In Decembrie, de ziua Claudiei, 30 de ani batuti pe muchie, am fost in Jamaica. La Negril. Montego Bay.
Fara nici un dubiu, a fost cea mai placuta vacanta, per total. In altele poate am facut chestii mai interesante luate 1 la 1 dar per total, nu se compara.
La plusuri, niciodata nu ne-am luat vacanta in Decembrie si in Jamaica se vorbeste engleza. Conteaza mult porque no hablamos espanol. Nici patua, dar jamaicanii vorbeau si engleza lor cu accent moldovinesc.
Am crezut ca orarul ne va ajuta sa beneficiem si de prima zi de vacanta. O iluzie, tatii. Am asteptat in autocar, la aeroport, aproape o ora pe unii care erau pe lista soferului dar nu erau in autocar. Langa noi, un canadez chel si musculos oferea informatii despre Jamaica fara sa-l intrebe nimeni, caci el fusese de mai multe ori. Nevasta-sa, cu par si fara muschi, s-a racorit imediat cu un coctail cu doza dubla de alcool. Oamenii mergeau la resortul ala cu adults only. Au ajuns si verigile lipsa intr-un final, oamenii pareau bauti si cred ca venisera dintr-o carciuma.
Problema asta avea sa treaca pe planul doi cand am ramas blocati in traficul de ora de varf din Montego Bay. E un singur drum de acces, ce urmareste cu fidelitate coasta de Nord-Vest a insulei, de la Montego Bay pana in Negril. A mai urmat o pauza de pisare, sa iti intinzi picioarele si care s-a prelungit din nou fiindca oamenii s-au oprit la fumat si au mai luat si o berica de la chiosc. De mentionat la baie, pisoarele plasate la o inaltime considerabila si pentru mine, care am 6 picioare, pardon, masor 6 picioare. In timp ce-mi pudram nasul a venit unul mult mai scund decat mine si a ramas siderat. A asteptat sa se bage la cabina, unde era veceu normal. Deci pisoarele erau plasate pentru oameni inalti sau... cu furtunul mai lung. Sau high? Hmmm. Oricum ciudat, stateam pe varfuri, parca privind pe furis peste un gard inalt... udand florile.
Hotelul a fost excelent, nimic de reprosat din punctul meu de vedere. Plaja si apa, culoare gen, slabut de tot. Echipamentul de snorkling a fost adus degeaba caci nu aveam ce sa vedem. Perimetrul ala de geamanduri insa a fost foarte bun caci bilele alea de polistiren erau foarte comode.
De ziua Claudiei am fost fortati de orarul lor sa alegem excursia la zip-line in loc de vizita la locul natal al lui Marley.
La sedinta tehnica inainte de meciul de zip-line ni s-a spus, luati-va aruncatorul de flacari cu voi ca e pe baza de tantari. Pai acum spui, dupa ce ne-ai spus sa nu luam absolut deloc bagaj si sa incuiem alea in seifuri? Oricum nu a asteptat actiune din partea noastra ci am purces la drum. A fost crima. Tantarii n-au fost sfiosi deloc. Cred ca a fost noroc pana la urma ca a inceput o ploaie torentiala de nu puteai sa dormi cu nevasta-n pat. Dintre colegii de franghie, de care eram legati, am remarcat doi americani, unul ii dadea sfaturi lu celalalt cum sa pacaleasca departamentul de garantii de la Apple sa iti repare niste telefoane defecte, alalalt avand magazin. Adica sa cumpere telefoane stricate si sa minta ca nu stiu ce.
La hotel,facusem niste aranjamente stangace sa iasa bine de ziua nevesti-mii sarbatorite.
A doua zi am mers in excursia number 1 pe lista noastra. Personal, nu sunt un mare fan al muzicii lui Bob Marley dar sunt fan al efectului ulterior al muzicii lui, acela de a face din muzica raggae un still mai apropiat de mainstream. Raggae ascultam des, artisti contemporani, dar daca e vorba de fani Marley, suntem cu adevarat fani Damian Marley. Well, that's some good shit, mon.
Ghida ne-a instiintat ca exista apa plata de cumparat acolo, la piata locala din localitatea 9 Miles, dar cand am ajuns am observat ca "piata" era un grup de rastafarieni ce vindeau apa plata la cornete imense si cereau o tona de bani. Se ingramadeau in jurul tau si pana si ghida nu parea chiar in largul ei. M-am uitat dupa colt, curios sa vad unde e "marketul, dar dupa colt era doar o carare gen alee dubioasa unde un alt baiat vindea apa plata in foita la suprapret.
Apa plata era si la hotel dar sotia nu a vrut sa luam de acolo. Destul de repede ghida ne-a bagat in curtea interioara al domeniului Marley si poarta de metal s-a inchis.
Inauntru nu se vindea apa plata si uite asa am ramas cu buza umflata. In acea localitate, am fost informati, din cauza miscarii Rastafari, autoritatile jamaicane permit consumul la liber, aplicabil si pentru turisti, si in curand mirosea la greu a apa plata.
Imi era o ciuda imensa ca nu ne puteam si noi potoli setea caci daca nu AICI, atunci unde, tatii? Ma invarteam pe acolo imbufnat luand serios in considerare sa cer si eu o gura de apa de la ceilalti excursionisti. Bagam si niscaiva comportament pasiv-agresiv catre nevasta-mea, caci am fi putut sa nu fim in situatia asta... insetati.
Ghida ne-a anuntat ca avem bulan de bulan caci cel mai tare ghid de pe planeta ne va conduce si ni s-a precizat ca e celebru, ca e si pe youtube. Nu cred ca stie ca pe youtube e plin de ... orice. Dar stia ce vorbeste despre talentul ghidului. Numele lui? Captain Crazy.
Inainte de a incepe turul, ne-a explicat ca aici se bea apa plata, no problem, mon, dar el nu bea caci... si arata cu degetul in sus spre camera de supraveghere. Am ras, a ras si el. Caterinca. Hai la treaba.
In mausoleu nu te lasa sa faci poze. Cpt. Crazy ne-a pus sa ne descaltam. Mi-a venit foarte usor asta caci eram in slapi. Cum cu o zi inainte ne-a prins ploaia in padure singura mea pereche de adidasi era uda fleasca si am lasat-o la hotel. Papucii aia de apa cheap-uleanu de la Walmart (un fel de opincute) erau un chin pentru talpi sa mergi in ei asa ca am avut doar o singura varianta, slapi. In toate pozele arat exact ca dousche-bag-ii aia care nu-mi plac mie deloc: pantaloni scurti, maiou, sapca si... slapi. Damn it!!
O camera micuta, cu altar in stanga intrarii. In dreapta, camara era aproape umpluta cu racla dubla, etajata, din marmura alba. Jos fratele lui Bob, sus el, impreuna cu un joint imens, dupa cum ne-a spus Cpt. Crazy. Faceai o tura prin coridorul ingust dintre racla si perete. La baza, de jur imprejur oamenii au lasat bani. Erau si LEI romanesti. Ieseai repede afara ca sa dai posibilitatea si la altii sa intre. Doar Cpt. Crazy statea inauntru. Cand lumea a iesit l-am surprins tragand o ocheada de dupa colt. Era ok deci si-a rulat cu talent o apa plata.
Nevasta-mea, cu tupeu, s-a dus si l-a intrebat daca ne da si noua sa bem. Absolut. Un englez mai maroniu s-a lipit si el caci, nu-i asa, nu ti se intampla des sa imparti o apa plata cu un jamaican la mormantul lui Bob Marley. Tare de tot Cpt. Crazy. Are un ras de razi de el. Uite aici pe youtube (nu e filmuletul nostru).
Asta era doar prima parte a excursiei. Oricum, mie mi-a trecut mai repede drumul la intoarcere. Cred ca era ceva in apa aia plata.
Partea doua a excursiei era sa mergem sa urcam in amonte cascada de la Dunn's River.
La intrare ni s-a amintit ca e de fapt Decembrie.
Plouase intre timp dar, nu doar ca s-a intreptat vremea, dar ce mai conteaza, cand tu urci prin rau, la deal cu apa pana la brau? A fost destul de interesant. Unde apa era mai adnca si stancile formasera tobogane ghizii faceau caterinca de turistii impingandu-i la vale de se duceau cu capul sub apa si cu cracii in sus. Eu nu servesc genul acesta de caterinca si o luam pe langa ei iar ghidul-sef s-a ofticat asa ca mi-a aruncat apa-n cap. Tot atunci, un alt turist, impunator prin cantitatea de tus din pielea lui dar mai ales prin numarul de copii ce-i avea, mi s-a adresat (pentru prima oara in viata mea) cu player. Ne invitam reciproc sa bajbaim la deal prin apa iar el mi-a spus: Go ahead, player! Hahahhahahaha! Mi-a facut ziua. Jargon de la inceputul anilor 2000. Cam pe atunci cand avea si el sub 30 de ani.
Dupa ce am iesit din rau mai la deal, am trecut printre chioscurile de suveniruri unde am intalnit cei mai agasanti vanzatori de pana atunci. Erau direct nesimtiti. La un moment dat am fost in "piata" din Negril sa cautam picturi. Ne-am plimbat prin locul ala dubios si chiar cand am realizat ca nu are nimeni picturi bune am gasit pe una care avea grija si de magazinul lui cumnata-su, sau frate-su, ca se mai schimba povestea din mers. Acum e pe perete in livingroom. Nice! La plecare ne ia un ratafarian batran cu japca de mana si ne leaga niste bratari din alea in culorile jamaicane. In timp ce le lega, incanta ceva. Apoi cere o tona de bani. Ii spunem ca ii dam jumatate. El insista, noi insistam in sens invers si el decide ca e ok cum vrem noi, doar ca, cu naduf, mi-a luat bratara mea inapoi. LOL!
Ziua urmatoare ne-am trezit devreme si am luat o hidrobicicleta. Am incarcat echipamentul de snorkling si am iesit in larg unde se itea din apa marii o insulita populata de pasari.
Locul parea destul de dubios si nevasta-mea insista sa nu ma dau jos de pe hidrobicicleta. Nici eu nu eram chiar in largul meu, ci eram in largul marii, dar sunt destul de psihopat asa ca m-am bagat. Erau destui pesti dar nimic impresionat. M-am fatait de colo colo apoi am dat sa urc inapoi pe hidrobicicleta. S-a dovedit ca nu e asa usor, ma saltam in maini dar mai imi trebuia inca o mana sa o plasez undeva mai sus ca sa ma pot salta cu succes. Am 6 picioare dar doar 2 maini asa ca am decis sa ma pun cu burta pe margine elibernadu-mi astfel o mana. Am reusit sa ma pun cu succes cu coasta stanga intr-un colt ascutit al hidrobicicletei si sa ma lovesc destul de tare incat sa ma doara multe saptamani dupa aceea. Buna treaba, mon.
La pranz se pleca in excursia cu catamaranul cu oprire la Rick's Cafe. Minunat loc. Iar marea in zona aia arata cum ti-ai imagina ca ar trebui sa arate. Coasta aia stancoasa gaurita de grote. Marfa rau. La un moment dat ne-am oprit undeva in larg sa facem snorkling. Noi, adica eu, am zis ca nu ne trebuie labele de inot dar ne-au trebuit. deci am fost mai lenti ca restul. Am mai facut si greseala sa nu ne amintim ca pentru filmat sub apa aparatul nostru are o setare aparte, ce ajuta luminozitatea si calitatea filmarii, culori gen. Au iesit niste filmari sterse. Dezamagire. Cand ne-am urcat inapoi pe catamaran Claudia si-a scuturat echipamentul de snorkling de s-au dus ochelarii dreacu pe fundul marii. Cica sa ma duc dupa ei ca-s de calitate si e pacat de ei. Fiindca am refuzat, parte nervos ca a reusit sa-i arunce in mare, parte constient ca nu am nici o sansa sa o ard la nivelul lui Jaques-Ives Cousteau, am inceput un razboi rece cum au cuplurile. Plus ca am fost acuzat ca-s un fel de pussy ca nu ma duc. Unul din baietii de pe catamaran a observat ochelarii ina mare si a sarit fara stress dupa ei. Multumim frumos!
Cafeneaua lui Rick e un loc superb.
Eu eram concentrat pe sariturile de pe stanca, una din atractiile de baza la Rick's Cafe. Aveam plan in cap ca daca mi se pare ca se poate, am sa o fac. Pe la 14-15 ani treceam lacul Secu inot sa sar cu prietenii mei de pe stanci. De referinta e si vara lui 2000 cand mergeam cu fra' Puiu si casetofonul lui din care rasuna albumul Iarta-ma al Parazitilor si saream de pe stancile de pe ambele maluri ale lacului, undeva mai aproape de dig. Aveam in plan sa incerc si de pe dig dar n-am avut cojones niciodata sa o fac. Acu vre-o luna am aflat ca Varu Nubira sarea "cap" de pe dig. Bine povestea completa era cumva "era sa mor o data cand am sarit si daca nu sarea X dupa mine"... dar o facuse cu succes de mai multe ori pan atunci. Insane.
Imediat ce am ajuns mi-am dat seama ca tre' sa sar ca altfel are sa-mi fie ciuda ca nu am facut-o. Nevasta-mea nu vedea lucrurile la fel dar nici nu s-a pus contra cu adevarat. M-am dezechipat si m-am dus inspre trambulina. M-am oprit sa citesc Disclaimer-ul postat langa trambulina, un fel de sari, dar sari pe sabia ta. Ok. Sunt gata. Cica nu, tre sa bagi si niste bani in cutia aia, gen asigurare de viata, sa stii sigur ca baietii locali au sa sara dupa tine sa te scoata, dace ceva. N-aveam bani la mine caci imi luasem doar curajul cu mine. Iar curajul se cam scurgea prin plasa buzunarelor de la pantaloni. Ma intorc inapoi la masa iar nevasta-mea revine si ea caci isi gasise o locatie buna sa filmeze. Ma privea intrebator caci are o banuiala mai veche ca as fi pussy. Am renuntat? Nope, da-mi bani.
Am revenit la trambulina. Am bagat banii de asigurare, am ascultat pe jumatate instructiunile jamaicanului despre cum sa-mi fac pasii dar asta nu e o problema. Schema e simpla. Sari si vezi dupa aia ce si cum. Sa nu credeti ca sunt vreun saritor de calibru, nu mon, am sarit cu picioarele inainte si mana la nas. Oricum, la impact mi-a zburat mana in laturi si mi-a intrat vreo juma' de ocean pe nas, ca eu am nasu mare.
Am iesit la suprafata un pic buimac si nu intelegeam ce-mi zicea jamaicanul ala, ca cica sa o iau prin pestera. Lasa-ma mon in pace sa urc pe scara asta. Un pic mai sus ma opreste o duduie ce nu o cunosteam care ma anunta ca mi-a facut poze in timp ce saream si ca e funny tare. I-am spus ca daca e funny nu vreau sa le vad. Ea ca nuuu, ca e cool. Erau bune pozele. Mi le poti trimite prin e-mail? Uite asta e e-mailul meu. For sure! N-am primit nici o poza.
Am mancat la restaurant, eu mi-am luat aripioare de pui, ca de obicei, iar nevasta-mea a incercat un burger pe care imediat la si declarat cel mai bun din lume.
Excelent, mon. La intoarcere ne-am mai oprit intr-un loc unde am facut baie si ne-am tras in poza cu curcubeul. Pe catamaran, la un moment dat incepuse ploaia, dar sub copertina petrecerea era in toi, mai ales pe muzica rap si mai ales pe California Love. Era ziua uneia din New York asa ca s-a bagat de cateva ori si 50 Cent pentru versul "Hey Shorty, it's ur birthday"...
Cum am spus, buna de tot vacanta.
Pe aeroport, ma jucam Football Manager pe laptop iar unu maroniu tragea cu ochiul. M-am bagat la vorba, si el e dependent, inca de acum vreo 20 de ani. Si-a scos si el laptopul si a inceput sa se joace. El juca o versiune mai veche. Tot e bun.
Yeah, mon.
