ranjILIESCU

Moare Iliescu. Ştiindu-se că a fost preşedinte şi în consecinţă că are bani, atât cei din rai cât şi cei din iad îl voiau.

- Unde vrei să mergi, îl întrebă portarul?

- Păi nu ştiu, să văd cum este, răspunde acesta.

Şi, ca atare, portarul îl duce să vadă raiul: o gramadă de oameni se plimbau printr-o poieniţă frumoasă, din râuri curgea miere, bătrânii jucau şah, etc.

Când ajunge în iad: o grămadă de fete dansau în bikini, bărbaţii jucau cărţi şi văzând una ca asta, Iliescu decide:

- Aici vreau să-mi petrec eternitatea!

Nici nu apucă să rostească bine cuvintele că se şi repede la el Aghiuţă şi-l aruncă într-un cazan cu smoală...

- Păi ce-i asta, unde-s fetele, băutura? întreabă Iliescu disperat.

- Eeeee, aia era „campania electorală!” veni răspunsul. 

(sursa Adevarul.ro)

Cu ceva ani în urmă, unq Basil remarca acid că aș fi plin de ură. Poate eram, dar sursa acelei uri era sănătoasă. Expus la o societate oarecum normală, odată cu emigrarea, am reaprins acea revoltă interioară ce se formase în sufletul meu de lider de sindicat. 

La nivel intelectual, ideologic, îmi făcusem o listă de oameni aleși pe sprânceană, unde să-mi direcționez ura. Lista, nu foarte lungă, era începută cu Nea Nelu’. Lista era cu oameni ce și-au trădat frații ca să le trăiască lor în lux fiul. Oameni lipsiți de scrupule, unde istoria trebuie să le bage paula pe gâtlej, să le rezolve această deficiență.

Am stat atent la evenimentele anilor '90, mintea mea de copil s-a dovedit emancipată, căci contemporanii generației mele nu au înregistrat aceleași informații ca și mine: detaliile și subtilitățile revoluției din '89; tranziția contondentă a anilor ’90, parșivismul legii numărul 14/1992, arivismul afaceriștilor și politicienilor proveniți din servicii dar și din celulele de informatori și colaboratori; societatea deschisă cu șperaclul de către oengeuri, precum și adaptarea lâncedă a generațiilor de comuniști la o nouă orânduire de unde au rezultat 10 ani de președinție pentru Ilievici și 10 ani de președinție pentru To’arășul Petrov.

Acum, sunt împărțit între două sentimente: jubilare și decența de a nu te bucura de moartea unui om.

Cum e viața asta.

Iliescu a ajuns la Londra, la hotel a sunat pe „room-service” şi a spus:

- Tu ti tu tu tu tu.

Nimeni nu a înţeles nimic şi a cerut ajutor de la ambasada României. A venit un traducător oficial şi în sfârşit au aflat ce vrea Iliescu:

- Două ceaiuri la camera 222.