Monday, 23 September 2013

Look Alive Grand Bavaro

Doi ani batuti pe muchie fara un concediu din ala pe bune ar fi trebuit sa fie suficient sa ne motiveze pentru planuita vacanta in Republica Dominicana. Dar am fost mult mai concentrati pe incetatenire si abia cand ne-am vazut cu pasapoartele in mana am rasuflat cumva usurati - am facut-o si pe asta. Asta era Miercuri, 11 Septembrie. Vineri, in drum spre aeroport aveam sa radem ca prostii realizand ca am avut un noroc orb sa primim pasapoartele la timp caci nu luasem in considerare cand facusem rezervarile ca nu vom mai avea Resident Card-ul... si practic puteam pleca din tara si apoi sa dormim pe pres, in fata usii, la intoarcere. Eh, fazele astea sunt trade marks pentru noi. Dar mergem inainte cu tupeu, cu tupeu, cu tupeu...

Ca de obicei trebuia sa antrenam cate un guard, sa ne tina locul. Fiindca in meseria asta tot ce trebuia sa stii si sa faci e sa stai in cur pe scaun am vorbit 8 ore unui guyanez cu ADN de indian sau pakistanez pana aproape am ragusit. La gata remarca socat ca duminica trebuie sa bage 12 ore si realizeaza ca nu poate acoperi acea tura fiindca el mai are un job de cleaner in weekenduri. Nu e minunat? Noroc ca supsesem carice Strepsils si imi era gatul oarecum OK. Tura urmatoare vine un nigerian, prospatura in Raiul canadez. Chit ca era din Africania, fusese inginer in telecomunicatii si mai vazuse un computer la viata lui. Hai cu Strepsilsul. Claudia a scapat 'eftin, de antrenamentul suplinitorului s-a ocupat seful ei.
Am plecat fara sa ne uitam in urma. In schimb am plecat tristi si usor ingrijorati de acasa, caci angajasem cat-sitters sa aibe grija de Fetita. Cum scrisesem mai sus, dupa ce am ras de cat suntem de aerieni am decis ca e de bun augur si de acum in colo n-are ce sa mearga rau, are ce sa mearga bine. Am lasat masina la Park'n Fly. Imediat ce am parcat a venit si shuttle-ul pentru aeroport. Am identificat repede unde sa stam la coada pentru check in si ne-am relaxat. Dupa vreo 10 minute Claudia isi da cu parerea ca nu crede ca stam unde trebuie. Exact pe atunci ma intrebam si eu de ce unu isi prinde niste tag-uri de genti cu alta linie aeriana. Fara sentimente ne-am tirat unde trebuie. Cel putin 10 persoane ce erau la prima coada, inainte si in urma noastra, au venit si ele in partea cealalta. Na! ca nu suntem doar noi prostii satului. Zborul a fost fara peripetii si pe la un 17:30 am aterizat la Punta Cana in Republica Dominicana pe Insula Espagnola. La hotelul Look Alive Grand Bavaro mai mergea o singura persoana, un canadez, si ne-a luat un microbuz dedicat doar pentru noi. In alte situatii se merge din hotel in hotel sa lase oaspetii.

Vineri - Septembrie 13. Amerizarea.

In microbuz canadezul remarca, uitandu-se la resort, ca e o aripa mai veche si una mai noua. Eu i-am zis ca "Let's see were we get to stay in". Ne ducem la Receptie. Ni se spune ca nu aici facem check-in-ul caci noi suntem VIP. OOOOOH! Asta suna bine. Stiam ca am rezervat o camera DELUXE. Bellboy-ul vine si ne ia bagajele. Apoi il opreste altul. Lasa bagajele. Ne ia si ne face un scurt tur de onoare. Dude, what about the luggage? E ok. Se rezolva. Se rezolva CE? Bagajele raman in holul principal si noi suntem goniti catre cladirea 7 in sectiunea VIP. Acolo e managera pentru VIPs. Jennifer. Jennifer vorbeste doar aproximativ engleza si isi cere scuze ca e o mica problema. Nu avem "asta" si impunge cu degetul intr-un teanc de foi ce noi oricum nu stim ce sunt. Ok. Asteptam. Vreo 20 de minute mai tarziu nu mai avem rabdare si cerem macar sa aflam ce bagami-aspula-nmortiima-tii se intampla? Jennifer mai impunge o data in foile alea. Nu le avem, dar e in regula, suntem unde trebuie, uite cheile de la camera, putem merge in camera si sa ne relaxam. Tu vorbesti serios? Stam in camera? Si unde sunt bagajele? Mergem sa vedem camera. Suntem incantati. De la balcon se vede plaja.
E private VIP beach section si private swimming pool, exact in fata. Superb. Hai inapoi jos la VIP Lounge sa vedem ce se intampla. A trecut deja o ora, afara s-a inoptat deja si noi ne relaxamincamera caci practic nu ni s-a facut check-in-ul si nu avem bratara la ghioamba. Jennifer nu poate sau nu vrea sa raspunda la intrebarea cuvenita WHAT THE FUCK IS GOING ON?! Exasperat ii spun ca nu prea se pricepe si incepe sa-si dea ochii peste cap si apoi i se umple moaca de satisfactie cand sclavul ei aduce un teanc de foi. Foile ce le astepta. Imi da sa completez. Inainte sa apuc sa scriu descopar socat ca ce lipsea erau niste cacaturi de copii xerox ale formularului de check-in. Nu puteai sa spui ca asta asteptai? Copii xerox? Ne-am luat bratara neagra de VIP si cardurile-cheie si am plecat sa facem un dus. Afara e deja intuneric dar totusi dam o tura pe plaja sa luam pulsul marii. Piscina arata misto dar se inchide la 7 PM. Ciudat. Sau nu. Ne agata unu extrem de enervant si-mi trage peste cap un snur de care atarna o ghidusie de lemn. E moca. Claudiei ii da o bratara. Eu ii las 1 parai pe masa cu suveniruri incercand sa-l fac sa taca si sa putem pleca dar nu functioneaza. Claudia nu gaseste forta sa scape de el si apoi ma acuza ca am lasat-o singura. Ii amintesc momentele cand se purta ca un pitbull si ii sugerez sa aplice si aici. Mergem la bufet sa mancam. Mancarea e asa si-asa. Ospatarii se ocupa doar cu looking busy. Si nu exagerez. Ne holbam nitel la night entertainment si apoi ne retragem in camera unde picam lati. Pe balcon ardea un bec si nu gasim de unde sa-l stingem. Sunam la receptie sa intrebam unde e intrerupatroul. Vor trimite pe cineva in 5 minute. Nu a venit nimeni.

Sambata - Septembrie 14. Ziua intai.

Ne-am trezit plini de voie buna pe la 8 si ceva. Am luat micul dejun. Salate si omleta, Best shit to get. Observam ca aseara nu a fost o intamplare cu ospatarii, chiar nu au nici o treaba. Apoi direct pe plaja. Nu gasim de unde sa luam prosoape. Avem niste carduri ce trebuie sa le dam la schimb. La lumina zilei plaja arata altfel si incep sa stramb din nas. Incepem sa facem comparatii cu Cuba, acum 2 ani. Fasia de nisip e cam de 2 ori mai ingusta. E plin de iarba de mare adusa pe mal, practic un brau verde spalat de valurile mai lungi. Chez-longue-urile sunt atat de aproape de apa incat da prea tare senzatia de strand. In Cuba nu era asa. In Cuba linia orizontului nu era blocata de cele vreo 10 barci de pescuit sau agrement. Hmmm. Intram in apa. In Cuba apa era mai limpede si nu erau atatea ierburi. Ma agata primul vanzator ambulant. Amigo... where are u from? Canada. Aaaah, Punta Canada, amigo. U smoke cigars? Marijuana? ??????????? Apoi incepe sa-mi arate din sacosa. Incerc sa-i domolesc avantul dar nu ma asculta. Scoate un trabuc.E free sample. Il taie si imi da foc sa pot sa pufai. Imi arata ce branduri de trabuce are. Which one you like? I like free samples. Rad. Rade si el dar ochii lui ma injura de mama. Ii multumesc si ii spun ca ma mai gandesc.
Intram si in piscina unde ne balacim in voie. Vorba vine. E weekend si e plin de localnici. Sunt destul de multi din cate ne dam seama si foarte galagiosi, de parca-s la ei acasa. Restul clientelei par sa fie in preponderenta rusi, de zici ca esti intr-un bloc turn cu ghena pe etaj. Aflam ca becul de pe balcon se aprinde automat. WTF? Bine, il desurubez si-l bag intr-un sertar. Claudia scoate lumanrile parfumate.
Dupa pranz avem intalnire cu reprezentanta agentiei de turism, o canadianca din Montreal ce locuieste de 20 de ani in Rep. Dominicana. Book-uim o excursie in Santo Domingo, capitala tarii si una pentru zipline in jungla. Bagam plaja si balaceala pentru restul zilei. Seara avem rezervare la restaurantul mexican. Ne simtim bine si chiar mai stam afara pe terasa pana sa mergem in zona centrala unde era iarasi activitate. Apoi somn. Avem de gand sa ne trezim dis de dimineata sa prindem rasaritul de soare.

Duminica - Septembrie 15. Ziua a doua.

Ma trezesc la 5:30 si ies pe balcon sa vad ce se intampla. E inca intuneric dar e innorat si ploua usor. Oricum eram rupt de somn asa ca ma tarasc inapoi in pat. Ma trezesc pe la 8 si ceva. Printre draperii o raza de soare ma spala pe fata. Fucking irony. Dupa pranz dam sa iesim din resort sa mergem sa vedem magazinele de suveniruri din apropiere. Magazinul din cadrul resortului abereaza grav. Traversand holul principal ne agata un alt agasant ce ne duce cu forta la etaj, la VIP. Ce ne place sa bem? Pina Colada? La bar aici la VIP vom primi un Pina Colada ca la carte, cu suc de ananas natural nu din ala din sticla, cum e in restul resortului. Primesc si o sticla plina cu bucati de lemn. Ma holbez incredul la ea si dau sa i-o dau omului inapoi. El insista ca as avea nevoie de ea. Ma uit mai atent pe eticheta si vad ca e afrodisiac, Mama Juana. Acum clar ca i-o dau inapoi. Omul imi explica ce bun e, faci nu stiu ce fiertura din lemnele alea (deci erau aschii de lemn uscat bagate intr-o sticla) pe care o bei si performezi ca Rocco Sifredi. Ba, ia-o tu. Rade si ne anunta ca el a baut si acum are 4 copii. Iiigh, fuck that. Take this shit back!!! Radem si apoi intram in bar unde ne preia un reprezentant. Realizez ce cacat se intampla. Vor sa ne vanda time share la un hotel de 6 stele din cea mai buna zona din Rep. Dominicana. Primim si bauturile. Ratatul ala nu mintea, e cea mai buna Pina Colada ce am baut-o vreodata. Beau cu pofta caci stiam ca am sa-i tai macaroana lu baiatul asta in scurt timp. Nu cumparam nici un timeshare. Claudia redevine shark-ul ce-l cunosc si ne scoate din problema cu profesionalism. Iesim din resort si mergem prin oras. Proprietarul primul magazin din sir e harsait si ne simte victime puse pe fapte. Vrem un tablou. Avem unul luat din Cuba si suntem incantati de el. E arta din aia pentru turisti dar macar sunt pictate, nu din alea cu postere inramate, semnate IKEA. Are tablouri dragute. Nu stim ce sa luam. Claudia il intreaba pe om, care vorbea o engleza la care marea managera Jennifer nu poate decat sa viseze, daca are tablouri reprezentative pentru Rep. Dominicana... excluzand tablourile colorate reprezentand negrese cu ochii mari ca in manga. Ne arata niste tablouri cu semne ale indienilor Taino si nu mai ramas de hotarat decat pe care il luam. Hai ca luam 2. Hai ca primim si unul mititel ca bonus. Incepe negocierea pretului. Noi jucam un good cop - bad cop decent iar el se tanguie de cealalta parte si ramanem la un $110 pentru amandoua, de la $140. El voia $120 si voia sa arunce si o sticla de Viagra locala aka mama Juana dar am plusat eu cu a mea. I-am lasat sticla pe tejghea. Am mai luat si niste magneti de frigider si ne-am intors la resort. Poate ca ne-am grabit sa le cumparam dat fiind ca in capitala puteam gasi mai ieftin dar am fost pusi in garda ca s-ar putea sa nu ne oprim pentru shopping acolo. Am chill-uit restul zilei iar seara, la apus ne-am plimbat pe plaja si am facut poze. Localnicii s-au mai rarit ca maine tre' sa se duca la munca. Gata weekendul. Am luat cina la restaurantul Gourmet. Service ireprosabil. Foarte placuta atmosfera. Era obligatoriu ca barbatii sa aibe pantaloni lungi. Am fost la 4 ace. In camera aranjasem sa ne pregateasca jacuzzi-ul. Sampanie la rece, petale de trandafir, spuma... stiti voi...

Luni - Septembrie 16. Ziua a treia.

Ne-am trezit la 5:45 si ne-am pregatit sa mergem pe plaja. Pentru a doua oara in viata am vazut rasaritul de soare. Prima oara din tren, in Baragan, in drum spre tara, acum multi ani. Si acum pentru prima oara la mare. Incantator.
La 11:10 plecam la prima activitate: zipline.
Intram adanc in teritoriu si putem vedea pe indelete cum sta treaba. E saracie. Microbuzul ne lasa in fata unei case de unde ne ia un camion a carui platforma a fost amenajata cu banci si acoperis. Incepe drumul prin jungla. Ghidul ne arata arbori de cacao, arbori de cafea si bananineri. Glumeste si traduce si pentru americani: in arborele de cacao cresc bomboanele M&M iar in arborele de cafea creste Starbucks-ul. Drumul e un adevarat bumpy ride si nu inteleg de ce trebuie sa fi fraier sa platesti o excursie separata pentru safari. Primesti asta in drum spre zipline.
Oricum trecem si de locatiile pentru safari sau alea cu aia de vor sa vada cum traiesc localnicii si cum se extrage melasa din trestia de zahar. Noi mergem la varf, acolo unde suntem inhamati si ni se tine un curs de instructaj. Totul e punctat cu precizari caterincoase gen "eventualii supravietuitori", "if you make it back", etc. Unul din baieti se urca pe snur si ne arata worst case scenarios. Incepem sa zambim stramb. Ma imbarbatez la gandul ca daca sunt copii, ei au voie la primele 8 trasee din 12. Inseamna ca se poate. Radem pe sub mustati la rusoaica ce a venit in fusta scurta de blugi si in slapi. M-am dat eu primul. A fost usor. Imediat vine si Claudia si ii fac poza. Ma dau eu iarasi si apoi o filmez pe Claudia. Ii pasez aparatul foto si se duce ea prima pentru urmatoarele 3 trasee. Cel mai lung traseu are vreo 800 de metri si daca-mi amintesc bine esti suspendat la un moment dat la vreo 70 de metri deasupra unei vai prin care curge un rau. Al doilea traseu ca lungime are vreo 700 de metri. A fost spectaculos si incarcat de adrenalina. Ne-am distrat bun de tot. Am revenit la hotel unde am chill-uit pana la cina. Azi era Restaurantul Italian. La receptia VIP Claudia a precizat ca vrea rezervari la restaurante la ora 20:00 cu exceptia zilei de Miercuri, cand aveam sa mergem la Santo Domingo si am ajunge mai tarziu, la ora 21:00. Ni s-au facut rezervari. Ihim. Toate la ora 21 cu exceptia zilei de Miercuri cand era la ora 20. Ihim. Iara noi aia de facem complaint-uri on and on and on. La restaurantul Italienesc era cald ca in pielea lui Cotabita. Am vrut sa plec inainte de desert caci nu mai rezistam. Si tota lumea urla. Probabil in stil italienesc. Nu te auzeai decat daca urlai. Ce diferenta fata de o seara inainte la Gourmet, unde era romantic si linistit. Use the fucking A/C unit!!! Pastele au fost minunate si a trebuit sa ma opresc la jumatate doar fiindca stiam ca am sa le halesc pe toate si am sa mai cer si o sa ma doar-n burta de o sa ma urasc. Dar asta e din alte vremuri, nu mai fac eu erori din alea. Hai la somn ca maine dis de dimineata plecam la Bucale, la capitala.

Marti - Septembrie 17. Ziua a patra.

Trezirea la sase fara un sfert sa vedem rasaritul pe plaja. Mancam pizza luata de aseara si la ora 7 suntem in holul principal. La 7 si 10, exact cand trebuia vine un camion din ala care ne-a dus prin jungla. Deja era un cuplu de varsta mijlocie cu care am schimbat cateva vorbe caci fusesera cu noi si la zipline. Am mai luat 3 francezi de la hotelul Catalonia Bavaro si am plecat. Am plecat pana undeva pe marginea drumului unde erau deja 2 autocare. Am asteptat aproape o ora sa se stranga toti dobitocii si abia apoi am plecat. Ghidul batea in 30 de ani. Vorbea spaniola, engleza, franceza si italiana. Cursiv. Ne-a povestit istoria insulei la modul general cu specific pe orasul La Romana, cu numele dupa cantarul roman folosit de ei pentru cantarirea trestiei de zahar. Au si o statuie cu un car tras de boi, din alea folosite pentru trasnportul trestiei.
In Republica Dominicana economia e bazata pe turism, pe trestie de zahar, pe trabuce (e cel mai mare producator din lume), cafea, cacao si jucatori de baseball ( starul lui Toronto Blue Jays, Jose Bautista e din Santo Domingo). Salariul minim pe economie ar fi pe la $150/luna sau ceva de genul. Inainte de a ajunge in Santo Domingo ghidul ne-a povestit si de drama lui personala, de lipsa de acoperire a asigurari medicale ce o avea si a faptului ca i s-a cerut sa plateasca si aia si ailalta si sa mai dea si spaga doctoritei pentru a o insanatosi pe nevasta lui bolnava. I'm sorry, bro... dar tot atat primesti bacsis.
N-aveam cum sa nu comparam Santo Domingo cu Havana. Santo Domingo are prima biserica din Americi.
Nu e extraordinara dar e veche. Eu am crescut dupa blocuri gri si biserici din gros, din gros, boss, ca romanii-s pacatosi cu complex mioritic din rasa merinos... asa ca sunt satul de biserici. O gluma a ghidului era sa explice ca episcopul era si cu domnul si cu diavolul caci strangea si taxele. Asta e o gluma pentru dobitocii care nu inteleg ca pe vremea aia Biserica Catolica ERA Statul. Am apucat sa fac cateva poze in graba statuii lui Columb din piata si am crezut ca ne vom intoarce dar ghidul ne-a manat catre un magazin de suveniruri. Nu mi-a placut ca mi s-a parut ca era mana-n mana cu aia de acolo. Preturile la bijuterii si la piatra lor, ce se gaseste doar la ei, larimar erau aberante. Am gasit insa tablouri asemanatoare cu ce am cumparat si preturile erau sensibil mai mici. Asta e.
Next am fost la un mausoleu inchinat eroilor Aici s-a remarcat indeosebi un italian batran ce ne tot intra in poza. Mausoleul obisnuia sa fie... ghicit ce... da, o biserica. De data asta biserica iezuita. Jesu Cristu.
Dupa aia am fost la Muzeul dedicat calatoriilor lui Cristofor Columb aka Cristopher ColumbUS de la U.S. of A. aka Cristóbal Colón aka Cristóvão Colombo, pe numele lui adevarat de genovez Cristoforo Colombo. Mi-au atras atentia foile din jurnalul lui si harta insulei Tortuga.
Ghidul ne-a arata ghidusii specifice epocii precum si o seringa de tabla folosita la clisme. Gluma lui de ghid era ca "dureros nu? dar sunt unii carora le place, gen gheii". Lumea si-a incretit fruntile si s-au schimbat priviri: what did he say? Did he say?... HE FUCKING DID!
Dupa asta am fost sa mancam la restaurantul Tarzana, sau ceva de genul. Claudia a dat sa se aseze unde parea mai convenabil si era sa ma asez si eu cand descoper intr-o nisa capitonata cu piele alba, exact la un metru de mine 3 indivizi cu instrumente in maini. Claudia, hai ca ne-am pus langa boxe. Ne-am mutat. Era bufet. In Cuba am fost la o terasa in vechiul fort, de unde se vedea orasul si unde erai servit cu mancare buna in vecinatatea unor tunuri vechi. Supa a fost buna. Pe neasteptate muzicantii din Bremen au inceput sa scrasneasca din instrumente. Nu era aer conditionat si mureai incet. La masa, vizavi de mine unui pensionar i se facuse rau si se tinea de tample, stand cu ochii inchisi incercand sa-si revina. Am avut program artistic. Doua cupluri de dansatori de merengue.
Ah, si era sa uit. The fucking music! In general e raggaeton. Daca nu e raggaeton e ceva cu iz mexican. Eu cu Claudia denumeam muzica aia "hitul verii" caci pare acelasi cantec si la ei vara e all year round. Dar mai bine sa explice tata lor, Pablo Francisco.

De la restaurant, peste drum, am urcat niste scari pana intr-o alta piata unde troneaza casa fiului lui Columb, Diego... mare dregator la vremea lui.
Asta DA. Mi-a placut. Ai ce vedea acolo. In drum spre autocar am fost asaltati de copii cersetori. Astia vorbeau doar spaniola asa ca i-am vorbit in romaneste facandu-i sa se uite la mine ciudat. Un pusti tot baguia ceva si arata catre adidasii mei. Uite ca nu numai pustanii din Romania se impresioneaza la adidasii mei de firma contrafacuti. Pustiulica scoate o carpa de undeva si incepe sa-mi lustruiasca adidasii. M-a facut sa ma simt prost si l-am fortat sa se opreasca. In fata mea, un rus gras nu scapase de pusti si radea jenat in timp ce i se lustruiau pantofii. Am fost tentat sa las un parai lu pustiulica dar m-am razgandit. Daca ii dau bani isi va lua harfe de mare producator si va coninua sa faca bani "in strada". Asa... va avea posibilitatea sa mearga la o facultate si sa devina rocket surgeon sau ceva. M-am simtit mai bine. Simt ca mi-am adus aportul. Salvam lumea one soul at a time.
Mai departe am mers la Palacio Nacional, resedinta presedintelui Republicii Dominicane.
Cica, cu cativa ani inainte puteai sa si vizitezi dar s-au dus unii imbracati in paula goala si de atunci au zis ca si de la gard se vede bine. In drum spre casa au oprit pentru 30 de secunde in dreptul Farului lui Columb, un momnument terminat in 1992 celebrand 500 de ani de la descoperirea Indiei de catre "jurcahabarnuamundesuntdaroardcutupeu" Columb.
In fata, intr-un cort e si Papamobilul folosit de Papa Ioan Paul al 2lea la vizita. Un curios s-ar mira... Papa in vizita in... Republica Dominicana?... Asta e iar pentru ignoranti... poate daca ai intelege ce a insemnat pentru biserica catolica propavaduirea cuvantului domnului in Americi. Uuuuuh! Insula Espagnola a fost capul de pod. Ghidul ne-a anuntat ca am trecut pe langa niste pesteri, intr-un parc, unde indienii Taino obisnuieau sa se adaposteasca de uragane si sa se ascunda de omul alb ce propavaduia cuvantul domnului, si care i-a dus la extinctie. De aia nici nu conteaza in istoria insulei prea mult. Totul incepe cu Columb. Pana si ghidul parea sa vorbeasca dispretuitor despre ei. Iar el e descendent din negrii africani adusi ca sclavi. Imediat dupa plecare, la venire, ne-am oprit intr-o plaza de Mall. Am mers la veceu. La femei nu era lumina, nu erau servetele... nu era nimic. La barbati stateam si ma pisam cu gratie cand aud o voce de femeie. Ma intorc curios si vad ca doue femei de servici palavrageau in timp ce intrau pe langa mine sa faca treaba. Interesant. La intoarcere ne-am oprit din nou acolo. Era si magazin de suveniruri dar si un magazin de tutungerie, iar intr-o parte era o fabrica de trabucuri unde am putut vedea live si in direct, pe viu si de la fata locului cum se ruleaza blunt-uri better than those bitches in Havana. Pe drum, Claudia a facut prin geamul de la autocar niste poze ireale ale cerului.
Infometati, la hotel ne-am napustit la bufet sa mancam ceva caci rezervarea la hotel era la 9 si ajunsesem pe la 7 inapoi. Dar la intrare ma trezesc ca nu am voie sa intru caci aveam un maiou pe mine si tre sa ai macar un tricou, sa-ti acopere umerii. Cui paula mea ii pasa? Dar ala nu stia multa engleza asa ca nu aveai cu cine vorbi. De oboseala si de nervi aveam chef de scandal asa ca ne-am certat un pic cu lumea pe acolo. Pana la urma am comandat Room Service caci oricum era acoperit de bratara de VIP. Vreo 5 meniuri, doar de al dreac. Nu am mai mers la restaurant.

Miercuri - Septembrie 18. Ziua a cincea.

Ca de obicei, trezirea sa vedem rasaritul si sa facem poze. Plouase iarasi in cursul noptii si gresia era cam uda si era sa dau cu paula de tavan daca nu ma sustinea moral consoarta. Pe plaja, gasesc o nuca de cocos in apa si fac poza cum o arunc in sus. Nu vreau sa o mai prind si o las sa PLEOSC! si ma scuipa cu apa si nisip pe pantalonii mei albi. Good game, moron. PE NISiPUL Argintiu... Petrecem timp de calitate in apa si pe chez-longue. La un moment dat, in apa, de peste parama ce delimita luciul de apa aferent fiecarui resort ne abordeaza o doamna in limba noastra-i o comoara in Republica Dominicana-nfundata. Eram primii romani ce-i auzea in cele 10 zile aici. Venise cu sotul, din Irlanda. Ea era la hotelul de langa, de 5 stele, si a stat la o distanta considerabila de zona de delimitare... caci apa marii avea doar 4 stele si jumatate pe partea noastra si nu voia sa se murdareasca. Am stat si eu la taclale vreo 20 de minute apoi m-am tirat pe mal. Claudia a venit si ea dupa vreo ora.
Urmatorul must do era sa facem parasailing. Tot concediul m-a obsedat felul cum pronuntau dominicanii para-sailing. Cumva par-a-sei-ling. Baietii astia ce vand chestii pe plaja sunt aia de nu se injosesc sa poarte uniforma si sa te ignore cand esti la masa, la bufet. Ei sunt liberi intreprinzatori. Sunt extrem de enervanti, de insistenti si de agasanti. N-au voie sa intre pe teritoriul hotelului asa ca urla la tine de langa valuri. Daca nu ma insel, daca luai de la hotel sa faci parasailing, tot cu smenarii aia, te costa cam $120 pentru 15 minute. Inca de cand am venit i-am cronometrat pe aia de se dadeau si calatoria dura cam 5-6 minute. Am negociat cu unu care a cerut $95 si nu voia sa lase mai jos de $75. L-am lasat sa dosepasca si l-am prins pe altul care ne-a rupt si bon pentru $65. Bine, hai! Ah, pai nu azi? Nu sunt pregatiti. Nu e bun vantul. Asa era, nu vazusem pe nimeni sa faca azi. Pai maine la 12. La VIP Lounge internetul era moccacino. Juca steaua cu Shalke si am zis sa vad si eu meciul pe net. Ajung acolo si ma informeaza Vecinul nostru de camera din Miami ca nu e curent. Normal!!!! Asteptam vreo 5 minute si vine curentul. Pornesc computerul si ma bag pe site-urile de specialitate. Porneste... se intrerupe. Nu mai merge. E blocat site-ul. Ma mut pe celalalt computer. La fel. la fel si pe celalalt. La fel si pe ultimul. Asta e. Hai inapoi la plaja. Internet gratis e gratis for a reason. E seara, hai sa facem un dus si sa ne pregatim sa mergem la cina. Nu e apa calda la dus. Jennifer, what the fuck? Va trimite pe cineva. In 5 minute. Uite ca vine. Se chinuie ceva dar rezolva. Claudia se baga la dus. Dupa un timp se aud dumnezei. Iar s-a oprit. Jennifer, WTF? Vin 2 baieti. Le ia vreo jumatate de ora dar rezolva. Jennifer vine sa verifice personal. E ok. Mergem la Sports Bar. Suntem directionati la o masa pe care, sub sticla sunt poze cu Real Madrid. Dintre toate echipele. Mancare naspa rau. Claudia nu se simte bine si plecam. Oricum era cald ca astia nu vor sa te jignesca pornind aerul conditionat.

Joi - Septembrie 19. Ziua a sasea.
Din nou pe plaja la rasarit. In spatele cladirii e un magar legat de un palmier ce haleste iarba aspra. Luam cafea de la VIP Lounge. Femeia de acolo ma intreaba daca vreau zahar sau indulcitor. Zahar. Mi-l intinde, ma priveste in ochi si-mi precizeaza Azucar Moreno. Brown Sugar. Get it? Yeaaah.... I get it. Bem cafea pe balcon si fumam o tigara pentru efectele laxative. Claudia lasase paine pe balcon sa manance porumbeii. Porumbeii n-au mancat dar acum e plin de furnici. Hai la plaja. Pentru prima oara n-a plouat in cursul noptii, nu e deloc varza pe mal si apa e cum trebuie. Claudia prinde curaj si incepe sa se aventureze mai in larg, luand ca reper o geamandura. E mai usor sa inoti in apa sarata si asta o ajuta. Inot ca Jaques Ives Cousteau pierdut in peisajul submarin tern cand ma trezesc cu un peste in fata ochilor. E atat de ireal incat cred ca e o facatura a imaginatiei mele. Ca in filmele cu prosti clipesc sa dispara naluca dar cand deschid ochii vad dublu... sau vad doi? Vorbim de o fractiune de secunda... realizez ca-i pe bune si intind mana ca un copilandru sa il prind... sa-l mangai dupa urechi... Hamu... Hamu. Evident am prins doar apa dar ies repede la suprafata sa o anunt pe Claudia. Mergem in cautare si reusim sa-i mai vedem de cateva ori. Se face ora 12. E parasailing time. Nu-l mai gasim pe ala de ieri. Acum e altul. Asta pare seful si stramba din nas cand aude ca am negociat la 65 de parai si avem si bon. Tot incearca sa obtina $85... macar $75. Vede ca nu ii merge si ne mana ca pe oi la taiere. Go Go Go! Se poarta ca un carnat asa ca il sar de la spaga, desi ii aveam pregatiti. O barca ne ia de la mal si ne duce la salupa. Acolo ii preia pe aia de dinainte si noi ramanem. Doi baieti ne inhama cu repeziciune. Nu mi se pare foarte sigura treaba dar n-apuc sa mai gandesc multe ca deja plutim. De sus se vede mistoc. Nu-ti e totuna cand esti colo sus si vantul se opinteste in parasuta de paraie cordonul ala obimilcal. Dar chiar e tare. Am filmat si am facut poze. La un moment dat pe sub noi a trecut vaporasul ala de croaziera si lumea ne-a aclamat. E scurt... dar suficient. Ei oricum mint ca e cel putin 10 minute. Poate cu tot cu transport, dus si intors. Am lasat 3 dolari spaga lu baietii de pa salupa. Yo no soy el marinero. Yo soy el concierge.
Inainte de a pleca am cumparat ochelari si tub pentru snorkling. Cum Claudia invatase sa inoate... imediat a invatat sa faca si snorkling. Ne-a luat ceva timp dar apoi nu ne mai opreai. Am vazut si cativa pesti. Un pic mai tartziu ne-am bagat la o sesiune de inot si in piscina. Avem un Canon D20 waterproof deci am facut multe poze sub apa. Distractie mare.
La 21:30 aveam rezervare la Restaurantul Japonez. Un fel de mandria lu astia de la hotel. La 21:26 dam sa intram dar ne opreste un Cioaca din ala si ne zice ca la si jumatate, e prea devreme. Ma uit nauc la el apoi mi se ingusteaza privirea. Era plin de mese goale. I-am spus pe un ton rece ca am sa-i dau cacat daca in urmatoarele 4 minute nu se umplu mesele alea libere (vreo 6). Stam afara. Mai vine un cuplu rusesc. Ii intoarce si pe ei. La si 30 Cioaca iese si ne cheama. Avem loc langa soba lu BUCIcatarul sef, unde ne prepara mancare chiar in our fucking face. Dar n-am rabdare cu ei si ma indoiesc ca voi muri de dragul mancarii japoneze preparate de dominicanii astia. Refuz locurile indicate de el si ii zic ca vreau sa stau in coltul departat, la o masa de 2 persoane. Dintre toate mesele, scaunul meu era mai inalt decat celelalte. Il schimb. Dupa ce s-au cacat pe ei cu exactitatea lor, le-a luat 5 minute sa ne aduca apa. Era cald, evident... A/C... e o utopie. Mai trec inca 10 minute pana vine bucatarul. Are o fata de bisnitar. Incepe sa dea cu satarele in tabla sobei facand zgomot strident. Rade smekereste. Suntem pe teritoriul lui.
Langa noi... o familie de localnici se cam intinde cu rezervarea lor din seria de dinainte si astia incearca sa-i faca sa plece. Ii intreaba daca vor sa li se faca o poza cu propriul lor aparat. In spatele lor, Cioaca de la intrare se scalambaie, langa mine... intru si eu in poza asa ca privesc fara sentimente in obiectiv si le arat muie. Daca tot sunt in poza... Decidem cu vot unanim sa plecam. Mergem la bufet. Azi la pranz terminasem de mancat si aveam sucul in fata, urmand sa mergem sa alegem desrtul. Vine un ienicer si ne intreaba: are you done? Da. Si ia paharele de suc de pe masa si pleaca, lasand farfuriile pline de resturi de mancare. Siderati! In cladirea 7, la VIP descoperim ca magarul e inca acolo! Nu i-a dat nimeni apa toata ziua. Claudia face crize si merge sa faca plangere. Jennifer are liber azi si aia de acolo sunt depasiti de debitul verbal al Claudiei. Aduc o galeata de gunoi din camera si o umplu cu apa.
Ienicerul spune ca numele magarului e Wilheminio. Claudia il hraneste din mana cu mere si banane. Pana sa plecam magarul rastoarna galeata. Magarule!

Vineri - Septembrie 20. Ziua a saptea.
Anestezisti de ziua a saptea.
Trezirea la 6 fara un sfert conform programului. De data asta am zis sa inspectam si marea la ore matinale deci am mers echipati sa ne luam la tranta cu Neptun. Facem crize cand am vazut ca magarul de Wilheminio era inca acolo. Ne-am bucurat sa observam ca cineva ii mai adusese apa in ceva ce parea o vaza de flori. Apa marii era incredibil de placuta si clara. Chiar si la rasarit, cand Ra nici nu mijise bine ochiul, iti puteai vedea picioarele in apa. Cred ca la situatii de genul acesta se refereau cei ce laudau plaja din Punta Cana. Asa o fi in sezon. Toata dimineata am facut snorkling. Daca in urma cu o zi ne bucurasem la doi pesti rataciti pe soseaua de centuraazi am extins cercetarile in alta zona si am reusit sa dam peste un banc intreg. Era un banc sec, dar punch-line-ul era decent si am ras ultimul sa para ca am inteles duma. Erau vreo 4 specii de pesti, unii mari cat bratul. Noi suntem innebuniti dupa acvarii si acum inotam intr-unul imens.
Dupa pranz, pregatindu-ne de plecare am observat ca stapanul venise si-l luase Wilheminio. Macar atat. Jennifer ne-a lasat sa stam in camera pana la ora 14, desi ceck-out-ul e cu doua ore mai devreme. In holul principal, imediat ce am predat cheile a tunat... iar 10 minute mai tarziu a inceput o ploaie torentiala. Good. Fuck you! Dar karma e o curva penala.
Aeroportul din Punta Cana nu are aer conditionat, caci nu are ferestre. In schimb are niste elice de Titanic pe post de ventilatoare ce produc un curent de aer cat Humboldt.
Imbarcarea in avion se face cu o ora inainte, la 17:10. Ce noroc. Sau nu. Ne bucuram ca avionul e nou si scaunele sunt un pic mai confortabile decat la venire. Dar A/C-ul a mers in blana si a fost retardat de frig tot zborul. Dar stai ca nu am zburat inca. Karma. Din cauza furtunii am decolat cu aproape o ora intarziere. E ok, nu? Oricum mergem acasa. Dar si in Toronto e furtuna cu tunete si fulgere, Zeus iar s-a imbatat si face scandal ca Hera nu a sters praful de pe bibilouri. La Pearson vamesii se misca eficient si nu se caca pe ei. Reamintesc ca datoria statului e sa vamuiasca. Stam sa vina bagajele. Si stam. Baaaa... si stam. Pana la urma Mumble mormaie ceva in difuzoare din care se intelege doar ca e o problema si nu vin bagajele. De nervi scuip pe jos. Ma duc sa intreb pe cineva. Nimeresc la tejgheaua lu' American Airlines. O okioasa statea la un pahar de vorba cu un umflat. Ii intreb ce se intampla dar umflatul ma intreaba cu ce Linie am zburat. N-am chef de de fazele astea si devin gretos. Okioasa nu pare sa-l sustina pe umflat si-mi povesteste ca de obicei daca sunt fulgere nu sunt lasati descarcatorii sa downloadeze bagajele de pe site-ul avionului. Deci acum asteptam sa se milostiveasca domnul de noi si sa opreasca ploaia sa mai ude recoltele. Bag paula in el de grau. Il umilesc din vorbe pe umflat si-i stric ziua, apoi plec. Ma simt mai bine.
Inca o ora pierduta si in aeroportul din Toronto. Am mai avut niste probleme in a gasi masina la Park'n Fly dar a mers decent. La 1:30 noaptea am ajuns acasa, cand trebuie sa fi ajuns pe la 23:30. Fetita e in regula si nu pare suparata pe noi. Acvariul insa e ... nici nu stiu cum sa explic. Pacat ca nu am facut o poza. Cat-sitter-ele au bagat la mancare de s-a facut o mazga pe pietris si pe decor... incredibil. A doua zi l-am curatat. Mazga era atat de lipicioasa incat luai pietre o data cu ea. Era atat de densa incat am scos apa cu minciogul. Adica am scos apa cu ciurul, cu sita. Ireal. Dar pestii erau in viata, plasand fete pe soseaua de centura a capitalei.
Unul din primele lucruri pe care le-am apreciat la intoarcere in TO a fost costumer service-ul de calitate. Nu m-as fi gandit. La ultimul pranz, la bufet, un rus ce semana cu Leana de la Vacanta Mare li se adresa chelnerilor cu "Amiga, cafe!" Il suspectez ca era prost si nu facea diferenta dintre Amigo si Amiga... dar sa faci pe prostul si sa le spui Amiga pentru ai enerva e o idee geniala. Deci Spasiba, gospodin Ivan!

Gata cu concediu. Back to work. Back to reality.

PS: Am dat jos A/C-ul din geam, deci e oficial.

Tuesday, 10 September 2013

Depechist



Duminica, pe 1 Septembrie, am facut un tur de forta cum nu prea am mai facut, de cand sunt in campul magnetic al muncii. Munca -12 ore- somn 4 ore- concert-munca 8 ore. Cam nasol. Pentru noi adica. Am fost la concert la Depeche Mode. Sa ma suspectezi pe mine ca as fi fost vreu depechist inseamna sa blasfemiezi grav dar cateva cantece de-ale lor tot am prins si eu pe MTV. In Iunie 2006 Claudia dadea "o fuga" pana la Capitala natiunii pentru a merge la concertul lor, pe raposatul stadion National... unde cu putin timp inainte palpasem si eu Nirvana la golul lui Dica din meciul tur cu Middlesborough.
Dar asta e din alt time frame. In "aici si acum"-ul cel mai updatat o ardem canadian si ce e mai canadian decat berea Molson Canadian si concertul se tinea in aer liber la Molson Canadian Amphitheatre (amphitheatre - un cuvant sperb de pronuntat de catre scolarii ESL). Am cumparat bilete inca din Aprilie. Puteam si mai devreme cu vreo doua saptamani dar Claudia isi dorea mult ca o prietena de-a ei sa vina si ea ne-a tinut pe loc pana cand a zis ca nu vine. Incercand sa luam bilete am descoperit ca mai erau locuri "doar in picioare", pe peluza. Aici nu e stadion si peluza chiar inseamna pe iarba si nu ceea ce s-a impamantenit ca ar fi zona stadionului din spatele portilor. Anul trecut fusesem la concertul Roxette si am avut probleme cu gasitul unui loc de parcare mai ales din cauza CNE-ului. Si acum, am mers direct acolo sa parcam. Dar era plin si am avut un noroc orb sa plece cineva exact atunci. Aveam sa descoperim ca am parcat la 20 de metri de podul ala peste Lakeshore ce leaga CNE de Ontario Place, sau cum se numeste locul ala ce include si MCA-ul. De data asta Claudia n-a reusit sa insele vigilenta security guarzilor si sa introduca in mod fraudulos camera foto cu teleobiectiv viril si a trebuit sa ne intoarcem la masina. Nu-i nimic, mai avem un Canon D20 Underwater... ca oricum se anunta ploaie. Avand prealabil, inainte sa venim am oprit si la Dollar Store sa cumparam poncho-uri impermebaile. Just in case. N-a plouat decat la sfarsit. inainte de asta doar vreo doua alarme false ce ne-a facut sa luam poncho-urile pe noi si in final doar sa obtinem un revergorant efect de sera, marind disconfortul de a sta in picioare atatea ore. Peluza de la MCA functioneaza in felul urmator. Cineva destept in cutia craniana de viteze a calculat metri patrati si a vizualizat oameni ocupand acest areal. Nu ai un loc anume unde trebuie sa stai. Adica e ceva pe bilet dar esti ca la Zilele Resitei... Iti gasesti un loc si... stai. Unii, ce probabil au mai fost si alta data, au venit mai devreme si si-au adus paturi sau scaune pliante si au ocupat zona centrala a peluzei... de la aleea din fata pana pe la mijlocul costisei. Aia au fost in regula. Restul? In picioare. Amfiteatru nu e doar un nume... chiar are format de amfiteatru deci sus, la peluza, esti de fapt in coasta unui deal. Am putut observa cu placere ca statul in picioare in panta face minuni coloanei tale vertebrale. Si am avut noroc si de faptul ca Depeche Mode au inceput show-ul cu vreo ora intarziere. Ca-s rockstars, baby... check out the crowd's reaction. Rebuturile alea de la Bon Jovi au spus 20:30 si au inceput la 20:30. Cine se astepta la asta. Who does that? Ma gandesc ca e un truc de marketing, sa te faca sa mai dai 5 ture sa faci refill la bere si triunghiuri de cauciuc comestibil pana incepe concertul.
Depeche Mode sunt cine sunt... la fel ca si Roxette... fac parte din alta era. E si normal ca fanii lor sa aibe acum intre 35 si 50 de ani, nu? Cam asta si vedeai. Era si amuzant, jur. Era un fel de Reuniunea de 20 de ani de la terminarea liceului. Sa vezi toti rebelii ce au ajuns in viata lor de adulti. Pai cea mai stridenta era lipsa de gust in alegerea imbracamintii. Da, eu judec omul dupa haina. Il bag dupa haina si-l judec. Ce, n-am voie? La ceremonia de incetatenire, nu ne-a judecat judecatoare pacii dupa haine?
Un lucru comun multimilor de orice natie sau religie este inteligenta nativa in cutia craniana de viteze. Ai mii de oameni stand pe iarba si trotuarul din fata lor, interpus intre ei si scena, este gol... fiindca si galeriile de la peluze au platit bilet si vor sa vada si ei. Deci keep that fucking area clear. Dar valuri... tsunami-uri de giscepti rationau si dialogau cu Sinele lor interior: uite cate mii de imbecili, stau acolo pe iarba, cand UITE, EVRIKA!, ce bine se vede de AICI!. Si apoi venea acelasi security guard exasperat si le povestea de marele Comandant Suprem al Fortelor Armate, Captain Obvious... in final totul ducand catre o ridicare in rang, la Major Awkward. La un moment dat Claudia si-a pierdut rabdarea incat nu mai astepta gardianul sa le spuna geniilor sa se mute ci le spunea ea direct. Ce socati erau sa afle ca s-au pus in fata altor zeci si sute de oameni.
Vreti sa spun ceva si despre muzica? A fost bun bun. Ascultate pe disc piesele lor imi par moi si fara coi dar in concert zdranganea cum trebuie. Si au instrumentale pe placul meu. Ce vreau sa zic e ca mie mi-a sunat mai bine in concert. Pacat ca totul s-a intamplat intr-un discomfort fizic si mental. Iar faptul ca de acolo trebuia sa mergem direct la munca nu ajuta deloc. De acum... loc pe scaun... orice ar fi. Si evidenta. Ai timp sa-mi raspunzi daca vii pana-mi expira sesiunea pe pagina de cumparare a biletelor online.
Am parcat pe o strada aproape de munca si am bagat un 35 de minute de power nap. Am fost convins ca nu pot adormi in masina pana in momentul in care m-am trezit 35 de minute mai tarziu.

Acum a inceput si TIFF-ul. De cativa ani tot zicem ca mergem si noi, poate-poate ii punem o mana pe cur lu' Brad Pittulescu. Dar nu anul asta.