De jos în sus
Este ușor de bănuit că un clasic țăran român se uita în gura popii, a dascălului și a celor ce se plimbaseră prin târg, ieșind din sat să vadă lumea largă. În general, un om simplu era surclasat de oameni cu mai multă carte sau cu orizontul lărgit de alonja locomotorie. Armata obligatorie a expus forțat generații întregi de tineri la experiențe și locuri noi, tineri care se întorceau apoi în sat fără să mai plece vreodată de acolo, dar continuând să repete poveștile. Se spune adesea că oamenii tind să moară la zece kilometri de locul unde s-au născut, tocmai pentru a evidenția această statornicie demografică, ce creează o bulă socială. Un copil de țăran mutat la oraș, în „raiul” comunist, se uita în gura profesorilor și a unchilor care se pricepeau la toate, de la agricultură, creșterea animalelor și construcții, până la dogărie, cizmărie și viticultură. Un unchi a văzut Italia în 1991 și restul Vestului european în următorii 3–4 ani, iar fratele lui mai mare a trăit în Israel 2–3 ani....
