Urgia

M-a prins ieri urgia. Eram la mama dreacu si trebuia sa vin cu autobuzul. Primul autobuz spre Sud. S-a lasat asteptat. Ma foloseam de app-ul ala RocketMan unde aflii cand ajunge autobuzul. Degeaba, ca ala se foloseste de locatie dar nu ia in considerare traficul. Deci alea 4 minute au fost inspre 20. Hai ca a venit. Imbarcarea!, ar fi strigat un anume presedinte chior dintr-o tara oarecare, vecina cu Ungaria, Ucraina, Moldova, Pontul Euxin, Bulgaria si Serbia, pe vremea cand era capitan de vas dar nu si agent acoperit al Securitatii. Hai ca tre' sa ma dau jos sa prind alt autobuz sa merg inspre Est. Cu mine se mai da jos un gunoi alb gras, din ala de ori e motociclist ori e sofer de truck. Injura ceva si in autobuz, in spatele meu, dar ascultam muzica si nu eram sigur daca doar se lamenta sau il faultasem cu geanta. Am fost sigur ca e nebun imediat cand aproape a dat cu pumnii in masina ce facuse stanga si ramasese din cauza masinilor din fata bara la bara pe trecerea de pietoni. WHAT THE FUUUCK?!!!!
In statie era deja o coada lunga incovrigata pana departe in ceea ce cu cateva zile in urma inca era spatiu verde. Acum e alb... din ce in ce mai mult alb. Cacatul asta nu se mai opreste!!! Ma pun in spatele psihopatului dar pastrez totusi un pic de distanta... sa poata sa treaca lumea daca vrea... nu? Am batut cuie in zapada ca un pinguin, cu pantofii mei de ginerica. Era un vajgalau ca-n Ciresarii volumul 4. Si nici un autobuz la orizont. De cacat. Dupa vreo 35-40 de minute apare unul. Nu am absolut nici o speranta. Sunt convins ca deja e plin pana la refuz. Asa si este... doar ca intersectia in care ma aflu e importanta si mai sunt ce coboara. Nici asa nu am sperante. Ca sunt multi inainte mea si se imbulzesc toti. Dar nici nu-mi vine sa cred cand reusesc sa intru ultimul cu usa raschetandu-mi spatele dar... inchizandu-se. Sunt inauntru si nu-mi vine sa cred. Ma simt ca unul din aia de pe Titanic ce au prins un loc in barca de salvare. Ma uit la ceas incercand sa fac un calcul, asa de caterinca. Se merge cu 10 km/h. Cam cand as ajunge acasa. Mai am de luat un metrou si apoi un autobuz... Hmmm! Nasol. Pentru mine. Macar incep sa-mi simt dejtele de la picioare. Hai sa facem un apel de seara: 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10... sunt toate. Alive and kicking. Pun intended.

Pe drum sunt masini ce nu pot sa urce ca le patineaza rotile si merg cu avariile palpaind. Aia cu tractiune mai buna ii ocolesc. Unii incep sa derapeze in lateral si rateaza autobuzul de putin. Soferul, un jamaican, nici nu se enerveaza. Ma anunta de fiecare data sa am grija la usa cand trebuie sa o deschida. Cum se face loc imediat se imbulzesc alti fericiti si autobuzul e constant full ca trei popi si doua dame. Mi-e sincer mila de oamenii zgribuliti din statiile une soferul nu opreste daca nu a tras nimeni semnalul ca vrea sa coboare. Aici nu e ca-n Romania unde trebuie sa opreasca in fiecare statie, in lipsa semnalului de intentie. Daca e plin si nu coboara nimeni... te-am pupat din mers. Dar lumea nu stie si iese la intalnire... apoi... dezamagirea. Noi, cei dinauntru ne simtim special, alesi de Domnul sa savarsim munca lui catre casele noastre mai repede. Ceilalti ramasi sunt sigur niste pacatosi. Inghetati de frig in Iad, pacatosilor.

Ajungem in timp triplu la statia de metrou. Aceasta e plina ochi de zici ca e Black Friday si sunt oferte. Era ingramadeala si afara dar aveam sa descopar ca abia aveam loc sa trec si inauntru, sa pot ajunge in subteran.

Nici metroul parca nu merge la viteza maxima ci o arde chill si chiar se opreste si asteapta. WTF? Nu mai am rabdare. Inca mai am mult de mers si mai trebuie sa prind un autobuz. Daca nu nigea inca vreo 2 saptamani nu as fi avut problema asta caci nu m-ar mai fi prins in locatia aia. Dar asta e. Probabil si eu am pacatuit. Macar nu l-am maniat pe dumnezeu cum au facut-o aia 7 din Buffalo, nu? Autobuzul asta vine repede. Macar atat. Oricum, ne aliniem in traficul infernal si inaintam ca melcul. Deja sunt apatic. Nici nu mai conteaza cand ajung. Important e sa ajung. Ca un facut, aproape nici nu mai ninge. Intr-un final ajung unde trebuie sa ma dau jos. Mai am de mers inca vreo 3 minute pe jos. Acum ninge si bate vantul de nu pot tine ochii deschisi. Marfa, nu? Pana ajung mi-au inghetat iarasi picioarele inotand prin zapada neatinsa. Hai ca am ajuns... nu mi-a luat decat 2 ore si 45 de minute. Aproape triplu decat de obicei. Dar am ajuns. Sunt acasa si trebuie sa inceapa meciul. Toronto Raptors vs. Memphis Grizzlies. Adica cei mai buni la ora actuala din Est vs cei mai buni la ora actuala din Vest. Ain't that the shit. Ajutati si de faptul ca le lipseau niste oameni adversarilor... destul de greu, dar totusi... le-am rupt muja. Si asta a salvat ziua. Bine ca nu am luat bilete la meci cum intentionasem Luni. Cine stie daca ajungeam la meci si m-as fi zgariat pe ochi.

Deci zapada si frig la greuceanu inca din Noiembrie. We the mutha fucking North! Se stie. Si respect Carter pentru munca depusa cand inca ii placea in TO.

Trăiască eroica noastră clasă muncitoare!

Pe 3 si 4 Noiembrie Guvernatorul Bancii Canadei, Stephen Poloz,scotea niste porumbei pe gurita spunand ca acei tineri ce fac bataturi pe buci stand degeaba in basement-ul parintilor ar trebui sa mearga la munca, chiar daca e si gratis. Asta a s-a suprapus perfect pe scandalul de dinainte cu cateva saptamani despre ilegalitatea si imoralitatea unpaid internship-ului. E un lucru stiut ca in unele domenii nu aveai sanse sa te angajezi daca nu prestai ca ucenic mocca. Ei se foloseau de tine ca de un sclav modern iar tu trebuia sa te descurci cu alea, cu traitul, ca poate-poate pica vreo angajare permanenta si platita, la gata. Sistemul parea promitator pana cand a ajuns abuzat de angajatori ce se foloseau de el sa salveze bani pe carca ta.

Ce vreau eu insa sa remarc sunt unele aspecte:

- Mereu ala de te sfatuieste sa muncesti mocca e un imbuibat bogat aflat in pozitii inalte de unde se poate pisa pe tine fara sa sara nici un strop pe pantofii lui scumpi

- Citeam niste comentarii la un articol-analiza despre faptul ca sistemul de unpaid internship cerne prin sita persoanele ce nu-si permit sa se sustina financiar pe perioada internship-ului si asta nu are nimic de a face cu capacitatile si talentele saracului. Dar cineva comenta ca lui ii este cam greu sa citeasca analize facute de un profesor alb si anglo-saxon despre inegalitatea din societate.

- Ma amuza asta cu basement-ul. E destul de perversa, implica un anumit grad de comfort, de privacy caci se stie ca multe basement-uri sunt amenajate ca un apartament separat. In realitate foarte multa lume locuieste la bloc iar "locuitul la parinti" e de multe ori in acelasi apartament cu ei, poate chiar impartind o camera cu fratele sau sora.

Politicienii au ridicat eufemismul la rangul de arta.

Citand dintr-un comentariu al unui canadian care n-are de munca din cauza imigrantilor... (sarcasmul se scurge din degetele mele in tastatura si de acolo pe blog).

..." the real reason for the younger generation not being able to get into the work force is because the reliance of foreign workers taking the jobs.this is because the wages that foreigners see here is much more than they see in there home country and are not likely to ask for a raise because they are happy where they are. our own government that we pay income taxes to creates a situation were our own kids (don't have any) will not have a chance to create a future for themselves."

Joburile alea de care vorbeste el sunt joburi de la Tim Hortons, adica minimum pe economie.Autorul e un canadian ce scrie "your" in loc de "you're", lucreaza "in the trades" si desi are full time job el inca locuieste cu parintii fiindca costurile vietii sunt prea ridicate.

Oare cum isi explica el ca traiesc foreign workers aia care nu au parinti la care sa stea... si totusi o fac? Am mai povestit pe blog ca am stat cu multi colegi de-ai mei de vorba despre viata si bani si ii intrebam pe unii ce gandeau ca asta de mai sus: dude, noi castigam la fel. TU ce faci cu banii tai ca si tu stai acasa la parinti si nu platesti chirie?

E dreptul fiecaruia sa isi doreasca mai mult. Eu sunt unul care spune mereu ca e anul 2014 si e aberant sa ai veceu in fundul curtii si sa ti se para normal. Dar totodata simplul fapt doar ca EXISTI nu te califica la toate beneficiile din viata moderna. Isaac Asimov remarca genial ca unii au inteles ca democratia inseamna ca "ignoranta mea este egala cu cultura si cunoasterea ta". Nici anti-intelectualismul din comunism nu promova altceva, de altfel.