(2024) Canada - Grecia via Hellas via Elada: Possidi

 Retrospectivă stil foileton

 

Următoarele zile au fost binecuvântate cu plictiseala de vacanță extrem de binevenită, de rutină: mic dejun - plajă - prânz - plajă - cină târzie - meciul de fotbal de la Euro, ce începea la 10 pm.

Țintisem să petrecem timp de calitate cu o parte importantă a familiei și am lovit direct în ochiul de taur.

Casa, închiriată prin AirBnB, era la 1 minut de plajă, cu vedere de la terasă. Construită în coasta dealului, pe 3 etaje, avea o garsonieră la demisol, livingul și bucătăria la mijloc/parter și două dormitoare la etaj. 

Ne-am împrăștiat strategic și singurul inconvenient a fost că aparatul de aer condiționat de la etaj răsufla imperceptibil. Patroana a trimis reparatorii, care au reparat, iar patroana s-a simțit datoare și a mai dat de la ea încă o noapte "pe de gratis". Avea să fie o noapte extra pentru familie, noi aveam bilete spre casă.

Dar până la plecare mai era încă o vacanță întreagă.

 

Acea zonă de plajă prezenta o mare liniștită, cu apă demnă și de Caraibe, o plajă ce ți-ai imagina-o când spui "plajă privată", atunci când vine vorba de numărul de oameni din jur.

 

 Adevărul e că ne-am luat într-o zi la harță cu niște greci, mai ales cu doamna din acel cuplu de sexagenari, care se enerva că îi foloseam umbrela de plajă înfiptă în pământ permanent. Nu că îmi dădea femeia vibe-ul de localnică săracă ce se uita urât la turiștii ce vin acolo și bagă bani în economia locală, femeia avea harfe de middle class.

Dar nu merită mai mult decât un paragraf.

 Mai era o locație unde mi-aș fi dorit mult să merg, dar știam că logistic nu avem cum să ajungem la Muntele Olimp cu ușurință. Olimpul face parte din vocabularul meu, în special când mă refer la Head Office și șefimea de acolo. În lumea corporatistă, birourile centrale conțin o altă faună umană și comportamentală, au alte reguli de viețuire sau conviețuire. Acolo stau... zeii.

Cum în sistemul meu de valori religia zeului evreiesc nu are mai mare greutate în fața altor religii, mi-ar fi plăcut să-mi spăl ochii puțin pe această locație importantă în cultura europeană și nu numai. Totul era amplificat și de faptul că, în eroare, credeam că muntele e undeva pe partea cealaltă a mării din fața noastră. "Trebuie să ocolești pe la Salonic și e... cam pe... acolo." Era mai hâcană, nu era pe unde mi se arăta. Oricum, nu am fost. Scheisse egal.

Singurele mini-excursii au fost în câteva orașe din degetul peninsular Halkidiki: Kassandreia, în centru, și Kalithea – pe partea opusă de locația noastră.

 

S-a mers de două ori și la Sviri, unde un prânz pe o terasă la malul unei plaje superbe s-a transformat într-un spectacol atmosferic: o ploaie de vară violentă, o vijelie vijelioasă, scurtă și eficientă.

 

 

O dată am mers și la Capul Possidi, unde am remarcat frumusețea locului, culoarea minunată a apei și abundența de românaches pe fir de nisip pătrat.

 

Fiindcă e vorba de vacanță, un final demn este despre plictiseală, odihnă și timp de calitate petrecut cu familia. S-a încheiat cu 2 zile onomastice sărbătorite la o terasă cu mâncare extraordinară. La mulți ani, sărbătoritelor!

                         

Mda, mâncarea a fost la înălțime, limita culinară a fost la cer...ul gurii. Mâncarea a fost atât de bună încât merita statutul de personaj principal în poveste.

Pe 2 iulie 2024, dis-de-dimineață, socrii ne-au condus la aeroportul din Salonic. Aegean Airlines spre Munchen. În jurul nostru, surprinzător de mulți români îmbrăcați în tricoul Naționalei, în drum spre Munchen, unde în aceeași zi avea să se joace România - Olanda. Băi, cum s-a schimbat jmenul – românaches merg în vacanță în Grecia, dar trag o tură până în Germania să vadă meciul la Euro, apoi revin pe plaja elenă.

 

 Când e bine, e bine – când e rău, e rău. Și când ne-o fi mai rău, să ne fie așa de bine.

 

Να είναι καλά, να μην είναι κακό.