Tuesday, 19 July 2016

Navetistu' v2.0

Imi spunea un tovaras acum ceva timp ca trece printr-o perioada buna, atat de buna incat nu-i vine sa creada. Gen, tot ce atingi se transforma in aur de 24k.

Eu aplic legea aia, a lui Murphy, unde trebuie sa iti pui niste intrebari daca observi ca ai mereu dreptate, impachetata pe subiectul asta... merge treaba dar cat va mai merge? Lipsa de incredere in propriile forte sau doar doza aia sanatoasa de paranoia? Sau poate doar paranoia?

La munca s-a tras tare si cu folos pesemne fiindca dupa un an si ceva in transee am avut tupeul sa cerem promovare. S-a intamplat destul de repede si uite-ma din nou in buricul targului, in miezul din... in Downtown, unde beneficiezi fara probleme de supraaglomeratie. Plus taxe.

In primele zile am bagat ca orice sardina ce se respecta, in conservele TTC: conserva subterana aka subway si conserva rosie aka autobuzul. Tot respectul pentru autobuze unde doar rar mai gasesti unul fara aer conditionat,dat la maximum in partea din spate, sa poata sa ajunga si acolo in fata. Pe ruta mea obisnuita Maria Sa TTC a bagat de vreo 2 luni si o cursa Express ce sare ca la moara statiile mai mici si opreste doar in marile intersectii plus cateva exceptii. Statia mea terminus nu face parte din exceptii asa ca faceam un timp excelent de la statia de metrou plus un 5 minute de mers pe jos. Evident, portiunea aia de drum nu are nici un dram de umbra sa te apere de soarele de vara torontoniana.

La metrou am facut niste studii de fezabilitate unde am identificat cu succes asa zisele sweet-spot-uri: in ce vagon sa urc pentru a ma lasa direct in fata scarilor. Orice secunda conteaza in goana dupa titlul mondial ce iti permite sa prinzi un loc pe scaun, in autobuz. Dar apoi s-a schimbat locul de munca si a trebuit sa penetrez si mai adanc in Downtown, tinta fiind acel cervix feroviar urban cunoscut de catre unii ca Union Station.

Articolul ala din The Sun despre temperaturile veratice din subteran nu a facut decat sa confirme ce mi-au soptit in privat propriile glande sudoripare: e cald cois, cam 29C pe peron si un 32C in vagoanele alea vechi de 200 de ani ce nu au aer conditionat. Foarte multe de altfel pe ruta Est-Vest.

Mereu am urat doua lucruri, sa te ude ciuciulete vreo ploaie in drumul tau spre munca sau sa transpiri ca un torontonian ce face naveta spre munca in metrou in anul 2016. Ambele variante implica o stare de disconfort ce se prelungeste pe mai multe ore. Nu vrei asta decat daca esti vreun Joachim Low si vrei un anumit miros propriu pe degetele tale, sa te ajute sa invingi. Americanii au si un termen pentru starea aia de imbibare in suc propriu - ass swamp. Mmmmmmm! Made in Germany.

Imagineaza-ti ce fain eram cand la Yonge and Bloor, asteptand un tren sa merg sud spre Union Station, inconjurat de concitadini, transpiram de zor fiindca trenurile alea nou noute adevaraciune cu aer conditionat in ele... scuipa aerul cald prin niste gure de ventilatie aflate pe acoperisul vagoanelor. Dar cand trenul e in statie, ghici unde se duce tot aerul cald expulzat de cateva zeci de aparate de A/C? Sa ne fie de bine. Iar in acea statie, dimineata... POATE apuci sa intri in al 3lea tren ce vine.

Si uite asa se imbina piesele de Tetris si aflu ca pe bani putini, favoare meets cadou,gen, as putea deveni sofer full time si sa sar din schema acea patura sociala numita un mod vulgar navetisti de ziua a 7a. Ce ma?

Am mostenit o masina cocheta si plina de personalitate si ma puteti recunoaste usor, eu sunt soferul de la volan. True story.

In ultima zi de mers cu transportul in comun am gandit asa: cois, ai de ales, mergi Est, ca de obicei... sau mergi Nord si schimbi 'colo? Hai sa mergem Nord pentru ca We the North in timp ce sustinem Jon Snow - King of the North. A fost cea mai proasta alegere ce am facut-o de cand am facut greseala sa ma apuc sa scriu din nou pe blog. Wait what?

Don Mills e in reparatii intre York Mills si Lawrence si a rezultat intr-un timp record intre Leslie si Don Mills - 35 de minute. Stateam in spume, in suc sudoripar clatinand din cap incredul vazand cum smekeri locali foloseau plaza aia unde e Popeye's sa evite vreo 100 de metri de trafic statut. Intrau undeva in spate si "ieseau din plaza" un pic mai la vale. Si canadianul politicos ii lasa. Pe toti.

E clar ca trebuie sa ma fac sofer.

E mai misto de la volan.

Sa fie-n-trun ceas bun. De firma. Elvetian, preferabil.





Saturday, 16 July 2016

Efectul boomerang

Desi stiu altii cum sunt, limbajul de lemn implica sa repeti expresii uzitate deci: nu stiu altii cum sunt sunt dar, la astea cu scrisul, pe blog sau alte alea, e din cauza ca nu te poti opri. Uzina functioneaza, uita-te la ale mele tample, vezi venele pulsande si combustibilul nu-i benzina.

Exact cum imi propusesem, blogul s-a suprapus pe perioada de acomodare post aselenizare. La un moment dat, acel combustibil "ce nu-i benzina ci inima ce-mi pune pixu-n mana si-mi conduce mana" s-a diluat cu stress, lipsa de timp, lipsa de motivatie, lene, etc. La fel ca atunci cand de-a lungul timpului locul dintre ax si roata se imbacseste cu praf, gunoi si atze facand rotatia greoaie si ducand spre blocaj.

Blogul meu nu a fost niciodata un dialog ci mereu a fost unidirectional, unde eu slobozeam cunoastere si nu asteptam confirmarea nimanui. Internaut veteran, am facut ce era normal de facut in situatia asta - nu lasi comentariile la liber caci pierzi. Internautul de zi cu zi iubeste sa isi ridice cota la bursa lasand comentarii pe blogul tau unde ei se pisa pe tine fiindca "ce paula lui, nu?"

Casasesimtaelbine! Dar eu nu am fost acolo niciodata sa te compari tu cu mine si sa te fac sa te simti mai bine despre persoana ta.

In plus, eu eram amuzant doar cand dadeam din casa povesti suculente si carbogazoase, istorii numa' bune de folosit de catre "ziaristi" de la un ziar dubios din Romania... pentru propaganda serviciilor in vreun ordin de zi gen "nu imigrati in Canada, bai roman'lor, ca ajungeti ca Asta". Daca nu am mai fost amuzant am ramas doar arogant, nu?

Fiindca eu am access la inside information, pentru mine blogul e un fel de grafic al evolutiei mele si al sotiei pe parcursul acelor ani si e extrem de interesant sa identific perioadele negre de cele de relax, cu exprimari "la cald". Am fost blagosloviti si cu niste intamplari mai iesite din comun, e adevarat, si alea au parfumul original al unui reportaj de la fata locului.

2016 e Anul Maimutei dar anul asta de pauza bloggeristica il voi numi Anul Lipsa.

Pe scurt, suntem bine. S-a tras tare sa intarim fundatia a ce am construit in anul de dinainte si cred ca s-a facut treaba buna pana acum. Suntem cam pe la mijlocul planului cu bataie lunga dar partea a doua e cea mai complicata si dureaza mai mult. Cum e in jocurile video, devine mai greu iar tu tre sa devii mai bun.

Ca nu e nimeni pe aici sa faca asta, imi auto-urez "Bine-am revenit!". La multi ani mi s-a urat deja deci e ok.

Implicit iti urez Bine-ai revenit! si tie, cititorule.