(2024) Canada - Grecia via Hellas via Elada: Atena

Retrospectivă stil foileton 

20 Iunie, 2024. Ne îmbarcăm în cea mai ambițioasă expediție pe continentul de vis-a-vis, de până acum. Zbor direct YYZ la ATH, de la Toronto la Atena. Campionatul european de fotbal era în toi și, ca și acum, în momentul în care scriu, Toronto era asaltat de stihii și nu decola niciun avion. O clasică furtună de vară. Pe telefon urmăream meciul Spania vs. Italia, deci timpul trecea ok-ish. Kein Stress.

Întârziere doar o oră, hai că ne îmbarcăm. Pentru cei cu oase mari și cei cu peste 6 picioare, locurile de „săraci” din avioane sunt inconfortabile. Un zbor lung e, de obicei, de fapt, prea lung. Mereu. Îl simți. Imaginează-ți ce fain e să mai aștepți încă 2 ore în avion, să mai ajungă un avion de americani retard... I mean... întârziați. Era vorba de vreo 30 de ei.

Aveam zbor direct către Atena. S-a ajuns cu bine. Dar, cu două ore mai târziu decât programat.

Poate că da, poate că nu... eu zic DA, a contat întârzierea.

Cu planul la detaliu, ca Toranaga-sama. Sanki.

Planul era să închiriem o mașină de la aeroport. Să fii din Europa și să nu știi să conduci mașini cu schimbător de viteze manual mi s-a părut mereu similar cu copiii de emigranți ce sunt întrebați dacă vorbesc limba maternă, iar ei răspund că „mai mult înțeleg, dar nu prea vorbesc limba”. Eram un pic handicapați locomotor.

La mașinile cu cutie automată ai o inerentă restricție... de viteză, dacă mi se permite gluma, căci majoritatea mașinilor în Europa sunt cu cutie de viteze manuală. Ajungând și după prânz, oferta pe stoc era și mai redusă.

Dar cel mai șocant lucru era primul șut în o’o, un șut cultural neașteptat, negândit și care a continuat să ne tumefieze în următoarele zile: aroganța și nesimțirea grecilor atenieni.

Aia de la ghișeu, de la toate ghișeele, aveau o atitudine cum am mai văzut în piață, la flea marketul reșițean, un take it or leave it, ce? mai ai și întrebări? iar ai venit? ce mai vrei să știi? sunt adidași orighy, din Cermania, fireschte! Nu, nu am o mărime mai mare. Ce? Nu, n-am să îți schimb în mărunt.

Venisem și cu o groază de bagaje și devenise obositor să te muți de la un ghișeu la celălalt. Am renunțat să mai închiriem o mașină în momentul în care un Arhimede ne-a recomandat Nissan Smart-ul ce-l avea pe stoc. Dacă ai picioarele umflate, nici nu ai loc în mașina aia. Bagajele le țin pe carici? Sau le remorchez, că oricum au roți? Dacă mă urc din greșeală în bagaj, că și Smart-ul are alură de bagaj de cală?

Hai să luăm un taxi. Kalimera, gamo tin mana su.

Coada de taxi începe în cel mai depărtat punct de ieșirea aeroportului. E și logic, la ieșire te așteaptă taxiul. Dar dacă e coadă, faci de două ori drumul. Eram mulți, tati. Eram departe, tati.

În fața mea - un cuplu tânăr, el un fel de „Ted Mosby, architect” cu sacou. Încerca să folosească app-ul pentru taxi și părea frustrat. Practic, Universul îmi dădea indicii că matrix-ul grecesc are glitch-uri. Mă gândeam dacă să îmi instalez și eu aplicația. O fi mai ‘eftin cu Uber-ul? Pe net zicea că cel mai bun e cu taxiul, de la aeroport.

Ne vine rândul. Sunt cu câțiva pași în urma neveste-mii și, în privirea de ansamblu, văd taximetristul repezindu-se să o ajute cu bagajul. Descoperă surprins că doamna are remorcă matrimonială. Îi piere cheful și începe să comenteze că „de ce venim cu atâtea bagaje?”. Portbagajul Merțului e deja plin, dar împinge în carry-on-ul nou-nouț al Claudiei până-l zgârie, dar intră. Plecăm.

Claudia îi dă adresa de la AirBnB. Trage pe dreapta să poată să traducă din alfabetul latin în cel grecesc pe propriul telefon. Nu găsește adresa. Cine are dreptate? Care e corect: numele străzii din emailul gazdei Airbnb ori dom’ șofer ce le știe pe toate? Răspunsul corect este: b) dom’ șofer.

Gazda a scris greșit o litera in numele străzii. A scris Fotomata in loc de Fotomara. Oare și asta transformă din caractere grecești în caractere latine?

Un grec și un italian se contrazic care cultură este superioară, cea grecească antică sau cea romană.
Grecul: Noi am construit Parthenonul!
Italianul: Noi am construit Colosseumul!
Grecul: Noi am inventat matematica avansată!
Italianul: Noi am creat Imperiul Roman!!
Enervat, grecul: Noi am inventat sexul!!!
Italianul, amuzat: Așa o fi, dar noi ne-am gândit să facem sex cu femeia.

Dom’ Șofer e plin de el și face comentarii am-penis-ea aka ampulea. Claudia se enervează și îi răspunde cu răceală și în doi peri. Prin oglinda retrovizoare, de la timona taxiului, El Capitan citește situația și se redresează. În primul rând îi clarificăm ce-i cu atâtea bagaje, pesemne îl scosese din minți faptul. Există un rendez-vous ulterior cu familia din România, o jonctiune cum numai modulul lunar mai avea pe orbita Selenei.

Discuția e relaxată acum, cică 35 de grade e răcoare, să fi văzut săptămâna trecută când erau 45–50°C. Văzusem, era peste tot la știri, cu turiști ca subiect ce cădeau din picioare caca lul. Cică e bună locația unde ne cazăm, e în centru, aproape de chestiile istorice. Ia uite! Ce ne-am nimerit.

Vede pe sapca mea. Toronto? A locuit și el în Toronto din ’88 până în ’90. A fost la colegiu, apoi s-a întors. Avea o engleză decentă. Era oră de trafic, deci am avut timp să discutăm. Ne-a explicat că e mai sănătos să te răcorești la 35°C cu geamurile lăsate decât să folosești aerul condiționat.

                         

Din mers, s-a scotocit și ne-a oferit business card-ul lui, omu’ numai ce pornise propriul business. Mr. Theofanis – taximetrist, agent de turism, avea și website. Cică să-l recomandăm la prieteni. Bine, măh.

Apropiindu-ne de destinație, realizăm ce văzusem pe Google Street View dar refuzasem să acceptăm:
străzile mici, trafic dubios și, mai ales, absența vreunui loc de parcare. O mașina inchiriată ar fi fost o problemă inainte sa fie un câștig.

Zilele următoare aveau să confirme această realitate. Dar lipsa unei mașini avea să devină totuși o sursă majoră de stres. Încă n-am ajuns acolo in poveste, dar semnele erau deja prezente. Erau și ele un fel de semne... de circulație.

Nea Theofanis își golește portbagajul, îi lăsăm un bacșiș decent și ne cărăbănim către prima AirBnBază de operațiuni – o garsonieră cochetă (adică mică, un eufemism din domeniul imobiliar), dar absolut excelentă și suficientă. Drumul lung, extra timpul din avion, dezamăgirea cu închiriatul unei mașini, răcorirea cu geamurile lăsate în loc de A/C – au tăiat adânc în avântul turistic, dar abia așteptam să ieșim să explorăm Atena.

Pentru cine iubește un pic de istorie, de mitologie, Atena trebuie să fie un must see.
Străduțele mici, specifice, curgeau la vale în direcția dorită de noi – spre Acropolă. Nu că era doar cald, dar bătea un vânt puternic, fierbinte și constant, ca un jet de aer de uscător de păr.

Ne îndreptăm către un șir de taximetriști ce stăteau și așteptau ca un cârd de vulturi cu gât golaș să se înfrupte din animalul ce e pe punctul să-și dea duhul.

Noi: „Cât ne iei până sus?”
El: „Un gazilion.”
Noi: „Marș!”, căci știam că umflase prețul de cel puțin 5 ori.

Am plecat pe picioare. Oricât am fost de ambițioși, nu ne mai țineau picioarele, așa că am agățat un taxi și am avut noroc că a fost și rezonabil. Băiat fain, ne-a dus pană la intrare, deși cică nu avea voie.

Acropole. O înlănțuire de senzații.

Încă nu mă obișnuisem cu ideea că eram cu adevărat în Atena, o senzație exacerbată de faptul că, atunci când mi-am început ziua, eram acasă, înconjurat de rutină și familiar. Simțurile îmi erau asaltate, dar dintre ele – văzul era cel mai desfătat. Piatra lucioasă pe care călcai, la limita alunecării, în jurul tău roiau turiști, atent unde calci, în timp ce evaluai care dintre turiști mai rezistă căldurii. Noi eram oarecum pregătiți; la gât purtam dispozitive din acelea cu ventilatoare, să-ți răcorești jugulara. Dacă păreau aproape inutile în căldura aia, imaginează-ți cum era fără ele, pentru restul turiștilor din jurul nostru.

Dar si pentru mine, fiecare pas era la limita chinului, căci în urmă cu cateva săptămâni am lovit o bucată de mobilă ca Roberto Carlos. One lil’ piggy went to the focking market! La început mergeam Long John Silver style. Îmi revenisem suficient încât să cred că sunt ok, dar era cacealma, iar Atena mi-a dat cu sec, și apoi a plusat. Mersul pe jos face piciorul frumos… și laba piciorului vineție.

Purtam o pălărie de Popeye Marinarul, iar vântul cald îi pusese gând rău. O îndesam pe cap de îmi blegea urechile. Încercam să zăresc Parthenonul printre copăcei și oameni. Puțin câte puțin.

                                                   

Iată-l! Impresionant, așa cum îi șade bine unei minunății vechi de două milenii-jumate. Cum îmi este obiceiul, m-am imaginat cum îi dictam teorema, lu’ Pitagora, în timp ce Aristotel stătea la coadă, că-i promisesem că o să avem un dialog. Aveam să-i dau țeapă – prin dialog mă refeream că voi vorbi doar eu.

Cum îmi este obiceiul, am pus mâna să văd că-i aievea piatra. Da, știu, zicea să nu atingi.

Sus, pe deal, vântul fierbinte radia, valuri ca tsunami-uri deshidratate. Este fascinant că templul Atenei a supraviețuit, acolo în mijlocul orasului. Iar Atena înconjurătoare, flancată de costișe sărace în vegetație.

În general focusat pe mental pictures, eram întrerupt des de nevastă-mea, să-i fac poze. Orice poză e de fapt poze, să fie redundanță. Dacă nu fac vreo poză bună într-o locație? Cine vrea vrajbă în căsnicie?

Sub stindardul grecesc ne-am odihnit, dând șanse priveliștii de calibrul 360 de grade. Am luat-o agale pe partea cealaltă, pe la templele mai mici. În timp ce Claudia căuta fotografia perfectă, eu am adus odă celor ce creaseră plăcuțele acelea informative și m-am informat, citindu-le.

 

Încercând în continuu să-mi imaginez cum fu (vorba olteanului) acum „2000 și” de ani în urmă, încercam să șchiopătez imperceptibil. Dar mă ustura.

Știam că trebuie să plecăm, dar nu prea ne venea, căci fusese prea lung drumul, metaforic, dar și real, pentru a ajunge acolo. Obosiți, dar ușurați că prima parte a călătoriei reușise, am luat-o la vale.

Am intrat prin câteva magazine de suveniruri până să găsim un mini restaurant cu mini terasă, la un colț de mini stradă. Mâncarea ne-a moleșit, dar moralul era pe plus, iar adrenalina incă alimenta pistoanele. Am pornit pe jos. Am facut cumpărături la un magazin de la parterul unui bloc.

Înapoi la bază, ne-am pregătit pentru faza a doua. A doua zi, trezirea de dimineață, fuga la Agora romană și Agora grecească. Poate și vreun muzeu. Ne întoarcem înainte de 11, facem check-out și mergem în Pireu, la cealaltă cazare AirBnB. Simplu, nu?

Dar când omul plănuiește, zeii se sparg de râs. Dar noi nu am venit până aici crezând că e ușor... ci fiindcă... am crezut că va fi ușor.

(va urma)