiri sa vezi si tu o data la cativa ani o stire folositoare. Bine, n-ai cum sa nu fi auzit de blestemul lu freezing rain caci toata lumea vorbea de asta, dar ai nevoie de experienta de viata in domeniu ca sa intelegi implicatiile. Caci la o adica cu ce ma afecteaza pe mine freezing rain-ul cand eu acasa am curent electric si totul e piersicuta? Plec de acasa sa merg la munca iar acolo este electricitate. Cu ce m-a afectat pe mine ca pe drum vedeam semafoare oprite sau cvartale intregi fara curent? La modul practic cu nimic.
La munca am inceput sa iau contact cu problema dar traiam intr-un bubble si nu reuseam sa percep dimensiunile problemei. Residenti aflati in vizite pe la prieteni sau neamuri sunau sa afle daca (..) cladirea are curent electric. Le raspundeam la limita dintre politete si agasare, adica ce sloboz va agitati atata?! Apoi vine unu si ma anunta ca au cazut copaci, chiar aici pe strada, nitel mai la vale. "Au cazut copaci" se traduce prin s-au rupt crengi, e adevarat, unele mai maricele... dar nu copaci. Cand am ajuns la munca afara inca ploua generos... sa creasca recolta. Un resident cu care schimb caterinci vine de afara cu cainele in lesa si ma anunta ca aluneca destul de tare aici pe trotuar si ar trebui aruncata niste sare pe jos. Ma simteam cam reluctant in momentul ala si cred ca mi s-a citit pe fata caci Omu Span mi-a spus sa ma tin un pic sa nu cad de lesa cainelui ca se duce el. Baiat fain. Las' sa se duca, ca Omu Span mereu se tireaza de Craciun... nu da nici o sticla de vinoasa de 10 parai. Pana la sfarsitul turei oricum am mai pus si eu sare de 3 ori iar firma angajata cu contract pentru asta, de inca doua ori iar superintendentul de weekend inca o data. Caci era fucking ridiculous.
Copacii aratau minunat. Mai ales aia ce nu se rupsesera inca de la greutatea ghetii. Un peisaj feeric rupt cu brutalitate din felicitarile de craciun pline cu sclipici din ala de ti se ia pe mana. Lumea pasea atenta pe gheata apoi se mai oprea sa faca o poza. Minunat! Telefoanele au continuat. Guest Suite-ul e liber? Prea multi aveau familie cu copii mici ce ramasesera fara electirictate in casa lor de milioane de dolari si acum ar fi venit si ei la caldura. Nasol. E ocupat. Ma suna cleanera. Are o voce adormita si ma intreaba plina de speranta daca este electricitate la cladire. Ii distrug sperantele - ESTE! Ma suna si colegul meu. Asta stie ca trebuie sa vina la munca indiferent daca este sau nu este curent electric dar vrea sa stie ce sa-si aduca la el. Din fericire aici sunt de toate si e marfa rau. Vine o residenta cu care ma inteleg bine. N-are chef sa iasa din casa dar trebuie sa mearga sa ia cadoul maica-si de la Yonge and Bloor. Really, honey? Si cum vrei sa faci asta caci subway-ul e oprit? ARE YOU FUCKING KIDDING ME?!! Nope. Residentul ce garanteaza pentru mine in fata guvernului canadian vrea sa plece impreuna cu girlfriend-ul. De lene, sambata noaptea isi lasa masina pe strada in fata cladirii. No problem in ORICE alta noaptea... dar nu azi beibii, nu azi. Are un strat de gheata pe masina si acum nu mai poate deschide portiera. Ii vine sa-si dea genunchi in coaie. Ma intreaba de un "ice pick" si ii ofer un briceag iar el se uita nedumerit la mine, cum ca ce sa faca cu un briceag? Dar ce cacat faceai cu un ice pick? Ma intreaba daca poate sa ia semnul ala cu Piso Mojado sa dea cu el in masina ?!!! Ia-l frate! Revine. A reusit.
Ajunge colegul, marele Darius Sah Mat. Are parul valvoi. A ajuns cu jumatate de ceas mai repede dar se ascunde in baie si cand iese de acolo e aranjat gigea, barbierit si parfumat. Incepe sa se planga. N-are electirictate. E frig. E intuneric. Nevasta-sa a fost in o mie de locuri sa ia de mancare, gen Mickey D sau Timmy dar peste tot sunt cozi ca-n comunism. Stam de vorba si realizeaza ce de cacat ar fi fost sa nu fie nici la munca electricitate. L-a intrebat nevasta ce au sa faca cu mancarea din congelator? El a sfatuit-o sa nu mai deschia congelatorul deloc, sa-l lase asa... sa nu iasa mirosul. Cois, de ce nu scoti carnea pe balcon? ???!!??!!!! That's a good idea. Oh, Sherlock... ma faci sa rosesc.
Vine si cleaner-a. Nici ea nu are curent. Rad de ei fiindca NUMAI LA FRAIERI li se intampla asta. Plecam acasa. Facem poze si filmam nasolelile. Cam 19 din 20 semafoare nu functioneaza. By default se aplica Stop All Way. Dar lumea e retardata si aplica exact ca in manual fara sa caste ochii sa vada exact ce se intampla. Ai 10 masini incercand sa mearga Est si un dinspre Est asteptand sa faca stanga. Pleaca o masina din 10 si a doua asteapta sa treaca ala ce face stanga, caci asa e, nu?... o data unu, o data altul... NU ba muie, NU... Ca asa nu mai ajungi niciodata acasa. Oh... dar pe aia i-ai vazut? Aia care fac full stop la o intersectie doar din dreapta, cu vizibilitate maxima, si fara sa vina absolut nimeni? Desi in spatele tau asteapta o intreaga coloana?
Acum vreo saptamana si ceva, cand era zapada aia mai consistenta Claudia punea in cuvinte ceva foarte bun. Mereu ma minunam cand dadea cate o zapada in tari cu clima blanda gen Spania... unde la primul fulg ce atingea pamantul se inchideau scolile si se intamplau accidente in lant si se ajungea la o stare generala de amock. E de inteles. Unii vad zapada doar in poze. Dar in Canada ce cacat de scuza ai sa conduci ca un dobitoc? Cred ca nu e ploaie sau ninsoare sa nu scada viteza medie in trafic cu 20 km/h desi nu e furtuna tropicala si nici polei pe jos. Uite mesaj de la Rick Ross, in drum spre munca pe 17 Decembrie: "Why is everybody driving 30 urghhhhh! (eu, ironic: must be the terrible blizzard out there) El: "This is not a terrible blizzard. If it was wouldn't be singing Christmas songs and texting while driving."
Cu cat ne apropiem de casa cu atat ni se duce increderea. Blocul nu prezinta nici un cacat de lumina in geamuri. Sper ca macar laba aia de superintendent sa fi lasat usa de la garaj deschisa. A lasat-o. Acasa tristete maxima. Si e frig. Ce naiba facem? Cu o zi inainte tocmai pusesem pe hard disk vreo 20 de filme bune, filme pentru care am platit bani si taxe, fiindca, nu-i asa, producerea lor a costat bani si e corect sa ii rasplatim inapoi platind un cost minim. Ihim. Mancam si incepem un joc de rummy. Ne ia somnul. Am avut noroc si am dormit absolut toata ziua. Hai din nou la munca. Am bea o cafea... dar de unde, fra'... de unde? Uite un Mac. Hoardele de mancaciosi au golit tot... Camionul e acolo si baietii descarca de zor. O okioasa o anunta pe Claudia ca peste vreo 4-5 ore vor deschide. Biiine, maaah! Din masina ne uitam ca la ET la un jogger... pe unii chiar ii doare-n pula. Mai vazusem un mos facand jogging inainte de miezul noptii la -19 grade. Dar acolo e cu scurt circuit la placa de baza... alta problema.
La munca este curent in continuare. Excelent. Speram ca la intoarcere avem si acasa. Imediat dupa ce ne-am culcat au fost doua incercari ratate, in care filtrul acvariului a carait pentru cateva secunde si apoi a amutit. Adormisem la loc multumit ca la trezire va fi bine. N-a fost.
Nasol sa traiesti ca in 1800. Nasol sa realizezi ca aproape totul depinde de electricitate. De aceea e interesant serialul Revolution caci tocmai asta e subiectul... daca dispare electricitatea suntem in 1800 all over again fara sa fim pregatiti pentru asta.

Uite si niste link-uri de referinta:
National Post
Toronto Sun

PS: Lasa, ba... cine te-a pus sa vii in Canada?

O Tannenbaum

E perioada aia a lunii... Decembrie. Lumea e in priza. Aproape imposibil sa gasesti parcare la Mall. Stiti voi, Holiday Season.
Noi am fost destul de busy, busy with life, cum se zice. Am reactivat abonamentul la YMCA. Il intrerupsesem prin Aprilie si facusem crize ca am reusit sa ajungem cu o zi dupa ce trasese banii pentru inca o luna de abonament... tipic pentru noi. Am avut surpriza sa aflam ca n-au fost carnati cu noi si au pastrat banii ca si credit pentru data viitoare. Bun asa. E greu la deal din nou. Dar semne bune anul are.
Apoi a venit ziua Claudiei. In anii trecuti, oricat incercam, nu iesea nimic extraordinar. Ziua mea e vara si mereu reuseam sa mergem pe undeva cateva zile, gasind distractie. Iarna... mai greu. Anul acesta insa a iesit bine. Joi ne-am intalnit cu familia iar Vineri dimineata eram programati sa mergem la Acvariu lu' Ripley din seria Alien. Glumesc, evident... linkul e aici. Planuiam de mult sa mergem dar hotarasem de ceva timp sa-l "punem deoparte" pentru ziua Claudiei. Ideea era sa ne trezim devreme si sa fim acolo la ora 9, cand se deschide, in incercarea de a evita hoardele de copchii. Ca voiam priveliste neobstructionata de strumfi. Ma trezesc, bag cafea si arunc o geana la telefon si vad ca El Jefe Rick Ross imi trimisese un mesaj SOS sa lucrez dimineata ca el moare de la viroza respiratorie. Biiine maaaah!
Deci acvariul.

Afara erau minus 1 metru cub Celsius dar noi ne-am luat gecile de piele caci stiam ca va fi cald inauntru si nu aveam de gand sa ma lafai in minunata clima canadiana prea mult. In and out! Oricum e prea cald inauntru si dupa 5 minute m-am intors la intrare si am lasat gecile la garderoba. $1 de persoana. Ah, pretul biletului e $29.98. Noua ne-a placut mult si ne-am distrat. Partea cu rechinii e cea mai tare si am petrecut mai mult timp acolo holbandu-ne si facand poze. Cred ca am stat vreo 2 ore si ceva, in total. Ne-am bagat prin toate alea, cot la cap cu toti copiii. Am facut bine-nteles si crize vazand copii fara lesa si nedresati remarcandu-se aici o mama blonda ce isi striga odrasla de textura mulatra sa se dea la o parte iar acesta, Walker pe numele lui, refuza sa se ridice la inaltimea numelui si prefera sa stea privind in abis in timp ce abisul privea in ochii lui.
Dupa, ne-am plimbat printr-un Mall si am ajuns acasa pe la ora 3. Skype cu familia de peste ocean. La 6 si jumatate era programata surpriza pentru Claudia. Divulgasem ca era vorba de o rezervare facuta la un restaurant. Doar ca era un restaurant mai altfel. Se numeste "Mysteriously Yours Dinner Theatre" si unde pe langa faptul ca mananci ai parte si de o piesa de teatru cu subiect de carte politista. Restaurantul e pe Yonge, la doua blocuri sud de Eglinton. E surprinzator sa vezi ce gasesti la subsol... cand intrarea nu promite mai nimic. Sala e mare si dichisita cu destul gust. Mesele nu-s chiar atat de aerisite dar ai destul loc. Mancarea a fost buna cu o singura precizare... pentru un motiv ce nu mi-l amintesc am decis sa luam Pui... dar denumirea fancy din Meniu se refera doar la pui cu piure de cartofi asezonat cu nejte questii... dar piure cu pui.
Show-ul. Actorii vin "in rol" la fiecare masa cu jumatate de ceas inainte de incepere si discuta cu oaspetii, fac glume, si in general incearca sa memoreze numele de pe ecusoanele ce le poarta fiecare in piept pentru a vedea cine e material bun de a fi implicat in sceneta. Eu stiam asta asa ca atunci cand am fost abordat de "Carson - The Butler" am raspuns "No ingles". "No english? Well, you're in for a loong night, my friend." Yeah, what eva', pinche mayate. Piesa e amuzanta si desi initial ai impresia ca teatrul se va petrece pe scena de fapt actorii stau la mese, imprastiati prin sala, se plimba printre mese spunandu-si replicile si interactionand cu oaspetii... cu unii dintre ei discutand dinainte ce sa spuna. Au anumite "victime" ce devin subiect constant de gluma dar totul e finut si de bun gust. Am stat 3 ore si jumatate acolo... cina plus show. Excelent. Vom mai merge sigur... show-ul se schimba periodic. Tot ne spusesem sa mergem la Medieval Times si saptamana asta numai ce a gasit Claudia oferta pe Groupon. Am luat si acolo. Sambata a fost "lazy Sunday"... iar la ora 3 ne luptam cu urgia sa mergem sa vedem filmul The Hobbit. Fusesem si la Fomistii Luptatori cu o saptamana inainte dar oricat incerc nu pot sa intru in povestea aia. Raspunsul e simplu: nu mai fa copii. Singura explicatie pentru natalitatea din districte e ca aia de la Capitala nu le dau prezervative sau anticonceptionale iar barbatii sunt prea inceti si nu reusesc s-o scoata la timp. Cel mai bun actor din film e prezentatorul. Word. "Hhahhahahahhhahahhaha!"
Apoi din nou la munca. Un weekend de cacat... din ala in care e frig de te caci pe tine si absolut totul se duce pulii de suflet. Doua lifturi din trei stricate... suni pentru service la ora 1 am si ala apare 10 ore mai tarziu si nu repara nimic timp de 5 ore. Tevi sparte. Residenti ce se plang. Residenti blocati in lift. Pompierii. Imi aminteste de perioada cand eram Supererou. Good times! FUCK YOU!
Mai e un pic si tragem linie sa facem calculul pentru 2013. 2+0+1+3+20+13+201+2013 - exactcattrebuie = 33... cifra masonica = teoria conspiratie = satan 'n shit.
La multi ani, draga mea Claudia!
Sarbatori Fericite, oameni buni!

Sucker

M-am obisnuit cu termenul soccer. E Canada, e America de Nord, si asta e termenul folosit aici si nu fotbal. Tehnic, soccer e tot un cuvant englezesc, puteam sa spun "din limba engleza" dar e mai ales englezesc. Si eu sunt un snob cand vine vorba de soccer si nu consider soccer-ul nord-american drept fotbal ci ii incadrez undeva pe la divizia E si recunoscdeclarsustinsemnez ca mai degraba m-as uita la un meci de liga a 6a din Anglia decat la meciurile lu Toronto FC. Interesant e si sa-i auzi pe unii canadieni vorbind de fotbal ca despre ceva echivalent cu a privi pe perete cum se usuca vopseaua. Iar astora le place baseball-ul. Inca n-am cunoscut si n-am auzit pe nimeni sa aibe un vis in viata sa joace pentru Toronto FC. Filmul ala, Goal, ce a devenit trilogie, e despre un mexican ajuns ilegal in State care e descoperit de un Scouter englez aflat in LA sa o vada pe fiica-sa si care il cheama la un trial pentru Newcastle United. Uite aici film SF. O fraza memorabila insa in film si adevarata pana la miez despre fotbalistii din ziua de azi: "Kids with big bank accounts... but kids"...
Cultura fotbalistica pe aici se cam rezuma la liga engleza de fotbal. Muntele Olimp al fotbalului, dupa parerea lor. Au auzit si ei de echipe gen Real Madrid, Barcelona, Bayern, Juventus, Milan, Inter... dar atitudinea lor denota ca au impresia ca aceste echipe au aparitii meteorice in prim-planul fotbalistic si doar daca prind un an bun pot sa se masoare cu echipele engleze. Stii cum e prin America, daca nu e la stiri la ei inseamna ca nu are importanta, ori in ziarul canadian vezi stiri indeosebi despre echipele engleze. Acum, incearca sa le explici ca tii cu Steaua Bucuresti. Sa vezi ce fete fac cand le spui ca aceasta echipa de care n-au auzit in viata lor au ajuns in sezonul 2012-2013 pana in sferturile de finala ale Europa Cup unde au fost eliminati de "mareata" Chelski, dupa ce in meciul tur a castigat cu 1-0. E de neinteles. Si poate chiar e.
Am doi amici cu care discut pe indelete despre fotbal pentru ca am cu cine. Unul e un scotian in varsta de vreo 60 de ani ce a emigrat aici cand avea 19 ani. El e fan Glasgow Rangers si chiar e din Glasgow. Celalalt e un jamaican din Kingston, ce livreaza mancare, si care isi ia pauze de cate o ora ca sa vorbim. El e fan Chelsea si e absoult incantat ca Muierinio a revenit la echipa. Amandoi astia au placere sa discute cu mine din cauza ca au cu cine, lucru rar pe aici cum am mai spus. E plin de cunoscatori insa atunci cand e vreun turneu final, si mai ales un Campionat Mondial. In 2010 eram deja aici in Canada cand am putut observa nebunia. In parcarile unor supermarket-uri erau niste magazine din alea mobile ce vindeau steaguri nationale, stegulete din alea de prins la geamul masinii, tricouri si alte cacatisuri. Pana si Bell ma sunase si-mi oferea bonus la semnatura sa vad meciurile de la campionat gratis. In drum spre munca treceam pe langa un sport bar unde se strangeau microbistii sa urmareasca meciurile. Sa vezi stres cand juca Italia sau Anglia. Sa nu mai vorbesc de 2012 cand am ramas blocati in trafic in Woodbridge din cauza italienilor ce inundasera strazile, fermecati de victoria din semi-finala impotriva Germaniei. La anul, e Campionatul Mondial din Brazilia. Probabil ca de aia Brazilia joaca amicale in diferite tari, pentru marketing. Vineri au batut Hondurasul la Miami iar ieri au jucat cu Chile, in Toronto la Rogers Centre. Am vazut reclama in ziar cu ceva timp inainte. Era momentul propice. Sambata, 26 Octombrie, Neymar made my day marcand unul din golurile victoriei impotriva lui Real Madrid cand l-am vazut in ziar. Avea sa vina in Toronto. E pacat de Dumnezeu sa dai cu piciorul unei asemena ocazii. Ah, ce jocuri de cuvinte am. Reclama mintea. $49 cele mai ieftine bilete. Poate am venit eu tarziu la petrecere dar cele mai ieftine bilete gasite au fost $100. Am luat oricum, undeva in spatele portii.

Ne-am cam luat teapa cu locatia, caci in stanga noastra, tribuna e la un nivel usor ridicat, obstructionand vederea. N-aveai cum sa iti dai seama decat daca ai mai stat acolo. Reamintind ce am scris mai sus, ati fi surprinsi sa aflati ca majoritatea celor cu care ne-am frecat coatele erau brazilieni si chilieni? Sau unii imbracati in tricouri cu echipe europene gen Hrvatska? In tribuna, vecinii nostri erau brazilieni in spate si in fata, chilieni la dreapta si o balustrada canadiana, la stanga. Lumea destul de vocala dar civilizata desi la un moment dat, la vreo 50 de metri in dreapta noastra a intervenit politia. Gazonul a fost de cacat. Rogers Centre are gazon artificial, asa numitul astroturf. Pentru acest meci insa a fost adus gazon natural. Dar podeaua stadionului e de beton, pe care se pune la nevoie astroturf, parchet sau ce mai vrea mujkiu tau. Iar un covor de iarba trantit pe ciment nu e acelasi lucru cu ce gasesti pe stadioanele dedicate pentru fotbal. Rezultatul a fost ca extrem de des bucati mari de gazon se cojeau si niste oameni imbracati in verde fugeau pe teren cand meciul se intampla in alta parte a terenului, sa astupe gaura din stratul de gaOZON.
Brazilia a marcat repede prin Hulk iar meciul a continuat slabut pana cand Chile a egalat, in a doua repriza. Apoi Brazilia a repornit motoarele si meciul s-a animat culminand cu golul victoriei marcat de Robinho si pe care am reusit sa-l filmez cu tot cu lantul de pase premergatoare. A fost frumos si ne-a placut.

Back to reality. N-am prea dormit si in ziua aia lucram de noapte. De obicei parcam in parcarea aia subterana de peste drum de Rogers Centre, sub locomotive, dar era deja plin cand ajunsesem. Era meci si la Rogers centre, Leafs castigau la ACC si mai nou e si Acvariul lu' Nea Ripley exact acolo. Am gasit o parcare etajata in coltul de Sud-Est al intersectiei Lakeshore and Lower Simcoe. Am lasat masina la nivelul 4. Incearca sa pleci de acolo cand toata lumea vrea sa plece. In 40 de minute nu reusisem decat sa iesim din locul de parcare si sa ne aliniem pe driveway. Inaintasem doar vreun metru. Fara caterinca. Exasperat am mers jos sa vad ce mortii ma-sii se intampla. Sunt doua lane-uri de iesire cu chioscuri aferente, unde sa faci plata. Plata CASH ONLY fiindca e fucking Downtown Toronto in anul de gratie 2013 si tehnologia e prea avansata. Sa nu credeti ca erau stricate aparatele sau ceva. Nu, e cash only because fuck you. Cand am ajuns eu jos pe lane-ul din dreapta era un Dodge Caravan al caui pasageri se injurau cu casierul, un maroniu batran, care ii injura inapoi. Pasagerul sustinea ca he didn't see no fucking sign iar ala-i spunea ca semnul e acolo si ca tre' sa plateasca. Totul e corect, noi vazusem semnul... nu era cat casa, era scris de mana, dar era oarecum vizibil... cand intri. Doar ca ala nu avea cash, un ATM era in apropiere. Casierita din celalalt chiosc a iesit si ea sa urle la aia si sa le explice unde e ATM-ul. Totul e ok si rezonabil. Ai parcat, fa plata. Dar asta e ok cand e ora 2 dupa pranz nu cand e 11 noaptea si sunt 150 de masini in asteptare in spatele tau... masini ce asteapta de aproape o ora sa iasa. Deci, noi astia ce stam in asteptare ne pisam pe business-ul tau si pe cei $15 dolari fara de care nu poti sa traiesti. Pana la urma a venit un cetatean si a zis: How much you need? HERE! Si unu dintr-o masina din spate i-a cerut si el si a primit. Si in sfarsit coloana a inceput sa se miste intr-un ritm dadator de speranta. Am luat-o iar la deal catre nivelul 4. Ajuns acolo am ramas socat sa vad CA COloana de masini de acolo inaintase cel mult 1 metru. In scurt timp dupa ne-am miscat cu talent si am reusit sa plecam. Maroniu din chiosc nu parea deranjat de faptul ca ne-a luat O ORA sa iesim dintr-o parcare ci parea mai mult preocupat de limbajul nostru. Sugi Muje!
Inchei cu un gand bun catre echipa nationala a Romaniei. Ma bucur sa citesc vorbele lui Pitzurca, ce o arde ca de obicei cu paru-n ochi de dupa breton, si care ne spune ca nu va demisiona, ca a gresit tactica in meciul tur, ca nu e indeajuns de mult talent intre jucatorii romani pentru a fi competitivi si ca Mutu ar trebui sa vorbeasca asa cu familia lui. Nimic nou sub soare. Ma bucur ca am avut ocazia sa-l vad din nou titular in meciuri de maxima importanta pe Cocis. Am fost dezamagit ca nu a jucat Nicolita, un jucator ce nu ar trebui sa lipseasca din primul 11 asa cum nu a lipsit atatea si atatea si atatea si atatea meciuri. Pentru cine nu a auzit de marele Cocis vreau sa precizez ca el are vreo 50 de selectii la nationala. Ca sa se inteleaga si mai bine... Dobrin are 47 de selectii, Dudu Georgescu are 40, Belodedici, Adrian Ilie sau Sabau au cate 55. Cocis e cu ei acolo desi n-a fost niciodata... si nu ma refer la contemporaneitate. Asta e. Data viitoare. Piturca va fi si el tot acolo, are contract beton si tupeu beton-armat. De dupa breton va scruta zarea.

Inchei citandu-l pe Ibrahimovici: "Mondialul fără mine nu merită văzut!" un fel de "L'etat c'est mois!".

Nu e halouiin, e pi bunii

Ea e o femeie de afaceri, ce si-a pus propria afacere pe picioare, printre care castiga destul de bine. Nu-mi amintesc daca am mai vazut-o pana acum, important e ca a venit azi. Directorul ei Executiv nu a venit azi cu ea. Azi venise cu o doamna, probabil si ea facand parte din Consiliul Director. Nu trebuie sa intreb nimic, stiu unde se duc si cat de mult va sta specialista. Nu e mare diferenta intre ce face ea si ce face Superman (ca tot e Halloween-ul), ajuta omul la nevoie. Par a fi suedeze sau ceva... dupa cuvintele rusesti ce le schima intre ele si accentul de capitaliste uresesiste.

... exact o ora mai tarziu...

O vad in lift. Pare obosita... saracul om era, cred, pe moarte si a trebuit sa munceasca mult sa-l salveze. Nu coboara pana la Parter ci se opreste la etajul unde e Gym-ul. Ma gandesc ca vrea sa se pise... vorba aia... sunt sanse mari sa iti vina dupa ce ai fost impunsa in vezica cu un obiect tubular contondent. Doar ca nu e nici o usa descuiata la etajul ala. Ce cauta ea era cu un etaj mai sus. Asta e, se descurca ea.
Ah, uite-o... a luat scarile si acum e deja in fata blocului. Urmeaza sa vina masina si sa plece, nu?
Nu.
Vine inapoi. Si-a pierdut poseta. Pot sa o ajut sa o gaseasca? Nu-mi dau seama daca joaca teatru ieftin sau asa vorbeste ea. Se mataie si se curmaneste dar io's cam paranoic si ii pun niste intrebari de bun simt in timp ce revedeam imaginile video cu ea in lift. Cand a coborat la etajul respectiv avea intr-adevar poseta cu ea. Fiindca in 2-3 minute era deja afara... "Pai si ce ai facut cu poseta?" Nu stiu.
Huh?!!?
Cum nu stii?
Nu stiu. Poti veni cu mine sa o caut? Dupa un dialog in cerc, din ala ce niveleaza circumvolutiunile decid sa ma duc sa caut poseta pe etaj si pe scari. Nu pare beata dar la cate chestii bag astea-n gura nu stii niciodata. Pe etaj e liniste, pace si armonie. Ea nu pare sa fie sigura daca a fost vreodata aici... acum 10 minute. Ma duc in stanga si ma duc pe scari... Imediat langa usa e o balta suspecta. Nu am fetish de genul dar inspir adanc asa cum ar face si colegii mei de la CSI Caracal. Nu miroase a nimic. Doamna, e o doamna, si ma atentioneaza sa nu alunec fiindca e dangerosu'. Sare cu atentie peste propriul pisat si se uita nauca de jur imprejur. Nu e nici o poseta. O ia pe scari in sus si eu merg dupa ea vreo doua etaje pana ma ia din nou paranoia si ii spun sa ma urmeze. Coboram iar la etajul cu Gym-ul si coboram pe scarile din partea opusa. Nici urma de poseta.
Incerc sa am un dialog cu Specialista in Ridicat Moralul dar nu am nici o sansa. Orice o intreb eu ea imi spune ca ar trebui sa o ajut sa isi gaseasca poseta, ca are actele in ea. Se ofera sa-mi dea $20. $40. $100... Very pimpin' of me sa iau bani de la fetele vesele. Refuz... ar fi bani cash si eu vreau sa platesc taxe statului. Uite ca vine si Madam Merkel... ski. Frau Merkelski intreaba repede si Sageata ei, din ce-mi dau eu seama, ii povesteste cum s-a dus sa se pise etc etc etc. Incerc sa am un dialog cu Merkel. Aia m-asculta dar nu o intereseaza ce zic. Cat se mai tanguie Ana Karenina ea se tireaza cu lfitul. Devin iar paranoic. In timp ce o intreb a miliarda oara pe zapacita aia ce dreacu a facut cu poseta verific inregistrarile video sa vad daca vreo trupa de asalt a luat cu... asalt cladirea cat am fost dus eu cu zaharelul de la front desk. Nimic. Fucking ninjas!
Revine Merkel. Nici ea nu a gasit. Ana Karenina incepe sa ma intrebe ce cacat de sechiuriti gard sunt eu daca nu am camere sa o vad pe ea ce face. Ce fac aici? STAU DEGEABA?! Merkel iese din cladire si profit de situatie sa mai merg o data sa caut poseta. In trecere deschid usa de la Garbage Disposal Room dar nu e nimic inauntru si dau sa plec mai departe spre scarile marcate de catre business woman drept teritoriul ei. Ea miauna fericita. Deschizand usa de la gunoi am deschis si o usa in creierul ei finut. Ah, ce bun sunt la metafore.
Poseta era atarnata de clanta, pe interior. E atat de emotionata incat avem un moment de telenovela in care ea nu stie cum sa-mi multumeasca. Tensiunea creste cand ea intinde o ghioamba sa ma netezeasca pe cravata. Prompt ii amintesc ce fericit sunt ca si-a gasit poseta si ca Merkel o asteapta afara, poate ar trebui sa se grabeasca. Nu vreau sa o mai retin nici o secunda. Vrea sa mearga pe scari dar o invit in lift fiindca e muuult mai rapid.
Noapte buna! Pappapapappapappaaaaaaah!

Weird stuff. Again.

Look Alive Grand Bavaro

Doi ani batuti pe muchie fara un concediu din ala pe bune ar fi trebuit sa fie suficient sa ne motiveze pentru planuita vacanta in Republica Dominicana. Dar am fost mult mai concentrati pe incetatenire si abia cand ne-am vazut cu pasapoartele in mana am rasuflat cumva usurati - am facut-o si pe asta. Asta era Miercuri, 11 Septembrie. Vineri, in drum spre aeroport aveam sa radem ca prostii realizand ca am avut un noroc orb sa primim pasapoartele la timp caci nu luasem in considerare cand facusem rezervarile ca nu vom mai avea Resident Card-ul... si practic puteam pleca din tara si apoi sa dormim pe pres, in fata usii, la intoarcere. Eh, fazele astea sunt trade marks pentru noi. Dar mergem inainte cu tupeu, cu tupeu, cu tupeu...

Ca de obicei trebuia sa antrenam cate un guard, sa ne tina locul. Fiindca in meseria asta tot ce trebuia sa stii si sa faci e sa stai in cur pe scaun am vorbit 8 ore unui guyanez cu ADN de indian sau pakistanez pana aproape am ragusit. La gata remarca socat ca duminica trebuie sa bage 12 ore si realizeaza ca nu poate acoperi acea tura fiindca el mai are un job de cleaner in weekenduri. Nu e minunat? Noroc ca supsesem carice Strepsils si imi era gatul oarecum OK. Tura urmatoare vine un nigerian, prospatura in Raiul canadez. Chit ca era din Africania, fusese inginer in telecomunicatii si mai vazuse un computer la viata lui. Hai cu Strepsilsul. Claudia a scapat 'eftin, de antrenamentul suplinitorului s-a ocupat seful ei.
Am plecat fara sa ne uitam in urma. In schimb am plecat tristi si usor ingrijorati de acasa, caci angajasem cat-sitters sa aibe grija de Fetita. Cum scrisesem mai sus, dupa ce am ras de cat suntem de aerieni am decis ca e de bun augur si de acum in colo n-are ce sa mearga rau, are ce sa mearga bine. Am lasat masina la Park'n Fly. Imediat ce am parcat a venit si shuttle-ul pentru aeroport. Am identificat repede unde sa stam la coada pentru check in si ne-am relaxat. Dupa vreo 10 minute Claudia isi da cu parerea ca nu crede ca stam unde trebuie. Exact pe atunci ma intrebam si eu de ce unu isi prinde niste tag-uri de genti cu alta linie aeriana. Fara sentimente ne-am tirat unde trebuie. Cel putin 10 persoane ce erau la prima coada, inainte si in urma noastra, au venit si ele in partea cealalta. Na! ca nu suntem doar noi prostii satului. Zborul a fost fara peripetii si pe la un 17:30 am aterizat la Punta Cana in Republica Dominicana pe Insula Espagnola. La hotelul Look Alive Grand Bavaro mai mergea o singura persoana, un canadez, si ne-a luat un microbuz dedicat doar pentru noi. In alte situatii se merge din hotel in hotel sa lase oaspetii.

Vineri - Septembrie 13. Amerizarea.

In microbuz canadezul remarca, uitandu-se la resort, ca e o aripa mai veche si una mai noua. Eu i-am zis ca "Let's see were we get to stay in". Ne ducem la Receptie. Ni se spune ca nu aici facem check-in-ul caci noi suntem VIP. OOOOOH! Asta suna bine. Stiam ca am rezervat o camera DELUXE. Bellboy-ul vine si ne ia bagajele. Apoi il opreste altul. Lasa bagajele. Ne ia si ne face un scurt tur de onoare. Dude, what about the luggage? E ok. Se rezolva. Se rezolva CE? Bagajele raman in holul principal si noi suntem goniti catre cladirea 7 in sectiunea VIP. Acolo e managera pentru VIPs. Jennifer. Jennifer vorbeste doar aproximativ engleza si isi cere scuze ca e o mica problema. Nu avem "asta" si impunge cu degetul intr-un teanc de foi ce noi oricum nu stim ce sunt. Ok. Asteptam. Vreo 20 de minute mai tarziu nu mai avem rabdare si cerem macar sa aflam ce bagami-aspula-nmortiima-tii se intampla? Jennifer mai impunge o data in foile alea. Nu le avem, dar e in regula, suntem unde trebuie, uite cheile de la camera, putem merge in camera si sa ne relaxam. Tu vorbesti serios? Stam in camera? Si unde sunt bagajele? Mergem sa vedem camera. Suntem incantati. De la balcon se vede plaja.

E private VIP beach section si private swimming pool, exact in fata. Superb. Hai inapoi jos la VIP Lounge sa vedem ce se intampla. A trecut deja o ora, afara s-a inoptat deja si noi ne relaxamincamera caci practic nu ni s-a facut check-in-ul si nu avem bratara la ghioamba. Jennifer nu poate sau nu vrea sa raspunda la intrebarea cuvenita WHAT THE FUCK IS GOING ON?! Exasperat ii spun ca nu prea se pricepe si incepe sa-si dea ochii peste cap si apoi i se umple moaca de satisfactie cand sclavul ei aduce un teanc de foi. Foile ce le astepta. Imi da sa completez. Inainte sa apuc sa scriu descopar socat ca ce lipsea erau niste cacaturi de copii xerox ale formularului de check-in. Nu puteai sa spui ca asta asteptai? Copii xerox? Ne-am luat bratara neagra de VIP si cardurile-cheie si am plecat sa facem un dus. Afara e deja intuneric dar totusi dam o tura pe plaja sa luam pulsul marii. Piscina arata misto dar se inchide la 7 PM. Ciudat. Sau nu. Ne agata unu extrem de enervant si-mi trage peste cap un snur de care atarna o ghidusie de lemn. E moca. Claudiei ii da o bratara. Eu ii las 1 parai pe masa cu suveniruri incercand sa-l fac sa taca si sa putem pleca dar nu functioneaza. Claudia nu gaseste forta sa scape de el si apoi ma acuza ca am lasat-o singura. Ii amintesc momentele cand se purta ca un pitbull si ii sugerez sa aplice si aici. Mergem la bufet sa mancam. Mancarea e asa si-asa. Ospatarii se ocupa doar cu looking busy. Si nu exagerez. Ne holbam nitel la night entertainment si apoi ne retragem in camera unde picam lati. Pe balcon ardea un bec si nu gasim de unde sa-l stingem. Sunam la receptie sa intrebam unde e intrerupatroul. Vor trimite pe cineva in 5 minute. Nu a venit nimeni.

Sambata - Septembrie 14. Ziua intai.

Ne-am trezit plini de voie buna pe la 8 si ceva. Am luat micul dejun. Salate si omleta, Best shit to get. Observam ca aseara nu a fost o intamplare cu ospatarii, chiar nu au nici o treaba. Apoi direct pe plaja. Nu gasim de unde sa luam prosoape. Avem niste carduri ce trebuie sa le dam la schimb. La lumina zilei plaja arata altfel si incep sa stramb din nas. Incepem sa facem comparatii cu Cuba, acum 2 ani. Fasia de nisip e cam de 2 ori mai ingusta. E plin de iarba de mare adusa pe mal, practic un brau verde spalat de valurile mai lungi. Chez-longue-urile sunt atat de aproape de apa incat da prea tare senzatia de strand. In Cuba nu era asa. In Cuba linia orizontului nu era blocata de cele vreo 10 barci de pescuit sau agrement. Hmmm. Intram in apa. In Cuba apa era mai limpede si nu erau atatea ierburi. Ma agata primul vanzator ambulant. Amigo... where are u from? Canada. Aaaah, Punta Canada, amigo. U smoke cigars? Marijuana? ??????????? Apoi incepe sa-mi arate din sacosa. Incerc sa-i domolesc avantul dar nu ma asculta. Scoate un trabuc.E free sample. Il taie si imi da foc sa pot sa pufai. Imi arata ce branduri de trabuce are. Which one you like? I like free samples. Rad. Rade si el dar ochii lui ma injura de mama. Ii multumesc si ii spun ca ma mai gandesc.
Intram si in piscina unde ne balacim in voie. Vorba vine. E weekend si e plin de localnici. Sunt destul de multi din cate ne dam seama si foarte galagiosi, de parca-s la ei acasa. Restul clientelei par sa fie in preponderenta rusi, de zici ca esti intr-un bloc turn cu ghena pe etaj. Aflam ca becul de pe balcon se aprinde automat. WTF? Bine, il desurubez si-l bag intr-un sertar. Claudia scoate lumanrile parfumate.
Dupa pranz avem intalnire cu reprezentanta agentiei de turism, o canadianca din Montreal ce locuieste de 20 de ani in Rep. Dominicana. Book-uim o excursie in Santo Domingo, capitala tarii si una pentru zipline in jungla. Bagam plaja si balaceala pentru restul zilei. Seara avem rezervare la restaurantul mexican. Ne simtim bine si chiar mai stam afara pe terasa pana sa mergem in zona centrala unde era iarasi activitate. Apoi somn. Avem de gand sa ne trezim dis de dimineata sa prindem rasaritul de soare.

Duminica - Septembrie 15. Ziua a doua.

Ma trezesc la 5:30 si ies pe balcon sa vad ce se intampla. E inca intuneric dar e innorat si ploua usor. Oricum eram rupt de somn asa ca ma tarasc inapoi in pat. Ma trezesc pe la 8 si ceva. Printre draperii o raza de soare ma spala pe fata. Fucking irony. Dupa pranz dam sa iesim din resort sa mergem sa vedem magazinele de suveniruri din apropiere. Magazinul din cadrul resortului abereaza grav. Traversand holul principal ne agata un alt agasant ce ne duce cu forta la etaj, la VIP. Ce ne place sa bem? Pina Colada? La bar aici la VIP vom primi un Pina Colada ca la carte, cu suc de ananas natural nu din ala din sticla, cum e in restul resortului. Primesc si o sticla plina cu bucati de lemn. Ma holbez incredul la ea si dau sa i-o dau omului inapoi. El insista ca as avea nevoie de ea. Ma uit mai atent pe eticheta si vad ca e afrodisiac, Mama Juana. Acum clar ca i-o dau inapoi. Omul imi explica ce bun e, faci nu stiu ce fiertura din lemnele alea (deci erau aschii de lemn uscat bagate intr-o sticla) pe care o bei si performezi ca Rocco Sifredi. Ba, ia-o tu. Rade si ne anunta ca el a baut si acum are 4 copii. Iiigh, fuck that. Take this shit back!!! Radem si apoi intram in bar unde ne preia un reprezentant. Realizez ce cacat se intampla. Vor sa ne vanda time share la un hotel de 6 stele din cea mai buna zona din Rep. Dominicana. Primim si bauturile. Ratatul ala nu mintea, e cea mai buna Pina Colada ce am baut-o vreodata. Beau cu pofta caci stiam ca am sa-i tai macaroana lu baiatul asta in scurt timp. Nu cumparam nici un timeshare. Claudia redevine shark-ul ce-l cunosc si ne scoate din problema cu profesionalism. Iesim din resort si mergem prin oras. Proprietarul primul magazin din sir e harsait si ne simte victime puse pe fapte. Vrem un tablou. Avem unul luat din Cuba si suntem incantati de el. E arta din aia pentru turisti dar macar sunt pictate, nu din alea cu postere inramate, semnate IKEA. Are tablouri dragute. Nu stim ce sa luam. Claudia il intreaba pe om, care vorbea o engleza la care marea managera Jennifer nu poate decat sa viseze, daca are tablouri reprezentative pentru Rep. Dominicana... excluzand tablourile colorate reprezentand negrese cu ochii mari ca in manga. Ne arata niste tablouri cu semne ale indienilor Taino si nu mai ramas de hotarat decat pe care il luam. Hai ca luam 2. Hai ca primim si unul mititel ca bonus. Incepe negocierea pretului. Noi jucam un good cop - bad cop decent iar el se tanguie de cealalta parte si ramanem la un $110 pentru amandoua, de la $140. El voia $120 si voia sa arunce si o sticla de Viagra locala aka mama Juana dar am plusat eu cu a mea. I-am lasat sticla pe tejghea. Am mai luat si niste magneti de frigider si ne-am intors la resort. Poate ca ne-am grabit sa le cumparam dat fiind ca in capitala puteam gasi mai ieftin dar am fost pusi in garda ca s-ar putea sa nu ne oprim pentru shopping acolo. Am chill-uit restul zilei iar seara, la apus ne-am plimbat pe plaja si am facut poze. Localnicii s-au mai rarit ca maine tre' sa se duca la munca. Gata weekendul. Am luat cina la restaurantul Gourmet. Service ireprosabil. Foarte placuta atmosfera. Era obligatoriu ca barbatii sa aibe pantaloni lungi. Am fost la 4 ace. In camera aranjasem sa ne pregateasca jacuzzi-ul. Sampanie la rece, petale de trandafir, spuma... stiti voi...

Luni - Septembrie 16. Ziua a treia.

Ne-am trezit la 5:45 si ne-am pregatit sa mergem pe plaja. Pentru a doua oara in viata am vazut rasaritul de soare. Prima oara din tren, in Baragan, in drum spre tara, acum multi ani. Si acum pentru prima oara la mare. Incantator.

La 11:10 plecam la prima activitate: zipline.
Intram adanc in teritoriu si putem vedea pe indelete cum sta treaba. E saracie. Microbuzul ne lasa in fata unei case de unde ne ia un camion a carui platforma a fost amenajata cu banci si acoperis. Incepe drumul prin jungla. Ghidul ne arata arbori de cacao, arbori de cafea si bananineri. Glumeste si traduce si pentru americani: in arborele de cacao cresc bomboanele M&M iar in arborele de cafea creste Starbucks-ul. Drumul e un adevarat bumpy ride si nu inteleg de ce trebuie sa fi fraier sa platesti o excursie separata pentru safari. Primesti asta in drum spre zipline.

Oricum trecem si de locatiile pentru safari sau alea cu aia de vor sa vada cum traiesc localnicii si cum se extrage melasa din trestia de zahar. Noi mergem la varf, acolo unde suntem inhamati si ni se tine un curs de instructaj. Totul e punctat cu precizari caterincoase gen "eventualii supravietuitori", "if you make it back", etc. Unul din baieti se urca pe snur si ne arata worst case scenarios. Incepem sa zambim stramb. Ma imbarbatez la gandul ca daca sunt copii, ei au voie la primele 8 trasee din 12. Inseamna ca se poate. Radem pe sub mustati la rusoaica ce a venit in fusta scurta de blugi si in slapi. M-am dat eu primul. A fost usor. Imediat vine si Claudia si ii fac poza. Ma dau eu iarasi si apoi o filmez pe Claudia. Ii pasez aparatul foto si se duce ea prima pentru urmatoarele 3 trasee. Cel mai lung traseu are vreo 800 de metri si daca-mi amintesc bine esti suspendat la un moment dat la vreo 70 de metri deasupra unei vai prin care curge un rau. Al doilea traseu ca lungime are vreo 700 de metri. A fost spectaculos si incarcat de adrenalina. Ne-am distrat bun de tot. Am revenit la hotel unde am chill-uit pana la cina. Azi era Restaurantul Italian. La receptia VIP Claudia a precizat ca vrea rezervari la restaurante la ora 20:00 cu exceptia zilei de Miercuri, cand aveam sa mergem la Santo Domingo si am ajunge mai tarziu, la ora 21:00. Ni s-au facut rezervari. Ihim. Toate la ora 21 cu exceptia zilei de Miercuri cand era la ora 20. Ihim. Iara noi aia de facem complaint-uri on and on and on. La restaurantul Italienesc era cald ca in pielea lui Cotabita. Am vrut sa plec inainte de desert caci nu mai rezistam. Si tota lumea urla. Probabil in stil italienesc. Nu te auzeai decat daca urlai. Ce diferenta fata de o seara inainte la Gourmet, unde era romantic si linistit. Use the fucking A/C unit!!! Pastele au fost minunate si a trebuit sa ma opresc la jumatate doar fiindca stiam ca am sa le halesc pe toate si am sa mai cer si o sa ma doar-n burta de o sa ma urasc. Dar asta e din alte vremuri, nu mai fac eu erori din alea. Hai la somn ca maine dis de dimineata plecam la Bucale, la capitala.

Marti - Septembrie 17. Ziua a patra.

Trezirea la sase fara un sfert sa vedem rasaritul pe plaja. Mancam pizza luata de aseara si la ora 7 suntem in holul principal. La 7 si 10, exact cand trebuia vine un camion din ala care ne-a dus prin jungla. Deja era un cuplu de varsta mijlocie cu care am schimbat cateva vorbe caci fusesera cu noi si la zipline. Am mai luat 3 francezi de la hotelul Catalonia Bavaro si am plecat. Am plecat pana undeva pe marginea drumului unde erau deja 2 autocare. Am asteptat aproape o ora sa se stranga toti dobitocii si abia apoi am plecat. Ghidul batea in 30 de ani. Vorbea spaniola, engleza, franceza si italiana. Cursiv. Ne-a povestit istoria insulei la modul general cu specific pe orasul La Romana, cu numele dupa cantarul roman folosit de ei pentru cantarirea trestiei de zahar. Au si o statuie cu un car tras de boi, din alea folosite pentru trasnportul trestiei.

In Republica Dominicana economia e bazata pe turism, pe trestie de zahar, pe trabuce (e cel mai mare producator din lume), cafea, cacao si jucatori de baseball ( starul lui Toronto Blue Jays, Jose Bautista e din Santo Domingo). Salariul minim pe economie ar fi pe la $150/luna sau ceva de genul. Inainte de a ajunge in Santo Domingo ghidul ne-a povestit si de drama lui personala, de lipsa de acoperire a asigurari medicale ce o avea si a faptului ca i s-a cerut sa plateasca si aia si ailalta si sa mai dea si spaga doctoritei pentru a o insanatosi pe nevasta lui bolnava. I'm sorry, bro... dar tot atat primesti bacsis.
N-aveam cum sa nu comparam Santo Domingo cu Havana. Santo Domingo are prima biserica din Americi.

Nu e extraordinara dar e veche. Eu am crescut dupa blocuri gri si biserici din gros, din gros, boss, ca romanii-s pacatosi cu complex mioritic din rasa merinos... asa ca sunt satul de biserici. O gluma a ghidului era sa explice ca episcopul era si cu domnul si cu diavolul caci strangea si taxele. Asta e o gluma pentru dobitocii care nu inteleg ca pe vremea aia Biserica Catolica ERA Statul. Am apucat sa fac cateva poze in graba statuii lui Columb din piata si am crezut ca ne vom intoarce dar ghidul ne-a manat catre un magazin de suveniruri. Nu mi-a placut ca mi s-a parut ca era mana-n mana cu aia de acolo. Preturile la bijuterii si la piatra lor, ce se gaseste doar la ei, larimar erau aberante. Am gasit insa tablouri asemanatoare cu ce am cumparat si preturile erau sensibil mai mici. Asta e.
Next am fost la un mausoleu inchinat eroilor Aici s-a remarcat indeosebi un italian batran ce ne tot intra in poza. Mausoleul obisnuia sa fie... ghicit ce... da, o biserica. De data asta biserica iezuita. Jesu Cristu.
Dupa aia am fost la Muzeul dedicat calatoriilor lui Cristofor Columb aka Cristopher ColumbUS de la U.S. of A. aka Cristóbal Colón aka Cristóvão Colombo, pe numele lui adevarat de genovez Cristoforo Colombo. Mi-au atras atentia foile din jurnalul lui si harta insulei Tortuga.

Ghidul ne-a arata ghidusii specifice epocii precum si o seringa de tabla folosita la clisme. Gluma lui de ghid era ca "dureros nu? dar sunt unii carora le place, gen gheii". Lumea si-a incretit fruntile si s-au schimbat priviri: what did he say? Did he say?... HE FUCKING DID!
Dupa asta am fost sa mancam la restaurantul Tarzana, sau ceva de genul. Claudia a dat sa se aseze unde parea mai convenabil si era sa ma asez si eu cand descoper intr-o nisa capitonata cu piele alba, exact la un metru de mine 3 indivizi cu instrumente in maini. Claudia, hai ca ne-am pus langa boxe. Ne-am mutat. Era bufet. In Cuba am fost la o terasa in vechiul fort, de unde se vedea orasul si unde erai servit cu mancare buna in vecinatatea unor tunuri vechi. Supa a fost buna. Pe neasteptate muzicantii din Bremen au inceput sa scrasneasca din instrumente. Nu era aer conditionat si mureai incet. La masa, vizavi de mine unui pensionar i se facuse rau si se tinea de tample, stand cu ochii inchisi incercand sa-si revina. Am avut program artistic. Doua cupluri de dansatori de merengue.

Ah, si era sa uit. The fucking music! In general e raggaeton. Daca nu e raggaeton e ceva cu iz mexican. Eu cu Claudia denumeam muzica aia "hitul verii" caci pare acelasi cantec si la ei vara e all year round. Dar mai bine sa explice tata lor, Pablo Francisco.

De la restaurant, peste drum, am urcat niste scari pana intr-o alta piata unde troneaza casa fiului lui Columb, Diego... mare dregator la vremea lui.

Asta DA. Mi-a placut. Ai ce vedea acolo. In drum spre autocar am fost asaltati de copii cersetori. Astia vorbeau doar spaniola asa ca i-am vorbit in romaneste facandu-i sa se uite la mine ciudat. Un pusti tot baguia ceva si arata catre adidasii mei. Uite ca nu numai pustanii din Romania se impresioneaza la adidasii mei de firma contrafacuti. Pustiulica scoate o carpa de undeva si incepe sa-mi lustruiasca adidasii. M-a facut sa ma simt prost si l-am fortat sa se opreasca. In fata mea, un rus gras nu scapase de pusti si radea jenat in timp ce i se lustruiau pantofii. Am fost tentat sa las un parai lu pustiulica dar m-am razgandit. Daca ii dau bani isi va lua harfe de mare producator si va coninua sa faca bani "in strada". Asa... va avea posibilitatea sa mearga la o facultate si sa devina rocket surgeon sau ceva. M-am simtit mai bine. Simt ca mi-am adus aportul. Salvam lumea one soul at a time.
Mai departe am mers la Palacio Nacional, resedinta presedintelui Republicii Dominicane.

Cica, cu cativa ani inainte puteai sa si vizitezi dar s-au dus unii imbracati in paula goala si de atunci au zis ca si de la gard se vede bine. In drum spre casa au oprit pentru 30 de secunde in dreptul Farului lui Columb, un momnument terminat in 1992 celebrand 500 de ani de la descoperirea Indiei de catre "jurcahabarnuamundesuntdaroardcutupeu" Columb.

In fata, intr-un cort e si Papamobilul folosit de Papa Ioan Paul al 2lea la vizita. Un curios s-ar mira... Papa in vizita in... Republica Dominicana?... Asta e iar pentru ignoranti... poate daca ai intelege ce a insemnat pentru biserica catolica propavaduirea cuvantului domnului in Americi. Uuuuuh! Insula Espagnola a fost capul de pod. Ghidul ne-a anuntat ca am trecut pe langa niste pesteri, intr-un parc, unde indienii Taino obisnuieau sa se adaposteasca de uragane si sa se ascunda de omul alb ce propavaduia cuvantul domnului, si care i-a dus la extinctie. De aia nici nu conteaza in istoria insulei prea mult. Totul incepe cu Columb. Pana si ghidul parea sa vorbeasca dispretuitor despre ei. Iar el e descendent din negrii africani adusi ca sclavi. Imediat dupa plecare, la venire, ne-am oprit intr-o plaza de Mall. Am mers la veceu. La femei nu era lumina, nu erau servetele... nu era nimic. La barbati stateam si ma pisam cu gratie cand aud o voce de femeie. Ma intorc curios si vad ca doue femei de servici palavrageau in timp ce intrau pe langa mine sa faca treaba. Interesant. La intoarcere ne-am oprit din nou acolo. Era si magazin de suveniruri dar si un magazin de tutungerie, iar intr-o parte era o fabrica de trabucuri unde am putut vedea live si in direct, pe viu si de la fata locului cum se ruleaza blunt-uri better than those bitches in Havana. Pe drum, Claudia a facut prin geamul de la autocar niste poze ireale ale cerului.

Infometati, la hotel ne-am napustit la bufet sa mancam ceva caci rezervarea la hotel era la 9 si ajunsesem pe la 7 inapoi. Dar la intrare ma trezesc ca nu am voie sa intru caci aveam un maiou pe mine si tre sa ai macar un tricou, sa-ti acopere umerii. Cui paula mea ii pasa? Dar ala nu stia multa engleza asa ca nu aveai cu cine vorbi. De oboseala si de nervi aveam chef de scandal asa ca ne-am certat un pic cu lumea pe acolo. Pana la urma am comandat Room Service caci oricum era acoperit de bratara de VIP. Vreo 5 meniuri, doar de al dreac. Nu am mai mers la restaurant.

Miercuri - Septembrie 18. Ziua a cincea.

Ca de obicei, trezirea sa vedem rasaritul si sa facem poze. Plouase iarasi in cursul noptii si gresia era cam uda si era sa dau cu paula de tavan daca nu ma sustinea moral consoarta. Pe plaja, gasesc o nuca de cocos in apa si fac poza cum o arunc in sus. Nu vreau sa o mai prind si o las sa PLEOSC! si ma scuipa cu apa si nisip pe pantalonii mei albi. Good game, moron. PE NISiPUL Argintiu... Petrecem timp de calitate in apa si pe chez-longue. La un moment dat, in apa, de peste parama ce delimita luciul de apa aferent fiecarui resort ne abordeaza o doamna in limba noastra-i o comoara in Republica Dominicana-nfundata. Eram primii romani ce-i auzea in cele 10 zile aici. Venise cu sotul, din Irlanda. Ea era la hotelul de langa, de 5 stele, si a stat la o distanta considerabila de zona de delimitare... caci apa marii avea doar 4 stele si jumatate pe partea noastra si nu voia sa se murdareasca. Am stat si eu la taclale vreo 20 de minute apoi m-am tirat pe mal. Claudia a venit si ea dupa vreo ora.
Urmatorul must do era sa facem parasailing. Tot concediul m-a obsedat felul cum pronuntau dominicanii para-sailing. Cumva par-a-sei-ling. Baietii astia ce vand chestii pe plaja sunt aia de nu se injosesc sa poarte uniforma si sa te ignore cand esti la masa, la bufet. Ei sunt liberi intreprinzatori. Sunt extrem de enervanti, de insistenti si de agasanti. N-au voie sa intre pe teritoriul hotelului asa ca urla la tine de langa valuri. Daca nu ma insel, daca luai de la hotel sa faci parasailing, tot cu smenarii aia, te costa cam $120 pentru 15 minute. Inca de cand am venit i-am cronometrat pe aia de se dadeau si calatoria dura cam 5-6 minute. Am negociat cu unu care a cerut $95 si nu voia sa lase mai jos de $75. L-am lasat sa dosepasca si l-am prins pe altul care ne-a rupt si bon pentru $65. Bine, hai! Ah, pai nu azi? Nu sunt pregatiti. Nu e bun vantul. Asa era, nu vazusem pe nimeni sa faca azi. Pai maine la 12. La VIP Lounge internetul era moccacino. Juca steaua cu Shalke si am zis sa vad si eu meciul pe net. Ajung acolo si ma informeaza Vecinul nostru de camera din Miami ca nu e curent. Normal!!!! Asteptam vreo 5 minute si vine curentul. Pornesc computerul si ma bag pe site-urile de specialitate. Porneste... se intrerupe. Nu mai merge. E blocat site-ul. Ma mut pe celalalt computer. La fel. la fel si pe celalalt. La fel si pe ultimul. Asta e. Hai inapoi la plaja. Internet gratis e gratis for a reason. E seara, hai sa facem un dus si sa ne pregatim sa mergem la cina. Nu e apa calda la dus. Jennifer, what the fuck? Va trimite pe cineva. In 5 minute. Uite ca vine. Se chinuie ceva dar rezolva. Claudia se baga la dus. Dupa un timp se aud dumnezei. Iar s-a oprit. Jennifer, WTF? Vin 2 baieti. Le ia vreo jumatate de ora dar rezolva. Jennifer vine sa verifice personal. E ok. Mergem la Sports Bar. Suntem directionati la o masa pe care, sub sticla sunt poze cu Real Madrid. Dintre toate echipele. Mancare naspa rau. Claudia nu se simte bine si plecam. Oricum era cald ca astia nu vor sa te jignesca pornind aerul conditionat.

Joi - Septembrie 19. Ziua a sasea.
Din nou pe plaja la rasarit. In spatele cladirii e un magar legat de un palmier ce haleste iarba aspra. Luam cafea de la VIP Lounge. Femeia de acolo ma intreaba daca vreau zahar sau indulcitor. Zahar. Mi-l intinde, ma priveste in ochi si-mi precizeaza Azucar Moreno. Brown Sugar. Get it? Yeaaah.... I get it. Bem cafea pe balcon si fumam o tigara pentru efectele laxative. Claudia lasase paine pe balcon sa manance porumbeii. Porumbeii n-au mancat dar acum e plin de furnici. Hai la plaja. Pentru prima oara n-a plouat in cursul noptii, nu e deloc varza pe mal si apa e cum trebuie. Claudia prinde curaj si incepe sa se aventureze mai in larg, luand ca reper o geamandura. E mai usor sa inoti in apa sarata si asta o ajuta. Inot ca Jaques Ives Cousteau pierdut in peisajul submarin tern cand ma trezesc cu un peste in fata ochilor. E atat de ireal incat cred ca e o facatura a imaginatiei mele. Ca in filmele cu prosti clipesc sa dispara naluca dar cand deschid ochii vad dublu... sau vad doi? Vorbim de o fractiune de secunda... realizez ca-i pe bune si intind mana ca un copilandru sa il prind... sa-l mangai dupa urechi... Hamu... Hamu. Evident am prins doar apa dar ies repede la suprafata sa o anunt pe Claudia. Mergem in cautare si reusim sa-i mai vedem de cateva ori. Se face ora 12. E parasailing time. Nu-l mai gasim pe ala de ieri. Acum e altul. Asta pare seful si stramba din nas cand aude ca am negociat la 65 de parai si avem si bon. Tot incearca sa obtina $85... macar $75. Vede ca nu ii merge si ne mana ca pe oi la taiere. Go Go Go! Se poarta ca un carnat asa ca il sar de la spaga, desi ii aveam pregatiti. O barca ne ia de la mal si ne duce la salupa. Acolo ii preia pe aia de dinainte si noi ramanem. Doi baieti ne inhama cu repeziciune. Nu mi se pare foarte sigura treaba dar n-apuc sa mai gandesc multe ca deja plutim. De sus se vede mistoc. Nu-ti e totuna cand esti colo sus si vantul se opinteste in parasuta de paraie cordonul ala obimilcal. Dar chiar e tare. Am filmat si am facut poze. La un moment dat pe sub noi a trecut vaporasul ala de croaziera si lumea ne-a aclamat. E scurt... dar suficient. Ei oricum mint ca e cel putin 10 minute. Poate cu tot cu transport, dus si intors. Am lasat 3 dolari spaga lu baietii de pa salupa. Yo no soy el marinero. Yo soy el concierge.

Inainte de a pleca am cumparat ochelari si tub pentru snorkling. Cum Claudia invatase sa inoate... imediat a invatat sa faca si snorkling. Ne-a luat ceva timp dar apoi nu ne mai opreai. Am vazut si cativa pesti. Un pic mai tartziu ne-am bagat la o sesiune de inot si in piscina. Avem un Canon D20 waterproof deci am facut multe poze sub apa. Distractie mare.
La 21:30 aveam rezervare la Restaurantul Japonez. Un fel de mandria lu astia de la hotel. La 21:26 dam sa intram dar ne opreste un Cioaca din ala si ne zice ca la si jumatate, e prea devreme. Ma uit nauc la el apoi mi se ingusteaza privirea. Era plin de mese goale. I-am spus pe un ton rece ca am sa-i dau cacat daca in urmatoarele 4 minute nu se umplu mesele alea libere (vreo 6). Stam afara. Mai vine un cuplu rusesc. Ii intoarce si pe ei. La si 30 Cioaca iese si ne cheama. Avem loc langa soba lu BUCIcatarul sef, unde ne prepara mancare chiar in our fucking face. Dar n-am rabdare cu ei si ma indoiesc ca voi muri de dragul mancarii japoneze preparate de dominicanii astia. Refuz locurile indicate de el si ii zic ca vreau sa stau in coltul departat, la o masa de 2 persoane. Dintre toate mesele, scaunul meu era mai inalt decat celelalte. Il schimb. Dupa ce s-au cacat pe ei cu exactitatea lor, le-a luat 5 minute sa ne aduca apa. Era cald, evident... A/C... e o utopie. Mai trec inca 10 minute pana vine bucatarul. Are o fata de bisnitar. Incepe sa dea cu satarele in tabla sobei facand zgomot strident. Rade smekereste. Suntem pe teritoriul lui.

Langa noi... o familie de localnici se cam intinde cu rezervarea lor din seria de dinainte si astia incearca sa-i faca sa plece. Ii intreaba daca vor sa li se faca o poza cu propriul lor aparat. In spatele lor, Cioaca de la intrare se scalambaie, langa mine... intru si eu in poza asa ca privesc fara sentimente in obiectiv si le arat muie. Daca tot sunt in poza... Decidem cu vot unanim sa plecam. Mergem la bufet. Azi la pranz terminasem de mancat si aveam sucul in fata, urmand sa mergem sa alegem desrtul. Vine un ienicer si ne intreaba: are you done? Da. Si ia paharele de suc de pe masa si pleaca, lasand farfuriile pline de resturi de mancare. Siderati! In cladirea 7, la VIP descoperim ca magarul e inca acolo! Nu i-a dat nimeni apa toata ziua. Claudia face crize si merge sa faca plangere. Jennifer are liber azi si aia de acolo sunt depasiti de debitul verbal al Claudiei. Aduc o galeata de gunoi din camera si o umplu cu apa.

Ienicerul spune ca numele magarului e Wilheminio. Claudia il hraneste din mana cu mere si banane. Pana sa plecam magarul rastoarna galeata. Magarule!

Vineri - Septembrie 20. Ziua a saptea.
Anestezisti de ziua a saptea.
Trezirea la 6 fara un sfert conform programului. De data asta am zis sa inspectam si marea la ore matinale deci am mers echipati sa ne luam la tranta cu Neptun. Facem crize cand am vazut ca magarul de Wilheminio era inca acolo. Ne-am bucurat sa observam ca cineva ii mai adusese apa in ceva ce parea o vaza de flori. Apa marii era incredibil de placuta si clara. Chiar si la rasarit, cand Ra nici nu mijise bine ochiul, iti puteai vedea picioarele in apa. Cred ca la situatii de genul acesta se refereau cei ce laudau plaja din Punta Cana. Asa o fi in sezon. Toata dimineata am facut snorkling. Daca in urma cu o zi ne bucurasem la doi pesti rataciti pe soseaua de centuraazi am extins cercetarile in alta zona si am reusit sa dam peste un banc intreg. Era un banc sec, dar punch-line-ul era decent si am ras ultimul sa para ca am inteles duma. Erau vreo 4 specii de pesti, unii mari cat bratul. Noi suntem innebuniti dupa acvarii si acum inotam intr-unul imens.

Dupa pranz, pregatindu-ne de plecare am observat ca stapanul venise si-l luase Wilheminio. Macar atat. Jennifer ne-a lasat sa stam in camera pana la ora 14, desi ceck-out-ul e cu doua ore mai devreme. In holul principal, imediat ce am predat cheile a tunat... iar 10 minute mai tarziu a inceput o ploaie torentiala. Good. Fuck you! Dar karma e o curva penala.
Aeroportul din Punta Cana nu are aer conditionat, caci nu are ferestre. In schimb are niste elice de Titanic pe post de ventilatoare ce produc un curent de aer cat Humboldt.

Imbarcarea in avion se face cu o ora inainte, la 17:10. Ce noroc. Sau nu. Ne bucuram ca avionul e nou si scaunele sunt un pic mai confortabile decat la venire. Dar A/C-ul a mers in blana si a fost retardat de frig tot zborul. Dar stai ca nu am zburat inca. Karma. Din cauza furtunii am decolat cu aproape o ora intarziere. E ok, nu? Oricum mergem acasa. Dar si in Toronto e furtuna cu tunete si fulgere, Zeus iar s-a imbatat si face scandal ca Hera nu a sters praful de pe bibilouri. La Pearson vamesii se misca eficient si nu se caca pe ei. Reamintesc ca datoria statului e sa vamuiasca. Stam sa vina bagajele. Si stam. Baaaa... si stam. Pana la urma Mumble mormaie ceva in difuzoare din care se intelege doar ca e o problema si nu vin bagajele. De nervi scuip pe jos. Ma duc sa intreb pe cineva. Nimeresc la tejgheaua lu' American Airlines. O okioasa statea la un pahar de vorba cu un umflat. Ii intreb ce se intampla dar umflatul ma intreaba cu ce Linie am zburat. N-am chef de de fazele astea si devin gretos. Okioasa nu pare sa-l sustina pe umflat si-mi povesteste ca de obicei daca sunt fulgere nu sunt lasati descarcatorii sa downloadeze bagajele de pe site-ul avionului. Deci acum asteptam sa se milostiveasca domnul de noi si sa opreasca ploaia sa mai ude recoltele. Bag paula in el de grau. Il umilesc din vorbe pe umflat si-i stric ziua, apoi plec. Ma simt mai bine.
Inca o ora pierduta si in aeroportul din Toronto. Am mai avut niste probleme in a gasi masina la Park'n Fly dar a mers decent. La 1:30 noaptea am ajuns acasa, cand trebuie sa fi ajuns pe la 23:30. Fetita e in regula si nu pare suparata pe noi. Acvariul insa e ... nici nu stiu cum sa explic. Pacat ca nu am facut o poza. Cat-sitter-ele au bagat la mancare de s-a facut o mazga pe pietris si pe decor... incredibil. A doua zi l-am curatat. Mazga era atat de lipicioasa incat luai pietre o data cu ea. Era atat de densa incat am scos apa cu minciogul. Adica am scos apa cu ciurul, cu sita. Ireal. Dar pestii erau in viata, plasand fete pe soseaua de centura a capitalei.
Unul din primele lucruri pe care le-am apreciat la intoarcere in TO a fost costumer service-ul de calitate. Nu m-as fi gandit. La ultimul pranz, la bufet, un rus ce semana cu Leana de la Vacanta Mare li se adresa chelnerilor cu "Amiga, cafe!" Il suspectez ca era prost si nu facea diferenta dintre Amigo si Amiga... dar sa faci pe prostul si sa le spui Amiga pentru ai enerva e o idee geniala. Deci Spasiba, gospodin Ivan!

Gata cu concediu. Back to work. Back to reality.

PS: Am dat jos A/C-ul din geam, deci e oficial.