Wednesday, 25 December 2013

Politicking in ritm de Jingle Bells

Ieri frustrarea atinsese cote maxime cand am descoperit ca la Est, Vest si Sud de noi cladirile au curent si noi nu. Si la munca discutand cu residenti paream nerezonabil in aprecieri si cumva, paream ca exageram. Recunosc ca vorbea in primul rand frustrarea. Dovada ca dupa munca, ajungand acasa exact in ziua in care cel de sus poruncise sa se faca lumine, si se facuse, o data cu usurarea ca "it's finally over" a venit si relaxarea. Un dus fierbinte a ajutat si el. Revenirea la normal a ajutat. Era inca frig in apartament dar eram pe drumul cel bun. Cu moralul pe plus am iesit chiar la -14 C sa facem poze... nu? Sa avem si amintiri fotografice de la apocalipsa. Noe, desi avea telefon mobil, avea Nokia 3310, fara camera video si n-a putut face poze la Potop. Dar la urmatoarea apocalipsa... se vor gasi cativa sa traga repede niste poze si sa le bage pe Instagram. Ba fiind Marti, am fost si la film... sa vedem American Hustle... un film bun... din cate stiu nominalizat la Oeskar si avand o distributie de exceptie, limbajul de lemn folosit pentru alte filme nedreptatind zic eu, aceasta generatie exceptionala de tineri actori castigatori sau nominalizati la Marele Premiu de Formula 1 de la Suzuka: Bale, Lawrence, Cooper sau chiar Renner, stand -up comedian-ul Louis C.K., gingerul de Amy Adams si scurta aparitie a lu De Niro. Si fiindca veni vorba de De Niro... ne-am spart de ras la filmul The Family... un film ce m-a luat prin surprindere total. Dar revenind la AH, Bale aduce un omagiu lui De Niro prin interpretarea lui iar Lawrence... dovedeste ca "that stupid face" din Starvation Gaymes e poate acting si nu lack of skills.
Ieri, ultimile update-uri pe internet anuntau ca e nasol frate si ca pentru unii se poate prelungi pana in weekend. Numai asta e suficient sa te faca sa iti iei campii. But wait, there's more. Mereu e mai mult.
Nu urmaresc politiCA CAnadiana cu un ochi atent dar macar trendurile le stiu. Politica locala la fel, poate mai mult din cauza celebritatii lu' Rob Ford F150. Am inteles din delcaratia lu Fordescu ca nu e situatie de "stare de urgenta", cel putin nu inca. Ma gandeam si eu... hai las-o-n paula goala, ca nu e cazul sa retragi acum soldatii din Irak si Afganistan sa vina sa deszapezeasca orasul, nu? Sau sa-i aduca pe aia de la Cercul polar ce stau cu curu pe rezervele de petrol din Nord incercand sa goneasca rusii ce adulmeca prin zona, zilele astea. Si iar o iau pe aratura si-mi amintesc de fail-ul Rusesc cu vanzarea Alaskai catre americani. Iar americanii, la fel, alti vizionari, considerau la vremea aia ca au facut o afacere inutila si ca au platit incredibil de mult... achizitia nejustificandu-se in nici o masura. Oh, da. $7.2 milioane in 1867. Teoria conspiratiei, evident... Rusia avea nevoie de bani cica sa platesca unu imprumut luat de la Nutu Camataru... aka familia Rottschild... sau cum citesc americanii culti - Rots-ciaild. Implicarea lui Scut Rosu in crearea statelor unite, a razboaielor mondiale sunt doar coincidente ce se scurg prin gaurile din cartile de istorie si fac subiectul discutiilor neadaptatilor sociali, drogatilor si a oamenilor rai in general.
Si uite ca vorbim de oamenii rai ajungem la politicieni, niste oameni de bine, care vorbesc bine dar fac cum fuck si iese rau. In Toronto Sun m-a scos din minti domnul Joe Warmington (bun nume are si asta sa vorbeasca de oameni ce stau in frig, zici ca e la caterinca pus)care in editorialul acesta face un joc de cuvinte si ne expliCA CA "Mayor Rob Ford won't be iced during crisis". Pe scurt, acest Gheo Caldurescu ne explica pe lung, ca acest primar Rob Ford Focus (an de fabricatie 1998 cu transmisie manuala) se va tine tare si nu va pica in plasa intinsa de adversarii lui politici. Sunt scolit in maniPULArea asta caci, nu-i asa, nu degeaba ma uit la emisiunile lui Banciu, unde cand vine vorba de politica se vorbeste doar despre adversarii politici ai lui Basescu, intr-o Romanie unde Basescu nu a fost presedinte in ultimii 8 ani, unde nu a influentat in forta jocurile politice, unde MRU sau Boc n-au fost niciodata prim-ministrii, Udrea e o fata prea finuta sa fie murdarita de aia de la Antene, iar aia de la categoria grea - Videanu, Blaga sau Oprea... n-au existat. Deci Obiectivitate. Ce observ eu la Gheo este ca lui nu-i place de Kathleen Wynn si de vice-primar ca incearca sa se foloseasca de criza aceasta sa il inlature complet de la primarie pe drogat. Editorialul e imens si ai nevoie de vointa sa-l parcurgi tot dar nu vei gasi in nici un moment vreo referire la faptul ca poate e pentru binele NOSTRU ca dobitocul sa plece... si ca poate mai rau fara el oricum nu are cum sa fie. Nu... se discuta la un nivel academic, impartial, obiectiv... la nivel de principii si doctrine politice despre lipsa de deontologie a adevrsarilor lui Ford Fiesta. Ca mie in mijlocul crizei de asta imi ardea... de deontologie... de lipsa de fairplay a altor politicieni vizavi de un drogat arogant ce nu vrea sa-si dea demisia de la Primarie desi el, in functie, se poza in ghetto cu parnaiasi, el fumand droguri de mare risc... si de cacat, as preciza eu... crack cocaine fiind unul dintre cele mai penale droguri ever. Iluzia de libertate fiind pe primul loc intre droguri, fireste.
De ce zic asta? Because there's more.
Ford Bronco a mintit in nenumarate randuri, spunand si repetand ca nu e adevarat, el nu a fumat crack cocaine. Apoi, atentionat de tovarasii din Militie ca exista un intreg dosar cu poze si filme flagrante a inceput shitspread control... dupa reteta pe care am pus-o pe blog cu alta ocazie. A iesit public, a plans, si-a cerut iertare, si-a dat drop si a spus ca a fost prost, ca era beat... da... asta da scuza. Deci ASTA, vrea sa fie luat in serios. Apoi, dupa reteta politicienilor romani... nu si-a dat demisia fiindca asta ar fi fost un gest de lasitate... o vrajeala de genul asta auzi doar inainte de a ti se intoarce ziarul la alba neagra si daca esti prost, pui si botul. In mod legitim, oamenii de bine au incercat sa-l forteze sa demisioneze cand au vazut ca e de neam prost. Acum sincer... cand vezi un porc puhav ca el, cu fata de gunoi alb... cand l-ai vazut pre-"dat in vileag" cand era star-superstar-megastar-ciumegastar... cand deborda de aroganta ca Becali urcat pe Maibach... ALA e Rob Ford... ahtiat dupa postul de primar ce-i garanteaza un loc in fata microfoanelor de unde sa ne dea sfaturi. ALA e. Si apoi vii si imi spui ca el incearca sa salveze banii de la bugetul local, ca el nu incearca sa panicheze fara rost lumea declarand stare de urgenta, ca nu vrea sa aduca armata pe strazile torontoniene cum facuse un fost primar? Sau de fapt... REALITATEA: multe din atributiile executive i se luasera deja si erau date viceprimarului (pe care nu-l controleaza) iar desi declararea starii de urgenta era de competenta lui... automat comanda trecea TOTAL catre vice primar, Ford devenind doar un porc bagator de seama. Iar asa ceva... nu se putea, nu? Aici nu e vorba de oamenii ramasi in intuneric si frig. Degeaba te plangi ca puradeii tai sunt si ei in frig "si poate vei fi nevoit sa-i duci la un hotel" (mi s-a umplut paula de lacrimi), degeaba faci tu vizite la centrele alea unde te puteai duce sa stai la asa zisele Warming Centres. Aia e fix paula, cois. Nu panica, nu armata, nu tancuri pe strazi. Nu. L-am intrebat pe Rick Ross ce inseamna PRACTIC declararea starii de urgenta in situatii de genul acesta. Mi-a spus ca guvernul provincial se implica si in general se aduc mai multe resurse mai ales prin angajarea firmelor particulare de electricieni sau astia de taiat lemne, etc. Outsourcing. Aaaah... Mda.
E adevarat, ca guvernul provincial deja facuse asta intr-o anumita masura iar Toronto Hydro au intelegeri cu Manitoba si chiar Michigan sa trimita oameni de-ai lor cand se intampla nenorocirea. Exasperat de intrebarile reporterilor ce trageau catre declararea starii de urgenta Ford ne-a explicat din nou cat suntem de tarani: “Yes, there are a few people who have been inconvenienced, that’s Mother Nature for you.” 300 000 de oameni sunt "a few" si nu te poti supara pe Mama Natura. Trecand peste grobianismul acestui mistret ce ne priveste de sus in timp ce-i pasa de noi, nimeni nu se supara pe Mama Natura (si de ce ai face-o? cand e de bine e de la dumnezeu, cand e urgie e de la mama natura? nu, dumnezeu e de vina.)eu nu am zis de natura ci de raspunsul TAU si al departamentelor din subordinea ta la capriciile naturii.
Si uite asa ajungi sa te duci la vot. Daca Ford va candida din nou, ma refer. Ma duc, intru in incinta si intreb: Nu va suparati, aici se voteaza contra lui Ford? Am sa am si un sticky la mine pe care o sa scrie "Because Fuck You! That’s Mother Nature for you!” Scopul e sa ma simt eu mai bine, nu sa citeasca el. Logic, nu?
Nu pot sa nu mentionez dobitocii ce lasau comentarii. Toti imbecilii care te sfatuiau sa mergi la un warming centre daca ti-e frig nu sa ceri sa fie declarata starea de urgenta. Toti taraie-buca aia maciomeni din Chebec ce se laudau ca ei au stat si o luna fara curent si noi astia din Toronto suntem niste pussies ca ne cacam pe noi dupa 2 zile. Parca-i vad stand cu piepturile dezgolite infruntand urgia in varful nametilor si zbiernad "C'est rien pour mois! Je suis quebecois." Da esti un quebeCOIS, cois. Sigur pe ei ii durea la banana cand stateau in frig la vreme aia si rabdau cu indarjire iar cand en fin au reparat reteaua electrica s-au debransat singuri din principiu. La toti astia le doresc sa rabde doua zile fara electricitate, indiferent de anotimp, cand vine electricianul la ei in salonul de la Reanimare si bagand capul prin usa sa le spuna: Baieti, luati o gura mare de aer ca o sa se ia curentul vreo 48 de ore. Va dedic muje!

Si acestea "ziind fise", vorba incurcata a lui Radu Pietreanu intr-un spectacol din perioada cand traia Blondul... a venit Craciunul.
Ura din acest articol nu ma opreste sa va urez in mod sincer un Craciun Fericit, Sarbatori Fericite... distractie de Revelion si sa aveti un an nou cu ce trebuie in el, fara nasoale.

Monday, 23 December 2013

Epistola din anul 1813

In anului Domnului 2013... aaaahhh... 1813 scriu acest ravas muind ghinionul, natura, slabul sistem imunitar al retelei electrice... aaahhh nu, muind condeiul in calimara... fucking shit.
Asta e unul din dezavantajele sa nu ai cablu... nu te poti uita la stiri sa vezi si tu o data la cativa ani o stire folositoare. Bine, n-ai cum sa nu fi auzit de blestemul lu freezing rain caci toata lumea vorbea de asta, dar ai nevoie de experienta de viata in domeniu ca sa intelegi implicatiile. Caci la o adica cu ce ma afecteaza pe mine freezing rain-ul cand eu acasa am curent electric si totul e piersicuta? Plec de acasa sa merg la munca iar acolo este electricitate. Cu ce m-a afectat pe mine ca pe drum vedeam semafoare oprite sau cvartale intregi fara curent? La modul practic cu nimic.
La munca am inceput sa iau contact cu problema dar traiam intr-un bubble si nu reuseam sa percep dimensiunile problemei. Residenti aflati in vizite pe la prieteni sau neamuri sunau sa afle daca (..) cladirea are curent electric. Le raspundeam la limita dintre politete si agasare, adica ce sloboz va agitati atata?! Apoi vine unu si ma anunta ca au cazut copaci, chiar aici pe strada, nitel mai la vale. "Au cazut copaci" se traduce prin s-au rupt crengi, e adevarat, unele mai maricele... dar nu copaci. Cand am ajuns la munca afara inca ploua generos... sa creasca recolta. Un resident cu care schimb caterinci vine de afara cu cainele in lesa si ma anunta ca aluneca destul de tare aici pe trotuar si ar trebui aruncata niste sare pe jos. Ma simteam cam reluctant in momentul ala si cred ca mi s-a citit pe fata caci Omu Span mi-a spus sa ma tin un pic sa nu cad de lesa cainelui ca se duce el. Baiat fain. Las' sa se duca, ca Omu Span mereu se tireaza de Craciun... nu da nici o sticla de vinoasa de 10 parai. Pana la sfarsitul turei oricum am mai pus si eu sare de 3 ori iar firma angajata cu contract pentru asta, de inca doua ori iar superintendentul de weekend inca o data. Caci era fucking ridiculous.
Copacii aratau minunat. Mai ales aia ce nu se rupsesera inca de la greutatea ghetii. Un peisaj feeric rupt cu brutalitate din felicitarile de craciun pline cu sclipici din ala de ti se ia pe mana. Lumea pasea atenta pe gheata apoi se mai oprea sa faca o poza. Minunat! Telefoanele au continuat. Guest Suite-ul e liber? Prea multi aveau familie cu copii mici ce ramasesera fara electirictate in casa lor de milioane de dolari si acum ar fi venit si ei la caldura. Nasol. E ocupat. Ma suna cleanera. Are o voce adormita si ma intreaba plina de speranta daca este electricitate la cladire. Ii distrug sperantele - ESTE! Ma suna si colegul meu. Asta stie ca trebuie sa vina la munca indiferent daca este sau nu este curent electric dar vrea sa stie ce sa-si aduca la el. Din fericire aici sunt de toate si e marfa rau. Vine o residenta cu care ma inteleg bine. N-are chef sa iasa din casa dar trebuie sa mearga sa ia cadoul maica-si de la Yonge and Bloor. Really, honey? Si cum vrei sa faci asta caci subway-ul e oprit? ARE YOU FUCKING KIDDING ME?!! Nope. Residentul ce garanteaza pentru mine in fata guvernului canadian vrea sa plece impreuna cu girlfriend-ul. De lene, sambata noaptea isi lasa masina pe strada in fata cladirii. No problem in ORICE alta noaptea... dar nu azi beibii, nu azi. Are un strat de gheata pe masina si acum nu mai poate deschide portiera. Ii vine sa-si dea genunchi in coaie. Ma intreaba de un "ice pick" si ii ofer un briceag iar el se uita nedumerit la mine, cum ca ce sa faca cu un briceag? Dar ce cacat faceai cu un ice pick? Ma intreaba daca poate sa ia semnul ala cu Piso Mojado sa dea cu el in masina ?!!! Ia-l frate! Revine. A reusit.
Ajunge colegul, marele Darius Sah Mat. Are parul valvoi. A ajuns cu jumatate de ceas mai repede dar se ascunde in baie si cand iese de acolo e aranjat gigea, barbierit si parfumat. Incepe sa se planga. N-are electirictate. E frig. E intuneric. Nevasta-sa a fost in o mie de locuri sa ia de mancare, gen Mickey D sau Timmy dar peste tot sunt cozi ca-n comunism. Stam de vorba si realizeaza ce de cacat ar fi fost sa nu fie nici la munca electricitate. L-a intrebat nevasta ce au sa faca cu mancarea din congelator? El a sfatuit-o sa nu mai deschia congelatorul deloc, sa-l lase asa... sa nu iasa mirosul. Cois, de ce nu scoti carnea pe balcon? ???!!??!!!! That's a good idea. Oh, Sherlock... ma faci sa rosesc.
Vine si cleaner-a. Nici ea nu are curent. Rad de ei fiindca NUMAI LA FRAIERI li se intampla asta. Plecam acasa. Facem poze si filmam nasolelile. Cam 19 din 20 semafoare nu functioneaza. By default se aplica Stop All Way. Dar lumea e retardata si aplica exact ca in manual fara sa caste ochii sa vada exact ce se intampla. Ai 10 masini incercand sa mearga Est si un dinspre Est asteptand sa faca stanga. Pleaca o masina din 10 si a doua asteapta sa treaca ala ce face stanga, caci asa e, nu?... o data unu, o data altul... NU ba muie, NU... Ca asa nu mai ajungi niciodata acasa. Oh... dar pe aia i-ai vazut? Aia care fac full stop la o intersectie doar din dreapta, cu vizibilitate maxima, si fara sa vina absolut nimeni? Desi in spatele tau asteapta o intreaga coloana?
Acum vreo saptamana si ceva, cand era zapada aia mai consistenta Claudia punea in cuvinte ceva foarte bun. Mereu ma minunam cand dadea cate o zapada in tari cu clima blanda gen Spania... unde la primul fulg ce atingea pamantul se inchideau scolile si se intamplau accidente in lant si se ajungea la o stare generala de amock. E de inteles. Unii vad zapada doar in poze. Dar in Canada ce cacat de scuza ai sa conduci ca un dobitoc? Cred ca nu e ploaie sau ninsoare sa nu scada viteza medie in trafic cu 20 km/h desi nu e furtuna tropicala si nici polei pe jos. Uite mesaj de la Rick Ross, in drum spre munca pe 17 Decembrie: "Why is everybody driving 30 urghhhhh! (eu, ironic: must be the terrible blizzard out there) El: "This is not a terrible blizzard. If it was wouldn't be singing Christmas songs and texting while driving."
Cu cat ne apropiem de casa cu atat ni se duce increderea. Blocul nu prezinta nici un cacat de lumina in geamuri. Sper ca macar laba aia de superintendent sa fi lasat usa de la garaj deschisa. A lasat-o. Acasa tristete maxima. Si e frig. Ce naiba facem? Cu o zi inainte tocmai pusesem pe hard disk vreo 20 de filme bune, filme pentru care am platit bani si taxe, fiindca, nu-i asa, producerea lor a costat bani si e corect sa ii rasplatim inapoi platind un cost minim. Ihim. Mancam si incepem un joc de rummy. Ne ia somnul. Am avut noroc si am dormit absolut toata ziua. Hai din nou la munca. Am bea o cafea... dar de unde, fra'... de unde? Uite un Mac. Hoardele de mancaciosi au golit tot... Camionul e acolo si baietii descarca de zor. O okioasa o anunta pe Claudia ca peste vreo 4-5 ore vor deschide. Biiine, maaah! Din masina ne uitam ca la ET la un jogger... pe unii chiar ii doare-n pula. Mai vazusem un mos facand jogging inainte de miezul noptii la -19 grade. Dar acolo e cu scurt circuit la placa de baza... alta problema.
La munca este curent in continuare. Excelent. Speram ca la intoarcere avem si acasa. Imediat dupa ce ne-am culcat au fost doua incercari ratate, in care filtrul acvariului a carait pentru cateva secunde si apoi a amutit. Adormisem la loc multumit ca la trezire va fi bine. N-a fost.
Nasol sa traiesti ca in 1800. Nasol sa realizezi ca aproape totul depinde de electricitate. De aceea e interesant serialul Revolution caci tocmai asta e subiectul... daca dispare electricitatea suntem in 1800 all over again fara sa fim pregatiti pentru asta.

Uite si niste link-uri de referinta:
National Post
Toronto Sun

PS: Lasa, ba... cine te-a pus sa vii in Canada?

Wednesday, 18 December 2013

O Tannenbaum

E perioada aia a lunii... Decembrie. Lumea e in priza. Aproape imposibil sa gasesti parcare la Mall. Stiti voi, Holiday Season.
Noi am fost destul de busy, busy with life, cum se zice. Am reactivat abonamentul la YMCA. Il intrerupsesem prin Aprilie si facusem crize ca am reusit sa ajungem cu o zi dupa ce trasese banii pentru inca o luna de abonament... tipic pentru noi. Am avut surpriza sa aflam ca n-au fost carnati cu noi si au pastrat banii ca si credit pentru data viitoare. Bun asa. E greu la deal din nou. Dar semne bune anul are.
Apoi a venit ziua Claudiei. In anii trecuti, oricat incercam, nu iesea nimic extraordinar. Ziua mea e vara si mereu reuseam sa mergem pe undeva cateva zile, gasind distractie. Iarna... mai greu. Anul acesta insa a iesit bine. Joi ne-am intalnit cu familia iar Vineri dimineata eram programati sa mergem la Acvariu lu' Ripley din seria Alien. Glumesc, evident... linkul e aici. Planuiam de mult sa mergem dar hotarasem de ceva timp sa-l "punem deoparte" pentru ziua Claudiei. Ideea era sa ne trezim devreme si sa fim acolo la ora 9, cand se deschide, in incercarea de a evita hoardele de copchii. Ca voiam priveliste neobstructionata de strumfi. Ma trezesc, bag cafea si arunc o geana la telefon si vad ca El Jefe Rick Ross imi trimisese un mesaj SOS sa lucrez dimineata ca el moare de la viroza respiratorie. Biiine maaaah!
Deci acvariul.
Afara erau minus 1 metru cub Celsius dar noi ne-am luat gecile de piele caci stiam ca va fi cald inauntru si nu aveam de gand sa ma lafai in minunata clima canadiana prea mult. In and out! Oricum e prea cald inauntru si dupa 5 minute m-am intors la intrare si am lasat gecile la garderoba. $1 de persoana. Ah, pretul biletului e $29.98. Noua ne-a placut mult si ne-am distrat. Partea cu rechinii e cea mai tare si am petrecut mai mult timp acolo holbandu-ne si facand poze. Cred ca am stat vreo 2 ore si ceva, in total. Ne-am bagat prin toate alea, cot la cap cu toti copiii. Am facut bine-nteles si crize vazand copii fara lesa si nedresati remarcandu-se aici o mama blonda ce isi striga odrasla de textura mulatra sa se dea la o parte iar acesta, Walker pe numele lui, refuza sa se ridice la inaltimea numelui si prefera sa stea privind in abis in timp ce abisul privea in ochii lui.
Dupa, ne-am plimbat printr-un Mall si am ajuns acasa pe la ora 3. Skype cu familia de peste ocean. La 6 si jumatate era programata surpriza pentru Claudia. Divulgasem ca era vorba de o rezervare facuta la un restaurant. Doar ca era un restaurant mai altfel. Se numeste "Mysteriously Yours Dinner Theatre" si unde pe langa faptul ca mananci ai parte si de o piesa de teatru cu subiect de carte politista. Restaurantul e pe Yonge, la doua blocuri sud de Eglinton. E surprinzator sa vezi ce gasesti la subsol... cand intrarea nu promite mai nimic. Sala e mare si dichisita cu destul gust. Mesele nu-s chiar atat de aerisite dar ai destul loc. Mancarea a fost buna cu o singura precizare... pentru un motiv ce nu mi-l amintesc am decis sa luam Pui... dar denumirea fancy din Meniu se refera doar la pui cu piure de cartofi asezonat cu nejte questii... dar piure cu pui.
Show-ul. Actorii vin "in rol" la fiecare masa cu jumatate de ceas inainte de incepere si discuta cu oaspetii, fac glume, si in general incearca sa memoreze numele de pe ecusoanele ce le poarta fiecare in piept pentru a vedea cine e material bun de a fi implicat in sceneta. Eu stiam asta asa ca atunci cand am fost abordat de "Carson - The Butler" am raspuns "No ingles". "No english? Well, you're in for a loong night, my friend." Yeah, what eva', pinche mayate. Piesa e amuzanta si desi initial ai impresia ca teatrul se va petrece pe scena de fapt actorii stau la mese, imprastiati prin sala, se plimba printre mese spunandu-si replicile si interactionand cu oaspetii... cu unii dintre ei discutand dinainte ce sa spuna. Au anumite "victime" ce devin subiect constant de gluma dar totul e finut si de bun gust. Am stat 3 ore si jumatate acolo... cina plus show. Excelent. Vom mai merge sigur... show-ul se schimba periodic. Tot ne spusesem sa mergem la Medieval Times si saptamana asta numai ce a gasit Claudia oferta pe Groupon. Am luat si acolo. Sambata a fost "lazy Sunday"... iar la ora 3 ne luptam cu urgia sa mergem sa vedem filmul The Hobbit. Fusesem si la Fomistii Luptatori cu o saptamana inainte dar oricat incerc nu pot sa intru in povestea aia. Raspunsul e simplu: nu mai fa copii. Singura explicatie pentru natalitatea din districte e ca aia de la Capitala nu le dau prezervative sau anticonceptionale iar barbatii sunt prea inceti si nu reusesc s-o scoata la timp. Cel mai bun actor din film e prezentatorul. Word. "Hhahhahahahhhahahhaha!"
Apoi din nou la munca. Un weekend de cacat... din ala in care e frig de te caci pe tine si absolut totul se duce pulii de suflet. Doua lifturi din trei stricate... suni pentru service la ora 1 am si ala apare 10 ore mai tarziu si nu repara nimic timp de 5 ore. Tevi sparte. Residenti ce se plang. Residenti blocati in lift. Pompierii. Imi aminteste de perioada cand eram Supererou. Good times! FUCK YOU!
Mai e un pic si tragem linie sa facem calculul pentru 2013. 2+0+1+3+20+13+201+2013 - exactcattrebuie = 33... cifra masonica = teoria conspiratie = satan 'n shit.
La multi ani, draga mea Claudia!
Sarbatori Fericite, oameni buni!


Monday, 2 December 2013

De Ce 'mbrie?

Multi ani traiasque la mama Romania. Sa-i fie de bine.
Inca sunt de parerea originala ca aia de au facut unirea in Decembrie nu s-au gandit abso-fucking-lut deloc la odraslele odraslelor- odraslelor-odraslelor lor care, in vremuri mai bune, intr-un anotimp mai calduros, cum de exemplu opereaza tarile nord-americane, vezi July 1st-July 4th-September 14, ar fi sarbatorit cum se cuvine. Numai un adevarat dusman de clasa ar face unire iarna, cand nu poti sarbatori deloc la un gratar in fata blocului si cand se stie ca iti ingheata mana pe pet-ul de bere. In aerul rece manelele nu se propaga la capacitate maxima in atmosfera si daca mai ai si zapada aceasta va mai absorbi din sunetul suav de balcan. Deci FAIL!
Eu am sarbatorit la munca alaturi de un invitat la o petrecere, aici in bloc. El era mort de beat, isi amintea de mine de acum exact un an, si in general a inceput sa-mi spuna ca-si baga pula-n capul meu. L-am rugat sa-si bage pula-n capul lu astialalti de pe aici si sa nu mai agite paharul ala de vin rosu. Mi-a povestit drama vietii lui, practic un scenariu de film bollywoodian clasic. Printre ele mai avea puseuri de nationalism in care se batea in pieptul dezgolit, strivind violent parul pubian dintre sfarcuri, reprezantand pentru Mamuska Oltenia. Va spun, it can't get better than this. Un tovaras de-al lui l-a tras de guler cu forta in taxi in timp ce el urla "Forza Craiova!". Representing!
Initial articolul avea drept titlu "Movember" dar dat fiindca mie mi-e lene s-a facut deja Decembrie. Rick Ross, Le Chef Supreme, die großartige Supervisor, are o pasiune pentru Movember si tot ce reprezinta ea. Omu are si tatuaj, facut gratis in campania de anul acesta. A format omul o echipa de mustaciosi si a trasat sarcini. Ne-a trimis emailuri saptamanale cu texte incredibil de lungi cu mesaje motivatoare dar dupa vreo doua saptamani a cam inteles ca noi ne jurasem doar sa crestem niste pilozitate imblanita hranita cu glucasil sub nanaurile noastre bune de studiu la Academia de Rinologie Plastica. Lumea tre' sa doneze pentru bolile specifice masculilor feroce si neferoce, caritate in spirit nord-american. Mie par pubian pe mecla imi creste destul de rarut, si fiindca n-am complexe specifice, nu cred ca cu cat ai barba mai deasa cu atat o ai mai lunga, mai neagra, mai groasa si fara claustrofobie, gata sa se bage in locuri stramte si intunecate. Eu doar ma felicit ca nu trebuie sa barbieresc zi de zi de zi de zi. Pastrez insa o lesinatura de "cioc". Explic astea ca sa se inteleaga cum e sa fii "pe invers" (wait, what?) o luna de zile. Adica sa rad ciocul si sa pastrez mustata. Ping, MUSTATA! (doar pentru cunoscatorii de folclor)
Ideea de Movember e sa te razi complet pe 1 Noiembrie si sa lasi peluza sa creasca doar pe si lateral de santul subnazal. Si porti mustata ca pe un simbol al luptei impotriva cancerului la colon, prostata, etc. Pana aici eu am fost de acord. La cerutul banilor in schimb... cam nasol. Eu n-am prieteni si aia care-i am doar n-o sa le cer bani, ca nu-s bulangiu. Cu lumea nu prea ma intalnesc si nici nu am de gand sa stau cu clopotelul in mall. Deci, draga Rick Ross. Imi pare rau. Si-mi pare rau si pentru Vineri. Hehehehhe!
Dupa ce am incheiat saptamana de munca, primul lucru ce l-am facut a fost sa dau mustata jos. Stiu, stiu... era abia 28 Noiembrie. Pai si ce? Nu ma mai intalnesc cu Rick Ross pana luni care e deja Decembrie. Planul perfect. Vineri pe la 10 si ceva primesc mesaj de la el. Call me when you have a chance. Cacat, iar vrea sa lucrez in plus pentru careva? Hai ca-l sun. Voia sa vin la munca. Dar nu ce credeam. Cica ce fac Samabata inainte de pranz? Hai ca vine sa ma ia de acasa sa dam o fuga pana la munca sincronizandu-ne perfect cu schimbul de tura al celorlalti doi colegi si impreuna sa facem o fotografie de grup etalandu-ne barbatiile si de ce nu, si mustatile noastre puternice. Oooooh shit!!!!! L-am mintit in prima instanta dar tiganul nu se lasa. Pana la urma i-am spus: bro, don't make me lie to you. I shaved that shit... less than an hour ago (mai degraba vreo 27 de ore). NOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO! Imi pare rau bro, frate.
In echipa noastra gospodin Lenin e pustan si mustata lui n-avea vlaga dar iranianul Darius aka Sah Mat avea o mustata puternica precum Gheorghe, liderul galeriei steliste. I-am aratat poze pe net, ca nu ma credea cand ii spuneam ca seamana cu Carlos Sacalul in pozele din anii 70. Si ca tot veni vorba de Carlos Sacalul aka Darius Za Greit, vin acum cateva saptamani la munca si vad pe o ciorna de-a lui ca-si notase ceva. "Comisar acuza". L-am intrebat: Un comisar acuza? Really?! Cica filmele lui Nicolaescu rulau in Iran cand era el ficior. Poate e doar o coincidenta dar un cuplu de iranieni de varsta mea, ce locuiesc aici, sunt mare amatori de filme straine in general dar si filme romanesti. Vara aceasta chiar au mers la TIFF sa vada filmul romanesc Pozitia Copilului si au fost incantati. Si mi-am promis ca daca n-o sa-mi fie lene vreodata poate ii surprind cu niste filme romanesti subtitrate pe un DVD sau doua.
Si ca sa inchei in acelasi registru de iranieni si fire de par... a fost a PATRA oara cand m-am tuns la iranianca aia si e a treia oara cand ma ciunteste. Prima oara eram printre primii ei clienti si cand a terminat de tuns a rasuflat usurata de m-am uitat de 300 de ori sa vad WTF? Apoi lua mai mult deasupra de urechea stanga. La sfarsit, cand iti tine oglinda sa iti vezi in sfarsit ceafa, o tine doar inspre dreapta. Ultima oara a facut la fel. De data asta nu luase prea mult din par... ci doar imi ciupise un pic din lobul urechii cand a dat cu masina de tuns. O nimica toata. Dar enough it's enough. Am de gand sa ma duc sa vorbesc cu ea in particular si sa-i spun ca eu sunt un pelerin geto-dac in cautarea frezei perfecte si ca nu vreau sa-i fac probleme cu seful ei (ala de seamana leit cu Chang din Hangover) dar cand ma vede ca vin la tuns sa se faCA CA e busy. Nu ma intereseaza ce minte... dar eu nu ma mai tund la ea si in nici intr-un caz nu am sa fiu eu cel ce o evita. Trei din patru inseamna ca nu a fost o intamplare.
Uite aici o poza cu Movember facut cum trebuie. REPRESENTING!!!!

Thursday, 21 November 2013

Sucker

M-am obisnuit cu termenul soccer. E Canada, e America de Nord, si asta e termenul folosit aici si nu fotbal. Tehnic, soccer e tot un cuvant englezesc, puteam sa spun "din limba engleza" dar e mai ales englezesc. Si eu sunt un snob cand vine vorba de soccer si nu consider soccer-ul nord-american drept fotbal ci ii incadrez undeva pe la divizia E si recunoscdeclarsustinsemnez ca mai degraba m-as uita la un meci de liga a 6a din Anglia decat la meciurile lu Toronto FC. Interesant e si sa-i auzi pe unii canadieni vorbind de fotbal ca despre ceva echivalent cu a privi pe perete cum se usuca vopseaua. Iar astora le place baseball-ul. Inca n-am cunoscut si n-am auzit pe nimeni sa aibe un vis in viata sa joace pentru Toronto FC. Filmul ala, Goal, ce a devenit trilogie, e despre un mexican ajuns ilegal in State care e descoperit de un Scouter englez aflat in LA sa o vada pe fiica-sa si care il cheama la un trial pentru Newcastle United. Uite aici film SF. O fraza memorabila insa in film si adevarata pana la miez despre fotbalistii din ziua de azi: "Kids with big bank accounts... but kids"...
Cultura fotbalistica pe aici se cam rezuma la liga engleza de fotbal. Muntele Olimp al fotbalului, dupa parerea lor. Au auzit si ei de echipe gen Real Madrid, Barcelona, Bayern, Juventus, Milan, Inter... dar atitudinea lor denota ca au impresia ca aceste echipe au aparitii meteorice in prim-planul fotbalistic si doar daca prind un an bun pot sa se masoare cu echipele engleze. Stii cum e prin America, daca nu e la stiri la ei inseamna ca nu are importanta, ori in ziarul canadian vezi stiri indeosebi despre echipele engleze. Acum, incearca sa le explici ca tii cu Steaua Bucuresti. Sa vezi ce fete fac cand le spui ca aceasta echipa de care n-au auzit in viata lor au ajuns in sezonul 2012-2013 pana in sferturile de finala ale Europa Cup unde au fost eliminati de "mareata" Chelski, dupa ce in meciul tur a castigat cu 1-0. E de neinteles. Si poate chiar e.
Am doi amici cu care discut pe indelete despre fotbal pentru ca am cu cine. Unul e un scotian in varsta de vreo 60 de ani ce a emigrat aici cand avea 19 ani. El e fan Glasgow Rangers si chiar e din Glasgow. Celalalt e un jamaican din Kingston, ce livreaza mancare, si care isi ia pauze de cate o ora ca sa vorbim. El e fan Chelsea si e absoult incantat ca Muierinio a revenit la echipa. Amandoi astia au placere sa discute cu mine din cauza ca au cu cine, lucru rar pe aici cum am mai spus. E plin de cunoscatori insa atunci cand e vreun turneu final, si mai ales un Campionat Mondial. In 2010 eram deja aici in Canada cand am putut observa nebunia. In parcarile unor supermarket-uri erau niste magazine din alea mobile ce vindeau steaguri nationale, stegulete din alea de prins la geamul masinii, tricouri si alte cacatisuri. Pana si Bell ma sunase si-mi oferea bonus la semnatura sa vad meciurile de la campionat gratis. In drum spre munca treceam pe langa un sport bar unde se strangeau microbistii sa urmareasca meciurile. Sa vezi stres cand juca Italia sau Anglia. Sa nu mai vorbesc de 2012 cand am ramas blocati in trafic in Woodbridge din cauza italienilor ce inundasera strazile, fermecati de victoria din semi-finala impotriva Germaniei. La anul, e Campionatul Mondial din Brazilia. Probabil ca de aia Brazilia joaca amicale in diferite tari, pentru marketing. Vineri au batut Hondurasul la Miami iar ieri au jucat cu Chile, in Toronto la Rogers Centre. Am vazut reclama in ziar cu ceva timp inainte. Era momentul propice. Sambata, 26 Octombrie, Neymar made my day marcand unul din golurile victoriei impotriva lui Real Madrid cand l-am vazut in ziar. Avea sa vina in Toronto. E pacat de Dumnezeu sa dai cu piciorul unei asemena ocazii. Ah, ce jocuri de cuvinte am. Reclama mintea. $49 cele mai ieftine bilete. Poate am venit eu tarziu la petrecere dar cele mai ieftine bilete gasite au fost $100. Am luat oricum, undeva in spatele portii.
Ne-am cam luat teapa cu locatia, caci in stanga noastra, tribuna e la un nivel usor ridicat, obstructionand vederea. N-aveai cum sa iti dai seama decat daca ai mai stat acolo. Reamintind ce am scris mai sus, ati fi surprinsi sa aflati ca majoritatea celor cu care ne-am frecat coatele erau brazilieni si chilieni? Sau unii imbracati in tricouri cu echipe europene gen Hrvatska? In tribuna, vecinii nostri erau brazilieni in spate si in fata, chilieni la dreapta si o balustrada canadiana, la stanga. Lumea destul de vocala dar civilizata desi la un moment dat, la vreo 50 de metri in dreapta noastra a intervenit politia. Gazonul a fost de cacat. Rogers Centre are gazon artificial, asa numitul astroturf. Pentru acest meci insa a fost adus gazon natural. Dar podeaua stadionului e de beton, pe care se pune la nevoie astroturf, parchet sau ce mai vrea mujkiu tau. Iar un covor de iarba trantit pe ciment nu e acelasi lucru cu ce gasesti pe stadioanele dedicate pentru fotbal. Rezultatul a fost ca extrem de des bucati mari de gazon se cojeau si niste oameni imbracati in verde fugeau pe teren cand meciul se intampla in alta parte a terenului, sa astupe gaura din stratul de gaOZON.
Brazilia a marcat repede prin Hulk iar meciul a continuat slabut pana cand Chile a egalat, in a doua repriza. Apoi Brazilia a repornit motoarele si meciul s-a animat culminand cu golul victoriei marcat de Robinho si pe care am reusit sa-l filmez cu tot cu lantul de pase premergatoare. A fost frumos si ne-a placut.
Back to reality. N-am prea dormit si in ziua aia lucram de noapte. De obicei parcam in parcarea aia subterana de peste drum de Rogers Centre, sub locomotive, dar era deja plin cand ajunsesem. Era meci si la Rogers centre, Leafs castigau la ACC si mai nou e si Acvariul lu' Nea Ripley exact acolo. Am gasit o parcare etajata in coltul de Sud-Est al intersectiei Lakeshore and Lower Simcoe. Am lasat masina la nivelul 4. Incearca sa pleci de acolo cand toata lumea vrea sa plece. In 40 de minute nu reusisem decat sa iesim din locul de parcare si sa ne aliniem pe driveway. Inaintasem doar vreun metru. Fara caterinca. Exasperat am mers jos sa vad ce mortii ma-sii se intampla. Sunt doua lane-uri de iesire cu chioscuri aferente, unde sa faci plata. Plata CASH ONLY fiindca e fucking Downtown Toronto in anul de gratie 2013 si tehnologia e prea avansata. Sa nu credeti ca erau stricate aparatele sau ceva. Nu, e cash only because fuck you. Cand am ajuns eu jos pe lane-ul din dreapta era un Dodge Caravan al caui pasageri se injurau cu casierul, un maroniu batran, care ii injura inapoi. Pasagerul sustinea ca he didn't see no fucking sign iar ala-i spunea ca semnul e acolo si ca tre' sa plateasca. Totul e corect, noi vazusem semnul... nu era cat casa, era scris de mana, dar era oarecum vizibil... cand intri. Doar ca ala nu avea cash, un ATM era in apropiere. Casierita din celalalt chiosc a iesit si ea sa urle la aia si sa le explice unde e ATM-ul. Totul e ok si rezonabil. Ai parcat, fa plata. Dar asta e ok cand e ora 2 dupa pranz nu cand e 11 noaptea si sunt 150 de masini in asteptare in spatele tau... masini ce asteapta de aproape o ora sa iasa. Deci, noi astia ce stam in asteptare ne pisam pe business-ul tau si pe cei $15 dolari fara de care nu poti sa traiesti. Pana la urma a venit un cetatean si a zis: How much you need? HERE! Si unu dintr-o masina din spate i-a cerut si el si a primit. Si in sfarsit coloana a inceput sa se miste intr-un ritm dadator de speranta. Am luat-o iar la deal catre nivelul 4. Ajuns acolo am ramas socat sa vad CA COloana de masini de acolo inaintase cel mult 1 metru. In scurt timp dupa ne-am miscat cu talent si am reusit sa plecam. Maroniu din chiosc nu parea deranjat de faptul ca ne-a luat O ORA sa iesim dintr-o parcare ci parea mai mult preocupat de limbajul nostru. Sugi Muje!
Inchei cu un gand bun catre echipa nationala a Romaniei. Ma bucur sa citesc vorbele lui Pitzurca, ce o arde ca de obicei cu paru-n ochi de dupa breton, si care ne spune ca nu va demisiona, ca a gresit tactica in meciul tur, ca nu e indeajuns de mult talent intre jucatorii romani pentru a fi competitivi si ca Mutu ar trebui sa vorbeasca asa cu familia lui. Nimic nou sub soare. Ma bucur ca am avut ocazia sa-l vad din nou titular in meciuri de maxima importanta pe Cocis. Am fost dezamagit ca nu a jucat Nicolita, un jucator ce nu ar trebui sa lipseasca din primul 11 asa cum nu a lipsit atatea si atatea si atatea si atatea meciuri. Pentru cine nu a auzit de marele Cocis vreau sa precizez ca el are vreo 50 de selectii la nationala. Ca sa se inteleaga si mai bine... Dobrin are 47 de selectii, Dudu Georgescu are 40, Belodedici, Adrian Ilie sau Sabau au cate 55. Cocis e cu ei acolo desi n-a fost niciodata... si nu ma refer la contemporaneitate. Asta e. Data viitoare. Piturca va fi si el tot acolo, are contract beton si tupeu beton-armat. De dupa breton va scruta zarea.
Inchei citandu-l pe Ibrahimovici: "Mondialul fără mine nu merită văzut!" un fel de "L'etat c'est mois!".


Monday, 11 November 2013

Ain't nutin but a G thang

In Martie 2011 luam permisul de conducere categoria G2. O combinatie buna de indemanare, calm, precizie, abnegatie, devotament si bulan de 24k. Acum, cine ma cunoaste, ma stie. Eu nu m-am agitat niciodata cu masinile. Stiu ca suna ciudat, dar pana recent nici nu realizam cu adevarat ca am masina. Adica stiam... dar nu aveam impulsul ala vecin cu OCD-ul ce-l au soferii inveterati de nu pot sa mearga nici pana la coltul blocului fara sa se urce la volan. Claudia conducea mereu si parea fericita sa faca asta. Procrastinarea a venit ca un lucru normal. Dar Canada are grija de tine sa iti forteze mana prin sistemul asta de clase G1, G2 si G care expira la 5 ani dupa ce ai obtinut G1. Pe site-ul lor iti explica detaliat ce NU ai voie sa faci ca posesor de G1 sau G2. E ca meme-ul ala de l-am vazut ieri pe blogul lui Tzipi , in care mesajul era: Pacatul e o boala inventata pentru a putea sa ti se vanda un leac la fel de inventat. Asa si astia. Citind explicatiile lor zici ca au dreptate... dar daca iei in considerare ca in alte tari se poate si altfel, ar fi o greseala din partea fiecaruia sa nu ia in considerare si ideea ca poate totul e doar o taxa ascunsa in taxa in taxa. Trei teste diferite ce le poti pica, fiecare in parte, de mai multe ori. Si vei pica. Imigrantii mai des decat altii? Teoria Conspiratiei?
Acum 5 ani, imediat dupa amerizare, ni s-a sugerat sa mergem sa luam permisul... daca nu pentru a conduce masina macar pentru ID. L-am luat din prima ca suntem destepti in cap. Claudia a avut permis in Romania desi nu a condus aproape deloc. La fel ca si cu echivalarea studiilor, Canada iti recunoaste certificatele si diplomele cum vrea mujkii ei. Carnetul de conducere romanesc e bun el, dar daca vrei permis canadez trebuie sa treci prin furcile caudine. Crezi ca degeaba au ei 3 stagii cu 3 taxe aferente? Sa vii tu si sa zici "uite, cois... am permis rumunez, valabil in toata Iununia Iuropiana... aici in Canada conduceti tot ca la noi, masinile au tot volan pe stanga... trage-ma in poza si da-mi plasticul. Cred ca in situatiile astea e cel mai evident ca scopul e sa traga bani de pe fraieri. Un permis din tara muma te poate ajuta doar sa nu mai astepti un an pana sa dai pentru permisul G2. In rest te cam pisi pe el. E bun macar ca are dimensiuni standard si nu e facut cat un tablou, cum e Buletinul de Identitate romanesc... facut asa dupa niste criterii dubioase.
Lipsa de experienta la condus a impins procrastinarea pana la limita, pana a trebuit sa ne mobilizam fortele intr-un efort concertat pentru a izbandi. Adevarul e ca m-a impins Claudia de la spate... mai cu biciul, mai cu vorba buna... caci eu o ardeam mult prea relaxat. Conduceam decent prin oras dar cand venea vorba de highway eram un pussy. Daca era dupa Claudia ne-am fi urcat in masina si am fi intrat imediat pe highway desi nici nu vedeam bine in oglinzi, vorba aia. Am insistat sa prind experienta (curaj) conducand des prin oras, pana ajung sa simt masina. Apoi am luat 2 ore cu un instructor si am intrat si pe Hwy 401. Good stuff. Pis af cheic. Incetul cu incetul am devenit tot mai sigur pe mine. Apoi, intr-o seara, in drum spre munca am calcat un sconcs. RIP you poor thing. Noi suntem din aia care la documentarele cu animale salbatice speram pana-n ultima clipa ca prada sa scape de pradator. Fusesem sigur pe mine si decelerasem indeajuns, am crezut eu, incat aratania sa aibe timp sa treaca. Apoi, citind pe internet am aflat ca sconcsii sunt unele din cele mai prost adaptate animale. Sunt o vietuitoare de noapte, dar ce imi trebuie mie vedere buna nocturna sau un auz decent cand pot sa ma cac pe tine incat sa ma tii minte pe veci si sa te feresti de mine ca de dreacu? Masina candea ingrozitor. Mecanismul de aparare al sconcsului a functionat din plin. Am avut noroc ca am putut spala masina la munca. Am spalat-o cu furtunul pe dedesupt de vreo 5 ori. Apoi, dupa munca am fost sa cumparam o solutie din aia speciala. Am dat in masina la greu, am dat si pe roti si pe sub, pe unde puteam. Aproape degeaba. Cu doua miroselnite uriase inauntru am reusit sa eliminam candeala. In schimb pe exterior... uaaaaaa! Toata saptamana de munca am spalat si masina. Am fost si la spalatoria auto. Adevarul e ca si acum... inca mai simti asa... cand stai aproape.
Si a venit timpul sa merg la examen. M-am programat in Oshawa, caci cica acolo e combinatie mai buna. Dar e cam nasol cand nu prea ai dormit si ai nevoie sa fii concentrat. Instructorul e ghidus si stia traseul, si am bagat o ora inainte de examen sa ma invat cu meleagurile. Dar apoi, am asteptat vreo jumatate de ceas sa imi vina randul. Si m-am molesit de tot in masina, pe scaun. Erau vreo 5-6 femei Examinatoare si un mos. Mosul se salutase cu instructorul... tovarasi de demult, se pare. Semne bune anul are.
Vine o examinatoare. Eu sunt urmatorul. Trece de mine si se duce la alta masina. WTF? Vine Mos Tagarta. Vine la mine. Ma vrea pe mine. Are o fata de "maiam3zilepanalapensionare" si pare ca tot ce-si doreste in momentul ala e sa se puna pe canapea si sa-si desfaca o bere. Claudia imi face semne de incurajare. Ii dam drumul.
Ponesc bine si totul e kosher pana la prima strada la dreapta. Ghetele mele de basket noi noute au talpa teapana si nici nu mai sunt la fel de ager ca in urma cu 30 de minute. Atractia gravitationala face o manarie la pedala si acul kilometrajului urca spre Chomolungma... peste 70. Mos Moromete ma atentioneaza cu voce grava. E ok. Ma redresez mai ales emotional. Tre sa fac la dreapta, la urmatoarea. Cred ca mi s-a facut voodoo sau ceva ca fac exact la fel ca mai inainte. Brusc Mos Mor... tii ma-sii prinde inspiratie si se apuca sa scrie un roman pe foaia mea de examen. A fost o data ca niciodata... Daca ar fi fost negru ar fi scris "Y'all mutha fuckaz ain't gonna belive this shit!". Nici mie nu-mi venea sa cred. Si nici nu ajunsesem la autostrada inca. Restul traseului l-am executat perfect... inclusiv pe highway. Inapoi pe strazile din oras, Moromete imi cere sa fac acrobatii rutiere si ma execut ca in chick-flick-urile BDSM. Inapoi la Centru imi cere sa parchez cu spatele. N-am vazut la nimeni sa fi facut asta dar inca mai am o speranta ca Moromete trage de mine sa compensez pentru piciorul meu de plumb. Nu. E doar un carnat deghizat in ma-sa. Ma anunta ca nu corespund cerintelor provinciale in materie de rutiere. Apoi pleaca lasandu-ma cu inima franta ca un personaj dintr-o manea de jale.
Plin de nervi si de regrete revin acasa si-mi fac programare din nou, asap. Am continuat sa conduc prin oras dar n-am mai intrat pe highway pana "data viitoare". Am programat examenul intr-o zi libera, sa pot dormi cum trebuie. Incaltat cu Nike-urile de alergat, alea de simti si firul de iarba prin talpa, plec la drum catre Oshawa, pamantul fagaduintei. Impreuna cu Claudia refacem traseul de 3 ori la rand, consecutiv, una dupa alta. Am alta problema acum. Nu-mi mai ies parcarile paralele. Fie ce-o fi. Poate la test iese din bulan. Hai la Centru sa ne punem pe lista. Programarea e la 13:00. Intre 12 si 13 e pauza de masa. Excelent. Dupa ce mananci esti mai bine dispus. Moromete e probabil in sat cu Tudor Balosu, nu-l vad in zonele adiacente. Viitorul arata bine. Uite ca vin doamnele. Incepe treaba. Doar ca io's primul de pe lista si din nou sunt sarit la rand. E OK. Ou-Kappa, cum ar veni. A venit Moromete. Claudia, muie asta vine AICI! IAR! Baby, u got this! imi mai zice Claudia in timp ce ma strange de brat si apoi iese. Ii dam drumul. Fututimortiimatiideghinion... vorba aia. Serenity now! Baby, you got this.
Merge bine. Sunt stapan pe mine si pedala se simte bine sub talpa. Dau din cap ca papusile alea bubble-head, sa vada dobitocul ca ma asigur sa nu fi atacat de OZN-uri. Parallel Parking. Cacat. Baga, Marrine... hai ca poti. Roata loveste concomitent bordura si inima mea. Injur cu voce tare si dau sa o iau de la inceput dar Moromete ma opreste si-mi cere sa ajustez doar masina. Tonul lui e linistitor ca o soapta la ureche in intunericul din celula. Parca totusi e in toane mai bune babalacul. Ii dau inainte. Suntem in aceasi zona rezidentiala, dar la intoarcere... inspre highway. O mica intersectie in fata... dar de partea cealalta... sensul meu de mers se desparte in doua. Doar o linie aparuta din senin desparte banda mea de mers in... doua benzi de mers. Nimic altceva. Raman aproape de linia galbena despartitoare si continui. Tagarta ma anunta ca sunt in the wrong lane. In spatele poker face-ului se auzea in ecou FUCKFUCKFUCKFUCK! Am semnalizat dreapta, m-am asigurat si am schimbat banda. Restul e istorie. La un moment dat am tras cu ochiul in formularul lui si am observat cu usurare CA CAsuta aia de comentarii era goala. Ajungem la Centru. Sunt SOCAT sa aflu ca de data asta pot parca cu fata. Ma anunta ca indeplinesc cerintele provinciale pentru manevrarea volanului in trafic rutier, trafic de date pe internet si trafic de droguri usoare si de mare risc... stupefiante. Baiat fain omu. Think again. Inainte sa iasa sa se duca in mortii lui mai are ceva de spus: "I have a deja-vu feeling about you and that wrong lane. Did you take the test with me before?" Da, dar alta a fost problema. IESI ACASA!
Pe drumul spre casa a condus Claudia. Normal. Mi s-a pus de condus masina. Deocamdata. E stresul cat casa. Ca trebuie sa-l iei. Nu e vorba ca am fost eu presat de timp, ca imi expira. E vorba ca asa ti se spune de cand vii aici. Masina iti cam trebuie caci distantele sunt mari. Iti trebuie permisul. Dai pentru permis de cate ori e nevoie sa-l iei. Fiindca iti trebuie. La gata am avut o usurare ca nu mai trebuie sa dau examenul niciodata. Ca aici e buba. Poti sa conduci tu ca Schumi, daca nu conduci cum trebuie la examen... tot degeaba. Muie Moromete! Traiasca Regina.

Thursday, 7 November 2013

Blasfemii

DISCLAIMER: Doar o viziune personala. Articolul poate enerva pe unii.

Iar mi-e greu sa ma urnesc sa scriu pe blog desi e material. Incep cu (poti sa spui ca incepi atunci cand n-ai terminat niciodata?) cu religia. Iar s-au legat toate. Gasesc la munca o revista din aia de pocaiti si o iau sa dau si eu o geana, sa aflu noile descoperiri in domeniu. Uit de pamflet dar nu scapi asa de usor. Au GPS sau ceva ascuns in revista... sau poate au ei inspiratie divina. Intr-o dupa-amiaza ma trezesc si eu usor mahmur, ciufulit, transpirat la subrat si cu chef de viata nooooooot cand niste ciocanituri in usa imi trimit un mesaj subliminal sa deschid usa, crestine. Erau doua doamne: o corcitura okioasa si o indianca. Indianca era de-a dreptul induiosatoare in avantul ei teologic. Claudia era in pat si se juca Candy Crush Saga si din boxe urla Thivery Corporation. Eu, pus pe sotii, zic ca hai ca e rost de o caterinca. In schimb am descoperit ca ma balbaiam si m-au facut fetele din vorbe. Nevasta-mea a sarit sa ma ajute... adica a oprit muzica sa auda mai bine si s-a pus din nou in pat sa se joace "bile". Radea din living-room si in general avea good time. N-a iesit ce mi-am propus eu si am iesit cu puncte in minus la capitolul discutii pe teme religioase cu pocaitii. Bravo lor.
Zilele trecute, subiect de prima pagina era despre ultimile descoperiri astronomice si despre numarul de stele asemanatoare Soarelui si despre planete asemanatoare Pamantului aflate la distanta optima fata de acele stele... si asta doar in Galaxia Calea Lactee.
Din neant, azi, fratele Sq imi da niste citate filosofico-teologico-religioase. ma uit un pic pe google si dau de niste articole cu titlu interesant. Direct de la sursa crestin ortodoxa.

"Ne intrebam tot timpul: De ce sunt stelele asa cum sunt? De ce sunt atat de departe? Cat de mult ne influenteaza ele pe noi, ca oameni, si planeta pe care traim? Este, oare big bang originea de netagaduit a universului? Ce s-a intamplat in primele secunde dupa explozia initiala? Dar inainte? Suntem oare singurele fiinte din acest univers? De unde am venit? Cum e posibila atata diversitate in acest univers?"
Un subiect ce ma pasioneaza ma va aduce deseori in pozitia de a dezbate acel subiect. M-a adus. Am discutat cu tot felul de oameni. Majoritatea nu inteleg exact ce e Big Bang-ul. Majoritatea nu au nici o cunostinta de baza despre fizica cuantica. Majoritatea nu cunoaste astrofizica, mecanica planetelor, chimia, ce e praful stelar si de ce e el important de mentionat, ce e atractia gravitationala si de ce e importanta ea, care sunt adevaratele dimensiuni ale sistemului solar, al galaxiei, sa vezi cu grafica misto Pamantul raportat langa restul planetelor din sistemul solar, langa Soare... langa restul... sa vezi ca Sistemul nostru solar e doar o ulita mica in uriasul cartier residential numit Calea Lactee. Si apoi, uriasa Cale Lactee... ca ea mai sunt intre 100 si 500 de miliarde alte galaxii in universul VIZIBIL. Ah, cati stiu ca noi putem vedea o parte din Univers doar fiindca suntem la periferia Caii Lactee? Baby, si nici macr n-am mentionat asa zisa materie neagra.
Un credincios e sceptic... el accepta ca omul e destul de destept in cap sa inventeze, construiasca si sa lanseze sateliti in spatiu. E normal. Accepta fara jena ca ii merge GPS-ul si telefonul mobil... ii place Google Earth... e misto tare... dar nu mai accepta ca aceeasi tehnologie sau mai avansata e indreptata si in directia opusa si strange informatii. Se fac fotografii, in diferite spectre si computere numara stele si galaxii. Pana la urma ramane un lucru fara de tagada. The Univers is fucking huge! E atat de mare incat nici nu poti sa intelegi cat de mare.
Si acum vin-o si mai zi-mi o data cum a creat Dumnezeu Universul si apoi povesteste-mi cum s-a proptit el taman pe Planeta Pamant... care e frumoasa ea din cale afara, dar la scara Universului e un graunte de nisip. Si mai povesteste-mi mie cum exact a facut El Universul? A fost hocus pocus sau a avut utilaje, tehnologie, etc? Ca daca faci hocus-pocus sa creezi un ditai Universul (am convenit deja ca e fucking huge) ce-s cu balbaielile si neputinta lui din Biblie. De ce opera local, doar in Israel si Egipt?
Eh.
Autoarea articolului e dr. Magda Stavinschi de la Institutul Astronomic al Academiei Romane. Impresionant! ...or is it?!


"Cum se poate ca, de milioane de ani, de cand exista oamenii, sa nu existe doua fiinte identice, pana si intre gemeni existand unele diferente? Care este destinul nostru? Dar al infirmului univers? Si, daca ne intrebam fara incetare, daca observam ca progresul uluitor al stiintei si implicit, al teologiei nu face decat sa ne demonstreze neputinta in fata naturii, nu ne punem atunci si intrebarea daca exista sau nu Dumnezeu? Vrem sa ni se demonstreze? Nimic mai fals. Daca Dumnezeu ar putea fi demonstrat daca legislatia cerului i-ar incadra existenta in baremele sale, n-am mai putea vorbi despre dumnezeire, ci de inca un clement de cunoastere pe langa atatea altele."

Asta de a scris articolul stie sigur ca de milioane de ani nu au fost doi indivizi identici. Nu zic ca au fost... dar nici nu pot zice cu "siguranta ei" ca n-au fost. Cititorule, era sa-ti scape faptul ca autoarea spune ca "de milioane de ani, de cand exista oamenii". Asta e noua, mai nou Biserica accepta ca oamenii sunt prin zona de milioane de ani? Bun asa.
Nu ar fi prima persoana ce in mintea ei impaca cu succes existenta oamenilor cu milioane de ani in urma (dar nu si evolutia), dinozaurii, extraterestrii, Dumnezeul Biblic dar si alti zei din alte religii.
"Dar al infirmului univers?" Typo? O fi fost Infim? Nu prea merge, caci e fucking huge. Sa fi vrut sa spuna "infirm" si sa nu aibe proprietatea termenilor? Ologul Univers? Schilodul Univers? Invalidul Univers?
Hai ca fac eu o propozitie cu invalid. Your argument is invalid!


Sunday, 27 October 2013

Nu e halouiin, e pi bunii

Ea e o femeie de afaceri, ce si-a pus propria afacere pe picioare, printre care castiga destul de bine. Nu-mi amintesc daca am mai vazut-o pana acum, important e ca a venit azi. Directorul ei Executiv nu a venit azi cu ea. Azi venise cu o doamna, probabil si ea facand parte din Consiliul Director. Nu trebuie sa intreb nimic, stiu unde se duc si cat de mult va sta specialista. Nu e mare diferenta intre ce face ea si ce face Superman (ca tot e Halloween-ul), ajuta omul la nevoie. Par a fi suedeze sau ceva... dupa cuvintele rusesti ce le schima intre ele si accentul de capitaliste uresesiste.

... exact o ora mai tarziu...

O vad in lift. Pare obosita... saracul om era, cred, pe moarte si a trebuit sa munceasca mult sa-l salveze. Nu coboara pana la Parter ci se opreste la etajul unde e Gym-ul. Ma gandesc ca vrea sa se pise... vorba aia... sunt sanse mari sa iti vina dupa ce ai fost impunsa in vezica cu un obiect tubular contondent. Doar ca nu e nici o usa descuiata la etajul ala. Ce cauta ea era cu un etaj mai sus. Asta e, se descurca ea.
Ah, uite-o... a luat scarile si acum e deja in fata blocului. Urmeaza sa vina masina si sa plece, nu?
Nu.
Vine inapoi. Si-a pierdut poseta. Pot sa o ajut sa o gaseasca? Nu-mi dau seama daca joaca teatru ieftin sau asa vorbeste ea. Se mataie si se curmaneste dar io's cam paranoic si ii pun niste intrebari de bun simt in timp ce revedeam imaginile video cu ea in lift. Cand a coborat la etajul respectiv avea intr-adevar poseta cu ea. Fiindca in 2-3 minute era deja afara... "Pai si ce ai facut cu poseta?" Nu stiu.
Huh?!!?
Cum nu stii?
Nu stiu. Poti veni cu mine sa o caut? Dupa un dialog in cerc, din ala ce niveleaza circumvolutiunile decid sa ma duc sa caut poseta pe etaj si pe scari. Nu pare beata dar la cate chestii bag astea-n gura nu stii niciodata. Pe etaj e liniste, pace si armonie. Ea nu pare sa fie sigura daca a fost vreodata aici... acum 10 minute. Ma duc in stanga si ma duc pe scari... Imediat langa usa e o balta suspecta. Nu am fetish de genul dar inspir adanc asa cum ar face si colegii mei de la CSI Caracal. Nu miroase a nimic. Doamna, e o doamna, si ma atentioneaza sa nu alunec fiindca e dangerosu'. Sare cu atentie peste propriul pisat si se uita nauca de jur imprejur. Nu e nici o poseta. O ia pe scari in sus si eu merg dupa ea vreo doua etaje pana ma ia din nou paranoia si ii spun sa ma urmeze. Coboram iar la etajul cu Gym-ul si coboram pe scarile din partea opusa. Nici urma de poseta.
Incerc sa am un dialog cu Specialista in Ridicat Moralul dar nu am nici o sansa. Orice o intreb eu ea imi spune ca ar trebui sa o ajut sa isi gaseasca poseta, ca are actele in ea. Se ofera sa-mi dea $20. $40. $100... Very pimpin' of me sa iau bani de la fetele vesele. Refuz... ar fi bani cash si eu vreau sa platesc taxe statului. Uite ca vine si Madam Merkel... ski. Frau Merkelski intreaba repede si Sageata ei, din ce-mi dau eu seama, ii povesteste cum s-a dus sa se pise etc etc etc. Incerc sa am un dialog cu Merkel. Aia m-asculta dar nu o intereseaza ce zic. Cat se mai tanguie Ana Karenina ea se tireaza cu lfitul. Devin iar paranoic. In timp ce o intreb a miliarda oara pe zapacita aia ce dreacu a facut cu poseta verific inregistrarile video sa vad daca vreo trupa de asalt a luat cu... asalt cladirea cat am fost dus eu cu zaharelul de la front desk. Nimic. Fucking ninjas!
Revine Merkel. Nici ea nu a gasit. Ana Karenina incepe sa ma intrebe ce cacat de sechiuriti gard sunt eu daca nu am camere sa o vad pe ea ce face. Ce fac aici? STAU DEGEABA?! Merkel iese din cladire si profit de situatie sa mai merg o data sa caut poseta. In trecere deschid usa de la Garbage Disposal Room dar nu e nimic inauntru si dau sa plec mai departe spre scarile marcate de catre business woman drept teritoriul ei. Ea miauna fericita. Deschizand usa de la gunoi am deschis si o usa in creierul ei finut. Ah, ce bun sunt la metafore.
Poseta era atarnata de clanta, pe interior. E atat de emotionata incat avem un moment de telenovela in care ea nu stie cum sa-mi multumeasca. Tensiunea creste cand ea intinde o ghioamba sa ma netezeasca pe cravata. Prompt ii amintesc ce fericit sunt ca si-a gasit poseta si ca Merkel o asteapta afara, poate ar trebui sa se grabeasca. Nu vreau sa o mai retin nici o secunda. Vrea sa mearga pe scari dar o invit in lift fiindca e muuult mai rapid.
Noapte buna! Pappapapappapappaaaaaaah!

Weird stuff. Again.

Thursday, 17 October 2013

Aventuri la shopping

In ultima perioada au fost doua momente in care mi-a parut rau ca nu am avut aparatul foto la indemana. O data, la intoarcerea din USA, pe podul dintre frontiere ma uitam la steaugurile celor doua tari, pe doi stalpi aflati la juma de metru unul de celalalt ofereau o imagine cu potential de metafora. Steagul canadian falfaia mandru ca un madular de adolescent dospind de hormoni pe cand batrana glorie aka stelute si dungi atarna bleaga ca un prosop de plus imbatat cu Cocolino.

Dar cel mai tare m-am enervat pe mine ca mi-am uitat telefonul acasa intr-o zi cand am fost la supermarketul de okiosi de la Warden si Eglinton. A fost interesant magazinul atunci cand s-a deschis, la inceputul verii parca. Aflasem de el de la Tzipi, ca ii facuse o recenzie pe blogul ei. Ciresele erau incredibil de ieftine ca daca s-ar fi intamplat asta mai demult Ion Creanga nu mai scria "La cirese". Apoi a revenit la normal. A fost o zi de pomina cand ciocaneam in pepeni sa vad daca ma-sa lu Cretu e acasa, un knock-knock joke neaos, cand vad o fetita privindu-ma incredula. Un personaj demn de People of Walmart ciocaneste in fructe. I-am zambit dubios si mi-am vazut de treaba. Tin sa precizez ca am nimerit un pepene excelent. Din pacate al doilea, ca luasem doi, s-a dus paulii de suflet pana ne-am apucat sa-l mancam.
De partea cealalta a magazinului e un asa zis food court. Mancare de okiosi in mare parte dar in colt, vecini cu veceul si cu mesele, sunt saormarii. $6.99 pentru 2 saorme cu de toate except onions. Zona de acces catre veceuri e gatuita si e pus un semn ce te roaga sa iti lasi cumparaturile in the desginated area si nu le cara dupa tine ca nu vei reusi decat sa fii un carnat. In acea zi, o familie de maronii asteptau la rand sa bage o si ei o saorma. Nevasta nu era acolo, era numa el - Rajesh Koothrappali- cu fiul lui in varsta de vreo 11-12 ani si Sunny Leone, fiica lui in varsta de vreo 6-7 ani. Fetita era in charge de carutul de cumparaturi. Il pusese de-a latul incat sa nu poata sa treaca nimeni. Ei, ce crezi... unu voia sa se pise si nimerise tocmai aici, la Marasti, Marasesti, Oituz. Ma uitam cu mila la om cum incerca sa se strecoare pe langa si abia intr-un sfarsit a mica a priceput ca tre sa mute carutul olecutaca. Pai olecutaca l-a miscat. Ca imediat l-a pus la loc. Ala, dupa ce s-a golit, a venit inapoi, nu? Buuuun. Rajeh Koothrappali lua masa in oras cu copii... nu lua "to go". A pus alea pe masa si apoi s-a grabit sa-si ajute superstara sa bage shopping cart-ul in food court, parcandu-l fix de cealalta parte a semnului care spune ceva de genul PLEASE DO NOT BRING YOUR SHOPPING CART INSIDE THE FOOD COURT. Ma stiti ca sunt un cetatean grijuliu asa ca m-am dus la o okioasa de acolo si am cerut sa vorbesc cu Managerul. A venit Managerul ce a parut un pic scos din ritm de faptul ca nu sunt tipul obisnuit de persoana ce se plange... vreo gospodina enervata ca pe raft legatura de patrunjel e $1.19 iar la casa i-a pus pe factura $1.22. I-am spus ce s-a intamplat si ca e "outrageous" si ca "something needs to be done against these people" dar se uita la mine ciudat si mi-a promis ca face. Sa vezi ce fete aveau membrii familiei Koothrappali cand aflat la 2 metri de ei ii aratam cu degetul. Managerul okios a disparut ca un ninja in fum imediat ce m-am intors cu spatele dar l-am ginit si am apucat sa strig dupa el ca n-are coaie. Credeti ca am exagerat? Probabil ca da.
Mai sunt unii care vin pe sipca atunci cand tu mergi pe coarda. E o casierita la Metro cu care ne-am imprietenit cand, stand la rand am facut o observatie vizavi de femeia de dinaintea noastra ce cumparase un pachet de tampoane si o punga de gheata. Ice and tampons? That can't be good. Casierita a replicat: seems better that than ice and condoms. Doua comentarii rautacioase si s-a legat o prietenie. Noi canadienii suntem niste oameni foarte primitori.
Acum vreo jumate de an ma acuzase cineva ca am fetish cu adidasii. N-am negat in totalitate dar am si explicat un adevar: aveam doar 4 perechi de adidasi si vreo 4 de pantofi, aici incluzand o pereche de adidasi de scandal, unii de alergat si pantofii de munca si de ginerica. La fel si cu ceasurile. Ti-ai luat alt ceas? Imi luasem... dar n-am multe deci am demonstrat ca I'm not out of control. Cred ca nici o saptamana mai tarziu am gasit un gen de adidasi ce-mi doream de ceva vreme si mi-am luat. Hahhahahahhaa! Apoi un alt ceas. Bun asa.
Dupa aventurile povestite in episodul trecut, pe la outlet-urile americane am decis sa dam o fuga pana la outlet-ul de pe Hwy 400, inspre Barrie. Acolo am gasit evident niste... adidasi la pret excelent iar Claudia un fel de cizmulite Adidas. Amandoua perechi au costat $100 cu tot cu taxe. Nu e rau. Mergand incaltat prin casa in botoseii ce-i noi ca si Constantin Bogatul, cum ma "alinta" mama in copilarie, m-am uitat si pe internet sa vad ce si cum. Am descoperit ca Adidas a trecut la un alt nivel, creand linia de haine si accesorii miAdidas unde ai posibilitatea sa-ti personalizezi incaltamintea sau imbracamintea cu ce culori, insemne, dungi, modele se poate. Mi se pare tare de tot asta. Eu mi-am luat o pereche de din astia si-mi plac tare. Ai mei sunt negru complet si cu talpa alba. Deci am fost la mama dreacu si am gasit tot aproape de casa ce voiam. Inca o dovada ca visul american e o vrajeala.


Wednesday, 16 October 2013

La Sud de Dunare


Pe 4 Octombrie am fost in Statele Unite ale Suei, la sud de Dunare. L'atraction fatale cand nu esti cetatean si inca ai nevoie de viza fiindca e atat de aproape. Fiindca... fiindca toata reclama la care ai asistat si ai fost supus de-a lungul vietii: Minunatele SUA si visul american. Natural ca voiam sa mergem sa vedem cu ochii nostri.
Voiam sa vedem si eventualele preturi si daca o fi ceva, sa pompam si niste bani in economia americana.
Excursia a fost un fail si nu si-a atins decat scopul de baza, sa penetram Statele Unite. Sa respiram aer Made in USA. La iesire din Canada am asteptat in coloana aproximativ o ora. Cerul era innorat si orizontul era cock-blocked de o ceata densa. Stiusem ca asa va fi vremea, inclusiv ca va ploua din cand in cand dar totodata stiam ca temperatura va fi undeva peste 18 C. deci e in regula. Cap compas pe Walden Galleria Mall. La prima degustare zona arata mai varza decat daca mergi simetric la nord de granita, in Canada. Casele sunt mai vechi si e plin de steaguri arborate si de insemne ale echipei locale de fotbal, Buffalo Bills. 'Merrica. Fuck yeah.
Mall-ul e intr-o margine de oras dar nu cunosc indeajuns de mult incat sa judec zona doar dupa abundenta de negri din zona. Am dat o raita prin magazinele din Mall sa ne facem o idee de preturi in comparatie cu ce e acasa. In special la ce ne interesa pe noi. Nu parea nici o diferenta. Din zona mea de interes, la magazinul cu adidasi, am descoperit niste modele noi de ghete de basktebalet cum nu vazusem inca in TO. Noi... vorba vine. Amintesc articolul acesta unde explicam pe buna dreptate prostia ciclitatii modei, in special la incaltaminte. Eh, moda re-startata a pantofilor din jurul anului 1990 a trecut si acum am ajuns la intervalul 1995-1997. Doar ca in acel interval au aparut niste botosei frumusei. N-am luat nimic dar preturile erau decente, insa nu extraordinare. Oricum, doar aruncam cu privirea. AVEAM DE GAND SA MERGEM LA OUTLET IN NIAGARA FALLS, NY.
Inainte de asta am mers in Mall, la Fabrica de Branza, un restaurant laudat de tooooata lumea. Am bagat o pasta din aia cu 4 branze pe ea. N-a fost rau.
Drumul spre Outlet duce prin niste orasele din alea tipice in zona. Nimic extraordinar. Outlet-ul nu ca ne-a dezamagit dar ne-a enervat la culme. Marfa mai proasta ca in Mall... dar mai scumpa. Sugi muje!

Nu ne-am mai mintit singuri si am luat-o la deal catre casa. Timpul de asteptare la vama a fost de vreo 20 de minute. De precizat ca e relaxata atmosfera la ambele puncte de trecere. Nici macar americanii nu par incordati si ma gandesc ca macar acest punct de intrare in tara lor e cu risc minim. Canadienii au reusit sa ma enerveze ca voiau la intrare o taxa de $3.25. Pai pa ce? Taxa de smecher.

Mai discutand cu lumea am mai primit pareri cum ca merita sa mergi la cumparaturi cand au si americanii sale-uri, altfel e aceeasi duda. O sa vedem atunci.

Cand mai da caldura, peste vreo 6 luni (hahahhahaha), o sa mergem sa vedem Cascada Niagara din alt unghi. Poate vizitam ce mai au si ei in acel areal.
Pana atunci, Brace yourselves, winter is coming.

Tuesday, 15 October 2013

That moment...

That moment when...

Acel moment in care descoperi o noua muzica, o noua trupa, o noua carte, un nou sport, un nou hobby... si stai si te gandesti: cum de pana acum... unde eram?... cu ce ma ocupam?...

Eu ma cam ocupam cu viata. Cu viata de canadian cu radacini noduroase in Sud-Estul Europei. Sunt din ala ce dupa ce cutreiera paduri, baietan fiind, ajungea acasa si se delecta cu muzica. Am avut si colectie de casete, foarte draga mie si cu greu incropita, sacrificata insa la momentul oportun cand bula imobiliara a casetelor si CD-urilo audio avea sa se sparga la aparitia copmuterelor la preturi accesibile si a infamelor mp3-uri. O plasa de casete pe un tribal imens batut in piele timp de v'o 13 ore. Traiasca fratele Ricky Martinez.
Divaghez un pic, pai nu? Dupa ce n-am reusit sa ma urnesc timp de cateva saptamani sa scriu pe blog acum nu reusesc sa scriu un post scurt.
Bleah!
Deci, MUZICA! Vorbesc la modul general, nu de gusturi, cand te intreb bai draga cititorule, cand ti-au ramas ultima data niste versuri in minte de la o melodie noua, sa-ti dea stres? Cand ai ascultat ultima oara o melodie noua pentru tine si sa-ti placa atat de mult incat sa o bagi pe Repeat? E mult de atunci? Ai uitat sa te bucuri de muzica? (i-auzi aici-sa!) AI UITAT SA TRAIESTI?!! Hehhehe!

Oricat ma chinui sa-mi amintesc, si chiar vreau sa-mi amintesc, nu pot sa imi dau seama de unde i-am luat pe Thievery Corporation. O piesa cu iz de raggae mi-a atras atentia si am tinut un tab deschis in browser cu un album de-al lor aproape o saptamana fara sa dau Play. Apoi am facut-o de la munca, fiind plictiseala mare, si am descoperit ca tot albumul e fucking awesome iar urmatorul era si mai fucking awesome. Stilul e o increngatura de dub, acid jazz, reggae, Indian classical, Middle Eastern si Brazilian. Baietii compun versurile si muzica si apoi angajeaza mercenari sa performeze.
M-am bagat repede pe iTunes si am cumparat albumele lor. Yeah, riiiiight! Si acum din masina canta manelele lor.




sau asta



sau asta( pe repeat in cap, in masina si in winamp)



Si uite-i si in concert, sa se vada ca baieti-s muzicieni pe bune.



PS: Hai ca mai ascult o data "33 degrees" si ma retrag in iatac.

Tuesday, 1 October 2013

Any publicity is good publicity

Articolul vorbeste de la sine si vreau doar sa mentionez dialogul cu Rick Ross:
"Women? I thought they do kids."
No, those are the catholic priests.

Monday, 23 September 2013

Look Alive Grand Bavaro

Doi ani batuti pe muchie fara un concediu din ala pe bune ar fi trebuit sa fie suficient sa ne motiveze pentru planuita vacanta in Republica Dominicana. Dar am fost mult mai concentrati pe incetatenire si abia cand ne-am vazut cu pasapoartele in mana am rasuflat cumva usurati - am facut-o si pe asta. Asta era Miercuri, 11 Septembrie. Vineri, in drum spre aeroport aveam sa radem ca prostii realizand ca am avut un noroc orb sa primim pasapoartele la timp caci nu luasem in considerare cand facusem rezervarile ca nu vom mai avea Resident Card-ul... si practic puteam pleca din tara si apoi sa dormim pe pres, in fata usii, la intoarcere. Eh, fazele astea sunt trade marks pentru noi. Dar mergem inainte cu tupeu, cu tupeu, cu tupeu...

Ca de obicei trebuia sa antrenam cate un guard, sa ne tina locul. Fiindca in meseria asta tot ce trebuia sa stii si sa faci e sa stai in cur pe scaun am vorbit 8 ore unui guyanez cu ADN de indian sau pakistanez pana aproape am ragusit. La gata remarca socat ca duminica trebuie sa bage 12 ore si realizeaza ca nu poate acoperi acea tura fiindca el mai are un job de cleaner in weekenduri. Nu e minunat? Noroc ca supsesem carice Strepsils si imi era gatul oarecum OK. Tura urmatoare vine un nigerian, prospatura in Raiul canadez. Chit ca era din Africania, fusese inginer in telecomunicatii si mai vazuse un computer la viata lui. Hai cu Strepsilsul. Claudia a scapat 'eftin, de antrenamentul suplinitorului s-a ocupat seful ei.
Am plecat fara sa ne uitam in urma. In schimb am plecat tristi si usor ingrijorati de acasa, caci angajasem cat-sitters sa aibe grija de Fetita. Cum scrisesem mai sus, dupa ce am ras de cat suntem de aerieni am decis ca e de bun augur si de acum in colo n-are ce sa mearga rau, are ce sa mearga bine. Am lasat masina la Park'n Fly. Imediat ce am parcat a venit si shuttle-ul pentru aeroport. Am identificat repede unde sa stam la coada pentru check in si ne-am relaxat. Dupa vreo 10 minute Claudia isi da cu parerea ca nu crede ca stam unde trebuie. Exact pe atunci ma intrebam si eu de ce unu isi prinde niste tag-uri de genti cu alta linie aeriana. Fara sentimente ne-am tirat unde trebuie. Cel putin 10 persoane ce erau la prima coada, inainte si in urma noastra, au venit si ele in partea cealalta. Na! ca nu suntem doar noi prostii satului. Zborul a fost fara peripetii si pe la un 17:30 am aterizat la Punta Cana in Republica Dominicana pe Insula Espagnola. La hotelul Look Alive Grand Bavaro mai mergea o singura persoana, un canadez, si ne-a luat un microbuz dedicat doar pentru noi. In alte situatii se merge din hotel in hotel sa lase oaspetii.

Vineri - Septembrie 13. Amerizarea.

In microbuz canadezul remarca, uitandu-se la resort, ca e o aripa mai veche si una mai noua. Eu i-am zis ca "Let's see were we get to stay in". Ne ducem la Receptie. Ni se spune ca nu aici facem check-in-ul caci noi suntem VIP. OOOOOH! Asta suna bine. Stiam ca am rezervat o camera DELUXE. Bellboy-ul vine si ne ia bagajele. Apoi il opreste altul. Lasa bagajele. Ne ia si ne face un scurt tur de onoare. Dude, what about the luggage? E ok. Se rezolva. Se rezolva CE? Bagajele raman in holul principal si noi suntem goniti catre cladirea 7 in sectiunea VIP. Acolo e managera pentru VIPs. Jennifer. Jennifer vorbeste doar aproximativ engleza si isi cere scuze ca e o mica problema. Nu avem "asta" si impunge cu degetul intr-un teanc de foi ce noi oricum nu stim ce sunt. Ok. Asteptam. Vreo 20 de minute mai tarziu nu mai avem rabdare si cerem macar sa aflam ce bagami-aspula-nmortiima-tii se intampla? Jennifer mai impunge o data in foile alea. Nu le avem, dar e in regula, suntem unde trebuie, uite cheile de la camera, putem merge in camera si sa ne relaxam. Tu vorbesti serios? Stam in camera? Si unde sunt bagajele? Mergem sa vedem camera. Suntem incantati. De la balcon se vede plaja.
E private VIP beach section si private swimming pool, exact in fata. Superb. Hai inapoi jos la VIP Lounge sa vedem ce se intampla. A trecut deja o ora, afara s-a inoptat deja si noi ne relaxamincamera caci practic nu ni s-a facut check-in-ul si nu avem bratara la ghioamba. Jennifer nu poate sau nu vrea sa raspunda la intrebarea cuvenita WHAT THE FUCK IS GOING ON?! Exasperat ii spun ca nu prea se pricepe si incepe sa-si dea ochii peste cap si apoi i se umple moaca de satisfactie cand sclavul ei aduce un teanc de foi. Foile ce le astepta. Imi da sa completez. Inainte sa apuc sa scriu descopar socat ca ce lipsea erau niste cacaturi de copii xerox ale formularului de check-in. Nu puteai sa spui ca asta asteptai? Copii xerox? Ne-am luat bratara neagra de VIP si cardurile-cheie si am plecat sa facem un dus. Afara e deja intuneric dar totusi dam o tura pe plaja sa luam pulsul marii. Piscina arata misto dar se inchide la 7 PM. Ciudat. Sau nu. Ne agata unu extrem de enervant si-mi trage peste cap un snur de care atarna o ghidusie de lemn. E moca. Claudiei ii da o bratara. Eu ii las 1 parai pe masa cu suveniruri incercand sa-l fac sa taca si sa putem pleca dar nu functioneaza. Claudia nu gaseste forta sa scape de el si apoi ma acuza ca am lasat-o singura. Ii amintesc momentele cand se purta ca un pitbull si ii sugerez sa aplice si aici. Mergem la bufet sa mancam. Mancarea e asa si-asa. Ospatarii se ocupa doar cu looking busy. Si nu exagerez. Ne holbam nitel la night entertainment si apoi ne retragem in camera unde picam lati. Pe balcon ardea un bec si nu gasim de unde sa-l stingem. Sunam la receptie sa intrebam unde e intrerupatroul. Vor trimite pe cineva in 5 minute. Nu a venit nimeni.

Sambata - Septembrie 14. Ziua intai.

Ne-am trezit plini de voie buna pe la 8 si ceva. Am luat micul dejun. Salate si omleta, Best shit to get. Observam ca aseara nu a fost o intamplare cu ospatarii, chiar nu au nici o treaba. Apoi direct pe plaja. Nu gasim de unde sa luam prosoape. Avem niste carduri ce trebuie sa le dam la schimb. La lumina zilei plaja arata altfel si incep sa stramb din nas. Incepem sa facem comparatii cu Cuba, acum 2 ani. Fasia de nisip e cam de 2 ori mai ingusta. E plin de iarba de mare adusa pe mal, practic un brau verde spalat de valurile mai lungi. Chez-longue-urile sunt atat de aproape de apa incat da prea tare senzatia de strand. In Cuba nu era asa. In Cuba linia orizontului nu era blocata de cele vreo 10 barci de pescuit sau agrement. Hmmm. Intram in apa. In Cuba apa era mai limpede si nu erau atatea ierburi. Ma agata primul vanzator ambulant. Amigo... where are u from? Canada. Aaaah, Punta Canada, amigo. U smoke cigars? Marijuana? ??????????? Apoi incepe sa-mi arate din sacosa. Incerc sa-i domolesc avantul dar nu ma asculta. Scoate un trabuc.E free sample. Il taie si imi da foc sa pot sa pufai. Imi arata ce branduri de trabuce are. Which one you like? I like free samples. Rad. Rade si el dar ochii lui ma injura de mama. Ii multumesc si ii spun ca ma mai gandesc.
Intram si in piscina unde ne balacim in voie. Vorba vine. E weekend si e plin de localnici. Sunt destul de multi din cate ne dam seama si foarte galagiosi, de parca-s la ei acasa. Restul clientelei par sa fie in preponderenta rusi, de zici ca esti intr-un bloc turn cu ghena pe etaj. Aflam ca becul de pe balcon se aprinde automat. WTF? Bine, il desurubez si-l bag intr-un sertar. Claudia scoate lumanrile parfumate.
Dupa pranz avem intalnire cu reprezentanta agentiei de turism, o canadianca din Montreal ce locuieste de 20 de ani in Rep. Dominicana. Book-uim o excursie in Santo Domingo, capitala tarii si una pentru zipline in jungla. Bagam plaja si balaceala pentru restul zilei. Seara avem rezervare la restaurantul mexican. Ne simtim bine si chiar mai stam afara pe terasa pana sa mergem in zona centrala unde era iarasi activitate. Apoi somn. Avem de gand sa ne trezim dis de dimineata sa prindem rasaritul de soare.

Duminica - Septembrie 15. Ziua a doua.

Ma trezesc la 5:30 si ies pe balcon sa vad ce se intampla. E inca intuneric dar e innorat si ploua usor. Oricum eram rupt de somn asa ca ma tarasc inapoi in pat. Ma trezesc pe la 8 si ceva. Printre draperii o raza de soare ma spala pe fata. Fucking irony. Dupa pranz dam sa iesim din resort sa mergem sa vedem magazinele de suveniruri din apropiere. Magazinul din cadrul resortului abereaza grav. Traversand holul principal ne agata un alt agasant ce ne duce cu forta la etaj, la VIP. Ce ne place sa bem? Pina Colada? La bar aici la VIP vom primi un Pina Colada ca la carte, cu suc de ananas natural nu din ala din sticla, cum e in restul resortului. Primesc si o sticla plina cu bucati de lemn. Ma holbez incredul la ea si dau sa i-o dau omului inapoi. El insista ca as avea nevoie de ea. Ma uit mai atent pe eticheta si vad ca e afrodisiac, Mama Juana. Acum clar ca i-o dau inapoi. Omul imi explica ce bun e, faci nu stiu ce fiertura din lemnele alea (deci erau aschii de lemn uscat bagate intr-o sticla) pe care o bei si performezi ca Rocco Sifredi. Ba, ia-o tu. Rade si ne anunta ca el a baut si acum are 4 copii. Iiigh, fuck that. Take this shit back!!! Radem si apoi intram in bar unde ne preia un reprezentant. Realizez ce cacat se intampla. Vor sa ne vanda time share la un hotel de 6 stele din cea mai buna zona din Rep. Dominicana. Primim si bauturile. Ratatul ala nu mintea, e cea mai buna Pina Colada ce am baut-o vreodata. Beau cu pofta caci stiam ca am sa-i tai macaroana lu baiatul asta in scurt timp. Nu cumparam nici un timeshare. Claudia redevine shark-ul ce-l cunosc si ne scoate din problema cu profesionalism. Iesim din resort si mergem prin oras. Proprietarul primul magazin din sir e harsait si ne simte victime puse pe fapte. Vrem un tablou. Avem unul luat din Cuba si suntem incantati de el. E arta din aia pentru turisti dar macar sunt pictate, nu din alea cu postere inramate, semnate IKEA. Are tablouri dragute. Nu stim ce sa luam. Claudia il intreaba pe om, care vorbea o engleza la care marea managera Jennifer nu poate decat sa viseze, daca are tablouri reprezentative pentru Rep. Dominicana... excluzand tablourile colorate reprezentand negrese cu ochii mari ca in manga. Ne arata niste tablouri cu semne ale indienilor Taino si nu mai ramas de hotarat decat pe care il luam. Hai ca luam 2. Hai ca primim si unul mititel ca bonus. Incepe negocierea pretului. Noi jucam un good cop - bad cop decent iar el se tanguie de cealalta parte si ramanem la un $110 pentru amandoua, de la $140. El voia $120 si voia sa arunce si o sticla de Viagra locala aka mama Juana dar am plusat eu cu a mea. I-am lasat sticla pe tejghea. Am mai luat si niste magneti de frigider si ne-am intors la resort. Poate ca ne-am grabit sa le cumparam dat fiind ca in capitala puteam gasi mai ieftin dar am fost pusi in garda ca s-ar putea sa nu ne oprim pentru shopping acolo. Am chill-uit restul zilei iar seara, la apus ne-am plimbat pe plaja si am facut poze. Localnicii s-au mai rarit ca maine tre' sa se duca la munca. Gata weekendul. Am luat cina la restaurantul Gourmet. Service ireprosabil. Foarte placuta atmosfera. Era obligatoriu ca barbatii sa aibe pantaloni lungi. Am fost la 4 ace. In camera aranjasem sa ne pregateasca jacuzzi-ul. Sampanie la rece, petale de trandafir, spuma... stiti voi...

Luni - Septembrie 16. Ziua a treia.

Ne-am trezit la 5:45 si ne-am pregatit sa mergem pe plaja. Pentru a doua oara in viata am vazut rasaritul de soare. Prima oara din tren, in Baragan, in drum spre tara, acum multi ani. Si acum pentru prima oara la mare. Incantator.
La 11:10 plecam la prima activitate: zipline.
Intram adanc in teritoriu si putem vedea pe indelete cum sta treaba. E saracie. Microbuzul ne lasa in fata unei case de unde ne ia un camion a carui platforma a fost amenajata cu banci si acoperis. Incepe drumul prin jungla. Ghidul ne arata arbori de cacao, arbori de cafea si bananineri. Glumeste si traduce si pentru americani: in arborele de cacao cresc bomboanele M&M iar in arborele de cafea creste Starbucks-ul. Drumul e un adevarat bumpy ride si nu inteleg de ce trebuie sa fi fraier sa platesti o excursie separata pentru safari. Primesti asta in drum spre zipline.
Oricum trecem si de locatiile pentru safari sau alea cu aia de vor sa vada cum traiesc localnicii si cum se extrage melasa din trestia de zahar. Noi mergem la varf, acolo unde suntem inhamati si ni se tine un curs de instructaj. Totul e punctat cu precizari caterincoase gen "eventualii supravietuitori", "if you make it back", etc. Unul din baieti se urca pe snur si ne arata worst case scenarios. Incepem sa zambim stramb. Ma imbarbatez la gandul ca daca sunt copii, ei au voie la primele 8 trasee din 12. Inseamna ca se poate. Radem pe sub mustati la rusoaica ce a venit in fusta scurta de blugi si in slapi. M-am dat eu primul. A fost usor. Imediat vine si Claudia si ii fac poza. Ma dau eu iarasi si apoi o filmez pe Claudia. Ii pasez aparatul foto si se duce ea prima pentru urmatoarele 3 trasee. Cel mai lung traseu are vreo 800 de metri si daca-mi amintesc bine esti suspendat la un moment dat la vreo 70 de metri deasupra unei vai prin care curge un rau. Al doilea traseu ca lungime are vreo 700 de metri. A fost spectaculos si incarcat de adrenalina. Ne-am distrat bun de tot. Am revenit la hotel unde am chill-uit pana la cina. Azi era Restaurantul Italian. La receptia VIP Claudia a precizat ca vrea rezervari la restaurante la ora 20:00 cu exceptia zilei de Miercuri, cand aveam sa mergem la Santo Domingo si am ajunge mai tarziu, la ora 21:00. Ni s-au facut rezervari. Ihim. Toate la ora 21 cu exceptia zilei de Miercuri cand era la ora 20. Ihim. Iara noi aia de facem complaint-uri on and on and on. La restaurantul Italienesc era cald ca in pielea lui Cotabita. Am vrut sa plec inainte de desert caci nu mai rezistam. Si tota lumea urla. Probabil in stil italienesc. Nu te auzeai decat daca urlai. Ce diferenta fata de o seara inainte la Gourmet, unde era romantic si linistit. Use the fucking A/C unit!!! Pastele au fost minunate si a trebuit sa ma opresc la jumatate doar fiindca stiam ca am sa le halesc pe toate si am sa mai cer si o sa ma doar-n burta de o sa ma urasc. Dar asta e din alte vremuri, nu mai fac eu erori din alea. Hai la somn ca maine dis de dimineata plecam la Bucale, la capitala.

Marti - Septembrie 17. Ziua a patra.

Trezirea la sase fara un sfert sa vedem rasaritul pe plaja. Mancam pizza luata de aseara si la ora 7 suntem in holul principal. La 7 si 10, exact cand trebuia vine un camion din ala care ne-a dus prin jungla. Deja era un cuplu de varsta mijlocie cu care am schimbat cateva vorbe caci fusesera cu noi si la zipline. Am mai luat 3 francezi de la hotelul Catalonia Bavaro si am plecat. Am plecat pana undeva pe marginea drumului unde erau deja 2 autocare. Am asteptat aproape o ora sa se stranga toti dobitocii si abia apoi am plecat. Ghidul batea in 30 de ani. Vorbea spaniola, engleza, franceza si italiana. Cursiv. Ne-a povestit istoria insulei la modul general cu specific pe orasul La Romana, cu numele dupa cantarul roman folosit de ei pentru cantarirea trestiei de zahar. Au si o statuie cu un car tras de boi, din alea folosite pentru trasnportul trestiei.
In Republica Dominicana economia e bazata pe turism, pe trestie de zahar, pe trabuce (e cel mai mare producator din lume), cafea, cacao si jucatori de baseball ( starul lui Toronto Blue Jays, Jose Bautista e din Santo Domingo). Salariul minim pe economie ar fi pe la $150/luna sau ceva de genul. Inainte de a ajunge in Santo Domingo ghidul ne-a povestit si de drama lui personala, de lipsa de acoperire a asigurari medicale ce o avea si a faptului ca i s-a cerut sa plateasca si aia si ailalta si sa mai dea si spaga doctoritei pentru a o insanatosi pe nevasta lui bolnava. I'm sorry, bro... dar tot atat primesti bacsis.
N-aveam cum sa nu comparam Santo Domingo cu Havana. Santo Domingo are prima biserica din Americi.
Nu e extraordinara dar e veche. Eu am crescut dupa blocuri gri si biserici din gros, din gros, boss, ca romanii-s pacatosi cu complex mioritic din rasa merinos... asa ca sunt satul de biserici. O gluma a ghidului era sa explice ca episcopul era si cu domnul si cu diavolul caci strangea si taxele. Asta e o gluma pentru dobitocii care nu inteleg ca pe vremea aia Biserica Catolica ERA Statul. Am apucat sa fac cateva poze in graba statuii lui Columb din piata si am crezut ca ne vom intoarce dar ghidul ne-a manat catre un magazin de suveniruri. Nu mi-a placut ca mi s-a parut ca era mana-n mana cu aia de acolo. Preturile la bijuterii si la piatra lor, ce se gaseste doar la ei, larimar erau aberante. Am gasit insa tablouri asemanatoare cu ce am cumparat si preturile erau sensibil mai mici. Asta e.
Next am fost la un mausoleu inchinat eroilor Aici s-a remarcat indeosebi un italian batran ce ne tot intra in poza. Mausoleul obisnuia sa fie... ghicit ce... da, o biserica. De data asta biserica iezuita. Jesu Cristu.
Dupa aia am fost la Muzeul dedicat calatoriilor lui Cristofor Columb aka Cristopher ColumbUS de la U.S. of A. aka Cristóbal Colón aka Cristóvão Colombo, pe numele lui adevarat de genovez Cristoforo Colombo. Mi-au atras atentia foile din jurnalul lui si harta insulei Tortuga.
Ghidul ne-a arata ghidusii specifice epocii precum si o seringa de tabla folosita la clisme. Gluma lui de ghid era ca "dureros nu? dar sunt unii carora le place, gen gheii". Lumea si-a incretit fruntile si s-au schimbat priviri: what did he say? Did he say?... HE FUCKING DID!
Dupa asta am fost sa mancam la restaurantul Tarzana, sau ceva de genul. Claudia a dat sa se aseze unde parea mai convenabil si era sa ma asez si eu cand descoper intr-o nisa capitonata cu piele alba, exact la un metru de mine 3 indivizi cu instrumente in maini. Claudia, hai ca ne-am pus langa boxe. Ne-am mutat. Era bufet. In Cuba am fost la o terasa in vechiul fort, de unde se vedea orasul si unde erai servit cu mancare buna in vecinatatea unor tunuri vechi. Supa a fost buna. Pe neasteptate muzicantii din Bremen au inceput sa scrasneasca din instrumente. Nu era aer conditionat si mureai incet. La masa, vizavi de mine unui pensionar i se facuse rau si se tinea de tample, stand cu ochii inchisi incercand sa-si revina. Am avut program artistic. Doua cupluri de dansatori de merengue.
Ah, si era sa uit. The fucking music! In general e raggaeton. Daca nu e raggaeton e ceva cu iz mexican. Eu cu Claudia denumeam muzica aia "hitul verii" caci pare acelasi cantec si la ei vara e all year round. Dar mai bine sa explice tata lor, Pablo Francisco.

De la restaurant, peste drum, am urcat niste scari pana intr-o alta piata unde troneaza casa fiului lui Columb, Diego... mare dregator la vremea lui.
Asta DA. Mi-a placut. Ai ce vedea acolo. In drum spre autocar am fost asaltati de copii cersetori. Astia vorbeau doar spaniola asa ca i-am vorbit in romaneste facandu-i sa se uite la mine ciudat. Un pusti tot baguia ceva si arata catre adidasii mei. Uite ca nu numai pustanii din Romania se impresioneaza la adidasii mei de firma contrafacuti. Pustiulica scoate o carpa de undeva si incepe sa-mi lustruiasca adidasii. M-a facut sa ma simt prost si l-am fortat sa se opreasca. In fata mea, un rus gras nu scapase de pusti si radea jenat in timp ce i se lustruiau pantofii. Am fost tentat sa las un parai lu pustiulica dar m-am razgandit. Daca ii dau bani isi va lua harfe de mare producator si va coninua sa faca bani "in strada". Asa... va avea posibilitatea sa mearga la o facultate si sa devina rocket surgeon sau ceva. M-am simtit mai bine. Simt ca mi-am adus aportul. Salvam lumea one soul at a time.
Mai departe am mers la Palacio Nacional, resedinta presedintelui Republicii Dominicane.
Cica, cu cativa ani inainte puteai sa si vizitezi dar s-au dus unii imbracati in paula goala si de atunci au zis ca si de la gard se vede bine. In drum spre casa au oprit pentru 30 de secunde in dreptul Farului lui Columb, un momnument terminat in 1992 celebrand 500 de ani de la descoperirea Indiei de catre "jurcahabarnuamundesuntdaroardcutupeu" Columb.
In fata, intr-un cort e si Papamobilul folosit de Papa Ioan Paul al 2lea la vizita. Un curios s-ar mira... Papa in vizita in... Republica Dominicana?... Asta e iar pentru ignoranti... poate daca ai intelege ce a insemnat pentru biserica catolica propavaduirea cuvantului domnului in Americi. Uuuuuh! Insula Espagnola a fost capul de pod. Ghidul ne-a anuntat ca am trecut pe langa niste pesteri, intr-un parc, unde indienii Taino obisnuieau sa se adaposteasca de uragane si sa se ascunda de omul alb ce propavaduia cuvantul domnului, si care i-a dus la extinctie. De aia nici nu conteaza in istoria insulei prea mult. Totul incepe cu Columb. Pana si ghidul parea sa vorbeasca dispretuitor despre ei. Iar el e descendent din negrii africani adusi ca sclavi. Imediat dupa plecare, la venire, ne-am oprit intr-o plaza de Mall. Am mers la veceu. La femei nu era lumina, nu erau servetele... nu era nimic. La barbati stateam si ma pisam cu gratie cand aud o voce de femeie. Ma intorc curios si vad ca doue femei de servici palavrageau in timp ce intrau pe langa mine sa faca treaba. Interesant. La intoarcere ne-am oprit din nou acolo. Era si magazin de suveniruri dar si un magazin de tutungerie, iar intr-o parte era o fabrica de trabucuri unde am putut vedea live si in direct, pe viu si de la fata locului cum se ruleaza blunt-uri better than those bitches in Havana. Pe drum, Claudia a facut prin geamul de la autocar niste poze ireale ale cerului.
Infometati, la hotel ne-am napustit la bufet sa mancam ceva caci rezervarea la hotel era la 9 si ajunsesem pe la 7 inapoi. Dar la intrare ma trezesc ca nu am voie sa intru caci aveam un maiou pe mine si tre sa ai macar un tricou, sa-ti acopere umerii. Cui paula mea ii pasa? Dar ala nu stia multa engleza asa ca nu aveai cu cine vorbi. De oboseala si de nervi aveam chef de scandal asa ca ne-am certat un pic cu lumea pe acolo. Pana la urma am comandat Room Service caci oricum era acoperit de bratara de VIP. Vreo 5 meniuri, doar de al dreac. Nu am mai mers la restaurant.

Miercuri - Septembrie 18. Ziua a cincea.

Ca de obicei, trezirea sa vedem rasaritul si sa facem poze. Plouase iarasi in cursul noptii si gresia era cam uda si era sa dau cu paula de tavan daca nu ma sustinea moral consoarta. Pe plaja, gasesc o nuca de cocos in apa si fac poza cum o arunc in sus. Nu vreau sa o mai prind si o las sa PLEOSC! si ma scuipa cu apa si nisip pe pantalonii mei albi. Good game, moron. PE NISiPUL Argintiu... Petrecem timp de calitate in apa si pe chez-longue. La un moment dat, in apa, de peste parama ce delimita luciul de apa aferent fiecarui resort ne abordeaza o doamna in limba noastra-i o comoara in Republica Dominicana-nfundata. Eram primii romani ce-i auzea in cele 10 zile aici. Venise cu sotul, din Irlanda. Ea era la hotelul de langa, de 5 stele, si a stat la o distanta considerabila de zona de delimitare... caci apa marii avea doar 4 stele si jumatate pe partea noastra si nu voia sa se murdareasca. Am stat si eu la taclale vreo 20 de minute apoi m-am tirat pe mal. Claudia a venit si ea dupa vreo ora.
Urmatorul must do era sa facem parasailing. Tot concediul m-a obsedat felul cum pronuntau dominicanii para-sailing. Cumva par-a-sei-ling. Baietii astia ce vand chestii pe plaja sunt aia de nu se injosesc sa poarte uniforma si sa te ignore cand esti la masa, la bufet. Ei sunt liberi intreprinzatori. Sunt extrem de enervanti, de insistenti si de agasanti. N-au voie sa intre pe teritoriul hotelului asa ca urla la tine de langa valuri. Daca nu ma insel, daca luai de la hotel sa faci parasailing, tot cu smenarii aia, te costa cam $120 pentru 15 minute. Inca de cand am venit i-am cronometrat pe aia de se dadeau si calatoria dura cam 5-6 minute. Am negociat cu unu care a cerut $95 si nu voia sa lase mai jos de $75. L-am lasat sa dosepasca si l-am prins pe altul care ne-a rupt si bon pentru $65. Bine, hai! Ah, pai nu azi? Nu sunt pregatiti. Nu e bun vantul. Asa era, nu vazusem pe nimeni sa faca azi. Pai maine la 12. La VIP Lounge internetul era moccacino. Juca steaua cu Shalke si am zis sa vad si eu meciul pe net. Ajung acolo si ma informeaza Vecinul nostru de camera din Miami ca nu e curent. Normal!!!! Asteptam vreo 5 minute si vine curentul. Pornesc computerul si ma bag pe site-urile de specialitate. Porneste... se intrerupe. Nu mai merge. E blocat site-ul. Ma mut pe celalalt computer. La fel. la fel si pe celalalt. La fel si pe ultimul. Asta e. Hai inapoi la plaja. Internet gratis e gratis for a reason. E seara, hai sa facem un dus si sa ne pregatim sa mergem la cina. Nu e apa calda la dus. Jennifer, what the fuck? Va trimite pe cineva. In 5 minute. Uite ca vine. Se chinuie ceva dar rezolva. Claudia se baga la dus. Dupa un timp se aud dumnezei. Iar s-a oprit. Jennifer, WTF? Vin 2 baieti. Le ia vreo jumatate de ora dar rezolva. Jennifer vine sa verifice personal. E ok. Mergem la Sports Bar. Suntem directionati la o masa pe care, sub sticla sunt poze cu Real Madrid. Dintre toate echipele. Mancare naspa rau. Claudia nu se simte bine si plecam. Oricum era cald ca astia nu vor sa te jignesca pornind aerul conditionat.

Joi - Septembrie 19. Ziua a sasea.
Din nou pe plaja la rasarit. In spatele cladirii e un magar legat de un palmier ce haleste iarba aspra. Luam cafea de la VIP Lounge. Femeia de acolo ma intreaba daca vreau zahar sau indulcitor. Zahar. Mi-l intinde, ma priveste in ochi si-mi precizeaza Azucar Moreno. Brown Sugar. Get it? Yeaaah.... I get it. Bem cafea pe balcon si fumam o tigara pentru efectele laxative. Claudia lasase paine pe balcon sa manance porumbeii. Porumbeii n-au mancat dar acum e plin de furnici. Hai la plaja. Pentru prima oara n-a plouat in cursul noptii, nu e deloc varza pe mal si apa e cum trebuie. Claudia prinde curaj si incepe sa se aventureze mai in larg, luand ca reper o geamandura. E mai usor sa inoti in apa sarata si asta o ajuta. Inot ca Jaques Ives Cousteau pierdut in peisajul submarin tern cand ma trezesc cu un peste in fata ochilor. E atat de ireal incat cred ca e o facatura a imaginatiei mele. Ca in filmele cu prosti clipesc sa dispara naluca dar cand deschid ochii vad dublu... sau vad doi? Vorbim de o fractiune de secunda... realizez ca-i pe bune si intind mana ca un copilandru sa il prind... sa-l mangai dupa urechi... Hamu... Hamu. Evident am prins doar apa dar ies repede la suprafata sa o anunt pe Claudia. Mergem in cautare si reusim sa-i mai vedem de cateva ori. Se face ora 12. E parasailing time. Nu-l mai gasim pe ala de ieri. Acum e altul. Asta pare seful si stramba din nas cand aude ca am negociat la 65 de parai si avem si bon. Tot incearca sa obtina $85... macar $75. Vede ca nu ii merge si ne mana ca pe oi la taiere. Go Go Go! Se poarta ca un carnat asa ca il sar de la spaga, desi ii aveam pregatiti. O barca ne ia de la mal si ne duce la salupa. Acolo ii preia pe aia de dinainte si noi ramanem. Doi baieti ne inhama cu repeziciune. Nu mi se pare foarte sigura treaba dar n-apuc sa mai gandesc multe ca deja plutim. De sus se vede mistoc. Nu-ti e totuna cand esti colo sus si vantul se opinteste in parasuta de paraie cordonul ala obimilcal. Dar chiar e tare. Am filmat si am facut poze. La un moment dat pe sub noi a trecut vaporasul ala de croaziera si lumea ne-a aclamat. E scurt... dar suficient. Ei oricum mint ca e cel putin 10 minute. Poate cu tot cu transport, dus si intors. Am lasat 3 dolari spaga lu baietii de pa salupa. Yo no soy el marinero. Yo soy el concierge.
Inainte de a pleca am cumparat ochelari si tub pentru snorkling. Cum Claudia invatase sa inoate... imediat a invatat sa faca si snorkling. Ne-a luat ceva timp dar apoi nu ne mai opreai. Am vazut si cativa pesti. Un pic mai tartziu ne-am bagat la o sesiune de inot si in piscina. Avem un Canon D20 waterproof deci am facut multe poze sub apa. Distractie mare.
La 21:30 aveam rezervare la Restaurantul Japonez. Un fel de mandria lu astia de la hotel. La 21:26 dam sa intram dar ne opreste un Cioaca din ala si ne zice ca la si jumatate, e prea devreme. Ma uit nauc la el apoi mi se ingusteaza privirea. Era plin de mese goale. I-am spus pe un ton rece ca am sa-i dau cacat daca in urmatoarele 4 minute nu se umplu mesele alea libere (vreo 6). Stam afara. Mai vine un cuplu rusesc. Ii intoarce si pe ei. La si 30 Cioaca iese si ne cheama. Avem loc langa soba lu BUCIcatarul sef, unde ne prepara mancare chiar in our fucking face. Dar n-am rabdare cu ei si ma indoiesc ca voi muri de dragul mancarii japoneze preparate de dominicanii astia. Refuz locurile indicate de el si ii zic ca vreau sa stau in coltul departat, la o masa de 2 persoane. Dintre toate mesele, scaunul meu era mai inalt decat celelalte. Il schimb. Dupa ce s-au cacat pe ei cu exactitatea lor, le-a luat 5 minute sa ne aduca apa. Era cald, evident... A/C... e o utopie. Mai trec inca 10 minute pana vine bucatarul. Are o fata de bisnitar. Incepe sa dea cu satarele in tabla sobei facand zgomot strident. Rade smekereste. Suntem pe teritoriul lui.
Langa noi... o familie de localnici se cam intinde cu rezervarea lor din seria de dinainte si astia incearca sa-i faca sa plece. Ii intreaba daca vor sa li se faca o poza cu propriul lor aparat. In spatele lor, Cioaca de la intrare se scalambaie, langa mine... intru si eu in poza asa ca privesc fara sentimente in obiectiv si le arat muie. Daca tot sunt in poza... Decidem cu vot unanim sa plecam. Mergem la bufet. Azi la pranz terminasem de mancat si aveam sucul in fata, urmand sa mergem sa alegem desrtul. Vine un ienicer si ne intreaba: are you done? Da. Si ia paharele de suc de pe masa si pleaca, lasand farfuriile pline de resturi de mancare. Siderati! In cladirea 7, la VIP descoperim ca magarul e inca acolo! Nu i-a dat nimeni apa toata ziua. Claudia face crize si merge sa faca plangere. Jennifer are liber azi si aia de acolo sunt depasiti de debitul verbal al Claudiei. Aduc o galeata de gunoi din camera si o umplu cu apa.
Ienicerul spune ca numele magarului e Wilheminio. Claudia il hraneste din mana cu mere si banane. Pana sa plecam magarul rastoarna galeata. Magarule!

Vineri - Septembrie 20. Ziua a saptea.
Anestezisti de ziua a saptea.
Trezirea la 6 fara un sfert conform programului. De data asta am zis sa inspectam si marea la ore matinale deci am mers echipati sa ne luam la tranta cu Neptun. Facem crize cand am vazut ca magarul de Wilheminio era inca acolo. Ne-am bucurat sa observam ca cineva ii mai adusese apa in ceva ce parea o vaza de flori. Apa marii era incredibil de placuta si clara. Chiar si la rasarit, cand Ra nici nu mijise bine ochiul, iti puteai vedea picioarele in apa. Cred ca la situatii de genul acesta se refereau cei ce laudau plaja din Punta Cana. Asa o fi in sezon. Toata dimineata am facut snorkling. Daca in urma cu o zi ne bucurasem la doi pesti rataciti pe soseaua de centuraazi am extins cercetarile in alta zona si am reusit sa dam peste un banc intreg. Era un banc sec, dar punch-line-ul era decent si am ras ultimul sa para ca am inteles duma. Erau vreo 4 specii de pesti, unii mari cat bratul. Noi suntem innebuniti dupa acvarii si acum inotam intr-unul imens.
Dupa pranz, pregatindu-ne de plecare am observat ca stapanul venise si-l luase Wilheminio. Macar atat. Jennifer ne-a lasat sa stam in camera pana la ora 14, desi ceck-out-ul e cu doua ore mai devreme. In holul principal, imediat ce am predat cheile a tunat... iar 10 minute mai tarziu a inceput o ploaie torentiala. Good. Fuck you! Dar karma e o curva penala.
Aeroportul din Punta Cana nu are aer conditionat, caci nu are ferestre. In schimb are niste elice de Titanic pe post de ventilatoare ce produc un curent de aer cat Humboldt.
Imbarcarea in avion se face cu o ora inainte, la 17:10. Ce noroc. Sau nu. Ne bucuram ca avionul e nou si scaunele sunt un pic mai confortabile decat la venire. Dar A/C-ul a mers in blana si a fost retardat de frig tot zborul. Dar stai ca nu am zburat inca. Karma. Din cauza furtunii am decolat cu aproape o ora intarziere. E ok, nu? Oricum mergem acasa. Dar si in Toronto e furtuna cu tunete si fulgere, Zeus iar s-a imbatat si face scandal ca Hera nu a sters praful de pe bibilouri. La Pearson vamesii se misca eficient si nu se caca pe ei. Reamintesc ca datoria statului e sa vamuiasca. Stam sa vina bagajele. Si stam. Baaaa... si stam. Pana la urma Mumble mormaie ceva in difuzoare din care se intelege doar ca e o problema si nu vin bagajele. De nervi scuip pe jos. Ma duc sa intreb pe cineva. Nimeresc la tejgheaua lu' American Airlines. O okioasa statea la un pahar de vorba cu un umflat. Ii intreb ce se intampla dar umflatul ma intreaba cu ce Linie am zburat. N-am chef de de fazele astea si devin gretos. Okioasa nu pare sa-l sustina pe umflat si-mi povesteste ca de obicei daca sunt fulgere nu sunt lasati descarcatorii sa downloadeze bagajele de pe site-ul avionului. Deci acum asteptam sa se milostiveasca domnul de noi si sa opreasca ploaia sa mai ude recoltele. Bag paula in el de grau. Il umilesc din vorbe pe umflat si-i stric ziua, apoi plec. Ma simt mai bine.
Inca o ora pierduta si in aeroportul din Toronto. Am mai avut niste probleme in a gasi masina la Park'n Fly dar a mers decent. La 1:30 noaptea am ajuns acasa, cand trebuie sa fi ajuns pe la 23:30. Fetita e in regula si nu pare suparata pe noi. Acvariul insa e ... nici nu stiu cum sa explic. Pacat ca nu am facut o poza. Cat-sitter-ele au bagat la mancare de s-a facut o mazga pe pietris si pe decor... incredibil. A doua zi l-am curatat. Mazga era atat de lipicioasa incat luai pietre o data cu ea. Era atat de densa incat am scos apa cu minciogul. Adica am scos apa cu ciurul, cu sita. Ireal. Dar pestii erau in viata, plasand fete pe soseaua de centura a capitalei.
Unul din primele lucruri pe care le-am apreciat la intoarcere in TO a fost costumer service-ul de calitate. Nu m-as fi gandit. La ultimul pranz, la bufet, un rus ce semana cu Leana de la Vacanta Mare li se adresa chelnerilor cu "Amiga, cafe!" Il suspectez ca era prost si nu facea diferenta dintre Amigo si Amiga... dar sa faci pe prostul si sa le spui Amiga pentru ai enerva e o idee geniala. Deci Spasiba, gospodin Ivan!

Gata cu concediu. Back to work. Back to reality.

PS: Am dat jos A/C-ul din geam, deci e oficial.