Thursday, 22 May 2014

Mai stam, ce dreac sa facem aici

Epilog
Eroii intra in ultima saptamana de metri. Are balta peste? Ca nu e unu mai... tare decat Metalu. E cazul sa facem bagajul. E cazul sa grabim pasul. Paradoxul de a pleca de acasa ca sa ajungi acasa (jocul de cuvinte e bonus). Nu e nici un dubiu - Don't speak. Ce ciudat e in Canada. Aici tre' sa mergi la munca. Si niste concluzii...

Cand ajungi iti tot repeti si apoi repeti la toata lumea ca e timp destul. Hai sa mergem colo, hai si colo, hai pe la mine, hai sa iesim, hai sa facem pe dreacu ghem. E TIMP! Si nici nu minti. Chiar e timp. Apoi nu mai e. Faci ce poti. Dupa faza cu gaboru... m-am trezit usor mahmur cand m-a sunat socru-miu. N-aveam chef decat sa beau apa minerala si sa fac niste yoga. Nu mergem la un pescuit? Hopa... mi-am revenit din prima dupa reteta lui Barney Stinson: Everytime I feel sick I stop being sick and be awesome instead. True story!
Pescuit asa, de duminica la pranz, gen. Si inainte sa plec in Canada am mai pescuit acolo, la Lacul Doman. Lacul e o ciudatenie fiindca a stat ascuns o tona de ani fara sa stim de el. Iar acum fostul sat Doman a devenit bijuterie pe coroana Resitei, langa celelalte diamante: Calnic, Cuptoare si Terova. Lacul are o poveste interesanta. In locul acela exista o mina de carbune de suprafata. Dorel, a dat cu tarnacopul la fel ca Thor si a dat de apa. Atata apa incat, dupa cum am auzit eu povestea de la bro Andreij, n-au avut timp nici sa evacueze utilajele, ce acum au devenit epave submarine. Ba, Marrine!
Carasi, cu barba si fara barba,... bibani mititei... si raci. Carasu se tragea pe gauaza in acea zi si nu voia sa traga la rama sau viermus. Socru-miu a prins doi bibanei si un rac. Marfa asea. Am luat si eu un bibanel cu vreo 20 de minute inainte de plecare. Oricum, n-a fost rau. Partea proasta a fost ca nu am luat absolut nimic de rontait.
Tot romanetul de pe meleaguri era excitat sexual ca vine 1 Mai. Doar ca vremea a fost de cacat. Oricum, in ultima perioada cam plouase si am apreciat ca am avut bulan in excursia la Sarmizegetusa. Deci mare lucru nu s-a facut de sarbatoarea nationala. Sambata pe 3 Mai juca Metalu Resita cu CSM Ramnicu Valcea, in play-off-ul ligii secunde.
Nu mai fusesem la un meci in Valea Domanului de ultima oara cand venise Steaua. Looooong time ago. Acest Metalu Resita, inainte sa se marite si sa ia numele sotului se numea Damila Maciuca. Hehehehehhe. Scris gresit, bine-nteles. Lipseste o cratima. Numele corect ar fi : Da-mi la maciuca. Patronul a mutat echipa in Resita si i-a schimbat numele. Acest Metalu e CSM Metalu... si cica a nu se confunda cu Metalu Resita sau CSM Resita. Nici nu stiu de ce am explicat toate astea. Daca erai curios si voiai sa afli, acum ai aflat. La Metalu joaca si o vedeta, o super vedeta, o mega vedeta, o ciuMEGA vedeta. E vorba de Oprita... ce in cariera a jucat si la Steaua Bucharest, castigatoare a Cupei Campionilor Europeni in 1986. De cacat. Desi Metalul cica erau favoriti sau ceva nu au jucat fotbal decat in ultimile 5 minute, din care 3 au fost alea de prelungire. Dar scorul era deja 0-2. De remarcat ca galeria a cantat fara incetare toata partida. Efort apreciat de jucatori care au venit sa salute suporterii impreuna cu antrenorul. Macar atat.
Mai niste vizite si uite ca deja e Duminica. Avem avion Luni dimineata la 6:30. Din Timisoara. N-am mai facut ca datile trecute ci am plecat decuseara la Timisoara, la cumnat. La proiectorul lui am vazut in marime naturala super fail-ul Raptorilor in meciul 7 din seria de play-off contra Bruclinejilor. Oricum a fost un sezon bun.
Dimineata, la aeroport, ne-am mai intins la vorba. Eram exact langa coloana de la Check-in. Se mergea la o viteza decenta asa ca nu ne-am grabit. Cu jumate de ceas inainte ne-am asezat si noi la coada. Normal ca din momentul acela nu s-a mai mers asa de repede. Cand eram acolo unde decartam tot fierul din buzunare si din sange ne auzim numele la megafon: Coisilor, graba nu strica treaba in acest moment. Ne panicam dar degeaba... mizda aia isi face treaba ca o profesionista deci trebuie sa scot aparatul foto din geanta lui si sa imprastii totul frumos. Resuim sa trecem mai departe. Aveam la poarta 6 sau ceva. Claudia se duce la poarta 7 si impinge de ea in zadar. Langa noi... era Dumnezeul. Dumnezeul avea o vestuta rosie sa se asorteze cu burta de manelar. Tipa numele noastre, asa in greata. M-am plantat in fata lui: noi suntem. Dumnezeu ne ia la pula: unde umblam?! la ora asta se vine la aeroport?! Claudia se enerveaza si-l intreaba: Da' tu ce plm urlii la noi? Cum de-ti permiti? Dar Claudia nu realizase ca sta de vorba cu Dumnezeu... faca-se voia lui. Iar voia lui in acel moment era ca cica ne arata el. De nu stam noi aici in aeroport caci el ii anunta pe piloti sa decoleze fara noi. La injuraturile... aaaah... rugaciunile noastre, s-a lasat induplecat si apoi, usor imbujorat de emotie, ne-a urat drum bun: Du-te-n pizda ma-tii!
S-am plecat. Off we went.
In Munchen ne dam jos din avion si urcam in autobuz. Nici n-apuc sa las geanta jos ca dau cu ochii de bro Vickystein. Se ducea in vizita de lucru in Ukraina. Asa zicea el... si nu voia nicidecum sa recunoasca faptul ca mergea acolo pentru proteste. Nu a recunosct nici cand i-am aratat Exibit #1: geaca lui de pe el avea gluga cu fermoar ce se inchidea total, pana sus... iar de o parte si de alta a fermoarului avea lentile de ochelari... deci gluga se facea un fel de casca. Nuuuu, el nu merge la proteste... de aia e imbracat ca in trupele paramilitare.
Caterinca.
Canada s-a prezentat familiara si totusi ciudata. Si aici e acasa dar in vacanta aceasta am stat destul de mult in Romania incat sa fim prinsi din nou in rutina de acolo. De aceea cand a fost sa plecam parca nu mai venea asa usor, cum a fost in 2010, ultima oara cand am fost eu acasa. Abia am asteptat sa vedem ce face Fetitza. A stat fara noi mai mult de o luna, cu cat sitter ce venea o data la doua zile. Din fericire sufletelul nostru era bine si s-a bucurat enorm ca am venit. In noaptea aceea n-a lasato deloc pe Claudia sa doarma. I se urca pe perna si ii dadea gheare in cap. Feel the love, baby?
A doua zi am facut o curatenie generala, sora vitrega cu curatenia de Pasti. Apoi... la munca. Aici... nici o schimbare. Lumea remarcase ca am lipsit si destui de multi pareau sa se bucure sincer sa te vada. Asta e, ce sa-i faci daca suntem awesome?

Ciudat. Acum esti in Romania. Acum esti in Canada si intrii direct in paine, cum se zice. No rest for the wicked.

Romania...
N-a fost rau. Ne-am simtit bine. Pacat ca vremea n-a fost placuta in pondere mai mare. Iar n-am apucat sa ma vad cu toata lumea care mi-am propus. Oricat m-am babardit la gauaza n-am ajuns sa joc un basket cu bajetii. Nu ca as fi dat numa dunk-uri din intoarcere la 360 dar n-am ajuns nici macar sa arunc la cos o data.
N-am sa mai vorbesc de Romania si de saracie. Mi-as bate joc de mine. Stiu ca sunt saraci destui dar sunt si destui cu bani. Uita-te numai cate masini sunt pe strazi. Am fost la Iulius Mall si nu gaseam parcare intr-o zi de Marti. Remarca socru-miu atunci faptul ca situatia economica a romanului nu e cum se spune ci romanul de rand produce de fapt mai multi bani decat se considera oficial. Discutand despre asta cu bro Volpone aflu de la el ca cu vreo doua luni inainte isi facuse si el un calcul din ala, sa vada cat cheltuieste el cu nevasta-sa si fetita. Calcul simplu: intr-o luna jumatate nevasta lui a facut un salariu si jumatate, cam 15 milioane si au cheltuit cam 40 de milioane. Logic, nu? Ca el mai produce la negru. Deci adevarul e cu totul altul. Si cum terasele sunt pline, barurile sunt pline, pizzeriile sunt pline... inseamna ca nu e stress. Kein stress, fratie!
In Romania mi-a lipsit cu adevarat iphone-ul meu. Sa am internet atunci cand imi trebuie. Sa pot sa fac un cacat de poza cand vreau fara sa fiu nevoit sa car dupa mine aparatul foto. In final... n-am nici o poza cu tovarasii mei. Marfa asa.
Dar stirile astea sunt deja vechi de doua saptamani.
Gata. S-am incalecat p-o sa si v-am spus poveste-asa. Sarpele s-a suit pe soparla s-a cazut in sant.

Tuesday, 13 May 2014

The ducks come from the trucks (v 4.2014)

Episodul IV: O noua Speranta
In care intr-o galaxie nu chiar asa de indepartata eroii nostri trec muntii ca doar ei nu's Mahomed sa vina muntii la ei. In care eroii iau pe adidasi roua din iarba de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana apoi baga o ciorba si o ceafa de porc la Tabernus-ul de langa intrare. Rew, Rew, Return to Innocence... intoarcere in timp. Tara Hategului. Drumul catre Sarmizegetusa Regia. Popasul Dacilor. Fratioare, dacii astia construiau doar la Penthouse! Cetatea Blidarul - DOAR pe poteca. Costesti - Cetatuie si viteza de croaziera catre casa.

Nu sunt nici tracoman nici dacopat. Nu sunt nici prolatin. Imi place si sustin munca lui Napoleon Savescu, Daniel Roxin si restul ce participa la seria de documentare gen "Adevarul despre daci". Inteleg si ca se exagereaza pe anumite subiecte dar totodata se atrage atentia asupra unor elemente flagrant aberante din cartile noastre de istorie. Inca mai am ca Draft un articol in care mormaiam eu ceva despre arheologie si cum este ea perceputa gresit de catre marea majoritate a oamenilor. Dar intre timp bro Morgen Stern a terminat o facultate de istorie prin Anglia si mi-a povestit ce i s-a spus de catre profesor la prima ora de arheologie: "We're just guessing. And everybody's bias... Even I, your professor". Arheologia e pe baza de presupuneri si presupunerea cea mai logica devine... fapta. Mai ales in perioada istorica de dinaintea razboaielor dacice de unde au ramas extrem de putine izvoare istorice se speculeaza la greu, taberele folosindu-se de lipsa de izvoare concludente ca adevarate dovezi. Doar ca lipsa de izvoare lucreaza pentru amandoua taberele.

Din Canada nu parea atat de usor sa ajungi sa vizitezi Sarmizegetusa Regia. Chiar deloc. Chiar stiind ca mergem in tara, erau prea multe posibilitati sa nu avem cum sa ajungem. Si totusi am fost. Nu stiu cum sa explic motivatia noastra dar simteam ca trebuie sa mergem sa vizitam la fel cum simtim ca trebuie sa mergem o data-n viata la Giza, la Machu Pichu sau in Bora-Bora.
Am plecat in Sambata de dinainte de 1 Mai. Eu, Claudia si cumnatul. Venind dinspre Resita esti "nevoit" sa treci pe langa Sarmizegetusa Ulpia Traiana, situl arheologic fiind exact pe marginea drumului national 68. Era inca dimineata si nu era inca multa lume la vizitat. Nu stiu daca inca se mai practica dar pe vremea cand eram prin clasa a 4a se faceau excursii cu scoala. Un fel de turneu in care se bifau pe Fast Forward Ulpia Traiana, Castelul Huniazilor, muzeul din Deva si daca mai era timp... Cetatea Devei. La Ulpia Traiana credeam ca vazusem totul, inca am niste amintiri destul de vii de atunci... dar ce credeam eu ca sunt ruinele vreunui castru roman obisnuit erau de fapt ruinele unui oras mult mai intins. De fapt, atunci, cu scoala, ne-au manat ca pe oi sa vedem amfiteatrul. Apoi transhumanta rapida catre Castelul Huniazilor. Aveam sa descopar cu placere ca e mult mai mult de vazut. Intrarea e 10 lei dar daca vrei sa faci poze exista o Taxa Foto in valoare de 15 lei!!Am mai cumparat magneti suvenir si doua brosuri.
La sfarsit am tras o fuga pana la Muzeul din sat. Destul de slabut. Biletul de intrare la sit include si vizita la muzeu. Mi-a placut vitrina cu jocurile de noroc. Am ramas surprins sa vad jocul de "moara", sau cum se numeste el la fel cum am ramas surprins sa citesc o carte cu Winetou si sa aflu ca unele personaje ce erau nemti jucau "66" un joc de carti la care-s... probabil cel mai bun din lume. Interesante erau si cele 2 babaroase din poza ce am bagat-o care cica erau autentice, gasite la sit, si in plus... unul era masluit. Superb sau ce? In parcare am intalnit si un dac autentic:
Dupa ce am bagat un brunch la tabernus-ul din stanga intrarii ne-am incolonat sub Vulturul legiunii 3.14 Ford Mondeo si am penetrat Portile de Fier ale Transilvaniei. De la Hateg se vad mistoc de tot muntii aia, care sper sa nu gresesc, reprezentau Parcul National Gradistea Muncelului - Cioclovina.
La iesirea din Costesti am gasit pensiunea Popasul Dacilor care arata misto. Planul era sa vizitam in cursul zilei curente Samizegetusa Regia, sa stam peste noapte la pensiune iar a doua zi, cu forte proaspete, sa mergem la Blidaru si la Cetatuie. Ni se spune ca pentru rezervare tre' sa trecem ulita si sa vorbim cu cineva de la Bar. Barul era exact vizavi de pensiune si m-am uitat cu atentie la cei doi sateni alcoolisti ce incepusera devreme fiindca, nu-i asa... e grea viata la tara. Mi-am instiintat repede companionii ca nu pare smecherie sa te destinzi la pensiune vizavi de bodega locala intr-o zi de Sambata. Norocul face ca doamna care se ocupa de cazare sa ne intrebe daca vrem la acest Popas al Dacilor sau la cel "de sus". Am ales cel "de sus" fiindca, nu-i asa, suntem mai aproape de zei. Celalalt popas al dacilor era o pensiune mai simpla decat sora ei de mai la vale si se afla la iesirea din satul Gradistea de Sus. Undeva pe dreapta ne-am holbat uimiti la un... castel. Era proprietate privata dar era ceva iesit din comun. Numai scarile alea ar costa o gramada de bani. Din pacate am uitat sa o intrebam pe doamna de la pensiune care e povestea acelui castel. A doua zi, inainte sa urcam pe poteca pana la Blidaru am intrebat un localnic dar cunostiintele lui erau vagi si stia doar ca ar fi casa unui doctor roman din America.
Ne-am luat in primire camera apoi am plecat sa ne atingem scopul vizitei. De la pensiune sunt circa 5 kilometri pana la Regia. Drumul "principal" coteste dreapta iar turistul urmeaza o vaioaga catre stanga. Drumul e pietruit si s-a mers incet dar ok.
La portile cetatii e amenajata o parcare. Sunt vreo doua casute de lemn pentru Casa de bilete si pentru jandarmi. Da, situl arheologic e acum un administrarea consiliului local si exista paza permanenta. Sunt oameni de paza ce-ti atrag atentia sa nu te urci pe ruine. Civilizat. Liniste. Intrarea 5 lei. Taxa foto doar pentru filmarile comerciale.
Liniste, asta e primul lucru ce-l remarci cand ajungi. Doar o mana de turisti la ora aceea... cred ca era aproape 4 PM. Aveau sa mai vina insa. Al doilea lucru ce-l remarci este ca... asta e tot. Cam ce vezi in poze... cam asta e toata duda. Vizual vorbind. Tre' sa fi cocalar hardcore sa nu intelegi importanta locului pentru istoria romaneasca. Romanii invingatori au nivelat terenul... nu au ramas decat fundatiile cladirilor de alta data. Toate desenele cladirilor sunt de fapt propuneri de reconstituire. Nimeni nu stie cum aratau cladirile. In plus e binecunoscut faptul ca abia sub 10% a fost descoperit si ca arheologii au de muncit enorm pana sa valorifice toata bogatia arheologica din zona. Pot sa spun ca am chill-uit. A fost placut si interesant. Programul de vizitare se incheia la 6 pm asa ca pe la fara 5 ne-am indreptat catre iesire.
Inainte sa plecam am observat-o pe doamna din imaginea de mai jos cum se conecta la fiecare ruina in parte. Se prindea cu palmele de piatra intr-o maniera pregatitoare, palpand si tatonand ca si halterofilii inainte de efortul suprem.

La pensiune era plin de flamanzi... nu doar din cei care erau si cazati iar doamna nu mai prididea cu scuzele, caci era singura si nu mai facea fata. Cumnatu venise pregatit cu o plasa plina de Tuborg asa ca am lucrat din greu pentru chakre. Tare placut la pensiune acolo. Noaptea, cald in camera, caldura mergea in blana. Doamna ne-a spus sa mai inchidem din robinet daca ne e prea cald. Ma trezesc la un moment dat si ma duc sa ma pis. Inainte sa ma bag in pat remarc faptul ca cumnata-miu n-a mai putut de cald si a crapat geamul iar acum e cam racoare. Semi-adormit ma uit prin perdea si ma intreb secunde bune ce sa fac. Il las deschis si adorm. Dimineata, la micul dejun, il intreb pe cumnat: ti-a fost cald, ai deschis geamul? El, cica: TU l-ai deschis! Cum dreac sa-l deschid eu? Tu l-ai deschis. Nu, tu l-ai deschis... te-am vazut eu. Bai frate... cat am baut eu de fapt? Nici nu-mi dadeam seama daca ma troll-a sau vorbea pe bune. Apoi mi-am dat seama. Geamul fusese deschis tot timpul iar el ma vazuse umbland pe la perdea si a tras o concluzie.
Dupa micul dejun am plecat cu forte proaspete catre cetatea Blidaru. Doar cumnata-miu stia ca vom trebui sa mergem pe jos. Lasam masina pe marginea drumului si avem o intalnire de gradul 3 cu un UFO. Noroc ca am apucat sa-i facem si poza.

Cetatea Blidaru. Acces DOAR pe poteca. 2 km. 50 de minute. Uaaaaaaaaaa. Fratioare... nu vorbim de o plimbare de seara prin Centrul Vechi ci urcus prin padure. Trekking. Claudia s-a prins dupa prima suta de metri ca e cam nasol si ne-a anuntat ca ea nu mai vine. Am reusit sa o pacalim sa continue. A ajuns sa ne strige ca am mintit-o si, dupa ce am trecut de the point of no return a inceput sa ne injure. Mai erau si persoane ce se intorceau. Intrebam cat mai e pana la cetate dar aprecierile lor pareau eronate caci sambagpula daca mai ajungeam acolo. Pana la urma Claudia a renuntat. S-a pus jos si a spus ca nu mai merge niciunde. Frate-su a luat-o inainte si s-a intalnit cu un alt cuplu ce cobora. Acelasi cuplu ne-au servit o poveste menita sa ne imbarbateze. Mai 5-10 minute. Mai e de urcat coama aceasta apoi e drum lin pana la cetate. Astia au fost singurii ce au explicat corect. Am ajuns in vreo ora si 20 de minute. Cetatea Blidaru nu a fost decat o fortareata. Cu caracter strict militar. Nici din ea nu a ramas mare lucru. Asta-i nasol la ruinele dacice. Pe langa ca nici nu-s atat de numeroase nici n-au ramas multe lucruri intregi. Doar ziduri seci. Prin padure gasisem si inscriptii pe scoarta copacilor. Legionarii romani ce urcasera si ei "doar pe poteca" sa asedieze cetatea isi crestasera numele pe scoarta copacilor.
Numa' glume din astea de cacat circulau. Totul era legat de daci si de romani. Frazele incepeau cu "Noi, dacii"... etc. La vale a fost mai usor dar tot ne-a luat cam 35 de minute. Deja ni se taiase elanul dar stiam ca pana la Cetatea Costesti poti merge cu masina. Poti pe dreacu. Am reusit sa urcam pana unde se termina casele, unde e si un chiosc cu suveniruri religioase. De acolo... iar pe jos. La deal. Apoi ajungi la o bariera unde drumul de tara se si termina. De la bariera... urci iarasi... doar ca e si mai pieptis ca pana acum. Claudia se enerveaza ca iar am mintit-o si se tranteste in iarba. Eu si cu cumnata-miu mergem repede sa facem niste poze. Inainte sa ne indepartam mai aruncam vorbe incurajatoare catre Claudia care decide ca merita sa urce si ultima suta de metri. Cetatea de la Costesti a fost, se pare, prima capitala a regatului dac, in timpul lui Burebista. Ce view incredibil e din turnul acela. Incredibile toate cetatile astea din zona... toate sus la ultimul etaj. Incredibil! Si din nou, acelasi regret... prea putin ramas in urma. Nici macar numele dacic al cetatilor de la Blidaru sau Costesti nu e stiut.

Si asta a fost. Drum intins spre casa. N-a fost rau deloc. Reusisem sa mergem si am prins vreme superba si ne-am simtit excelent.

Stai ca avem planuri mari si de 1 Mai. Dar degeaba... va ploua la greuceanu. Las' ca-i bun pentru recolte... Oh, da!
(va urma)




Sunday, 11 May 2014

De colo-colo (v3.2014)

Scrisoarea a IIIa
In care eroii ajung la alt nivel. La multi ani, sor'mea!. Circula zvonul ca Hristos a inviat. Expansiunea catre Severin unde odata banul facea legea. Pe reveneala se face popas la umbra statuii lui Hercule si un drum inutil la Timisoara. The flop, the turn, the river. Sa curga berea si amintirile de pe front. Unde poetul lasa lenea la o parte si adauga si niste poze. Bratul lung al legii ma mai mangaie inca o data pe prohab.

Unii resiteni merg pe munte, pe Semenic, la fel cum altii merg prin parc. Noi nu prea am mers pe munte si de aceea, fiindca e totusi atat de aproape am spus ca merita sa mergem. Pe 18 Aprilie era ziua sora-mii si parea ocazia perfecta sa dam o fuga pana acolo. Nu era neaparat frig in oras dar ploua. Ne-am imbarcat in Fordul cumnatului s-am plecat. Prima oprire am facut-o la Valiug unde am coborat pana pe pontonul de la Bambbo Outdoor. Ploua marunt si des dar tot am stat sa facem niste poze.
In final n-am mai urcat pana la Trei Ape ci am facut cale intoarsa si apoi am luat-o pe drumul catre varf, catre succes, catre faima... ah, nu... ci catre Muntele Semenic. Pe drum am facut o oprire sa facem niste poze la vaile acoperite de ceata ce incepea sa se risipeasca.
Nici pe Semenic nu am stat foarte mult. Era mult mai frig si batea un vant din ala imputit. Mai erau portiuni cu zapada si companionii mei chiar s-au supus unor tiruri de artilerie cu bulgari.
La coborare ne-am oprit la Gasthof Tirol, o pensiune misto cu infuzii germanice. Fetele si baietii ce lucreaza acolo sunt imbracati ca tirolezii. Am bagat o ciorba de fasole cu ciolan si o ceafa de porc cu cartofi prajiti. La gata nu las, se pare, destul ciubuc. Nevasta-mea incepe sa-mi strige ca ieri, la Pizza 2Go (un nume imbecil ales din lipsa bunei intelegeri al termenului "2Go") nu am lasat-o sa injumatateasca ciubucul lasat unei chelnerite ce mai bine se lasa de meserie. In zilele ce au urmat Claudia a povestit la toti cum eu am lasat prea putin bacsis la oamenii aia faini de la Gasthof Tirol dar in schimb am premiat-o pe aia, vai de capul ei. Ba, baieti... daca v-ati ofticat ca nu v-am lasat destul bacsis... treceti peste si, oricum, n-am facut-o intentionat.

Apoi a venit Pastele cu toate aspectele ce tin de cultura zombie. Am vizitat familia si ne-am intalnit cu nasii. E Romania, deci mancarea e mancare, bautura e bautura. Ca veni vorba. M-a ingrasat mama. Cat am stat in Romania am pus cateva kile consistente. M-am dezobisnuit sa mananc des felul I si felul II. A doua zi de Paste s-a mers in vizita la Severin, la unchiul Claudiei. In drum ne-am oprit la Cascada Bigar considerata de site-ul The World Geography drept cea mai mizda cascada din Univers, inainte de Big Bang. Pitorescul e la tot pasul si Cheile Minisului sunt destul de interesante.
Cascada e interesanta dar nu e incredibila. Sa poti sa faci o poza decenta esti nevoit sa cobori pe malul apei dar eu n-aveam chef de acrobatii. Foarte multa lume a profitat de ziua aceea frumoasa sa incalece Paralela 45 si sa se holbeze la cascada.
Noi ne-am continuat drumul si fara sa mai facem opriri am ajuns la Severin. Dupa ce ne-am cazat la rude am iesit la plimbare prin oras. Prin Centru, prin port apoi am baut o cafea si un suc la terasa de fitze Barcelona, sau ceva de genul. In subconstient stiam ca am sa ajung acolo si venisem echipat cu tricoul meu blau-grana. De incheiere am mai bagat niste kilometri pe jos pana la si pe bulevardul ala facut doar pentru pietoni acum... nu stiu exact cum se numeste locatia. Oricum, interesant. Imi place Severinul. Amuzant e sa auzi localnicii numindu-l "oras-mort". Pai daca Severinul e oras mort inseamna ca Resita e oale si ulcele.
Planul era ca a doua zi sa plecam dis de dimineata sa facem o scurta oprire in Baile Herculane si apoi sa ne continuam drumul spre Timisoara, unde sa ne plimbam prin magazine. Eh, n-a prea iesit. Am plecat mai tarziu ceea ce nu a fost chiar rau caci timpul a fost "irosit" pe mic dejun si leneveala la ultimile taclale cu neamurile. In Herculane ne-am oprit in Piata Hercules unde ne-am tras in poza din nou cu Statuia lui Hercule si apoi am facut plinul bidoanelor aduse de acasa special cu apa de la fantana publica din Herculane.
Am o fascinatie deosebita pentru Baile Herculane si pentru Drobeta Turnu Severin. Totul vine, bine-nteles, din copilarie. Cand mergeam la tara, la sat... una din placerile calatoriei cu trenul era sa vad Dunarea dar si scurta oprire in vechea gara din Herculane era la fel de plina de importanta. Mai ajuta ca tata imi spunea ca acolo a trait Hercule... pe vremea romanilor. LOL.
Drmul spre Timisoara a parut extrem de lung si am ajuns pe la 5 PM acolo. Indiferent ce planuri aveam nu am reusit decat sa ne intalnim cu cumnatu in Iulius Mall si sa mancam toti la gramada, la food court. Indiferent cat ne-am cacalit de la fiecare tejghea in parte, tot de la Bucataria romaneasca am luat. Nici astia nu cred in aer conditionat.
Pe la 7 seara cred ca eram deja in drum spre casa. In urmatoarele zile am reusit sa mai merg o data la poker cu baietii. De data asta a mers mai bine. Cand mai aveam cam 500 de chipsuri am castigat un All in si m-am ridicat. Apoi am prins un meci in care m-am dus din nou All in avand cred peste 2000 de chipsuri. Am castigat din nou. Ultimul meu meci l-am pierdut contra lui bro Nasz. Eu aveam 10- As iar el 10-Dama. Jos doi zecari. La river ii intra lu prost o Dama si face full. Hahhahaha!
Cum recomandase doamna cu chakrele am continuat sa beau bere constant. Intr-o noapte ploioasa m-am intins la bere in fata la Ada impreuna cu bro Morgen Stern. Am depanat amintiri si povesti de razboi de pe terenul de basket pana la 5 dimineata. In alta noapte am baut la bro Buzone si pe la un 4 si ceva am luat-o si eu repejor spre casa. Pas intins si muzica tare in casti. Cand ajung pe la muzeu ma trage cineva violent de brat. Domnu! Domnu! Era un gabor. I-am si zis sincer: Sambagpula ce m-ai speriat! El ca cica a strigat dupa mine dar cum nu ma opream a fugit dupa mine si abia cand m-a prins a vazut ca aveam Beats by Dre coenctate la timpan. Il stiam pe gabor de undeva din trecut dar oricum nu-mi pasa. Si el si-a amintit de mine si m-a si intrebat: tu n-ai fost la Liceul 3? Nu fusesem si el a decis ca m-a confundat. Dar nu ma confundase. Am jucat atata basket la Liceul 3, atat afara cat si in sala incat omu o fi crezut ca fac scoala acolo. De la basket il stiam si eu. Faza tare e ca cineva din lista mea de Facebook i-a dat like la o poza... ceva cu copii... nu stiu, nu ma bag. V-am spus, e plin de sifoane si gabori. I-am dat buletinul expirat sa-mi scrie datele in timp ce asteptam cu permisul de conducere ontariot in mana... dar gaboru vigilent n-a observat ca am depasit termenul de garantie.
Hai acasa sa dormim ca in curand punem cap compas pe Tara Hategului.
(va urma)