Cincinalul cetatenilor

Acum 5 ani de zile injuram pe cuvant de onoare sa fim niste oameni ca canadienii, de calitate, sa fim deschisi la minte si sa facem sa fie bine si sa nu facem sa fie rau.

Am facut? N-am facut? Mai 2 luni si celebram 10 ani in Canada...

Am mai spus-o, acest blog e un fel de jurnal a carei valoare "istorica" e simtita indeosebi de mine insumi. In alte vremuri, ante-internet si pre-bloguri, as fi scris carti autobiografice, poate. Una nu exclude pe cealalta dar "vorba lu' spaniolu' ala: pana nu vede ockiu'...". Deocamdata, ca "produs finit" exista blogul.

Zece ani de Canada. Hmmm...

Daca ma uit la primele articole scrise vad povestea unui roman cam dubios. Raw material. La materialul uman ma refer, nu la scris. Din scris nu as schimba nimic. Cat despre materialul uman... Sincer, ce credeai ca m-a-nvatat o societate dura?

Aproape 10 ani mai tarziu? Ce crezi ca m-a-nvatat o societate dura in alte feluri? Cica m-am mai rotunjit la colturi si sunt mai putin taios si ascutit? Oare? Daca o arzi Luni-Vineri la pantaloni de stofa si camasa lumea nu vede tatuaje facute cu aparate de tatuat artizanale si te judeca dupa costumer service-ul de calitate ce-l oferi.

Mai putin salbatic... un pic domesticit. A disparut acea foame ce a trimis milioane de romani departe de casa. Nu e foame de hrana per se ci foame de orice nu ai avut fiindca nu exista in arealul tau de raspandire sau nu iti era accesibil din punct de vedere financiar.

'șam-as pe bani.

De-a lungul vietii am trecut prin toate starile de agregare. Mi-am dorit bani nemunciti din jocuri de noroc, pariuri, furt sau piraterie cu filme. Asta invatasem pe strada. La colt de bloc, vlajgani buni de munca, povesteam cu jind despre masinile si fitele unor concitadini plini de bani. La zero businessuri de success reale in oras... de unde aveau bani? De la parinti. Si unde aveau parintii cartea de munca bagata?

Ajuns aici, printre multe altele am inteles ca "sa ai bani" nu inseamna sa iti iei un apartament cu 4 camere, pe care sa-l faci inauntru 'izda. Sa te invidieze vecinii tai saraci. Nu man. Sa ai bani inseamna sa te separi de saraci prin garduri si paza privata, gated communities, unde vecini sunt unii plini de bani la modul milioane. Ca si tine, cum ar veni. Nu cartiere facute pentru magistrati sau sereilieni ce se separa de restul concetatenilor lor, crezandu-se elita.

Tinta realista e sa fi din clasa de mijloc. Dar cand vii din cartier, la modul Romania, emigrarea in Canada a insemnat un nou inceput si din punctul acesta de vedere. Al meseriei. Au mai aparut pe blog de-a lungul timpului unii care aveau reteta succesului. Nu, nu voiau sa o faca publica, ci voiau sa explice ca ei au reusit, mascandu-si vanitatea prin tot felul de pareri cu valoare de expertiza.

Who the fock cared? Who the fuck cares now? Dupa 10 ani aici sunt doar doua persoane cu care pot avea o discutie fara sa trebuiasca sa explic nimic din fundal. Una e nevasta-mea. Sunt eu prost ca cel mai important a ramas sa stiu ca daca o intreb "daca e fericita cu mine" va raspunde fara ezitare pozitiv? Ca de cand am plecat s-au schimbat masiv perceptiile asupra vietii si s-au schimbat si tintele.

Cealalalta persoana e Varu Nubira. E consatean de-al meu si suntem similari in multe. I-am zis sincer, dupa nejte beri: daca nu mi-ar place sa fiu eu, mi-ar placea sa fiu ca tine.
Sa-i fie de bine.

Pe langa alinarea "foamei" amintita mai sus sa intamplat si o crestere la nivel personal, ca individ. Cand ai liniste, iti poti auzi gandurile. E placut sa-ti impingi limitele si sa le depasesti. Si unele-s strict cauzate sau influentate de societatea asta de ne-a adoptat.

La inceput ne simteam ca niste copii dati la adoptie de catre Romania unor canadieni, la inceputurile anilor '90, impresariati de Cristi Burci.

Voiam sa plecam c-am auzit ca e mai bine "dincolo" (va mai amintiti aceasta expresie? - "sunt plecati dincolo".

Ce-am gasit? Normalitatea de care doar auzisem. Plus o lume noua ce a cerut reactii de la noi de adaptare. De departe cel mai fascinant ramane pentru mine vecinatatea cu o lume ce o vedeam doar la televizor, de la concerte de muzica, la meciuri NBA si ape cu cea mai 'izda culoare.

5 ani de cetatenie... aproape 10 ani de la emigrare... un drum lung sa ducem o viata normala. Normalitatea e mai scumpa decat ai fi crezut si greu de atins. Hmmm...

Multi ani traiasque.