Sportul sub aspect voyeuristic (II)

Aruncatul cu privirea e un sport demn de Olimpiadă, dar am avut și intenții de a mă implica personal, deși am abandonat orice intenție de a avea și condiție fizică.

Am povestit deja de golf-ăreală.

Acum vreo 3 săptămâni, Matei Corvin mă întreabă dacă vreau să merg cu el la judo, că vrea să se apuce. Ba, pare periculos pentru genunchi, dar rămân la ideea inițială că i s-ar potrivi mai mult lui, decât mie. El e și mai tânăr, cu genunchii încă sub garanție.

Mi-a zis altădată că merge și la fotbal destul de des, dar o spusese cu frică, să nu îi spun că vreau să vin și eu. Nttttt! Not interested, anyway.

Baschetul rămâne la îndemână. Vara trecută, am ieșit cu Emperor Iustinian la baschet, după muncă. Se lăudase că avusese coș de baschet în drive-way în fața casei, în copilărie, și că juca mereu cu frate-su, și că ar fi sharp shooter de calibru Simo Häyhä. Mima în fața mea cum arunca la coș și din body language l-am văzut că e basquettetbalerin.

A avut tupeu să mă provoace la 1v1, iar apoi la aruncări libere și de 3 puncte. Scorul a fost 3 la 3, la final: 3 beri Corona eu - 3 el. 

Anul ăsta a vrut revanșa, a zis că aduce el berea, dar a ajuns cu 2 ore mai târziu și fără bere. Am stat de vorbă mai mult, căci nu mai lucram împreună de aproape un an și erau ceva bârfe în coada de printare.

Înainte de sesiunea asta lesinată de baschet, jucasem în Cuba, cu Claudia, la Cayo Guillermo, în decembrie 2024. M-am întrecut cu Claudia, de la libere, un best of 10, și am fost la egal cu ea: 3 la 3. Suntem amândoi fffffoarte buni.

Acum vreo 70 de zile, reveneam sleit după o sesiune de plâns în cimitir și, în drum spre casă, am tăiat prin Parcul Siderurgistului. Urechea a înregistrat înconfundabilul sunet al mingii de baschet. Se lăsase deja întunericul și m-am apropiat de terenul de baschet încorsetat cu garduri înalte. Cumpărasem și eu o minge ca să merg să dau și eu la coș acolo, dar nu am mai ajuns și mingea e încă virgină.

Pe teren era ce părea a fi un puștan, în șlapi și șosete albe, faultul grosolan adus fashion-ului fiind vizibil și fără VAR și fără becurile nocturnei aprinse.

„Știu că pare dubios, dar te-ar deranja dacă intru și eu să dau la coș cu tine?” Puștiu' a reacționat extrem de pozitiv și mi-a indicat prin ce spartură din gard să intru, atenționându-mă că și curentează. Aveam să aflu la plecare că nu glumea, undeva era un scurtcircuit. În teorie, terenul se închiria de la primărie, dar băștinașii rupseseră gardul și se intra prin terenul de fotbal adiacent.

„WOOOW! Aveți Anthony Edwards!!!” Se referea la ghetele mele de baschet Adidas AE și era extrem de politicos, mi se adresa cu „dumneavoastră”. „De unde le-ați luat?” „Din magazin.” „Din ce magazin, că am căutat și nu am găsit?”

Insistent băiatul, și cunoscător al ghetei de baschet de calitate superioară, neașteptat de la unul în șlapi și șosete.

„Eu-s din Toronto”, i-am spus aproape bâlbâindu-mă, căci nu voiam să mă laud. „Acolo găsești în magazine.”

Timp de vreo jumătate de ceas am alternat aruncări la coș cu întrebări și răspunsuri. „Ai fost la meciuri NBA?” „Am fost, cele mai memorabile – Raptors vs. Lakers cu Kobe Bryant și Raptors vs. Warriors cu Curry, Thompson și Durant în sezonul lor de 73 de victorii și 9 înfrângeri. Am fost la jocurile pentru fani din sâmbăta din All Star Weekend și am avut șansa să fiu în același oraș cu echipa câștigătoare a trofeului NBA, ceea ce e o experiență în sine, când tot orașul trăiește si vorbește despre asta.”

Puștiu' era în mod evident impresionat. Nici nu e greu când ai 14 ani și ești din Reșița. Nici nu ai mai cunoscut pe cineva ca mine. Puștiu' nici nu era născut când eu am plecat în Canada. Poate îl cunosc pe taică-su, sau pe maică-sa. Poate am cunoscut-o pe mă-sa cu fix 9 luni înainte...

După ce am făcut mișto de el că a venit în șlapi cu șosete la baschet, l-am întrebat unde joacă baschet și am aflat că, deși el se crede bun, nu știe unde joacă „basketbalerinii” locali.

La plecare, mi-a spus că nu prea are prieteni și că îmi mulțumește că m-am oprit să joc cu el. Că „i-am făcut ziua”.

„Și tu mie, puștiule.”

Asta e una din puterile sportului. Aduce laolaltă. Converge. Unește. Amortește uneori realitatea vieții, când ai o zi proastă. Când ai nevoie de o victorie, de un „detz” de dopamină, iar echipa ta câștigă. Câștigi și tu.

Așa eram și eu, cu decenii în urmă, când un produs local revenea din America în vizită și la teren învățam despre alte lumi, cu alte orizonturi. Iar el încerca să-mi explice ce e de experimentat pe pielea ta doar, iar eu încercam să înțeleg ce nu aveam cum să pricep. Dar visam, căci prin pasiunea pentru baschet venise afinitatea către ghete de baschet, către cultura nord-americană, către muzica rap și către o viață într-un oraș cu echipă din NBA.