La anul si la multi ani

Banalitate: fiecare emigrant are drumul sau si nu seamana la fel cu drumul altora.

Poate seamana, la fel ca taranii primavara... nu mai stii care-i Ion si care-i Gheorghe.

Printre alte banalitati neinteresante iterate pe blog de-a lungul anilor a fost ideea ca noi nu semanam la fel cu marea majoritate a imigrantilor romani de aici din Toronto. De comportament, e vorba. De idei, idealuri, vorbe, fapte. Nu ca am fi noi mai cu mot ci doar remarcam diferenta.

Am fost tentat sa scriu ceva despre anul ce a trecut cu ocazia Anului Nou dar mi-am dat seama ca Anul Nou calendaristic nu reprezinta un prag in viata asa cum o face de fapt data de 13 Ianuarie 2015.

Pentru prima data in aproape 6 ani de zile am reusit amandoi sa lucram ca oamenii normali: Monday to Friday from 9-5. Banalitate pentru altii. Nu pentru noi.

Ca un frate mai mare atentionez viitori emigranti sa ia aminte. Cand spui la plecare din tara ca "vei face tot ce e nevoie, cam despre asta e vorba. Sa muncesti joburi de supravietuire timp de multi ani. Sa bagi pe ture ce te scot din circuitul social al cunostiintelor tale. Sa bagi doua joburi deodata sau job si scoala concomitent.


Dupa ce am lucrat aproape trei sferturi de an ca si superintendenti, avand program cu foarte mult "on call" am facut tranzitia spre cei trei ani ce i-am lucrat amandoi de la 4 pm la 12 noaptea de Marti pana Vineri si 12 ore Sambata de la pranz la miezul noptii. Te culci tarziu, te trezesti tarziu dupa care imediat vine timpul sa pleci la munca. Sambata nu exista decat din prisma serviciului, ne trezeam doar sa plecam la munca pentru 12 ore. Cu un weekend plasat in intervalul Duminica, Luni si Marti... e cam greu sa te sincronizezi cu prietenii si familia sa faci chestii... "de weekend". Stiu, nu conteaza... si asa nu prea ieseai la baruri si la terase nici in Romania. Eh, in 3 ani de zile ai timp sa te gandesti la asta... dar e degeaba, esti prins.

Scapa cine poate!

Ca sa scapi trebuie sa faci scoala, nu? In Ianuarie 2013 am schimbat tura de seara pentru cea de noapte, 5 zile pe saptamana. Incepeam spumos cu 12 ore de la miezul noptii Sambata pana Duminica la pranz. Let me tell you, son... a fost de cacat. Cumva, am reusit sa facem si scoala. Citeste-mi disclaimer-ul blogului... nu e important ce scoala.

A fost un plan cu bataie lunga. Doi ani de zile. Din fericire planul a iesit. Nu fara trepidatii... dar a iesit. Sa nu se inteleaga ca la gata a fost de parca am castigat potul cel mare ci doar o intoarcere la normalitate. La program normal. Ai zice ca ne zumzaie niste insecte la felinar daca ne-ai vedea cum iesim seara la cumparaturi si radem ca realizam ce ciudat e sa faci cumparaturi la ora aia. Sau ce ciudat a fost sa nu mai lucrez de noapte. La fel cum a simtit si Claudia, fara doar si poate, alaltaieri.

S-a muncit mult. Doi ani sa lucrezi de noapte si sa incerci sa mai si traiesti in paralel nu e chiar usor. Si macar daca anii ar fi trecut fara probleme, si aici ma refer doar la job. Desi jobul in sine a mers binisior dupa proverbul "salariul merge" au mai fost situatii de cacat... ce nu au rezistat insa la selectia finala si nu le-am bagat pe blog. Pe langa oamenii cu povesti de viata au existati si dubiosi din aia ce incercau sa te sape doar asa, ca asa e filmul lor. Fucking premiile Oscar. Dar "totul e bine cand se termina cu bine" sterge orice amintire nasoala, nu?

Reusita sta de fapt in noul inceput, care deschide alte usi, dar cum am spus mai sus... n-am castigat nimic spectaculos ci doar niste joburi mai normale. De aici e alta munca, alti ani. Claudia a bagat aproape 7 saptamani cu doua joburi full time, un fel de 70-80 de ore pe saptamana, cu naveta facuta intre North York si Mississauga sau Etobicoke. Dar asa era filmul nostru.

Ridic paharul si inchin pentru noi inceputuri. Hai mai toarna unul!

E greu sa fii emigrant dar cineva trebuie s-o faca.