Tara Minunilor: Let's get back to the ol'school

Daca data trecuta ne intorsesem la radacina gin sec, pardon- ginseng, Luni am fost LITERAL LA SCOALA VECHE aka Liceul Economic Resita. Vreme ploioasa, ca sa coloreze si mai bine tabloul (electric) tensionat si incordat mental. Ca un detinut care se intoarce la inchisoarea devenita intre timp muzeu. Dar eu nu sufar de sindromul Stockholm asa ca durerea mea de suflet era mai inghinala, la nivel metaforic. Din pacate stiam exact ce aveam sa gasesc. O calatorie in melancolic vazand doi baieti "de serviciu" la intrarea profesorilor. Fara sa vreau m-am vazut pe mine si pe "golegul meu de banga" (caruia ii dedic multa muje pentru ca s-a data poponar la fund, de nu mai stie nimeni unde salasuieste... si nu inteleg de ce, caci nu datoreaza bani niciunuia din prietenii nostrii comuni). M-am bagat in seama cu bajetii de serviciu si m-am dus la secretariat. M-am interesectat si cu Directoarea adjuncta, Ciurel Elena, fosta mea profa de chimie atomica. Am salutat-o iar ea a adulmecat trecutul sa vada in ce an s-a uscat tusul pe diploma mea. Secretara e aceasi ca acum 10 ani. Secretara e aceeasi de acum 10 ani, o grasa urata si acra. Si nici nu e batrana. "Buna, as avea nevoie sa-mi eliberati Foaia matricola." Tre'sa faci o cerere. Asta e primul contact sexual cu birocratia romaneasca dupa doi ani de zile asa ca sunt socat si privesc in gol zeci de secunde. Secretara continua sa ma priveasca bovin si inteleg ca e inca secolul 20 aici si nu exista vreo cerere-tip. "Imi puteti imprumuta un pix si o coala de hartie?" Blubber, Balena, isi lipeste buzele strans de fanoane. Cred ca se gandea daca sa-mi zica ceva sau nu, dar alege sa treaca holul in biroul celalalt si sa revina cu o coala A4 si un pix. Chimista de frunte a tarii, sau macar a Liceului Economic din Resita, a luat loc pe un scaun si rasfoieste profesional niste hartii... probabil o lucrare de doctorat in fisiunea la "caldut". Ii suna telefonul, o fi Institutul Nobel? "Cui adresez cererea?" Blubber e fericita, in sfarsit are ocazia sa-mi dea cacat. Catre CONDUCERE! N-apuc sa zic nici merci ca laureata premiului Nobel intervine in forta. Inclin sa cred ca foile alea din mana ei nu-s o lucrare de cercetare in fisiune la caldut si ca isi facea de lucru pe acolo ca sa se bage-n seama cu mine. PAI TU AI TERMINAT LA ADMINISTRATIV SI NU STII CUI I SE ADRESEAZA O CERERE? O ADRESEZI CONDUCERII. Se pare ca fosta mea profesoara de Chimie si-a amintit de mine. Nici n-avea cum sa nu isi aminteasca de un baiat asa talentat precum mois. Profesorii isi amintesc peste ani 2 tipuri de elevi, aia exceptionali si aia care sunt mereu la corigenta... asa ca mine. Afundata in scaun Blubber isi arata fanoanele, e fericita. Nu e fascinant cand esti o simpla secretara dar lucrand intre directori ajungi sa ai nasul pe sus mai mult ca ei? "Conducere e un termen destul de generic", incerc eu o explicatie a ignorantei mele. "Sunteti aici de fata, sunteti in Conducere, as fi putut sa va pun pe dumneavoastra... " Blasfemie. CUM SA MA PUI PE MINE?! CEREREA O ADRESEZI INSTITUTIEI NU PERSOANEI. Muschii fetei mi s-au contractat spasmodic de cateva ori in timp ce mi-am cantarit optiunile. Am ales sa zambesc ironic si sa nu mai explic faptul ca ea e directoare pentru ca reprezinta institutia Liceului Economic Resita si eu nu ii adresez cererea tovarase... pardon, doamnei Elena Ceause... pardon, Ciurel- ca persoana particulara. Am zambit ironic si m-am dus la bajetii de serviciu sa le folosesc fotoliul si masuta sa imi scriu cererea. Draga Conducere... ah, nu... Catre Conducerea... Am returnat Cererea si pixul si am lasat 20 RON pe birou. Balena mi-a verificat scrisul parand socata ca am reusit s-o scriu asa repede. Fara sa ma gratuleze cu o privire m-a anuntat ca sa vin Joi, dupa 12. Cum nu s-a oferit sa-mi dea chitanta pentru aia 20 ron, am ajuns la concluzia ca tre'sa plec. Cum m-a enervat destul de consistent, am povestit la toata lumea experienta. Seara, eram la biliard cu Fratele Lip si cu Mos Nicolae. Le-am povestit ce si cum si am adaugat ca dupa ce ma vad cu Foaia Matricola in mana am sa ii cer chitanta si daca face besini ii dau nepoteala lu balena. Dar Mos Nicolae ma intrerupe si imi spune sa o scuip. "Da'stii cum sa o scuipi?" Si eu si Lip ascultam atenti. "Iti strangi saliva in gura"... N-a mai apucat sa termine ca am izbucnit amandoi in ras cu lacrimi... Auzi si tu cum se scuipa: iti strangi saliva in gura.... Hahahhahahahahahahhaha! Cand am reusit sa ne potolim a reusit si el sa explice ce voia sa zica: strangi saliva in gura si te faci ca stranuti dar scuipi si apoi iti ceri scuze. Si ne-a povestit cum a scuipat el patroniii de la o bijuterie din oras care i-au vandut un inel de argint Bvlgari, ce s-a inegrit suspect, iar ei n-au vrut sa i-l schimbe, ba au chemat si "oamenii legii" ca sa-l evacueze pe Mos Nicolae ce devenise recalcitrant. Dar in Duminica urmatoare, la siesta pe bulevard, patronul si nevasta-sa au avut parte de o surpriza neplacuta... iar Mos Nicolae si-a cerut scuze. Stranutase.
Am continuat cu vizitele. Imi vine sa ma bat ca toata viata am fost baiat sociabil si acum am prea multi prieteni. N-am ajuns sa ma intalnesc cu toti si probabil nici nu am sa ajung. Imi cer scuze si vreau sa se stie ca nu am facut diferentieri. Desi sunt adeptul dictonului: "daca nu ti-am multumit inseamna ca nu meriti asta"... aici nu se aplica. Chiar nu e timp.
Scrisesem data trecuta de cum s-a schimbat (sau nu) Resita in ultimii doi ani. Sunt socat de cat de multe masini sunt. Se observa cel mai bine seara si noaptea cand le vezi parcate PESTE TOT. Aseara in Timisoara am vazut ca le parcau langa trotuar IN SENSUL GIRATORIU.!! Sunt foarte multe agentii de pariuri sportive si sucursale de banci. Am fost sa-mi fac damblaua, sa mananc plescavita. Shaorma am mancat in doua randuri de la Fast Foodul din Kaufland, si a fost decent. Pentru plescavita am mers intr-o noapte cu Fratele Martin, la chioscurile de pe langa Cinematograful Dacia. Am mers la chioscul din dreapta unde vanzatoare era urcata in picioare pe tejghea si stergea geamurile. S-a cocosat inspre gemulet si ne-a anuntat ca "nu serveste". Neputandu-mi dezlipi ochii de la papucii ei ce stateau la cativa centimetri deasupra sosurileor neacoperite am strigat si eu la ea. "Nici nu vreau nimic de aici". Ea nu m-a auzit si a strigat din nou: nu servim!" NICI NU VREAU NIMIC! Si am facut un gest ce s-a vrut elocvent catre picioarele ei ce dominau sosurile. Dar femeia avea si ironie in ea: ce vrei, sosuri? Of-of-of. Langa mine, Fratele Martin imi povestea ceva de "gropi la 2.70m". Asa ca, data urmatoare cand m-a luat foamea in oras am mers la chioscul din stanga. Fiindca aveam rendez-vous cu Muzicantii din Bremen am cumparat 3 plescavite, a patra venind ca bonus. Am vrut sa ma razgandesc cand am vazut ca piftiile era deja prajite si stateau sleite intr-un teanc pe o farfurie, evident neacoperita. Luni seara am mancat un burger la alt chiosc dar mi l-a facut in fata mea.
Un alt lucru cu care nu am mai fost obisnuit a fost sa vad lumea batand cruci in fata fiecarei biserici pe langa care trec, indiferent daca erau in masina, in tramvai sau pieton. Am fost la pomana de 40 de zile a unchiului Claudiei si am stat la masa vis-a-vis de popa. Socru-miu l-a imbiat sa bea si el ceva, totodata intrebandu-l daca e voie sa bei in Post. Fata parintelui s-a insufletit explicand ca e voie, dar sa nu exagerezi. Socru-mi a dat sa-i puna si lui niste vin dar verisoara Claudiei a precizat martial (fara sa-si dea seama) ca "parintele nu bea, ca e cu masina". L-am vazut pe parinte ca ofteaza usor si ca o lasa asa cum a picat. Dupa ceam baut eu primul pahar de vin si mi-am turnat inca unul, l-am imbiat si pe el... asa, de gust. A baut vreo doua. Cum Claudia are o matusa pocaita, ea nu a venit la pomana si au inceput discutiile cum ca cine are de fapt dreptate, folosindul si pe Parinte ca specialist. A fost interesant cum s-a aprins duhovnicul, gata sa reprezinte Biserica ortodoxa in meciul cu baptistii... cu enoriasii ascultand atenti. Saracii baptisti, n-au avut nici o sansa, parintele i-a facut vraijte, invingator prin KO- ortodoxismul.
Am fost iar la basket. De fapt chiar de 2 ori de la ultima fapta. Si am fost crescator. Inca am probleme cu conditia fizica dar basketul e ca mersul pe bicileta... fara scaun... nu se uita asa usor.
Ati vazut Barcelona- Real? Una manita. 5 boabe. Un meci superb. Real Madrid a fost umilita de maniera in care Barcelona a castigat. Pentru ca e Real Madrid si nu Real Oviedo. Exact cum am anticipat, poponarul metro-homo-sexual nu a facut niic tot meciul, la fel ca ultima data cand a incasat-o de la Barca in Finala CL. Cum comenta cineva genial pe siteul gsp.ro: 5-0? DEZAMAGITOR! Pai castigi etapa trecuta in deplasare cu 8-0 si acasa bati doar 5-0? DEZAMAGITOR.

E ciudat in Romania. Cel mai acut am simtit ca eu si Claudia nu mai suntem impreuna mereu. Ne-am obisnuit in Canada sa fim mereu unul cu altul, mai putin cat suntem la munca. Iar aici, eu am dormit cat am putut de mult acasa la mama iar ea a stat cu ai ei. Ca sa raspund la comment-ul Andreei de la articolul anterior, m-am reobisnuit aici. Dar e o reobisnuire diferita... vad situatia altfel... nu uit nici o clipa ca sunt in vacanta si ca voi pleca inapoi. Apoi aici e cam haos, si m-am obisnuit cu ceva randuieli in societate si mereu ajung sa spun "in Canada blah-blah". Nu-mi e dor tare de frunza de artar caci odata cu ea vine si munca, si e bine si sa lenevesti dar trecem si peste asta. Un lucru cert, NE ESTE DOR DE PISOAIE. Claudia a vorbit cu Eneida si cica Tigrutza s-a atasat de ea. Acest lucru nu este senzational din punctul de vedere al Tigrutzei care e foarte dragastoasa ci din punctul de vedere al Eneidei care urla de groaza cand pisicile o atingeau la picioare pe sub masa si avea mereu impresia ca matzele noastre cauta sa o zgarie. Fetitza in schimb cica accepta doar sa-i dea de mancare apoi pleaca departe de ea, iar asta ne-a umplut de mandrie caci ma-sa e doar una: eu si Claudia.
Mai e putin. E acasa si aici... dar mai sunt cateva zile si mergem acasa. Stii vorba aia "am ras, am glumit... dar acum tre'sa parasim incinta".

Transmisie live din Tara Minunilor

Cine sloboz e Alice?
Sunt in Tara Minunilor dar nici urma de Alice.
Da, am ajuns la locul faptei. Ne-am intors la radacini, radacina Ginseng. Chilotul avionului era comediant caci ne-a anuntat ca motorul auciliar nu porneste si trebuie sa gaseasca o masina care sa-l porneasca si ca "ar trebui sa ajungem la Munchen"cu o intarziere de vo 10 minute". Ar trebui?!!? Hahhahahahhahahahhahahha.
Drumul a fost ok, a trecut relativ repede, mai ales bucata TO-Munchen caci a fost noaptea, si aveam si LCDuri in scaunele din fata si acces la filme relativ noi. Am vazut Despicable Me de 2 ori, o data singur si apoi cu Claudia, caci e prea tare. IT'S SO FLUFFYYYYYYYYYYYYYYYYYYYYY!!!!!!!! 4 ore de asteptare in Munchen ne-a cam rupt. Ce ma distruge pe mine la drumurile astea este faptul ca nu poti da o besina ca lumea si ajungi sa te balonezi de nu mai ai chef de nimic. Din Munchen la TM, 75 de minute au trecut ca gandul. La plecare, chilotul asta avea si el bancuri in program. CiCA COlegul lui Dietmar Hockenzollern are deosebita onoare si placere sa ne foloseasca drept cobai pentru PRIMA decolare a carierei lui. Bai, nu e minunat????
Ne-au ajuns amandoua bagajele si am rasuflat usurati. Din ce am observat noi am fost singurii pe care iau ales sa-i caute in geanta sa vada ce traficam. Dar pana si Claudia a fost prea obosita sa se certe cu mustaciosul ala. Totul ok, si am trecut vama. Nu pot sa nu precizez inca o data ca datoria statului roman este sa vamuiasca.
Sor'mea si cumnata-miu ne asteptau nerebdatori, bagajele in po'bagaj si am plecat. Am intrat in Timisoara, dinspre Aeroport. Priveam pe geam incercand sa-mi reobisnuiesc ochii. Cumntaul se strecura prin traficul romanesc intr-un pur stil romanesc de condus haotic. Da, haos. Asta mi-a fost senzatia. Un haos care functioneaza, dar totusi haos. Ne-a luat mai mult de jumate de ora sa traversam orasul si sa iesim pe drumul spre Resita. Sunt incredibil de multe masini care incearca sa se insinueze intr-un spatiu care n-a fost destinat sa suporte asemenea trafic sau numar de automobile. Urasc drumul Resita-TM, dar a trecut si am ajuns.
Bine am venit!!! Te-ai ingrasat!! Te-ai ingrasat!! Te-ai ingrasat!!Te-ai ingrasat!! DA, STIU! :)
Prima noapte am dormit decent dar in 2 reprize. Cumne-a fost planul, eu dormeam la maica-mea si Claudia la parintii ei. Prima zi am petrecut-o in totalitate cu fratii mei lautari, Taraful din Bremen. Miercuri am inceput sarabanda vizitelor printr-o sedinta prelungita la Nasi. Am reusit sa beau o sticla de Bordeaux fara sa ma imbat. Pela 2am am dus-o pe Claudia acasa si m-am reunit cu Muzicantii din Bremen unde am participat la o discutie geniala in imbecilitatea ei cu Fratele Martin. Daca ai murit in ultimii 2 ani in Viena, ai sanse mari sa te odihnesti intr-o groapa sapata de Fratele Martin. Un Frate Martin obsesiv repetitiv cu "gropi la 2,70 m". A doua zi, treaz fiind, era alt om. Fiind mahmur, noi l-am inteles si a fost randul nostru sa-l stresam auditiv despre gropi adanci de 2.70m.
Ziua urmatoare am fost in vizita la Fini, care duc o viata molcoma de ardelean. practic am avut exact aceasi discutie de acum 2 ani, inainte de plecare. Ce a diferit au fost povestile noastre.
Si devine obositor sa povestesti o data si inca o data "ce faci, ce muncesti, cum e acolo"...
Nu m-am adaptat la fusul orar si disper, dorm numai aiurea. Ma ia somnul pe la 7 seara. Daca ma cul, ma trezesc pe la 10-11. Apoi nu-mi mai e somn pana la 5-6 dimineata. Si n-are nici sens daca stau sa-mi traduc in ora canadiana, caci aici ma ia somnul cand in canada ar fi inca zi.
Am facut plimbari prin oras cascand ochii la locuri si oameni. Inca nu m-am obisnuit sa aud lumea pe strada vorbind romaneste. Adica mi se pare normal sa vorbesc cu tine dar tresar cand aud pe altcineva in apropiere. Apoi nu pot sa vorbesc normal... adica cu injuraturi, cum m-am obisnuit si cum ii sta bine unui adult responsabil.
Cand m-am dat jos din masina la mine la bloc, am ramas socat. Am povestit de modul profesionist in care s-a lucrat pe Victoria Park, atunci cand au schimbat tevile si au reparat drumul. Si la mama la bloc au schimbat tevile. As minti daca as spune ca stiu unde au sapat, pentru ca pamantul pus la loc acopera totul de nu se mai vede nici aleea. Aleea Copilariei e o ulita de sat. Fiindca m-am domnit in Canada si acum am nasul mare si pe sus, am strambat din acelasi nas gandindu-ma la binele ghetelor mele Nike Flight. Pe scara pute si la fiecare etaj lumea are depozitat cate ceva, de la mobila veche pana la frigidere sau masini de spalat stricate. Dar in doua zile ma reobisnuisem cu totul.
Banii zboara ca pasarica finics. In prima zi am schimbat 100 de CAD la 3.7 ron, la banca Transilvania. Jumatate de ora mai tarziu Claudia a schimbat la alta sucursala (aflata la 300 m distanta) cu 3.4 ron. Cum plm? ai fi tentat sa te intrebi... E ROMANIA, FRATE.
Mergand pe bulevard observi ca micii intreprinzatori au cam disparut si ca magazinele sunt cam asa: banca, banca, casa de pariuri, magazin alimentar, banca, casa de pariuri. La cumparaturi am fost tentat sa-mi traduc in CAD sau sa incerc sa-mi amintesc cat a costat acelasi produs acum 2 ani, si daca atunci il consideram ieftin sau scump. Pana la urma am renuntat. Ca am avut o discutie cu Veverita si sotul ei, legat de ciorapii din Canada si cei din Romania... Claudia a cumparat 20 de perechi din ciorapii nostrii preferati... si totusi: doar 87% bumbac. La procentajul asta am gasit si in Canada. Dar mai cautam. Azi avem sedinta de shopping.
Ieri am fost si la basket. Am fost degeaba. Dupa doua meciuri, am ales sa traiesc si am plecat acasa. Dupa doua ore de repaos, mi s-a pus un carcel la gamba stanga de n-am putut sa dorm cu nevasta-n pat. Asa ca m-am dus acasa la mama si m-am culcat pe la 8 jumate, in reprize si cu incapatanare, am dormit pana la 8 dimineata iar acum ma simt bine si sunt mandru de mine. Zi tu, nu e minunat? Ba da, e marfa rau.

Inchei aici prima transmisie din LaLa Land. Romania, o tara plina de romani care stiu ca e greu, nu mai suporta aceasta tara dar carora "le place aici".

It's O-Gay! And that's a BIG no-no!

Vreau bani ca fara bani nu-i jmekerie deloc...
Ceva imi framanta aluatul de ceva timp. Articolasul din ziar despre blogu' meu a iscat niscaiva discutii despre idealul meu in viata. Oare asta a fost visul meu, sa ajung superintendent aka portar? Ironia fina ca glasspapier-ul a celor ce au insinuat asta imi excita glanda injuratoare si ma face sa emit urari de sarbatori pe linia lor materna. Da' io's baiat bun, in plm, si nu vorbesc urat. Lumea citeste blogul si are impresia cum ca eu as fi vreun tip extraordinar si se intreaba de ce sunt doar superintendent aka portar... caci eu pot mai mult.... ????????????????????
Eu sunt un tip normal (defineste, te rog, normalul...), nu am un resumeu impresionant si nici aptitudini deosebite de a produce bani. Inca.
Eu si Claudia am venit in Canada sa o luam de la zero si chiar am pornit de la zero. "Am dat Restart... doua valize's tot ce am"... De un an de zile construim pentru viitor. Daca vreau sa caut, pot gasi scuze destule pentru nereusitele noastre. Dar pana una alta Criza exista si se simte. Oricum, parca e mai dulce criza asta canadeza decat cea rumuna.
Am mai spus-o, pe blog nu scriu pentru cei ce sunt in Canada de mai mult timp decat mine. eu nu am ce sa le spun si ce sa-i invat pe ei. Eu ii invit sa ma corecteze daca gresesc si sa ma completeze daca nu sunt suficient. Dar nu-mi dati sfaturi de pe pozitie de superioritate, ca nu halesc. Mama m-a facut destept nevoie-mare si cunosc totul, Absolut Totul... mai putin ceea ce nu cunosc.
Revin la... saracie. Saracie? Nici in Romania nu aveam mare lucru. Aveam in schimb, un viitor incert. Si aici e viitorul incert... dar parca nu am frica de el. Ma intelegi, coane? O fi inteles lumea gresit?! Crede ca eu am venit sa fac cariera ? Am venit sa muncesc, sa fac bani si sa traiesc bine... cat de bine e loc.
(Mint!... de fapt realitatea e alta... vreau sa fiu presedintele Canadei). Nu am preferinte reale asupra a ce vreau sa muncesc dar am ales sa fiu Consierge pe $10/luna decat sa pun gresie pe $10/luna. Sa trag din greu in ideea ca dupa ce termin ucenicia imi deschid vreo companie unde sa-mi fiu principalul angajat? Nu mi-e frica de munca dar nici masochismul nu e in planurile mele. Constient de alegerile mele va rog frumos sa nu o ardeti cu mine ca si cum nu vreau sa dorm asa cum mi-am asternut.
Ce faci? Nu te mai bagi la guverne? Revin la mondenitati varahilo-toronteze. Ziua de plata nu s-a bunghit cu ziua de plata a chiriei si a trebuit sa facem o ghidusie, sa nu fim rai platnici. Dar am ramas lefteri pana la ziua de salariu. Dar e bine, nu? Caci banii n-aduc fericirea.
Bai, la munca lumea se phute-n cur. Si-asta pe bune, caci e plin de poponari. Supervisorul e genul clasic, de primitor, cu gesturi, voce si mers specifice rasei lor. Apoi mai e unul, un batran de 63 de ani. Asta numa-n dublu sens vorbeste... sau poate-s io paranoique. E din a treia generatie de ucrainieni si numele lui e Mircea Lucescu. Auzi discutie intre fagoti: Supervisorul: "As vrea sa am copii, sunt sigur ca as fi un parinte bun." Lucescu: "Pai stii ca se poate. Te duci la o clinica de fertilitate, iti versi copii intr-o galeata... iar de acolo stiu aia ce sa faca... embrioane, questii..." Supervisorul: " Eh, nu e chiar asa usor..." Eu urlam in tacere la Luna, cu fata catre Mecca. Lucescu e baiat de treaba dar e solicitant sa discuti cu el. Noroc ca ma pricep la jocuri de cuvinte si eschivez orice duma. Problema este ca io's antrenat o viata in escadroane de heterosexuali iar glumele cu "That's gay!" sunt Felu-ntai la masa noastra si imi vine greu sa sed bland si sa nu scot porumbei pe gura. A mai fost o faza si cu Supervisorul, Administratora si o locatara cand discutau cat de Hot! e locatarul ala ce are un caine ca Scooby-Doo. That's gay! In puii mei!
Luni mi-am varat capul meu imens sub masina sa vad pe unde plange. Nu pare grav si am sa incerc o schema batraneasca cu sarma si ingeniozitate. Claudia tot ma bate la cap sa scriu despre strazile Torontoului... frumoase ... fara gropi dar cu canale in mijlocul strazii. Capacul e sub nivelul asfaltului si e mai a dreaq decat o groapa. Chiar in mijlocul strazii. Oh, si ce muzica divina se aude cand roata se infige in groapa... "Cu groata-n roapa"...
Claudia nu mai lucreaza la "una dintre cele mai renumite companii din Toronto" si isi cauta de munca din nou. Am mers la 2 agentii de recrutare si i-am spus ca n-ar fi o idee rea sa isi ia si licenta de Security Guard. Astfel am mers si acolo. Dar ce sa vezi!!! Trebuie sa aduci o poza tip pasaport, dar ea trebuie semnata de un garantor. Caci nu este suficient, draga, sa ai doua acte cu poza, diferite, ca sa dovedesti cine esti. Cum dovedesti oriunde in lume cine esti? Arati un act de identitate cu poza, nu? Pe baza asta iesi si intri dint orice tara. Scoti bani de la banca. Etcetera! Dar daca ai doua asemenea acte la tine, poti dovedi ca tu esti persoana respectiva dar nu poti dovedi ca poza cu mecla ta e a ta. Wait, WHAT?!!
Si ai un formular ce trebuie completat de un garantor din lista de mai jos: Policemen, Justice of the Peace, Mayor, Family Doctor, Veterinary, Chiropractor, Priest, etc... Bai, esti nebun? CHIROPRACTOR?!! De ce nu proctolog? Dar am discutat asta cu Lucescu Fagotul si am ajuns la concluzia ca proctologul nu te stie bine la fata, el te vede din alt unghi... unul obtuz. And that's gay! Si cum sloboz sa nu te enervezi cand acum 3 luni am fost acolo si a fost suficient ca ala de la gayseu (ghiseu) sa compare poza-mecla-acte de identitate, ca sa vada adevarul. Dar cred ca de la cazul ala celebru cu africanca ce a plecat 3 luni in tara natala, a venit cu botu schimbat de n-au recunoscut-o la vama cu pasaportu-n mana. Si totusi era ea. Deci nu se mai risca baietii, luama-r de mana sa ma treaca strada... la sectia de politie de vis-a-vis unde aflam ca ei nuuuu, ca nuuuuu... si ne trimit la etajul 2 al cladirii din colt, unde e un Tim Horton's la parter. Cica acolo e un J.P. Habar n-aveam ce e ala un J.P. dar am urcat la respectul etaj unde gasim... un tribunal. Lumea facea coada ca la aeroport, in fata detectorului de metale, golindu-si buzunarele. Un cioban in fata noastra nu parea sa inteleaga de ce politistii nu considera normal ca el sa intre cu o brisca in tribunal. Apoi vin eu la rand, un alt meltean. Extrag maruntisurile din buzunare si scot... un surub cu piulita, nichelat- uuuuh-SHINYYYY!, care cand invarti piuliota cu forta, face Zvaaaarrrr! Il pun in tavita si il atentionez pe politaiul okios: Don't ask me WHY i have this on me! Ochiosu' a zambit mucalit si mi-a aratat unde zace dezideratul Gei-Pi. Adica Giastis of za Pis. Adica o ochioasa ce ne-a intampinat zambareata si care sa innourat la fata cand a aflat ce vrem. Evident ea nu se ocupa cu asa ceva iar politaii mint. Nu aici trebuie sa venim ci trebuie sa mergem la... si cauta in lista. Dar n-o las sa termine si ii arat. Justice of the Peace, adica AICI. Si ea ca NU, si noi ca DA. Si nu, si da, si nu si da, si da-te-n mortii ma-tii! Am plecat in spume. Cum proctologul nu ne cunoaste fata, am decis sa mergem la celalalt doctor familiar nou, doctorul de familie. Si uite-asa dai din draq in tac-su. La medic astepti pentru orice cacat cel putin o ora, caci totul e pe baza de programare. Are sens? Mujistul faca programari din sfert in sfert de ora si bine-nteles ramane mereu in urma. Programarea e vrajeala. E ultimul venit-ultimul servit. Si ni s-a pus pe secs de figurile lu' Dr. Casa, asta. Am auzit noi ca e cam dubios dar am ajuns la concluzia ca e cam dubios. Emana o siguranta de sine specifica laboratoarelor SS. Din pacate cica te costa $40 de bucata de capatana de om sa muti dosarul la alt doctor. Deci nu ne grabim.
Doctorul a fost incantat sa ne ajute in probleme, dupa ce Claudia s-a certat juma' de ceas cu receptionera romanca, la telefon. Ieri am bagat aplicatia si am fugit goana, sa nu platim mai mult de juma' de ora la parcare. te usuca astia de bani cu parcarile, pupa-i mama de afaceristi.
Nu ne cacam de foame dar ne manca in cur de un televizor. Patruj-ase de inci. De la Samsung, lovite-as. Am fost la Best Buy si am plicat pentru un credit card de la ei. Am fost aprobat pentru $1000, cu mentiunea ca e fara dobanda daca platesti integral in mai putin de un an. Si cred ca nu e obligatoriu sa pletesti in fiecare luna. Trebuie sa mai studiem. Si sa mai scada pretul... acum ca vine Craciunul.
Zicea cineva de vinul lui Chrislord. E bun vinul. Am testat. Am fost in vizita pe la el pe la Mississauga. What about Misterissauga? A fost oarecum ciudat sa vorbesti AICI cu cineva despre Resita si despre cunsotinte comune. Si sa auzi rostit atat de familiarul "cata". Cata cate cata aka putin cate putin...

PS:
I: de ce nu le plac sicilienilor Martorii lui Yehova?
R: sicilienilor nu le plac nici un fel de martori.

I: ce e ala Alzheimer sicilian?
R: e atunci cand uiti orice in afar de pe cine trebuie sa omori.

Balcaniada

In spiritul timpurilor ce le traim postez la mine pe blog gandurile Unq-lui Vazy vazand ca el nu le posteaza pe blogul lui.

"Fie X egal cu cantitatea tuturor cantitatilor lui X.
Fie X egal cu stresul.
E stres in decembrie.
Luna stresului egaleaza perioada din noiembrie pana in februarie.
Sunt 4 luni de stres si 4 luni de calm, lasand loc la 4 luni de ingrijorare nedeterminata.
In februarie risipim dureri, in martie Atlasibul e supraaglomerat.
In septembrie romanasii se intorc, iar discotecile sunt pline.
Fie X egal cu luna discotecilor pline.
Numarul manelelor se apropie de infinit asemenea lunilor de stres care se apropie de 4.
Azi nu posed atat de mult stres asa cum voi avea pe viitor. Viitorul stresului e infinit. Viitorul lipsei de griji este viitorul stresului.
Depresia este matematica iar nepolitetea este infinita.
Fie X egal cu cantitatea de simpatie europeana in functie de tupeul romanesc raportat la criza mondiala.
Discotecile sunt infinite, deci nu sunt niciodata pline in septembrie, caci nu exista niciodata in deajuns de multe manele."

VASI LUNGEANU, Demonstratie de furt balcanic.
28.06.2009 ora 1 fara 10, noaptea, acasa... RESITA ,ROMANIA.
>>Familiei mele care suporta tacit iesirile si plecarile mele, care nu intotdeauna inseamna acelasi lucru. Lor: Flaviei si micutului Lucas. Iubindu-i.

Unchiului meu, Anthony Hopkins, care prefera sa piarda vremea pe la Hoolywood, decat sa se intoarca acasa. Cu respect... >>