Cotiso si colonoscopia

Sa intram in... film am inceput cu piesa asta drept soundtrack:

Pentru ce avea sa urmeze era nevoie de un disc nou de muzica pentru masina. E iarasi road trip. De data aceasta la Sud de Dunare, ca regele Cotiso. Nici nu ne-am reimprospatat bine fortele dupa ce am asediat cu succesuri fortul Henry ca iar am purces la drum. Inca de anul trecut planuisem sa vizitam Niagara si de pe partea cealalta, de la bulgari. Am avut o tentativa toamna trecuta dar nu ne-a iesit. Studiasem superficial harta si nu intelegeam nimic din ce se intampla dincolo. Acum, prima oprire a fost direct in Outlet pe Military Rd, evident. Primisem pont printr-un sifon ce facea 16 la garda ca sunt reduceri la Tommy Hilfiger. Erau. DOAR la Tommy. Dar adevarul e ca am gasit niste chestii foarte bune si ieftine acolo. Deci n-a fost degeaba. Asta era oricum doar asa, de incalzire.
Miezul actiunii era in alta parte. Cu mana bagat pana la cot in internet am gasit ca la juma' de ora de condus de Niagara Falls, NY exista un oras, Lockport. ce ne-a atras pe noi erau insa doua capcane din alea de prins muste... aaa.. turisti. N-am stiut absofuckinglut nimic despre Lockport pana nu am ajuns acolo. Totul se datoreaza constructiei canalului Panama. Ce glume de caca am in mine. E vorba bine-nteles, de canalul Erie. Pentru cine nu stie, Erie se citeste Irriii. Iar numele vine de la tribul de indieni iroquois Erie care traiu pe malul sudic al lacului ce va primi acelasi nume, Snagov. Fiindca omul alb, civilizator si crestin, nu pusese inca mana pe teritoriile alea fiindca era cam greu cu transportul, se decide sa se sape un canal ce sa uneasca lacul Erie, la Buffalo, de orasul Albany, aflat pe malul raului Hudson... rau navigabil pana la oceanul Atlantic. Si de aici... vedeti dumneavoastra... vorba lu Nea "Extorsiune intre ape". Cica Obama ala din functie de atunci a zis ca el nu baga bani in vrajeala asta ca o sa dea Statele Unite faliment si nu vor sa se imprumute de la FNI. Statul New York decide sa faca totul pe paula lor si au facut.

Ghidul nostru lockportian zicea ca s-au redus cheltuielile de transport cu fucking 95% prin crearea acestei cai navigabile. Si findca iti era usor sa transporti... a venit si populatia. Era ca in Transilvania cand au venit üngurii, zona era nelocuita. Era pacat de Dumnezeu sa nu zici Pui-Apaci! sau Dibs, cum ziceau ei. Si uite asa s-a format orasul Lockport. Cica baietii cu nashu-n suflet care stiau pe unde o sa fie sapata transeea au cumparat pamantul adiacent, mai ales in zona Pipera-Tunari. Si uite-asa s-a imbogatit Jiji Fecali. Cica tot pamantul de pa zona era detinut (tot ca Becali, get it?) de fo' 15 Qakeri, o specie de crestini zelosi (tot ca Becali, get it?). Si-uite asa unii s-au imbaogatit.
Canalul e inca folosit si acum, doar ca, ecluzele sunt moderne. In prezent se lucra din greu sa se refaca ecluzele alea originale pe un canal lasat ca facut de ma-sa aka original, intr-un program de restaurare a acestor obiective turistice. Una din atractii era sa faci un cruise pe nume Tom cu un vaporas. Era si ala pe lista. Dar la inceputul lui Iunie se pleaca doar la ore fixe si nu ne incadram caci voiam sa facem cealalta duduiala, The Lockport Cave and Underground Boat Ride. Pestera e de fapt un tunel sapat manual ce merge paralel cu canalul dar la inaltime mai mare, urmand linia dealului. Tunelul e lung de vreo 500 de metri si la vremea lui era plin cu apa ce curgea cu vreo 40 km/h. Tunelul era folosit sa bage apa sub presiune pentru masinariile hidraulice a 3 companii. Tunelul a fost facut de Birdsill Holly, un inventator american ciumeg cu 150 de patente la centura, fiind locul 2 in circuitul ATP dupa Thomas Edison. Printre altele Birdsill Holly cica a inventat sistemul de distribuitie a apei sub presiune anti-incendiu sau ceva incalcit de genu, sistem folosit imediat de peste 2000 de orase din SUA si Canada. Mai putin Chicago si mai un oras. Chicago a avut un incendiu de vreo 3 zile care i-a convins ca e mai bine cum zice omul asta.
Tour-ul era de la 11:00, 12:30 si 15:00. Noi am ajuns pe la 13:30 ceea ce piCA CA paula. Am dat o tura de bloc prin orasel si am descoperit o alta minunatie de-a lor. Aveau un pod foarte lat ce a fost jmekerie mare sa-l inginereasca. Era un fel de cel mai lat pod din Caleea Lactee si Andromeda. Apoi au construit aia in Dubai ceva. Aiurea, nu stiu, zic si eu.

E plin pe acolo de panouri din alea explicative, cu poze 'n shit. Mi-a placut una ce arata un grup de case pe la 1800-primavara. M-am holbat sa vad ce a mai ramas din ele. Din tot sirul mai ramasese in picioare doar una. Si aia, scria pe ea, era sediul masoneriei. COIncidenta? Riiight. Oare ce e sub cladire? Am mai pus o data intrebarea asta unuia ce nu intelegea de ce unul dintre cei mai bogati evrei din Toronto, sta toata ziua intr-un magazin de lampi, caci fusese acolo si ii era clar ca mosul nu vindea lampi.

Biletul a fost $13.50/persoana. Plateam cu Visa ca ni s-a spus ca e cel mai convenabil schimb valutar. Pe la 3 fara 10 a venit si ghidul, un pusti localnic ce o facea ca summer job. A intrebat de unde suntem si am aflat cu surprindere ce variati eram. Era un cuplu de peloponezi din Alabama, niste lesbiene din Texas, unii parca din Indiana si tot asa. Nimeni din zona. Eram 11 turisti la tour-ul asta.

Ne-a plimbat putin aratandu-ne ecluzele si unde e muzeul. Sa mor daca intelegeam unde mergem. In aval de ecluze ne-a aratat ruinele celor 3 fabrici deservite de infamul tunel. Distrusa de foc, distrusa de foc, distrusa de... ai zis foc? Stai jos. 3! Incendiu doar urmat de faliment. Astia cu falimentul faceau galeti din pulpa de lemn. I-a trimis la somn inventia tablei galvanizate. Acolo e si intrarea. Practic o conducta ruginita imensa ce iesea din coasta stancoasa a dealului. Dupa ce ne deapana povestea ghidul cere un voluntar. Un deschizator de drumuri. Nu ca n-am coaie dar eram incharge cu pozele, n-aveam timp de prostiile lui. S-a dus o femeie in varsta. Era labareala oricum. Colonoscopia incepea printr-o conducta de metal si faceam popas intr-un fel de camaruta cu pereti ziditi. Acolo il asteptam pe Pilotul de pe Dunare sa incuie usa in urma noastra, practic sa ne taie orice sansa de a fugi.
Ghidul, Neil, ne-a anuntat piCURa apa de pe tavan si ca toti o sa fim loviti, dar cica e good luck. La un moment dat curgea bulanul pe noi siroaie. Exagerez. A fost mistoc. Au lasat apa de vo' juma de metru intr-o parte iar pe dreapta au facut o poteca. E luminata doar cat sa nu-ti frangi gatul, ca sa pastreze atmosfera. Ca daca iti bagau nocturna ca pe Ghencea, care era jmekeria? Ultima treime e inundata din perete in perete. Acolo iei barca. Titanic 2, cum ne anunta Nila. Tot langa ghereta mai e si o usa pe langa care intra fotoni de lumina la o viteza constanta de 299 792 458 m/s. Cand dai de cervix faci cale-ntoarsa. Tunelul e la menopauza, dai din coada degeaba ca n-ai ce sa mai fecundezi acolo. Cale-ntoarsa deci, pana la ghereta. Acolo Nila descuie lacatul de la cealalta usa si iesim la lumina. Acum ai lumina destula incat sa ginesti posterul ala cu un mos cu mustata puternica ce te anunta ca ei, pilotii de pe Dunare, traiesc din spaga. Am vrut sa-l sar dar am vazut ca lesbienele se cauta-n portofel asa ca am zis sa le arat ca si eu o am mare, macar cat a lor. I-am dat niste bani albastri. LOL! De cate ori compar dolarii canadieni cu dolarii americani imi amintesc o faza din serialul Due South unde Mounty-u' ia un taxi sa urmareasca un suspect, clasic in filemelo americane. Doar ca la plata, Mounty isi da jos sapcalia si scoate o banconota rosie de $50. Taximetristul se holbeaza la ea si zice: "It's RED!". Se mai scarpina prin palarie candianul si gaseste dolari americani de l-a multmuit si pe taximetrist: "Oh, this guy I know!" Deci Nila a primit una albastra, de 5. Si de plastic, sa se cace la semnal.

Baaa, da' ce m-am intins cu povestitul. E mai lunga povestea decat tunelul in sine.

De acolo, cu muzica data tare ca pe strazile din Bucuresti, ne-am intins la drum inapoi inspre Niagara. Mereu, holbandu-ne de pe malul canadian, ne intrebam cum o fi dincolo. Ce nuanta de verde au aia la iarba. Aveam sa descoperim ca pe partea cealalta a raului iarba e mai verde. Joi, la munca, vorbeam cu Jason Bourne despre asta. I-am mentionat in treacat ca mereu m-am intrebat cum se vede de la ei iar el mi-a replicat sincer ca nu s-a gandit niciodata la asta. Dar oricum, atitudinea lui a devenit imediat de "fuck'em, we got the best view!". Aveam sa descoperim cu surprindere si cu placere ca nu e rau nici de la ei. Ba chiar parcurile alea de pe "buza" sunt mistoc tare. Raul vine de la ei si formeaza niste insule dintre care se remarca Insula Caprei cu Trei Iezi. Dar hai sa nu ma mai intind si sa bag poze.

Langa Centrul Turistic e si podul CURcubeului. Curcubeul e simbolul comunitaii gay deci se pare ca GPS-ul nostru voteaza pentru bunele valori ale familiei clasice caci a ignorat podul de langa noi si ne-a zis sa ocolim pe celalalt pod si in loc sa facem 2 km sa facm 24. Zi sa stai lipit de parbriz cu ventuza! Recalculate... Recalculate...

Am bagat o masa copioasa la Kelsey's apoi am mers la plimbare. Ne-am holbat nitel la Elvisu' ala de bronz apoi am intrat la Boston Pizza. E traditie sa aruncam la cos. Am schimbat una albastra in 12 fise si ne-am bagat la... biliard. I-am luat doua meciuri Claudiei dupa care am ratat cu gratie la panoul de basket. Era cazul sa mergem acasa. Am ajuns in timp record exact la tzanc sa picam lati. Dar mai e si maine o zi... in care tre' sa mergem la munca... Dar nu inainte de a face spume la meciul Simonei. Apropos, stiat CA CApra de ShutUpova are 1 m 88 cm inaltime? Vorba lu' romanachele ala Superintendent cand a vazut o voleibalista: Inaltimea voastra! Muje.

P.S. Era s-o uita pe asta. Poza e self-explanatory dar a fost amuzant cand o barfeam pe femei si vedem ca si aia ce veneau din sens opus o barfeau si se uitau lung la ea. Dar de fapt aia se uitau la silicoanele ei, aveam sa descoperim cand am intrat in depasire. LOL.

Uite, te-njur...

Nu baaaa... Uita-te-n jur... Cat vad cu ochii in jurul meu ... iar eu nu vad bine la departare... e plin de Canada. Doar o zi jumate de pauza dupa venirea din Romania si am si revenit la munca. E ok. E liniste. Si merge bine. Din pacate timp de aproape o luna lucram pe seminte de floarea soarelui. Pana vine cecul gras direct in cont sa curga banul, si acuma si la anul. Gyeaaah!
Ce-mi place mult muuult e ca am terminat cu explicatiile alea de trebuia sa le dau mereu in Romania. Sa explic mersul pe jos si apa calda... caci, neiesind inca din metafora, canadienii merg diferit pe jos si apa lor calda e mai uda. Sper ca n-am parut vreu snob besit aka Mandela Mondialul ce a facut ceafa groasa si acum vine sa se reprezinte la smekeri in Rumunija. Dar cum drac sa explici unde lucrezi fara sa explici conceptul de condominium? Sau sa explici ce e ala un Rental Building. Daca am discutat prea mult incepand propozitiile cu "In Canada..." imi cer scuze.

Numai ce am ajuns eu ca a plecat Darius Za Greit in vacanta. Ala de v-am povestit ca m-a suplinit pe mine si-a dat demisia pe nepusa masa si uite ca au trimis altul la antrenament. Asta e un pustan, v-o 22 de ani si el... si seamana leit cu Rick Ross. Rick Ross a devenit fostul sef in urma unei alte povesti thriller si plina de suspans. Noooot. S-a certat cu sefa si a trebuit sa plece. Punct. Noul sef e Jason Bourne. E abia prima lui luna la acest site. E inca speriat de bombe dar are noroc ca noi restul ne stim treaba. Sa revenim la Bob Dylan, pustiulica ala venit la antrenament. Insist pe el ca e primul din specia lui intalnit de mine. Unii dintre voi au urmarit poate serialul The Big Bang Theory. Bob Dylan nu e vreun om de stiinta lucrand pentru NASA dar e un uber-NERD. Geek-ul suprem. In prima zi de antrenament a cautat diferite feluri sa-mi explice cat e el de destept in cap. Ca sa nu-mi bat eu capul, cum ar veni. El nu e pruost deci pricepe imediat, deci hai sa taiem cacatul de taur... sa poata copilasul sa isi insire jocurile lui Dungeon & Dragons pe birou aici la munca. Nuuuuu, nu se juca. El e Dungeon Master... asta inseamna ca el trebuie sa puna la punct jocul. Sa inventeze povestea si misiunile si apoi... cand se intalneste cu restul de baieti cul sa nu mai ramana de facut decat sa imparta cartile alea cu desene animate pe ele. Sa nu se inteleaga in vreun moment ca omul era prost. Era doar pasionat... in directia aia. La o tigara am mai stat de vorba. In colaborare cu o prietena de-a lui scrie o carte, fara sa fiu malitios nici o catime, cu o idee interesanta. Au inventat o chestie tehnologica originala ce in lumea din carte v-a schimba realitatea istorica si geopolitica. Nu e rau deloc. A doua zi de antrenament si-a adus si cartile de joc. Avea 10 cutii speciale de tinut cartile de joc in ele. Jocul era ceva cu niste ponei.
Ma jur, amin.
Imprastiase totul pe biroul de la munca si facuse crize ca uitase o cutie acasa si astfel ii lipseau niste ponei din aia, de un anumit nivel de dificultate. Omu era si mega-connoisseur de comic books aka benzi desenate. Dar sa vezi cu ce pasiune vorbea de personajele din cartea lui sau din jocurile online. Se simtea cel mai tare cand era vorba de personaje feminine. Ah, daca personajele alea animate ar putea povesti...

Printre ele am fost si noi super ocupati sa ne rezolvam problemele noastre... nerezolvate. Vinerea trecuta am iesit la o berisca impreuna cu rusnacul si cu Rick Ross. Un fel de A rivederci, bro Rick Ross. Ma indoiesc ca ne vom mai vedea si mai ales ma indoiesc ca voi mai merge sa te ajut sa cari mobila pe 1 Iulie cand tre' sa te muti. Am mers la The Frog, un bar aflat la Yonge and Sheppard. Am baut bere si am jucat biliard. N-aveam chef sa joc dar rusnacul insista. Daca tot a insistat, am jucat, si daca tot am jucat l-am si batut. Si rusnacul e din ala de se oftica. Mi-a placut barul. Avea si terasa in spate. Populatia bastinasa parea gen Ted Mosby si merele de aur. M-a amuzat fair-play-ul de la biliard. Oricine erai si voiai sa joci, te anunati punand fisa pe marginea mesei. Dupa ce terminai jocul tau ori plecai ori puneai si tu fisa langa a lor. Si apoi se juca pana la moarte. Cand am simtit ca ma imbat am sunat-o pe Claudia sa vina sa ma ia. Avantajele omului insurat.

Vinerea asta aveam un plan maret. Sa mergem sa vizitam Canada, roman foileton. Dar ce voiam noi sa facem incepea o data cu sezonul de vara, incepand pe 1 Iunie. Deci teapa. Am bagat amanare.
Planul B? Vine hipsterul cu blugi rosii, desculti ca Zaharia Stancu. A facut un gratar mai devreme si si-a uitat spatula acolo. Nu ii deschid usa? Ba da. Ba chiar vin si cu tine sa te intreb nejte kestii. Il intreb: daca vreau sa merg, unde sa merg?
Nu stie... dar numai ce a terminat facultatea in Kingston, ON asa ca mi-o baga pe aia... Kingston, Fort Henry, Wolfe Island. Ba nu e rau. Claudia, ia gineste la linkurile astea. Aveam amandoi nevoie de un getaway trip, din ala sa stam si peste noapte. Dar ne-am razgandit. Vineri pe la un 10 fara 10 bagam pedale pe 401 catre Kingston. Cap compas pe Fort Henry. Cu escala la Outleturile din Kingston, bine-nteles. Am gasit niste maruntisuri.

Fort Henry a crescut in ochii nostri de la primul pas in interiorul muzeului. Nu e nici o labareala. E facut cum trebuie. Ne-am distrat la jocul ala de manevrezi tunul sa trimiti ghiulele in corabii. Claudia a fost mai tare ca mine, cu doua tinte atinse.
Intermezzo: De ce ati naufragiat? Am fost torpilati! Torpilati, deci caz clar de razboi! El mai putin, dar eu eram torrpillat rrrau de toot!

Fiindca primul Prim Ministru al Canadei aka John A. MacDonald e de loc din acest Kingston nu putea lipsi si un exponat pe acest film. Era chiar biroul lui iar in dreapta, pe o sticla avea sa apara holograma lui MacDonald intreband: You want to add some fries with that and make it a combo? Caterinca, evident. Exact inainte sa apara holograma un canadian de langa noi imi dadea sfaturi ca ar trebui sa fac poze fara blitz, daca vreau sa iasa. Sa iasa CE, cois? Si-oadata apare mujistul. Whoaaaaaaa! Poker face! Poker face!

Ca sa ajungi la fortul propriu-zis trebuie sa iesi din muzeu si sa bagi pe alee. View-ul e misto tare. Intram in prima curte si descoeprim ca pe margine exista un restaurant. Ne combinam clar. Doar ca e cam racoare acum si ma hotarasc sa trag o fuga pana la masina sa aduc bluzele. E mai bine acum. N-am platit intrare caci avem permisele alea cu drepturi de jmekeri de cetatean canadian.

Cetatenii cu treaba pe acolo sunt imbracati in uniformele soldatilor englezi de la 1860 si stau in rol, cum faceau si aia de la Medieval Times. E intrare libera in prima curte unde sunt si magazinele de suveniruri si restaurantul, dar ca sa intri in fort trebuie sa platesti bilet si sa primesti o bratara din aia ca la hotelurile all-inclusive. Era plin de copii veniti cu scoala, field trip-uri. Si foarte multi quebecosi ciripind in limba aia a lor ce seamana cu franceza. Pamflet, (quebe)cois... nu te ataca.
Fortul Henry e in stare exelenta. Ne-am plimbat de colo colo si chiar am intrat si in camarile din interior. Sunt baieti si fete acolo ce iti explica ce si cum, in rol fiind. L-am prins pe asta ce cand a auzit ca si eu am cusut in piele la viata mea nu ne mai lasa sa plecam. A inceput sa ne arate ce scule are el, originale de la 1800 primavara. Ne-a aratat si sula. Dar ce are Sulla cu Prefectura? Superiorul lui, Major Awkward intrase in camera intre noi asa ca am plecat.

La 14:30 era parada militara. AdiCA COmandantul garnizoanei inspecta trupele. Aveau vreo 10 handralai imbracati in infanteristi... adica aveau vestoane din alea rosii de superstar rock si mai erau si unii in uniforma inchisa la culoare, artileristii. Si de jur imprejur erau si alti care faceau de paza si toata lumea statea in rol. Existau si fumei. Dar ei... ei... aveau fumei acolo? Aveau, si probabil de aia n-au cazut zidurile. Cand Mesterul Manole construia ziduri, ei n-aveau fumei acolo si de aia cacadea zidurile, de la miscarea de babardeala... barbatii se izolau la zid... fap-fap-fap!
Dupa inspectie artileristii au tras cu tunul. Primul foc a fost un fas! Misfire. C-asa era in scenariu. La a doua incercare a bubuit atata de tare incat ne-am speriat si am ras de ne-am spart. Cateva secunde mai tarziu mi-a picat un strop de ploaie exact pe geana, intre lentila ochelarilor de soare si muie. WTF?

Hai sa mergem. Curtea interioara a fortului e mare si pana am dat o tura catre iesire am mai urmarit parada militara. Chit ca pustii astia sunt actori de sezon nu e chiar kitsch ce se intampla acolo. Ne era si foame si dinspe nord venea un front de nori inamici. Se racorise binisor si la gata ne-am dat seama ca nu mai avem timp sa mancam la restaurantul fortului. Asta e. Hai acasa, oricum e destul de mers. No doubt!

Mai stam, ce dreac sa facem aici

Epilog
Eroii intra in ultima saptamana de metri. Are balta peste? Ca nu e unu mai... tare decat Metalu. E cazul sa facem bagajul. E cazul sa grabim pasul. Paradoxul de a pleca de acasa ca sa ajungi acasa (jocul de cuvinte e bonus). Nu e nici un dubiu - Don't speak. Ce ciudat e in Canada. Aici tre' sa mergi la munca. Si niste concluzii...

Cand ajungi iti tot repeti si apoi repeti la toata lumea ca e timp destul. Hai sa mergem colo, hai si colo, hai pe la mine, hai sa iesim, hai sa facem pe dreacu ghem. E TIMP! Si nici nu minti. Chiar e timp. Apoi nu mai e. Faci ce poti. Dupa faza cu gaboru... m-am trezit usor mahmur cand m-a sunat socru-miu. N-aveam chef decat sa beau apa minerala si sa fac niste yoga. Nu mergem la un pescuit? Hopa... mi-am revenit din prima dupa reteta lui Barney Stinson: Everytime I feel sick I stop being sick and be awesome instead. True story!
Pescuit asa, de duminica la pranz, gen. Si inainte sa plec in Canada am mai pescuit acolo, la Lacul Doman. Lacul e o ciudatenie fiindca a stat ascuns o tona de ani fara sa stim de el. Iar acum fostul sat Doman a devenit bijuterie pe coroana Resitei, langa celelalte diamante: Calnic, Cuptoare si Terova. Lacul are o poveste interesanta. In locul acela exista o mina de carbune de suprafata. Dorel, a dat cu tarnacopul la fel ca Thor si a dat de apa. Atata apa incat, dupa cum am auzit eu povestea de la bro Andreij, n-au avut timp nici sa evacueze utilajele, ce acum au devenit epave submarine. Ba, Marrine!

Carasi, cu barba si fara barba,... bibani mititei... si raci. Carasu se tragea pe gauaza in acea zi si nu voia sa traga la rama sau viermus. Socru-miu a prins doi bibanei si un rac. Marfa asea. Am luat si eu un bibanel cu vreo 20 de minute inainte de plecare. Oricum, n-a fost rau. Partea proasta a fost ca nu am luat absolut nimic de rontait.
Tot romanetul de pe meleaguri era excitat sexual ca vine 1 Mai. Doar ca vremea a fost de cacat. Oricum, in ultima perioada cam plouase si am apreciat ca am avut bulan in excursia la Sarmizegetusa. Deci mare lucru nu s-a facut de sarbatoarea nationala. Sambata pe 3 Mai juca Metalu Resita cu CSM Ramnicu Valcea, in play-off-ul ligii secunde.

Nu mai fusesem la un meci in Valea Domanului de ultima oara cand venise Steaua. Looooong time ago. Acest Metalu Resita, inainte sa se marite si sa ia numele sotului se numea Damila Maciuca. Hehehehehhe. Scris gresit, bine-nteles. Lipseste o cratima. Numele corect ar fi : Da-mi la maciuca. Patronul a mutat echipa in Resita si i-a schimbat numele. Acest Metalu e CSM Metalu... si cica a nu se confunda cu Metalu Resita sau CSM Resita. Nici nu stiu de ce am explicat toate astea. Daca erai curios si voiai sa afli, acum ai aflat. La Metalu joaca si o vedeta, o super vedeta, o mega vedeta, o ciuMEGA vedeta. E vorba de Oprita... ce in cariera a jucat si la Steaua Bucharest, castigatoare a Cupei Campionilor Europeni in 1986. De cacat. Desi Metalul cica erau favoriti sau ceva nu au jucat fotbal decat in ultimile 5 minute, din care 3 au fost alea de prelungire. Dar scorul era deja 0-2. De remarcat ca galeria a cantat fara incetare toata partida. Efort apreciat de jucatori care au venit sa salute suporterii impreuna cu antrenorul. Macar atat.
Mai niste vizite si uite ca deja e Duminica. Avem avion Luni dimineata la 6:30. Din Timisoara. N-am mai facut ca datile trecute ci am plecat decuseara la Timisoara, la cumnat. La proiectorul lui am vazut in marime naturala super fail-ul Raptorilor in meciul 7 din seria de play-off contra Bruclinejilor. Oricum a fost un sezon bun.
Dimineata, la aeroport, ne-am mai intins la vorba. Eram exact langa coloana de la Check-in. Se mergea la o viteza decenta asa ca nu ne-am grabit. Cu jumate de ceas inainte ne-am asezat si noi la coada. Normal ca din momentul acela nu s-a mai mers asa de repede. Cand eram acolo unde decartam tot fierul din buzunare si din sange ne auzim numele la megafon: Coisilor, graba nu strica treaba in acest moment. Ne panicam dar degeaba... mizda aia isi face treaba ca o profesionista deci trebuie sa scot aparatul foto din geanta lui si sa imprastii totul frumos. Resuim sa trecem mai departe. Aveam la poarta 6 sau ceva. Claudia se duce la poarta 7 si impinge de ea in zadar. Langa noi... era Dumnezeul. Dumnezeul avea o vestuta rosie sa se asorteze cu burta de manelar. Tipa numele noastre, asa in greata. M-am plantat in fata lui: noi suntem. Dumnezeu ne ia la pula: unde umblam?! la ora asta se vine la aeroport?! Claudia se enerveaza si-l intreaba: Da' tu ce plm urlii la noi? Cum de-ti permiti? Dar Claudia nu realizase ca sta de vorba cu Dumnezeu... faca-se voia lui. Iar voia lui in acel moment era ca cica ne arata el. De nu stam noi aici in aeroport caci el ii anunta pe piloti sa decoleze fara noi. La injuraturile... aaaah... rugaciunile noastre, s-a lasat induplecat si apoi, usor imbujorat de emotie, ne-a urat drum bun: Du-te-n pizda ma-tii!
S-am plecat. Off we went.
In Munchen ne dam jos din avion si urcam in autobuz. Nici n-apuc sa las geanta jos ca dau cu ochii de bro Vickystein. Se ducea in vizita de lucru in Ukraina. Asa zicea el... si nu voia nicidecum sa recunoasca faptul ca mergea acolo pentru proteste. Nu a recunosct nici cand i-am aratat Exibit #1: geaca lui de pe el avea gluga cu fermoar ce se inchidea total, pana sus... iar de o parte si de alta a fermoarului avea lentile de ochelari... deci gluga se facea un fel de casca. Nuuuu, el nu merge la proteste... de aia e imbracat ca in trupele paramilitare.
Caterinca.
Canada s-a prezentat familiara si totusi ciudata. Si aici e acasa dar in vacanta aceasta am stat destul de mult in Romania incat sa fim prinsi din nou in rutina de acolo. De aceea cand a fost sa plecam parca nu mai venea asa usor, cum a fost in 2010, ultima oara cand am fost eu acasa. Abia am asteptat sa vedem ce face Fetitza. A stat fara noi mai mult de o luna, cu cat sitter ce venea o data la doua zile. Din fericire sufletelul nostru era bine si s-a bucurat enorm ca am venit. In noaptea aceea n-a lasato deloc pe Claudia sa doarma. I se urca pe perna si ii dadea gheare in cap. Feel the love, baby?
A doua zi am facut o curatenie generala, sora vitrega cu curatenia de Pasti. Apoi... la munca. Aici... nici o schimbare. Lumea remarcase ca am lipsit si destui de multi pareau sa se bucure sincer sa te vada. Asta e, ce sa-i faci daca suntem awesome?

Ciudat. Acum esti in Romania. Acum esti in Canada si intrii direct in paine, cum se zice. No rest for the wicked.

Romania...
N-a fost rau. Ne-am simtit bine. Pacat ca vremea n-a fost placuta in pondere mai mare. Iar n-am apucat sa ma vad cu toata lumea care mi-am propus. Oricat m-am babardit la gauaza n-am ajuns sa joc un basket cu bajetii. Nu ca as fi dat numa dunk-uri din intoarcere la 360 dar n-am ajuns nici macar sa arunc la cos o data.
N-am sa mai vorbesc de Romania si de saracie. Mi-as bate joc de mine. Stiu ca sunt saraci destui dar sunt si destui cu bani. Uita-te numai cate masini sunt pe strazi. Am fost la Iulius Mall si nu gaseam parcare intr-o zi de Marti. Remarca socru-miu atunci faptul ca situatia economica a romanului nu e cum se spune ci romanul de rand produce de fapt mai multi bani decat se considera oficial. Discutand despre asta cu bro Volpone aflu de la el ca cu vreo doua luni inainte isi facuse si el un calcul din ala, sa vada cat cheltuieste el cu nevasta-sa si fetita. Calcul simplu: intr-o luna jumatate nevasta lui a facut un salariu si jumatate, cam 15 milioane si au cheltuit cam 40 de milioane. Logic, nu? Ca el mai produce la negru. Deci adevarul e cu totul altul. Si cum terasele sunt pline, barurile sunt pline, pizzeriile sunt pline... inseamna ca nu e stress. Kein stress, fratie!
In Romania mi-a lipsit cu adevarat iphone-ul meu. Sa am internet atunci cand imi trebuie. Sa pot sa fac un cacat de poza cand vreau fara sa fiu nevoit sa car dupa mine aparatul foto. In final... n-am nici o poza cu tovarasii mei. Marfa asa.
Dar stirile astea sunt deja vechi de doua saptamani.
Gata. S-am incalecat p-o sa si v-am spus poveste-asa. Sarpele s-a suit pe soparla s-a cazut in sant.