Monday, 18 March 2013
Primavara e pe punctul sa dea coltul
Desi prima ninsoare a venit pe 30 Nov 2012, cred, frigul a venit mult inainte de acea data. Si daca acceptam ca va mai tine macar pana la sfarsitul lui Martie... avem un 5 luni de iarna decenta. Just the usual, I might add. Si chit ca nu am un aparat de aer conditionat bun in apartament, tot pot sa spun ca abia astept caldurile alea umede din Iulie si August. Dar mai avem de tras.
Facand revista presei/blogosferei diasporei canadiene am dat peste acest articol unde citind comentarile m-au dus cu gandul la ce am observat de-a lungul timpului. Am observat aceasta atitudine la imigranti (nu doar romani), acea atitudine de reverenta, de privit in sus la canadienii nativi. Un soc de a-i pune cumva deasupra si apoi cand ajungi sa deal-ui cu ei sa afli cu surprindere ca si ei sunt oameni, ca nu-s chiar speciali, etc. S-a cazut in comun de acord in comentariile acelea ca experientele personale sunt elocvente caci reprezinta interactiunea 101 cu sistemul canadian, sau cu parti ale lui. Asa ca, din experientele mele am invatat ca prostia si ignoranta nu tin cont de granite, culturi, religii sau limba. Dupa cateva luni in Canada, just to fuck with him, i-am spus sefului de atunci cata scoala am facut eu in Romania. Acolo a fost efectul invers fata de cel de mai sus. El era obisnuit sa lucreze cu filipinezi si sudamericani veniti cu viza de munca. Fusese indus in eroare de engleza mea balbaita cu accentmaiaccentuat? Dar pentru mine asta e caterinca... nu ma interesa cu adevarat sa ma umflu in fata lui.
Nu am un merit real in cele ce au urmat, dar datorita meseriei mele de securist am lucrat constant intre cleaneri, superintendenti, securisti, si property manageri de toate natiile. De la filipinezi la tibetani. Am lucrat cu gay si cu religiosi devotati, sau din aia devotati culturii lor. Am lucrat cu canadieni tigani, white trash sau din aia ce bagau si scoala in paralel pregatiti de o cariera. De partea cealalta am cunoscut tot feluri de locatari: vedete TV, mondenitati locale, persoane in pozitii de conducere pe la diferite institutii din Ontario, oameni de afaceri, tineri oameni de afaceri, copii de bani gata,etc, etc, etc.
Ce concluzii am tras? Concluzii normale si de bun simt, zic eu.
Nativii astia sunt oameni. Unii au invatat mai bine la scoala, unii mai prost, altii deloc. Unii sunt rasisti, altii mai putin, altii deloc. Unii vorbesc mai multe limbi, altii doar engleza, alti vorbesc engleza prost. Banalitati. Valabile pentru orice tara de pe planeta. Astia nu sunt mai cu mot.
Marile probleme ale imigrantului sunt limba si necunoasterea detaliilor din viata de zi cu zi in noua tara pe care trebuie sa le invete din nou, ca un copil. Am intalnit multi nativi dar si copii de emigranti, crescuti aici si care vorbesc fara accent, ce se cred mai bazati decat imigrantii cu care lucreaza doar pentru asta. Dar lucrurile astea se schimba mult cand incepi sa stapanesti limba si incepi sa identifici micile rotite ce invart mecanismul bucatii tale de Canada. Diferentele incep sa se reduca pana ramane doar accentul. Iar daca nu e prea aspru incat esti neinteligibil... esti ok. Eu nu am probleme cu limba engleza. Ma mai balbai. Am accent. Dar am si un vocabular mai extins care contine in egala masura slang si cuvinte fancy. Bine, in engleza si "equilibrium" e un cuvant fancy pentru nativi, caci ei folosesc "ballance".
Cata energie au unii de irosit, imprastiind respect la toti din jurul lor doar fiindca aia exista. Eu o iau in sens invers... nu dau nimic pana nu vad ca esti capabil sa primesti. Cred ca depinde si de firea omului.
Vezi poza? Eu cam asa ii vad pe nativi. N-am cum sa fiu mai tare ca ei. Dar vreau?
OFF TOPIC:
Am facut 5 discuri cu mp3-uri pentru masina. Muzica romanesca. Top 40 sloboz la martec n shit. Muzica de club. Radio Schwantz Top 69.
cred ca 98% din piese sunt gunoi tras la xerox. Nu-mi vine sa cred ce cacat de muzica se asculta acum. Eu nu ascult radio si nu am cablu. De la ciumegastarurile canadiene Drake si Beaver nu am ascultat decat 2 melodii. La Drake era una acum vreun an si ceva si pe refren se auzea I will pedofile your love. Iar la Beaver am ascultat o piesa din greseala caci era parodiata, cred ca se numea Boyfriend. In rest... nimic. Si ma simt bine. Dar revenind la muzica la moda in Romania... mai ales aia house... uuaaaaaaaaaaaaaa... tutz-tutz-tutz... si texte infecte de oracol in clasa a doua. Acum e la moda ca romanii sa cante in engleza. Uaaaaaaaaaaaa.... te-am ginit dupa accent ca esti rumun? SKIP TRACK! Dar textele... vaaaai.... nu au adancime iar spatiul dintre randuri e inexistent... deci nu au un inteles adanc si nici nu e nimic de citit "printre randuri". Doar un ritm te tobe agitant. Am imbatranit. Prefer o piesa trasa de un rapper de 12 ani ce a inregistrat la microfonul de la casti decat melodiile house cu texte despre dragoste sau trait viata la maxim, scrise dupa reteta. Si mai sunt satul de rima "high-fly". Si sunt satul de accentul romanilor cand canta " party". Ia incearca sa zici "Thirty-third"... Huh?
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Decada
A trecut o decada de parca ar fi trecut 10 ani de zile. Ca la liceu, primii 4 ani sunt mai grei... Imi amintesc inca meclele celor doi r...
-
O cunoasteti pe Paula? Paula... din expresia "Ce paula mea?" Banc: Intra unul intr-un bar, scoate o mitraliera si ii face ciur pe ...
-
Motto: "History repeats itself because people make the same fucking mistakes over and over again". Gandindu-ma la schimbul de r...
7 comments:
Mentalitate de sluga, la aplaudacii care se umplu de respect, doar ca se uita la canadieni ca la soare.
Da' cand nu inteleg realitatea incare traiesc ... e oarecum scuzabil : de unde nu-i, nici D-zeunu cere .
Nu stiu de unde ai tras concluzia ca ma uit in sus la canadienii nativi. Comentariul respectiv spune opsusul la ceea ce ai inteles tu. Mesajul meu era un raspuns la unul din multe comentarii in care unii spun ca emigrantii au numai joburi de 2 bani. Eu prin comentariul respectiv am aratat ca un emigrant cu nici 3 ani de Canada are un job mai bun decat un nativ si perspective mai bune decat respectivul nativ. Unde e uitat in sus in chestia asta? Cunosc si emigranti si nativi pt care am tot respectul, nu poti sa spui ca toti canadienii sunt niste tampiti si inculti si toti emigrantii niste genii. Sunt buni si rai si de-o parte si de alta. Din ce am vazut pe-aici, desi in 3 ani poate n-am vazut destule, emigrantii sunt ceva mai ambitiosi. Lavinia
Eu iau postarea ta ca vorbind la modul general, ca pe Lavinia o cunosc personal, ba nu o cunosc, she's my friend si ea nu se uita in sus la nimeni. Nici macar la mine :). Glumesc.
Trebuie sa ne pastram privirea inainte, stii cum se zice, ca inainte era mai bine :). Nici prea sus, nici prea jos, sa apreciem ce-i de apreciat si de condamnat sau macar de trecut cu vederea pe celelalte. O seara faina!
@Lavinia
Mi-am editat textul. Imi prezint si niste scuze de rigoare. In apararea patriei spun un lucru universal valabil pentru mine: scriu pe blog de la munca, la repezeala, uneori cu intreruperi. Mowgli a inteles bine, chiar scriam la modul general si acum la gata ma uitam si eu printre gene intrebandu-ma de ce te-am mentionat. Bine precizasem ca nu e cazul sa te superi. E adevarat, comentariul tau mi-a adunat mie ideile pentru un post pe blog dar nu era despre tine.
Ca sa fiu pe subiect, am recitit comentariul tau initial, si prieteneste- tot nu-ti dau dreptate. Hahahhaha!
Ma surprinde comparatia ta cu nativul. Nu neg meritele tale doar ca le raportezi la un nativ care dupa spusele lui, citate de tine, nu a facut scoala. Deloc. Nici macar in... Romania. Atunci de ce te compari tu cu el? Pe unul ca asta il sari by default si nu-l consideri concurenta doar fiindca e nativ.
Comentariul lui Tzipi e in stilul ei... dar e valabil pentru destui. Eu am un coleg, iranian, cu o mentalitate de sluga adevaraciune. Are el in cap o ierarhie ce eu nu am reusit sa o descifrez: unora dintre locatari li se adreseaza pe numele mic iar altora ce sunt doctori cu "Doctor". Unora cu Mr. or Mrs. La prima vedere pare ok ce face dar nu e, caci eu cunosc personajele si el face reverente unor doctori de familie nu chirurgi pe colon deschis. Iar el a fost profesor universitar in Teheran. Unul din doctori merge la sala inainte de munca, cate o ora, imbracat in hainele de doctor... apoi pleaca la munca. WTF? Dar e doctor. L-am mai tachinat intrebandu-l daca ala e doctorul lui de familie, ca altfel de ce l-ai apela cu "Dr."? In schimb un iranian insurat se re-descopera ca si gay si se prabuseste in ierarhia din capul colegului meu. Caci e disgusting. L-am intrebat cu ce-l afecteaza asta la modul practic. Practic nu-l afecteaza cu nimic. I fucking knew it! Omul are o scara de valori ce si-a construit-o singur in mintea lui. Si nici nu cred ca e buna caci are incredere in parerile mele. :)
Cat despre comentariul tau de pe blogul meu vreau sa mai adaug ca si nativii si imigrantii sunt oameni: destepti, mediocri si prosti. De aia nu-s de acord cu etichetari gen "nativ" decat daca vrei sa spui prin asta ca e nascut aici si vorbeste fara accent. Restul e relativ si finalmente subiectiv: depinde de fiecare persoana in parte.
Paul, nu m-am suparat, dar mi s-a parut ciudata interpretarea ta. N-am incercat sa ma compar cu tipul respectiv, desi poate ca asa pare, pt ca ai dreptate nu exista termen de comparatie. Cum am spus si in comentariul anterior ideea mea a fost sa arat ca sunt si emigranti cu joburi bune, chiar mai bune decat nativii pt ca tot citesc ca emigrantii indifferent cat de educati si cata experienta au in tara de origine aici vor face numai joburi de 2 bani. Nu spun ca nu se intampla lucrul asta, dar am vrut sa subliniez ca se poate si invers. Nativii au avantajul ca au foarte multe relatii si chiar si aia nu f educati si mediocrii pot gasi joburi f bune datorita networking-ului. Din pc asta de vedere incercam eu sa ma compar cu un nativ, pt ca din pc asta de vedere noi plecam din start cu un handicap. Iti dau dreptate ca emigrantii n-ar trebui sa se umple de respect in fata unui nativ doar pt ca ala vb mai bine limba sau ca are studii facute aici, dar in acelasi timp nu sunt de acord nici cu emigrantii care se bat cu pumnul in piept ce facultate exceptionala au facut ei si nu le-o recunoaste nimeni aici, dar in realitate nu stiu sa faca mai nimic.
cand a fost vorba de scris un resumeu pentru vreun job toti romanii cu care am discutat m-au sfatuit, incurajat si impins sa mint in resumeu pentru ca "toata lumea o face". O data, mi s-a dat un pont pentru un job, si trebuia sa mint ca sunt inginer... fiindca am diploma... ca "te invata ei acolo, important e sa iei jobul, ca lor le place sa trainuie omu cum le place lor nu sa vina gata invatat"...si cand am refuzat sa ma dau drept inginer in felul asta mi s-au aruncat priviri de genul "nu vrei sa muncesti... du-te dreacu!". Asta e un alt lucru ce-l ador la romanasii de pe aici: munca reprezinta ce cred ei ca e munca. De exemplu, daca esti concierge- stai toata ziua cu curu pe scaun, ce munca e aia?
Si mi-am mai amintit ceva, observat nu numai la romani ci si la restul noi venitilor. Cand intrebi pe astia mai veterani ce directie sa apuci: pentru barbati- politist; pentru femei - asistenta medicala. Pe principiul simplist ca se castiga bine. Dar se si intra greu si tre' sa mergi la scoala... dar asta e partea a doua, aia muta.
Paul , ca mai "minti" sau cosmetizezi resumeul e una ...Nasol e cand ajungi sa si crezi ce ai pus in resumeul ala :)))
BTW .... a face scoala nu este cea mai proasta alegere . Fii-miu asta a ales sa faca si nu a regretat ... Si nu neaparat politist sau nurse (my good se face scoala la greu ptr asta ! ) dar ptr o meserie cautata merita ... El a ales CNC si crede-ma ca e foarte multumit .
Dar toate aste nu inseamna nimic important e ce vrei tu si ce te multumeste pe tine ....Daca ce faci tu acum e ce iti place ar trebui sa te doara in basca ce cred altii ...Nu iti pun ei ciorba in strachina ! :)
Post a Comment