That lil' midget known as Mini Me

Printre felicitari de La multi ani la implinirea a 5 ani de casnicie lumea mai adauga binevoitoare si cate un "hai cu egalarea!!". Adica eu deja am cel putin un strumf... hai si voi... "Bagati-o-n ate!"
Cei mai realisti au fost in mod oarecum surprinzatori- parintii. Pana la un punct. In ultima perioada am fost extrem de vexat de tot ce misca-n universul asta, raul, ramul... si de aceea in vocabularul meu curent s-a auzit din ce in ce mai des "Cpt. Obvious" si "This is a mission for Cpt. Obvious". Nu pot banui de rea intentie familia ce zice "s-aveti si voi joburi mai bune si apoi sa faceti copil"... sau "sa va luati casa si apoi sa faceti copil" fara sa realizeze ca spusele lor se contra-zic in aceeasi fraza. Tehnic ele sunt corecte si au sens. In realitate e mai greu. E mai greu sa prinzi un job bun si apoi sa il lasi pentru maternitate. E mai greu sa iti iei casa si apoi sa intri in maternitate si sa nu ai bani sa platesti mortgage. Intre timp s-au schimbat multe. Canadezii au introdus SuperVisa si acum e si mai greu sa-ti aduci parintii pe post de baby sitter. Cat despre varianta inversa, iti doresc sa-ti faci TU copil si sa-l trimiti in Romania sa ti-l creasca parintii.
Am mai discutat c-un frate despre a face copil. N-ai cum sa nu discuti cand aproape toata brigada din copilarie a infaptuit deja fapta. E varsta, nu?... Apoi toti astia ma intreaba pe si ma gandesc ca si el a fost ciuruit de fascinanta intrebare: "voi... nuuu?" Ai a fost prima data cand am incercat pe bune sa argumentez decizia NOASTRA. Nu m-a inteles. Crede ca da... dar nu poate sa se puna in mintea mea si de aceea nu poate sa inteleaga. Nu gandim la fel. Cpt. Obvious.
La articolul anterior ii raspunsesem lui Episcop ca incerc sa-mi adun gandurile pe acest subiect. Sper ca sunt macar pe-aproape de coerenta.
Unul dintre cele mai importante aspecte este ca eu sunt fanul meu numarul 1. Imi place despre mine. Imi place DECAT de mine. Imi place cum gandesc. Imi place produsul finit "EU". Subliniez Produs Finit. Asta implica un proces lung de evolutie, de cizelare. Persoanlitatea mea de care imi e drag este rezultatul intregii mele vieti. Cizelarea a fost data de educatia data de parinti (si nu ma refer la faptul ca mi-au platit scoala), de experienta de viata si mai ales de deciziile luate in timpul vieti. Ma lovesc aici in Canada de faptul ca nu am invatat nimic in facultate. Pai cu 10 ani inainte, la sfarsitul clasei a 4a, EU tocilarul, a decis ca vrea sa fie handbalist la Liceul Sportiv. De acolo s-a incheiat. Nu se punea baza pe invatatura... iar inertia pentru mine era suficienta incat sa nu trebuiasca sa ma strofoc sa fiu peste medie. Patru ani intre baieti si anturaj de vestiar lasa amprente pentru un pusti. Antrenamentele zilnice nu mi-au imbunatatit deficitul genetic ce-l aveam dar mi-au dat o educatie privind sportul, curatenia personala, etc. Pe moment e minunat... dar 16-17 ani mai tarziu ar trebui sa regret ca n-am mai fost tocilar si nu mi-am construit o personalitate de om serios, cu burta pe carte, ce putea sa ajung departe? Pai sa fiu eu ipocrit cu mine insumi? Chiar cu mine insumi? Who does that? Nu cois, sunt ceea ce sunt si sunt ASTA fiindca sunt produsul finit al vietii mele.
Parintii au un rol major in modelarea personalitatilor si vreau sa fac o diferentiere aici: lumea crede ca modelarea de persoanlitate este doar o modelare CONSTIENTA, pe cand modelarea se face indeosebi in mod inconstient. Copii prind apucaturi de la parinti si in multe cazuri ii definesc in viata. De multe ori le lasa cicatrici. Sunt multi parinti bine intentionati ce au fortat copii in directiile considerate de EI bune... copilul nestiind ce vrea de fapt. Asta e modelare constienta. Dar modelarea adanca e aia inconstienta... ce te determine la maturitate sa faci chestiile alea din pseudo-instinct.
Am tot respectul si toata dragostea pentru parintii mei. Reiterez ce am scris mai sus, imi place despre mine, deci din punctul meu de vedere parintii mei au facut o treaba buna. Dar daca am fost facut din dragoste si parintii mei si-au dorit sa-mi ofere ce-i mai bun pe lume... tehnic, au ratat. Iar pe mine nu m-a intrebat nimeni daca vreau ca in viata sa nu am ce-i mai bun, sa nu am hainele care le vreau, jucariile care le vreau, dulciurile care le vreau... adica toate chestiile importante pentru un copil. Dragostea e importanta si ea, sacrificille facute de parinti sunt si ele importante... dar copilul NU intelege asta la varsta frageda si tocmai ATUNCI i se modeleaza persoanlitatea.
Tot un rol important il are societatea. Aia mai batrani ca mine spuneau de generatia mea ca ne-am dus la vale. Eu spun acum de generatiile tinere actuale. Si avem dreptate. Iar asta inseamna ca treaba merge tot in jos, la vale. Deci de aia te pis in freza cand imi spui ca "asa cum am crescut noi, au sa creasca si copii nostri". Esti prost. Stai jos, 3! Cand a fost ultima oara cand te-ai uitat in jur si chiar sa vezi? Sa vezi adica sa pricepi, sa treci de superficial? Aici ar trebui sa dau exemple cu toate lucurile ce nu merg in societatea de azi... dar n-am de gand sa o ard Sisif. La cat de incalcit am scris, daca ai ajuns pana aici nu ai nevoie de exemplele astea caci le-ai observat si tu.
Un alt aspect important in decizia noastra sunt convingerile noastre ce nu rezoneaza in aceeasi gama de behaituri din societate emise de rumegatoriii de clisee, locuitorii din Utopia. Nu despre asta e vorba aici asa ca nu continui pe subiectul asta. Suficient este sa precizez ca partea asta e mai importanta decat tot ce am scris mai sus.
N-am considerat niciodata ca un copil e simplu ca pula-n pizda. Nu e asa simplu. Daca o faci, fa-o cum trebuie. Si e greu tare sa o faci cum trebuie sa fi un parinte bun. Dar la cati parinti ratati sunt standardul nu e asa ridicat.
La nivel logic, luand punct cu punct, aproape totul e contra a face un copil in anul 2012. Nu mi-ar place sa-mi cresc copilul nici in Romania, nici in Canada. Nu cred ca i-as face un bine sa-l aduc intr-o lume ale carei fundatii se surpa incetul cu incetul. Daca i-as insufla valorile morale in care am eu credinta, ar deveni un pampalau in societatea de azi iar pampalaii sunt victime. Astia care fac copii au impresia cumva ca midgetul lor va creste undeva intr-un bubble si nu inconjurat de restul gunoiului. Iar asta am discutat mai sus ca-i va forma persoanalitatea. Chiar il izolezi intr-un bubble metaforic, il feresti de toate relele lumii? Va de veni un ciudat din nou. Tu il vei place dar el se va si te va uri ca nu e ca restul. O dai ca la zaruri? Ce iese, iese? Pai cam asa se intampla. Il faci si ce iese, iese. Mai strangem un surub din mers. Mai pilim pe aici. Mai ungem o rotita. Asta inseamna sa fii parinte nu? Asta imi seamana cu aia de-si cumpara animal de companie. Vedem noi ce iasa... dar cred ca o sa ne placa... sunt atat de dragalaaaaasi!!!
Nu accept sfaturi despre posibilii mei copii de la persoane cu copii. Din punctul meu de vedere (desi pare ciudat caci ai zice ca tu ai fost unde sunt eu acum) o data ce ai copil te-ai descalificat din a da sfaturi. Cand l-ai facut deja... esti obligat sa-ti placa. Ma vei minti ca e minunat. Si chiar daca nu ma minti... eu tot nu te cred. Si atunci, mai bine nu te ascult. Inca ai respectul meu. Inca ma bucur pentru tine. Doar ca nu ascult sfaturile tale legate de asta. Is it fair or not?
Cu peste 7 miliarde de indivizi pe planeta cred ca n-are rost sa risc sa fiu scuipat spunand ca vreau copii ca sa perpetuez specia. Sa-mi santajez emotional strumful sa aibe grija de mine la batranete? Mda.
Prea multe fatete la problema asta. Prea multe unghiuri. Prea multe chestii ascunse. Prea, prea multe. N-am pretentia sa ating eu adevaruri nietzcheniene cu filosofia mea de blogaras dar cred ca am insumat destul de decent ce imi coace mintea in zilele astea.
Cum ii spuneam fratelui cand discutam despre astea: "nascut sau nenascut... ai impresia ca e cineva ce-l iubeste mai mult ca mine?" De ce ai impresia ca decizia noastra nu e de fapt cel mai bun lucru pentru el? Pentru ca nu poti gandi asa? Pentru ca imi reciti clisee?