Friday 10 December 2010

Mda... ata ete....

Aproape o saptamana de cand am revenit in comuna Torontesti, judetul Ontario. Am fost foarte ocupati in a imbunatati apartamentul caci...
Dar sa o luam mai din urma. La facutul bagajelor ne-am pomenit cu un bagaj de 23 kg si unul de 30 kg. Cum eram multi de fata, au fost multe pareri dar eu am urlat cel mai tare si m-am ocupat personal de problema. Ce naiba, doar am o diploma de inginer. Si una de Master in managementul Administratiei Publice, dar pe aia nu am ridicat-o caci nu aveam poze. Deci n-am aplicat cunostinte de master ci doar de inginer. La gata, doua bagaje de 23 si ceva kg. Ajungem la aeroport, primul bagaj pe cantar: 25.5 kg. Cantarul de acasa mintea ca Basescu. Doamna ne anunta ca ne va costa 115 euro daca bagajul depaseste. Se ofera sa ne pasuiasca daca macar bagajele de mana se incadreaza in 8 kg. Era clar ca daCA CAntarul ne-a furat cu 2 kile la bagajele de cala nea furat si la bagajele de mana. Claudia a inceput sa se certe cu femeia in timp ce eu ma gandeam la ce naiba sa mai renuntam. In final am lasat niste pulovere, ghetele din picioare (inlocuindu-le cu ghetele de basket) precum si tuica unkiului Jan. La gata, doar unul avea 23 kg, celalalt era neatins. Constiincioasa, functionara mi-a cantarit si bagajele de mana: 8 kilos- sharp! Apoi m-am dus inapoi la familie si am bagat o parte din lucruri inapoi. Pai nu? Ori suntem golani, ori nu mai suntem. Timpul de asteptare a trecut extrem de repede si dupa imbratisari si pupaturi si plansete de rigoare am plecat la imbarcare. La verificarea pasapoartelor alta divergenta. Fatuca ce verifica pasapoartele statea sprijinita de un chiosc din ala, aratand foarte plictisita. Claudia nici n-a bagat-o in seama si si-a continuat drumul spre masina cu raze X. Gospodina a inceput sa scoata sunete afectate, cum ca ce facem? Nu o vedem? Cum trecem ashea?... Pai daca arati de parca iti vine sa te caci, ce vrei de la noi... numa oficial nu aratai. Am ajuns imediat la Munchen si am identificat poarta unde ne vom imbarca. Am luat micul dejun la o terasa cocheta unde am mancat bine pe 9 euro de persoana, cafeaua inclusa. Felul ciudat in care ma lua somnul pe toata durata vacantei a lucrat pentru mine de data aceasta caci in seara de dinaintea plecarii am adormit pe la 20:30 si m-am trezit la 1:30.Deci eu eram fresh. Claudia dormise doar o ora si mai era si racita. Marfa.
Cand am facut check-in-ul pe siteul Lufthansa cu o zi inainte, am observat ca nu mi-au dat posibilitatea sa aleg locurile in avionul Munchen-TO, si nu aveam locuri unul langa altul. Deci, cu cca o ora jumatate inainte de imbarcare, la ghiseul de la poarta si-a facut aparitia un neamt germanic, inalt, blond si cu barbie patrata ce nu era dar arata gay. Arata exact ca Poponautul-Sef, fostul meu Stupidvisor. Si ma pun la rand sa imi rezolv cu locurile in avion. Si ce aud eu? O femeie batrana il intrebase ceva si nu cunoastea engleza deloc. Olie, the gay looking poponar, i-a explicat ce si cum iar la final o intreaba daca a anderstenduit.Da . Sigur? Da. Sigur? Da. Iar el, superior , a incheiat: “you SHOULD understand, you have a US visa in ur passport. You SHOULD understand”. WOOOOOOOOOOWWWWW! Costumer care, huh? Urmatoarea e tot o batrana. Adevarul e ca nici poponautul n-are cu cine, asta e marfa. Auzi dialog cu batranica no.2: How may i help you?... No, I don’t speak Romanian. Batranica probabil mergea la copii in Canada, sa aibe grija de nepotei si era nesigura pe ea. Eram gata sa ma deconspir CA COncetatean dar nu a mai fost nevoie. Cu mine poponarul nu s-a futut in cur si m-a rezolvat in doi timpi si trei miscari. Huh, cum a sunat asta?
Drumul asta a fost mai lung si mai greu. Am invatat de la Fratele Lip sa nu ma abtin si sa dau basini cu susta in avion. Am executat si nu am avut probleme, am avut curaj sa beau si cafea fierbinte, ma-ntelegi? La coborare, nu stiu ce mortii ma-sii a facut chilotul dar am simtit ca-mi explodeaza capul si urechile. Abia mi-am revenit. La Pearson Airport, duminica dupa-amiaza e foarte aglomerata, dar verificarea pasapoartelor a durat ffffff putin. Si statul canadian are datoria sa vamuiasca dar fiind foarte aglomerat nu a verificat nici o geanta, la nimeni. Numa bine, ca aveam 2 chinezi ascunsi in bagajul de mana. Romanaches ne-au imbarcat in masina lor si am luat-o in viteza spre casa. Si aici revenim la prima fraza a postarii... apartamentul arata dezolant. Dezolant de gol, dezolant de murdar, dezolant de imbacsit cu mirosuri dubioase... si o senzatie de nefamiliar. Pisicile ne-au intampinat cu indiferenta ceea ce a dezamagit-o crunt pe Claudia. Eneida si Matei Corvin erau mandrii ca pisicile roiau in jurul lor ignorandu-si mama de drept (eu si Claudia). O zi mai tarziu totul a revenit la normal. Nu stiu cum a reusit Eneida, dar Fetitza s-a ingrasat visibil. Iar Tigrutza, care era destul de rubensiana a devenit si mai BBM. Bagajele noastre au fost neincapatoare fiindca am adus perdele si lenjerie de pat facuta de mama. Am dat o fuga la Ikea si am cumparat sine pentru perdea. Am muncit la greu, am bortelit tavanul si acum arata marfa. Cateva fire trase deja la perdele, caci matzele au tinut mortis sa-si puna amprenta, dar totul e bine. Am facut curatenie de Pasti si acum e iar “acasa”.
Am inceput munca. La mine totul e neschimbat ceea ce e bine. Claudiei i-au schimbat siteul, ceea ce e iarasi bine caci ceruse lucrul acesta iar acum e pentru o saptamana in Downtown, apoi mai vedem. Am fost si la banca, la sucursala de la Kennedy si Ellesmere, unde era indianul Rajkapur. Dar nu mai era acolo iar un canadez pe la 30 de ani era in training, dar la costum... daca ma intelegi. Cum a spus si Claudia...I-au dat o sansa, l-au tinut pe Rajkapur in probe un an si jumatate apoi l-au trimis cu vaca... vaca fiind sfanta, bine-nteles.
A venit iarna in TO. Azi dimineata la ora 9 erau -16. Se anunta o iarna grea, la fel ca atunci cand am venit in Canada. Dar de data asta e cald in apartament ...
N-am s-o ard conclusiv dar nici nu vreau s-o las in coada de peste. Ideea e ca mi se pare ca o data cu aceasta vizita in Romania s-a incheiat un ciclu menstrual in viata mea si a Claudiei ca emigranti in Canada. Orice blog are o perioada de ardere iar al meu si-a cam terminat combustibilul. Multumesc frumos celor care l-au citit, si l-au apreciat. Majoritatea intamplarilor nu au fost placute de accea nu ma bucur ca am avut ce povesti, dar asa sunt eu- dereglat, gasesc o parte amuzanta in lucrurile la care altii fac atac de cord de la nervi.
Numai de bine de la Varahills.

5 comments:

That would be me. said...

Pai e pacat daca te opresti aici, te pusesem si in RSS. Bafta.

Nightclaw said...

Salut Paul,
Am citit dintr-o rasuflare intamplarile voastre si mi-ar fi facut placere sa nu te opresti aici cu scrisul.Pentru orice eventualitate iti las adresa mea de mail (sclaudiu82@yahoo.com) si mi-ar place sa mai corespondam din cand in cand mai ales ca voi ajunge si eu la anul cam pe vremea asta in Torontesti :D.

P.S.Poate facem si cate un basket cu "varu'Gonzales" mai ales pt ca voi sta in Woodbridge pt inceput :D

Bafta si la cat mai multe intamplari fericite ;)

Claudiu

Unknown said...

No, nonononono... Pai ce facem aici? Doar ce incepusem sa imi fac un pic de curaj cu emigrarea.... Nu se poate sa ne lasi cu ochii in soare! Eu, Oxi si Pirpir (pisoaiele) te urmaream ca pe House! Inteleg ca se termina sezonu si e nevoie de o pauza dar nu intrerupe serialu'!

Chrislord said...

da-mi un telefon, da vezi sa nu fie ieftin

paulvarahil said...

:(
De ceva timp ma gandeam sa ma opresc din scris caci, lucru ce ma bucura, nu mai am subiecte ca altadata. Si nici nu vreau sa scriu fortat doar de dragul de a face norma.
As putea sa spun ca am sa mai scriu daca se iveste ceva, dar nici nu vreau sa mint.
@chrislord
Iti dau un blackberry in stare exceptionala... si nici abonamentul nu e scump... si mai ai cam 6 luni de contract... iar apoi poti sa negociezi cu Bell sa-ti iei Iphone 7.
PS: te sun Luni

Decada

A trecut o decada de parca ar fi trecut 10 ani de zile. Ca la liceu, primii 4 ani sunt mai grei... Imi amintesc inca meclele celor doi r...