Intre Stelare

Rad de unul singur fiindca am vazut ca intr-un loc aveau paie de plastic, pentru baut. Alea mici si subtiri erau albe. Alea lungi si groase erau negre. Right?... Right?!
Nu ca a fost o saptamana rea dar multe chestii marunte nu au iesit nici macar din a doua sau a treia incercare. Cel mai dezamagitor insa a fost premiera premierei la filmul Interstellar.

Practic premiera ar fi fost Vineri, ca de obicei, dar de data asta a fost un preview in ziua de Marti. Not bad, ar fi spus si Obama bin Laden.

Ajungem din timp. Luam bilete. Omoram timpul prin Fairview Mall dar avem grija sa ne punem la rand devreme sa prindem locuri bune. Eram intrigati de acest film despre care se stiau foarte putine. Cica cele 3 trailer-e aratau imagini doar din prima treime din film. Daca va amintiti, primul trailer arata doar un Mecanahei fermier plangand la volan si apoi rachete NASA. Ramanea sa faci tu conexiunile... sau sa nu le faci. Suspansul crestea. Dar uite-ne, suntem in scaune gata de vizionat. Am suportat cu greu imbecilitatile alea de reclame si jocul interactiv pe ecran dar uite ca incepe. Ecranul e insa prea ingust. Uite ca se trag perdelutele alea din matrgini si ecranul devine mai wide. Dar imaginea e offset catre stanga, lasand o banda neagra in dreapta. Uite ca au centrat imaginea ca Banel Nicolita. Dar cu sunetul nu au de gand sa faca nimic? De fiecare data cand personajele spun ceva devine aproape neinteligibil din cauza unor pocnituri de parca s-au dezlipit firele in boxa. Suntem deja vreo 15 minute in film si nu se imbunatateste. Se mai ridica oameni si ies afara dar nu prea ai de unde sa stii daca-i taie o pisare, daca se duc sa cumpere pop-corn sau se duc sa urle la careva pe acolo sa repare sunetul. Pana la uma ma hotaraste nevasta-mea sa merg sa vad care e problema. Aproape de iesire e un burtos cu casca in ureche si microfon la bot. Ma prind ca are conexiune directa cu zeii si ma plantez langa el fara sa intreb nimic. Omu transmite catre Olimp ca lumea incepe sa plece. Intre timp vin cetateni care rand pe rand pun mereu exact aceeleasi intrebari iar omul e nevoit sa le raspunda la fiecare in parte: We don't know what the problem is but we have people working to get it fixed. Din cate am inteles eu filmul proiectat nu este in format digital ci pe pelicula si omu cu cashketa e extrem de plin de lehamite atunci cand mentioneaza ca de vreo 5 ani nu au mai proiectat un film asa. Ok, dar ce sloboz facem acum? Daca vrem sa ne fie inapoiati banii sa mergem afara ca e un Manager acolo. Eu voiam sa vad filmul si la un moment dat imi induc placebo cum ca se aude mai bine si ma intorc la locul meu. Dar nu se auzea mai bine. We quit! i-am anuntat pe vecinii mei de scaun in loc de scuza ca-i deranjez cu plecarea mea. Afara Managerul impartea bilete, dublu, ca sa ne treaca nervii cum ar veni. Nu ne-a trecut dar am luat biletele.
Am pierdut 3 ore. Macar acasa, Raptors au castigat. Si macar continua sa castige. Gud staf!

Vorba lui Rick Ross: WE THE MUTHA FUCKING NORTH!

Vomit Rocket

Nu mai fusesem cu transportul in comun de vreo 4 ani. Nici mie nu mi-a venit sa cred atunci cand am facut calculul. Am ajuns iarasi ceea ce se numeste floater. Adica sunt trimis pe unde e nevoie de mine. Sunt un fel de jolly joker gata sa-ti intre-n gaura, sa-ti completeze formatia castigatoare. Deci a trebuit sa merg in destule combinatii de autobuz-metrou sau autobuz-metrou-autobuz-autobuz. Alea-s maaarfa rrrraaaaau.

Perioada asta de tranzitie intre vara si... toamna?... iti reduce din arhicunoscutul confort al transportului in comun. Fratele Rick Ross supranumeste the Red Rocket drept The Vomit Rocket. Stie el ce spune.
Dar cum spuneam, vremea asta parsiva... dimineata e mai frig si mai pui o haina pe tine. Noroc bun iti doresc atunci cand iti freci coatele cu restul torontonienilor in autobuzul arhiplin. Bagi un Cotabita instantaneu.

Am cam ars-o prin Downtown in ultimile saptamani. Tre' sa vezi cu ochii tai ca sa intelegi magnitudinea la care se construieste, sa stai nauc intr-o intersectie unde in 3 colturi din 4 se inalta condominiumuri de peste 40 de etaje. E impresionant. Si te ajuta sa intelegi daca n-ai inteles pana acum sau sa iti amintesti, daca ai uitat, ca sunt destui cu bani (imprumutati sau nu) p-aici prin urbe. Si baietii astia cumpara, nu se joaca. Uite aici. Astea-s alea pe teava pentru viitorul apropiat. Si jur ca oricat ma uit la ele nu seamana proiectele designerilor comunisti medaliati cu aur la Balcaniada.

Dar, TTC... deci ies CA Cartita de la metrou, la statia St. Andrews. Ma simteam strans ca Dunarea la Cazane si nu vedeam nici soarele de ziceai ca sunt Dan Voiculescu. Opresc primul cetatean aflat la indemana si fara casti in urechi si-l intreb: Unde e Vestul? E tot ce aveam nevoie sa stiu, operam la fel ca marele habarnuamundesunt Cristocea ColumbUSofA. Omu ma priveste in ochi sa vada daca e rost de caterinca, apoi imi raspunde: Incolo e Nordul, incolo e Estul si incolo e Sudul... deci Vestul e incolo! Merci omu, merci. Desi in momentul acela imi dadeam ochii peste cap acum realizez la ce se refera nevasta-mea cand ma intreaba lumea ceva iar eu ma pierd in detalii, detalii ce cred eu ca sunt necesare pentru intrebator sa ajunga sa ia Bac-ul cu 9.90.

Ieri insa am avut parte de prima surpriza a sezonului. A si inceput bine ziua. Autobuzul a facut timp dublu pana la statia de metrou. Metroul a mers ata... dar mai lipsea un capat de ata de la penultima statie pana la destinatie. S-a futat racheta. Soiuzul. Am bagat pe jos... n-am intarziat deloc. Am ajuns la fix... plus 25 de minute.

La plecare, cobor pleonastic in jos ca Lucea Farul Constanta, dar trebuia sa lupt contra curentului Humboldt. Toti dadeau sa iasa ca spermatozoizii la orgasm. Il opresc pe unul si remarc/intreb: There's a problem, right? Era. Power outage. Si, revenit la suprafata, ma las dus de puhoiul de lume in timp ce gandeam in gol. Ce dreac fac acum? Unde ma duc? Era un singur raspuns: Union Station, fiindca cel putin in teorie ai mai multe variante la dispozitie. Ajung la Union Station... problema era rezolvata. Nu e rau.

Traseul de retur era un combo de metrou-autobuz. In autobuz ma nimeresc langa un licean okios ce urmarea pe telefonul mobil, ce altceva decat un meci de Starcraft. Dar ala ol' school, ala vechi din 1998. I-am dat un cot sa-i atrag atentia si cu cealalta mana i-am dat un Like. Ne-am bagat la vorba. Pustiul e unul din aia de care tot vorbesc eu cand ma refer ca jocul Starcraft e un fenomen in Korea de Sud. Pai daca acolo inca sunt turnee de Starcraft din ala vechi, cred ca reprezinta ceva. Cu o engleza greoaie mi-a povestit ca Starcraftul nou nu e atat de popular fiindca e pe bani. Am scos si eu telefonul meu si i-am aratat poze de la FanExpo, cand am fost de fata la un turneu. Jur ca a cascat ochii. A vrut sa stie unde s-a tinut. Metro Convention Centre. A dat din cap aprobator. Cum spuneam mai sus, am inceput sa-i detaliez omului. Langa CN Tower, langa Rogers Centre, langa Ripley's Aquarium. S-a pierdut. M-a intrerupt si mi-a spus ca e de abia de 2 saptamani in Canada si nu stie ce sunt astea. Marfa.
I-am recomandat si eu o finala de Starcraft nou pe youtube si a parut ca abia asteapta sa vada. Dar trebuia sa coboare. Sa fi sanatos, my dear okios.
Hai ca am ajuns si eu. Azi am facut timp bun, luand in considerare. Doar 35 de minute intarziere.

Dar mai e si maine o zi. Si nu mai am nici tokeni.

Dear Stolo

Ce senzatie de deja-vu. In ajun de alegeri candidatul se imbolnaveste iar fratele de cruce sau de sange isi dezveleste pieptul neprotejat de Kevlar si e gata sa fie strapuns de gloante pentru binele alegatorului. E vorba bine-nteles despre Lolek si Bolek Ford. Rob e bolnav, dar nu cu capul cum ar crede vreun dusman de-al lui, iar fratele mai mare v-a preula stafeta.
Ce e interesant e ca se schimba usor dinamica acestei campanii electorale. John Tory conducea in sondaje dar Campania lui parea a avea fundatia pe "nu-l vota pe RoFo". Dar acum ca Rob Ford a iesit din poza l-a cam lasat descopeirt. Pana si eu ma intreb daca are sa merite sa ma carabanesc pana la sectiile de votare. Nu-l support pe Rob... dar cat de tare imi pasa de frac-su?
Okioasa Chow se apre ca are si ea o sansa in toate astea caci s-au reimpartit cartile, sau cel putin asa spera ea. De mentionat ca ma scotea din minti o reclama la chipsurile Pringles, pe youtube, unde un imbecil o ambusca regizat pe Chow in mijlocul unui mars de campanie si o intreba daca ea isi inmoaie posmagii Pringles sau nu. Ce ma enerva era ca nu avea optiunea Skip dupa 5 secunde si trebuia sa ma uit la toata prostia. Spotul si preciza ca nu e parte din Campania electorala. Nuuuuuu.....

De ce ma intereseaza toata aceasta tarasenie? Fiindca unul din stalpii campaniei fiecarui candidat e transportul in comun. Iar asta ma intereseaza foarte tare. Planurile lor variaza de la masuri cu effect imediat pana la efecte vizibile in 5-10 ani.
Legat de asta fiecare candidat il acuza pe celalalt ca programul lor nu e viabil. Toti gresesc si toti au dreptate. Nu e minunat?

Semnul mirarii

A trebuit sa antrenez un guard. De fiecare data e la fel dar totodata diferit. La fel, ramane partea de training. Ce difera e omul. N-am fost dezamagit niciodata. Am scris mereu pe blog ce discutii aveam cu oamenii astia. Unii veneau de prin Africa si nu prea intelegeau ce-i ala un Condominium. Altii se ocupau cu chestii dubioase, adica exact ce imi place si mie, iar altii cu benzi desenate sau jocuri de carti.
La modul personal, in viata noastra, de cate ori ni se intampla cate ceva dubios, gen sa te nimeresti in mijlocul unui jaf armat la o banca, stau si-mi adresez un sincer WTF?! Dude, ce sloboz se intmpla? Am stat de vorba relativ recent cu un coleg de breasla alaturi de care am sclavit multi ani, aici in Canada. Omu' probabil isi inchipuia ca ma cunoaste cat de cat. Niste beri mi-au dezlegat limba si cand am inceput sa-i povestesc... nu ma mai opream. Cam aceleasi lucruri ce le-am share-uit de-a lungul anilor si pe blog. Nu e chiar totul aici, dar e in majoritate covarsitoare. Il lasasem si pe el intr-o stare de WTF?!
Din cand in cand, atunci cand o ard 3 Sud-Est si ma napadesc amintirile, imi recitesc cronicile si ma incearca o paleta consistenta de simtaminte. Rad singur la cate o intamplare sau la un joc de cuvinte reusit. Imi amintesc persoane cu care nu m-am mai intersectat de atunci. Ma minunez la atatea si atatea situatii absurde in care ne-am trezit doar fiindca in 2007 am decis parasirea zonei noastre de confort, de acasa din Romania. O mai contactez si pe Claudia si-i spun: Hey, iti mai amintesti atunci cand am fost acolo si asa si pe dincolo? Cand recitesc consecutiv articolele din vreun an intreg imi dau seama mai usor cat de mult ne-am schimbat. Si ne-am schimbat. Dar am mai spus-o si am sa o mai spun. Nu ne-a schimbat neaparat Canada ci pur si simplu viata. Nu cred ca gresesc cu mult daca spun ca eram inca niste copii atunci cand am plecat. O data cu aterizarea ne-a inceput practic viata de adulti. Cand incepi sa ai grija de absolut fiecare aspect al vietii tale... e clar ca ceva s-a schimbat.
Si ajung din nou de unde am plecat, si nu ma refer la Romania ci la faptul ca se pare ca pe mine si pe Claudia viata in Canada ne-a tinut destul de busy.
Sunt surprins ca inca ma enerveaza enoriasul ala de aruncase o pastila in primul lui articol pe blog, cum ca exista unii bloggeri ce baga din top. Ma enervez doar fiindca ii doresc macar jumatate din cate ni s-au intamplat noua. Sa aibe si el ce sa mai scrie. Daca poate sa care atatea in carca.
Ma rog.
De multe ori am descris oamenii cu care am interactionat fiindca mi se par interesanti. Unii oameni au povesti iesite din comun. Iar eu am fata de microfon si oamenii tind sa-mi povesteasca. Recapitulez asa din glezna mainii, nu cu harfe de lauda ci doar ca sa exemplific ce ciudata poate fi viata. Claudia a cunoscut pe GM-ul de la Maple Leafs, eu pe probabil viitorul primar al Toronto-ului. Impreuna ne-am nimerit la un eveniment restrans impreuna cu GM-ul si Executive Vice-President-ul de la Raptors, cu care am si schimbat cateva vorbe. Am cunoscut o doamna ce se lauda (si o cred) ca l-a convins pe miliardarul ala sa construiasca Ripley's Aquarium in Toronto. Ciudatenia vietii vine ca o ora mai tarziu, o zi mai tarziu, o saptamana mai tarziu... ajungeai sa te certi cu o prostituata ca s-a pisat pe scara blocului sau sa te uiti la inregistrarile video cu un drogat ce-l strangea de gat pe supervisorul tau in lift. Amintesc guarzii ce mi-au trecut prin mana, la training. Unu fusese in coma si il salvase Dumnezeu. Tot el vazuse un inger ce i-a spus fata in fata sa-si schimbe viata si sa "walk with love". Altul traise aproape 2 ani din banii castigati jucand poker online. Unul vazuse un OZN cand fusese mai tanar, Unul era din Tibet. Unul scria o carte la servici. Tot el cara jocuri de societate gen Dungeon & Dragons si pregatea marfa pe biroul de la munca. Cu altul am avut chestii in comun in niste domenii de nisa de nu-mi venea sa cred. Etcetera.
"Ce lipsea?" m-as fi intrebat daca m-as fi intrebat. Lipsea omu asta de l-am antrenat ultimul. Omu era exorcist. Yep, enoriasu cu blogu, atentie maxima!!! No bullshit here! Exorcist. Mi-a povestit cum a facut, cum a simtit harul domnului pogorand asupra lui. Cum i-a dat forta atunci cand simtea Raul asupra lui. I-am spus sincer, il cred. Doar ca inca nu am reusit sa-mi explic MIE ce se intampla cu exorcismul. Cea mai buna explicatie pana acum am primit-o cu cativa ani in urma, de la Tzipi. Faza cu demonii nu rezoneaza nici la mine, nici la ea. Omu' e si un fel de pastor sau ceva, dar nu de genul lu' Gadea ci genul de bunic cu vorba blajina.
De aici a inceput o discutie intelectuala calma despre religie. Diferenta de varsta dintre noi era pe undeva pe la vreo 25-30 de ani. Imaginati-va socul ce l-a avut omul cand acest puradel aka Io i-a povestit ce parere are el despre ce se intampla. Mi-a spus, citez: "you are the most spiritual atheist I've ever met". Pe parcurs a mai mentionat ca n-a avut in viata lui o asemenea discutie cu cineva si ca mi-am pus niste intrebari la care el nu s-a gandit niciodata. Sa nu credeti ca omul era la nivelul de pupator de moaste. Dar totodata el nu poate fi obiectiv pentru ca nu poate fi cinic indeajuns sa se dea in spate sa vada mai mult. A mentionat asa in treacat ca i-ar face placere sa mai stea de vorba cu mine.
Dar eu n-am timp, man. Eu mi-am gasit raspunsurile. Cel care inca mai cauta esti tu. Good luck with that.

Si povestea continua, continua, continua la fel ca fereastra ce rezista, rezista, rezista...

FANeXpo

Abia anul trecut am aflat de FanExpo, acest Comicon canadian. Aflasem din timp deci aveam timp sa fac planuri, sa cumpar bilete, etc. Doar ca ma interesa doar din postura de a avea sansa de a sta fata in fata cu o vedeta hollywoodiana din filmul meu preferat sau din serialul meu preferat. Apoi am inteles ca tre sa le dai bani separat pentru aceasta onoare. Stiam de aceasta chestie din serialul Entourage unde Drama juiseaza de placere gandindu-se ca vine Comicon-ul deci poate sa se imbrace in armura de Viking si sa reprezinte serialul lui ce avusese succesul unei flacari de chibrit made by Gherla. Si el isi numara banii. Vazand lista de invitati la FanExpo 2013 am vazut ca singura vedeta ce parea interesanta era Lena Heady aka the Bitch Queen din The Game of Thrones. Dar ea a renuntat in saptamana premergatoare. Probabil Joffrey ii facea probleme sau ceva. Pana la urma... nu am mai mers. Anul acesta insa se mai intampla ceva la FanExpo. Turneul de Starcraft 2 - Intel Extreme Masters. Iar asta interesa pe mujkiu meu la maximum caci mi-am petrecut prea multe ore jucand acel joc si mai ales urmarind pe youtube meciuri dintre profesionisti. Daca mai sunteti care credeti ca professional e-gaming-ul e o labareala pentru labari dati o geana aici. Daca te-ai uitat cred ca ai observat ca un korean a produs $475,564 din treaba asta. This shit is serious!
Ratasem turneul de anul trecut caci am aflat de el abia dupa ce a fost gata. Anul acesta insa am zis sa mergem. La autografe am zis ca o lasam moale. Invitatii (vezi link, atat cat mai merge)cei mai interesanti pentru noi erau "Capitane Pica...ti-ar parul sa-ti pice" Patrick Stewart, Elijah "Ti-am dat un inel" Wood si frumuselul ala din The Vampire Diaries de lesina nevasta-mea si pustoaicele dupa el, Ian Somerhalder.
FanExpo Canada e vazut destul de bine in lumea astora de se ocupa cu astea.

Nu stiu inca cifrele de anul acesta insa recordul de vizitatori a fost in 2012 cu 91,118. Se poate insa ca numarul acesta sa fi fost depasit anul trecut si informatiile astea sa nu fi fost updatate. Se poate si asta

Noi am fost Sambata si a fost nebunie. Intrarea nu e la intrare caci acolo se face REintrarea. Intrarea e prin parcarea aia subterana, aflata la ma-sa-n pizda prin arsita plina de umezeala de vara torontoniana. Coada era imensa dar a mers relativ repede.

Am cautat pe net sa vad ce scrie despre festival si am reusit sa gasesc un articol descriptiv si destul de critic vizavi de locatie. Numarul vizitatorilor a crescut constant de la editie la editie si criticul de pe linkul de mai sus mentiona ce am observat si noi cu propriile noastre ocheane: Daca voiai sa mergi din South Building (unde erau chestiile legate de cultura comic books) in North Building (unde erau vedetele si marfa de cumparat si turneul de Starcraft 2) innebuneai de la miros. Si cum sa nu vada dragul de el acelasi lucru ca si noi cand ma vad impreuna cu Claudia in una din pozele puse de el. Fucking true story.

M-am uitat la 3 meciuri de Starcaft in doua sesiuni, apoi am inotat prin multime sa vedem ce si cum.

Omu' okios Flash a si castigat turneul si a incasat un 10,000 de dolari paraiezi.

Am tras niste poze cu zoom lu putzele alea din Twin Peaks, lu Guvernatorul din Walking Dead si lu Elijah Wood.

Apoi am dat de aia cu Star Wars. Ne-am tras in poze cu Storm Trooper-ii, cu R2D2 sau cu Boba Fett si Darth Vader.

N-am stat mult fiindca mai aveam ceva treaba importanta in ziua aia. FanExpo e simtit mai bine de canadienii pursange fiindca, ma gandesc eu, eu chiar au crescut cu cacaturile astea. Pif et Hercule sau Rahan nu sunt nici macar pe aproape corespondentul culturii Comic Book din America de Nord. Chiar saptamana trecuta citeam ca un comic book cu Superman a fost vandut la licitatie pe ebay cu vreo 3,000,000 de parai.
Cred ca e clar ca astia chiar nu se joaca.

S-am luat cu asalt fluviu de oameni catre South Building.

Afara, inca era coada pentru reintrare.

In anii urmatori vreau sa revin. Poate printre invitati se numara vreun actor ce mi-ar place mult sa-i vorbesc. Sa-i spun vreo gluma de cacat sa-l/s-o fac sa rada jenat(a) sau sa isi increteasca fruntea intr-un WTF de neuitat. Poate faci impresie si ajungi in vreun film de la Hollywood. Cine nu-si doreste sa spuna intr-o sceneta de film ceva legendar ca " These pretzels are making me thirsty", nu?

Lana de Aur si Argonautii

Pe la sfarsitul lui August se implineste un an de cand am luat cetatenia. A fost interesant anul asta ce a trecut de atunci fiindca podidit fiind de corvezile vietii de imigrant nu stai sa te gandesti activ la asta. In schimb iese din cand in cand gandul asta la suprafata si te trezesti ranjind, macar in interior, bucuros ca ai ceva in plus. Ai acest plus ce pare un avantaj. Cand luasem pasaportul canadian in mana ma cuprinsese o senzatie de libertate. Cu carnetelul acesta poti calatori... oriunde. Ai bani si intentia? Probabil nu ti se va cere sa ai viza sa intri in tara respectiva. Cetatenia vine si ca un must do pentru imigranti. E o etapa naturala in viata de imigrant, cel putin in Canada. Din cate cunosc eu pe aici... unii desi nu s-au grabit si au lasat chiar si 7-8 ani pana sa aplice pentru cetatenie... tot au facut-o. Pana la gata, ti-e la indemana si e pacat sa irosesti ocazia sa adaugi un plus la CV-ul tau de imigrant.

La ceremonia de incetatenire ni s-a inmanat un brat de pamflete iar in unul din ele ni se spunea despre Cultural Access Pass-ul ce iti dadea libera trecere sa vizitezi anumite obiective turistice din Canada. Noi l-am folosit sa intram la Royal Ontario Museum si sa mergem inca o data la Ontario Science Centre. Ba, ce fail a fost revizitarea Science Centre-ului. Am vrut sa facem si noi niste poze de fun cu ghitarele alea sau la intsrumentele de percutie... dar n-aveai loc frate de cohortele de copii nesupravegheati ce calareau chestiile alea de parca era Playground-ul de la Mickey D. A trebuit sa ne certam cu micutii si sa le explicam ca nu ne pricepem la Photoshop deci tre' sa iasa ei de bunavoie din cadrul pozei.

La inceputul lui August 2014 primesc un e-mail interesant. Cultural Access Pass-ul expira si Canada, pup-o mosu s-o pupe, ne oferea o sansa de a lua contact in adnacime cu latura sportiva a culturii canadiene: 4 bilete la 2 meciuri ale echipei de fotbal... americano-canadian Toronto Argonauts. Recapitulam. Doua meciuri. Cate 4 bilete per meci. Trebuia sa dai niste click-uri, sa bagi codul Pass-ului tau si primeai biletele. Haplea a facut repede calculul. Un Pass/Cod = 4 bilete la un meci + 4 bilete la celalalt meci. Dar mai am un Pass... deci totul e dublat. De ce sa nu fii lacom, nu? Pai, ce plm?
Dar nu e asa. Am primit doar 4 bilete la meciul contra celor de la Winnipeg Blue Bombers in data de 12 August si 4 bilete pentru meciul din 17 August, contra celor de la BC Lions. 17 August pica Duminica si nu puteam merge. Voiam insa sa profitam de biletele pentru meciul de Marti, 12 August. Ce facem cu celelalte bilete?
Sun repede pe Varu Nubira: Bruh, ai 4 bilete la dispozitie pentru Duminica. Aaaaghhhh, nu e in oras in ziua Z. Daca n-am ce face cu biletele stie el pe cineva. Las' ca ma descurc io.
Sun pe Rick Ross. Bruh, ai 4 bilete la dispozitie pentru Duminica. "Agggghh, just my luck, man!" imi zice fostul meu sef. Duminica e ziua fiicei lui mari. N-are cum sa mearga. Incredibil. La multi ani!
Trimit mesaj lu Gospodin Lenin: Bruh, ai 2 bilete la dispozitie pentru Duminica. "Lol I'm not really a football fan bro. You can't make it that day?" Il sun sa salvez timp pretios si ii ofer inca o data biletele. Ma intreaba cat costa. Bruh, nu costa nimic si nici nu trebuie sa fi fan. Trebuie doar sa mergi si sa te distrezi. Accepta, usor neconvins. Mai am doua bilete pentru Duminica. Noul boss, Jason Bourne, pare candidatul ideal. Il sun. Tre' sa verifice cu consoarta. Ma suna cat poate de repede. Trec doua zile pana ma intalnesc cu el sa-mi spuna ca nu poate sa mearga caci are planuri. Bai frate, nimeni nu vrea sa experimenteze cultura canadiana? Nici moccacino? Ne gandim la un fost coleg de-al Claudiei, un baiat prea fain pentru binele lui, daca stiti modelul. El poate sa mearga dar e prea baiat fain sa accepte. Insistam si accepta.
Mai doua bilete, pentru meciul de Marti. La care mergem si noi desi o sa fim varza cu munca. Ne riscam. Am fost la un meci de-al Argonautilor si anul trecut, atunci pentru prima oara, si ne-a placut mult. Pierdusera ca niste lame-eri in fata echipei Calgary Stampeders. In plus de asta ne parea rau sa dam pleasca din mana cu totul, fara sa ne inmuiem si noi ciocul un pic. De data asta a fost mai simplu cu biletele ramase. Rick Ross si sotia puteau veni la meci in acea Marti. Perfect. Perfect si meciul, caci scorul a fost mare, si la final, in favoarea Argonautilor.

Locurile au fost excelente ca locatie, chiar surprinzator de bune. Cu un an inainte luasem bilete mai naspa dand bani pe ele. Bai, nu e minunata Canada cu copii ei infiati, imigrantii? Ofera gratis marfa mai buna decat cea pe care dai banii. Banii tai truditi din greu pe meleaguri aflate departe de zona ta natala de confort, fireste.

PS: Luni, Gospodin Lenin imi trimite un mesaj: "Hey dude thx for the tickets I enjoyed most of the game."


Cupla!

Anybody seen the Po-Pos?

Prima oara nici n-am stiut ca o sa-mi trebuiasca acel card. A fost in regula, il aduc data aviatoare. Data viitoare imi cade cardul in ghiozdanul de munca si nu observ. Ajung acolo dar dau doar de propriul madular cautand prin buzunare. E in masina! Nu era in masina decat nevasta-mea care auzind de fail-ul meu a inceput sa-mi faca galerie. Intru inauntru la fel ca Luceafarul ce cobora jos si aflu ca e imperativ necesar sa am cardul la mine. Pai ma duc acasa si ma intorc, ce dreac sa fac. Omul deja mijeste in directia mea. I se pare usor suspect ca nu am adus cardul deja de doua ori la rand.
Ma intorc la masina si-mi anunt sotia ca in loc sa mergem acasa sa ne odihnim trebuie sa mergem acasa cu speranta-n suflet ca acel card e in ghiozdan si nu undeva pe jos, pierdut, fara familie si infrigurat pe strazile astea periculoase din Toronto. Claudia s-a aratat incantata si a continuat sa-mi faca galerie. Hai sa mergem pe Yonge pana la Hwy 401. Ok. Undeva la sud de Finch kilometrajul arata peste 70 km/h si ne oprim destul de greu cand popolitistul maroniu ne iasa-n fata agitand un dispozitiv ce seamana cu pistoalele din filmele SF din anii '50. Ne si arata, aveam 75 km/h. Nu cred. Sincer. Mai mult de 74.9 km/h nu cred ca aveam. Era restrictie la 50 km/h in zona aia. E ok. Mortii ma-sii. E baiat fain, dar ce credeai? Daca vrem,daca tot ne grabim, Claudia poate sa ma duca pana la statia de metrou si apoi sa revina. Riiight...
Ne ia actele si se duce la el in masina unde scrie o carte. Revine victorios si ne inmaneaza nu una ci DOUA amenzi. Claudia nici nu realizeaza ca are doua amenzi in mana si cere detalii despre amenda pentru viteza excesiva in timp ce maroniul vorbeste despre faptul ca ne-a ars consistent pentru faptul ca nu am autentificat actele masinii lipind acel abtibild micut ce vine langa celalalt abtibild mai mic ce il lipesti pe placuta de inmatriculare. Ultimul abtibild micut lipit pe actele masinii a fost din 2011. in 3 ani jumatate n-am avut nici o problema desi am mai fost opriti in trafic. Dar asta e diferenta dintre controale de rutina in trafic si politistul boschetar plantat in zonele Zoster pentru a gadila buzunare. Realizam pentru ce a a doua amenda si comentam, bine-nteles aratand catre stickerul lipit pe placuta de inmatriculare. Nu-l intereseaza. Din punctul lui de vedere noi trebuie sa citim instructiunile de pe spatele amenzii si daca mai avem intrebari sa sunam la numerele alea listate acolo. Totodata e optimist si ne asigura ca daca prezentam stickerul, amenda va fi anulata la tribunal. Incredibil!!! $118 pentru 75 km/h in zona de 50 si $100 pentru ca nu am lipit stickerul ala pe Vehicle Permit?!!!

A doua zi am mers la court sa cerem infatisare in fata judecatorului. Sa vedem ce iese. Sunt mai multe avantaje. Poti scapa de amenda. Iti poate fi redusa. In plus, daca platesti amenda pentru speeding imediat ce ai luat-o ti se trece in cazierul auto si cele 3 puncte de penalizare. Si iti pica naspa daca se nimereste sa renegociezi cu firma de asigurari. Daca te duci la tribunal,chiar daca pierzi, abia atunci iti apar punctele de penalizare. Castigi timp. Am avut noroc la fazele astea ca nu am pierdut timp stand pe la cozi. Am fost la Service Ontario pe O'Connor Drive, la sud de Eglinton si Victoria Park. Cu $7 am primit un alt sticker. Am fost trimisi la tribunalul din Scarborough de pe Markham Road, la nord de Hwy 401. Nici acolo nu a fost ingramadeala deci a mers repede. Ah, cat de fericiti suntem. Noooot!

La munca, Gospodin Lenin, colegul meu, imi povesteste cum si-a luat amenda $80 pentru ca a trecut strada ilegal intr-o noapte desi nu era nici trafic. A recunoscut insa ca ii era mai ciuda pentru faptul ca prietenul lui ce era cu el nu fusese oprit de popolitisti si plecase cu tot cu pizza proaspat cumparata, iar el nu mancase de la pranz in ziua aia. A zis ca din mana popolitistului a luat doar permisul de conducere si a lasat amenda sa cada pe jos. El nu plateste amenzi.

PS: Cineva, undeva... incalca legea.