The ducks come from the trucks (v 4.2014)

Episodul IV: O noua Speranta
In care intr-o galaxie nu chiar asa de indepartata eroii nostri trec muntii ca doar ei nu's Mahomed sa vina muntii la ei. In care eroii iau pe adidasi roua din iarba de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana apoi baga o ciorba si o ceafa de porc la Tabernus-ul de langa intrare. Rew, Rew, Return to Innocence... intoarcere in timp. Tara Hategului. Drumul catre Sarmizegetusa Regia. Popasul Dacilor. Fratioare, dacii astia construiau doar la Penthouse! Cetatea Blidarul - DOAR pe poteca. Costesti - Cetatuie si viteza de croaziera catre casa.

Nu sunt nici tracoman nici dacopat. Nu sunt nici prolatin. Imi place si sustin munca lui Napoleon Savescu, Daniel Roxin si restul ce participa la seria de documentare gen "Adevarul despre daci". Inteleg si ca se exagereaza pe anumite subiecte dar totodata se atrage atentia asupra unor elemente flagrant aberante din cartile noastre de istorie. Inca mai am ca Draft un articol in care mormaiam eu ceva despre arheologie si cum este ea perceputa gresit de catre marea majoritate a oamenilor. Dar intre timp bro Morgen Stern a terminat o facultate de istorie prin Anglia si mi-a povestit ce i s-a spus de catre profesor la prima ora de arheologie: "We're just guessing. And everybody's bias... Even I, your professor". Arheologia e pe baza de presupuneri si presupunerea cea mai logica devine... fapta. Mai ales in perioada istorica de dinaintea razboaielor dacice de unde au ramas extrem de putine izvoare istorice se speculeaza la greu, taberele folosindu-se de lipsa de izvoare concludente ca adevarate dovezi. Doar ca lipsa de izvoare lucreaza pentru amandoua taberele.

Din Canada nu parea atat de usor sa ajungi sa vizitezi Sarmizegetusa Regia. Chiar deloc. Chiar stiind ca mergem in tara, erau prea multe posibilitati sa nu avem cum sa ajungem. Si totusi am fost. Nu stiu cum sa explic motivatia noastra dar simteam ca trebuie sa mergem sa vizitam la fel cum simtim ca trebuie sa mergem o data-n viata la Giza, la Machu Pichu sau in Bora-Bora.
Am plecat in Sambata de dinainte de 1 Mai. Eu, Claudia si cumnatul. Venind dinspre Resita esti "nevoit" sa treci pe langa Sarmizegetusa Ulpia Traiana, situl arheologic fiind exact pe marginea drumului national 68. Era inca dimineata si nu era inca multa lume la vizitat. Nu stiu daca inca se mai practica dar pe vremea cand eram prin clasa a 4a se faceau excursii cu scoala. Un fel de turneu in care se bifau pe Fast Forward Ulpia Traiana, Castelul Huniazilor, muzeul din Deva si daca mai era timp... Cetatea Devei. La Ulpia Traiana credeam ca vazusem totul, inca am niste amintiri destul de vii de atunci... dar ce credeam eu ca sunt ruinele vreunui castru roman obisnuit erau de fapt ruinele unui oras mult mai intins. De fapt, atunci, cu scoala, ne-au manat ca pe oi sa vedem amfiteatrul. Apoi transhumanta rapida catre Castelul Huniazilor. Aveam sa descopar cu placere ca e mult mai mult de vazut. Intrarea e 10 lei dar daca vrei sa faci poze exista o Taxa Foto in valoare de 15 lei!!Am mai cumparat magneti suvenir si doua brosuri.

La sfarsit am tras o fuga pana la Muzeul din sat. Destul de slabut. Biletul de intrare la sit include si vizita la muzeu. Mi-a placut vitrina cu jocurile de noroc. Am ramas surprins sa vad jocul de "moara", sau cum se numeste el la fel cum am ramas surprins sa citesc o carte cu Winetou si sa aflu ca unele personaje ce erau nemti jucau "66" un joc de carti la care-s... probabil cel mai bun din lume. Interesante erau si cele 2 babaroase din poza ce am bagat-o care cica erau autentice, gasite la sit, si in plus... unul era masluit. Superb sau ce? In parcare am intalnit si un dac autentic:

Dupa ce am bagat un brunch la tabernus-ul din stanga intrarii ne-am incolonat sub Vulturul legiunii 3.14 Ford Mondeo si am penetrat Portile de Fier ale Transilvaniei. De la Hateg se vad mistoc de tot muntii aia, care sper sa nu gresesc, reprezentau Parcul National Gradistea Muncelului - Cioclovina.

La iesirea din Costesti am gasit pensiunea Popasul Dacilor care arata misto. Planul era sa vizitam in cursul zilei curente Samizegetusa Regia, sa stam peste noapte la pensiune iar a doua zi, cu forte proaspete, sa mergem la Blidaru si la Cetatuie. Ni se spune ca pentru rezervare tre' sa trecem ulita si sa vorbim cu cineva de la Bar. Barul era exact vizavi de pensiune si m-am uitat cu atentie la cei doi sateni alcoolisti ce incepusera devreme fiindca, nu-i asa... e grea viata la tara. Mi-am instiintat repede companionii ca nu pare smecherie sa te destinzi la pensiune vizavi de bodega locala intr-o zi de Sambata. Norocul face ca doamna care se ocupa de cazare sa ne intrebe daca vrem la acest Popas al Dacilor sau la cel "de sus". Am ales cel "de sus" fiindca, nu-i asa, suntem mai aproape de zei. Celalalt popas al dacilor era o pensiune mai simpla decat sora ei de mai la vale si se afla la iesirea din satul Gradistea de Sus. Undeva pe dreapta ne-am holbat uimiti la un... castel. Era proprietate privata dar era ceva iesit din comun. Numai scarile alea ar costa o gramada de bani. Din pacate am uitat sa o intrebam pe doamna de la pensiune care e povestea acelui castel. A doua zi, inainte sa urcam pe poteca pana la Blidaru am intrebat un localnic dar cunostiintele lui erau vagi si stia doar ca ar fi casa unui doctor roman din America.

Ne-am luat in primire camera apoi am plecat sa ne atingem scopul vizitei. De la pensiune sunt circa 5 kilometri pana la Regia. Drumul "principal" coteste dreapta iar turistul urmeaza o vaioaga catre stanga. Drumul e pietruit si s-a mers incet dar ok.

La portile cetatii e amenajata o parcare. Sunt vreo doua casute de lemn pentru Casa de bilete si pentru jandarmi. Da, situl arheologic e acum un administrarea consiliului local si exista paza permanenta. Sunt oameni de paza ce-ti atrag atentia sa nu te urci pe ruine. Civilizat. Liniste. Intrarea 5 lei. Taxa foto doar pentru filmarile comerciale.
Liniste, asta e primul lucru ce-l remarci cand ajungi. Doar o mana de turisti la ora aceea... cred ca era aproape 4 PM. Aveau sa mai vina insa. Al doilea lucru ce-l remarci este ca... asta e tot. Cam ce vezi in poze... cam asta e toata duda. Vizual vorbind. Tre' sa fi cocalar hardcore sa nu intelegi importanta locului pentru istoria romaneasca. Romanii invingatori au nivelat terenul... nu au ramas decat fundatiile cladirilor de alta data. Toate desenele cladirilor sunt de fapt propuneri de reconstituire. Nimeni nu stie cum aratau cladirile. In plus e binecunoscut faptul ca abia sub 10% a fost descoperit si ca arheologii au de muncit enorm pana sa valorifice toata bogatia arheologica din zona. Pot sa spun ca am chill-uit. A fost placut si interesant. Programul de vizitare se incheia la 6 pm asa ca pe la fara 5 ne-am indreptat catre iesire.

Inainte sa plecam am observat-o pe doamna din imaginea de mai jos cum se conecta la fiecare ruina in parte. Se prindea cu palmele de piatra intr-o maniera pregatitoare, palpand si tatonand ca si halterofilii inainte de efortul suprem.

La pensiune era plin de flamanzi... nu doar din cei care erau si cazati iar doamna nu mai prididea cu scuzele, caci era singura si nu mai facea fata. Cumnatu venise pregatit cu o plasa plina de Tuborg asa ca am lucrat din greu pentru chakre. Tare placut la pensiune acolo. Noaptea, cald in camera, caldura mergea in blana. Doamna ne-a spus sa mai inchidem din robinet daca ne e prea cald. Ma trezesc la un moment dat si ma duc sa ma pis. Inainte sa ma bag in pat remarc faptul ca cumnata-miu n-a mai putut de cald si a crapat geamul iar acum e cam racoare. Semi-adormit ma uit prin perdea si ma intreb secunde bune ce sa fac. Il las deschis si adorm. Dimineata, la micul dejun, il intreb pe cumnat: ti-a fost cald, ai deschis geamul? El, cica: TU l-ai deschis! Cum dreac sa-l deschid eu? Tu l-ai deschis. Nu, tu l-ai deschis... te-am vazut eu. Bai frate... cat am baut eu de fapt? Nici nu-mi dadeam seama daca ma troll-a sau vorbea pe bune. Apoi mi-am dat seama. Geamul fusese deschis tot timpul iar el ma vazuse umbland pe la perdea si a tras o concluzie.
Dupa micul dejun am plecat cu forte proaspete catre cetatea Blidaru. Doar cumnata-miu stia ca vom trebui sa mergem pe jos. Lasam masina pe marginea drumului si avem o intalnire de gradul 3 cu un UFO. Noroc ca am apucat sa-i facem si poza.

Cetatea Blidaru. Acces DOAR pe poteca. 2 km. 50 de minute. Uaaaaaaaaaa. Fratioare... nu vorbim de o plimbare de seara prin Centrul Vechi ci urcus prin padure. Trekking. Claudia s-a prins dupa prima suta de metri ca e cam nasol si ne-a anuntat ca ea nu mai vine. Am reusit sa o pacalim sa continue. A ajuns sa ne strige ca am mintit-o si, dupa ce am trecut de the point of no return a inceput sa ne injure. Mai erau si persoane ce se intorceau. Intrebam cat mai e pana la cetate dar aprecierile lor pareau eronate caci sambagpula daca mai ajungeam acolo. Pana la urma Claudia a renuntat. S-a pus jos si a spus ca nu mai merge niciunde. Frate-su a luat-o inainte si s-a intalnit cu un alt cuplu ce cobora. Acelasi cuplu ne-au servit o poveste menita sa ne imbarbateze. Mai 5-10 minute. Mai e de urcat coama aceasta apoi e drum lin pana la cetate. Astia au fost singurii ce au explicat corect. Am ajuns in vreo ora si 20 de minute. Cetatea Blidaru nu a fost decat o fortareata. Cu caracter strict militar. Nici din ea nu a ramas mare lucru. Asta-i nasol la ruinele dacice. Pe langa ca nici nu-s atat de numeroase nici n-au ramas multe lucruri intregi. Doar ziduri seci. Prin padure gasisem si inscriptii pe scoarta copacilor. Legionarii romani ce urcasera si ei "doar pe poteca" sa asedieze cetatea isi crestasera numele pe scoarta copacilor.

Numa' glume din astea de cacat circulau. Totul era legat de daci si de romani. Frazele incepeau cu "Noi, dacii"... etc. La vale a fost mai usor dar tot ne-a luat cam 35 de minute. Deja ni se taiase elanul dar stiam ca pana la Cetatea Costesti poti merge cu masina. Poti pe dreacu. Am reusit sa urcam pana unde se termina casele, unde e si un chiosc cu suveniruri religioase. De acolo... iar pe jos. La deal. Apoi ajungi la o bariera unde drumul de tara se si termina. De la bariera... urci iarasi... doar ca e si mai pieptis ca pana acum. Claudia se enerveaza ca iar am mintit-o si se tranteste in iarba. Eu si cu cumnata-miu mergem repede sa facem niste poze. Inainte sa ne indepartam mai aruncam vorbe incurajatoare catre Claudia care decide ca merita sa urce si ultima suta de metri. Cetatea de la Costesti a fost, se pare, prima capitala a regatului dac, in timpul lui Burebista. Ce view incredibil e din turnul acela. Incredibile toate cetatile astea din zona... toate sus la ultimul etaj. Incredibil! Si din nou, acelasi regret... prea putin ramas in urma. Nici macar numele dacic al cetatilor de la Blidaru sau Costesti nu e stiut.

Si asta a fost. Drum intins spre casa. N-a fost rau deloc. Reusisem sa mergem si am prins vreme superba si ne-am simtit excelent.

Stai ca avem planuri mari si de 1 Mai. Dar degeaba... va ploua la greuceanu. Las' ca-i bun pentru recolte... Oh, da!
(va urma)

De colo-colo (v3.2014)

Scrisoarea a IIIa
In care eroii ajung la alt nivel. La multi ani, sor'mea!. Circula zvonul ca Hristos a inviat. Expansiunea catre Severin unde odata banul facea legea. Pe reveneala se face popas la umbra statuii lui Hercule si un drum inutil la Timisoara. The flop, the turn, the river. Sa curga berea si amintirile de pe front. Unde poetul lasa lenea la o parte si adauga si niste poze. Bratul lung al legii ma mai mangaie inca o data pe prohab.

Unii resiteni merg pe munte, pe Semenic, la fel cum altii merg prin parc. Noi nu prea am mers pe munte si de aceea, fiindca e totusi atat de aproape am spus ca merita sa mergem. Pe 18 Aprilie era ziua sora-mii si parea ocazia perfecta sa dam o fuga pana acolo. Nu era neaparat frig in oras dar ploua. Ne-am imbarcat in Fordul cumnatului s-am plecat. Prima oprire am facut-o la Valiug unde am coborat pana pe pontonul de la Bambbo Outdoor. Ploua marunt si des dar tot am stat sa facem niste poze.

In final n-am mai urcat pana la Trei Ape ci am facut cale intoarsa si apoi am luat-o pe drumul catre varf, catre succes, catre faima... ah, nu... ci catre Muntele Semenic. Pe drum am facut o oprire sa facem niste poze la vaile acoperite de ceata ce incepea sa se risipeasca.

Nici pe Semenic nu am stat foarte mult. Era mult mai frig si batea un vant din ala imputit. Mai erau portiuni cu zapada si companionii mei chiar s-au supus unor tiruri de artilerie cu bulgari.

La coborare ne-am oprit la Gasthof Tirol, o pensiune misto cu infuzii germanice. Fetele si baietii ce lucreaza acolo sunt imbracati ca tirolezii. Am bagat o ciorba de fasole cu ciolan si o ceafa de porc cu cartofi prajiti. La gata nu las, se pare, destul ciubuc. Nevasta-mea incepe sa-mi strige ca ieri, la Pizza 2Go (un nume imbecil ales din lipsa bunei intelegeri al termenului "2Go") nu am lasat-o sa injumatateasca ciubucul lasat unei chelnerite ce mai bine se lasa de meserie. In zilele ce au urmat Claudia a povestit la toti cum eu am lasat prea putin bacsis la oamenii aia faini de la Gasthof Tirol dar in schimb am premiat-o pe aia, vai de capul ei. Ba, baieti... daca v-ati ofticat ca nu v-am lasat destul bacsis... treceti peste si, oricum, n-am facut-o intentionat.

Apoi a venit Pastele cu toate aspectele ce tin de cultura zombie. Am vizitat familia si ne-am intalnit cu nasii. E Romania, deci mancarea e mancare, bautura e bautura. Ca veni vorba. M-a ingrasat mama. Cat am stat in Romania am pus cateva kile consistente. M-am dezobisnuit sa mananc des felul I si felul II. A doua zi de Paste s-a mers in vizita la Severin, la unchiul Claudiei. In drum ne-am oprit la Cascada Bigar considerata de site-ul The World Geography drept cea mai mizda cascada din Univers, inainte de Big Bang. Pitorescul e la tot pasul si Cheile Minisului sunt destul de interesante.

Cascada e interesanta dar nu e incredibila. Sa poti sa faci o poza decenta esti nevoit sa cobori pe malul apei dar eu n-aveam chef de acrobatii. Foarte multa lume a profitat de ziua aceea frumoasa sa incalece Paralela 45 si sa se holbeze la cascada.
Noi ne-am continuat drumul si fara sa mai facem opriri am ajuns la Severin. Dupa ce ne-am cazat la rude am iesit la plimbare prin oras. Prin Centru, prin port apoi am baut o cafea si un suc la terasa de fitze Barcelona, sau ceva de genul. In subconstient stiam ca am sa ajung acolo si venisem echipat cu tricoul meu blau-grana. De incheiere am mai bagat niste kilometri pe jos pana la si pe bulevardul ala facut doar pentru pietoni acum... nu stiu exact cum se numeste locatia. Oricum, interesant. Imi place Severinul. Amuzant e sa auzi localnicii numindu-l "oras-mort". Pai daca Severinul e oras mort inseamna ca Resita e oale si ulcele.

Planul era ca a doua zi sa plecam dis de dimineata sa facem o scurta oprire in Baile Herculane si apoi sa ne continuam drumul spre Timisoara, unde sa ne plimbam prin magazine. Eh, n-a prea iesit. Am plecat mai tarziu ceea ce nu a fost chiar rau caci timpul a fost "irosit" pe mic dejun si leneveala la ultimile taclale cu neamurile. In Herculane ne-am oprit in Piata Hercules unde ne-am tras in poza din nou cu Statuia lui Hercule si apoi am facut plinul bidoanelor aduse de acasa special cu apa de la fantana publica din Herculane.

Am o fascinatie deosebita pentru Baile Herculane si pentru Drobeta Turnu Severin. Totul vine, bine-nteles, din copilarie. Cand mergeam la tara, la sat... una din placerile calatoriei cu trenul era sa vad Dunarea dar si scurta oprire in vechea gara din Herculane era la fel de plina de importanta. Mai ajuta ca tata imi spunea ca acolo a trait Hercule... pe vremea romanilor. LOL.
Drmul spre Timisoara a parut extrem de lung si am ajuns pe la 5 PM acolo. Indiferent ce planuri aveam nu am reusit decat sa ne intalnim cu cumnatu in Iulius Mall si sa mancam toti la gramada, la food court. Indiferent cat ne-am cacalit de la fiecare tejghea in parte, tot de la Bucataria romaneasca am luat. Nici astia nu cred in aer conditionat.
Pe la 7 seara cred ca eram deja in drum spre casa. In urmatoarele zile am reusit sa mai merg o data la poker cu baietii. De data asta a mers mai bine. Cand mai aveam cam 500 de chipsuri am castigat un All in si m-am ridicat. Apoi am prins un meci in care m-am dus din nou All in avand cred peste 2000 de chipsuri. Am castigat din nou. Ultimul meu meci l-am pierdut contra lui bro Nasz. Eu aveam 10- As iar el 10-Dama. Jos doi zecari. La river ii intra lu prost o Dama si face full. Hahhahaha!
Cum recomandase doamna cu chakrele am continuat sa beau bere constant. Intr-o noapte ploioasa m-am intins la bere in fata la Ada impreuna cu bro Morgen Stern. Am depanat amintiri si povesti de razboi de pe terenul de basket pana la 5 dimineata. In alta noapte am baut la bro Buzone si pe la un 4 si ceva am luat-o si eu repejor spre casa. Pas intins si muzica tare in casti. Cand ajung pe la muzeu ma trage cineva violent de brat. Domnu! Domnu! Era un gabor. I-am si zis sincer: Sambagpula ce m-ai speriat! El ca cica a strigat dupa mine dar cum nu ma opream a fugit dupa mine si abia cand m-a prins a vazut ca aveam Beats by Dre coenctate la timpan. Il stiam pe gabor de undeva din trecut dar oricum nu-mi pasa. Si el si-a amintit de mine si m-a si intrebat: tu n-ai fost la Liceul 3? Nu fusesem si el a decis ca m-a confundat. Dar nu ma confundase. Am jucat atata basket la Liceul 3, atat afara cat si in sala incat omu o fi crezut ca fac scoala acolo. De la basket il stiam si eu. Faza tare e ca cineva din lista mea de Facebook i-a dat like la o poza... ceva cu copii... nu stiu, nu ma bag. V-am spus, e plin de sifoane si gabori. I-am dat buletinul expirat sa-mi scrie datele in timp ce asteptam cu permisul de conducere ontariot in mana... dar gaboru vigilent n-a observat ca am depasit termenul de garantie.
Hai acasa sa dormim ca in curand punem cap compas pe Tara Hategului.
(va urma)

Nicaieri nu-i ca acasa (v2.2014)

Episodul 2
In care eroii sunt placuti impresionati de urbea natala dar stramba din nas cand remarca aceeasi populatie ca in anii trecuti. Eroii duc lupte ca la Plevna si impotriva sistemului bancar romanesc. Wall street, you're next! Intalinirea cu familia. Cu baietii. Restaurantul romanesc... pardon, chinezesc. O prima saptamana calda sa moara canadienii de ciuda si o vizita la spital. Iar de incheiere, scotocind prin amintiri zambind tamp.


Am ajuns tarziu in noapte. De la aeroport ne-a luat fratele Claudiei. Eu am ramas la mama iar Claudia s-a dus la ai ei, asa cum era intelegerea. A doua zi am iesit in oras sa schimbam niste bani si sa incepem sa rezolvam nejte kestii. N-am zis la tovarasi ca vin in tara caci aveam de gand sa rezolv ce aveam de rezolvat si apoi sa-i caut eu. A fost suficient sa ies din casa o singura data ca am si fost strigat de la un geam. Eu oricum nu vad bine la departare dar mai imi batea si soleil-u' in ochi deci habar n-aveam cine e. Era bro Davidel si bro Nasz. Hai la o cafea. Hai ca vin. Maica-mea iesise sa plimbe PitBlu-ul lu' sora-mea si ma vede la geam si ma trimite cu forta in treaba mea, caci eram asteptat. Mai spre seara ma suna mama si-mi spune ca alti doi frati deja au fost acasa sa ma caute. Bun asa. E plin de sifoane si gabori.
Afara era placut, pe la 18-19C. Tocmai venisem din Canada unde ni s-a pus pe carici de vreme naspa. Printre lucrurile ce le-am uitat e faptul ca orasul e mititel si ajungi repede, chit ca mergi pe jos. Plecam cu jumatate de ora mai devreme si ajungeam in 7-8 minute. Ne-a luat ceva sa ne ajustam. Diferenta de fus orar nu ne-a afectat deloc... in Canada aveam un program asemanator. Pe drum bagai viteza, ca eu nu stiu sa merg ca un om normal si cand intrai prin magazinele sau bancile fara aer conditionat faceai condens instantaneu si stand la coada te sufocai incet. Am fost la o sucursala Alpha Bank unde putea a canal de la subsol incat iti venea sa vomiti. Doar la rugamintile noastre au dat drumul la un pic de aer. Donsoara ne-a explicat ca ei nu-i mai miroase fiindca s-a obisnuit. Apoi a zambit stramb dandu-si seama ca n-a iesit bine treaba. Acolo nici nu au ghisee. Au doar birouri si un scaun. Totul se discuta in gura mare si toti de la coada stiu cati bani ai in cont sau cati euro ai schimbat. Nu exagerez, functionara iti explica raspicat, sa auzi si tu si restul din cartier. Oricum, au maximum 2 ghisee si de obicei doar unul lucreaza.
Pe strada eram socat sa vad baietasii, toti trasi la indigo: adidasi de firma, blugi stramti, bluza de training de firma si o freza din aia asimetrica, de cocalar, cum vedeam la Bucurestenii din galeriile echipelor de fotbal. Absolut toata lumea vorbeste doar de bani. Pe strada, in casa, la terasa, la banca in fata blocului. Am vazut multe fete cunoscute pe care nu mai stiam unde sa le asez in puzzle. Nici nu conteaza.

Am fost cu nasii in oras la Restaurantul Chinezesc din oras. In ultima perioada am mancat mult de la okiosi. Am mers foarte des la food court-ul din food mart-ul okios Al Premium de la Eglinton si Warden. Mai ales ca gasisem acolo hot and sour soup aproape (aproape doar)ca la Cynthia's. Toate mancarurile de pe meniu aveau nume romanesti si nu recunoasteam nimic. Am luat pe recomandare si tot n-am recunoscut nimic. Nu zic ca nu a fost bun... dar... hmmm... McKayla was not impressed. In separeul de langa niste business men de Caras-Severin discutau mecanisme economice din ce in ce mai tare in timp ce-si mai bagau paulele dintr-unu-ntr-altul. Minunat. Neaos.

Steaua juca la Timisoara cu Poli versiunea enjpe. Am vorbit cu cumnatu si a luat bilete. V-am spus ca e cald, nu? Afara era cald si frumos, in casa era incredibil de rece. Am fortat vara ca un world champion la categoria lantete si m-am pomenit cu un rosu in gat ca curu de babuin. Joi spre vineri n-am putut sa dorm. Aveam exces de saliva si incepeam sa nu mai fac fata la inghitit ca la un gang bang scapat de sub control. 12 ore mai tarziu devenise retardata situatia si am inceput sa citesc pe net. E ceva numit hipersalivare. Din pacate, persoanele de pe internet ce avusesera aceeasi problema nu aveau nici un raspuns. Persoane din diferite tari isi povesteau problema si toti ajungeau la un numitor comun. Doctorii nu faceau decat sa-si dea cu parerea, incercau sa gaseasca o cauza dar nu gaseau absolut nici o solutie. Deja imi era rau. Auzi ce rezolvare gasise unul: ma asez in fund intre perne si incer sa adorm cu o oala in brate. Am inceput sa-mi bag degetele pe gat sa mai fac loc. Pe la un 10 jumate seara am realizat ca n-am nici o sansa sa dorm in noaptea urmatoare si nici o sansa sa plecam dimineata la Timisoara sa vedem meciul. De fapt nu mai puteam PUNCT! Hai la Urgente. Ajungem acolo si incep sa le explic. Am o problema mai dubioasa. Sunt atat de pruost incat imi curge saliva din gura de nici nu mai pot s-o inghit. Si mi-e rau. Ala de ma preluase arata ca un bisnitar din ala de-ti schimba valuta la colt, la Ada. Se mira teatral si-l intreaba pe sclavetele de dupa desk. "Ai mai auzit de asa ceva?" Nu auzise. "De cat timp lucrezi aici?" De 9 ani lucra. Eram caz special, scriam istoria in Spitalul Judetean Resita. Bisnitarul sta si rumega un pic si apoi imi da solutia: "Saliva? O inghiti!" Sa-mi inghit saliva? Evrika! Oul lui Columb! Cine s-ar fi gandit. Da repede tableta sa scriu pe internet sa afle amaratii aia. Dar cum de nu ma gandisem?
Dar n-aveam starea necesara sa glumesc cu asta si ma rastesc la el: Ia inghite tu saliva la fiecare 3 secunde inca de la ora 3 noaptea trecuta... Si Bruce Banner incepe sa se transforme in Hulk. Uaaghhhhhahhhhhaaha! PAI NOI SUNTEM LA PER TU?!! CE BA, NOI AM FACUT FACULTATEA IMPREUNA?!!! Pai coaie, nici tu n-ai facut facultatea cu mine. Nutu Camataru asta incepu sa se lamenteze sa-l auda toate halatele ce forfoteau p-acolo. Imi venea sa fac crize dar n-aveam starea necesara. Mi-am cerut scuze motivand ca mi-e rau. Nu ma credea, dar venisem pana acolo asa ca ma baga la o perfuzie din aia cu apa de la robinet. Toti aia in halate de acolo fusesera la facultate cu el. Oameni seriosi, capabili. Niste profesionisti. In 15 minute i-am vazut certandu-se ca Nutu ii cerea unei asistente sa faca ceva si aia nu voia ca-i spusese alta doctorita sa faca altceva. Nutu urla la ea si ea se conformeaza. Nutu era plin de caterinca, la un moment dat isi traznea cu palmele in biroul unde completau asistentele fise, doar asa, sa le sperie. Un pic mai tarziu, ca urmare a ceva ce se intamplase probabil inainte sa apar eu, o asistenta vine cu mainile pline de apa si arunca pe aceleasi asistente de la birou. Aici se salveaza vieti, omule! Vine unul ce-l stiam din vedere. Am venit sa imi fac vaccinul antirabic, m-a muscat un caine azi. Asistenta se uita socata la el. "Pai n-ai fost azi mai devreme?" Cica fusese, dar era coada si... ce era sa faca? A plecat. Incepe forfoteala, nu-i mai gasesc fisa lu ala. Ghici ce? Un asistent completase gresit... pe fisa lui erau datele unui pustan ce se zgariase intr-un fier pe coapsa. Good game.
N-aveam febra si in general n-aveam decat rosu in gat si scuipinol. Pe la jumatatea perfuzie imi creste temperatura. Nutu Camataru pare sa se panicheze un pic si ii cere lu veteranul de 9 ani sa imi schimbe perfuzia cu nejte penicilina ceva. L-am surpins analizandu-ma de la adidasi, la ceas pana la buletinul expirat. Apoi a inceput sa vorbeasca mai frumos. Asistentul 9 ani imi schimba perfuzia ajutat de o asistenta. Ii ascult vorbind in soapta. "Zicem ca asa era... n-am stiut ca nu merge... noi n-am umblat". Deja eram paranoic si am intrebat: "e vorba de mine"? Ah... nu... e vorba de nusce aparat.
La gata ma simteam mai bine. Nutu Camataru imi da o retea si apoi imi strecoara si un flacon. Daca ma mai supara gatul sa amestec 10 picaturi cu apa si sa le beau. Pana ajung acasa revin la starea initiala. Disperat amestec picaturile in timp ce citeam prospectul. Era ceva recomandat pentru schizofrenici. Nu e rau deloc. Pare ca-mi relaxeaza gatul un pic si parca inghit mai usor. Dar ca sa faci loc tre' sa vomiti din ora in ora fortat. Si eram fericit. N-am mai mers la Timisoara.
Nasa ne recomandase sa mergem la un doctor din ala energetic, sa ne deschida chakrele. N-am ezitat. Cred CA COrpul energetic e extrem de important in buna functionare a corpului somatic si mai cred ca chakrele sunt mufele ce fac legatura intre cele doua. Interesanta experienta. Doctorita e o nemtoaica ce face chestia asta prin Crucea Rosie si merge in turneu prin tara. Cica are 28 de romani in Toronto pe care-i trateaza prin telepatie. Dintre romanii ce-i cunosc eu aici, n-am auzit la nimeni de chestia asta. M-a amuzat faptul ca nimeni din cei ce stateau la coada nu stiau cu ce se ocupa de fapt doamna. Si nici eu. Am convins-o pe mama sa vina doar la prima sedinta. Presopunctura in talpi si masaj pe spate. Cica in functie de ce probleme ai... simti dureri mai mari sau mai mici. Noi am terminat in 4 sedinte. Standardul e de 5. Tratamentul trebuie continuat si in viitor, peste cateva luni sau mai mult. Nemtoaica recomanda sa bei tone de apa dar mai ales, favorita ei - sunt socat- BERE. Eh, daca e voie...
Am niste tovarasi mari amatori de biliard. Probabil toti aveti. Doar ca astia se ocupa cu biliardul profesionist. Clubu' lu' Mickey Mouse e locul unde au inchiriat o masa profesionala si unde se antreneaza. Au participat la turnee locale si ceva mai mari si din cate mi-a povestit bro Buzone tre' sa vina un turneu ce-i da fiori. Dar uneori se pune prelata pe masa de biliard si se joaca poker. Texas Hold'em... cel mai la moda poker. Nu e rau... dar si ala cu 5 carti neveu e mistoc. Am tot fost invitat si nu ajungeam ca ei jucau Miercurea cand erau meciuri de Champions League. Dar am ajuns intr-o zi. Nu se joaca pe bani, caci e ilegal... dar se joaca pe jetoane de casino. Ai dreptul la un rebuy. Pana la rebuy nici nu am reusit sa citesc numerele de pe jetoanele ce le aruncam in pot. Apoi am iesit mai greu... dar destul de repede. Am sfarsit depanand amintiri cu bro Nasz pana inspre dimineata.

Acasa, am inceput sa fac curat printr-un dulap unde mama pastrase niste chestii de-ale mele. Memory Lane 101!
Mi-am gasit caietele vechi in care scrisesm poezii, bucati de nuvele, jurnalul inceput in clasa a4a. Am gasit un caiet in care imi facusem un inventar al cartilor din biblioteca si pe alte pagini era tabelul unde colegii mei de clasa luau carti sub semnatura sa citeasca. Hahahha... eram si bibliotecar. O lista de carti citita... destul de consistenta chiar si la vremea aceea. Colectiile de abtibilduri Panini. Am Euro '92, USA '94, Euro '96, France '98. Un album Panini cu basketball... sezonul '96-'97. Uite si biletul de la meciul Steaua - Middlesborough. Sector 21 Rand 40 Loc 022. Uite ca am si un bilet la pariuri. Necastigator, dar pe spate am autografele celor de la Codu Penal. Semnatura lui Cabron si ... de la Shobby: "Am scris ce-am vrut yo!". 12.11.2004. Asta ce e? Ah, procesul verbal cand am fost arestati fiindca portarul de la spital nu a vrut sa ma lase sa intru sa-l vizitez pe tata dupa program. Eram cu bro Nasz si am sarit gardul. Mujistul a chemat garda. 13.04.2001. Astea ce-s? Scrisorile trimise de Puiu din armata. Tough times. Uite si diploma de la actul ala de prezenta la Campionatul Universitar de Basket. 27 Aprilie 2002. Cate povesti si acolo.

Sa ma phut in ea de vreme. S-a racit si ploua des. Mai bine stateam in Canada.
(va urma)

Lungul drum spre casa (v1.2014)

Strofa I
Unde eroii nostri isi cauta radacinile cu o sapa de lemn. Eroii produc debandada in sistemul bancar canadian iar apoi duc un razboi de cucerire a Germaniei, celebrul Blitztourismus.


Incepe cum incepe de obicei. Imigrantul standard isi munceste fericirea pe plaiurile Straineziei si apoi, cu cel de-al 69-lea simt - simt dobandit automat la trecerea granitei - aude chemarea gliei stramosesti. Ceva il cheama acolo... acolo acasa. Ca in reclamele la dezinfectantele de veceu, precaritatea jobului, datoriile mari sau pretul biletelor de avion se personifica in niste lighioane caricaturale al caror cor astupa, temporar doar, vocea suava a Patriei Muma ce sopteste languros, timpanul sursurand excitat la vibratie: vino, cois... hai acasa...
Bilete am luat din timp, perioada aleasa dupa considerente subiective dar care s-au suprapus si pe perioada Pastelui si 1 Mai. Daca tot mergi acasa, de ce nu sa prinzi si o sarbatoare majora, din aia de se sarbatoreste cu familia?
In meseria noastra nu poti pleca in vacanta fara sa antrenezi un suplinitor. Si de obicei dai de oameni interesanti. Am avut bulan, baiatul ce a venit a priceput repede si in restul timpului am avut timp sa descoperim ca avem interese comune: dualitatea cromatica in filmele alb-negru sau stiluri arhitectonice, eu inclinand spre Art Noveau, iar el aducand argumente excelente pentru Deconstructivism. Printre acestea am discutat despre Starcraft, jocul nostru preferat, joc unde amandoi suntem varza cand e vorba sa-l jucam dar suntem specialisti cand urmarim meciuri intre profesionisti pe youtube. Pe partea cealalta a fost surprins sa afle ca putem discuta despre fizica cuantica si fizica in general. Probabil in anturajul lui era vazut ca vreun vizionar dar avea lacune mari in a intelege corect diferite principii ce lui i se pareau cool, in primul rand, si care ii fusesera suficient sa le inteleaga atat cat sa imbrobodeasca un neavizat. Ce e de cacat cand antrenezi pe unul care sa-ti tina locul pe o perioada determinata e ca din 3 zile de training primele doua sunt ok... dar in a treia zi lui incepe sa-i cam placa unde lucrezi tu si realizeaza ca atunci cand tu te intorci el va trebui sa plece. Si atunci se simte o raceala. La muje!
Inainte de plecare am fost pana la banca sa scoatem in numerar suma necesara bunei desfasurari ale activitatilor post-aterizare. Fatza femeii de la ghiseu avea o topografie specifica vietatilor umane din spatiul carpato-danubiano-pontic dar n-am gasit nici un ecuson cu numele ei. Oricum nu conta. Pana a contat. Dupa o serie malefica de intalniri de gradul 3 cu functionarii de banca din arealul nostru de raspandire din North York, Claudia a inceput cu discursul pentru prosti: te rog sa ai rabdare cu noi, avem multe de facut, te rog sa notezi. Si fata a notat: banii astia in parai canadezi, atatea bancnote de 100 atatea de 50... 200 de euro in bancnote de bla-blah, si niste monezi canadiene pentru masinile de spalat de la bloc. Cand a auzit suma, doamna de la ghiseu ne-a raspuns sec si vehement ca nu se poate. Ce, ma?! Ca nu se poate. Pai sunt banii mei, cum nu se poate? Un iranian, un supervisor, intervine impaciuitor. "Pentru ce va trebuie banii?" CE? Da' ce te fute grija pe tine? Vreau sa platesc rascumparare la racketii rusii sa nu ocupe Ukraina. Nu, ca sa stam relax... el voia sa stie daca ne poate oferi un Money Order in schimb... gen daca vrem sa cumparam o masina... Nu draga madular al lui Xerxes, vrem cash money. Pai n-are sucursala aia suma asta (ooooh, da... enorma suma!) dar face comanda si, o zi dupa ce plecam in Romania, putem veni sa luam banii. Esti prost? Acceptam sa le golim conturile de cash-ul ce-l au si apoi sa mergem la alta sucursala. Intre timp, supervisorul iranian se duce la ghiseul din dreapta sa ajute pe functionarul ce isi prinsese urechile in surubul de la balanta dintre Debit si Credit . Noi ii injuram in romaneste, asa in surdina... dar doamna de provenienta adiacenta spatiului mioritic se deconspira prin romana sa de pisti Prut si ne roaga sa nu fim asa de duri in aprecieri. Serios, ma? Ne aduce bani... dar face varza "comanda" si iar o luam de la capat. Supervisorul intervine din nou iar Tovarasa minte ca nu am explicat cum vrem banii... asta in timp ce pe foaia din fata ei era trecut totul la detaliu. Ma bag din nou si scot in evidenta... evidenta. Supervisorul isi apara vasala iar eu il intreb, el ce face de fapt aici, la ghiseu? O okioasa de la ghiseul din stanga, ce desprindea urechile lu' functionara de acolo, intervine usor triumfatoare: el e SUPERVISORUL!!! Vai... SUPERVISORUL?!! Pot sa te ating, maria ta? Am trimis-o la crosetat imediat: Argumentul ta e invalid. In ultimile 10 minute, de cand am venit, Supervisorul a trebuit sa o ajute pe moldoveanca, pe ala din dreapta iar TU a trebuit sa o ajuti pe asta de la ghiseul din stanga. Toti clientii au venit cu chestii ubercomplicate? Sanki! N-am mai luat nimic de acolo ci am mers la alta sucursala. Acasa cald de te sufoci cu nevasta-n pat. Din oaresce motiv Air Make-up Unit-ul era oprit... aka ventilatorul ala imens de pe cladire nu era in functiune... deci nu circula aerul... dar caldura inca radia ca intr-o zi de vara in statiunea balneo-climaterica de la Pripyat.

Hai in Romania.

Dar pana-n Romania tre' sa mergi la aeroport sa iei avionul. Cu o zi inainte Claudia ma insarcineaza sa gasesc taxi ieftin... cum e dincolo. Cum mi se intampla mie de obicei vine un sofer de limuzina sa ia un resident pentru aeroport si sfios se baga in seama cu mine... apoi imi da o carte de vizita. Ba ce COIncidenta. I-am zis ca am sa-l sun "maine" dar nu cred ca m-a crezut. L-am sunat. Tare vorbaret omu. Era irakian, si cand a auzit ca suntem din Romania ne-a spus ca l-a prins revolutia la Bucuresti, la aeroport. Dar tot repeta ca era in '90 si tare mi-e ca a prins mineriada nu revolutia. Oricum, tare!

Escala in Munchen. 9 ore! Era normal sa vizitam orasul. Era o zi de Sambata. Initial ma udasem tot realizand ca Bayern Munchen joaca de la 15:30 cu Hoffenheim si ca am avea timp sa mergem la meci. Hahahhaa! Iluzii, mann... Stadionul e sold-out pana la finalul sezonului. Ramane turismul clasic. La coborarea din avion ma interpeleaza un Ein, Zwei, Polizei... am pesemne fata de pericol pentru integritatea Doicilandului. O strig pe Claudia ce deja era pe scara rulanta. Claudia, adu-mi pasaportul ca am fata de suspect. Neamtul Tuncay rade si el. Totul e ok. Doar ca e prea cald. Am venit din Canada imbracati nici prea-prea nici eskimo style. Dar cu un rucsac plin in spate si o geanta de voiaj atarnache de grumaz e cam greu. Adica se face... dar te trezesti ca gospodina cu sudori pe tine. Doar ca sudorii astia nu pleaca dimineata. Vrem sa iesim din aeroport si nu gasim cum. Ni se explica incalcit si nu reusim decat sa transpiram si mai mult. Macar am reusit sa ne schimbam de haine si acum imbibam textila virgina. Bagajele carry-on cu maner si roti s-au dus dreacu mai demult. Claudia avea o ceva ce semana cu ce trebuie dar se rasturna des pe o parte. Iar eu aveam doar o geanta din aia atarnata de gatlej. Resuim sa lasam bagajele la "Bagaje de mana" si iesim in Germania. Intre terminalele aeroportului din Munchen e o plaza mistoc cu niste terase. Trecem in terminalul celalalt unde era si metroul. Nu intelegem de unde sa luam bilet asa ca ne plimbam aiurea. Dar reusim. A durat cam 35 de minute pana la Gara Centrala. Acolo stiam ca vizavi de intrare e locul de unde iei autocare din alea etajate, pentru turisti. Prin gara Claudia face semne infometate catre tot felul de sandwich-uri... macar un corn, ceva... dar eu am un plan maret... hai sa vedem de unde se ia autocarul si apoi ne intoarcem sa mancam... si abia apoi mergem sa vizitam. Gasim locul... e usor cas inspre stanga. Nu e o parere... la fel ca si ala de ne-a dat biletul de tren... nici aia de la autocare nu are rabdare cu noi si ne repezeste intr-un mod foarte neprofesional. Da-te-n familia ma-tii. Nu mai tinem cont de plan si ne repezim la etajul autocarului. Afara e placut si chiar cald in bataia soarelui. Rasfoiesc pliantul. Sunt 3 trasee diferite. Eram in autocarul pentru ala, cel mai scurt... care te duce prin toate Platzurile alea cu cladiri frumoase, muzee si alte jmenuri. Nu ma intreba de ce dar eu voiam sa vad Olympia Stadion. O conving pe Claudia si ea zice sa merg sa-l intreb pe sofer care autocar merge acolo. Cica ala din fata si pleaca in 2 minute. Claudia, vamos!
Nu mai e loc la etaj decat in spate... unde inca e prelata pusa si nu bate soarele... deci e racoare... Dar nu e totul. Suntem inconjurati de suporteri ai nu stiu carei echipe, ce beau bere fara jena si urla. Munchenul pare naspa. Cel putin parte ce am vazut-o noi. McKayla was not impressed. La Olympia Stadion n-am vizitat ABSOLUT nimic. In schimb am dat o fuga peste drum la Muzeul BMW. Era intrare libera dar nu stiu daca doar atunci. Pare si un eveniment ceva caci un motociclist se urca pe rampa la etajul superior si apoi cobora pe scari. Wunderbar! Claudia s-a pozat intr-un X3 si am plecat. Cand treceam strada catre gara un tigan ii povestea ceva unui confrate. Noi oricum am prins partea suculenta a povestirii: DU-TE MA-N PLM! In plaza dintre terminale am mancat niste carnati cu cartofi prajiti la chioscul ala in forma de avion. La suprapret, fireste. Am luat si doua Cola la litru. La suprapret, fireste. Am baut cateva guri din ele, dar e in regula caci ni le-a confiscat la intrare in zona restrictionata a aeroportului. Muje! Hai ca vine si avionul.
Romania, apleaca-te ca venim.
(va urma)

Miller Time. Reloaded. Plus HST

Cam asa se auzea din Star Trek Entreprise-u' lu Rick Ross Vineri, pe la un 5 pm. Mergeam Sud pe Yonge St inspre ACC sa vedem meciul Sacramento Kings vs. Raptorii locali. De ceva saptamani il manca pe Rick Ross in zona basketbalistica a sufletului si incerca sa-mi afle planurile de viitor. I-am spus ca "o am acoperita" aka I got it covered. L-am intrebat eu ce planuri are pe Martie 7. Cica e Miller Time din nou. Pai sa fie. Am luat bilete nici prea-prea nici foarte-foarte. Adica nici prea sus, sa ne dea sangele pe nas, dar nici prea jos unde sa ma usture-n portofel. Afara era decent, aproape de 0 grade. La Maple Leaf Square am bagat deja traditionalul carnat inainte de meci. De data asta am primit ce am cerut si chiar am renuntat la ketchup si mustar, rezumandu-ma la muraturi. Deci geaca mea e curata. Oricum, la ce foame conduceam in momentul ala eram ca si cainele ala ce nu te scapa din priviri in timp ce mananci si cand ii arunci o bucata de ceva o hapaie cu atata repeziciune de nici nu stie ce a mancat. Chit ca am stat la soare ca iguanele ne-a cam intrat frigu-n oase si ne-am grabit inauntru. Era inca prea devreme dar nu prea devreme sa te pui la coada. Oricum, in 15 minute in spatele noastru coada se sextuplase. Rick Ross face niste remarce gen, ce nasol e sa stai la coada. Ii povestesc ca in Romania, in timpul comunismului, era o cultura a statului la coada. Existau tehnici, tinea unu randul pentru mai multi, iti lasai doar plasa. Exista glume, asta daca nu-s bazate pe fapte reale, cu oameni ce stateau la rand fara sa stie la ce, doar pentru ca era coada formata... si se stia, ca daca e coada se va da ceva, si indiferent ce e... nu poate fi pierduta ocazia. Good times!
Cu exact o ora inainte de meci se deschid portile castelului. Ne-am infipt la bere imediat ca ne era sete mare. Cu moralul ridicat am dat o tura de stadion caca mpionii dar tanjeam sa stam jos asa ca destul de repejor ne-am dus la locurile noastre. Locurile erau aproape de scari si asta inseamna ca de fiecare data cand intra sau iese careva trebuie sa te ridici. Rick Ross propune sa mergem pe randul de jos ca e liber. Stam acolo dar parca nu eram in largul meu caci imi aminteam harta aia cand am luat biletele si nu erau locuri libere pe randul ala. Nici nu erau. Cu vreo 5 minute in primul sfert au venit aia cu biletele. Am jucat teatru ieftin, de complezenta, ah stai, credeam ca aici avem noi... Ah, mi scusi. Oricum, am stat destul acolo cat sa aud doi romani vorbind in spatele meu. Revenind la locurile noastre de bastina, aveam acum compatriotii in dreapta mea. Am fost placut surprins sa aud de la ei un dialog de oameni normali, nu de romanasi in Canada. Romanul mai in varsta fusese adus la meci de cel mai tanar, ca un fel de surpriza. Nu-mi era clar daca era un bromance gen ginerica-tata socru dar sunt sanse mari sa fi fost asa. Tata Socru parea impresionat de eveniment dar nu si-a scos aparatul foto decat in momentul in care majoretele au iesit sa danseze. Bebeluselor, dans! Celalalt roman era simpatic. Parea sa aiba aproape de 40 si pigmenta conversatia cu comentarii admirative fata de jocul de basket in general dar mai ales se simtea ca aprecia cu adevarat ca are sansa sa urmareasca de la fata locului un meci NBA. Parca ma auzeam pe mine. La un moment dat ii povestea socrului sau cum se trezea el la 4 dimineata sa se uite la meciuri NBA. Ohohohohooo... daca esti fan basketball, si esti dintr-o anumita generatie... n-ai cum, fra'... n-ai cum. Pui ceasul la 3 jumatate. Te trezesti nauc de somn si se da o lupta in tine, iti bagi paula in el de meci si dormi dulce in continuare sau te trezesti? Erau vremuri in care se difuza un meci pe saptamana, nu-ti permiteai sa dormi asa ca te trezeai. Nu aveai paleta de oferte, vedeai ce meci dadeau aia desi in general incercau sa bage meciuri ale echipelor in voga iar asta era bine. Erai atat de incintat incat iti venea in momentul ala sa pleci la teren sa joci. In weekend-ul ala, la teren, se discuta. Ai vazut meciul? Unii pierdusera lupta cu somnul, altii erau soldati bravi ca si tine. Ai vazut ce dunk a dat Shawn Kemp? Sau ce capac a pus Mutombo? Auzi, citesti sau scrii despre asemenea chestii utopice incat un neavizat crede ca am vreo 120 de ani si povestesc de perioada interbelica. Pustanii de azi nu pot sa vada cat s-a schimbat Romania din '90 incoace. Claudia mi-a povestit cat de mult s-a bucurat socru-miu cand au tras cablu de satelit si la ei in bloc iar ea nu intelegea, si nici nu avea cum sa inteleaga, ce atata fandoseala? Trebuie sa montezi antene pe bloc sa poti vedea cu purici un derby Crvena Zvesda - Partizan ca sa simti ce inseamna de fapt sa ai cablu de satelit cu enjpe programe. Sau momentul ala cand ai tai cumpara primul televizor color. Sau cand il cumpara pe al doilea si televizorul mai vechi devine al tau, in camera ta... unde te poti trezi vineri noaptea la 4 sa vezi meciul. Intelegi?
Eu aveam 13-14 ani pe-atunci. Nici nu ma gandeam la emigrare in Canada. In schimb USA parea la un loz castigator distanta. Aveam destule cunostiinte ce castigasera o viza in State si plecasera. Pe unii dintre ei ii cunosteam de la teren sau i-am cunoscut ulterior la teren. Invariabil, ii intrebai acelasi lucru: ai fost la meciuri? Invariabil am primit acelasi raspuns. Nu. Imi statea mintea-n loc. Cum sa nu mergi? Uite ca unii nu au mers. Bine, mai era un aspect... unii locuiau in metropole gen Cucuiets of the Hill, USA si nici sa fi vrut nu se puteau apropia de vreun meci NBA. De fapt singurul ce fusese la meciuri e Varu Gonzales... dar el nu era de la teren.
In 2008, cand am plecat din Ro, jucasem basket la teren de mai mult de 13 ani. Si cand spun jucasem ma refer ca eram acolo indiferent de era vara sau iarna. Insemna ca daca jucai basket in Resita probabil ma cunosteai. Reciproca nu era neaparat valabila. Dar din cate cunosc eu... dintre toti astia nici unul n-a ajuns la vreun meci NBA chit ca au locuit ani de zile in Cleveland sau Atlanta, ca to'arasul DavideL.
La primul meci, in 2009 eram atat de vrajit incat uitam de meci si ma trezeam holbandu-ma la habitatul inconjurator... imi luau ochii bannere-le ce spanzura din tavan, ma distrageau animatorii aia voluntari de fac multimea sa urle ca niste descreierati doar-doar le da si lor o punga cu alune, cum dadeau ieri, nici macar un maiou de basket in valoare de $100. O fucking punga de alune! Dar si a doua oara, sau a treia, sau a patra oara... era la fel. Simteam un fior placut cand paseam de pe hol in sala iar uriasul amfiteatru mi se desfasura la picioare. Mutha Fucking NBA. Ei Flavius, draga varu, iti mai amintesti cand scriam rezultatele NBA de pe teletext? Hahaha teletext. Old school shit. Din era aia de dinainte de internet.

Raptors au castigat usor impotriva Sacramento Kings, la primul meci in Toronto pentru Rudy Gay, de la plecare. L-au fluierat putintel dar nu foarte mult. Baietii joaca excelent iar asta nu poate decat sa ma bucure ca uite, sunt deja 5 ani de cand am venit iar Raptors au fost vraijte pana acum.
GG! FTW!