Sunday, 27 October 2013

Nu e halouiin, e pi bunii

Ea e o femeie de afaceri, ce si-a pus propria afacere pe picioare, printre care castiga destul de bine. Nu-mi amintesc daca am mai vazut-o pana acum, important e ca a venit azi. Directorul ei Executiv nu a venit azi cu ea. Azi venise cu o doamna, probabil si ea facand parte din Consiliul Director. Nu trebuie sa intreb nimic, stiu unde se duc si cat de mult va sta specialista. Nu e mare diferenta intre ce face ea si ce face Superman (ca tot e Halloween-ul), ajuta omul la nevoie. Par a fi suedeze sau ceva... dupa cuvintele rusesti ce le schima intre ele si accentul de capitaliste uresesiste.

... exact o ora mai tarziu...

O vad in lift. Pare obosita... saracul om era, cred, pe moarte si a trebuit sa munceasca mult sa-l salveze. Nu coboara pana la Parter ci se opreste la etajul unde e Gym-ul. Ma gandesc ca vrea sa se pise... vorba aia... sunt sanse mari sa iti vina dupa ce ai fost impunsa in vezica cu un obiect tubular contondent. Doar ca nu e nici o usa descuiata la etajul ala. Ce cauta ea era cu un etaj mai sus. Asta e, se descurca ea.
Ah, uite-o... a luat scarile si acum e deja in fata blocului. Urmeaza sa vina masina si sa plece, nu?
Nu.
Vine inapoi. Si-a pierdut poseta. Pot sa o ajut sa o gaseasca? Nu-mi dau seama daca joaca teatru ieftin sau asa vorbeste ea. Se mataie si se curmaneste dar io's cam paranoic si ii pun niste intrebari de bun simt in timp ce revedeam imaginile video cu ea in lift. Cand a coborat la etajul respectiv avea intr-adevar poseta cu ea. Fiindca in 2-3 minute era deja afara... "Pai si ce ai facut cu poseta?" Nu stiu.
Huh?!!?
Cum nu stii?
Nu stiu. Poti veni cu mine sa o caut? Dupa un dialog in cerc, din ala ce niveleaza circumvolutiunile decid sa ma duc sa caut poseta pe etaj si pe scari. Nu pare beata dar la cate chestii bag astea-n gura nu stii niciodata. Pe etaj e liniste, pace si armonie. Ea nu pare sa fie sigura daca a fost vreodata aici... acum 10 minute. Ma duc in stanga si ma duc pe scari... Imediat langa usa e o balta suspecta. Nu am fetish de genul dar inspir adanc asa cum ar face si colegii mei de la CSI Caracal. Nu miroase a nimic. Doamna, e o doamna, si ma atentioneaza sa nu alunec fiindca e dangerosu'. Sare cu atentie peste propriul pisat si se uita nauca de jur imprejur. Nu e nici o poseta. O ia pe scari in sus si eu merg dupa ea vreo doua etaje pana ma ia din nou paranoia si ii spun sa ma urmeze. Coboram iar la etajul cu Gym-ul si coboram pe scarile din partea opusa. Nici urma de poseta.
Incerc sa am un dialog cu Specialista in Ridicat Moralul dar nu am nici o sansa. Orice o intreb eu ea imi spune ca ar trebui sa o ajut sa isi gaseasca poseta, ca are actele in ea. Se ofera sa-mi dea $20. $40. $100... Very pimpin' of me sa iau bani de la fetele vesele. Refuz... ar fi bani cash si eu vreau sa platesc taxe statului. Uite ca vine si Madam Merkel... ski. Frau Merkelski intreaba repede si Sageata ei, din ce-mi dau eu seama, ii povesteste cum s-a dus sa se pise etc etc etc. Incerc sa am un dialog cu Merkel. Aia m-asculta dar nu o intereseaza ce zic. Cat se mai tanguie Ana Karenina ea se tireaza cu lfitul. Devin iar paranoic. In timp ce o intreb a miliarda oara pe zapacita aia ce dreacu a facut cu poseta verific inregistrarile video sa vad daca vreo trupa de asalt a luat cu... asalt cladirea cat am fost dus eu cu zaharelul de la front desk. Nimic. Fucking ninjas!
Revine Merkel. Nici ea nu a gasit. Ana Karenina incepe sa ma intrebe ce cacat de sechiuriti gard sunt eu daca nu am camere sa o vad pe ea ce face. Ce fac aici? STAU DEGEABA?! Merkel iese din cladire si profit de situatie sa mai merg o data sa caut poseta. In trecere deschid usa de la Garbage Disposal Room dar nu e nimic inauntru si dau sa plec mai departe spre scarile marcate de catre business woman drept teritoriul ei. Ea miauna fericita. Deschizand usa de la gunoi am deschis si o usa in creierul ei finut. Ah, ce bun sunt la metafore.
Poseta era atarnata de clanta, pe interior. E atat de emotionata incat avem un moment de telenovela in care ea nu stie cum sa-mi multumeasca. Tensiunea creste cand ea intinde o ghioamba sa ma netezeasca pe cravata. Prompt ii amintesc ce fericit sunt ca si-a gasit poseta si ca Merkel o asteapta afara, poate ar trebui sa se grabeasca. Nu vreau sa o mai retin nici o secunda. Vrea sa mearga pe scari dar o invit in lift fiindca e muuult mai rapid.
Noapte buna! Pappapapappapappaaaaaaah!

Weird stuff. Again.

Thursday, 17 October 2013

Aventuri la shopping

In ultima perioada au fost doua momente in care mi-a parut rau ca nu am avut aparatul foto la indemana. O data, la intoarcerea din USA, pe podul dintre frontiere ma uitam la steaugurile celor doua tari, pe doi stalpi aflati la juma de metru unul de celalalt ofereau o imagine cu potential de metafora. Steagul canadian falfaia mandru ca un madular de adolescent dospind de hormoni pe cand batrana glorie aka stelute si dungi atarna bleaga ca un prosop de plus imbatat cu Cocolino.

Dar cel mai tare m-am enervat pe mine ca mi-am uitat telefonul acasa intr-o zi cand am fost la supermarketul de okiosi de la Warden si Eglinton. A fost interesant magazinul atunci cand s-a deschis, la inceputul verii parca. Aflasem de el de la Tzipi, ca ii facuse o recenzie pe blogul ei. Ciresele erau incredibil de ieftine ca daca s-ar fi intamplat asta mai demult Ion Creanga nu mai scria "La cirese". Apoi a revenit la normal. A fost o zi de pomina cand ciocaneam in pepeni sa vad daca ma-sa lu Cretu e acasa, un knock-knock joke neaos, cand vad o fetita privindu-ma incredula. Un personaj demn de People of Walmart ciocaneste in fructe. I-am zambit dubios si mi-am vazut de treaba. Tin sa precizez ca am nimerit un pepene excelent. Din pacate al doilea, ca luasem doi, s-a dus paulii de suflet pana ne-am apucat sa-l mancam.
De partea cealalta a magazinului e un asa zis food court. Mancare de okiosi in mare parte dar in colt, vecini cu veceul si cu mesele, sunt saormarii. $6.99 pentru 2 saorme cu de toate except onions. Zona de acces catre veceuri e gatuita si e pus un semn ce te roaga sa iti lasi cumparaturile in the desginated area si nu le cara dupa tine ca nu vei reusi decat sa fii un carnat. In acea zi, o familie de maronii asteptau la rand sa bage o si ei o saorma. Nevasta nu era acolo, era numa el - Rajesh Koothrappali- cu fiul lui in varsta de vreo 11-12 ani si Sunny Leone, fiica lui in varsta de vreo 6-7 ani. Fetita era in charge de carutul de cumparaturi. Il pusese de-a latul incat sa nu poata sa treaca nimeni. Ei, ce crezi... unu voia sa se pise si nimerise tocmai aici, la Marasti, Marasesti, Oituz. Ma uitam cu mila la om cum incerca sa se strecoare pe langa si abia intr-un sfarsit a mica a priceput ca tre sa mute carutul olecutaca. Pai olecutaca l-a miscat. Ca imediat l-a pus la loc. Ala, dupa ce s-a golit, a venit inapoi, nu? Buuuun. Rajeh Koothrappali lua masa in oras cu copii... nu lua "to go". A pus alea pe masa si apoi s-a grabit sa-si ajute superstara sa bage shopping cart-ul in food court, parcandu-l fix de cealalta parte a semnului care spune ceva de genul PLEASE DO NOT BRING YOUR SHOPPING CART INSIDE THE FOOD COURT. Ma stiti ca sunt un cetatean grijuliu asa ca m-am dus la o okioasa de acolo si am cerut sa vorbesc cu Managerul. A venit Managerul ce a parut un pic scos din ritm de faptul ca nu sunt tipul obisnuit de persoana ce se plange... vreo gospodina enervata ca pe raft legatura de patrunjel e $1.19 iar la casa i-a pus pe factura $1.22. I-am spus ce s-a intamplat si ca e "outrageous" si ca "something needs to be done against these people" dar se uita la mine ciudat si mi-a promis ca face. Sa vezi ce fete aveau membrii familiei Koothrappali cand aflat la 2 metri de ei ii aratam cu degetul. Managerul okios a disparut ca un ninja in fum imediat ce m-am intors cu spatele dar l-am ginit si am apucat sa strig dupa el ca n-are coaie. Credeti ca am exagerat? Probabil ca da.
Mai sunt unii care vin pe sipca atunci cand tu mergi pe coarda. E o casierita la Metro cu care ne-am imprietenit cand, stand la rand am facut o observatie vizavi de femeia de dinaintea noastra ce cumparase un pachet de tampoane si o punga de gheata. Ice and tampons? That can't be good. Casierita a replicat: seems better that than ice and condoms. Doua comentarii rautacioase si s-a legat o prietenie. Noi canadienii suntem niste oameni foarte primitori.
Acum vreo jumate de an ma acuzase cineva ca am fetish cu adidasii. N-am negat in totalitate dar am si explicat un adevar: aveam doar 4 perechi de adidasi si vreo 4 de pantofi, aici incluzand o pereche de adidasi de scandal, unii de alergat si pantofii de munca si de ginerica. La fel si cu ceasurile. Ti-ai luat alt ceas? Imi luasem... dar n-am multe deci am demonstrat ca I'm not out of control. Cred ca nici o saptamana mai tarziu am gasit un gen de adidasi ce-mi doream de ceva vreme si mi-am luat. Hahhahahahhaa! Apoi un alt ceas. Bun asa.
Dupa aventurile povestite in episodul trecut, pe la outlet-urile americane am decis sa dam o fuga pana la outlet-ul de pe Hwy 400, inspre Barrie. Acolo am gasit evident niste... adidasi la pret excelent iar Claudia un fel de cizmulite Adidas. Amandoua perechi au costat $100 cu tot cu taxe. Nu e rau. Mergand incaltat prin casa in botoseii ce-i noi ca si Constantin Bogatul, cum ma "alinta" mama in copilarie, m-am uitat si pe internet sa vad ce si cum. Am descoperit ca Adidas a trecut la un alt nivel, creand linia de haine si accesorii miAdidas unde ai posibilitatea sa-ti personalizezi incaltamintea sau imbracamintea cu ce culori, insemne, dungi, modele se poate. Mi se pare tare de tot asta. Eu mi-am luat o pereche de din astia si-mi plac tare. Ai mei sunt negru complet si cu talpa alba. Deci am fost la mama dreacu si am gasit tot aproape de casa ce voiam. Inca o dovada ca visul american e o vrajeala.


Wednesday, 16 October 2013

La Sud de Dunare


Pe 4 Octombrie am fost in Statele Unite ale Suei, la sud de Dunare. L'atraction fatale cand nu esti cetatean si inca ai nevoie de viza fiindca e atat de aproape. Fiindca... fiindca toata reclama la care ai asistat si ai fost supus de-a lungul vietii: Minunatele SUA si visul american. Natural ca voiam sa mergem sa vedem cu ochii nostri.
Voiam sa vedem si eventualele preturi si daca o fi ceva, sa pompam si niste bani in economia americana.
Excursia a fost un fail si nu si-a atins decat scopul de baza, sa penetram Statele Unite. Sa respiram aer Made in USA. La iesire din Canada am asteptat in coloana aproximativ o ora. Cerul era innorat si orizontul era cock-blocked de o ceata densa. Stiusem ca asa va fi vremea, inclusiv ca va ploua din cand in cand dar totodata stiam ca temperatura va fi undeva peste 18 C. deci e in regula. Cap compas pe Walden Galleria Mall. La prima degustare zona arata mai varza decat daca mergi simetric la nord de granita, in Canada. Casele sunt mai vechi si e plin de steaguri arborate si de insemne ale echipei locale de fotbal, Buffalo Bills. 'Merrica. Fuck yeah.
Mall-ul e intr-o margine de oras dar nu cunosc indeajuns de mult incat sa judec zona doar dupa abundenta de negri din zona. Am dat o raita prin magazinele din Mall sa ne facem o idee de preturi in comparatie cu ce e acasa. In special la ce ne interesa pe noi. Nu parea nici o diferenta. Din zona mea de interes, la magazinul cu adidasi, am descoperit niste modele noi de ghete de basktebalet cum nu vazusem inca in TO. Noi... vorba vine. Amintesc articolul acesta unde explicam pe buna dreptate prostia ciclitatii modei, in special la incaltaminte. Eh, moda re-startata a pantofilor din jurul anului 1990 a trecut si acum am ajuns la intervalul 1995-1997. Doar ca in acel interval au aparut niste botosei frumusei. N-am luat nimic dar preturile erau decente, insa nu extraordinare. Oricum, doar aruncam cu privirea. AVEAM DE GAND SA MERGEM LA OUTLET IN NIAGARA FALLS, NY.
Inainte de asta am mers in Mall, la Fabrica de Branza, un restaurant laudat de tooooata lumea. Am bagat o pasta din aia cu 4 branze pe ea. N-a fost rau.
Drumul spre Outlet duce prin niste orasele din alea tipice in zona. Nimic extraordinar. Outlet-ul nu ca ne-a dezamagit dar ne-a enervat la culme. Marfa mai proasta ca in Mall... dar mai scumpa. Sugi muje!

Nu ne-am mai mintit singuri si am luat-o la deal catre casa. Timpul de asteptare la vama a fost de vreo 20 de minute. De precizat ca e relaxata atmosfera la ambele puncte de trecere. Nici macar americanii nu par incordati si ma gandesc ca macar acest punct de intrare in tara lor e cu risc minim. Canadienii au reusit sa ma enerveze ca voiau la intrare o taxa de $3.25. Pai pa ce? Taxa de smecher.

Mai discutand cu lumea am mai primit pareri cum ca merita sa mergi la cumparaturi cand au si americanii sale-uri, altfel e aceeasi duda. O sa vedem atunci.

Cand mai da caldura, peste vreo 6 luni (hahahhahaha), o sa mergem sa vedem Cascada Niagara din alt unghi. Poate vizitam ce mai au si ei in acel areal.
Pana atunci, Brace yourselves, winter is coming.

Tuesday, 15 October 2013

That moment...

That moment when...

Acel moment in care descoperi o noua muzica, o noua trupa, o noua carte, un nou sport, un nou hobby... si stai si te gandesti: cum de pana acum... unde eram?... cu ce ma ocupam?...

Eu ma cam ocupam cu viata. Cu viata de canadian cu radacini noduroase in Sud-Estul Europei. Sunt din ala ce dupa ce cutreiera paduri, baietan fiind, ajungea acasa si se delecta cu muzica. Am avut si colectie de casete, foarte draga mie si cu greu incropita, sacrificata insa la momentul oportun cand bula imobiliara a casetelor si CD-urilo audio avea sa se sparga la aparitia copmuterelor la preturi accesibile si a infamelor mp3-uri. O plasa de casete pe un tribal imens batut in piele timp de v'o 13 ore. Traiasca fratele Ricky Martinez.
Divaghez un pic, pai nu? Dupa ce n-am reusit sa ma urnesc timp de cateva saptamani sa scriu pe blog acum nu reusesc sa scriu un post scurt.
Bleah!
Deci, MUZICA! Vorbesc la modul general, nu de gusturi, cand te intreb bai draga cititorule, cand ti-au ramas ultima data niste versuri in minte de la o melodie noua, sa-ti dea stres? Cand ai ascultat ultima oara o melodie noua pentru tine si sa-ti placa atat de mult incat sa o bagi pe Repeat? E mult de atunci? Ai uitat sa te bucuri de muzica? (i-auzi aici-sa!) AI UITAT SA TRAIESTI?!! Hehhehe!

Oricat ma chinui sa-mi amintesc, si chiar vreau sa-mi amintesc, nu pot sa imi dau seama de unde i-am luat pe Thievery Corporation. O piesa cu iz de raggae mi-a atras atentia si am tinut un tab deschis in browser cu un album de-al lor aproape o saptamana fara sa dau Play. Apoi am facut-o de la munca, fiind plictiseala mare, si am descoperit ca tot albumul e fucking awesome iar urmatorul era si mai fucking awesome. Stilul e o increngatura de dub, acid jazz, reggae, Indian classical, Middle Eastern si Brazilian. Baietii compun versurile si muzica si apoi angajeaza mercenari sa performeze.
M-am bagat repede pe iTunes si am cumparat albumele lor. Yeah, riiiiight! Si acum din masina canta manelele lor.




sau asta



sau asta( pe repeat in cap, in masina si in winamp)



Si uite-i si in concert, sa se vada ca baieti-s muzicieni pe bune.



PS: Hai ca mai ascult o data "33 degrees" si ma retrag in iatac.

Tuesday, 1 October 2013

Any publicity is good publicity

Articolul vorbeste de la sine si vreau doar sa mentionez dialogul cu Rick Ross:
"Women? I thought they do kids."
No, those are the catholic priests.