Sunday, 26 January 2014

Pilde de pilde

Iar e de sezon subiectul cu copiii. E ars cu fier rosu pe creier. Esti pirogravat inca de mic, laolalta cu restul datinilor si obiceiurilor batute-n cuie. Inca un subiect pe care lumea nu vrea sa-l adapteze la epoca in care ei traiesc de fapt. E fucking 2014... nu mai e epoca Patriarhilor biblici si nici macar Decretul 770 din anul de gratie 1966. Inainte sa venim in Canada erau luati ca posibilitate si niste eventuali copii. Dar socoteala din pantaloni... nu, stai... socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ. Asta e o vorba din batrani ce chiar are sens. Nu am de gand sa filosofez pe tema ci sa dau niste exemple concrete cu iz de pilde.
In momentul asta am 3 colegi. Rick Ross... canadian sarac din tata-n fiu. Darius Za Greit - fost profesor universitar in Teheran, de 4 ani in Canada. Gospodin Lenin - ruski de 21 de ani... in Canada de la varsta de 12 ani.
Rick Ross e canadian. Nu stiu daca realizeaza dar n-a avut nici o sansa sa reuseasca in viata. A fost sarac toata viata si au trebuit sa se mute des. Cand i-am spus ca ma uit din nou la Married with children mi-a zis ca obisnuia sa se uite la acel sitcom impreuna cu taica-su si ca show-ul era parca despre familia lui... cu diferenta ca el nu era ca Bud, el nu mai era virgin. A avut o sansa caci in liceu cand se apucase de furat si a fost prins, parintii lui l-au trimis la niste rude in afara Toronto-ului pana la 18 ani. Asta l-a salvat de anturaj. I-am cunoscut o parte din familie... majoritatea parnaiasi, fosti parnaiasi sau in drum spre. E inteligent si autodidact dar viata grea parca nu i-a dat voie sa ridice capul mai mult decat atat. E doar unul cu inteligenta peste medie dar fara cultura. Prietena a ramas gravida de tanara, s-a casatorit cu ea, a mai facut un copil si acum e tata exemplar... si se zbate sa faca bine. Cu sanse putine. Oare ce sanse au sa aibe fetitele lui? Oare au sa ajunga la facultate?
Darius Za Greit se insurase in Iran si avea deja un copil. Au bagat dosarul de emigrare pentru Canada sa poata sa ofere fetei lor o viata decenta, o viata normala departe de aberatiile sociale din Iran. Era profesor universitar in capitala iraniana, bagase ore suplimentare de nebun si reusise sa-si cumpere apartament cu banul jos... lucru necesar sa devina "bun de sot". Avea status social de care acum ii este dor si care inseamna extrem de mult pentru el, aveam sa descopar dupa aproape 3 ani lucrati cot la cot cu el, cand mi s-a destainuit ca prietenii lui de aici din Canada nu stiu ca el e securist. E adevarat ca in paralel e si traducator si are si niste ore la un liceu. Tre sa bage din greu fiindca in primul an in Canada au mai facut un copil si nevasta-sa sta acasa, nu munceste. Acum cateva luni imi povestea ca ia serios in considerare sa se intoarca acasa. Era un aspect ce nu-i dadea pace. Mi-a spus ca de fiecare data cand merge in vizita pe la prieteni il ingrozeste sa vada cum copii acestora s-au canadienizat devenind niste razgaiati nerecunoscatori. Totodata, ca securist, a vazut multi locatari iranieni de toate varstele... si se pare ca nu i-a placut cum au evoluat in societatea canadiana. Uite cum te sucesti dupa ce ai lasat o viata in urma pentru noua viata in Canada si apoi descoperi ca rozul ala era doar in brosura de emigrare iar la fata locului cam inghiti cu noduri. Bine, mai sunt niste chestii Cpt. Obvious la care nu s-a gandit: fetele umbla cu fusta lata cat cureaua, sunt poponari pe strada, totul e vulgar si plin de sexualitate... nu e un mediu propice pentru cresterea unor fetite... afla prea devreme despre chestii ce ar trebuie sa fie cunoscute mai tarziu in viata. Asa e, no doubt. Dar, din nou, suntem in 2014 si asta e societatea vestica in care traim.
Gospodin Lenin a fost adus de parinti in Canada la varsta de 12 ani. Lenin e un exemplu extrem de strident de canadienizare din aia proasta. Cand l-am cunoscut isi invinuia parintii pentru tot. Ca s-au ratat, ca n-au avut ambitie, ca n-au bani si prin coroborarea acestor lucruri propria lui ratare. Ca nu-s parinti buni cu surioara lui in varsta de vreo 7 ani. Parintii lui plecasera din Sankt Petersburg in Israel si fiindca nici acolo nu era Pamantul Fagaduintei s-au mutat in Toronto... unul din motive fiind ca feciorul lor sa nu fie cooptat in armata. Rezultatul? Cand a ajuns la liceu feciorul s-a inhaitat cu baietii cool. Au urmat probleme cu popolitia si a rezultat un rus incult, arogant, canadienizat, ce n-a terminat liceul si care viseaza doar bani facuti usor, tunuri, masini scumpe si care are niste vise irealizabile. I se pare cool sa fie soldat si a luat in considerare sa se inroleze in armata canadiana. Dar el isi ia in serios sansele sa devina politist, RCMP, agent al serviciului de informatii canadian, sa lucreze pentru NSA in State, etc. Nici o varianta aplicabila REAL persoanei lui. Dar asa e el, "da, NSA... tre' sa locuiesti Statele Unite vreo 5 ani si sa fii cetatean dar daca vreau, ma duc, am un buddy ce locuieste in LA ...."
Am cunoscut si romani din aia ce acum au 40 de ani si care au venit aici de copii si care n-au reusit sa faca nimic. Astia au cate o poveste din aia in care nu e vina lor. Asa il vad si pe Lenin la varsta de 40 de ani. Imi vine sa fac cu nervii cand aud cliseele alea cu romanii destepti, capabili, ce muncesc din greu. Imigrantii romani sunt la fel ca cei rusi sau cei iranieni sau cei nigerieni. Unii sunt destepti, altii nu; unii sunt capabili, altii nu; unii merg la scoala, altii nu reusesc sa faca fata sau nu merg deloc; copiii lor ajung ratati sau ajung doctori. Nu conteaza de unde esti.
Nu vreau sa trag concluzii ci le las in coada de peste. Parerea unanima a unui parinte este oricum ca "nu mi se va intampla mie sau copilului meu".
Voiam doar sa mentionez niste povesti de viata din Canada.

Thursday, 23 January 2014

Royal Ontario Museum

Royal Ontario Museum
Prima oara cand am mers prin Downtown vazusem niste stegulete agatate de stalpii de iluminat. Erau in culorile tricolorului inca extrem de proaspat in minte: rosu-galben-albastru. Basca, mai scria si ROM pe el. Primul gand mi-a fost ca e vreun eveniment cultural romanesc de mare anvergura. Ce vrei, eram inca necopt in Canada si inca aveam iluzii despre comunitatea romanesca nestiind ca varfurile culturii romanesti p-aici sunt de alde Stela si Arsinel, Hrusca si Barbecue-ul Romanesc sau Campul Romanesc, cum se numeste. Am aflat cu surprindere ca ROM e de fapt Royal Ontario Museum. Am tot zis ca mergem si n-am mai mers. Cum scrisesem acum cateva articole in urma ne-am luat Pass-urile alea oferite proaspetilor cetateni asa ca Vineri pe 10 Ianuarie am infruntat ploaia si am mers sa ne culturalizam. E imensa magaoaia si asteapta-te sa mergi mult. Ne-a placut mult la Dinozauri si la Roci si Minerale unde chiar am avut ce vedea.
La sectiunea de bolovani iarasi am stat mai mult.
Partea de istorie... mmmmm... n-am inteles niciodata fascinatia unora pentru vazele de flori din dinastia Jackie Chan. Si primul etaj e plin de arta chinezeasca, japoneza si koreeana.
De remarcat cat de scunzi erau oamenii acum sute de ani si mai ales asiaticii. Nici europenii nu erau mai breji am vazut niste paturi din alea de pe la 1400 zici ca erau de copii.
Absolut inutila mi s-a parut sectiunea cu animale impaiate desi copiii pareau incantati. Au si un tunel facut pestera cu lilieci impaiati si sunete de falfait de aripi. Dar am fost si speolog amator la viata mea deci McKayla was not impressed.
Exponatele romane si grecesti mi-au placut si tre' sa recunosc ca mi-ar place sa am o statuie din aia de marmura cu paula mica asezata pe mileul de pe Flat Screen TV. Ar da un pic de clasa asezat in fata peretelui pe care atarna Rapirea din Serai. Fascinanta e lipsa de fascinatie ce o simti fata de sutele de artefacte marunte expuse in vitrine... chestii ce par banale si lipsite de grandoare desi unele sunt vechi de 2000 de ani sau chiar mai bine si tocmai asta e valoarea lor: sunt vechi si rare. I get it! I get it!
Ultima parte era Wild Life Photography of the Year sau ceva de genul. dar trebuia sa platim $5 in plus si n-am mai intrat. Nu era vorba de cei $10 ci de faptul ca ne dureau picioarele asa ca am plecat.
Am inceput sa colectam magneti de frigider ca suveniruri de prin locurile pe unde am fost. Abia am gasit ceva care sa aibe si logo-ul muzeului. De fapt am gasit doar un singur magnet cu logo-ul ROM. Si asta era cu expozitia ce tocmai se incheiase, cu Mesopotamia, dupa ce sapasem in niste cosulete pline de magneti "expirati".

PS. Titlul articolului fusese Royal Ontario Museum... and more unde vizita la muzeu sa fie introducerea pentru "and more" unde aberam pe teme de arheologie dar m-am lungit si am lasat asta cu arheologia ca draft pentru altadata. Oricum aberam in stil propriu dandu-ma cunoscator si in acel domeniu. In ultimile saptamani m-am uitat la o megatona de documentare, pe diferite teme, dar luand-o metodic. Ma uitam la un documentar pe un subiect apoi incepeam sa caut si alte surse pro si contra sa vad argumente si contra argumente. Fratioare, innebunesti cu capul. Fiindca sunt si masochist eu citesc si comentariile. Sa vezi acolo prostie si ticalosie. Saptamana asta am dedicat-o evenimentelor de la 11 Septembrie. Aia e munca titanica. Atata cacat e pe net despre eveniment incat daca vrei sa iti faci o imagine cat de cat precisa trebuie sa te uiti la tot si sa citesti tot sa vezi ce e maculatura si ce nu. Incedibil de multa dezinformare in toate directiile, dezinformare facuta voit sau de catre, preferatii mei, aia ce o fac din convingere si cred ca ce fac ei e INformare. Ajungi sa pierzi ore vizualizand ceva pana sa iti dai seama ca nu e nimic de valoare acolo dar asta e singura modalitate de cerne informatia. Cred ca am niscaiva aspiratii de om in etate nascut la sud de Marele Zid.

Tuesday, 21 January 2014

Draga, te asigur ca totul e bine...

Imi amintesc in 2009 cand ne-am cumparat masina si a trebuit sa luam asigurare. Un sistem destul de ambiguu unde conta ce varsta ai, de cand ai permisul de conducere, pe ce strada locuiesti, daca folosesti masina des, o folosesti sa mergi la munca, etc. Invariabil se ajunge la o suma uriasa ce provoca stupoare "acasa", in Romania unde rata pe o luna in Ontario facea cat asigurarea pe tot anul in Romania. Dar te linistesti repede, toata lumea iti va spune ca asta e si nu ai ce face. Ca e mafie. Pe atunci Claudia avea sub 25 de ani, era femeie si avea doar G2 ca permis de conducere. Deci numai no-nos din punctul lor de vedere. Prezentai un risc major pentru ei ca un terorist cu bomba pe el. Prin filiera romaneasca ne-a fost recomandata o doamna de la State Farm ce ne-a rezolvat pentru un $350/luna. Si am zis si merci. Era in regula, visam cu ochii deschisi ce ni se spunea... daca nu ai nici un accident, peste un an se renegociaza si iti mai scade. Iei G full... scade. Faci 25 de ani... scade. Uite ca trece anul si ne vin hartiile de prelungire a contractului. Nu avusesem nici un accident in anul ce trecuse deci am primit o reducere de la $350 la $500. Nu, nu! Am scris corect... dar cu sarcasm. Ni s-a spus ca s-au schimbat niste chestii in legislatie si au crescut preturile. Nu i-am crezut deloc, dar uite ca citind un articol zilele astea - uite linkul - aflu ca intr-adevar se schimbase legislatia si asiguratorii profitasera sa mareasca preturile. $500 nu era acceptabil sub nici o forma deci am inceput sa cautam. Tot pe acolo se invarteau preturile. Pana cand am primit un pont cu o firma mai mica dar si cu pret decent. Am zis bogdaproste la un $250/luna. A fost mereu o intrebare: oare vor veni la centrare in zi de meci? A fost un meci de pomina (uite aici). Firma de asigurari a sarit cu banu intr-un mod nesperat. Asta e un exemplu cand iti iese bine cu asigurarea. Fiindca dascalita ne-a pensionat Hyundai-ul a trebuit sa ne cumparam alta masina. Doar ca un an mai tarziu iar ajungem sa diluim cu asigurarea (uite aici). Nici de data asta firma de asigurare nu s-a dat pe gheata ci a fost exemplara. Doar ca aici a fost un pic diferit fiindca ei fac plata pe baza unor estimari. Daca din terenul lor meciul pare simplu... din tribuna de unde stai tu trebuie sa fii atent si la jucatori si la arbitru. Nu aveam de unde sa stim atunci ce important e ca estimarea pagubelor se face de catre mecanicii de la toyota, sau cine se ocupa de asta acolo. Exista o sansa ca totul sa fi fost doar o coincidenta nefericita... dar bata-l sa-l bata norocul de cinism... nu mai cred in coincidente. Estimarea a fost de vreo $50 peste $3000. Nu insemna nimic asta pentru noi atunci, noi fiind mai preocupati de faptul ca ciadezul era pe fals si nu avea asigurare si a trebuit sa platim deductible de $300, frustrarea venind natural... mai ales ca nu fusese vina noastra. Eram fericiti ca macar repara aia masina si asta e. Ghinion. Doar ca inca un an mai tarziu mergem sa prospectam piata sa vedem cum ar fi sa dam masina la schimb pentru un upgrade. Ei, cum te simti sa afli ca they are so sorry, dar le pare rau... dar noi am avut un accident cu acea masina si, desi a fost accident minor... paguba a fost de peste $3,000 unde $3,000 e acea linie subtire si rosie ce separa "minor accident" care se trece cu vederea de "Ooh, but you had an accident!". Oooooooh.... cum se leaga toate acum. Pai ii inveti pe astia cum sa-si conduca business-ul? Sunt ei atat de prosti incat sa nu stie ca odata ce ti-ai busit masina nu vei fi tentat sa o dai inapoi la schimb, adica tot la ei? Si ei nu stiu ca o masina cu accident are valoare mai scazuta? Si daca le-o aduci inapoi... cine pica de fraieri? Ei! Pai ei au business sa pice de fraieri s-au sa faca bani? Si totul e atat de simplu. Paguba va fi peste 3000 de parai si apoi tu cand vrei sa le dai masina inapoi... valoarea ei va scadea cu cel putin 3000 si uite ca si-au scos banii. Dar teapa e a ta. Pe asigurare iti apare ca ai avut accident, indiferent daca a fost sau nu vina ta. Si sa stii ca iti apare, ca noi cautam asigurare si ne intrebau daca am avut accident, iar noi raspundeam cu buna credinta ca nu. Dar ei vedeau in sistem la ei. Nu stiu daca influenta cu ceva dar putea fi vazut si ca ii minti. Mai adaugi $300 de dolari la deprecierea masinii si uite ca ti-ai luat-o binisor.
Cum se poate citi si in editorialul din Toronto Sun in 2014 se incearca o noua reforma. Plangerile nu sunt doar despre pretul mare ci despre incapabilitatea sistemului de a fi corect cu cei care au suferit accidente si au fost raniti pe bune si sa diferentieze mai bine cazurile celor care apeleaza la asigurare pentru minor injuries. E un scandal imens privind felul in care firmele de asigurari investigheaza claim-urile fiind descoperite numeroase cazuri unde estimatorii modifica in favoarea firmei de asigurari rapoartele medicilor, medici angajati tot de ei. Si pana la urma aceste claim-uri medicale se pare ca aduc cresterile asigurarilor in Ontario. Dar aici cunosc mai putine detalii deci am sa ma abtin sa trag concluzii. Asta nu inseamna ca nu am auzit de filierele indiene, pakistaneze sau iraniene de tepuire a firmelor de asigurare sau n-am cunoscut persoane ce "lucrau" la "fondul lor de pensie" in urma unor accidente auto.

Sunday, 19 January 2014

Dupa furtuna de gheata se numara bobocii

A venit scadenta. A trecut furtunetele, priza e din nou la curent si acum e un nou curent ca Ford sa aibe priza la public. Acelasi Rob Ford ce priza acum un an nejte droguri de mare risc, stupefiante... lasandu-l stupefiat de propria-si prostie. Dar prostu nu e el ci... tot noi. Poate mi se pare mie, fiindca ma dau intelectual uitandu-ma doar la pozele din Toronto Sun... dar astia, vorba lu' Vacanta Mare " prea ii stie el pe toti, n-o fi cu ei?".
Totul e dupa reteta, fireste. But what's cooking? E porc afumat in plaman cu cristale de cocaina penala. Primul ingredient? Minimalizarea nasoalelor. Las asta deoparte deocamdata si trec la ingredientul numarul 2. Ala plin de sclipici ce sa-ti ia ochii de la portofelul ce-ti va fi subtilizat, respectiv INAMICUL. Inamicul e Ponta... ah, nu... E Antenele, Dan Voiculescu. Nu, inamicul este Doamna Wynne, liderul Partidului Liberal si Premierul in functie al Ontario. Femeia asta a incercat sa-l indeparteze pe Ford de la primarie prin toate mijloacele si e dusman declarat.
Porcul, dupa ce a fost facut albie de porci acum trebuie albit. Hai cu Arielul. Si poa' sa curete s-aici? Cu tupeu merge orice. Saptamana trecuta citeam un editorial in care ni se spunea ca asa cum e el, porcul, cot la cot cu negri in ghetto fumand droguri de mare risc, stupefiante... Rob Ford a fost ales democratic de o tona de fraieri... pe cand Wynne a fost numita politic si atunci de unde are ea tupeu sa nu stea de vorba cu primarul cand asta vrea sa ceara bani de la guvernul provincial pentru costul reparatiilor de dupa furtuna? Superb suna... doar ca. Stii cum e... doar ca! Doar ca aia aproape 500 000 de fraieri au votat un porc ce mintea ca isi va scoate si doua coaste sa si-o suga singur pentru binele poporului torontonian... si nu au votat un primar ce mergea sa-si ia doza in ghetto. E o diferenta. Si chiar e. De drept si de fapt... omu porc trebuia sa isi ia bye bye, elegant, si sa candidozeze din nou la urmatoarele alegeri daca voia. Dar el stia ca e sinucidere. Mai bine manelist... cu tupeu... cu tupeu... cu tupeu... Si cand ai si aparat de propaganda merge si mai bine, se stie ca memoria colectiva are Alzheimer in faza terminala. Poate aberez eu si exagerez dar ia uite ziarul Toronto Sun de Duminica, 19 Ianuarie.
Pagina 6 e dedicata unui articol basit de Sue-Ann Levy numit Ice Storm cold shoulder si in care e vorba despre o vecina acra a premierului ce o acuza ca nu a luat-o la ea in casa pe timpul furtunii desi Wynne spunea la televiziuni ca populatia sa-si ajute aproapele in acele vremurui de restriste. ATAT! Nu am avut noi toti cate o vecina acra ce investiga ea si stia ea tot si spunea la cine voia sa auda despre tine si faradelegile tale? Ultima treime de articol e despre faptul ca premierul nu a facut de fapt nimic aiurea ci si-a vazut de vrajeala politica... sa mearga sa stranga maini, sa dea interviuri blah blah. Adica si-a facut treaba in zilele alea. WTF? Zgarmare in cacat. Sa mai puta un pic in directia care trebuie.Ah, uite ca vad pe site ca jurnalista nu mai are incredere in Ford. Am citit articolul... hmm... a avut incredere in el si a fost dezamagita. Esti o proasta!
Pagina 26 e dedicata lui Ford... ai crede dupa poza aia imensa cu el... cand de fapt li se da cacat lu aia impotriva lui. Lorrie Goldstein e autorul articolului. Cunosc cel putin 3 femei numite Lorrie pe numele mic. El e barbat. Asta nu incearca lovituri cu manta incercand sa bage bila 8. Asta o arde direct. A inventat un sindrom pentru noi astia anti-Ford: Rob Ford Derangement Syndrome. Asta ne explica de ce trebuie sa trecem peste incidentul cu drogurile dand exemple cu alti primari si politicieni din Canada sau USA, ce au facut nasoale si mai mari. Asta e bullshit universal in politica, nu conteaza daca esti in Botswana sau in Canada: pai ce, ala e mai bun? Cand evidenta e... lasa matale pe ALA... acum vorbim de tine. TU nu ai fost bun, deci pa. Pa-pa-pa-pa! Las' sa vina altul si stai tu relaxat, nu-i vom pune-n loc pe aia de ne spui tu acum ca-s najpa. Dar tu, PA! Propagandistul ne explica apoi despre ceva ce nu l-a intrebat nimeni.... despre problemele metropolei si de faptul ca nu-s din vina lu Ford, Ford fiind doar mostenitor. Uite cu cuvintele lui de fata, dragul de Lorrie, "You name it, it was there long before Ford was elected mayor in 2010. And the scary thing is it will still be there, long after he’s gone." Ai inteles? E scary movie. E horror. Ba, astia de ati votat in 2010... nu mintise asta in campanie ca repara tot ce nu e din vina lui? nu l-a lasat Dan Voiculescu si Antenele? Au vrut sa fure sarea si Posta? S-a zbatut atat de tare pentru popor incat n-a mai rezistat psihic si s-a apucat de droguri puternice? S-a stresat dragul de el?
Uite-l ce gestica are zici ca e Martin Luther King in discursul ala de legenda.

La pagina 30 avem o rubrica de scrisori catre Editor... adica ala selecteaza ce vrea mujkiu lui. Adica o scrisoare de la una de n-o place pe Wynne. O fi tot vecina?
Disclaimer: Ma doare-n paula de Wynne si votez anti porc fiindca e personal.

Tuesday, 14 January 2014

Res ipsa loquitur

Am vazut ieri un documentar facut de televiziunea canadiana CBC despre industria Condominium-urilor din Canada, in speta Toronto si Vancouver. Petrecandu-mi 44 de ore pe saptamana in Condo-uri pot sa spun in oarece cunostiinta de cauza ca documentarul nu minte desi mai sunt aspecte ce nu au fost atinse. Asta ar fi promo-ul, pe youtube:


Documentarul nu e pe youtube dar am sa pun link-ul direct de la sursa. S-ar putea sa nu fie vizionabil decat din Canada insa.

De incheiere, uite si un interviu cu producatoarea documentarului:

Thursday, 9 January 2014

... de crapa pietrele

De la adapostul climei blande hecha en España fratiorul Gelu ma intreba curios daca frigul din Toronto poate fi exprimat prin formula matematica "2 x [frigul ce l-am indurat in 1999 cand l-am vizitat la Berzasca]". Hahhaa! Poate fi. Frigul ala de acolo a devenit etalon pentru mine. Cred ca a fost prima oara cand am deal-uit cu factorul windchill, lucru ce ar mira pe unii, unii ce nu stiu ca urbea natala e aciuita intre dealuri si unde nu esti matrasit de rafale de vant ce dau navala de pe Dunare.
Aici, in urbea post-natala, am iesit afara la -39 C. Eram echipat corespunzator lipsindu-mi doar o masca de ski... dar masca de ski port doar cand merg la banca. Mi-a inghetat fata bine de tot si la Tim Hortons le-am spus peloponezelor de acolo: you gotta get out there to believe it. Dar totodata am si precizat lu' frate ca daca nu esti nevoit sa iesi din casa si sa stai efectiv afara... nu e atat de relevant. Eu iesisem atunci ca trebuia sa merg pana la Timmy's ca altfel traseul era casa-parcare-masina-munca-parcare-acasa. Foarte putina expunere la ger. Vorba concetateanului nostru canadian "Geru-i ger si iarasi ger!".
Vinerea trecuta am primit si noi niste vesti bune si s-a sincronizat perfect cu rezervarea ce-o aveam la Medieval Times. Am vrut de ani de zile sa mergem dar era cam scump biletul si nu prea ne imbia prea tare.. dar ramasese pe lista, cum ar veni. Am prins oferta groupon gen si am luat bilete acum vreo 3-4 saptamani. Si uite ca am fost si noi. Prima impresie, si ma refer la cea de acum cativa ani cand am aflat despre Medieval Times, a fost cumva corecta - cam scump pentru ce primesti. Pentru gustul meu show-ul mi s-a parut mediocru, cumva potrivit copiilor care pun botul mai usor la astea. Biletul la pret intreg pentru un adult e de $65.95 (+tax & processing fee). Este enorm! As zice ca de banii astia pot merge la Cirque du Soleil unde vezi people with skills. La Medieval Times actorii sunt in marea lor majoritate mediocri si coregrafia scenelor de lupta variaza in functie de luptatori de la foarte realist pana la asta: de pe la min 2:25 incolo

Multi, dezamagiti ce nu vor sa recunoasca, lauda mancarea. E multa... te saturi... mananci cu ghioamba la fel ca pe timpuri, etc. Practic... primesti o chifla de inceput. Nu fii fraier... n-o manca imediat ca un minut mai tarziu iti aduce supa de rosii si poate vrei sa inmoi posmagii in ea. Supa e de rosii si e ok. P-asta n-o poti manca cu mana deci o vei sorbi. Apoi ti se aduce o juma de pui facut la rotisor, o coasta facuta la cuptor si o felie de cartof copt. Un pahar de bere a costat $9 si e pisswasser... Stela Artois respirata... adica teapa. Mai rau de atat putea fi daca era si calda. Putea fi dezastru ca la balciul din Piscani, Arges unde femeile sa fie "lesinate de caldura" fiind imposibil sa le "revergorezi" caci "berea sunt calda, sucul sunt calda... toate sunt calde"... in contradictie flagranta cu "recele" de afara. Deci, daca mergi, mergi pentru experienta si nu pentru vreun show special. Amuzant e ca toti de acolo nu-si ies din rol si ti se adreaseaza cu Mylord si Milady. Totodata, daca mergi, ia in considerare ca pe ruta obisnuita podul e in reparatii si tre sa o iei mai acana oleaca.
Azi am reusit sa ne inregistram pe site-ul Institutului Canadian pentru Imigratie caci o data cu cetatenia ti se ofera si un permis pentru anumite muzee si obiective turistice canadiene si am zis ca o sa incercam sa profitam de aceasta iarna sa mergem sa vedem muzee si din astea. Luand lista la puricat pe judetul Ontario observi ca extrem de multe sunt gen case memoriale sau muzee din alea triste de nu merita sa te dai jos de pe couch pentru ele decat daca locuiesti la maxim 20 de minute departare si nu e nimic de vazut la TV. Totodata, cu mici exceptii, nu e o coincidenta ca aceste "atractii" au un cost per bilet de sub $10. Si acum, avand o privire in ansamblu, nu pare decat o incercare de a trezi interesul asupra unor obiective turistice anonime. M-am plictisit destul de repede facand research asa ca am pasat munca sotiei care a resusit pana la urma sa intocmeasca o lista. O sa vedem ce si cum. Si cand.
Trageti la cald, dragi prieteni!

Thursday, 2 January 2014

The art of regifting si alte jmenuri de sezon





N-am sa plictisex pe nimeni cu amanunte neimportante despre sarbatoarea Craciunului, cu nasterea lui Isus si din astea, si voi trece la lucruri reale, adevaratele lucruri ce tin de sfanta sarbatoare a craciunului... cadouri si vanzoleala aferenta. Personal, nu ma omor sa primesc cadouri... in special fiindca e cam greu sa ma nimeresti la gusturi. Asta nu inseamna ca nu am primit niste cadouri excelente in unele situatii. La un moment dat am avut o discutie cu un verisor si am cazut de acord sa nu ne mai facem cadouri de ziua noastra fiindca ziua lui era la 2 saptamani dupa a mea si practic jucam ping pong. El imi dadea 2 bancnote de $100 iar eu ii faceam cadou o bancnota de $100 si doua de $50... sa nu ii fac exact acelasi cadou. Alta data mi-a luat o undita iar eu o papusa cu Edward din Twilight, ca e fan... mwaahahahahhaa! Ideea e ca tre' sa ne oprim. In fiecare an Rick Ross a introdus traditia de Secret Santa cu limita de $20. In primul an l-am avut pe Manager si i-am luat si inscriptionat o cana de ceai superba. N-a folosit-o nici macar o data si cand a plecat la alta firma a lasat-o in dulap. Am luat-o inapoi fara sentimente. Tot ce trebuie sa fac acum e sa ma angajez undeva unde seful meu are exact acelasi nume, si m-am scos. In anul ala eu am primit de la colegul ce-mi trasese numele un briceag... foarte bun. Folositor. In anul urmator am tras numele unui contractor ce-l cunoscusem cu cateva zile inainte... care se calificase la turneu primind un wild card din partea lui Rick Ross. De $20 am luat diferite bilete lotto... putea sa aibe o zi buna sau sa nu castige nimic... cum s-a intamplat. Si, de ce sa nu recunosc, m-a facut fericit caci mi-ar fi fost ciuda sa castigi bani din cadoul meu. I don't even know you, man! In urmatorul an... blank... nu mai tin minte. Anul acesta l-am tras pe Ronnie O'Sullivan, cleanerul peloponez. M-am scos repede cu el. Aveam un portofel de piele primit de la o iranianca, ce nu-l folosisem caci al meu e foarte bun. Am zis ca e de bine sa adaug si niste frisca si am cumparat si un bilet lotto la tragerea din acea zi, cu un pot de $5o milioane. I-am dat cadoul si i-am spus ca am vrut sa fiou primul care baga un cinj' de milioane in portofoelul lui. Cleanera peloponeza se daduse de gol ca imi trasese numele asa ca atunci cand Darius Za Greit imi intinde cadoul m-am uitat la el si nu-l bagam in seama. Dar nu, era pe bune. Mai tarziu Rick Ross mi-a desvaluit ca Darius trasese numele noii Managere si habar n-avea ce sa-i ia asa ca a pacalit-o pe cleanera sa faca schimb de nume. Ea a acceptat fara sa-si dea seama ca isi va lua teapa. La gata nu stia ce sa cumpere nici ea si a ajuns sa dea o tona de bani pe o poseta draguta... si nu din aia din mall-ul de la Jane and Finch.
Tot anul acesta am observat cat de dedicat e Rick Ross sentimentului de Craciun. Cumpara cadouri la toata lumea. Are doua fetite pentru care face orice iar de Craciun se imbraca in Mos si face poze si se filmeaza dimineata la ora 5 cand intra pe furis si depune cadourile sub brad ca apoi sa le arate fetelor dovada. Anul acesta era sa o comita grav, spunea el, caci in dimineata de Craciun uitase sa ia de pe masa scrisorile lasate de fete pentru Mos si sa "mance si sa bea milk'n cookies" de pe masa. It was a close call. Dar el cumpara cadouri si pentru nepoatele lui si pentru toata familia. The Boxing Day se strang toti la el acasa... "open doors" cum anunta el pe facebook. Hei, am fost si noi pentru un sfert de ceas. Am dus si noi niste dulciuri pentru fete. Dulciuri primite de Claudia de la residentii ei... sa nu fie aceleasi ciocolate ce am primit eu... si poate si Rick Ross. Mie mi-a luat un tricou cu fetele piticilor din The Hobbit si cei 7 dwarfs. Claudiei "i-a luat" un calendar cu Ciac Nouris. Era randul nostru si ne-am revansat cu un cd neiscriptionat. Ciudat, nu? Nu e deloc ciudat... e doar ultimul album al celui mai florin salam cockalar ever - Kanye West. Cred ca am pus pe blog o data cum el scosese la vanzare un tricou alb, fara nimic pe el, ce costa peste 100 de dolari si epuizase stocul cu o repeziciune socanta. Asa e si albumul lui... un CD fara nimic scris pe el. Cunoscatorii stie... nu e nevoie sa puna o eticheta. La fel si tricoul... nu trebuie sa fie nimic pe el ca sa stii ca e de la Kanye, nu? Hahhahahahahhaha. M-am bagat la glume cu baietii de la HMV din Mall si cand am iesit ei inca discutau despre controversatul de Kanye.
CA COncierge la condo, in functie de unde lucrezi, ce fel de oameni sunt residentii si cum esti placut de catre ei, poti primi cadouri de Craciun. De la bani cash la sticle de vin, carduri de Tim Hortons sau Starbucks, la cutii de rahat, bombonturi sau ciocolate. Cateodata primesti niste chestii dubioase. Claudia a primit 2 sapunuri de la o residenta iar eu am primit un tricou, chiar ieri... doamna okioasa fusese plecata, un tricou care mi-ar fi placut mult daca ar fi fost de calitate sau macar marimea mea. Dar gestul conteaza... or does it? Omul Span sta de vorba cu noi destul de des si a putut vedea alti residenti aducand cadouri pentru staff si a inceput sa se simta awkward si a inceput sa se explice. Din alea cu "bro, you know I appreciate you"... Ii purtasem pica pentru asta dupa ce la primul Craciun el ne povestea cat e de cacat ca tre' sa dea bonusuri la angajatii sai, iar noi ne uitam la el si ne gandeam "eat shiiit!". E clar ca nu esti obligat in nici un fel sa dai ceva... unii dau o sticla de vin de 10 parai, vin din ala de Niagara, dar altii iti aduc vin de Murfatlar caci stiu ca esti roman. Unii iti aduc sapunuri iar altii dau la fel de multi bani cat a fost bonusul de Craciun... nu foarte mare, ca veni vorba. Imi amintesc si acum primul Craciun in meseria asta, cand lui Popo-Sef i se lungeau mainile carand plase pline de dulciuri si sticle de vin iar din buzunare ii ieseau buchete de plicuri cu felicitari. El se simtea prost ca primisem si eu vreo 2 sticle de vin de la niste residenti care dadeau la tot staff-ul, dar tot era o nimica toata pe langa ce primea el. L-am asigurat ca I'm not hating when I see him rolling. E si normal sa primeasca mai mult. Era foarte lingau, foarte sclav cu aia pe care-i citise el ca tre sa-i slujeasca iar aia il recompensau cu ocazia Craciunului. Lucra acolo deja de vreo 2 ani... residentii il cunosteau bine iar el ii stia pe toti dupa nume. Iar cadourile facute de residenti pentru conciergi e un obicei destul de bine stabilit in America de Nord. Din cate stiu eu... in New York, in unele locuri se face cheta intre residenti... sumele totale fiind consistente. Uite ca-mi amintesc si de tiganul ala new yorkez ce fusese mutat de la un high-end building cu o luna inainte de craciun facand-ul sa faca crize de nervi. Asta il facea sa paleasca de invidie pe Popo-Sef la lingusire si mi-a zis atunci, daca imi amintesc bine, ca facuse vreo $6,000 din cadouri iar in anul asta se asteptase sa faca vreo 8-10,000... caci lingusise mult mai multa lume... si acum e de inteles de ce facuse crize de nervi ca il mutasera exact inainte de Craciun.
Regifting. Stiati ca sunt reguli de bun simt pentru asta? Uite aici. Pe scurt, e ok daca ce redaruiesti e inca nou, sa nu stie ala ca tu ai cadoul de la altcineva, etc. Interesant e ca regiftingul era no-no acum ceva timp, neacceptat social si din astea. Hahahhahahhahaha! Cat stress. Acum e mai relaxata situatia... dar tot sunt niste reguli.

2014, eh? Fratie, 2013 a fost un an lung, metaforic vorbind, ce a trecut repede ca perceptie temporala. Poate ca nu are sens... dar asa l-am simtit. Am facut multe si am patit si mai multe. Cum zicea tata lui Craig in Next Friday:" You win some, you lose some... but you live, you live to fight another day!". Cam asta e esenta. Plusuri, minusuri... dar lupta continua... inca nu e pace pe frontul de Vest, daca mi se permite aceasta remarca... Ah, cat de finuta e duma asta.
2013 a fost un an de sacrificiu, un an intermediar dar necesar ca sapatul si insamantatul de toamna. Pana la vara mai e ceva... si iar e metaforic si nu ma refer la vara lui 2014.
Un alt lucru traditional in perioada asta... asa zisa New Year's Resolution... care poate fi si o lista. E o traditie asta si fiindca e o traditie... lista are niste chestii traditionale in ea cum ar fi sa slabesc, sa pun bani deoparte, sa mananc mai sanatos, sa merg regulat (dar si cu regularitate) la sala. Classic shit, nu?
La Multi Ani, oameni buni! May the Force be with us si in 2014.

L.E. Mi-a amintit Claudia ce am primit la Secret Santa din 2012. De la un coleg pakistanez am primit o camasa de cockalar ce putea atat de tare a mancare de-a lor incat am oprit masina pe Yonge St sa o arunc la gunoi. Oh, good times. Ala ar fi fost un regift de calitate.