Friday 3 July 2015

Ziua Canadei



Nu ca asta e o piesa de vara, dar orice vara tre' sa aibe hit-ul verii, adica o piesa ce iti ramane stantata pe creier. Din aia care te trezesti cu ea in cap dimineata si-ti influeanteaza mood-ul pe parcursul zilei. Ca sa fie geul geu. Acum sunt bulangiu si fac ceva enervant pentru voi: va mai amintiti melodia "Vara nu dorm" a lui Connect-r?


Si vara nu e vara daca nu e cu slapi, se stie.

Tot vara e mai subtire cu sporturile la TV. Asta daca nu esti fan baseball. Probabil ca nu esti fan. Cum zicea un vanzator data trecuta la Tanger Outlets aratand cu degetul catre tricoul blau-grana FC Barcelona ce-l purtam pe mine: "Are you a fan?" YES! ii raspundeam spumos in timp ce el continua: "Qatar, right?". Fiule, m-ai dezamagit, Qatar e sponsorul, dar e ok, te pricepi clar.
Inca astept sa vad ce e interesant la jocurile Pan-Am.

Daca nu e sport la TV bagam seriale si filme. Am vazut serialul Weeds in maratoane lungi. Excelent. Incepusem sa revedem Two and a half men dar neam cam plictisit, ca l-am vazut de multe ori. Si fiindca asemenarea e mare, facem tranzitia de la Charlie Sheen la Barry Weiss din Storage Wars, reality show-ul popular si in Romania. Si la asta ne-am uitat atat de mult incat ma uit prin casa si automat pun si niste preturi: that's a $400 bill right there! Yuuuuuuup!

Te-ai gandit vreodata cat valoreaza viata ta luata la... bani marunti? Te-ai gandit vreodata ca strangi toata viata si la gata, vin cautatorii de comori urbani si?...

Da' te-ai gandit ca nu numai ca poti ajunge involuntar sa produci bani altora dar sa mai produci si audienta? Nici nu stiai cat potential zace-n tine. Un lucru e clar, e plin de colectionari si astora nu le e frica sa colectioneze... orice.


Miercuri am avut liber, ziua nationala, motiv de sarbatoare. Fara stress, am mers in vizita la romanaches. Tot fara stress mersesem si Vineri, pe 26 Iunie. Stii cum e, faci misto de security guard ca e prea strict intr-un mod stupid cu regulile de parcare la Vizitatori, iar apoi ii intrebi pe garzi daca au de gand sa faca ceva in legatura cu okiosul ala batran ce lireaza pizza de s-a prabusit in fata intrarii in cladire. Eh, erau prea relaxati pentru asta si, mai ales, probabil credeau ca aberam in continuare despre parcare. Au sarit pana la urma dar fara mare efect. Nu era prea clar daca mosul okios alunecase sau suferea de vreo ceva. Isi daduse destul de rau si nu parea intr-o stare prea buna. A fost ajutat sa se ridice cu greu si, ca orice barbat adevarat, s-a scuturat si a dat sa plece. Cativa pasi, din ce in ce mai poticniti pana s-a dus cu fata direct intr-un perete. L-am prins la timp sa nu cada si, ajutat de securista, l-am carat pana la niste fotolii. Mosul incerca sa se ridice dar nu reusea decat sa icneasca si nu voia sa dea drumul la geanta lui plina cu pizza.
Concomitent sunase si Claudia si securitul la Ambulanta. Pe securist nu-l auzeam dar auzeam dialogul Claudiei cu dispecerul de la ambulanta: E omul ala de livreaza pizza... Nu stiu cum il cheama... Dar n-am de unde sa stiu cum il cheama, nu-l cunosc... Eu doar vizitez pe cineva aici... Aaaaaghhh!
Am stat cu mosul pana au venit paramedicii. Inainte sa plecam sus la amicii nostri l-am anuntat pe security guard: Fuck that parking permit!
Inca pompand niscaiva adrenalina, le povestim romanaches-ilor ce s-a intamplat. Ii apucase un sentiment de vina, caci ei comandasera pizza. Numai ca vreo 15 minute mai tarziu bate Pizza la usa. E un okios mai tanar. Ma bag in vorba si-l intreb daca mosul e in regula. Cica mosul nu lucreaza azi. Esti sigur, bro? Ca acum vreo 15 minute stateam cu el in brate. El, dupa ce facuse niste ochi rotunzi, ma intreaba usor panicat: Tu glumesti? Niciodata cu astea, man. Du-te jos si intreaba securistii ce s-a intamplat. Sper sa fie ok okiosul.
De ziua Canadei a fost calm, doar niste priviri reci de la aceiasi security guards. S-a luat masa in oras, am dat doua-trei ture cu ea si am adus-o inapoi. Ah, nu. Am mers la un restaurant japonez. Apoi plimbare pe bulevard sa vedem ce e cu multimea aia din Centrul Civic North York. Era cu sarbatoare asa ca au luat fetele niste stegulete de la taraba lu aia de dadeau sample-uri de pastile. Am vazut si un panou ce anunta programul: muzica si, apoi, artificii de la 22:15. S-a revenit acasa la romanaches unde am bagat o canasta. Claudia voia sa stam sa vedem artificiile dar eu eram distrus de oboseala asa ca ne-am tirat catre casa. Claudia mai amintea de artificii si mai glumea ca noi nu le vedem niciodata, doar le auzim. Pai, excelent atunci. Hai ca bag o punga de popcorn in cuptorul cu microunde sa auzim niste artificii.

Decada

A trecut o decada de parca ar fi trecut 10 ani de zile. Ca la liceu, primii 4 ani sunt mai grei... Imi amintesc inca meclele celor doi r...