Totul a inceput cu antrenarea unui tigan camerunez, Samuel Eto'o. Sammy Eto'o a venit sa ma inlocuiasca pe perioada miniconcediului. Tiganului ii place sa lucreze ca "floater", sa fie trimis de la site la site. Cica face mai multe ore pe saptamana in felul asta. Rationamentul lui e simplu, si cumva gresit, lucreaza pe $11/h si daca ramane permanent la un site va presta acceasi munca cu unii care castiga mai mult ca el. Ce nu intelege el e ca daca nu stai pe loc la un site, sa te "prove yourself" ramai tot cu $11/h. Treaba a devenit mai amuzanta cand mi-a povestit de familia lui din Camerun. Si-a exprimat regretul ca nu are posibilitatea de a-si aduce familia aici decat in eventualitatea in care are un job bine platit, ca sa-si poata intretine familia... caci neveste-sii nu-i place sa munceasca. Apoi a pus punctul sub semnul exclamarii: she's lazy! Omul e gentleman, a si precizat ca femeia are multe alte calitati pentru care o iubeste, dar e adevarat, she's lazy. Intre timp el baga tare. CiCA CAmerunezii astia au un sistem de a economisi bani pe chirie. Pe langa clasicul "60 pe 40- de metri?- nu, de oameni!" mai au o metoda, de ex: daca nevasta unuia pleaca acasa pentru cateva luni, automat se muta unul acolo pe acea perioada, platind intre 200 si 300 de parai. Deci Eto'o are o adresa fixa pentru acte si bill-uri iar in rest o arde nomad.
Da' ia mai da-l in ma-sa pe tigan ca vedetele pe blogul asta suntem eu si Claudia. Deci!
Tiganul ma inlocuia pe mine caci am plecat in afara Canadei, adica in Quebec. Directia Montreal. Vremea se anunta perfecta, avant aveam din plin. Sa-i dam bataie!
Primul contact real cu partea franceza a fost cand ne-am benoclat la niste semne de circulatie dubioase (vezi poza)
. Cum nu stiam ce vrea sa insemne am dedus la unison ca probabil semnul e in franceza si de aia nu pricepem. Am ajuns la hotel (Espresso Hotel)unde am aflat cu incantare ca parcarea nu e inclusa in pretul camerei ($130/noapte) ci CA COsta un aditional de $20/noapte. Parcarea publica de langa taxa 15, dar era outdoor si arata foarte ghetto. Cand ne-am exprimat ca $20/night e cam mult, da-te-n familia ma-tii, ni s-a spus ca asa e peste tot in downtown Montreal nu vreti un espresso? Astia erau pe japCA CA-n Romanica. Pai nu? Daca tot ai venit la noi, si ne dai bani pe camera, nu crezi ca e normal sa platesti un pret mai mare decat la parcarile din jur pentru ONOAREA de a parca la noi? Niste merdenele baietii astia. Merdenea de la merde, se subintelege.
Ne-am luat camera in primire, ne-am pudrat nasucul si am chemat un taxi sa ne dcua pana la Biodome, voiam sa prindem deschis. Am avut ocazia sa-mi folosesc franceza cu soferul de culoare haitiana. "A Biodome, s'il vous plait". Si-a-nceput tiganul sa turuie. Raspunsul meu? "That was all my french, man". Dar aia era si toata engleza lui. Pronunta highway ca "a'uei" si l-am inteles prin deductie ca ma intreba daca dorim sa o ia pe highway. Ok, go ninja! $30 mai tarziu eram la Biodome. Ne-a placut dar e destul de micut si Claudia a ramas socata cand i-am spus ca asta e ultima parte si aici e iesirea. Cica nu, tre' sa mai fie, sigur am ratat noi ceva. Nu ratasem. Fiindca toata lumea te minte ca peste drum de Biodome a La Jardin Botanique am plecat cu pas intins. Tin sa precizez ca la hotel, in maiou fiind am impachetat un tricou de schimb in rucsac. Dar prostia mea are personalitatea si o voce mi-a spus ca "uite la norii aia, sigur se raceste afara". Prostia mea nu se pricepe la vreme si nu s-a racorit... asa ca am avut placerea sa merg transpirat la subrat si cu tricoul lipit de mine toata seara. E minunat. Gradina botanista e relativ peste drum de Biodome. E de fapt peste deal si e doar o coincidenta ca e o strada intre ele. La jardenul botanist sufeream deja de caldura, durere de picioare si de plictiseala. Doar ca am ajuns la gradina chinezeasca, care minunata este ea care este.
Poze, poze, poze... La intors am luat metroul. Am belit ochii cateva minute in harta, am intrebat pe cineva si iata-ma cunoscator al metroului din Montreal. La intoarcere am mers la un restaurant de langa hotel, genul de pub unde mergi sa vezi meciuri. Cu surprindere am vazut ca pe usa inca mai era lipit posterul de prezentarea al meciului lui Bute cu Mendy. Fiindca aveam pofta de ribs dar mai ales fiindca in mod evident ACESTA este chiar restaurantul unde mananca Bute cand e in Montreal am zis sa intram. Ospatarita citise cel putin prima pagina din cartea de psihologie si a apelat la tertipuri: s-a apropiat de Claudia si a intrebat "Ur perfume, is it D&G?" Nu, e Coco Chanell Mademoiselle. "I WANTED TO SAY COCO CHANELL!!! Zi sa mori tu, jura-te amin! La ribs 'n fries jmekeria e ca vine cu nitica salata de varza amestecata cu smecleu alb, bun la gust. Asta a venit fara. Claudia o cheama inapoi. Raspuns? "We're out off cabbage." Apoi o bate amical pe spate si pleaca. Merveilleux!
A doua zi, dupa un somn de 10 ore, am plecat sa batem la picior Rue Sfanta Catrina. Hai Catrin' si ni-arat' maaaaaai.... Frumos, foarte european intr-adevar. Abundenta de terase si restaurante. In drum spre Montrealul vechi am ajuns si in Underground City... cautand o toaleta e adevarat. Ne-am plimbat si pe acolo si am iesit la suprafata cativa kilometri mai la vale. Cu harta in mana am mers in dreapta unde am descoperit ca trebuia in stanga, deci hai inapoi. Pana in Ceainataun. Acolo un zeu okios mai mult ca sigur postase o gweilo ce dadea sucuri Sprite reci pentru auslanderi insetati ca je si ma femme. Un pic mai la vale se zarea Basilica Notre-Dame. Care e minunata, grandioasa si minunata. S-a mai zis? Si nici nu intrasem inauntru. Claudia a luat bilete sa vedem show-ul de lumini dinauntru precum si un scurtmetraj despre cum a fost construita basilica. Dar mai era o ora pana atunci si in Montreal ai unde sa te plimbi. Pe o straduta pavata cu caramizi in dunga am coborat pana pe malul apei unde au si mai multe terase precum si o esplanda shukara. Am mancat ce a mai ramas din ce mai ramasese din pranzul de la restaurantul chinezesc iar restul l-am dat la pasarele si apoi la pescarusi. In drum spre basilica am ratat straduta pe care venisem si am mers prea departe... numai bine ca sa dam peste alta zona de interes din Montreal- Place Jaques Cartier. In traducere si mai multe terase, oameni si cersetori cu talent muzical... aia ce baga la instrumente cu cutia milei in fata. La munca, maaaah!
Basilica e intr-adevar quelque chose. Apoi a inceput filmul. N-am mai ras cu atata pofta de la The Hangover 2. Actorii erau de mana 2-a iar noi aveam si cireasa de pe tort: aia vorbeau franceza si noi vedeam filmul dublat in engleza. Povestea e simpla si foarte crestineasca. Lumea Noua era minunata dar era locuita. Si un fusta-lunga francez a avut un vis: sa mearga in Noua Franta si sa creeze o parohie acolo, sa ii invete pe indienii Talpa-iute cum e cu Gizas and shit... pardonnez-mois, avec Gizas et merde. Fusta-lunga i-a povestit visul lu alt fusta-lunga si impreuna au cerut voie lu regele Louis al mi se rupe-n paispelea sa faca ghidusia visata. Si Le Roi a zis... Oui! caci era pamantul lu ma-sa si el era cu permisiunea. Biserica e minunata, si sunt sigur ca a costat o gramada de bani constructia ei. Iar institutia Bisericii are bani dintr-un singur loc, nu? Din Zeciuiala. Si cand zeciuesti fortat nimicul unor amarati de emigranti in anul 1700, ce merdeneaua mea te mandresti cu ce "ai construit"? Plus ca au numit-o Notre-Dame... aka Fecioara Maria... care a fost sanctificata pe criterii de logica, 1+1 = 2. A fost ea mama lui Isus care e sfant? DA. Asadar si prin urmare, si ea e. Ana, a fost ea mama lu mama lui Isus care a fost sfant? DA. Asadar si prin urmare si ea e sfanta. In Biblie nu e nici un inger de gen feminin. Absolut nici unul... ah ce? Pardonnez-mois, que'est que vous avez preparez pour aujourd'hui? Merde... enea.
A doua zi am plecat spre Quebec City. Ziua a inceput minunat caci am ratat iesirea de pe highway si am nimerit intr-un ambuteiaj... ce a tinut exact 10 km, pana la urmatoarea iesire. Cu aceasta ocazie am facut cunostiinta cu ura in trafic a soferilor chebecosi vis-a-vis de baietii cu numere de Ontario. Claudia a incercat sa fie dibace si sa mearga pe banda de urgenat... si a mers pana cand un muie intr-o decapotabila a iesit si el de pe banda... doar pe jumatate, cat sa nu trecem noi... cand ne-am facut si noi loc inapoi in sir a revenit si el. Cand incercam din nou, hop si el. Muie, carnatule. Am pierdut vreo 40 de minute in ambuteiaj... fara sa gasim vreo explicatie pentru el... nu parea nimic in neregula. Pe cealalta autostrada, viteza de croaziera 130 la ora, cu dedicatie de la Claudia Schumacher, se trezeste o blonda proasta ca o pizda cu par pubian blond natural sa schimbe banda fara sa-si verifice punctul mortilor ma-sii. Claudia apasa frana, decelerand pana la 80 km/h iar apoi isi scoate piciorul prin radiator cand a apasat acceleratia sa ajunga blonda din urma. Au urmat sicanele si degetele mijlocii absolut necesare unei desfasurari in bune conditii a traficului rutier. Inca din Montreal am avut niste creierul in Blue Screen of Death incercand sa folosesc GPS-ul. In Toronto daca scrii Yonge si atat, vei fi invitat sa alegi intre Yonge St si Yonge Blvd. Daca esti in Quebec City si scrii Wilfrid-Hamel GPS-ul te va invita sa-i faci o muie caci habar nu are despre ce vorbesti. Si va continua sa te scoata din minti pana ce vei scrie "corect" numele strazii, adica RUE Wilfrid-Hamel... sa ma cac in capul quebecosilor caci asta inseamna ca le nome de la rue Wilfrid-Hamel n'est pas Wilfrid-Hamel... nuuuuuuuuuu.... e strada Rue Wilfrid-Hamel. Niste dobitoci. Tot in Quebec City am vazut o autostrada taiata de linia ferata. Pretene, acum sincer, WHAT THE FUCK?!!?!!
Tot acolo am asteptat la semafor si cand am traversat intersectia am fost anuntati ca suntem pe highway... deci ciumega tare! Hotel Monte-Cristo e cam departe de zona turistica a orasului si a fost complicat prima data sa ajungem in Centrul Vechi. Si cum plm sa fie usor cand toate highway-urile au 3 nume gen Teoharie Coca-Cosma, Hortensia Papadat-Bengescu... iar GPS te anunta "Autoroute 38"... Iar tu in goana masinii nu apuci sa citesti carnatul de nume... iar cifra e la coada, scris marunt. Centrul vechi al Quebecului era suprapopulat la acea ora de Sambata. Ne-am plimbat de nebuni incercand sa gasim parcare. De nervi am vrut chiar sa renuntam si sa ne intoarcem la hotel dar pana la urma am gasit o parcare ce mai avea locuri. Quebecul vechi e superb. O coasta de deal taiata de stradute inguste si abrupte, marginite de magazine de suveniruri, restaurante si alte alea. Din loc in loc casele erau despartite si puteai surprinde o bucata de apa albastra. Pe deal sta cireasa, castelul Frontenac iar in fata lui o esplanada. Un pic mai incolo poti urca si mai sus sa vezi fortul. In jos e raul St. Laurent. Frumos. Infometati, am coborat pe stradute, am ales un restaurant mai fara fite si am prins loc la etaj, exact langa fereastra. Jos strada fremata de turisti.
Urmatoarea zi era rezervata Canionului Sf. Ana. Am plecat cu intarziere de cel putin un sfert de ora de injuraturi si nervi caci nu reuseam sa bag adresa in GPS. Din pacate nu mai am pamfletul canionului care avea pe el 2 adrese. Una era denumita adresa iar cealalta pentru adresa pentru GPS. numarul si strada erau aceleasi dar diferea localitatea. Ba, ce plm se intampla in Quebec? Pana la urma a obtinut Claudia de la receptioner indicatii cum sa ajungem la o adresa apropiata de canion. GPS a recunoscut acea adresa si am plecat. Am ajuns in localitatea St. Anne, in fata bisericii St. Anne. Un amanunt relevant e ca am fost sa ma pis la McDonalds-ul de acolo. Am vizitat si biserica din apropiere apoi am cerut instructiuni pentru a ajunge la canion si am plecat. Dar ne-am intors in doar cateva minute, fratele vostru se stricase la burta. Mai usurat, dar plin de griji pe viitorul apropiat am purces la drum. Am ajuns la fix pentru o noua sedinta de diaree. Pofta buna. Canionul e marfa. Ca momunment al naturii cat si vizita e organizata eficient. Exista o poteca ce trebuie sa o urmezi, si ai in locuri strategice construite niste punti de observatie. Traversezi crevasa in doua locuri pe poduri suspendate. Fara graba, iti ia cam o ora sa faci traseul. Cand eram pe terminate a inceput si ploaia. Voiam sa mergem in cruise-ul ala pe rau dar ultima plecare era la 15:00 si era deja aproape 16:00. Ratand ultimul obiectiv ne-am orientat spre altceva. Hai la film. Caut pe telefon cel mai apropiat cinema. 13 kilometri. Baga! Ajungem acolo si dau cu ochii de un poster urias si in acel moment pica si fisa in mintea mea obosita: filemele sunt in franceza. Cochon! Si aici nu pot sa nu amintesc plictiseala de la televizorul din hoteluri. Au pachetul de baza iar in Quebec asta inseamna ca pe langa faptul ca ai putine canale... doar cateva sunt in engleza, si in majoritate alea de stiri. Baaaaaaaaaaaaaa... iti vine sa-ti tai venele ca nu ai la ce te uita. Si noi suntem din aia care nu se uita la televizor. Sambata dimineata m-am uitat la un episod din Scooby-Doo. Sun cel putin un cunoscator in desene animate din anii 50-60 si mi-am putut da seama ca Scooby-Doo-ul asta e nou. Povestea nu e relevanta dar 2 personaje din episod sunt... O tanara hippie si cainele ei... se dovedesc a fi: ea- un Grey, adica cea mai comuna rasa de extraterestrii raportata in incidentele de tip UFO iar cainele e de fapt un Reptilian... alta rasa numeroasa in rapoartele UFO. Amandoi extraterestrii pasnici, bine-nteles. Reamintesc comedia Paul... si scena in care un pusti fata in fata cu un Grey nu se sperie ci chiar precizeaza ca stia ca exista, deci de ce sa se sperie. Copii nostri vor stii, copii lor vor fi pregatiti sa accepte evidenta. Nu-i rau planul, nu? Dar eu aberez, nu?
Dar sa revenim... Cum nici la film nu puteam merge... ne-am intros la hotel. In Quebec City nu plouase si desi era un pic innourat si temperatura scazuse de la 30 + la 24... era inca placut afara... iar piscina din spatele hotelului prezenta o apa minunata. Chillaxation.
Azi la munca. Am vazut fete sincere ce se bucurau sa ma vada inapoi. Nu ma incalzeste prea tare... dar e bine. A fost bine si in minivacanta.
Montrealul si Quebec City au fost misto dar nu as vrea sa locuiesc acolo. Si nu cred ca mai mergem vreodata in vizita. Enough is enough!
.
