Si iata-ma AICI! Toronto, On, Ca... acest melanj ( a troa) de rase si civilizatii, unde "minoritatile" sunt 50% din populatie... da AICI. Cu Klaus spate-n spate, ne pazim de dujmani... dar sa o luam de la inceput .
In Mai 2007 un amic imi strangea mana si ma anunta ca el de Luni nu mai vine... ca pleaca in Canada, aveam sa aflu ulterior. Ce? Cum? Cand? Daaaaa? Pai pot si eu, pai vreau si eu... am s-o fac si eu! Dar mi-a trecut. O saptamana mai tarziu, un prieten imi spunea ca el prin August va pleca in Canada. Ce? Cum? Cand? Daaaaa? Pai pot si eu, pai vreau si eu... am s-o fac si eu! Klaus, vrei sa mergem in Canada? DA! Let's go then!
In 2 saptamani eram casatoriti la primarie si cu nunta programata candva pe anul aviator. In familie si anturaj cuvantul de ordine era reticenta. "Super ca plecati"... dar nu cred ca ne credea careva... doar noi stiam ce voiam sa facem... hahahahhaha oare stiam?
Anyway, am mers mai departe. Primul dosar, interviul, al doilea dosar, analizele medicale si Vizaaaaa Mastercard de Canada... sa nu intelegeti ca a mers repede, sau ca a fost usor, sau alte cele... a durat 11 luni, a fost cu peripetii, cu multa franceza, cu certuri, cu impacari, cu bucurii, cu de toate. Dar am reusit! Stresul e atat de mare si obtinerea vizei aduce atat bucrie , usurare si speranta incat la contactul cu Canada suferi un recul puternic.
Aici esti un nimeni, dintr-o tara indepartata, cu un nume care necesita spelling ca sa priceapa cum te cheama si cu un accent aspru, rusesc... pardon, rrrusesc... dar totusi rrromanesc.
In tara, inainte sa pleci toata lumea te intreaba ce o sa faci, cum o sa fie acolo, planurile si asteptarile tale, iar tu prin repetitie ajungi sa creezi o poezie, des recitata... dar care se instaleaza ca o realitate in mintea ta. Spui: "o sa fie greu la inceput"... dar nu stii exact ce inseamna acel "greu". Spui:" o sa muncesc orice la inceput, un an-doi-trei... cat e nevoie"... dar un an e o perioada lunga... si cand pleci de jos, de jos-jos... ai nevoie de mai mult decat "orice" job. Si de obicei in "orice" job e greu de rezistat un an-doi-trei... nasol fratzica... nasolie.
Hai cu faptele concrete! Am avut o nunta superba pe 27 septembrie. Pe 19 octombrie am fost nasi la nunta unor prieteni. Iar pe 21 octombrie, insotiti de La Familia draga si iubita, precum si de Fini... am decolat cu Austrian Airways din Timisoara. Cu escala in Viena apoi dupa 9 ore de zbor am aselenizat pe Pearson in Toronto. Un pas mititel pentru Neil Armstrong, un pas geaighentic pentru Varahils. De precizat ca aterizarea pe aeroportul din Toronto e cu atat mai spectaculoasa cu cat aproachingul se face dinspre lac, iar view-ul este ciumeg rau de tot. Am poze, nu mint.
Am avut bulan (puteam da si gol daca ma convoaca), a mers totul snur. N-am avut probleme la nimic. Actele au mers smooth de tot si nu ne-a controlat la bagaje... cred ca vamesilor li s-a parut mai interesanta familia din spatele nostru... doi soti tineri de textura neidentificata si care nu vorbeau engleza sau vreo limba cunoscuta in lumea moderna si cei 5 copii ai lor... Barbatul (un tinerel de maxim 23 de ani) a stat in avion exact in spatele meu, si n-am ginit de unde e... am inteles doar ca la geam spunea tot geam... in fraza jhkfdkjfkjgkd hdfj dfs geam! si al mic al lui a sarit la geam sa vada CN Tower. Cu instructiunile matusii Lucy pirogravate pe cerebel am refuzat arogant pakistanezul cu carutul de bagaje, am schimbat euroii ramasi in canadieni si am luat un carut, pe barba mea... pirogravura pe cerebel nu a functionat din prima caci am uitat CA CArutul are o frana ce trebuie apasata, si nu trebuie "sa impingi ca bivolu precum unchiu"...
Varu' Gonzales astepta rabdator imbracat in combinezon cu Raptors, jersey cu Raptors si caciula cu Raptors. Evident ca nu l-am vazut, desi am trecut la 1 metru de el, sorbind din ochi telefonul cu fise.
Bagajele in Van... si Go Planet!
Matusa Lucy ne-a intampinat bucuroasa iar varu' Gonzalez s-a apucat de traditionalul (se pare) barbeque. T-bone la 10 dolari bucata, a explicat matusa.
Am stat 2 saptamani in Woodbridge, la matusa Lucy. Ne-am simtit total handicapati locomotor. Woodbridge-ul e zona rezidentiala, woodbridgenii nu vor autobuze acolo, deci daca nu ai masina (si noi n-aveam) nu puteai face nimic. Depindeam de tot si de toate de timpul lor. Stateam in casa aproape toata ziua, si mai ieseam in oras catre seara, cand nu lucra varu Gonzales. Mai o vizita in Aurora la varu Nubira, mai un film la Collosus, mai niste dolari aruncati la Dave & Busters, mai un barbeque duminica, T-bone la 10 dolari bucata, si uite-asa au trecut aproape 2 saptamani, in care am reusit sa deschidem cont la banca, sa depunem banii de la Romania, sa aplicam fara sperante reale pentru Visa si sa aplicam pentru HealthCard. Depinzand de familie si de timpul lor nu am gasit timp sa aplicam pentru SIN. A trebuit sa dormim la varu' Nubira in Aurora si sa aplicam pentru SIN in New Market. Dar am facut-o.
Varu Nubira ne-a gasit si primul job, prin cunoscuta agentie de gasit joburi: prietenii. Unchiu lu' pretenu' are un preten care va poate baga la... Jobul? noul tip de super erou: SUPER INTENDENTUL! de fapt Assistent superIntendent. Buildingul? Un bloc din Downtown. Arata ca un hotel, chiria de la 2000 in sus. Evident ca ne-au refuzat. Varu Nubira a sunat pe pretenu lu unchi lu pretenu, care a intervenit din nou, iar noi am fost intorsi din parcare, caci ni s-a gasit un job de superintendenti in alt building. Renascuti ca pasarica Penics, am ridicat fruntea sus si am privit cu incredere in viitor. "Sa nu luati jobul!!!" ne-a blocat varu' Nubira privelistea spre visul canadian. "Zona in care e buldingul asta nu e o zona buna. E prea aproape de Jane and Finch. E plin de tigani acolo."
In Canada si SUA e bine sa nu zici negru, ca seamana cu nigger, asa ca noi le zicem tigani. Si nu suntem rasisti. Poate doar Varu Nubira. Poate si eu un pic. Poate si Klaus un pic. Dar in rest nimeni.
"Am sa vorbesc cu Oua Fierte sa vorbeasca cu Gheorghe sa va dea alt building, intr-o zona buna. Las ca sun in seara asta. Asta ramane de backup, dar eu zic sa nu acceptati."
Din pacate altceva nu s-a ivit, asa ca varianta de back-up a devenit jobul ce ni l-am dorit toata viata.
Property Managerul, Tony Soprano a laudat blocul de ziceai ca vrea sa ni-l vanda. Am primit si un apartament, la care nu platim chirie, cu 3 bedrooms. Noi n-aveam nici pat, dar aveam 3 dormitoare in care sa-l punem. Blocul n-a avut superintendent o perioada de 4-5 saptamani. Tony Soprano facuse tot ce putuse, la Office suplinise o alta superintendenta, de la alt building... iar teancul de Requests for Service era mai inalt decat buldingul in sine.
Cum in Romanica, din cei 26 de ani ai mei lucrasem ca superintendent de la varsta de 2 anisori, nu mi-a fost delooooooc greu sa ma apuc de treaba. Chiar daca nu pricepeam ceva ascultam atent iar fata mea de World Series Poker nu trada nimic. In Resume scria altceva hi-hi-hi! Desi "totul e diferit si nimic nu seamana ca la Romania", vorba lu matusa Lucy am descoperit ca stiu sa fac multe lucruri, desi nu le-am facut niciodata singur. Se pare ca mi-a prins bine sa casc gura la cum lucreaza finu-miu sau socru-miu. Klaus care credea ca nu va fi in stare sa lege doua fraze in engleza, a devenit fluenta. Nu intotdeauna corecta... dar fluenta. Fiind la casa noastra, familia s-a inghesuit sa ne-o mobileze. Matusa Lucy ne-a dat toate cele de trebuinta la casa noua: de la oale si farfurii pana la prosoape si lenjerie de pat. Plus o saltea gonflabila si un cuptor cu microunde care nu incalzea. Varu Nubira ne-a dat masa lui de pe deck si doua scaune pliante, un televizor cel primise si el la randul lui cu 3 ani inainte de la matusa Lucy si un filtru de cafea. Groceries de 300 de parai si am umplut frigiderul si dulapurile din bucatarie.
Totul parea bine si frumos. Dar...
Dar nu e totul asa de beautiful. Blocul asta al meu e un bloc pestrit. E plin de hispanici, tigani, filipinezi, chinezi, indieni, pakistanezi si alte batice in cap. Prea putini albi. Oricum nu prea stii care-i mai rau. Assistent super-ul meu e din el Salvador iar nevasta lui e din Columbia si nu vorbeste engleza.
In a doua saptamana era anuntat un PestControl ce avea sa tina 3 zile. Prima zi de la etajul 16 la 10. A doua zi, de la 9 la 5, etc. Trebuie inteles faptul ca blocul fiind imens nu poti sa fi peste tot. Patesc in fiecare zi sa trebuiasca sa fiu in 3-4 locuri deodata, cu oameni care asteapta dupa mine, sa le deschid usi, sa merg cu ei incolo, sa vin incoace, etc. Fac kilometrii pe zi mergand pe coridoare. Volumul mare de munca imi dadea senzatia ca nu fac nimic. Tony Soprano a chenat insa muncitori pentru aproape toate treburile. Blocul avea peste 10 apartamente vacante, ceea ce pentru aceasta perioada e foarte mult, se pare. Deci prioritatea No. 1 era sa pregatim aceste vacancies pentru renting (asta am dat-o asa... sa moara de ciuda aia de nu-l plac pe raducioiu). Printre ele, mai faceam minor repairs pentru tennants.
Fara experienta, nici eu nici Klaus, am facut o treaba destul de buna. We gave our best. Klaus a avut foarte mult de invatat privind procedurile de la office, si multe alte chestii. Amandoi am avut de luptat impotriva prejudecatilor si a prostiei unora dintre locatari ce veneau si ne acuzau pe noi ca nu am facut nu stiu ce, ca ei au cerut asta de 2 luni de zile. Pai noi abia am venit. Eu sunt de vina, ai rabdare. Rabdare?!!? hahahahhahahahha asa ceva nu exista in acest bloc.
Pe boilerele blocului sta scris Decebal per Scorilo. Asa ca sunt probleme la greuceanu. Un boiler nu functioneaza cum trebuie, ca urmare partea de vest a blocului nu are caldura suficienta. Am chemat plumberii in fiecare zi. Toti au reparat cate ceva, dar n-au reparat nimic. Fiind un norocos toata viata mea, normal ca locuim pe partea de Vest. Si n-avem caldura decat in livingroom. Am sperat si am inghetat vreo 10 nopti in masterbedroom, apoi ne-am mutat intr-unul mai micut si am cumparat un incalzitor electric. Acum e bine. Si asa nu platim curentul.
Inainte cu vreo luna de a veni noi la building, Firma a instalat contoare pentru curentul electric. Inainte electricitatea era inclusa in chirie. Dar in virtutea unei noi legi, trebuie puse contoare, si chiriasul plateste cat consuma. Iar chiriasului nu-i place asta. Ghiciti cine-i vinovat pentru asta? Eu cu Klaus!
Unii chiriasi nu arunca gunoiul pe usita speciala din Disposal Room. Nu! ei sunt deasupra acestei conditii de muritor de rand. Ei lasa gunoiul jos, in disposal room. Apoi vine altul si spune ca e gunoi pe jos in Disposal Room. E distractie totala. Sau nu. Caci this is my job! Ideea e ca nu o poti face decat organizat, o data pe zi, nu poti fi tot timpul la coada lor. Cum nu?! this is your job.
Acum incepe partea "amuzanta" pentru noi. Incepusem sa povestesc cu Pest Controlul. Inainte de Pest Control asistasem un plumber intr-un apartament in care era o problema cu caldura iar locatarul nu era acasa in acel moment. Cercetand radiatoarele din tot apartament am intrat si in dormitor, acolo pe noptiera innoptand un lantoi de goldeanu. Mi-am spus repede: "Hopa! Asta nu e bine. Daca nu eram aici si plumberul speria lantul? Pica pe mine beleaua". Am baga la cap si cand au venit baietii de la Pest Control am mers cu ei peste tot. A doua zi, chemat de treburile mele si incurajat de intendenta ce o treinuia pe Klaus, nu am mai mers cu ei. Ei si-au facut treaba cu brio, asa ca la iesirea din tura ne-a interpelat un tigan fioros si EXTREM de nervos. Pakistanezii mei dragi ii lasasera usa LARG deschisa la apartament. Tiganului ii tremurau narile de furie ca la taur, iar Klaus , senina, ii cerea sa se calmeze si sa explice problema. Tiganul a devenit chiar cooperant si ne-a explicat ca singurul lucru pentru care suntem inca intregi este ca el are cazier si se autocalmeaza fiindca nu vrea sa ajunga inapoi. Oh, ce relaxant!
Tot cu ucigasii de carcalaci am mai avut un eveniment. Am ajuns la un apartament unde locatara, o tiganca, nu a raspuns cand am ciocanit regulamentar de 3 ori. Eu am deschis usa pentru baieti, conform protocolului cand dau de Dansa. What the fuck are you doing in my appartment?!! Io? pai am venit cu baietii? Why did you brake my door? Ce? Eu? Cand? You've stolen my boy's videogame! Ce? Eu? Esti sigura ca EU? The ones who installed the HydroMeter. Aaaaah, pai nu fusai io ala (vorba lu' Shaggy). Get the fuck out of my appartment. Do you know it's illegal to enter peoples appartment without prior notice? Dar ti-am dat notice! Yeah? Where is it then? Biiiiiine mah!
A doua zi, The Biatch a luat-o la tinta pe nevasta Asistentului. Nu stie ea engleza, dar intelege fockin bitch and fockin immigrant. Apoi a sunat la office sa vina baietii cu pestcontrolul si la ea in apartament. S-au dus baietii. What the fock do you want? I don't need you. I'll get my own company to do the PestControl.
Si ieri dimineata vine Asistentul la mine plangand de frustrare. Call the police. Am sunat. datorita deja legendarului bun simt al locatarilor, la etajul lu Biatch, in Disposal Room era gunoi pe jos, si mirosea a trandafiri. I-a reprosat asistentului ca trebuie sa curete acolo, nu in Spalatorie. Asistentul i-a spus ca va ajunge si acolo, dar dupe ce termina aici. You focking immigrant, this is your job. You should lick the floors. Assistentul i-a spus sa-l caute pe afara. Ea la scuipat, cu muci cu tot, ca la carte. Apoi i-a servit cafeaua de dimineata, 2 Tim Hortons fierbinti, in fata. Apoi a venit politia. Si uite asa s-a stricat totul. De la vorbe s-a trecut la fapte.
Asistentu va pleca. Probabil si noi. 3 saptamani in bloc, si parca suntem aici de juma de an. Veti zice ca "ce credeam, ca va fi usor?". Nu ma plang. Doar povestesc. Nu am spus ca va fi usor, si nu am crezut ca va fi usor. Daca zice vreunul ca asa e in Canada, tre sa muncesti si ca ma feresc de munca... il scuip! Dar nu pot sa muncesc si sa stau geana in acelasi timp sa nu-mi iau vreun neveu de la pretenii lua Tha Biatch. Vom incerca in alta parte. Am invatat multe aici. Nu mai avem frica de Canada. Ne-am luat si G1-ul. E ok. Avem putina experienta canadiana.
Acum ma concentrez pe resumeuri. Sa se stie ca nu-i usor sa faci un resume. Si nu te suna nimeni asa usor. Pe mine nu m-au sunat deloc, inca. hahahahahahha.
Am povestit cu amanunte fiindca am vrut sa citeasca doritorii despre un inceput mai cu probleme in Canada. In Romania citeam cu nesat totul despre noii ajunsi, pe forum, pe bloguri, unde prindeam. Dar foarte , multi nu se impiedicau in detalii si povesteau pe scurt. Am venit, am vazut, am invins.
Difera de la persoana la persoana, dar Canada nu se digera usor. Mie imi place si am speranta ca vom reusi sa facem ceva in viitor. Klaus nu mai e asa sigura. Dar ne tinem tare, spate-n spate contra dujmanilor.
Hai bafta!
